Thomas Csinta, Research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalism- Paris (didactic, pedagogical and research scientific works)

Între 8 septembrie–18 decembrie 2025, în fața Curții cu Jurați (în prima instanță) a departamentului Doubs (regiunea administrativă Grand Est) în palatul de justiție (sala „Parlamentului”) de la Besançon (prefectura departamentului), se defășoară un proces criminal „hors norme” (neobișnuit, excepțional), aflat sub președinția lui Delphine Thibierge, președintele Curții cu Jurați (compusă din 3 magistrați și 6 cetățeni francez cu vârsta cel puțin 23 de ani, aleși de pe listele electorale prin tragere la sorți), în care, un medic anestezist (recunoscut în specialitatea sa ca „profesionist”) de la clinica Saint-Vincent, din Besançon, Frédéric Péchier (n.1972, aflat în libertate condiționată sub control judiciar), care în prima zi a procesului declara Curții „Eu nu am ucis (otrăvit) niciodată pe nimeni. Sunt nevinovat”, este judecat pentru infracțiuni criminale deosebit de grave. Este vorba de otrăvirea „voluntară” (intenționată) a 30 de persoane (în timpul unor intervenții chirurgicale/benigne, cu vârstele cuprinse între 4–89 de ani) în pereioada 2008–2017, dintre care 12 au decedat ca urmare a unui stop cardio–respirator. Conform rechizitoriului Ministerului Public, inculpatul medic anestezist ar fi provocat, intenționat, stop cardio–respirator pacienților colegilor săi chirurgi (sau grave complicații la pacienții operați) prin introducerea în pungile de perfuzii anestezice substanțe care provocau la aceștia fie stop cardiac, fie hemoragii, pentru ca ulterior să intervină în calitate de „salvator” al acestora (în cazul în care acest lucru ar fi fost încă posibil). Menționez aici faptul că celebra Clinică Saint-Vincent din Besançon (Chemin des Tilleroyes n040), este o unitate medicală–chirurgicală privată modernă (oferind diverse servicii medicale și chirurgicale, inclusiv ortopedie/chirurgie a genunchiului, distingându-se prin îngrijire personalizată și acces rapid la tratament), făcând parte din grupul Elsan SAS (Societate pe Actiuni Simplificate, creată pe 10 iunie 2014 cu sediul social general la Paris, cu 800 Mil€ fonduri proprii și o cifră de afaceri de 3Md€) liderul francez în domeniul îngrijirii medicale private care funcționează ca un spital, oferind urmărire personalizată și programări mai rapide decât spitalele (strict) publice, lucrând și cu CPAM (Casa Primară de Asigurări Medicale). Fondat de către Jérôme Nouzarède și Dr. Michel Bodkier, grupul ElSan rezultă în urma unei colaborări strânse (și ulterior, fuziuni) cu Vedici SAS (companie franceză privată de servicii medicale care oferă o gamă largă de specialități, inclusiv oncologie, pediatrie și cardiologie) și Vitalia (grup important de clinici private din Franța, cunoscut în special pentru unitățile sale de înaltă calitate din Gentilly, Océane, La Châtaigneraie) în cursul lunii noiembrie 2015, pentru ca în luna iunie 2017 acesta să achiziționeze MédiPôle Partenaires (important grup francez de clinici private specializate în MCO–medicină, chirurgie și obstetrică), iar mai târziu, în 2021, C2S Medical, devenind astfel leader în domeniul spitalizărilor private cu dezvoltarea unei rețele unice de instituții de sănătate care acoperă întregul proces de îngrijire cu platforme tehnice de înaltă performanță și o gamă largă de servicii, la care apelează peste 2/3 din francezi (atunci al doilea grup spitalicesc privat francez cu o cifră anual de afaceri de 1,2Md€, 1,2 milioane de pacienți, 81 unități/centre nedicale, 3.200 practicieni și cca 14.000 de salariați). Fostul președinte al Adunării Naționale Richard Ferrand a fost numit pe 12 iulie 2024 șef al comisiei de supraveghere al grupului Elsan, având ca acționari pe KKR/Kohlberg Kravis Roberts & Co (fond de investiții american, unul dintre cele mai mari în lume, cu sediul la New York, aflată sub direcția lui Henry Kravis și George R. Roberts, cu o capitalizare de cca 135Md€ și o cifră de afaceri de cca 6 Md$US), CVC Capital Partners (importantă firmă globală de investiții pe piețe private–una dintre cele mai mari firme de consultanță în investiții la nivel mondial cu sediul în Marea Britanie în Saint-Hélier–capitala insulei anglo-normande Jersey, fondată în 1981, specializată în capital privat, active secundare, credit și infrastructură, gestionând fonduri uriașe pentru investitori instituționali din întreaga lume cunoscuți pentru investițiile în afaceri din diverse sectoare în Europa, Asia și Statele Unite, prin intermediul unei rețea/rețele de 19 birouri și 231 de angajați, cu o cifră de afaceri de cca 90 Md€ cu o prezență semnificativă și o listare recentă pe Euronext Amsterdam, aflată de mai mult timp în atenția anchetatorilor francezi pentru o posibilă „corupție în bandă organizată”), Mérieux Equity Partners (firmă europeană de capital privat axată pe companii din domeniul sănătății, științelor vieții și nutriției, legate de influenta dinastie familială Mérieux/fondatorii bioMérieux, Sanofi Pasteur, cu investeții importante în IMM–între 20–40 de Mil€, în Europa/America de Nord), Axa SA (grup internațional francez pe acțiuni specializată în asigurări creată în 1985 de către Claude Bébéar, cu o cifră de afaceri de 110 Md€ și rezultat net de cca 8Md€), CNP Assurances SA (companie de asigurări de persoane pe acțiuni din sectorul public, creată în 1959, cu un capital social de cca 700 Mil€, primul furnizor de asigurări și al 2-lea în asigurările de viață din Franța, al 7–lea asigurător european și al treilea asigurător din Brazilia, cu o cifră de afaceri de cca 40Md€ și un rezultat net de peste 2Md€, aparținând integral, conform legii privatizării din iulie 1992, băncii La Banque postale), Ardian SAS (ex-Axa Private Equity, societate pe acțiuni simplificate franceză de capital–investiții independent creată în 1999 și ditijată de către Dominique Senequier, inmatriculată pe 16 iulie 2012 și separată de grupul Axa în 2013, cu o cifră de afaceri de cca 350Mil€ și un rezultat net de cca 30Mil €, începând cu 2020 gestiona active de peste 100 Md$US în Europa, America de Nord și Asia) și Tethys Invest (firmă de investiții francez al familiei Bettencourt-Meyers/acționară majoritară al L'Oréal– fondată de către Françoise Bettencourt Meyers și Jean-Pierre Meyers în martie 2016, axat pe investiții directe pe termen lung în sănătate, științe biologice și cercetare europeană). Înainte însă, în 2020, aceasta devine un partener „strategic” al Pandalab (ecosistem digital de comunicare și servicii securizate pentru profesioniștii din domeniul sănătății/Pandalab Pro și pacienți/Pandalab Ma santé, care permite schimburi securizate, partajarea documentelor medicale, programarea consultațiilor și coordonarea îngrijirii, respectând în același timp standardele de securitate/HDS, ISO 27001) și Lifen (platformă de coordonare medicală al unităților de sănătate și practicieni liberali creată în 2015 de către Franck Le Ouay, Alexandre Hamburger, Philippe Douste-Blazy, Alexandre Huckert și Étienne Depaulis) iar în cursul lunii octombrie Comisia Europeană hotărăște, controlul acestuia, exclusiv, de către KKR. În sfârșit, după o instrumentare a dosarului care a durat 7 ani (2017–2024), ancheta a fost dirijată de către Olivier Verguet (șeful brigadei criminale al serviciului interdepartamental al Poliției Judiciare din Besançon) din ordinul judecătorului de instrucție Marjolaine Poinsard (de la Parchetul general al Tribunalului de la Besançon) care în urma rezultatelor acesteia l-a trimis pe Frédéric Péchier („doctorul morții”, pe 23 mai 2024) în fața Curții cu Jurați departamentale Doubs cu un rechizitoriu conținând 537 de pagini (și alte două anexe care depăsec 100 de pagini). Ea nu a reținut decât 30 de cazuri de otrăvire dintre cele 32 (reclamate oficial) și 37 (neofiocial, conform surselor noastre apropiate dosarului) dintre care 13 ar fi fost mortale (și nu 12). Astfel, pe 12 decembrie 2025, avocații generali (reprezentând ministerul Public) Thérèse Brunisso și Christine de Curraize solicitau, după citirea rechizitoriului lor, contra inculpatului pedeapsa de închisoare pe viață (cu o perioadă de siguranță de 22 ani–înainte de care condamnatul nu poate eliberat condiționat sub control judiciar) pentru otrăvirea a 30 de persoane dintre care 12 au decedat datorită complicațiilor ulterioare cu mențiunea: „Vă vom demonstra (n. r. Juriului Popular) că tulburările și oprirea activității electrice a inimii se datorează otrăvirii pusă la cale cu reavoință de către Frédéric Péchier cu intenția de a ucide. (…). Au fost necesari 8 ani anchetatorilor pentru a imagina, inimaginabilul. (…). Vă solicit să declarați vinovat pe Frédéric Péchier (…). Acest om (bărbat) aprent normal a devenit, fără niciun fel de dubii, unul dintre cei mai mari criminali din istoria noastră (…). Noi am demascat crimele dvs, noi toți știm că sunteți vinovat pentru că acele crime care vă sunt reproșate sunt deosebit (extrem) de perverse, pentru că el a acționat cu viclenie, pentru că a comis ireparabilul, pentru că este un criminal în serie (…), pentru că nu are niciun fel de remușcări, niciun fel de regrete (…). Putem ucide odată fără să vrem, dar nu de 12 ori la rând. Frédéric Péchier nu este nici Guy Georges (n.r./n.1962, „asasinul din estul parizian”, „bestia de la Bastilia”, arestat pe 26 martie 1998, condamnat pe 5 aprilie 2001 de către Curtea cu Jurați Paris la închisoare pe viață pentru violul și asasinarea a 7 persoane din 21 care i-au fost atribuite în perioada 24 ianuarie 1981-16 noiembrie 1997) și nici Michel Fourniret (n.r./1942–2021, „pădurarul din Ardennes”, care a mărturisit că a ucis 12 persoane în Franța și Belgia între 1987 și 2003, arestat pe 26 iunie 2003 condamnat la închisoare pe viață cu o perioadă de siguranță de 30 de ani de către Curtea cu Jurați a departamentului Ardennes, la Charleville–Mézières într-un proces care s-a derulat între 27 martie–28 mai 2008, decedat la închisoarea de maximă siguranță Ensisheim pe 10 mai 2021), dar nici mai puțin decât ei.”” Conform procurorului republicii de la Besançon Etienne Manteaux (nativ în Vesoul–prefectura departamentului Haute-Saône, regiunea administrativă regiunea Franche-Comté, (numit pe 9 aprilie 2025 procurorul republicii de la Grenoble în locul lui Éric Vaillant mutat la parchetul general de la Caen–prefectura departamentului Calvados, regiunea administrativă Normandia), revenit în 2012 la Tribunalul Judiciar din Epinal (prefectura departamentului Vosges, regiunea administrativă Grand Est), iar din 2018 la Besançon, inculpatul ar fi avut ca mobil discreditarea colegilor săi chirurgi și anesteziști cu care ar fi fot în conflict, demonstrându-le acestora „talentul său de reanimator ieșit din comun”. Acesta ar fi introdus în pungile sale anesteziste potasiu, mepivacaină (anestezic local din categoria amidelor având un efect mai rapid decât procaina/novocaină un anestezic local din categoria esterilor, utilizat la început în stomatologie și în asociere cu o penicilină/novocilinăpentru a reduce durerea la nivel intramuscular), tramadol (medicament analgezic puternic, din clasa opioid, cu acțiune centrală, utilizat pentru tratarea durerilor moderate spre severe, acute/după leziuni, fracturi sau cronice/dureri în caz de cancer, nevralgii, acționând la nivelul sistemului nervos central/creier și măduva spinării, pentru a schimba percepția durerii, fiind disponibil pe bază de prescripție medicală), heparină (anticoagulant puternic, medicament injectabil esențial/parte a listei OMS de medicamente esențiale, folosit pentru a preveni și trata cheagurile de sânge/tromboze, administrat intravenos sau subcutanat, fiind derivat din țesuturi animale/intestin de porc, plămâni de vită/oaie care acționează prin întârzierea coagulării, crucial în infarctul miocardic, embolia pulmonară, dialize, și intervenții chirurgicale/bypass, cardiac, având ca efecte secundare potențiale sângerări sau trombocitopenie/scăderea trombocitelor), etc. Versiunea lui Dr. Frédéric Péchier de la clinica Saint-Vincent (unde era angajat din 2004), înainte de inculparea lui (atunci în vărstă de 45 de ani) de „otrăvire cu premeditare” este complet diferită. Anestezistul neagă orice implicare în acest dosar (multi)criminal: „Vreau să fiu recunoscut pentru ceea ce sunt, adică complet nevinovat”. Medicul din Besançon aborda anumite elemente incriminatoare în dosar, pe care însă le considera inconsistente, detaliind totodată sentimentele sale de când a fost reținut în arest pe 4 martie 2017. Aceasta a mai adăugat ulterior : „De zece zile sunt cufundat într-o neînțelegere totală. Am îndurat 48h00 extenuante de arest polițienesc. Au ignorat 99% din dosar, concentrându-se doar pe câteva elemente, pe care mi le-au reiterat în repetate rânduri. Încă de la început, anchetatorii au spus clar că sunt convinși de vinovăția mea. Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi confrunta atunci cu urmărirea penală. După o perioadă de disperare totală, am decis să-mi spun versiunea și să lupt împotriva acestei nedreptăți. Sunt acuzat de crime odioase pe care nu le-am comis. (…). Singura mea greșeală pe care am comis-o a fost să fiu disponibil atunci când colegii mei mă chemau pentru urgențe.” Legat de 3 evenimente care au avut loc în 2009, el susține că ar fi lipsit la două dintre ele: „În ceea ce privește aceste trei incidente, aș dori să clarific faptul că am lipsit de la unitate la ultimele două incidente, inclusiv în cel în care a existat o suspiciune de supradoză de potasiu. Nu am fost prezent fizic! Concluziile anchetei poliției din 2012 menționează acest lucru și notează că nu există dovezi care să sugereze că a fost vorba de un act de rea-intenție (voință). Cum poate fi readus în discuție acest lucru în contextul actualei anchete judiciare?” Evenimentele mai recente din 11 și 20 ianuarie 2017 sunt diferite, în opinia sa. „La început, chiar am crezut că ar fi putut fi comise greșeli. Dar găsirea unor pungi de perfuzie perforate, mai ales în cazul pacientului meu, arată că se îndreaptă spre o intenție răuvoitoare. Nu eu am pus anestezicul în punga de paracetamol. Deci, a fost altcineva.” Cine? „Oricine avea acces la sala de operație, oricine ar fi putut să o facă. Nu trebuie să fii anestezist. Sper că ancheta nu se limitează doar la mine. (…). Unde există o crimă, există și un motiv. În această privință, Frédéric Péchier reiterează cu ușurință: se bucură deja de respectul mentorilor și colegilor săi și consideră teoria anchetatorilor despre pompierul incendiar „delirantă”, conform căreia medicul a acționat cu un sentiment de omnipotență, cu această tendință narcisistă de a vedea lumea ca pe o arenă în care să-și exercite puterea, devenind în cele din urmă un salvator: „Am o meserie pe care o iubesc, petrec mult prea mult timp cu ea, soția mea va confirma asta. Vreau să mă perfecționez constant. Treaba mea este să adorm oamenii, să-i trezesc și să-i las în siguranță. De ce aș face așa ceva? Îmi câștig foarte bine existența, călătorim facem tot felul de lucruri. Sub pretextul adrenalinei, ca și cum nu am avea deja suficientă, aș injecta substanțe toxice oamenilor, doar pentru a-i resuscita apoi? Este complet absurd”. Aceeași linie de apărare a fost folosită și în ceea ce privește orice posibilă răzbunare împotriva clinicii Saint-Vincent : „E ridicol. Lucrez acolo, sunt dedicat meseriei mele, fac tot ce pot ca să progresez. În schimb, nu ni se dau neapărat toate resursele, așa că este adevărat că s-ar putea să fi existat câteva dezacorduri. Dar nimic mai mult.” Frédéric Péchier își descrie meseria de anestezist ca pe o chemare: „Colegii spun: „Ești cel mai bun din clinică”. Nu este ceva de care să nu fiu mândru. Ceea ce mă interesează este introducerea de noi tehnici de anestezie care încep să devină o practică standard. Dacă există pacienți vulnerabili, chiar dacă nu sunt ai mei, unii chirurgi mă roagă să le revizuiesc dosarele. Pacienții mei–și practic sunt singurul care face asta–îi văd sistematic înainte de anestezie și din nou după operație. Acești oameni își încredințează îmi încredințează viața. Înțeleg protestele pe care le-a provocat acest caz, pentru că sunt complet vulnerabili când vin (ajung) la clinică. Înțeleg durerea și neînțelegerea victimelor implicate în procedură. Dar să le spunem asta: vreau ca lor, precum și mie, să li se spună adevărul.”” Cazul fatal din aprilie 2016 este cu totul altceva, potrivit lui: „Acolo, mereu am crezut că a fost o greșeală. (…). Trimiteți-mă în fața experților medicali! Asta e tot ce aștept: să pot să le explic specialiștilor despre ce am făcut, despre deciziile pe care le-am luat.” Chiar înainte de inculparea lui el spunea că este „devastat și îngrozit”, în special de perspectiva de a fi reținut în arest preventiv: „Indiferent de rezultatul tuturor acestor anchete, cariera mea s-a terminat. Nu voi mai putea niciodată să lucrez nicăieri. Nu poți avea încredere într-un doctor care, la un moment dat, a fost etichetat drept otrăvitor. Va rămâne cu mine pentru tot restul vieții. Familia mea este distrusă și mi-e teamă pentru copiii mei. Pentru mine, singura modalitate de a supraviețui anchetei este să ripostez.” În ceea ce privește apărarea lui Frédéric Péchier, inițial era compusă din 3 avocați Randall Schwerdorffer, Lee Takhedmit și Samuel Estève. Ultimul dintre avocați s-a retras, până la urmă (la mai puțin de o lună de la proces) din motive financiare. Ceilați 2 au criticat și ei ajutorul jurisdicțional care a fost fixat la 37.500 €HT pentru apărarea clientului lor. Ei revendicau un ajutor comparabil cu cel alocat atentatelor teroriste islamiste de la Paris din 13 noiembrie 2015. În ceea ce îl privește pec el de-al 2-lea avocat Lee Takhedmit, se va retrage și el la începutul procesului, din alte motive, legate dedivergențele în privința organizării apărării inculpulatului în timpul audierilor. După pledoaria lui Randall Schwerdorffer pe 15 decembrie, destul de convingătoare, după care acesta solicita achitarea clientului său, Frédéric Péchier, își clama din nou nevinovăția în dosar și se „poziționa” în rol de victimă și el.

https://youtu.be/yxxy13iP7NM Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

https://youtu.be/yxxy13iP7NM Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

https://youtu.be/yxxy13iP7NM Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Practic, execuțiile în timpul celei de a V-a Republici au avut loc între, debutul acestuia (4 octombrie 1958) a lui Jean Dupont (pe 14 aprilie 1959) până la ultima execuție (pe 10 septembrie 1977) a lui Hamida Djandoubi (n.22 septembrie 1949, tunisian, cu piciorul stâng amputat într-un accident de muncă, arestat pe 11 august 1974 și condamnat la moarte de către Curte cu Jurați a departamentului Bouches–du–Rhône pe 25 februarie 1977, pentru torturarea și violul comise pe 3 iulie 1974 (timp de mai multe ore) în vila sa Paradis (Marsilia) asupra fostului său companion Elisabeth Bousquet (în vârstă de 21 de ani) care refuza să se prostitueze în contul său și ștrangularea ei după ce a transportat-o în portbagajul mașinii sale într-o cabană (aflată în ruină) lângă localitatea Lançon-en-Provence (Aix-Marseille Métropole). Negrațiat de fostul președinte Valéry Giscard d'Estaing (1926–2020, în funcție între 1974–1981), Djandoubi va fi executat prin decapitare (ghilotinare) în zorii zilei de 10 septembrie 1977 la celebra închisoare din Marsilia Baumettes, de către călăul Marcel Chevalier (1921–2008, ultimul călău francez) cu numai 12 zile înainte de a împlini 28 de ani. În timpul celei de a V-a Republici franceze până la abolirea pedepsei capitale (1958-1981), 19 condamnați la moarte de drept comun au fost ghilotinați în care nu sunt incluși cei 25 de condamnați la moarte de către tribunale militare (pentru activități criminale cu caracter politic) și executați tot prin ghilotinare, membri ai FLN (Drontul de Eliberarea Națională din Algeria), în timpului Războilui Algeriei (1958–1961). Acestora se adaugă și Lt. Col. Ing. Jean Bastien-Thiry (1927–1963, absolvent al celebrelor și prestioaselor școli superioare de înalte studii inginerești École polytechnique și Institut supérieur de l'aéronautique et de l'espace–Aero Sup, distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler) care, fiind soldat, a fost executat prin împușcare, pe 11 martie 1963 (la ora 06h40) la fort d'Ivry (Ivry-sur-Seine), pentru punerea în pericol al siguranței naționale prin organizarea tentativelor de asasinat (atentate) al președintelui Charles de Gaulle (1890–1970, în funcție între 1959–1969), la Petit-Clamart (departamentul Hauts de Seine, Métropole du Grand Paris) în cadrul operațiunii Charlotte Corday, pe 22 august 1962, după ce pe 8 septembrie 1961, o altă bombă comandată de la distanță explodează pe șoseau Colombey (la Pont-sur-Seine), în fața mașinii prezidențiale–un Citroën DS, la volunul căruia șoferul–jandarm Francis Marroux (1915–1987, fost membru al Rezistenței franceze sub comana lui De Gaulle și fidel acestuia) grație vastei sale experiențe, evită drama. Arestat pe 17 septembre 1962 Bastien-Thiry, va fi inculpat în dosarele de tentative de asasinat și condamnat la moarte de către Curtea Militară de Justiție (CMJ) într-un proces care se va derula între 28 ianuarie–4 martie 1963 la fort de Vincennes, în ciuda unor avocați prestigioși care îl asistau Dupuy, Le Corroller, Isorni et Tixier-Vignancour, și încarcerat în cartierul condamnaților la moarte de la Centrul Penitenciar Frenes (regiunea urbană pariziană). Asfel, Bastien-Thiry este ultimul condamnat la moarte și executat prin împușcare în Franța. Prima execuție (prin ghilotinare) în timpul cele de a V-a Republici este a lui Jean Dupont (cultivator în Bérou-la-Mulotière, departamentul Eure-et-Loir, în vârstă de 37 de ani), condamnat la moarte pe 5 decembrie 1958 pentru ștrangularea și arderea fiicei sale Chantal (în vârstă de 6 ani) în seara de Crăciun 1956 (conform surselor polițienești pe 28 decembrie) la Chêne-Simon (departamentul Ardennes, regiunea administrativă Grand Est), cu scopul de a se răzbuna pe fosta sa soție Geneviève (învățătoare în Vitray-sous-Brezolles, tot în departamentul Eure-et-Loir) care avea custodia copilului. Timp de câteva lui (în care se afla, inculpat și încarcerat în detenție provizorie la centrul penitenciar Fresnes în regiunea urbană pariziană, în dosarul dispariției acesteia) va susține în fața soției sale și a polițiștilor că pe Chantal ar fi încredințat-o unei familii la Paris), până cănd pe 25 iunie 1957 ar fi mărturist în celula sa actul său criminal. Ghilotinarea are loc pe 14 aprilie 1959 la Paris, la celebra închisoare de pe strada La Santé. Execuția lui este urmată de cea a lui René Pons (în vârstă de 54 de ani), condamnat la moarte de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) de la Périgueux (prefectura departamentului Dordogne, regiunea administrativă Nouvelle Aquitaine) pe 19 noiembrie 1959 într-un dosar de paricid. Acesta, cu complicitatea companionului său Yvette Reysset (condamnată la închisoare pe viață), își ucide mama octogenară după care cadavrul ei îl arde în chemineul casei la Montpeyroux (departamentul Puy-de-Dôme, regiunea administrativă Auvergne-Rhône-Alpes) pe 2 martie 1958. Nebeneficiind de grațierea prezidențială (a lui Charles de Gaulle), Pons va fi ghilotinat la Bordeaux pe 21 iunie 1960, conform decretului din 25 septembre 1791 în centrul de detenție provizorie (maison d’arrêt) din Hâ. https://www.youtube.com/watch?v=CVn6dYQA5xM La Bordeaux, ultima execuție publică (în fața închisorii/fortăreței Hâ), va avea loc pe 23 noiembrie 1933. Este Pierre–Michel Delafet (un cultivator în vârstă de 32 de ani) cel care va fi condamnat la moarte pe 7 iulie 1933 de către Curtea cu Jurați Gironde, la Bordeaux (prefectura departamentului și a regiuni Nouvelle Aquitaine), tot într-un dosar de sextuplu paricid (vadruplu famicid și dublu pedicid). Pe 7 februarie (pe 9 februarie, conform altor surse) 1932 el își extermină întreaga familie (cu cuțit, topor și pușcă de vânătoare) în cătunul Serres din satul Moirax (cu cca 400 locouitori în departamentul Lot-et-Garonne, la cca 9 km de Agen în regiunea administrativă Nouvelles Aquitaine). Este vorba de Eva Delafet (mamă, în vârstă de 52 de ani/66 de ani după alte surse), Rosa Gauffart (bunică din partea mamei, în vârstă de 77 de ani), Albert Midolle (unchi din partea mamei, în vârstă de 66 de ani), Denise Planes (cea de-a doua sa soție, în vârstă de 25 de ani/29 de ani după alte surse) și cei 2 copii ai săi Lucienne (în vârstă de 9 ani) și în sfârșit, Jean-Michel (în vârstă de 3 luni). Acesta se îndrepta către ghilotină ca și cum „s-ar fi dus la un bar (cafenea) pentru a bea (consumna) o bere”. Dezastrul (masacrul) este descoperit în jurul prânzului, după Carnavalul care a avut loc în cursul serii/nopții de către jandarmii de la Laplume la sesizarea făcută de către vecinii familiei Delafet cărora li s-a părut suspect fapătul că până la prânz aceasta „nu s-a manifestat sub nicio formă”. Despre Pierre-Michel Delafet aceștia află că el se afla, încă din după masa zilei de duminică, la Clairac, localitate aflată la cca 45/50 km de domiciliul familial (unde ar fi plecat la vărul său, brutar în localitate în vizită,pe bicicletă). Interpelat și însoțit de jandarmi, magistrațul Baurès și de Jean-Baptiste Lannelongue, primarul din Moirax (consilier general al cantonului de peste 4 decenii și fost înlocuitor al judecătorului de „pace”–magistrat de „proximitate”, în funcție între 1790–1959), Pierre-Michel Delafet este adus la domiciliul său unde, spre mirarea acestora, în fața macabrului măcel familial el își păstrază „sângele-rece” și nu „schițează” nici un gest de compasiune, ca și cum „scena” nu l-ar afecta deloc. Dar primarul, care îl știe „instabil psihic” nu se lasă și începe să-i pună întrebări „incomode” referitor la starea lui de „nepăsare”, la care acesta va și riposta spunând că „toată lumea știe că el nu plânge niciodată, indiferent de gravitatea situației”. Dar nu rezistă mult timp și cedează mărturisind că „eu i-am ucis pe toți luni seara”. Conform asasinului, el s-ar fi întors luni în jurul orei 01h00 și într-o jumătate de oră și-ar fi masacrat toată familia. Fără scrupule și fără remușcări. Mai întâi, cu pușca își ucide mama și micuța Lucienne, apoi cu cuțitul de bucătărie, bunica sa, iar cu toporul soția și bebelușul Jean–Michel (care-i purta prenumele). După acest dramă sinistră, bestială, incalificabilă se întoarce (tot pe bicicletă) la Clairac, la vărul său, nu înainte însă, ca să se debaraseze (în drum) de pe podul d'Aiguillon, de îmbrăcmintea sa pătată cu sânge în râul Lot (în partea sud a Franței, un afluent al râului Garonne care Izvorăște din departamentul Lozère lânga localitatea Cubières în Masivul Central, cu o lungime de 481 km, un debit mediu de 155 m³/s și un bazin colector de 11.254 km² care varsă în Garonne la Aiguillon, în departamentul Lot-et-Garonne). Evident, evenimentul având loc în toiul nopții, vărul său nu-i remarcă absența și ca urmare, îi va furniza un „alibi perfect”. Procesul său se deschide în fața Curții cu Jurați al departamentului Lot et Garonne la Agen (prefectură) pe 6 martie 1933 sub președinția lui Roger Simon, avându-l ca avocat general pe Carcassonne (reprezentând Parchetul), dar sentința de condamnare la moarte pe pronunțată pe 7 martie este anulată de către Curtea de Casație pe 28 aprilie 1933. Rejudecat la Bordeaux, sentința de condamnare la moarte a lui Pierre Delafet va fi confirmată de către Curtea cu Jurați a departamentului Grironde de la Bordeaux pe 7 iulie 1933, el fiind executat (ghilotinat) la Fort du Hâ pe 23 noiembrie 1933. Este ultima execuție la Bordeaux. Începând cu 1941 execuțiile vor avea loc în curtea închisorii, iar prima persoană executată fiind chiar Elisabeth Lamouly. În cei 167 ani la Bordeaux, ghilotina a fost amplasată în 5 locuri diferite și a servit la execuția a 369 de condamnați la moarte (cu sentința rămasă definitivă) dintre care 321 erau bărbați și 48 femei, iar în 77 de cazuri cei ghilotinați în secolele XIX și XX au fost condamnați la moarte în dosare criminale de „drept comun”. (....)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Note de la rédaction. Le concours commun des instituts nationaux polytechniques (CCINP), anciennement concours communs polytechniques (CCP), sont des concours d’entrée dans 72 écoles d’ingénieurs françaises, dont celles faisant partie du Groupe INP, du Groupe ISAE, de la Fédération Gay-Lussac, et du Réseau Polyméca. Ils sont ouverts aux étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE/1er Cycle universitaire). Par ailleurs, il existe un concours PASS'Ingénieur (Passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs) destiné aux étudiants en licences scientifiques. Cependant, les écoles accessibles ne sont pas les mêmes selon la provenance des élèves. La passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs est un concours, le Concours PASS'Ingénieur, qui permet aux étudiants de L2 ou L3 d'intégrer une école d'ingénieurs. Ce concours est organisé par le Concours commun INP. Il est destiné à ceux qui souhaitent poursuivre leurs études dans un cursus de trois ans au sein d'écoles qui recrutent principalement au niveau prépa. Ce concours permet l’admission des élèves-ingénieurs sur les programmes des classes préparatoires aux grandes écoles pour les filières mathématiques et physique (MP), mathématiques, physique et informatique (MPI), physique et chimie (PC) (option physique PH ou chimie CH), physique et sciences de l'ingénieur (PSI), physique et technologie (PT), technologie et sciences industrielles (TSI) et technologie, physique et chimie (TPC). La forme actuelle de ce concours date de 2004. Pass Ingénieur. Ce concours est réservé aux étudiants ayant validé quatre semestres de Licence (L2, DEUG) dans le domaine des „Sciences et Technologies” et à ceux qui les auront la même année du concours. Les élèves de CPGE n’ont cependant pas le droit de le passer. Certaines universités assurent une préparation spécifique à ce concours (CUPGE). La forme actuelle de ce concours date de 2018. Il existe trois filières: Mathématiques-Informatique (MI), Mathématiques-Physique (MP), Physique-Chimie (PC), avec des épreuves communes. Un candidat n'est autorisé à s'inscrire qu'à une seule filière du concours par session. Ces différents concours sont composés d'épreuves écrites et orales. Le Lycée Pierre-de-Fermat (fondé en 1806 lors de la création des lycées impériaux par Napoléon Bonaparte et qu'il succédait à des établissements d'enseignement bien antérieurs à cette époque) est un établissement d'enseignement secondaire et supérieur, situé parvis des Jacobins à Toulouse à proximité immédiate de la place du Capitole. Il occupe un espace considérable dans le centre-ville dont l'hôtel de Bernuy Il est attenant au cloître et à l'église des Jacobins. Avec presque 1.000 étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE), c’est l’une des prépas françaises les plus prestigieuses (en 2022, elle était classée 2e en PSI/PSI* et 6e en Prépa Littéraire A/L Khâgne en 2024, elle était classée première en MPI/MPI* au classement de l'étudiant). C'est également une des trois seules prépas françaises à proposer un cursus de Classes Préparatoires à l'École des Chartes de section A avec le Lycée Henri-IV à Paris et le Lycée Fustel-de-Coulanges à Strasbourg. Il abrite également deux classes d'ECS (Economiques et Commerciales) eu une classe de BCPST (Classe Préparatoire Biologie, Chimie, Physique et Sciences de la Terre) est une des voies d'orientation en première année post-bac, anciennement appelée Maths sup bio, et seconde année, anciennement appelée Maths spé bio, de la filière des classes préparatoires scientifiques. Voici la Banque d'épreuve orale de Mathématiques–Session 2025, pour les CPGE Filières MP (Maths–Physique) & MPI (Maths–Physique–Informatique) Le Lycée Fermat à Toulouse propose des classes préparatoires scientifiques MPI/MP2I (Mathématiques, Physique, Informatique/Mathématiques, Physique, Ingénierie, Informatique) et MPI* (option étoile, plus sélective). Ces filières préparent aux concours d'entrée des écoles d'ingénieurs, notamment les plus prestigieuses comme l'X (Polytechnique) et les écoles du concours Mines-Ponts.

Note de la rédaction. Le concours commun des instituts nationaux polytechniques (CCINP), anciennement concours communs polytechniques (CCP), sont des concours d’entrée dans 72 écoles d’ingénieurs françaises, dont celles faisant partie du Groupe INP, du Groupe ISAE, de la Fédération Gay-Lussac, et du Réseau Polyméca. Ils sont ouverts aux étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE/1er Cycle universitaire). Par ailleurs, il existe un concours PASS'Ingénieur (Passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs) destiné aux étudiants en licences scientifiques. Cependant, les écoles accessibles ne sont pas les mêmes selon la provenance des élèves. La passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs est un concours, le Concours PASS'Ingénieur, qui permet aux étudiants de L2 ou L3 d'intégrer une école d'ingénieurs. Ce concours est organisé par le Concours commun INP. Il est destiné à ceux qui souhaitent poursuivre leurs études dans un cursus de trois ans au sein d'écoles qui recrutent principalement au niveau prépa. Ce concours permet l’admission des élèves-ingénieurs sur les programmes des classes préparatoires aux grandes écoles pour les filières mathématiques et physique (MP), mathématiques, physique et informatique (MPI), physique et chimie (PC) (option physique PH ou chimie CH), physique et sciences de l'ingénieur (PSI), physique et technologie (PT), technologie et sciences industrielles (TSI) et technologie, physique et chimie (TPC). La forme actuelle de ce concours date de 2004. Pass Ingénieur. Ce concours est réservé aux étudiants ayant validé quatre semestres de Licence (L2, DEUG) dans le domaine des „Sciences et Technologies” et à ceux qui les auront la même année du concours. Les élèves de CPGE n’ont cependant pas le droit de le passer. Certaines universités assurent une préparation spécifique à ce concours (CUPGE). La forme actuelle de ce concours date de 2018. Il existe trois filières: Mathématiques-Informatique (MI), Mathématiques-Physique (MP), Physique-Chimie (PC), avec des épreuves communes. Un candidat n'est autorisé à s'inscrire qu'à une seule filière du concours par session. Ces différents concours sont composés d'épreuves écrites et orales. Le Lycée Pierre-de-Fermat (fondé en 1806 lors de la création des lycées impériaux par Napoléon Bonaparte et qu'il succédait à des établissements d'enseignement bien antérieurs à cette époque) est un établissement d'enseignement secondaire et supérieur, situé parvis des Jacobins à Toulouse à proximité immédiate de la place du Capitole. Il occupe un espace considérable dans le centre-ville dont l'hôtel de Bernuy Il est attenant au cloître et à l'église des Jacobins. Avec presque 1.000 étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE), c’est l’une des prépas françaises les plus prestigieuses (en 2022, elle était classée 2e en PSI/PSI* et 6e en Prépa Littéraire A/L Khâgne en 2024, elle était classée première en MPI/MPI* au classement de l'étudiant). C'est également une des trois seules prépas françaises à proposer un cursus de Classes Préparatoires à l'École des Chartes de section A avec le Lycée Henri-IV à Paris et le Lycée Fustel-de-Coulanges à Strasbourg. Il abrite également deux classes d'ECS (Economiques et Commerciales) eu une classe de BCPST (Classe Préparatoire Biologie, Chimie, Physique et Sciences de la Terre) est une des voies d'orientation en première année post-bac, anciennement appelée Maths sup bio, et seconde année, anciennement appelée Maths spé bio, de la filière des classes préparatoires scientifiques. Voici la Banque d'épreuve orale de Mathématiques–Session 2025, pour les CPGE Filières MP (Maths–Physique) & MPI (Maths–Physique–Informatique) Le Lycée Fermat à Toulouse propose des classes préparatoires scientifiques MPI/MP2I (Mathématiques, Physique, Informatique/Mathématiques, Physique, Ingénierie, Informatique) et MPI* (option étoile, plus sélective). Ces filières préparent aux concours d'entrée des écoles d'ingénieurs, notamment les plus prestigieuses comme l'X (Polytechnique) et les écoles du concours Mines-Ponts.

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Condamnat la moarte (de către Curtea cu Jurați al departamentului Paris, pe 31 martie 1960) și executat (ghilotinat pe 26 iulie 1960), Georges Rapin („Monsieur Bill"/„Mister Bill”, 31 august 1936–26 iulie 1960) este singurul „exponent” al celebrei „filiere regale” (ultra)elitiste PGE (Prépa–Grand Ecole) al învâțământului superior francez, „convertit”, datoriă unor împrejurări circumstanțiale, într-un criminal de sânge (serial-killer). Din familie „bună” (aparținând burgheziei pariziene), el va ucide (no mercy !) pe pompistul Roger Adam (fost deportat, tată de familie, angajat într-o stație de alimentare cu combustibil/carburant) pe 4 aprilie 1958 sub pretextul că acesta „nu l-ar fi respectat” („nu i-ar fi acordat atenția cuvenită”), iar ceva mai târziu, pe 30 mai 1959, în pădurea Fontainebleau, pe tânăra prostituată din celebrul cartier parizian Pigalle, Muguette (Dominique/Domino) Thirel pentru că aceasta „nu și-ar fi achitat datoria” față de el, înainte de a încerca să se retragă din „activitate” sub pretextul că „avea de gând să se mărite și să fondeze o familie”. După o clasă pregătitoare (CPGE–Classe Préparatoire aux Grandes Ecoles) MP (Matematică–Fizică) post-liceală (Bac+2/3 ani de studii, nivel echivalent cu Licență) pentru concursurile de admitere în școlile superioare franceze de înalte studii inginerești (Grandes Ecoles d’ingénieurs) în prestgioasele licee parizine Janson-de-Sailly și Buffon, Rapin integrează (este admis) printr-un concurs de admiterte extrem de dificil („hors norme”) și absolvă (ca șef de promoție) celebra și una dintre cele mai prestigioase școli de înalte studii inginerești Ecole de Mine de Paris/ParisTech Mines/Mines Paris–PSL (alături de Ecole Polytechnique), ceea ce pune în evidență clară supradotarea lui sau cel puțin abilitățile sale intelectuale înalte ieșite din comun (în ciuda taliei sale mici, inițial, de numai 1,45m). Din contră, datorită unui debut de meningită (teoretic, „vindecată”) el devine „instabil psihic” și nu reușește să-și găsească locul în societate, „sub nicio formă și nicăieri”. În urma unui tratament cu hormoni de creștere, va atinge, până la urmă, înălțimea de 1,60m. Merită subliniat și faptul că după arestarea și inculparea lui în dosarele criminale (de sânge) Thirel și Adam, înainte ca sentința de condamnare la moarte să fie pronunțată, presa vremii vorbea de el deja ca de un „sinucigaș cu ghilotină”. Menționez aici faptul că, mai târziu, în anii 1980 (între 1983–1985) 117 copii au decedat în Franța (conform anchetei noastre) ca urmare a maladiei Creutzfeldt-Jakob după ce au fost tratați cu hormoni de creștere (injectabili) contaminați cu praticule infecțioase proteice, anormale, care nu conțin acizi nucleici și provoacă boli neurodegenerative fatale prin transformarea proteinelor normale din creier în forme „prionice” care se acumulează și cauzează deteriorarea țesutului cerebral. Legat de acest subiect am făcut o anchetă profundă, al cărei rezultat a fost publicat în Revista „Poliția Capitalei” al cărei corespondent de presă am fost în Franța timp de două decenii (în acest secol/2000–2019). În criminalitatea (de sânge) debutează, oficial, cu asasinarea odioasă (macabră) a prostituatei Muguette Thirel (Dominique/Domino, în vârstă de 23 de ani ca și el) în noaptea de 29/30 mai 1959 în pădurea Fontainebleau (pădurea Bière, cu o suprafață de cca 17.000ha și altitudine cuprinsă între 42m-144m în sud-vestul departanentului Seine et Marne din regiunea pariziană) sub pretextul unei „datorii nerambursate”. În jurul orei 02h00, după ce trage asupra ei câteva focuri de armă (neletale) care o rânesc grav (în abdomen și în spate), o stropește pe aceasta cu benzină după care îi dă foc. În cursul dimineții cadavrul ei este descoperit de către un comerciant de cai aflat în compania grăjdarului său. Victima va fi rapid identificată grație tocurilor pantofilor ei stiletto roz (specifici prostituatelor din zona Montmartre–Pigalle). Se pare că ea ar vrut să-l denunțe pe Mister Bill la poliție (ca proxenetul ei), ceea ce l-ar fi determinat pe acesta să se debaraseze de ea, ceea ce va și face, de altfel, „comitetul ei de sprijin” în frunte cu șefii infracționalității din Butte Montmartre (din celebrul cartier parizian Pigalle), care nu-l apreciau deloc pe proxenetul burghez, concurentul (rivalul) lor principal în multe alte „domenii” (șantaj, taxă de protecție, extorcare de fonduri, spălare de bani, etc.). După 24h00 de interogatoriu, el recunoaște asasinarea lui „Domino”, ceea ce ce îl face „celebru” în mediul crimei organizate, dar ca și cum acest lucru nu ar fi fost suficient pentru o, eventuală, condamnare la moarte, pe 15 iunie, atunci când nu i se mai pun niciun fel de întrebări, tot în cadrul unui interogatoriu, el va declara polițiștilor și apoi magistratului instructor (judecătorul de instrucție) care instrumenta dosarul lui, că este tot el cel care l-a ucis (cu un glonț în cap) și pe pompistul Roger Adam (tatăl al 3 copii) la Villejuif (departamentul Val de Marne–Métropole du Grand Paris) în noaptea de Vinerea Sfântă (care precede duminica Paștelui) pe 4 aprilie 1958, pentru că acesta i-ar fi spus „petit con” (idiotule, tâmpitule), după ce Mr. Bill ar fi vărsat pe caroseria vehicului său, din greșală (neatenție), benzină. Dosarul de asasinat al acestuia se afla încă în studiu la Poliția judiciară fără prea mari șanse de soluționare. Fabulator, pe 7 iulie, pe când era încarcerat la Închisoarea Fontainebleau (construită în 1845 după un model arhitectural tipic pennsylvanian al vremii și funcțională din 1855, devenită Muzeul Național al Penitenciarelor deschis publicului între 1995–2010, singurul muzeu din Franța dedicat închisorilor care prezintă aspectul mediului carceral din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea, vândut în 2016 unui investitor privat), Rapin (Mr. Bill) se va (auto)acuza în fața judecătorului de instrucție de alte 11 asasinate „perfecte” comise în ultimii 5 ani (adică, între 1953–1958, până la arestarea lui), pentru ca pe 26 august să-și schimbe declarația și să-și susțină cu vehemență nevinovăția, adică faptul că n-ar fi comis nicio crimă de sânge în viața lui. Legat de acest proces, menționez aici faptul că chiar dacă Mr. Bill a fost condamnat la moarte și executat, în dosarul lui existau (și există și astăzi) multe „zone de umbră” motiv pentru care putea fi achitat în „beneficiul îndoielii”, ceea ce sperau de altfel și avocații săi. Apoi, oare, poate fi condamnat la moarte un debil mintal (cum l-au clasat experții–judiciari care l-au examinat/consultat)? Concluziile lor parcă ar fi fost inspirate din cartea „L'ange du suicide" (Îngerul sinuciderii) al lui Maurice Rostand. Pe de altă parte, putea fi el, clasat, cumva, în această categorie? Un intelectual care a beneficiat de un înalt nivel educational (academic) ieșit din comun? Mai mult, unii specialiști ai vremii (în criminologie) l-au considerat pe Rapin chiar „nebun, retardat mintal”, motiv pentru care el a fost deja condamnat la moarte de către opina publică (sub influența presei scrise și vorbite) înainte de începerea procesului său. Ca dovadă, juriul nici măcar nu a mai dezbătut cazul său, iar justiția era complet inadaptată acelor timpuri. Legat de hormonii de creștere cu care Rapin a fost „alungit” de la 145cm la 160cm, m-am tot întrebat dacă acesția ar fi putut contribui (sau nu) mai mult (sau mai puțin) la „instabilitatea” lui psihică decât meningita, pentru a-l aduce în staresa lui de serial-killer fără responsabilitate penală, caz în care condamnarea lui moarte ar fi putut face obiectul unei erori judiciare. Într-adevăr, Meningita este o inflamație a membranelor de protecție care învelesc creierul și măduva spinării, cunoscute sub denumirea colectivă de meninge. Inflamația poate fi provocată de infecția cu virusuri, bacterii, alte microorganisme, sau, în cazuri mai rare, de anumite medicamente. Meningita (sub toate formele ei virală, bacteriană, fungică, parazitară, cronică, neinfectioasa) poate fi letală din cauza proximității inflamației față de creier și măduva spinării, dar Georges Rapin, care, cel puțin teoretic, a supraviețuit acestei maladii și s-ar fi și vindecat nu prea ar fi rămas cu niciunul dintre sechelele bolii care pot fi diverse și grave, incluzând pierderea auzului, dificultăți cognitive și de învățare, probleme de memorie, probleme motorii, inclusiv, paralizii, probleme de vedere și chiar epilepsie, în special în cazul meningitei bacteriene (cu o rată generală a mortalității de cca 16,7%), care necesită tratament urgent pentru a minimiza riscul de afectări permanente ale sistemului nervos. În ceea privește hormonii de creștere, tratamentul cu acestea ar fi debutat în anii 1960, iar între 1983–1985 (pe bazaă de hGH–human Growth Hormone, hipofiză, o glandă endocrină nepereche cu structură complexă și cu funcții, de asemenea, multiple și complexe prelevată de pe cadavre) aproape 1.700 de copii aflați în „insuficiență hormonală” ar fi beneficiat, de acesta, dintre care însă cca 800 ar fi dezvoltat maladia Creutzfeldt–Jakob (Encefalopatia spongiformă transmisibilă, introdusă în 1922 de Walther Spielmeyer după numele neurologilor Hans Gerhard Creutzfeldt și Alfons Maria Jakob, o afecțiune neurologică degenerativă rară și incurabilă, cu evoluție rapidă și fatală, transmisibilă de la om la om, cauzată de prioni/proteine fără AN dar capabile de autoreproducere), dintre care 115 au și decedat. Sechelele bolii Creutzfeldt-Jakob (BCJ) sunt neurologice progresive și severe, care seamănă cu cele ale meningitei, precum tulburări cognitive grave (pierderi de memorie, confuzii, dificultăți de concentrare și de gândire), schimbări de comportament și personalitate (depresie, anxietate și modificări ale dispoziției), probleme de coordonare și mișcare (coordonare deficitară, rigiditate musculară, mișcări spasmodice bruste sau involuntare/mioclonii), halucinații, dificultăți senzoriale (vedere încețoșată sau orbire), dificultăți de vorbire și deglutiție (vorbire neclară, dificultăți în găsirea cuvintelor și probleme cu înghițirea), insomnie și tulburări de somn (dificultăți de a adormi sau de a menține somnul). Dacă facem o comparație între „sechelele” celor două afecțiuni medicale, se pare că George Rapin ar fi putut suferi pe lângă meningită și de BCJ. Dar această boală progresează rapid, pacienții își pierd in scurt timp „independența”, iar decesul survine, în majoritatea cazurilor între 8–12 luni. Tinând însă cont de faptul că în anii 1940–1950 când Mr. Bill s-ar fi tratat pentru „a se lungi” această boală din urmă era foarte puțin cuunoscută, iar tratamentul asociat ei la fel de puțin adecvat. Ca urmare, el nu a fost contaminat, evedent, cu aceasta (ceea de altfel nici nu a fost menționat nicăieri, într-o nicio expertiză medicală), dar tratamentul folosit putea să-l fi afectat și să fi adus modificări esențiale în comportamentul său, în privința personalității sale, prin dedublarea acesteia (ceea ce ar ar fi atras după sine irespnsabilitatea penală, mai ales dacă era însoțită și de halucinații și de insomnii). De altfel, Boala Creutzfeldt-Jakob (BCJ) nu are nici un tratament eficient. Au fost testate numeroase medicamente, dar nici unul dintre ele nu a demonstrat vreo influență asupra evoluției bolii. Îngrijirea pacientului este exclusiv paliativă (Creutzfeldt-Jakob Disease. Alzheimers Disease and Dementia, 2019). Din păcate, justiția acelor vremuri nu și-a dat interesul pentru a se implica profund în dosarele criminale ale lui Georges Rapin pentru a-l „descifra”, pentru a-l înțelege (după ce acesta și-a recunocut faptele penale/crimele comise), cu atât mai mult cu cât era și un intelectual (ultra)elitist, chiar dacă a fost, oarecum, un marginal, specific, de altfel, celor cu un IQ ridicat și clasat de către experții–psihiatri un „nebun”, „debil mintal”. Darcă ținem cont de faptul că dedublarea de personalitate este o tulburare a unității conștiinței de sine care se caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect care intervine pe fondul unor tulburări psihice, iar adesea persoana suferindă trăiește cu convingerea că este o altă persoană, de obicei cunoscută ca unul din oamenii celebri ai lumii, sau un rareori a unui personaj religios, ceea ce putem identifica la Rapin, ajungem la concluziia că el era iresponsabil penal, deci nu putea fi nici măcar judecat și cu atât mai puțin condamnat la moarte și executat (ghilotinat). Descrisă pentru prima dată de către pedagogul și psihologul francez Alfred Binet și unoscută sub numele de tulburare disociativă de identitate, dedublarea personalității, este o afecțiune psihică gravă în care o persoana are două sau mai multe stări distincte de personalitate care se manifestă alternativ. Aceasta implică o disociere a unității personalității, ducând la apariția unor „euri” diferite, unul fiind normal și conștient, iar celălalt (celelalte) bazat(e) pe motivații inconștiente (uneori în asociere cu alte afecțiuni cum ar fi schizofrenia sau isteria). Aceste stări de conștiință alterată, au ca simptomă principală pierderea sentimentului de unitate a persoanei și ca rezultat mai multe „euri" sau identități diferite, care se dezvoltă, în general, ca răspuns la un traumatism sever, adesea în copilărie, inclusiv, un tratament medical agresiv. Într-un asemenea context, În dosarul lui Georges Rapin (Mr. Bill) aveam de-a face cu o gravă eroare judiciară, care din păcate, având în vedere dispozitivul deosebit de complex al revizuirii unei condamnări penale în Franța, practic, nu este posibilă. Pentru că, conform legii, revizuirea unui proces în materie penală poate solicitata în temeiul Legii din 20 iunie 2014 (n° 2014-640), conform art. 622–626-1 din CPP (Codul de Procedură Penală) dar numai de către persoana condamnată, iar în cazul decesului acesteia (între timp), pe „linie de rudenie”, de către soția (soțul), concubina (concubinul), partenera (partenerul) PACS-at (uniune printr-un Pact Civil de Solidaritate), părinții, copii, nepoții, strănepoții, sau pe „linie judiciară” de către procurorul general al Curții de Apel, procurorul general al Curții de Casație și în sfârșit de către ministrul Justiției. Și numai în cazul în care, după procesul în care sentința a rămas definitivă, au apărut „elemente noi” necunoscute justiției până la condamnarea inculpatului. Însă, cum în dosarele criminale ale lui Rapin, pe linia rudeniei nu mai există supraviețuitori, solicitarea unei, eventuale, revizuiri a condamnării sale nu mai poate fi înaintată Comisiei de revizuire decât de către înalții oficiali ai justiției mai sus menționați, ceea ce este un obstacul, practic, imposibil de trecut. Cu toate că Legea din 23 iunie 1989 modifică natura „elementului nou” necesar pentru revizuirea unui proces la propunerea Comisiei de Revizuirea Condamnărilor Penale (CRCP), în sensul că acesta „nu trebuie să-l mai disculpe” pe cel condamnat, dar este suficient „să pună la îndoilaă vinovăția lui”. Noâ. La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 (1998–2002) am avut ocazia să trăiesc în prajma unui asemenea individ, Xavier Dupire („un nordist”–din regiunea urbană Lille), care mă considera prietenul lui cel mai bun (având în vedere contextul în care ne-am cunoscut–după care s-a atașat profund de mine) care în starea sa „normală” era un om deosebit, bun la suflet, săritor, apreciat de cei din jur, dar în stara sa „anormală”, asociată celeilate sale peronalități, „își pierdea mințille”, devenea un om dur, un om „rău”, foarte agresiv (deosebit de violent), fără suflet, iar la nevoie, era chiar capabil să și ucidă fără niciun fel de milă, fără ezitare și fără regrete (ceea ce de altfel a și făcut în adolescență ca delincvent juvenil, motiv pentru ca fost și încarcerat timp de 5 ani). Pe el l-am citat (ca „martor asistat”) și în celebrul dosar TBW (al asasinatelor din Brabant–Belgia) din perioada 1982–1985, în care ar fi fost în contact (indirect) cu asasinii pe care i-ar fi „adorat” și „idolatrizat”. Din păcate, de peste două decenii a dispărut de „raderele poliției și justiției franceze”, urmân ca serviciile de informații franceze să-l găsească undeva, de prefrat, în viață. Aici aș vrea să fac o mențiune pe care o consider capitală în ceea ce privește responsabilitatea penală a unui infractor (criminal) în legătură cu personalitatea acestuia. Într-o mare majoritate de lucrări de cercetare în domeniul psihiatriei și psihologiei, specialiștii consideră că afecțiunea de dedublare a personalității și cea de personalități multiple reprezintă una și aceași maladie. Ori, în cercetările mele efectuate în mediul carceral, cu criminali periculoși, am constat că între cele două afecțiuni este o mare deosebire. În cazul personalității multiple, individul trece de la o „stare staționară” (normal, stabilă) la alta (anormală, pasageră) conștient și controlat. În acest caz, revine experților–psihiatrii să stabilească în care dintre stările sale (în urma „tranziției de fază”) inculpatul a comis crima (crimele), în funcție de care poate fi stabilită responsabilitatea sau iresponsabilitatea sa penală. Din contră, în cazul dedublării de personalitate, „tranziția de fază”, din starea normală în cea anormală are loc brusc, necontrolat și neconștientizat, ca urmare a intervenției unui „element declanșator”, ceea ce, atrage, automat, după sine, iresponsabilitatea penală. Pentru un studiu detaliat al acestor stări am introdus un dispoztiv de cercetare, Metoda operatorial–matricială [(psy)-(spy)] de investigare a tulburărilor psihice grave, temporare și pasagere.

Note de la rédaction. Le concours commun des instituts nationaux polytechniques (CCINP), anciennement concours communs polytechniques (CCP), sont des concours d’entrée dans 72 écoles d’ingénieurs françaises, dont celles faisant partie du Groupe INP, du Groupe ISAE, de la Fédération Gay-Lussac, et du Réseau Polyméca. Ils sont ouverts aux étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE/1er Cycle universitaire). Par ailleurs, il existe un concours PASS'Ingénieur (Passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs) destiné aux étudiants en licences scientifiques. Cependant, les écoles accessibles ne sont pas les mêmes selon la provenance des élèves. La passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs est un concours, le Concours PASS'Ingénieur, qui permet aux étudiants de L2 ou L3 d'intégrer une école d'ingénieurs. Ce concours est organisé par le Concours commun INP. Il est destiné à ceux qui souhaitent poursuivre leurs études dans un cursus de trois ans au sein d'écoles qui recrutent principalement au niveau prépa. Ce concours permet l’admission des élèves-ingénieurs sur les programmes des classes préparatoires aux grandes écoles pour les filières mathématiques et physique (MP), mathématiques, physique et informatique (MPI), physique et chimie (PC) (option physique PH ou chimie CH), physique et sciences de l'ingénieur (PSI), physique et technologie (PT), technologie et sciences industrielles (TSI) et technologie, physique et chimie (TPC). La forme actuelle de ce concours date de 2004. Pass Ingénieur. Ce concours est réservé aux étudiants ayant validé quatre semestres de Licence (L2, DEUG) dans le domaine des „Sciences et Technologies” et à ceux qui les auront la même année du concours. Les élèves de CPGE n’ont cependant pas le droit de le passer. Certaines universités assurent une préparation spécifique à ce concours (CUPGE). La forme actuelle de ce concours date de 2018. Il existe trois filières: Mathématiques-Informatique (MI), Mathématiques-Physique (MP), Physique-Chimie (PC), avec des épreuves communes. Un candidat n'est autorisé à s'inscrire qu'à une seule filière du concours par session. Ces différents concours sont composés d'épreuves écrites et orales. Le Lycée Pierre-de-Fermat (fondé en 1806 lors de la création des lycées impériaux par Napoléon Bonaparte et qu'il succédait à des établissements d'enseignement bien antérieurs à cette époque) est un établissement d'enseignement secondaire et supérieur, situé parvis des Jacobins à Toulouse à proximité immédiate de la place du Capitole. Il occupe un espace considérable dans le centre-ville dont l'hôtel de Bernuy Il est attenant au cloître et à l'église des Jacobins. Avec presque 1.000 étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE), c’est l’une des prépas françaises les plus prestigieuses (en 2022, elle était classée 2e en PSI/PSI* et 6e en Prépa Littéraire A/L Khâgne en 2024, elle était classée première en MPI/MPI* au classement de l'étudiant). C'est également une des trois seules prépas françaises à proposer un cursus de Classes Préparatoires à l'École des Chartes de section A avec le Lycée Henri-IV à Paris et le Lycée Fustel-de-Coulanges à Strasbourg. Il abrite également deux classes d'ECS (Economiques et Commerciales) eu une classe de BCPST (Classe Préparatoire Biologie, Chimie, Physique et Sciences de la Terre) est une des voies d'orientation en première année post-bac, anciennement appelée Maths sup bio, et seconde année, anciennement appelée Maths spé bio, de la filière des classes préparatoires scientifiques. Voici la Banque d'épreuve orale de Mathématiques–Session 2025, pour les CPGE Filières MP (Maths–Physique) & MPI (Maths–Physique–Informatique) Le Lycée Fermat à Toulouse propose des classes préparatoires scientifiques MPI/MP2I (Mathématiques, Physique, Informatique/Mathématiques, Physique, Ingénierie, Informatique) et MPI* (option étoile, plus sélective). Ces filières préparent aux concours d'entrée des écoles d'ingénieurs, notamment les plus prestigieuses comme l'X (Polytechnique) et les écoles du concours Mines-Ponts.

Note de la rédaction. Le concours commun des instituts nationaux polytechniques (CCINP), anciennement concours communs polytechniques (CCP), sont des concours d’entrée dans 72 écoles d’ingénieurs françaises, dont celles faisant partie du Groupe INP, du Groupe ISAE, de la Fédération Gay-Lussac, et du Réseau Polyméca. Ils sont ouverts aux étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE/1er Cycle universitaire). Par ailleurs, il existe un concours PASS'Ingénieur (Passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs) destiné aux étudiants en licences scientifiques. Cependant, les écoles accessibles ne sont pas les mêmes selon la provenance des élèves. La passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs est un concours, le Concours PASS'Ingénieur, qui permet aux étudiants de L2 ou L3 d'intégrer une école d'ingénieurs. Ce concours est organisé par le Concours commun INP. Il est destiné à ceux qui souhaitent poursuivre leurs études dans un cursus de trois ans au sein d'écoles qui recrutent principalement au niveau prépa. Ce concours permet l’admission des élèves-ingénieurs sur les programmes des classes préparatoires aux grandes écoles pour les filières mathématiques et physique (MP), mathématiques, physique et informatique (MPI), physique et chimie (PC) (option physique PH ou chimie CH), physique et sciences de l'ingénieur (PSI), physique et technologie (PT), technologie et sciences industrielles (TSI) et technologie, physique et chimie (TPC). La forme actuelle de ce concours date de 2004. Pass Ingénieur. Ce concours est réservé aux étudiants ayant validé quatre semestres de Licence (L2, DEUG) dans le domaine des „Sciences et Technologies” et à ceux qui les auront la même année du concours. Les élèves de CPGE n’ont cependant pas le droit de le passer. Certaines universités assurent une préparation spécifique à ce concours (CUPGE). La forme actuelle de ce concours date de 2018. Il existe trois filières: Mathématiques-Informatique (MI), Mathématiques-Physique (MP), Physique-Chimie (PC), avec des épreuves communes. Un candidat n'est autorisé à s'inscrire qu'à une seule filière du concours par session. Ces différents concours sont composés d'épreuves écrites et orales. Le Lycée Pierre-de-Fermat (fondé en 1806 lors de la création des lycées impériaux par Napoléon Bonaparte et qu'il succédait à des établissements d'enseignement bien antérieurs à cette époque) est un établissement d'enseignement secondaire et supérieur, situé parvis des Jacobins à Toulouse à proximité immédiate de la place du Capitole. Il occupe un espace considérable dans le centre-ville dont l'hôtel de Bernuy Il est attenant au cloître et à l'église des Jacobins. Avec presque 1.000 étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE), c’est l’une des prépas françaises les plus prestigieuses (en 2022, elle était classée 2e en PSI/PSI* et 6e en Prépa Littéraire A/L Khâgne en 2024, elle était classée première en MPI/MPI* au classement de l'étudiant). C'est également une des trois seules prépas françaises à proposer un cursus de Classes Préparatoires à l'École des Chartes de section A avec le Lycée Henri-IV à Paris et le Lycée Fustel-de-Coulanges à Strasbourg. Il abrite également deux classes d'ECS (Economiques et Commerciales) eu une classe de BCPST (Classe Préparatoire Biologie, Chimie, Physique et Sciences de la Terre) est une des voies d'orientation en première année post-bac, anciennement appelée Maths sup bio, et seconde année, anciennement appelée Maths spé bio, de la filière des classes préparatoires scientifiques. Voici la Banque d'épreuve orale de Mathématiques–Session 2025, pour les CPGE Filières MP (Maths–Physique) & MPI (Maths–Physique–Informatique) Le Lycée Fermat à Toulouse propose des classes préparatoires scientifiques MPI/MP2I (Mathématiques, Physique, Informatique/Mathématiques, Physique, Ingénierie, Informatique) et MPI* (option étoile, plus sélective). Ces filières préparent aux concours d'entrée des écoles d'ingénieurs, notamment les plus prestigieuses comme l'X (Polytechnique) et les écoles du concours Mines-Ponts.

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Note de la rédaction. Le concours commun des instituts nationaux polytechniques (CCINP), anciennement concours communs polytechniques (CCP), sont des concours d’entrée dans 72 écoles d’ingénieurs françaises, dont celles faisant partie du Groupe INP, du Groupe ISAE, de la Fédération Gay-Lussac, et du Réseau Polyméca. Ils sont ouverts aux étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE/1er Cycle universitaire). Par ailleurs, il existe un concours PASS'Ingénieur (Passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs) destiné aux étudiants en licences scientifiques. Cependant, les écoles accessibles ne sont pas les mêmes selon la provenance des élèves. La passerelle nationale d'intégration dans les écoles d'ingénieurs est un concours, le Concours PASS'Ingénieur, qui permet aux étudiants de L2 ou L3 d'intégrer une école d'ingénieurs. Ce concours est organisé par le Concours commun INP. Il est destiné à ceux qui souhaitent poursuivre leurs études dans un cursus de trois ans au sein d'écoles qui recrutent principalement au niveau prépa.  Ce concours permet l’admission des élèves-ingénieurs sur les programmes des classes préparatoires aux grandes écoles pour les filières mathématiques et physique (MP), mathématiques, physique et informatique (MPI), physique et chimie (PC) (option physique PH ou chimie CH), physique et sciences de l'ingénieur (PSI), physique et technologie (PT), technologie et sciences industrielles (TSI) et technologie, physique et chimie (TPC). La forme actuelle de ce concours date de 2004.  Pass Ingénieur. Ce concours est réservé aux étudiants ayant validé quatre semestres de Licence (L2, DEUG) dans le domaine des „Sciences et Technologies” et à ceux qui les auront la même année du concours. Les élèves de CPGE n’ont cependant pas le droit de le passer. Certaines universités assurent une préparation spécifique à ce concours (CUPGE). La forme actuelle de ce concours date de 2018. Il existe trois filières: Mathématiques-Informatique (MI), Mathématiques-Physique (MP), Physique-Chimie (PC), avec des épreuves communes. Un candidat n'est autorisé à s'inscrire qu'à une seule filière du concours par session. Ces différents concours sont composés d'épreuves écrites et orales. Le Lycée Pierre-de-Fermat  (fondé en 1806 lors de la création des lycées impériaux par Napoléon Bonaparte et  qu'il succédait à des établissements d'enseignement bien antérieurs à cette époque) est un établissement d'enseignement secondaire et supérieur, situé parvis des Jacobins à Toulouse à proximité immédiate de la place du Capitole. Il occupe un espace considérable dans le centre-ville dont l'hôtel de Bernuy Il est attenant au cloître et à l'église des Jacobins. Avec presque 1.000  étudiants en Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles (CPGE), c’est l’une des prépas françaises les plus prestigieuses (en 2022, elle était classée 2e en PSI/PSI* et 6e en Prépa Littéraire A/L Khâgne  en 2024, elle était classée première en MPI/MPI* au classement de l'étudiant). C'est également une des trois seules prépas françaises à proposer un cursus de Classes Préparatoires à l'École des Chartes de section A avec le Lycée Henri-IV à Paris et le Lycée Fustel-de-Coulanges à Strasbourg. Il abrite  également deux classes d'ECS (Economiques et Commerciales) eu une classe de BCPST (Classe Préparatoire Biologie, Chimie, Physique et Sciences de la Terre) est une des voies d'orientation en première année post-bac, anciennement appelée Maths sup bio, et seconde année, anciennement appelée Maths spé bio, de la filière des classes préparatoires scientifiques. Voici la Banque d'épreuve orale de Mathématiques–Session  2025, pour les CPGE Filières MP (Maths–Physique) & MPI (Maths–Physique–Informatique)  Le Lycée Fermat à Toulouse propose des classes préparatoires scientifiques MPI/MP2I (Mathématiques, Physique, Informatique/Mathématiques, Physique, Ingénierie, Informatique) et MPI* (option étoile, plus sélective). Ces filières préparent aux concours d'entrée des écoles d'ingénieurs, notamment les plus prestigieuses comme l'X (Polytechnique) et les écoles du concours Mines-Ponts. 

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Une mesure vectorielle est une généralisation de la notion de mesure classique. Au lieu de prendre des valeurs dans les nombres réels positifs (mesure positive) ou dans les nombres réels (mesure signée), elle prend des valeurs dans un espace vectoriel normé. Cela signifie que chaque ensemble mesurable se voit attribuer un vecteur d'un espace vectoriel.  Exemples. Mesure à valeurs dans un espace de Banach. On peut définir une mesure dont les valeurs sont des éléments d'un espace de Banach, comme l'espace des opérateurs linéaires sur un espace de Hilbert. Mesure vectorielle et partitions continues de l'unité. Ce concept est utilisé dans l'étude de certaines mesures vectorielles et de leurs propriétés. Une mesure vectorielle est une généralisation de la notion de mesure abstraite: c'est une mesure à valeurs dans un espace vectoriel ad hoc (au lieu de‾R+ pour une mesure positive, ou de‾R pour une mesure signée). Note. La théorie de la mesure est la branche des mathématiques qui traite des espaces mesurés et est le fondement axiomatique de la théorie des probabilités. En 1894, Émile Borel énonce la première définition d'ensemble négligeable. En 1897, il définit les ensembles mesurables. En 1901, Henri-Léon Lebesgue introduit la notion de mesure. La théorie se développe jusque dans les années 1950. Andreï Kolmogorov proposera une axiomatisation du calcul des probabilités basée notamment sur l'intégrale définie à partir d'une mesure. Lebesgue et ses successeurs ont été amenés à généraliser la notion d'intégrale au point d'en faire ce que certains appellent une intégrale abstraite. L'aire sous une courbe est calculée par une somme de petits rectangles dont la hauteur représente la valeur moyenne de la fonction sur un intervalle et la base représente la mesure de l'intervalle. Sur une droite réelle, la mesure de Lebesgue d'un intervalle est la différence des distances par rapport à l'origine. Mais une mesure est une fonction, et cela a donc amené les mathématiciens de l'époque à généraliser l'intégrale non plus selon une mesure particulière, celle de Lebesgue, mais selon n'importe quelle mesure. C'est comme si pour mesurer un intervalle on utilisait un abaque (mesures discrètes) ou tout autre instrument plutôt qu'un mètre-ruban.

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Nota autorului. Legat de libertatea presei occidentale. Numărul excesiv de mare de vizualizări (peste 10.000) în mai puțin de 36 de ore de la publicarea articolului consacrat revizuirii procesului lui Dany Leprince, Jurnalul Bucureștiului a fost „somat” de către Ministerul Justiției (la sugestia serviciilor de informații) pentru ca acesta să treacă în faza de „protejat” (adică, invizibil pentru public) având în vedere faptul că există „riscul” de a influența decizia CCR (Curtea de Revizuirea & Reexaminare) care se va pronunța asupra acestuia în cursul anului 2026. Consider această constrângere o încălcare a drepturilor fundamentale a omului și a libertății presei și vom continua să luptăm pentru revizuirea procesului lui Dany care a exacutat peste 17 ani de recluziune criminală, fiind nevinovat, ceea ce de altfel am probat (utilizând tehnici de investigații ale sociologiei matematice-sisteme complexe și formale, teoria grafurilor și cercetări operaționale) într-o scrisoare-memoriu adresat viitorului președinte Hollande în 2012, urmare căreia condamnatul a fost pus în libertate condiționată „sub sechestru electronic”. Mă întreb dacă CRR își va face datoria? Din experiența mea de două decenii de investigații criminale și științifice, CCR chiar dacă este convinsă de nevinovăția condamnatului, nu-i anulează sentința de condamnare (ceea ce echivalează oarecum, cu recunoaștere erorii judiciare din dosar, oficial) atât timp cât apărarea nu-i oferă un nou posibil vinovat....În orice caz, pentru orice eventualitate, am atașat articolului protejat un „rezumat” care prezintă situația dar si algoritmul complex al revizuirii proceslor în Franța, care după cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a întâmplat decât în 16 cazuri din zeci de mii de cereri. Vive la Répulique, Vive la France. Acum când celebrul dosar de cvadruplu asasinat (dublu familicid și dublu pedicid, comise în noaptea de 4/5 septembrie 1994) Dany Leprince (condamnat la închisoare pe viață cu o perioadă de siguranță de 22 de ani de recluziune criminală pe 16 decembrie 1997 și eliberat condiționat sub control judiciar–sub „sechestru electronic” pe 19 octombrie 2012, după 18 ani de recluzine criminală) se află în fața CRCP/CRR (Curtea de Revizuire a Condamnărilor Penale/Curtea de Revizuire și Reexaminare) unde a fost expediat (transferat) pe 23 ianuarie 2025 de către Comisia de Revizuire pentru „soluționare” (având în vedere suspiciunea comiterii unei grave erori judiciare atunci când a fost judecat de către Curtea cu Jurați a departamentului Sarthe) după o reexaminare minuțioasă (care s-a derulat între 1 martie 2021–data depunerii cererii și 12 decembrie 2024–data avizului favorabil, după audierea condamnatului), vom analiza în contextul actual șansele reale în privința revizuirii procesului său, în urma căruia urmează să fie achitat și ulterior, reabilitat în fața societății civile. Înainte de prezentarea detaliată a unor exemple concrete (recente) de revizuire a unor condamnări penale, menționez faptul că de la condamnarea lui Dany Leprince și până acum un deceniu, 55 de cereri de revizuire a condamnării penale au fost depuse pentru reexaminare, dintre care 16 nu au foat acceptate, 7 au fost respinse, deci numai 31 au fost reexaminte. De atunci și până în 2021 numai două cereri au fost depuse pentru reexaminare, dintre care una de către Dany Leprince pe 1 martie 2021. După această dată numai în două dosare penale, cel al franco–marocanului Farid El Haïry (în procedura criminală) și al egipteanului Aymen Ibrahim (în procedura corecțională) cei condamnați au fost reabilitați, după ce pe 15 decembrie 2022, respectivc, pe 18 ianuarie 2024, Curtea de Revizuire a Condamnărilor Penale (Curtea de Revizuire și Reexaminare) anulează condamnările lor. Dacă primul în 1998 (atunci minor, în vârstă de 17 ani) era acuzat de comiterea unui viol asupra unei adolescente (elevă de liceu, care după 19 ani de la eveniment și-a retras plângerea contra acestuia), pe 19 decembrie 2003 a fost condamnat la 5 ani de închisoare de către Curtea cu Jurați pentru minori a departamentului Nod (regiunea administrativă Hauts de France), pentru ca în 2022 să fie achitat de către aceași Curte, cel din urmă (în vârstă de 44 de ani), a fost condamnat pe baza unui fals PV (Proces verbal) întocmit pe 17 aprilie 2017, în sectorul 18 (Paris), semnat de către 2 polițiști de la BAC (Brigada de Anticriminalitate), Aaron Berkane și Karim Mamèche, pentru trafic de stpefiante care în urma unui control de rutină. ar fi găsit asupra condamnatului 35,5 gramme de cocaină. În plus, cei doi funcționari de poliție i-ar fi sustras acestuia (în timpul interpelării și percheziționării) și suma de 450€. În sfârșit, după cel de-al 2-lea Razboi Mondial, CRCP (CRR), până în prezent, a achitat doar 16 acuzați și condamnați (cu sentința rămasă definitivă), dintre care ultimii 2 după depunerea cererii de revizuire de către Dany Leprince sunt Farid El Haïry și Aymen Ibrahim. Ceilalți 14 achitați sunt: Jean Dehays (1955), Renée Laffite (1956), Agapito Solera (1961), Roland Agret (1985), Kurt Schaeffer (1990), Rida Daalouche (1999), Patrick Dils (2002), Guilherme Ventura (2010), Loïc Sécher (2011), Marc Machin (2012), Abderrahim El Jabri și Abdelkader Azzimani (2014), Christian Iacono (2014), Pouvana’a a Oopa (2018). Din contră, refuzul revizuirii condamnării (a procesului) a fost pronunțat în următoarele dosare criminale: Seznec (1923, revizuirea refuzată în 1926, 1928, 1932, 1935, 1949, 1953, 1957, 1996 și 2006), Dominici (1952, revizuirea refuzată în 1959, 1961, 1982,1986, 1994, 1995 și 1998), Christian Ranucci (1974, revizuirea refuzată în 1979, 1987 și 1991), Guy Mauvillain (1975, revizuirea refuzată în 1982), Luc Tangorre (1981, revizuirea refuzată în 1984 și 1988), Omar Raddad (1991, revizuirea refuzată în 2002 și 2022), Deperroisr (1994, revizuirea refuzată în 2002, 2009 și 2024), Leprince (1994, revizuirea refuzată în 2011), iar în Mis et Thiennot (1946), reexaminarea este în curs (de către Comisia de Revizuire). De remarcat este și faptul că din cele 3.172 de verdicte anunțate timp de un sfert de scol (între 1990–2014) Comisia de Revizuire nu a transmis CRCP (CRR) decât 85 de dosare (criminale și corecționale), dintre care aceasta a respins 33, deci nu a pronunțat decât 52 de decizii de anulare, adică, în total cca 1,6%, în rest, 19% au fost trimise spre judecare în fața altor jurisdicții. Ca urmare, între 2014–2021 Curtea a fost sesizată cu numai 8 cereri dintre care doar 5 au fost acceptate (cu 2 achitări, iar celelate 3 trimise în fața altor jurisdicții). Pentru a înțelege complexitatea revizuirii unei condamnări penale, merită să atrag atenția și asupra faptului că, în principiu, CCR nu anulează o sentință judecătorească (fie în criminal, fie în corecțional) dacă nu există „probe materiale” fiabile (un test ADN, retragerea unei plângeri nefondate, identificarea unui alt posibil vinovat, etc.) care nu să pună, numai, la îndoială vinovăția celui (celor) inculpat (inculpați), dar să-i și disculpe, efectiv, ceea ce se întâmplă foarte rar. Din acest motiv, numărul revizuirii proceselor este atât de mic. Așa cum rezultă și din ultimele două cazuri de revizuire a condamnării penele, în cel al franco–marocanului Farid El Haïry (în criminal) și în cel al egipteanului Aymen Ibrahim (în corecțional) au existat „probe fiabile” care au permis acest lucru. În primul caz, victima și-a retras plângerea și a recunoscut că a mințit atunci când l-a acuzat pe El Haïry, iar în cel de-al 2-lea, polițiștii corupți care l-au interpelat pe Ibrahim, au fost găsiți vinovați și condamnați pentru fapte de fals în înscrisuri și uz de fals, arestări (interpelări) abuzive și extorcare de fonduri în bandă organizată sub formă continuată (timp de peste un deceniu și jumătate) în legătură cu traficul de stupefiante. În particular, în Dosarul criminal Leprince, nu este suficient că am demonstrat (într-un memoriu de 267 de pagini), cu ajutorul unui model matematic bazat pe teoria grafurilor și a sistemelor formale nevinovăția lui (pe care adresându-l în 2012 în preajma alegerilor prezidențiale viitorului președinte al Franței François Hollande, a contribuit substanțial la eliberarea lui condiționată sub control judiciar și „sub sechestru electronic” timp de un an, pe 19 octombrie, ca urmare a anulării perioadei de siguranță de 22 de ani de recluziune criminală de către acesta, ca de altfel și lucrările jurnalistului de investigație Frank Johannès de la cotidianul Le Monde, respectiv, ale anchetatorului privat Ronand Agret–fost și el victimă a unei grave erori judiciare recunosctă oficial de către Justiția franceză, atunci președinte al organizației „Action justice”, decedat în 2016), dar este nevoie și de un „nou” vinovat, care ar putea fi identificat în persoana fostei sale soții Martine Compain, cea care de altel ar fi jucat un rol important în cvadruplul asasinat abominabil al familiei Christian Leprince. Acest dosar l-am prezentat detaliat atât la Congresul Internațațional (anual) al Universității Apollonia cât și la Sesiunea științifică (anuală) a Academiei germano– române din Baden–Baden. (Germania) În ceea ce privește cererea de revizuire a unei decizii penale (definitive) poate fi solicitată, în principiu, în cazul în care apar „elemente noi” în dosar care nu erau cunoscute justiției până la pronunțarea sentinței și care pun la îndoială (cel puțin !) nevinovăția condamnatului de către condamnat (dacă este în viață), de către rudele apropiate (de prim rang al acestuia în caz de decesul lui), de către ministrul justiției, de către procurorii generali de pe lângă Curțile de Apel, respectiv, de către procurorul general de pe lângă Curtea de Casație. Curtea de revizuire și Reexaminare (CRR, fosta CRCP) este compusă din 18 magistrați și este prezidată de către președintele Camerei Criminale a Curții de Casație. Alți 17 magistrați sunt desemnați de către Adunarea generală a Curții de Casație pentru o perioadă de 3 ani, iar fiecare Cameră a Curții de Casație este reprezentată prin 3 membri ai săi. CRR desemnează pentru o perioadă de 3 ani (renuvlabil o singură dată) 5 magistrați titulari și 5 magistrați supleanți pentru Comisia de instrucție (instrumentare) a cererilor de revizuire și reexaminare a deciziilor penale. Alți 13 magistrați completează sunt asociați Curții de Revizuire și Reexaminare, care intervin în dosarele de mare complexitate. Parchetul general al Curții de Casație asigură funcția de Minister Public în fața Comisiei de Instrucție (instrumentare) a dosarelor penale și pronunțare a hotărârilor judecătorești. Cererea de revizuire a unei decizii penale trebuie adresate Comisiei de Revizuire și Reexaminare care se va pronunța asupra admiterii sau refuzul acesteia care va fi justificat și este incontestabil, adică decizia Comisiei nu este susceptibilă unui recurs. În cazul admiterii cererii (în urma unor studii aprofundate ale dosarului care poate dura chiar și ani), aceasta va sesiza CRR care, dacă consideră că condițiile de revizuire a deciziei nu sunt întrunite, respinge cererea, iar hotărârea ei nu poate fi contestată. Din contră, dacă consideră că sunt suficiente „elemente noi” pentru disculparea condamnatului atunci ea anulează sentința de condamnare a acestuia. Deși teoretic, după anularea sentinței CRR are dreptul de a achita condamnatul, ceea ce automat, implică recunoașterea unei erori judiciare comise de către jursdicția care a pronunțat-o, aceasta nu-și asumă această răspundere, motiv pentru care, în practică, după casarea (anularea) sentinței, ea va trimite spre rejudecare dosarul în fața unei alte instanțe judecătorești (Curte cu Jurați, Curte Criminală sau Curte Corețională, în funcție de caz) care va pronunța o nouă sentință (un nou verdict), în principiu, favorabil inculpatului, adică, achitarea lui ceea ce deschide calea către recunoașterea unei erori judiciare în dosarul acestuia și implicit, către obținerea unor aune (despăgubiri) materiale și morale pe perioada detenției sale. În cazuri rare, noile instanțe judecătorești, numite pentru rejudecarea dosarelor penale, confirmă fie verdictul din hotărârea judecătoreascxă rămasă definitivă, anulată de către CRR, fie pronunță o altă sentință care poate consta în minorarea sau majorarea pedepsei.

Pasionat de mediul carceral francez, de marea criminalitate organizată franceză, de mari criminali „profesioniști” (nu neapărat condamnați pentru crime de sânge) și de eliberarea condiționată sub control judiciar, respectiv, de „Libertatea lor sub sechestru electronic”, cu un deceniu în urmă am propus pentru concursurile de admitere în celebrele și prestigioasele școli științifice și inginerești Normale Sup’ (ENS) și Polytechnique (X) fără echivalente în lume, un subiect de concurs de cercetare având la bază modelizarea matematică a GPS (Global Positioning System) sistem global de navigație prin satelit și unde radio (o rețea de sateliți care orbitează în jurul Pământului în puncte fixe deasupra planetei, transmițând semnale tuturor receptorilor aflați la sol) pe care toată lumea o cunoaște și folosește fără să știe cum funcționează și cum poate fi suprapus printr-o „superpoziție” de sume de directe de „spații” de alte tipuri de geolocalizari terestre prin sateliți (GNSS) pentru o localizarea perfectă în „spațiu și timp” fără mențiunea „lipsă semnal” (cum se întâmplă încă astăzi): Galileo (UE), Compass (China), IRNSS (India), GLONASS (Rusia) și QZSS (Japonia). Iată acum un subiect de concurs de cercetare legat de modelizarea matematică a mecanismului de zbor al păsării Colibri („pasărea-muscă”, „simbol al iubirii şi al purităţii”) cu aplicație în mecatronică („integrarea sinergetică a ingineriei mecanice cu controlul electronic și inteligent cu calculatoare în proiectarea și fabricația produselor și proceselor”), tehnologie compatibilă cu societatea informațională. Inspirat dintr-un proiect de cercetare realizat la Universitatea Liberă din Bruxelles, scopul acestuia este proiectarea unei drone, în miniatură și ușoare, care să se poată deplasa în condiții de stabilitate optime, în locuri izolate conform dinamicii zborului a unei păsări colibri. Subiectul se adresează elevilor „preparatoriști” (din sistemul PGE - Prépa - Grandes Ecoles) dar poate fi accesibil și titularilor de doctorat (postdoctorat universitar) în Franța sau universitarilor „profesioniști” din România (h)abilitați să conducă cercetare de anvergură (conf. univ. hab., prof. univ. hab).

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Considerat complicele lui Larossi Abballa (terorist–islamist radical) în dosarul asasinării funcționarilor de poliție în numele Statului Islamic (Daesh), în ciuda negării cu vehemență a acestui act criminal odios, ca urmare a unei anchete de mare anvergură lansată de către Parchetul Antiterorist de la Paris în strânsă colaborare cu PP (Prefectura de Poliție Paris) și cu DGSI (Direcția Generală a Informațiilor Interne) Mohamed Lamine Aberouz (franco–marocan, n.1993, asistat de către avocați Nino Arnaud și Vincent Brengarth) prieten apropiat al teroristului (ucis de către o unitate de intervenție de elită a poliției–RAID) va fi inculpat și judecat în dosar între 25 septembrie–6 octombrie 2023 de către Curtea cu Jurați Specială de Primă instanță (compusă din 5 jurați–magistrați) în sala Voltaire a TJP (Tribunalul Judiciar Paris). În verdictul său pe care îl anunță pe 11 octombrie (în jurul orei 09h30), după o deliberare care va dura cca 08h10, aceasta îl condamnă pe inculpat la închisoare pe viață cu o perioadă de siguranță de 22 de ani (maximă). Rechizitoriul Avocatului general (reprezentând Ministerul Public) care a durat cca 03h10, a fost urmat „scrupulos” de către Curte, aflată sub președinția lui Christophe Petiteau. Avocații Thibault de Montbrial și Pauline Dufourq (reprezentând partea civilă–Jessica Schneider și Jean-Baptiste Salvaing) s-au declat satisfăcuți de verdict, dar avăcații condamnatului care solicitau achitarea clientului lor (din lipsă de probe fiabile contra lui) au făcut apel la sentință pe 13 octobrie. Fratele inculpatului Charaf-Din Aberouz, condamnat la 5 ani de închisoare pentru „asociere de răufăcători” în vederea pregătirii unui act terorist în 2011, a fost și el prezent în sala de judecată. Legat de Charaf-Din Aberouz, Larossi Abballa, a fost și el deja condamnat în 2013, tot pentru asociere de răufăctori în vederea comiterii de acte teroriste. După comiterea actului terorist de către de Larossi Abballa și asasinarea celor doi funcționari de poliție, apropiații din anturajul lui vor fi interpelați sub motivul că i-ar fi fost copmplice. Trei dintre ei vor fi audiați, iar 2 presupuși complici, Charaf-Din Aberouz (29 de ani) și Saad Rajraji (27 de ani), vor fi încarcerați, după audierea lor, în detenție provizorie pe 19 iunie, pentru că au fost condamnați împreună în 2013 în dosarul filierei jihadiste din zonele tribale de la frontiera pakistano–afgană. Ei ar fi fost influențați de către Rachid Kassim, un jihadist propagandist francofon refugiat în zona irako–siriană (ucis, foarte probabil, lângă Mossoul, en Irak, în timpul bombardamentelor contra Statului Islamic în cursul lunii februarie 2017). Fratele lui Charaf-Din Aberouz, Mohamed Aberouz va fi încarcerat între septembrie 2016 și ianuarie 2017 bănuit că are fi fost implicat în tentativa de atentat de la catedrale Notre-Dame de Paris în complicitate cu logodnica sa virtuală Sarah Hervouët, care a înjunghiat un polițist la Boussy-Saint-Antoine pe 8 septembrie 2016. Acesta i-ar fi cunoscut pe Sid Ahmed Ghlam și Abdelkader Jalal, bănuiți că ar fi jucat un rol important în atentatul islamist eșuat contra bisericii din Villejuif pe 19 aprilie 2015, în care polițista municipală (stagiară) Aurélie Châtelain a fost asasinată. Pe 3 aprilie 2017 și sora jihadistului Larossi Abballa va fi interpelată și plasată în detenție prizorie în dosar. Mohamed Aberouz (un tânăr cu o copilărie fnormală–fără probleme, cu mama menajeră și tatăl angajat al firmei Renault) a fost inculpat în dosarul asasinatelor de la Magnanville pentru că amprentele sale genetice ar fi fost identificate pe materialul informatic al cuplului de funcționari de poliție (laptop și accesorii), ceea ce ar fi permis anchetatorilor să tragă concluzia că acesta s-ar fi aflat la domiciliul lor cănd Larossi Abballa a comis asasinatele, adică s-ar fi aflat la locul crimei, cu atât mai mult cu cât n-ar fi putut furmiza nici un alibi fiabil pentru intervalul de timp în care a avut loc evenimentul (crima). Problemele lui încep în anul școlar 2009–2010, când încă minor (de inteligență medie, timid, retras, solitar), părinții săi se separă iar el este exmatriculat din primul an de liceu pentru „lipsă de atenție” (dezinteres) și ca urmare decide de a pleca pentru un an la niște rude în Mauritania cu scopul de a învăța limba arabă. După revenire în țară (Franța) el reușește să obțină o diplomă de CAP (Certificat de Aptitudini Profesionale–echivalentul unei diplome de școală profesională) cu care își continuă studile și obține un Bac Pro (Bacalaureat Profesional/Tehnologic). După cum era și de așteptat după arestarea lui experții–psihiatri nu au depistat la acesta niciun fel de patologie și nici un fel de pericol de radicalizare, adică, niciun fel adicție (dependență). Și totuși, el apreciază că în Franța nu-și poate practica religia, „democratic”, liber, ca urmare aderă la Statul Islamic, principial, dar condamnă metodele sale extremiste, teroriste. Sarah Hervouët (născută tot în 1993 la Lisieux, în vârstă de 30 de ani la proces ca și Aberouz) condamnată în 2019 în dosarul atentatului eșuat de la Notre Dame la 20 de ani de recluziune criminală, participă și ea la proces ca „deținută” (extrasă din celula sa) în cadrul unei videoconferențe face cunoscut faptul că ea ar fi fost „promisă” ca soție mai întâi autorului atentatului, Larossi Aballa, iar după moartea acestuia, lui Adel Kermiche, unul dintre presupușii asasini ai preotului Jacques Hamel (și rănirea gravă a enoriașului Guy Coponet) de la biserica Saint-Étienne-du-Rouvray din departamentul Seine-Maritime (în timpul slujbei) pe 26 iulie 2016. Pentru nedenunțare de crimă a fost condamnată la 5 ani de detenție criminală. Cei 3 implicați în atacul terorist și prezenți la proces, au fost condamnați pe 9 martie 2022 de către Curtea cu Jurați al TJ (Tribunalului Judiciar de la Paris) cu pedepse între 8–13 ani de recluziune criminală (Yassine Sebaihia–8 ani, Farid Khelil–10 ani și Jean-Philippe Steven Jean-Louis–13 ani, ultimii 2 cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă). Al 4-lea acuzat în dosar Rachid Kassim, absent (presupus decedat în bombardamentele asupra Statului Islamic în octombrie 2017), ca „instigator” a fost condamnat, prin contumacie, la închisoare pe viață. Ceilați 2 participanți la atacul terorist Adel Kermiche și Abdel Malik Petitjean au fost uciși de către polițiștii la ieșirea lor din biserică. Procesul celor 5 femei radicalizate jihadiste Inès Madani (19 ani la data evenimentului dramatic, asistată de avocatul Laurent Pasquet-Marinacce), Ornella Gilligmann (29 de ani, mama a 3 copii), Sarah Hervouët (23 de ani), Amel Sakaou (39 de ani), Samia Chalel (22 de ani) în dosarul atentatului islamist eșaut de la Catedrala Notre Dame de Paris („operațiunea Abou Mohammed al-Adnani”–după numele purtătorului de cuvânt al Daesh decedat cu câteva zile mai devreme) pe 4 septembrie 2016, se va desfășura între 25 deptembrie–14 septembrie 1919, când Inès Madani va fi condamnată la 30 de ani de recluziune criminală (maximă în executare), Ornella Gilligmann, la 25 de recluziune criminală, iar Sarah Hervouët et Amel Sakaou (care a refuzat să participe la proces), fiecare la câte 20 de ani de recluzine criminală. În ceea ce o privește pe Samia Chalel, intermediară între Rachid Kassim (n. 24 ianuarie 1987, ucis pe 27 iulie 2017 lângă Mosul în Irak, bănuit că ar fi fost comanditarul mai multor atacuri teroriste islamiste) și Inès Madani, a fost condamnată la 5 ani de detenție criminală (dintre care unul cu suspendare), care a executat deja pedeapsa în detenție provizorie. În acest dosar, vor fi condamnați, în calitate de complici și Mohamed Lamine Aberouz la 3 ani de închisoare (cu executare), respectiv, Selima Aboudi (cea de a 6-a femeie inculpată în dosar) la 3 ani de închisoare (cu suspendare) pentru nedenunțare de „act terorist contra siguranței naționale”. Pe 22 octombrie Inès Madani (asistaă de avocații Daphné Pugliesi și Tewfik Bouzenoune) va face apel la sentința de condamnare, urmată de Mohamed Lamine Aberouz (asistst de avocatul Vincent Brengarth). Judecați de către Curtea cu Jurați Specială de Apel (compusă din 7 jurați–magistrați) între 25 mai–7 iunie 2021, avocatil general (reprezentând Ministerul Public) Guillaume Portenseigne va solicita contra Madani confirmarea pedepsei din Prima instanță căreia însă solictă și asocierea unei perioade de siguranță de 2/3, iar contra lui Aberouz 5 ani de detenție criminală (maximă autorizată de lege), în timp ce avocatul său solicita achitarea lui ca și în procesul desfășurat între 25 septembrie–6 octombrie 2023 în fața Curții cu Jurați Specială de Primă instanță legat de asasinarea celor 2 funcționari ai Poliției Naționale. Cu alte cuvinte, pedepsele celor 2 au fost agravate în Appel față de cele pronunțate în Prima instanță. Nota autorului. Urmărind „de aproape” acest dosar terorist islamist de dublu asasinat de excepție (având în vedere faptul că victimele erau funcționari de poliție) cu cele conexe acestuia timp de aproape de un deceniu (din 2016) ca atașat de presă al OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului–Națiunile Unite), personal, nu am avut convingerea fermă că sancțiunile pronunțate în aceste ar fi fost corecte. Cred că Justiția (cu magistrații Curților cu Jurați Specială), ca de altfel, Ministerul Public (cu avocații generali) dar și Parchetul Antiterorist (cu judecătorii de instrucție care au instrumentat dosarul) de la aveau în vedere, în primul rând, nu atât gradul de vinovăție a acuzaților (inculpaților) cât faptul că victimele atacurilor teroriste au fost funcționari ai poliției și religioși (care înainte de separarea Bisericii de Stat în 1905 erau funcționari, ulterior plătiți din diferite donații ale unor asociații create de către Biserică, stabilită de către Conferința Episcopilor din Franța). În al doilea rând, faptul că cei în cauză erau mai mult sau mai puțin radicalizați și „fidelizați” Statului Islamic (Daesh, ISIS) sub o formă sau alta, motiv pentru care pedepsele trebuie să suficient de severe (mari) pentru descurajarea actelor teroriste islamiste generate în ultimul deceniu, în special, de către „metagalaxia jihadistă” franco–belgiană, reprezentată printr-un graf jihadist hamiltonian (cu lanț, ciclul hamiltonian) În ceea ce îl privește pe Mohamed Aberouz bănuit că are fi fost implicat în tentativa de atentat de la catedrale Notre-Dame de Paris în complicitate cu logodnica sa virtuală Sarah Hervouët, și condamnarea lui pentru „complicitate” în 2019, la 5 ani de detenție criminală (maximă), în Apel (după 3 ani în Prima instanță) o consider exagerată (nedreaptă), pentru că instrucția nu a demonstrat în mod fiabil (și fără îndoială) acest lucru, mai ales că legătura lui cu Hervouët era doar de „formă” nu și de „fond”, iar în privința poziției ocupate în graful socio–matematic jihadist de tip hamiltonian (pe care l-a introdus și dezvoltat în studiile și lucrările mele) nici nu era determinat, decât cu o vagă, aproximație, în care îndoiala trebuia să fie benefică inculpatului, adică, acesta, așa cum solicita avocatul său Vincent Brengarth, trebuia să fie achitat. În ceea ce privește inculparea lui în dosarul terorist islamist de dublu asasinat a funcționarilor de poliție Jessica Schneider și Jean-Baptiste Salvaing, putem susține același lucru. Adică, nu exista o certitudine care să pună în evidență clară complicitatea lui. Nici faptul că ar fi fost în imobil (la fața locului) în timpul asasinatului și nici faptul că ar fi fost la curent cu asasinatul (premediat din timp) de către Larossi Abballa (deja condamnat în 2013, tot pentru asociere de răufăctori în vederea comiterii unui act terorist). Amprentele sale genetice la locul dramei, pe materialul informatic al cuplului puteau fi „importate” prin hainele acestuia de către asasin, având în vedere faptul că Larossi și Aberouz erau apropiați, iar în perioada premergătoare atacului, cei doi s-au și întâlnit, fiind de foarte multe ori în „contact fizic”. Din contră, conform anchetei noastre, asasinul era foarte „discret” în privința actului criminal care urma să comită, deci sub nicio formă, cei din anturajul său nu ar fi fost la curent cu „comanda” (indirectă) primită de la Statul Islamic, care ia în toate cazurile, fără excepție, toate măsurile, pentru reușita misiunii și transmite mesajul (sub formă de „operațiune”) în ultimul moment. Într-un asemenea context, tot din cauza unei îndoieli de proporții în dosar (chiar și în absența unui alibi fiabil - „în beton”), Mohamed Aberouz trebuia achitat și în 2023 de către Curtea cu Jurați Specială, ceea ce din păcate, nu s-a întâmplat, și nici se poate întâmpla practic, niciodată, pentru că „jurații” fiind magistrați ei vor executa o comandă politică care să satisfacă, în primul rând, așteptările societății civilă, opinia publică și nu inculpatul, indiferent de gradul său de vinovăție.

Rezumat (1%). În cadrul Modelului Inchizitorial al justiției franceze, pedicidul (asasinarea unui minor fie de către părinți, fie de către o altă persoană, a nu se confunda cu infanticidul–asasinarea unui nou–născut) este un act criminal (deosebit de grav) prezent aproape în toate statele lumii și este sancționat penal, fie cu pedeapsa capitală (în țările care nu au abolit-o) fie cu închisoare pe viață (cu sau fără perioadă de siguranță în funcție de vârsta minorului și de circumstanțele agravante). Conform unor documente (la care am avut acces), în Franța, în fiecare 5 zile are loc un pedicid comis de un tutore, ceea ce raportat la numărul total de asasinate pe întregul teritoriu național reprezintă cca 10% anual. (Éric Dupond-Moretti, Circulara Ministerului Justiției din 28 martie 2023 cu anexa sa). Conform ONPE (Observatorul Național al Protecției Copilului), 60 de minori au fost victime ale unei „morți violente” provocate de către părinți, în creștere față de 2021, când numărul acestora era de 49 (cu vârstele cuprinse între 0 – 18 ani).  Într-o mare majoritate de cazuri, victimele au mai puțin de 1 an și reprezintă cca 80% din totalul pedicidelor conform CNCDH (Comisia Națională Consultativăal Drepturilor Omului, din 12 decembrie 2023). În total (conform informațiilor mele) în cursul anului 2022 serviciile de securitate ar fi înregistrate 3.584 ale tentativele de omucidere (asasinate), o creștere de cca 10% în ultimul deceniu. În majoritatea cazurilor victimele tentativelor de omucidere și omucidere sunt bărbați (cca 80% și 70%), iar victimele tentativelor de omucidere sunt mai tinere decât ale omuciderilor (45% au mai puțin de 30 de ani contra 3%%). În ultimul deceniu, media victimelor tentativelor de omucidere înregistrate este cuprinsă în intervalul de încredere [0,2–43,9] pentru fiecare 100.000 de locuitori, valorile maxime înregistrându-se în Franța ultramarină (DOM/departamente de peste mări–TOM/teritorii de peste mări, numite împreună COM/Colectivități teritoriale de peste mări–ansamblul de teritorii, foste colonii franceze, sub suveranitate franceză situate în afara teritoriului metropolitan/continental european). Tot în această perioadă cca 2.500 de persoane ar fi fot interpelate (arestate, anchetate) pentru un act criminal de tentativă omucidere (asasinat), în principiu, un procent de cca de 2 oari mai mare decât pentru omucidere. În majoritatea cazurilor, victimele tentativelor de omucidere sunt de sex masculin (91%), ca de altfel și ale omuciderilor (86%), iar cca 55% au între 20–39 de ani (cca 58% și 56% din totalul de tentative de omucidere, respectiv, de omucidere). Conform unor surse apropiate dosarului (de care dispun), în Franța Metropolitană (continentală) 57 de pedicide ar fi fost înregistrate (comise asupra minorilor având mai puțin de 15 ani) de către serviciile de poliție și de jandarmerie astăzi, dar în ultimele două deceniu în urmă, acest număr varia între 39 și 106, cu 75 de victime contabilizate cu un deceniu în urmă. În perioada 1997 – 2006 numărul lor era de cca 79 pe an, în timp ce în deceniul următor numărul ar fi scăîzut la 57 pe an. Cu un deceniu în urmă  repartiția lor pe sex era egală (50% de sex masculin și 50% de sex feminin). De altfel cca 53% din omucideri au loc la dmiciliu, într-o legătură „organică” între victimă și agresor într-un procent de cca 72%. Într-o treime din cazuri (1/3) este vorba de infanticide (ucidere de nou–născut). În perioada 1996–2015 justiția franceză a pronunțat 325 de condamnări pentru omucideri voluntare comise contra unui minor având mai puțin de 15 ani, adică, în medie, 16 în fiecare an, un număr care a diminuat de-a lungul anilor. Între 1996–2005, justiția pronunța, în medie, 20 de condanmnări anual, în timp ce între 2006–2015, doar 13 condamnări. Conform legislației franceze (CP francez) omuciderea voluntară (art.221-1) această crimă este pedepsită cu 30 de ani de recluziune criminală (maximă în executare). Din contră, dacă este vorba de un minor având mai puțin de 15 ani (pedicid) sancțiunea penală este de închisoarea pe viață (art.225-1). În cazul infanticidului CP face referire la art.300 Article din CP de 1810 (abrogat pe 1 martie 1994). Creat prin Legea n°1810-02-17  și promulgată pe 27 februarie 1810, apoi modificată prin Legea n°1901-11-21 articol unic JORF 22 noiembrie 1901. Abrogată prin Legea n°92-1336 din 16 decembrie 1992–art. 372 (V) JORF 23 decembrie 1992 în vigoare din martie 1994. Dintre  minorii victime ale pedicidului sau a violenței care au cauzat moartea cu un deceniu în urmă 4/10 aveau mai puțin de 1 an. Conform unor documente SSMSI (Serviciul Statistic Ministerial de Securitate Internă) din 103 victime de pedicid voluntar 51 au supus unor violențe fizice care au cauzat moartea lor fără intenția de a ucide. În ceea ce privește ONDUC (Oficiul  Național al Națiunilor Unite contra Drogului și Crimei) din totalitatea victimelor 42% aveau mai puțin de 1 an în momentul comiterii actului criminal (pedicid), ceea ce reprezintă 40 de minori (din 95) contabilizați. Cca 41% aveau între 1-7 ani, adică 39 minori (din care 29 cu vârstele cuprinse între 1-3 ani, în timp ce 17% erau în vârstă de 8-14 ani, adică, 16). Cu un deceniu în urmă, în cazul a 72 de pedicide victimele aveau mai puțin de 15 ani, conform Jandarmeriei Naționale. Dintre victimele violenței care au antrenat moartea (pedicid din culpă), cca ¼ aveau mai puțin de 15 ani. Persoanele condamnate pentru pedicide (victimele având mai puțin de 15 ani), într-o mare majoritate de cazuri sunt de sex feminin. În deceniul 1995 – 2005, când justiția franceză a pronunțat 325 condamnări pentru infracțiunile criminale de pedicid, 70% erau de sex feminin (adică, 277 de femei). În cadrul Common law situația este asemănătoare. Cu două decenii în urmă și în SUA ar fi avut loc 1,494 de pedicide, iar printre victime 1.035 erau de sex masculin și 452 de sex feminin. În statele în care pedeapsa capitală este menținută în CP, aceasta poate fi pronunțată în cazuri de circumstanțe agravante, iar sancțiunea diferă și în funcție de vârata victimei, dar în principiu aceasta este grupată pe două categorii, până la 10 ani și între 10-17 ani.  Din contră în Regatul unit, orice tip de crimă de sânge voluntară (omucidere–inclusiv, pedicid) sau nu poate fi sancționată cu pedeapsa de închisoare pe viață (comresibilă – cu o perioadă de siguranță după care condamnatul este liberabil condiționat s„sub sechestru electronic”). În Anglia și în Țara Galilor pedicidul cu circumstanțe agravante (precedate de viol, sadism) poate fi sancționată cu o pedeasă de închisioare pe viață incompresibilă (reală–fără posibilitatea eliberării condiționate). Iar dacă inculpatul are peste 21 de ani sancțiunea penală pronunțată  poate fi peste 30 de ani de recluziune criminală.

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

În algebra liniară, o formă normală Jordan, cunoscută și sub numele de formă canonică Jordan este o matrice triunghiulară superioară cu o anumită formă, numită matrice Jordan care reprezintă un operator liniar pe un spațiu vectorial (V) cu dimensiuni finite (peste un câmp/corp K) în raport cu o anumită bază. O astfel de matrice are fiecare element diferit de zero egal cu 1, deasupra diagonalei principale (pe superdiagonală) și cu elementele diagonale identice la stânga și sub ele. O bază în raport cu care matricea are forma canonică  există dacă și numai dacă (condiție necesară și suficientă) toate valorile proprii ale matricei se află în K, sau dacă polinomul caracteristic al operatorului poate fi scris ca un produs de factori liniari peste K. Această condiție este întotdeauna îndeplinită dacă K este închis algebric (de exemplu, dacă este câmpul/corpul numerelor complexe). Elementele diagonale ale formei normale sunt valorile proprii (ale operatorului), iar numărul fiecăreia se numește multiplicitatea algebrică a acesteia. Dacă operatorul este dat inițial de o matrice pătratică (pătrată) M, atunci forma sa normală se mai numește și forma normală Jordan a lui M. Orice matrice pătratică are o formă normală Jordan dacă câmpul/corpul coeficienților conține toate valorile proprii ale matricei. Forma normală a lui M nu este unică, pentru că este o matrice diagonală bloc formată din blocuri Jordan, iar ordinea acestora nu este fixată.  Descompunerea Jordan–Chevalley este deosebit de simplă în raport cu o bază pentru care operatorul ia forma normală Jordan. Forma diagonală pentru matricele diagonalizabile (de exemplu matricele normale) este un caz particular alal formei normale Jordan. Forma normală Jordan este numită după numele matematicianului Marie Ennemond Camille Jordan, care a enunțat pentru prima dată teorema saq de descompunere în 1870.

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Atunci când în celebrul dosar al violurilor din Mazan (departamentul Vauclause, regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur) începe, practic, instrumentarea (exact, cu 4 ani în urmă) m-am gândit la ironia sorții care leagă acest orășel (de cca 6.500 de locuitori) al unității urbane Avignon (prefectura departamentului, aflat în centrul unei regiuni urbane cu o populație de cca 550.000 mii de locuitori, plasat în patrimonial Mondial al Unesco, celebru în lumea întreagă pentru festivalul său international de teatru fondat în 1947 de către actorul scenaristul și directorul de teatru Jean Vilar și consilierul cultural Jean Rouvet, la sugestia criticului de artă Christian Zervos și a poetului René Char) de dinastia de intelectuali Sade originară din localitate, Jean-Baptiste de Sade (1702–1767, militar și diplomat), tatăl lui Donatien Aldonse François, marchizul de Sade (1740–1814, filosof, poet și scriitor, libertin), considerat „un geniu al răului, devenit un scriitor de valoare în ciuda maniilor, obsesiilor, perversiunilor sale”, al cărui unchi Jacques François Paul de Sade (1705–1778), a fost proprietarul renumitului castel din oraș. Organizator al primului festival de teatru din Province (regiune istorică și culturală din sudul Franței, corespunzând regiunii administrative PACA, mai puțin departamentul Hautees Alpes, înainte să fi fost un stat independent), marchizul de Sade, filosoful viciilor şi „professeur de crime”, după cum îl numesc filosoful Hippolyte Taine şi istoricul Jules Michelet), preocupat în întreaga sa operă filosofică și literară, de erotism, pornografie asociate cu acte de violență și cruditate sexuală (torturi, incesturi, violuri, pedofilie, crime de sânge, etc.) este considerat „fodatorul” sadomasochismului (perversiune sexuală generată, simultam, prin sadism–după numele lui Sade și prin masochism, în cadrul ceia care satisfacția este obținută în urma unor dureri provocate prin acțiuni agresive îndreptate atât împotriva partenerului cât și împotriva propriei persoane). Ateu convins, filosofia lui Sade (senzualistă menită să legitimeze plăcerea sexuală) invocându-i pe Spinoza, Vanini, Holbach, Buffon, Voltaire, Montesquieu sau La Mettrie, este una eclectică. Singura realitate pentru el este materia aflată în perpetuă mişcare, care nu are nevoie de un creator. Individul beneficiază de libertate absolută, complet independentă de religie şi Biserică. Opera lui Sade (marchizul Sade, contele Sade, Divin Marquis, cu referire la „Divin Arétin” – pseudonimul lui Pierre Arétin–poet scriitor, umorist, satirist italian în prima jumătate a secolului al XVI-les, primul autor erotic al timpuriulor moderne) depășește cu mult rezultatul preocupărilor salșe sexuale, în care el analizeazã psihicul, pătrunde ascunzişurile tenebroase ale minţii umane, sondează conexiunile dintre sex, crimă şi înclinaţiile distructive ale omului. „Dispunând de o imaginaţie bogată, el concepe un volum imens de literaturã pornograficã pentru care îi trebuie talentul de a transpune experientele personale într-o formă artistică, şi o formă care are şi ceva din tragedie, şi ceva din comedie. Sade este genul de scriitor capabil să întrerupă oricând descrierea unei orgii pentru a se angaja în lungi digresiuni filosofice. Toate convingerile şi fanteziile din lumea lui a erotismului hiperbolizat sunt produsul unor incidente concrete. Oricât de repulsive şi oribile ne-ar părea scrierile sale, ele relevã totuşi o latură a naturii umane. Dincolo de apologia lui pentru sexualitate, Sade este primul şi singurul autor care legitimează filosofic viciile, derivând din materialismul său. Nu există limite, pentru că peste tot avem o continuã transformare dintr-o stare în alta. Nici sufletul nu se sustrage materialismului, pentru că urmăreşte evoluţia trupului. Virtutea este oarecum contrară naturii, care oricum va transforma şi ființele umane în conformitate cu mersul său firesc, prin urmare moralitatea nu are sens din moment ce este un produs artificial.” În sfârșit, mă întreb dacă soții Dominique și Gisèle Pélicot, care au generat unul dintre cele mai lugubre și sinistre dosare criminale din istoria Franței (derulat între 23 iulie 2011 și 23 octombrie 2020, cu precădere la Mazan dar începând cu martie 3013 și în regiunea pariziană–Grand Paris și în Île de Ré–golful Gascogne, spațiul maritim cuprins între bordul oceanului Atlantic de Nord, Bretania, Franța metropolitană și Spania) știau acest „amănunt” despre Sade sau aveau să descopre doar la procesul lor care a debutat pe 2 septembrie 2024 și în prezent, se află în derulare. Menționez aici faptul că Île de Ré este cea de-a 4-a mare insulă a Franței Metropolitane (europene, continentale), după Corsica, Île d'Oléron (aflată tot în golful Gascogne, dar în regiunea administrativă Nouvelle-Aquitaine, pe coastele departamentului) și Belle-Île (în golful de Gascogne la sud de Bretania în departementul Morbihan) și are particularitatea că găzduiește în comuna de Saint-Martin-de-Ré (departamentul Charente-Maritime, regiunea administrativă Nouvelle-Aquitaine) una dintre cele mai celebre închisori franceze de maximă siguranță (Maison Centrale, deschisă oficial în 1946–cu două cartiere principale, „la Citadelle”–35.000m2,, pentru deținuți, cu 490 de celule individuale, pentru cei care erau deportați în ocnele din Guyana franceză și „la Caserne”–46.000m2, pentru trupele care supravegheau și deportau deținuții din „la Citadelle”) și cea mai mare (dintre cele 9 existente al AP–Agenția Penitenciarelor în Franța) aparținând DISP (Direcția Interregională al Serviciilor Penitenciare) Bordeaux, atașat pe plan juridic TJ (Tribunalului Judiciar) La Rochelle (prefectura departamentului Charente-Maritime) și Curții de Apel Poitiers (prefectura departamentului Vienne), ambele în regiunea administrativă Nouvelle-Aquitaine, din care nu a evedat decât un singur deținut până în prezent, pe 3 noiembrie 1967 (faptă pentru care pe 10 noiembrie 1968 este condamnat prin contumacie, la 3 luni de închisoare), legionarul Claude Tenne (Marc Ténard, 1936–1996, fost militar și prizonier politic francez, angajat în Războiul din Algeria/1954–1962, în cadrul Primului Regiment Străin de Parașutism–1er REP și fost membru al Organizației Armate Secrete–OAS, în cadrul Commando Delta) care se refugiază în Elveția iar pe 7 ianuarie 1996, se sinucide (cu un glonț tras în inimă) în „Place de la Bourse” de la Toulouse. Conceput de către Sébastien Le Prestre de Vauban (1633–1707, inginer, arhitect militar, urbanist, numit Marechal al Franței de către Ludovic al XIV–lea) construcția acesteia (ca fortificație militară) este terminată în 1681, iar începând cu 1873 era, oficial, penitenciarul de tranzit pentru criminali, delincvenți recidiviști, condamnați la muncă silnică (pe perioadă determinată sau pe viață) care urma să fie transferați în Ocnele din Guyana franceză (între 1795–1953, fostă colonie penală în nordul Americii de Sud, devenită departament–regiune administrativă peste mări/ultramarină). Considerată închisoarea „Sing Sing” franceză (Sing Sing Correctional Facility/Ossining Correctional Facility, din Ossining cu o capacitate de cca 1.700 de locuri, la cca 50km nord de New York, pe malul râului Hudson) printre deținuții celebri care au fost încarcerați în acest centru privat de libertate, menționez pe Henri Charrière (1906–1973, condamnat la muncă silnică pe viață pe 28 octombrie 1931 pentru asasinarea lui Roland Legrand–ceea ce ar fi negat cu vehemență atât în timpul anchetei cât și la proces, autorul celebrei cărți „Papillon”), Alfred Dreyfus (1859-1935) și Guillaume Seznec (1878-1954), condamnați pe nedrept, primul reabilitat (în cursul vieții), iar cel de-al doilea, în dosarul căruia sunt și eu implicat prin intermediul investigațiilor mele, în prezent, face obiectul unei posibile revizuiri (după un secol!). Instaurate prin intermediul unei serii de decrete în perioada 1852–1853 completate cu „legea transportării (deportării)” din 1854, care nu sunt abolite decât în 1938 și definitiv suspendate din 1945, cu toate că ultimii prizonieri le vor părăsi, după terminarea pedepselor lor și punerea lor în libertate în 1953, datele cele mai semnificative ale ocnelor coloniale franceze ar fi: 8 decenbrie 1851–decretul de deportare în Guyana franceză (către Cayenne, a 329 de insurgenți condamnați pentru infracțiuni de drept comun), 30 mai 1854–legea instaurării ocnelor coloniale (prima, la Cayenne, capitala departamentului– regiune Guyana franceză), 2 septembrie 1863–decretul instituirii ocnelor din Noua Caledonie, 9 mai 1864–primul transfer către Nouméa (capitala colectivității teritoriale), 1872–deportați politici (cu precădere, membri ai Comunei din Paris) către Noua Caledonie (majoritatea dintre ei repatriați între 1879–1880), 27 mai 1885–legea deportării în ocne a condamnaților recidiviști (bărbați și femei), 1898–sfârșitul deportării celor condamnați către Noua Caledonie (dar nu și către Guyana franceză!), 17 iunie 1938–decretul lege de abrogare a ocnelor coloniale, 1947–primele repatrirti și 1953–eliberarea ultimilor deținuți (deportați) premiers rapatriements. În sfârșit, de remarcat este și faptul că romanul lui Henri Charrière nu descrie cu fidelitate viața lui (înclusiv) în Ocnele din Guyana franceză, pentru că el părăsește închisoarea din Saint-Martin-de-Ré pe 9 septembrie 1933 la bordul vasului La Martinière iar pe 14 octombrie el ajunge la Saint-Laurent-du-Maroni. Dar va rămâne puțin timp în lagărul de deportare de aici, pentru că va fi afectat ca infirmier la spitalul colonial André-Bouron, de unde evadează pe 5 septembrie 1934 și ajunge în Columbia, dar din nefericire pentru el, guvernul columbian returnează Franței evadații din ocnele din Guyana franceză. Judecat de căte Tribunalul Maritim Special, timp de 2 ani va fi încarcerat la închisoarea din Île Saint-Joseph (pe coastele capitalei Cayenne). Transferat de mai multe ori în diferite închisori franceze, până la urmă ajunge infiermier-șef în lagărul indochinez din Guyana–lagărul forestier al Cascadelor de unde evadează în noapte de 18/19 martie 1944 în compania a 4 codeținuți și după o serie de peripeții se stabilește la Caracas (Venezuela) în 1945, unde lucrează în restaurație, baruri și cluburi de noapte, iar în 1956 dobândește și cetățenia. În 1967 are loc prescrierea pedepsei sale și revine acasă (în Franța) după 34 de ani de cavală (fugă), exil și descoperă celebra carte L'Astragale, le a lui Albertine Sarrazin, ceea îl inspiră și va determina să scrie cartea, devenită best-seller, Papillon publicată în 1969 de către prestigioasa editură Robert Laffont. Toate edițiile acestei cărți au fost vândute în cca 2,5 milioane de exemplare în Franța și în peste 10 milioane de exemplare (traduse) în străinătate, cu primele 120.000 de exemplare vândute în mai puțin de o lună, un record absolut pentru vânzarea de cărți. Grațiat pe 17 octombrie 1970 de către președintele Franței în exercițiu Georges Pompidou, Henri Charrière se stabilește în Spania, la Fuengirola și va interpreta rolul principal în filmul Popsy Pop (La Belle Garce et le Truand, coproducție italo–franco–germană, realizat de către Jean Herman, în 1971 (și lansat în 1972), cu puțin timp înainte de a deceda pe 29 iulie 1973 la Madrid ca urmare a unui cancer la gât (al căilor aerodigestive superioare), fiind înmormântat în cimitirul din Lanas (departamentul Ardèche, regiunea administrativă Auvergne-Rhône-Alpes). Merită să (re)amintesc faptul că Centrul Național de Studii Spațiale Francez (CNES), instituție publică cu caracter industrial și comercial însărcinată cu elaborarea programelor spațiale franceze (creată pe 19 decembrie 1961 la inițiativa Generalului Charles de Gaulle, președintele Franței între 1959–1969, cu un buget actual de cca 3 Md€ și efectiv de cca 2.500 de salariați, cel mai mare în Europa și al doilea în lume), cu sediul social-administraiv la Paris, afalt sub tutela ministerului Învățământului și al cercetări și a Ministerului Armelor, își desfășoară activitatea (cercetare și producție) în afară de Paris și Toulouse, tot în Guyana franceză, la Kourou. Acesta are în componența sa și ESA (Agencția Spatială Europeană–agenție spațială interguvernamentală creată în 1975, cu un buget actual de 7,5Md€, al 3-la după NASA și ASNC–Agenția Spațială Națională Chineză, care coordonează peoiectele spațiale comune a 22 de state europene) și CSG (Centrul Spația Guyanez–baza de lansare de la Kourou a ESA, creată în 1964, pe o suprafață de 750km2 și al European Union Agency for the Space Programme, creat pe 12 mai 2021, cu sediul la Praga–Cehia). În dosarul criminal „Violurile din Mazan”, aflat spre soluționare în fața Curții Criminale din Avignon, 50 de personae sunt inculpate pentru viol în reuniune (în bandă organiozată) cu circumstanțe agravante, în afară de cel care se afla la „baza piramidei”, Dominique Pélicot, soțul victimei, Gisèle Pélicot (n.1952). Aceasta din urmă, împreună cu fratele ei Michel (n.1951), primesc o veste foarte tristă din partea mamei lor (cu lacrimi în ochi) cu puțin timp înainte de sărbătorile de iarnă: „Tu știi Gisèle, când Moș Crăciun va trece pe la noi, eu cred că voi pleca cu el”. Ceea ce n-a făcut, dar pe 31 ianuarie anul următor tot s-a despărțit de ei. Suferea de un cancer agresiv la oase. A fost pentru prima oară când și-a văzut tatăl (militar de carieră) plângând și era convinsă că el nu va putea depăși acest moment dramatic, cu toate că, până la urmă el se recăsătorește în 1965. Ea a fost de acord „cu plata cantinei copiilor” dar, sub nicio formă, mai mult, ceea ce o determină pe Gisèle să înceapă să lucreze, vara, înt-o întreprindere în Menilmontant (Paris, sectorul 20), nu departe de domiciliul meu (stabil/fiscal) parizian, pentru ași putea achiziționa furniturile școlare, până când, la vârsta de 18 ani, în cursul lunii iulie 1971 îl cunoaște pe Dominique, de care se îndrăgostește și se hotărește să fondeze o familie, cu toate că tatăl acestuia era autoritar (exagerat), tiran în raport cu tatăl ei care o prteja și se opunea căsătoriei lor: „Tu ești tânără, iar el nu a făcut încă armata, vom vedea după va fi lăsat la vatră”. Numai că datorită unei tumori benigne la rădăcina urechii drepte, Dominique va fi reformat (scutit de armată). Cum în acea vreme în Franța tânărul devenea major la vârsta de 21 de ani, pentru căsătoria lor, Gisèle și Dominique aveau nevoie de acordul părinților lor, eveniment care va avea și avea loc, de altfel, pe 4 aprilie 1973. Instituit de către împăratul Napoléon Bonaparte prin intermediul a două decrete pe 1 martie 1808, pentru dobândirea titlului de „Noblețe a Imperiului” (acordat elitelor națiunii pentru merite deosebite și fidelitate față de Imperiu) „majoratul civil” era indispensabil, pentru că implica o anumită pregătire intelectuală (și profesională) și avere (bunăstare materială). Până la abdicarea lui pe 6 aprilie 1814 (și exilarea pe Insula Elba) 3.224 de titluri au fost acordate, dinre care cca 22,5% nobililor Vechiului Regim (Regatul Franței, 1589–ascensiunea pe tronul Franței a lui Henric al IV-lea al dinastiei Bourbon/1610–debutul monarhiei absolute, până pe 4 septembre 1791). Subliniez aici faptul că, „majoratul civil” este atins în Franța la 18 ani începând cu 5 iulie 1974 (conform art.414 și legii no 74-631 din Codul Civil) în timpul mandatului prezidențial al lui Valéry Giscard d'Estaing (1926 – 2020, în funcție între 27 mai 1974–21 mai 1981), care astăzi corespunde și cu „majoratul matrimonial”, respectiv, „majoratul penal”, fără a corespiunde cu „majoratul sexual” fixată la 15 ani. Atrag atenția aici și asupra faptul că vârsta minimă pentru a putea fi selectat ca membru al unei Curți cu Jurați este 23 de ani. Cu alte cuvinte, „majoratul de jurat” (într-un proces criminal) judecat de către o Curte cu Jurați este de 23 de ani. Revenind acum la cuplul Pélicot, cei doi erau foarte atașați unul de celălalt, iar după căstorie se vor stabili în centrul urban Brunoy (în departamentul Essonne–Grand Paris, la cca 20km sud-est de Paris) unde se și naște primul lor copil David, iar după puțin timp familia migrează în centrul urban Combs-la-Ville (în departamentul Seine-et-Marne, la cca 28km sud-est de Paris), unde Gisèle naște cel de-al 2-lea copil al cuplului, o fetiță pe nume Caroline.După mai multe munci interimare în diferite domenii, în 1982, ea obține un post stabil la EDF (Electricté de France). După nașterea celui de-al 3-la lor copil în 1986, Florian, Gisèle are o aventură amoroasă cu un inginer (coleg de sreviciu la EDF, căsătorit, tatăl unui copil). În urma unei dispute familiale, Gisèle se refugiază la socrii ei, unde se întâlnește cu Joël Pélicot, fratele lui Dominique). Șocat de dimensiunea conflictului, probabil datorită unei crize existențiale (mai ales că acesta din urmă era pe urmele ei la bordul unui vehicul Citroën 2CV, foarte popular produs timp de peste o jumătate de secol, între 11 iulie 1949 – 27 iulie 1990), acesta o ajută pe ea șă ajungă acasă la tatăl ei în Bretania (cumpărându-i bilet de tren), dar pentru ea „îl iubește pe el și numai pe el”, renunță la plecare. Acest lucru va face însă, cva mai târziu și Dominique, care la începutul anilor 1990 va părăsi domiciliul conjugal pentru a trăi în cuplu cu o altă femeie, mai tânără și mai geloasă decât soția sa, dar relația lor nu durează pentru că și el „o iubește pe Gisèle și numai pe ea”. Verdictul în procesul de la Mazan (19 decembrie 2024). Voi depune o contestație în anulare din partea OADO (Națiunile Unite) pe care o reprezint în procese, în Franta, de două decenii. Există o serie vicii de procedură în dosar, probabil intenționate, pentru a acunde adevărul în fața societății civile. Dominique Pelicot (n.1952, apărat de către avocatul Béatrice Zavarro), soțul victimei Gisèle Pelicot (n.1952, apărată de către Antoine Camus și Stéphane Babonneau) va fi sancționat cu pedeapsa maximă de către Curtea Criminală (compusă, nu din 9 jurați, dar din 5 magistrați), adică, cu 20 de ani de recluziune criminală), cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă (între 13-14 ani) iar restul inculpaților din dosar, adică, cei 50 de participanți (identificați!) la violuri, cu pedepse între 3 și 15 ani. În ciuda faptului că în rechizitoriul lor Avocații generali (reprezentând Ministerul Public) Jean-François Mayet și Laure Chabaud, pedepsele solicitate de către aceștia erau mult mai severe (pentru 30 dintre cei 50, cu peste 10 ani de detrenție criminală). Conform anchetei noastre private, numărul celor implicați în acest dosar criminal de excepție (fără precedent) ar fi fost mult mai mare, cca 91 de persoane, dintre care Justiția, în afară de Pelicot nu ar fi putut identifica decât 50 (cu vârstele cuprinse între 26 - 74 de ani). După acest proces care a debutat pe 2 septembrie 2024 în fața Curții Criminale a departamentului Vauclause de la Avignon, având ca obiectiv soluționarea dosarului de violuri colective (cu circumsanțe mai mult sau mai puțin agravante) organizate de către Dominique Pelicot (între 23 iulie 2011 - 23 octombrie 2020, în principiu, în localitatea Mazan) asupra soției sale Gisèle Pelicot (de origine germană) căstorită cu Dominique Pelicot timp de o jumătate de secol (între 1973-2024), aflată sub influența drogurilor, am impresia că Justiția nu și-a făcut treaba și ar fi omis intenționat inculparea unor persoane care, totuși, au jucat un rol important în aceste violuri dar erau cunoscute publicului (fiind funcționari ai statului, polițiști, jandarmi, auxiliari de justiție).

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our...

Ultimul stat democratic european care a abolit pedeapsa capitală pe 9 octombrie 1981, Franța va practica execuțiile publice, după punerea ghilotinei în „circulație” în cursul lunii aprilie 1792 și până pe 17 iunie 1939, când va avea loc ultima execuție, a lui Eugen Weidmann (n.5 februarie 1908, „asasinul cu ochii de catifea”, de origine germană, din Frankurt am Main, Regatul Prusiei, Imperiul German), un serial-killer arestat pe 8 decembrie 1937 în localitatea Les Ormes-sur Voulzie (departamentul Seine-et-Marne–Grand Paris) și condamnat la moarte pe 31 martie (de către Curtea cu Jurați a departamentului Seine et Oise–Grand Paris) ghilotinat în piața publică din fața închisoirii St. Pierre din Versailles (Grand Paris) de către călăul Jules-Henri Desfourneaux (1877–1951) succesorul lui Anatole Deibler (1863–1939). Actorul, producătorul și muzicianul britanic Cristopher Lee (1922–2015), a fost prezent la locul evenimentului. După acest eveniment Édouard Daladier (1884–1970, prim ministru al Republicii Franceze între 1938–1940) va emite un decret pe 24 iunie prin care va interzice aceste „spectacole” care avea ca scop principal descurajarea comiterii infracțiunilor și intimidarea asistenței, dar și compromiterea și umilirea condamnatului, și a rudelor acestuia în fața societății civile. Propus pentru prima oară pentru execuția „echitabilă” și „nebarbară” a celor condamnați la moarte (ca o „mașină democratică și umană” a morții) pe 10 octombrie 1789 de către Joseph–Ignace  Guillotin (1738–1814, fondator al Societății Academice de Medicină, precursoare a Academiei Naționale de Medicină) deputat și secretar al noii Adunări Naționale constituite în timpul Revoluției Franceze (5 mai 1789–9 noiembrie 1799) și adoptat printr-o lege din 6 octombrie 1791, chirurgul Louis va pune în funcțiune începând cu luna aprilie 1792 în spații publice, în principiu, în vecinătatea închisorilor în care condamnații la moarte erau încarcerați. Conform unor documente la care am avut acces, până în 1826, când ghilotina va fi instalată și în mediul carceral deasupra unui eșafod, 1.942 de criminali ar fi fost executați în spații publice. Conform art.12 din vechiul Cod Penal (elaborate în 1810), valabil și în noul Cod Penal până  la abolirea pedepsei capitale în 1981 „Toți condamnații la moarte vor fi decapitați”, mai puțin cei condamnați la moarte de către tribunalele militare și politice care vor fi împușcați de către plutoane de execuție. În anii care vor urma, numărul celor executați va scădea de-a lungul anilor: în 1828–114 condamnați la moarte (75 executați), în 1829–89 condamnați la moarte (68 executați), în 1830–92 condamnați la moarte (38 executați), în 1831–108 condamnați la moarte (28 executați). Subliniez aici faptul că execuțiile (cu ghilotina) vor avea o particularitate în timpul Razboiului Algeriei (1 noiembrie 1954–5 iulie 1962), când pe 17 martie 1956 vor fi publicate în Jurnalul Oficial legile 56-268 și 56-269 care permit tribunalelor militare franceze  să pronunțe pedeapsa cu moartea, fără instrumentarea prealabilă a unui dosar criminal, în care sunt implicați membri ai FLN (Frontul de Eliberare Națională Algerian–partid  politic fondat pe 23 octombrie 1954) interpelați în posesia unei arme. Astfel, conform unor ducumente la care am avut acces, în perioada 1956–1958 (până la fondarea celei de a 5-a Republici Franceze–4 octombrie 1958) ar fi avut loc 16 execuții duble, 15 triples, 8 cvadruple și 1 cvintuplu.  În total, de la promulgarea legilor (1956) și până la sfârșitul războiului (1962), cca 1.500 de condamnări ar fi avut loc, dintre care pentru 222 de algerieni ar fi fost pronunțată pedeapsa cu moartea, toți executați. În timpul celei de a 4-Republici (27 octobre 1946–4 octobre 1958) ar fi fost executați 142 de condamnati la moarte și 45 în timpul celei de a 5-a Republici când François Mitterrand (1916–1996, fost președinte al franței 1981–1995) a fost ministrul justiției (1 februarie 1956–21 mai 1957). Cei mai mulți ar fi fost executați (29) în timpul guvernului condus de către Maurice Bourgès-Maunoury (1914–1993) între 12 iunie–30 septembrie 1957 (în timpul celei de a 4-a Republici), cca o execuție la fiecare 3 zile. Și în timpul mandatului de prim-ministru Charles de Gaulle (1890 -1970, președinte al Franței între 1959–1969) în perioada 1 iunie 1958–8 ianuarie 1959 au fost executați 80 de condamnați la moarte (unul la fiecare 20 de zile), cu toate că el a și grațiat 209 condamnați la moarte în ianuarie 1959 (comutând pedepsele lor cu moartea la închisoare pe viață).  Singurul european ghilotinat în timpul Războiului Algeriei este Fernand Iveton (n.12 iunie 1926 în Algeria), fost militant comunist și anticolonialist de origine franco–spaniolă, membru al FLN, autor al unui sabotaj cu bombă pe 14 noiembrie 1956 în jurul orei 14 h00 în uzina Hamma (în care lucra). Fără ca bomba să fi ucis vreo persoană (făcând doar victime materiale), el va fi judecat de către un tribunal militar la Alger în cursul lunii martie 1956 si este condamnat la moarte pe 24 noiembrie 1956. Avocații săi din oficiu Albert Smadja și Charles Laînné cred în grațierea lui prezidențială, dar pe 10 februarie 1957 președintele Republicii în exercițiu René Coty (1882–1962, presedinte al Republicii între 1954–1959), la recomandarea ministrului Justiției François Mitterrand  și al prim-ministrului Guy Mollet (1905–1975, în funcție între 1 februarie 1956–13 iunie 1957) îi refuză grațierea și ca urmare, Iveton va fi ghilotinat pe 11 februarie 1957.

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed....

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main...

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed....

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed....

Pentru simplificarea procedurilor judiciare, conform legii n°2019-222 din 23 martie 2019, în cadrul noii reforme judiciare, începând cu 1 ianuarie 2020 tribunalele de Instanță (TI) și de Înaltă instanță (TGI) aflate în aceași metropolă (oraș) vor fuziuna într-un Tribunal judiciar (TJ) ale cărui competență teritorială, se rezumă, în principiu, la un departament (județ). Trbunalul de instanță (TI) aflat într-o localitate diferită de cea în care se află Tribunalul de înaltă instanță (TGI), devine o „cameră” (detașată) a Tribunanului judiciar, numit Tribunal de proximitate (TP). Astfel, TJ devine singura jurisdicție de drept comun de primă instanță în materie civilă, penală și comercială competentă pentru judecarea litigiilor nefiind atribuite altor jurisdicții, care în acest context reia în întregime (integral) competența TI și TGI indiferent de sumele implicate în litigii. În principiu, sistemul judiciar francez dispune de mai multe tipuri de tribunale sau jurisdicții. Tribunalul civil–jurisdicție civilă de primă instanță care judecă pentru prima dată litigii, desacorduri între două sau mai multe persoane (fizice sau morale/juridice). Aceste tribunale nu pronunță sancțiuni penale dar pot obliga părțile implicate în dosar la plata unor sume de bani sub formă de despăgubiri (daune) vizând un prejudiciu moral sau material. Tribunal judiciaire–jurisdicție civilă (corespunzând TGI) care judecă toate dosarele civile (conflicte de vecinătate, contracte prost executate sau neonorate, datorii neplătite etc.) care nu au fost atribuite altor tribunal, indiferent dacă valoarea litigiului este superioară sau inferioară sumei de 10.000 €, inclusiv, cele familiale (divorțuri, pensii alimentare și de întreținere, custodia copiilor etc.) și cele de succesiune. Tribunal de proximitate–juridicție civilă (corespunzând TI) care judecă litigii ale căror valoare nu depășesc suma de 5.000 € în cadrul căriuia este creat un nou judecător contencios al protecției care poate statua pe : creditul consumației, supraîndatorarea persoanelor fizice, contractul de închiriere a unei locuințe, protecția persoanelor fizice adulte (majore), expulzarea persoanelor fără drepturi de ședere etc. Tribunal prud'hommes (TPH)–jurisdicție civilă formată din judecători neprofesioniști, dar cu o vastă experiență în câmpul muncii, compusă, în egală măsură, atât din salariații cât și din angajatori, care judecă litigii individuale legate de contracte de muncă (salariu, natura contractului de muncă, ruptura contractului de muncă, sancțiuni disciplinare, contestația unei concedieri, demisii, condiții de igienă și securitate la locul de muncă, hărțuire morală sau esexuală, discriminare, nerespectarea unei promisii de angajări etc.) în sectorul privat. Tribunalul de commerț–jurisdicție civilă care judecă litigii legate de actele (activitățile) comerciale ale întreprinderilor, inclusiv, ale celor aflate în dificultate financiară (pentru redresare/lichidare judiciară), angajamentele comercianților și conflictele dintre aceștia, ale lacestora cu persoane fizice (morale) sau ale băncilor. În principiu, acesta intervine în situațiile în care prejudiciul material nu depășește 5.000 €. Tribunalul pentru arendare rurală–juridicție civilă care judecă litigii (în valoare maximă de 5.000 €) legate de conflictele din mediul rural sau periurban în care sunt implicate contractul de locație al pământului sau ale clădirilor și utilajelor agricole etc., dintre proprietar și arendaș (exploatant agricol). Toate aceste jurisdicții, se pot împărții în următoarele grupe : Jurisdicții administrative (Tribunalul administrativ, Curtea administrativă de apel, Consiliul de stat) Jurisdicțiile civile de primă instanță (Tribunal judiciar, Tribunalul de comereț, Tribunalul de prud'hommes) Jurisdicțiile penale (Tribunalul de poliție–pentru contravenții, Tribunalul corecțional–pentru delicte comise de persoane adulte sancționate cu maximun 10 ani de detenție criminală și Curtea cu Jurați–pentru crime sancționate penal cu pedepse lungi de închisoare, de la 10 ani de detenție criminală până la închisoare pe viață. Legea n°2019-222 din 23 martie 2019, introduce însă și un tribunal „intermediar” între cel Corecțional și Curtea cu Jurați, numit „Tribunal Criminal” care judecă tot crime dar mai puțin grave, sancționate penal până în 20 de ani de recluziune criminală. Completul de judecată al acestui tribunal este compus din 5 magistrați (față de 3 magistrați ai unui tribunal corecțional și a curții cu jurați, în care pe lângă cei 3 magistrați figurează și 6 jurați aleși de pe listele electorale în prioma instanță și 9 jurați în apel) Jurisdicțiile de recurs (Curtea de apel, Curtea de casație) Jurisdicțiile europene (Curtea de justiție a Uniunii Europene, Curtea europeană a drepturilor omului) După cum putem constata, organizarea justiției în Franța pare destul de complicată, dar în fond și în principiu, distingem 3 tipuri de jurisdicții (administrativ, civil și penal) cu 3 grade de gravitate (tribunale de gradul 1–de primă instanță, cele de gradul 2–de apel și cele de gradul 3–curtea de casație). Numai jurisdicțiile penale pot sancționa cu amendă penală sau închisoare (cu exacutare sau cu suspendare). De fapt, noul CP din 1 martie 1994 este o moștenire al Codului Penal din 1791 (primul cod penal adoptat în timpul Revoluției franceze, între 25 septembrie–6 octombrie 1791 de către Adunarea Națională Legislativă, după adoptarea Constituției pe 3 septembrie și abrogat pe 1 ianuarie 1811) inspirat din principiile Marchizului de Gualdrasco & Villareggi Cesare Beccaria Bonesana (1738–1794, jurist, criminalist, filosof, economist și om de litere italian) și al Codului Penal Imperial din 1810 (propus de către Napoléon Bonaparte, doptat pe 12 februarie, promulgat pe 3 iunie 1810, intrat în vigoare pe 1 ianuarie 1811 și abrogat pe 1 martie 1994). Merită remarcat faptul că acest nou cod imperial, reintroduce pedeapsa capitală (pedeapsa cu moartea), închisoarea pe viață și maracajul (tatuajul) pe umărul drept al condamnatului cu literele: T (la muncă silnică), TP (la muncă silnică pe viață) și F (pentru falsificatori) abolite de Codul Penal din 1791. Elementul central al unui sistem juridic de tip inchizitorial, JI își alege echipa sa de anchetatori din rândul funcționarilor Poliției Judiciare (aparținând Ministerului de Interne) sau ai militarilor Serviciului de Jandarmerie Judiciară (aparținând Ministerului Apărării Naționale), în funcție de locul infracținii, în metropole și orașe cu zonele lor metropolitane, respectiv, în zonele periurbane și ruale. Un „fals” judecător pentru că simultan dispune de două funcții complet antagoniste (dar și complementare!) cea de investigație pe de o parte și cea de jurisdicție pe de altă parte, Şacalul „vânează” suspectul „no mercy”, atacă (uzând de toate mijloacele sale legale dar și cele oficioase, aflate la limita legii) și nu-l iartă. Lipsit de indulgență, el este rareori „înțelegător” și nu „negociază”, dar nici nu-i scapă nimic din „ceea ce este omenesc”. Nu face compromisuri, iar pe avocatul apărării îl ține (foarte din scurt!) la „distanță” (mai ales de anchetă!), ca pe un ticălos–râios, făcându-l, practic, „sclavul” lui. La nevoie calcă peste cadavre în numele legii pentru descoperirea adevărului. Cu alte cuvinte, acest magistrat–judecător de instrucție (fără niciun superior pe cale ierarhică!) are, tot practic, puteri nelimitate!  Are competența (legală) de a acuza (inculpa), respectiv, de a apăra (disculpa), simultan, pe cel învinuit (acuzat)! De a decide de soarta lui (pe perioada anchetei), de a-l cerceta în libertate (sub „sechestru electronic”) sau încarcerat în detenție provizorie, în funcție de modul în care „vede” el pe cel acuzat (adică, dacă prezintă sau nu un pericol public/social), de probele incriminatorii pe care le are la dosar, de cazierul judiciar al acuzatului, de statutul său socio–profesional, etc., de ceea ce este bun (util) sau rău pentru el, de tot ceea ce este „necesar” și „suficient” pentru ca adevărul să triumfe și să fie cunoscut societății civile. Modificări esențiale vor apărea după soluționarea câtorva dosare criminale de mare anvergură care vor zgudui cea de a III-a Republică franceză (4 septembrie 1870–10 iulie 1940),  din rădăcini, printre care aș menționa conflictul social–politic Dreyfus (13 octombrie 1894–12 iulie 1906) în care căpitanul de artilerie Alfred Dreyfus (1859–1935, evreu de origine alsaciană, absolvent al prestigioasei și celebrei școli de înalte studii inginerești și militare „Polytecnique”), victimă a unei mașinații judiciare, este acuzat, inculpat și condamnat la muncă silnică pe viață, pe nedrept, pentru spionaj în favoarea Imperiului German, în timpul Republicii a III-a respectiv, dosarul politico–financiar  Stavisky (23 decembrie 1933 – 8 ianuarie 1934) în care Serge Alexandre Stavisky (1886–1934, excroc francez de origine rusă, împreună cu amanta sa  Jane Darcy (Bloch, născută Dreyfus, fostă cântăreață în perioada la Belle Époque) sunt implicați într-o serie de infracțiuni delictuale și criminale (deturnare de fonduri, falsificare de cecuri bancare, vânzare de produse inexistente, jocuri de noroc clandestine, trafic de droguri cu Turcia, înselăciune cu titluri de tresorerie, etc.) care vor declanșa o criză de stat, unul dintre cele mai mari scandaluri financiare în secolul trecut (XX). Însă, trebuie așteptată cea de a V-a Republică franceză (din 1958) instaurată de către generalul Charles de Gaulle (1890–1970, președintele Repblicii între 1959-1969), pentru ca independența justiției față de puterea politică să înceapă să se afirme, mai ales, după crearea de către Michel Debré a  Școlii naționale de magistratură, în care admiterea era supus unui concurs de admitere foarte dificil. 1995) în special, pentru infracțiuni comise contra minorilor, adică, majorarea de la 20 de ani la 30 de ani de recluziune crimială, în cazul crimelor și de la 5 ani la 10 ani de detenție criminală pentru delicte, după ce printr-o lege care datează din 3 ianuarie 1993 procedura inchizitorială este reformată acordând un rol mai important persoanelor urmărite penal și părții civile în raport cu „puterea” juridică a Ministerul public. Alte diferite reforme (nu foarte spectaculoase) au fost promulgate în legătură cu „compoziția penală” (art. 41-2 din CPP, introdus prin Legea n° 99-515 din 23 iunie 1999), care permite Procurorului Republicii să propună una sau mai multe sancțiuni penale unei persoane fizice care își recunoaște infracțiunile (delictele) comise, care pot fi acceptate sau nu de către acesta, „condamnarea imediată” (legea din 29 martie 2000, în princioiu, în cazului „flagrantului delict”) care permite trimiterea inculpatului în fața instanței și condamnarea lui, imediat după arestul preventiv de la sediul Poliției Judiciare (GAV–Garde à vue, 24h00, renuvlabil cu încă 24h00–în  cazuri de crimă de sânge, și până la 96h00 în cazurile cele mai grave, cum sunt atacurile teroriste în bandă organizată, contra siguranței naționale, etc.) O reformă de anvergură consituie Legea Élisabeth Guigou (n.1946, ministru al Justiției–PS, între 1997–2000), a „prezumpției de nevinovăție”, în timpul guvernului Lionel Jospin (2 iunie 1997–6 mai 2002) al președinției lui Jacques Chirac (1932–2019, în funcție între 1995–2007) promulgată pe 15 iunie 2000 care modifică sensibil CPP și CP, în special, în ceea ce privește detenția provizorie (în timpul anchetei judiciare). Iată câteva dintre modificările (majore), cele „10 porunci” pe care le aduce Codului de procedură penală și Codului penal. Crează JLD (Judecătorul de Libertate & Detenție) pentru protejarea invinuitului (inculpatului) în fața JI (Judecătorul de Instrucție), care în cadrul unei dezbateri în contradictoriu să se poată opune încarcerării abuzive (în detenție provizorie) a acestuia ordonată de către acesta din urmă Reglementează condițiile de încarcerare a „preveniților” (cercetați penal în stare de arest) și întărește prezumpția de nevinovăție a lor (Legea nº 2000-516), ceea ce are ca efect înlocuirea Camerei de Acuzare (creată prin art. 16 al Legii din 10 martie 1917) și a cărei decizie nu putea fi contestată cu Camera de Instrucție (de Instumentare a dosarului) de pe lângă o Curte de Appel, care, în principiu, judecă recursuri contra deciziei JI sau JLD Întărește dreptul victimelor și protejarea lor în toate fazele procedurii penale Instaurează recursul (apelul) în cazul sancțiunii penale pronunțate (pentru infracțiuni criminale) de către Curtea cu Jurați (Juriul Popular), ceea ce până atunci era rezervată, strict, pentru sentințele pronunțate de către Curtea Corecțională (pentru delicte) Reformează eliberarea condiționată (sub control judiciar) și amenajarea pedepselor (pentru deținuți–încarcerați cu sentința de condamnare rămasă definitive) care în Franța în vigoare din 14 august 1885 și 26 martie 1891, conform Legilor René Bérenger (1830–1915, avocat, magistrat, criminalist și om politic Crează CSDP (Comisia de Supraveghere a Detenției Provizorii) pe baza art. 72 din Legea Goigou, abrogată conform art. 4 al Legii ASAP (Accelerarea și Simplificarea Acțiunii Publice  din 7 decembrie 2020) Instaurează CNRDP (Comisia Națională de Reparare a Detenției Provizorii) în perioada anchetei judiciare (art. 70-71), dacă inculpatul va fi achitat sau „relaxat” (datorită unor probe insuficiente pentru condamnarea lui) la proces sau pe parcursul anchetei, are loc încetarea urmării penale contra acestuia, în cel mult 6 luni de la decizie (verdict) Instaurează posibilitatea contestării spitalizării fără consimțământ a unui inculpat (care suferă de tulburări psihice–de diferite grade) în fața JLD Instaurează reexaminarea unei decizii penale în urma unei decizii a CEDO prin intermediul CRR (Curtea de Revizuire & Reexaminare) de pe lângă Curtea de Casație, create cu acest scop Instaurează audierea pealabilă a unui suspect (de o infracțiune) în cadrul unei „informații judiciare” înainte de inculaprea lui într-un dosar penal (corecțional sau criminal). O altă modificare importantă justiției franceze va fi adusă prin Legea n° 2008-174 Rachida Dati (n.1965, ministrul justiției–UMP  între 2007–2009) din 25 februarie 2008 în timpul guvernului François Fillon al președinției lui Nicolas Sarkozy (n.1955, în funcție între 2007–2012) relativ la „reținerea de siguranță” (a unui condamnat care și-a ispășit pedeapsa) și la „iresponsabilitatea penală” (în cazul unor tulburări psihice grave–schizofrenie, dedublare de personalitate, etc.). Art. 706-53-13 al acestei legi introduce în CPP posibilitatea reținerii a unui fost deținut într-un centru socio–medico–judiciar de siguranță, chiar și după executarea integrală a pedepsei, în contextul în care acesta ar putea prezenta un pericol public datorită gradului ridicat de recidivă pe care îl prezintă datorită unor probleme grave de tulburări de personalitate cu care se confruntă. Legea prevede, în egală măsură, și o „supraveghere de siguranță” prevăzută în în modificarea adusă legii pe 10 martie 2010, în special celor condamnați pentru crime sexuale, prin PSEM (Plasarea sub Supraveghere Electronică Mobilă), care poate fi menținută și după expirarea supravegherii socio–medico–judiciară  a lor. În sfârșit, iată și principalele atribuții, ale Judecătorul de Instrucție (JI) pe care acesta le are încă din 1811 (cu mici „reactualizări” nesemnificative): Utilizarea tuturor mijloacelor posibile (legale !) pentru a-l determina pe acuzat (învinuit, inculpat) să-și recunoască fapta (faptele). Utilizarea detenției provizorii (preventive), ca un mijloc de instrucție (dar și de constrângere), exercitând astfel o puternică presiune psihologică asupra acuzatului cu scopul de a-l face pe acesta să-i facă mărturisiri (deatăinuiri) legate de infracțiunea care îi este reproșată (sau infracțiunile care îi sunt reproșate). Nici o presumptie de nevinovăție (practic), considerându-l pe acuzat întodeauna vinovat, până când cu anchetatorii săi ajunge la o concluzie contrară! Confiscarea investigațiilor de către un „jumătate–judecător” și „jumătate– polițist”, sau în termeni juridici francezi, instrucțiune „à charge” et „à décharge” în ceea ce-l privește pe acuzat. Secretul de instrucție fiind imposibil de păstrat, pentru că este vorba de două fuctii complet diferite și antagoniste: jurisdicție pe de o parte și investigație pe de altă parte. Imposibilitatea acordării libertății sub control judiciar (în timpul derulării anchetei) contra unei cauțiuni, mai puțin în cazuri cu totul „excepționale”, cum ar fi, o stare de sănătate incompatibilă cu detenția, o situație socio–profesională, politică, etc., deosebită în raport cu faptele reproșate, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este (foarte) mică. În sfârșit, în cadrul justiției penale franceze existau până la Legea n°2019-222 din 23 martie 2019 (intrată, oficial, în vigoare pe 1 ianuarie 2020), două proceduri judiciare. Este vorba de Procedura Corecțională (pentru delicte–infracțiuni mai puțin grave: furt/jaf cu sau fără violență, cu sau fără asociere de răufăctori, în bandă organizată, consum și trafic de droguri „ușoare”, prostituție–proxenetism, înselăciune–escrocherie, hărțuire și agresiune sexuală, hărțuire morală, șantaj, fals și uz de fals, evaziune fiscală etc.) și Procedura Criminală (pentru crime–infracțiuni grave și foarte grave: trafic de droguri „dure”/de mare risc, în bandă organizată cu caracter național și internațional, viol, jafuri armate, falsificare și spălare de bani, evaziune fiscală în bandă organizată, crime de sânge–tentativă  de omor și omor calificat, omor din culpă, asasinat, kidnapping–răpire și sechestrare de persoană, terorism, atentate la siguranța națională, delicte și crime cu caracter militar etc.) Re)amintesc aici faptul că în Franța Curtea cu Jurați (Juriul Popular) este o juridicție departamentală (județeană) care conform art.231 din CPP este competentă să judece dosare criminale de mare anvergură, adică infracțiuni crimiale grave (omucideri, asasinate, kidnapping, violuri, jafu armate, terorism, etc.), care sunt sancțșionabile penal începând de la 10 ani de detenție criminală (în practică de la 15 ani) la închisoare pe viață (cu o perioadă de siguranță de minimum 18 ani de recluziune criminală). Însă, conform unei noi reforme judiciare, începând cu luna septembrie a anului 2019, în câteva departamente (județe franceze), crimele care sunt sancționabile penal cu o pedeapsă cuprinsă între 15–20 de ani de recluziune criminală (fără recidivă) sunt judecate, experimental, de către Curți Criminale (fără jurați, compuse din 5 magistrați–judecători), care datorită „eficacității” lor vor fi generalizate pe întregul teriotoriu național începând cu 1 ianuarie 2023. Din contră, sentințele (verdictele) pronunțate de către acestea fac obiectul unui recurs (apel) în fața unei Curți cu Jurați în Apel (conform art. 231 până la 380-22, art.231–566 în vigoare din 31 iulie 2024). Justiția criminală modernă este instaurată în timpul Revoluției franceze (5 mai 1789–9 noiembrie 1799) cu un „tribunal criminal” departamental (județean) compus din magistrați și un juriu criminal format din cetățeni, ceea ce, cel puțin atunci, este o inovare (inovație). Aceste tribunalele criminale devin „Curți cu Jurați” prin intermediul legii din 20 aprilie 1810. Până în 1942, funcțiile pe care îndeplinesc juriul popular (ales de pe listele electorale) si magistrații „profesioniști” sunt separate. Juriul compus din 12 membri (ca în SUA și Marea Britanie) decide doar în privința culpabilității, în timp ce ce 3 cei 3 magistrații fixează (acordă) pedeapsa, ceea ce nu rareori dă naștere la o serie dedivernțe în cadrul completului de judecată (format din jurați și magistrați). Ca urmare, Legea din 25 noiembrie 1941 (publicat în Jurnal Oficial din 12 decembrie) care va intra în vigoare pe 1 ianuarie 1942) atribuie atât decizia în privința culpabilității inculpatului cât și sancțiunea penală acordată acestuia celer 12 membri ai juriului popular (ales de pe listele electorale prin tragere la sorți) care astăzi (fiind redus) este compus numai din 6 membri în Prima instanță și 9 în Apel. Înainte de intrarea în vigoare a legii din 10 august 2011, din 1 ianuarie 2012, numărul juraților (plătiți, în principiu cu 8€/dosar) era 9 în Prima instanță și 12 în Apel. După cum am văzut, crearea Curții Criminale nu reprezintă un „element  nou”, complet în cadrul jurisdicției inchizitoriale franceze, pentru că această Curte datează încă din timpul Revoluției franceze, diferența însă constă în faptul că începând cu 20 aprilie 1810, acestea devin Curți cu Jurați  (care judecă crime) în timp ce, cele create  prin Legea n°2019-222 din 23 martie 2019 sunt Curți cu 5 magistrați (judecători, dintre care unul președinte), adică în genul Curților Corecționale (care judecă delicte) cu doar de 3 magistrați (judecători, dintre care unul președinte), însă acestea judecă tot crime, dar de mai mică anvergură (tentativă de viol și viol, cu sau fără circumstanțe agravante, jafuri în bandă organizată, trafic de stupefiante de mare risc,  falsificare de bani, ceea ce restrânge sensibil atribuțiile Curții cu Jurați de astăzi și numai pentru crimele de mare anvergură (tentativă de omor, omucidere, asasinate, atentate cu caracter terorist, atacuri și jafuri armate cu circumstanțe agravante, kidnapping cu circumstanțe agravante, trafic de stupefiante de mare risc în bandă organizată, acțiuni contra siguranței naționale, spionaj/intelligence etc.). În juridicția franceză, prin crime înțelegem infracțiuni de drept comun, conform art. 131-1 din CP care sunt sancționabile penal cu peste 10 ani de recluzine criminală, inclusiv, cu închisoare pe viață (cu o perioadă de siguranță, în principiu, între 18–22 de ani, dar în cazuri excepționale poate ajunge și la 30 de ani–pedeapsă maximă în executare). În general, infracțiunile penale desemnează acte (acțiuni) sau de comportament care sunt interzise conform legilor în vigoare și se împart în 3 (mari) categorii: contravenții, delicte și crime. Astfel, există 4 jurisdicții penale care judecă persoane fizice și morale (juridice) : tribunalul de poliție (cu sediul în TJ, pentru contravenții), tribunalul corecțional (pentru delicte), tribunalul criminal (conform reformei, pentru „crime de mai mică anvergură”) și curtea cu jurați (pentru crime de „mare anvergură”). Contravențiile  sunt infracțiunile cele mai puțin grave (în principiu, abaterile de la codul rutier, codul familiei, de la conviețuirea în societate, nerespectarea legii privind regimul armelor și muniției etc.) și sunt ierarhizate în 5 clase, în funcție de gravitatea lor, care nu pot fi sancționate cu închisoare, dar numai cu amendă, căreia se poate asocia și o măsură administrativă (suspendarea permisului de conducere, confiscarea armei etc.). Prescrierea contravenției are loc după un an de la comiterea faptei (faptelor), ceea înseamnă, practic, că după acest termen autorul contravenției nu mai poate fi urmărit penal. Ele sunt judecate de către un Tribunalul de Poliție (compus dintr-un judecător asistat de un grefier). Acestea nu sunt menționate decât în buletinul B1 al cazierului judiciar la care nu au acces decât organele judiciare și polițienești de anchetă. Delictele sunt infracțiuni intermediare, mai grave decât contravențiile (furt/jaf, fraudă fiscală, însușire de bunuri necuvenite, agresiuni sexuale, hărțuire morală, tâlhărie, înșelăciune, escrocherie, proxenetism, prostituție, consum și trafic de droguri, etc.) care sunt sancționate penal începând cu o emendă (penală) de la 3.750€, până la 10 ani de detenție criminală (15 ani în caz de recidivă), cele mai grave. Și acestora pot fi asociate pot fi asociate măsuri socio–administrative (de natură medicală, control judiciar, confiscare de bunuri, anulare permis de conducere, muncă în interes general, interdicție de teritoriu etc.) și sunt judecate de către un Tribunal Corecțional (Curte Corecțională–compusă din 3 magistrați sau numai dintr-unul singur, în cazuri excepționale, dacă pedeapsa este mai mică de 5 ani). Sancțiunile penale pronunțate de către acesta sunt prescrise după 6 ani, dar în cazurile speciale (proxenetism sau agresiunea sexuală a unui minor, trafic de stupefiante etc.) termenul de prescriere a faptei poate fi prelungit. Acestea figurează în bultetinul B2 al cazierului judiciar (la care au acces instituțiile publice, ministerele, administrația de stat etc.) numai dacă sunt egale sau superioare a 2 ani de închisoare cu executare, în caz contrar ele vor fi marcate doar în buletinul B3 al cazierului judiciar, singurul la care are acces titularul acestuia și societatea civilă (inclusiv, mediul privat). pe viață (falsificare de bani, trafic de droguri de mare risc în bandă organizată, kidnapping și omucidere cu circumstanțe agravante, asasinat multiplu/crime de sânge, terorism, acte criminale contra siguranței naționale, sionaj etc.). Termenul de prescriere a crimelor este de 20 de ani, care este extinsă la 30 de ani în cazurile de terorism, falsificare de bani, trafic de stupefiante în bandă organizată, viol comis asupra unui minor etc.). În principiu, există două tipuri diferite de curți cu jurați: Curte cu Jurați pentru minori (cu vărsta peste 16 ani) și Curte cu Jurați specială (pentru trafic de stpefiante internațional în bandă organizată–art. 706-27 și următoarele, pentru proliferarea armelor de distrugere în masă–art. 706-167 și următoarele, terorism internațional–art. 706-25, pentru trădare, spionaj si contra siguranței naționale–art. 702, crime de drept comun comise de către militari–art. 698-7, crime militare–art. 698-6 și 698-7 și următoarele) creată în 1982 (după suprimarea Curții de siguranță a Statului) care este compusă din 7 magistrați ca „jurați” (în Prima instanță) ca și Curtea criminală și 9 magistrați în Apel. Menționez aici faptul că un delict (infracțiune corecțională) comis în circumstanțe agravante poate deveni o infracțiene criminală (furt/jaf comis sub amențiarea unei arme), iar anumite crime (comise în circumstanțe agravante), care trebuia judecate de către un tribunal criminal, pot fi judecate, după terminarea instrumentării dosarului de către o Curte cu Jurați. Sancțiunile criminale sunt înscrise în buletinul B3 al cazierului judiciar (și evident, și în celelate, B2 și B1). Din contră, se poate întâmpla și contrariul, adică un dosar instrumentat în procedura criminală, după încheierea anchetei să fie transferat pentru soluționare în fața unui tribunal corecțional. În sfârșit, în pe 13 februarie 2004, Dominique Perben (n.1945, ministrul Justiției între 2002–2005) a anunțat crearea prin Legea n° 2004-204 din 9 martie 2004 a 8  JIRS (Jurisdicții Interregionale Specializate) care începând cu luna septembrie vor fi localizate la Paris, Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Rennes și Nancy, în Franța metropilitană (continentală) și la Fort-de-France în Franța peste mări (ultramarină), cu fiecare pol (mai puțin cel de la Paris) constituit dintr-un efectiv de 27 de persoane pentru fiecare TGI (Tribunal de Înaltă Instanță, creată în 1958) devenit TJ (Tribunal Judiciar, începând cu 1 ianuarie 2020), printre care 1 viceprședinte, 1 vicepreședintr de instrucție, 2 judecători de instrucție, 3 viceprocurori, 14 funcționari de grefier și 6 asistenți de specialitate. La Paris efectivul era stabilit la 42 de persoane (2 vicepreședinți, 2 vicepreședinți de instrucție, 4 judecători de instrucție, 6 viceprocurori, 28 funcționari de grefier–dintre care 18 grefieri). Anul trecut (în 2023) a fost creată încă o JIRS la Toulouse. Merită de remarcat aici faptul că TGI este „descendentul” Tribunalului de District (creat prin Legea n0 16 din 24 august 1790, care între 1810–1958, era cunoscut sub numele de Tribunal civil, Tribunal de circumscripție, Tribunal de primă instanță, iar pe 31 secembrie 2019 existau 173 TGI (dintre care 164 în Franța continentală, 2 în Corsica și 7 în departamentele ultramarine). În principiu, JIRS au competență în judecarea unor infracțiuni complexe legatate de crima în bandă organizată (trafic de stupefiante, trafic de persoane, proxenetism cu circumstanțe agravante, extocare de fonduri cu circumstanțe agravante, falsificare de bani etc.) și de delincvența financiară (însușire de bunuri necuvenite, activitate lucrativă ilegală, fraude bancare, escrocherie la TVA, contrafacere, corupție, trafic de influență, favorizarea infractorului de către o persoană depozitară a autorității publice în sensul art.432-12 din codul penal–sancționată penal cu 5 ani de închisoare și cu o amendă de de 500.000€ etc.)

În urma dizolvării Parlamentului bicameral francez (conform Constituției din 4 octombrie 1958 a celei de-a V-a Republici și compus din Senatul Franței/Camera superioară și Adunarea Naționlă/Camera inferioară), instituția care exercită puterea deliberativă, puterea legislativă și puterea de a controla activitatea guvernamentală a Franței, pe  9 iunie 2024, pe 30 iunie și 7 iulie 2024 vor avea loc alegeri anticipate. Împărtăsec aici, oareum, convingerile mele politice, în contextul în care mă consider, apolitic, independent („neînregimentat” în sensul lui Grid Modorcea, în cartea sa „Istoria literaturii neînregimentate”), și profund angajat în slujba adevărului (istoric) cu deviza mea: „dacă vreau să fluier, fluier”! Vive la République, vive la France! Notă. Merită de remarcat faptul că dizolvarea Parlamentului francez nu s-a întâmplat decât în cazuri rare în timpul celei de a V-a Republici franceze fondate în 1958 de către generalul Charles de Gaulle, care a făcut apel la acest concept constituțional doar de 2 ori (în timpul președinției sale timp de un deceniu, între 1959–1969) în 1962, după terminarea Războiului Alegeriei (1 noiembrie 1954–5 iulie 1962) pentru un referendum privind alegerea președintelui Republicii prin vot universal și după evenimentele protestatre studențești, greve generale și manifestații cu caracter anticapitalist, antiimperialist, antiamerican, etc din 1968 (22 martie–30  mai), transformate într-o revoltă populară națională de mare anvergură, (considerată cea mai mare mișcare socială în Franta secolului XX) care necesita dizolvarea Adunării Naționale. Dacă un asemenea eveniment nu a avut loc în timpul președinției lui Georges Pompidou (1969–1974) și a lui Valéry Giscard d'Estaing (1974–1981), succesorul lor, François Mitterrand (1981–1995) a folosit acest „dispoztiv” tot de 2 ori, după alegerea lui și realegera lui în funcția supremă a statului, 10 mai 1981, respectiv, 8 mai 1988, cu scopul diminuării majorității parlamentare care îi era ostilă. Acelaș lucru face și succesorul său Jacques Chirac (1995–2007), pe 21 aprilie 1997, cu alegeri legislative anticipate pe 25 mai și 1 iunie pentru evitarea coabitării cu partidele de „stânga”. În sfârșit, de atunci, timp de 27 de ani acest concept consituțional nu a mai fost utilizat niciodată de către succesorii săi Nicolas Sarkozy (2007–2012) și François Hollande (2012–2017), până astăzi, utilizat din nou, de către actualul președinte Emmanuel Macron (în funcție din 2017), ca un „colac de salvare” contra fostului FN (Front Național, partid de „extremă dreaptă”) devenit RN (Adunare Națională, partid de „dreapta”).  La începutul acestui mileniu, l-am considerat, mult timp, pe compatriotul meu Nicolas Sarkozy (cu origini ungurești și evreiești din Budapesta) un „copil minune al secolului XX””, după ce a încercat să reformeze ministerele pe care le-a condus (dar nu cu mare succes): al „Bugetului” (1993–1995) al „Economiei și finanțelor (2004) și, în sfârșit, al „Internelor și Amenajării Teritoriului (2005–2007). Din păcate, după câștigarea alegerilor prezidențiale de către acesta și numirea sa în funcția de președinte al celei de a V-a Republici franceze (16 mai 2007–5 mai 2012) el va călca în picioare cele „1o porunci dumnezeiești” (devenite „păcate”!) ceea ce va avea ca efect prăbușirea imperiului pe care l-a clădit în jurul său, mai mult sau mai puțin, de manieră ilicită. Vorbim aici de „7 păcate capitale capitale”, un „păcat fatal” și alte două „necapitale” dar (deosebit de) grave cu o anexă la fel de gravă (din punctul meu de vedere)! Recent, într-o dezbatere televizată, el susținea că dacă ar fi rămas el președintele Republicii timp de două mandate, fostul Front Național (creat pe 5 octombrie 1972, de extremă dreaptă) devenit RN (Adunarea Națională, pe 1 iunie 2018), prezidat de către Jean-Marie Le Pen (1972-2011, președinte–fondator), Marine Le Pen (2011-2021) și și Jordan Bardella (începând cu luna septembrie 2021), nu ar fi reușit să se impună pe scena politici franceze, dar RN, într-adevăr, nici nu mai este FN (care s-ar fi schimbat mult de-a lungul anilor). Atunci însă când făcea această afirmație, a uitat să menționeze faptul că datorită  celor 10 păcate (grave) comise în timpul primului său mandat, a fost o mare dezamăgire pentru societatea civilă franceză și nu avea cum să fie reales. Nicolas Sarkozy este primul președinte al Republicii a V-a care a propus o reforma de fond a Codului de Instrucție Criminală francez din 1808 moștenită de la Închiziție și adoptată de către Napoléon Bonaparte, care nu este decât o reactualizare a Ordonanței de Procedura Criminală din 1670. În cadrul acestei reforme el propune suspendarea Judecătorului de Instrucție, un magistrat independent, însărcinat de către Procurorul General al Republicii cu instruirea (instrumentarea) dosarelor penale corecționale și criminale, precum și înlocuirea Juriului Popular în Procedura Juridică Penală Criminală (PJPCri), cu un Complet de Judecată, ca și în Procedura Juridică Penală Corecțională (PJPCor), format din 5 magistrați (3 în PJPCor). Această reformă de fond el justifică prin faptul că Judecătorul de Instrucție (considerat cel mai puternic om al Republicii încă de către Napoleon !) are puteri, practic „nelimitate" (ceea ce nu se mai justifică în mileniul III !) și instruirea (instrumentarea) dosarelor durează prea mult în timp (cca 1 an în PJPCor și în medie 3-4 ani în PJPCri), iar în PJPCri, Juriul Popular (compus din 3 Magistrați și 6 Jurați aleși de pe listele electorale, arbitrar, în prima instanța și 9 în Apel), este deseori influențat de către mass-media (și sensibilizat de către apărare !), ceea ce conduce în nenumărate cazuri la un verdicat necorespunzător, nefavorabil părții vătămate, respectiv, civile. În repetate rânduri, într-o serie de articole, am arătat că această reforma nu este necondiționat, una bună („O reformă fără formă și fără fond", „Șacalii", „Revizuirea condamnarilor în PJP–Procedura Juridică Penală”) un punct de vedere susținut și de către înalți magistrați, membri ai SNM (Sindicatulului Național ai Magistraților) precum și de către avocați penalisti reputați. Menționez aici faptul că începând de la 1 ianuarie 2023, în afară de Curtea Corecțională (care judecă delicte, compusă, obligatoriu, din 3 magistrați în cazul în care pedeapsa pronunțată depășește 5 ani de detenție, care pronunță sancțiuni cu maximum de 10 ani de detenție) și Curtea cu Jurați (care judecă crime, compusă din 3 magistrați și 6 jurați aleși de pe listele electorale în prima instanță și din 9 în Apel și care pronunta sentințe de la 10 ani de detenție criminală până la închisoarea pe viață) a fost creată și Curtea Criminală (compusă din 5 magistrați), un fel de „plombă” în cadrul juridicției franceze, între cele două, care judecă tot crime (dar de mai mică anvergură) care sunt sancționate penal cu pedepse cuprinse între 20-25 de ani de recluziune criminală. Astfel, Curtea cu Jurați (Juriul Popular), în această nouă structură administrativ-judiciară judecă numai crime grave și deosebit de grave care sunt sancționate penal cu peste 20 de ani de recluziune criminală. Tot în acest conext, competența Curții Corecționale se va prelungii „prin continuitate” atât în materie delicte cât și în materie criminală la sacțiuni penale până la 15 ani de recluziune criminală.  Nu pot să nu fac mențiunea aici a faptului că această nouă reorganizare a jurisdicției francceze, are o importantă componentă prevăzută în „păcatele" capitale ale lui Sarko (Nicolas Sarkozy).

Globalizarea și Mondializarea, aderarea  la marile structuri socio-economice și politic internaționale[1] (Uniunea Europeană, Națiunile Unite, Grupul celor 20 de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale-G20, Spațiul Schengen, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică-OCDE, Organizația Mondială a Comerțului-OMC, etc.) precum și migrația internațională (în special, emigrarea din România) legală sau ilegală, deseori ridică serioase probleme privind recuperarea pensiilor alimentare (pentru copii minori sau majori care studiază în instituții de învățământ superioare-universități, colegii, postliceale, etc.), precum și a celor de întreținere (pentru soț, soție) în cazul familiilor monoparentale[2]. Este important de reținut faptul că nerespectarea reglementărilor internaționale în acest domeniu, precum și a unui demers (algoritm) juridic recunoscut de către legislațiile țărilor membre ale acestor stucturi politice și socio-economice, în majoritatea cazurilor, au ca efect nesoluționarea acestei probleme sau soluționarea lor incorectă, nu rareori cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Și nu numai în cazul reclamantului dar și al învinuitului (pârâtului). Menționez că sunt inutile demersurile (cu sau fără „relații”) la Poliție (Poliția Națională), Ambasade sau Delegații Consulare pentru recuperarea pensiei alimentare sau de întreținere din străînătate, atunci când domiciliul fiscal (stabil) al învinuitului (pârâtului) este în străînătate, indiferent dacă el este cetățean sau rezident permanent într-o altă țară. Situația este, evident, și mai gravă (complicată) daca acesta rezidă ilegal pe teritoriul altui stat. Cu alte cuvinte, procesul de recuperurare a pensiei (alimentare sau de întreținere) din străinătate este supus unui „algoritm" care trebuie respectat (urmat) pentru ca el să aibă loc în timp util, în condiții optime, fără complicații și fără a fi prejudiciate drepturile  omului. Acest „algoritm" este de fapt o Convenție Internațională reglementată la New York în din 20 iunie 1956[3]. În cadrul acestei convenții este elaborată procedura care trebuie urmată conform legii, pentru recuperarea pensiilor alimentare (și de întreținere pentru soț-soție) din străînătate în contextul unei strânse colaborări  între statele semnatare ale documentului. Pentru „funcționarea" cu maximă eficacitate a acestui algoritm trebuie satisfăcute simultan o serie de condiții (necesare) care sunt deosebit de importante pentru reclamant în vederea derulării demersurilor oficiale pe lângă autoritățile competențe (interlocutorii) care sunt însărcinate cu soluționarea problemei. Astfel, reclamant(ul)a trebuie să dețină despre debit(or)oare, „sine qua non", următoareleinformații: a) Naționalitatea (cetățenia), b) Domiciliul fiscal (stabil), c) Data semnării Convenției de la New York de către țara în care debit(orul)oarea își are domiciliul fiscal (stabil), d) Coordonatele organelor competențe (ale interlocutorilor) cărora trebuie să se adreseze în țara sa de origine, în particular, în România, care a semnat Convenția de la New York din 1956, pe data de 10 aprilie 1991. În principiu, în practică, „algoritmul" Convenției de la New York din 20 iunie 1956, privind recuperarea pensiilor alimentare și de întreținere, nu este un procedeu simplu, dar este „sigur" și „funcționează" în felul următor: reclamant(ul)a trebuie să „localizeze în spațiu și timp" pârât(ul)a sau debit(orul)oarea, adică, cu alte cuvinte, cunoscând numele, prenumele și cetățenia pârătului, ea trebuie să afle domiciliul fiscal (stabil) al acestuia în țară să de reședință (evident, nu pe cale „diplomatică", prin Ambasada, Consulat, etc.), după care să se adreseze în țară (România) organului și interlocutorului BRPS (Biroul de Recuperare a Pensiei din Străînătate) semnatar al Convenției de la New York. Numai autoritățile polițienești, judiciare și fiscale din țara respectivă sunt abilitate (au competență teritorială) ca la solicitările acestui organ și Interlocutor BRPS să-l identifice pe debitor, să-l aducă în față instanței și să-l condamne la plata unei pensii (alimentare sau de întreținere), conform legislației în vigoare în țara respectivă, iar în cazul în care acesta dispune de bunuri materiale să-l execute silit pentru a acoperii creanțele lui, precum și pensia reclamantei, tot prin intermediul Organului omolog și al Interlocutorului, din țară reclamantei!