Auzim adesea că în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor ortopedice, artroscopia are un rol foarte important. Este aceasta o procedură invazivă? Este cu adevărat necesară? Poate fi înlocuită cu alt tip de investigație? De ce și când e necesar s-o efectuăm? La aceste întrebări ne răspunde în interviul de mai jos, chirurgul ortoped Gabriel Ștefănescu, cu peste 16 ani de experiență în tratamentul chirurgical al afecțiunilor acute și cronice ortopedice, timp în care a condus câteva mii de intervenții chirurgicale, din care peste 2000 de intervenții artroscopice!
D-le doctor Gabriel Ștefănescu, ce este artroscopia?
Artroscopia este acea procedură chirurgicală efectuată pe articulații, fiind cel mai frecvent utilizată pentru genunchi, umăr, cot, încheietura mâinii, gleznă, picior și șold.
Când este necesară artroscopia?
Este necesară în evaluarea şi tratarea leziunilor din interiorul articulațiilor.
De ce se folosește artroscopia și nu alte proceduri chirurgicale cum ar fi cele deschise?
Pentru că artroscopia are o serie de avantaje, pe care le trec rapid în revistă. Primul și cel mai important motiv pentru care folosim artroscopia este faptul că pacienții se vindecă mai rapid, încep recuperarea mai devreme și își reiau activitățile obișnuite într-un timp mai scurt. Al doilea mare avantaj al acestei proceduri față de intervenția chirurgicală tradițională este faptul că articulația nu trebuie să fie complet deschisă! De asemenea, artroscopia este mai mult decât eficientă în cazul sportivilor profesioniști care necesită un timp de recuperare rapidă. Dar poate cel mai important avantaj dintre toate este acela că deși are un IMI (Impact Minim Invaziv), ajută semnificativ în diagnosticarea și tratarea leziunilor existente.
Mai precis?
Mai precis, artroscopia se realizează cu monitoare de înaltă definiție și camere video de înaltă rezoluție. Procedura debutează prin incizii foarte mici! Chirurgul introduce artroscopul–o cameră de foarte mici dimensiuni–în articulația vizată a pacientului. Imaginea colectată se trimite la un monitor de înaltă definiție, pe care se vizualizează, în detaliu, structurile din articulația respectivă. Dacă se constată leziuni, rezolvarea acestora se face cu instrumente chirurgicale introduse prin alte incizii fine făcute în jurul genunchiului, chiar în timpul efectuării artroscopiei. De aici și eficiența procedurii.
În ce situații este nevoie să se efectueze o artroscopie?
Există mai multe situații când devine necesară această intervenție. Să luăm, de pildă, genunchiul. Artroscopia devine necesară la acest nivel în cazul leziunilor/rupturilor de menisc, care apar frecvent nu numai la sportivi, ci și la persoanele active în viața de zi cu zi, a rupturilor ligamentare, cum ar fi rupturile de ligament încrucişat anterior (LIA), întâlnite mai ales la fotbalişti dar și la handbalişti, baschetbalişti sau schiori, precum și în sinovitele cronice, artrozele genunchiului, etc.
Artroscopia de șold, de asemenea, a fost inițial utilizată pentru diagnosticarea durerii de șold inexplicabile, dar este acum utilizată pe scară largă în tratamentul afecțiunilor atât în interiorul cât și în afara articulației șoldului. Cea mai obișnuită indicație este în prezent pentru tratamentul impingementului femuro–acetabular și a patologiilor asociate acestuia. Condițiile de șold care pot fi tratate artroscopic includ, de asemenea, leziuni labrale, îndepărtarea corpului străin, leziunile cartilajului, disecțiile osteocondritei, leziunile și reconstrucția ligamentului teres, sindromul de durere trohanterică, banda iliotibiană, osteoartrita, compresia nervului sciatic, impingementul ischiofemoral și evaluarea directă a înlocuirii șoldului. Avantajul principal consta în rezolvarea unei game largi de patologii pe incizii minime, fără a deschide articulația și a luxa șoldul (ca în operația clasică). Folosindu-se artroscopia scad complicațiile, riscul septic/infecția scade, este redus riscul de sângerare, durerea este limitată–și recuperarea este rapidă. Încă de a doua zi pacientul se mobilizează și începe kinetoterapia, ceea ce este extraordinar!
Artroscopia umărului devine și ea necesară când începe să se manifeste umărul dureros. Dacă la adulți și tineri umărul dureros apare de obicei după un traumatism, lavârstnici este degenerativ.
Și glezna se pretează artroscopiei atunci când trebuie soluționată o gamă largă de patologii articulare, de cauza traumatică sau cronică: leziuni de cartilaj, leziuni ligamentare, fragmente de cartilaj desprinse ca urmare a unui traumatism (entorsă/fractură de gleznă) care pot da dureri și blocaje articulare, etc.
Cine dă indicația de explorare artroscopică?
În mod evident, chirurgul ortoped! Decizia o ia în cadrul unui consult coroborat cu diverse investigații imagistice precum radiografii, examen RMN sau uneori CT cu reconstrucție 3D. Chirurgul ortoped va ține cont de vârstă, grad de afectare, istoricul afecțiunii, nivel de activitate fizică, bolile asociate, etc.
Cum vă pot găsi pacienții domnule Dr. Gabriel Ștefănescu care se regăsesc în situația de a-și efectua o artroscopie?
Pentru consult/evaluare de specialitate/tratament/intervenție chirurgicală pot fi contactat la numărul de telefon: 0726/282 654.
Adriana Caranfil, Senior editor, Director Comunicare PR-Marketing la Aqui Ahora
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Artroscopia, procedură minim invazivă? De ce și când e necesară? Interviu cu chirurgul ortoped … […]
[…] Artroscopia, procedură minim invazivă? De ce și când e necesară? Interviu cu chirurgul ortoped … […]
[…] Artroscopia, procedură minim invazivă? De ce și când e necesară? Interviu cu chirurgul ortoped … […]
[…] Artroscopia, procedură minim invazivă? De ce și când e necesară? Interviu cu chirurgul ortoped … […]
[…] Artroscopia, procedură minim invazivă? De ce și când e necesară? Interviu cu chirurgul ortoped … […]
[…] Artroscopia, procedură minim invazivă? De ce și când e necesară? Interviu cu chirurgul ortoped … […]