Mi se pare amuzant uneori să compar mituri urbane din secolul trecut cu tendințele noului mileniu, când vine vorba de economie și perspectivele pieței muncii.

5ro

Se spune că un loc de muncă în calitate de angajat este „sigur”. Acest mit era valabil în epoca industrială, mai ales pe timpul comunismului și încă mai e valabil în anumite țări cu o politică socialistă pentru funcționarii publici. În epoca informațională, în capitalism și globalizare, nici măcar existența statelor nu mai este sigură, darămite a companiilor.
Slujba în calitate de angajat mai este similară și cu noțiunea de „loc de muncă”, de ca și cum ar fi neapărat necesar să te duci undeva ca să lucrezi și nu poți lucra de acasă. Tendința spre virtualizare este atât de puternică, încât în curând vom putea avea ședințe holografice cu colegii de lucru aflați în diferite părți ale Pământului folosind Voice Over IP prin Microsoft Hololens sau alte tehnologii similare. Noțiunea de ”loc de muncă” mai presupune de asemenea și că nu se poate lucra de oriunde, adică de exemplu din confortul propriei case.
Slujba mai este echivalentă pentru mulți și cu „munca”. Dacă nu ești angajat/ă, se numește pentru unii că nu muncești, prin urmare faci umbră Pământului degeaba și bine ar fi să ai grijă să nu te risipească vântul prin vreun colțișor de Univers. Mamele care stau cu copiii zi de zi, voluntarii care lucrează în asociații, artiștii care lucrează pe cont propriu se numește în această concepție tranșantă că „nu muncesc”, deoarece dacă este muncă, înseamnă că altcineva te plătește pentru asta…
Slujba mai este echivalentă și cu „venitul sigur”. De preferință mare să fie, dar cel puțin sigur. Deci dacă ai o afacere proprie, venitul trebuie să fie sigur, garantat. Nu este? Atunci e cam riscant, pentru unii… Investițiile, ca sursă de venituri, de asemenea, sunt tratate de unii cu neîncredere, deoarece țin de aspecte abstracte și tehnologice care presupun cunoștințe (spre deosebire de slujbe?). Venitul sigur mai este echivalent, după hărțile mentale ale unora, cu „traiul sigur”, adică dacă n-ai bani suficienți, nu te dă nimeni afară din casă luna viitoare, te dă peste două luni.
Slujba mai este considerată drept un pilon de stabilitate pentru cei care vor să-și cumpere o proprietate imobiliară și consideră slujba drept un vehicul pentru garantarea unui împrumut bancar menit să ofere această proprietate. În realitate, tot mai mulți oameni călătoresc în interes profesional tot mai mult, iar costurile necesare pentru un stil de viață mereu în mișcare se apropie mult ori se găsesc sub costurile de a locui într-un oraș mare. În plus, nu reușesc să-mi dau seama de când o proprietate imobiliară a devenit o investiție mai valoroasă decât dezvoltarea individuală a unui om. Dacă cineva consideră că reprezintă o investiție mai sigură a cumpăra un paraleliliped decât să urmeze niște formări cu specializare și recunoaștere internațională, atunci probabil că valoarea pe care și-o acordă acel om este mai mică decât cărămizile ce construiesc închisoarea în care se închide.
Slujba mai este considerată „sigură” din cauza faptului că vine cu „beneficiul” asigurării de sănătate la stat, ceea ce în România înseamnă o hăituire printr-un sistem biorocratic plin de ștampile, acte și sisteme informatice disfuncționale în care eventual cei bolnavi au drepturi. Adică, pe această linie, angajații nu au voie să îndrăznească să fie proactivi în legătură cu sănătatea lor (nu e timp, nu e necesar, nu e acoperit de asigurare), pentru că asta costă bani și timp din partea unor medici particulari, la care oricum ajung să apeleze când e destul de târziu. În Suedia, de exemplu, modelul social al asigurărilor de sănătate funcționează invers: cetățenii își plătesc singuri majoritatea analizelor, consultanțiilor și medicamentelor, iar ce depășește un plafon anual (în caz că se îmbolnăvesc grav) este asigurat de stat. Astfel, cetățenii sunt încurajați să fie proactivi în legătură cu sănătatea lor, pentru că ei sunt primii care plătesc în caz contrar, nu statul.
Slujba mai este asociată pe alocuri și cu promisiunea unui viitor asigurat de pensie, după retragerea din câmpul muncii. Acest sistem a fost adoptat acum mai puțin de un secol, pe baza faptului că majoritatea angajaților nu ajungeau să trăiască până la pensie, iar numărul celor care contribuiau la sistemul de pensii era mai mic decât al celor întreținuți. Mulți au contribuit 25 sau 30 de ani la un sistem de genul „na-ți-o ție, dă-mi-o mie” (spre deosebire de sistemul 401K bazat pe investiții din SUA). Acum, ei se așteaptă să reușească să trăiască pe baza acelei contribuții încă 25-30 de ani, în condițiile în care sunt mai mulți asistați decât contribuitori, iar valoarea pensiilor va fi, cel mai probabil, sub valoarea salariilor.

6ro

La aceasta, se adaugă românii care lucrează în Uniunea Europeană, se stabilesc în altă țară și cer pensie de la statul român de acolo, ceea ce obligă statul român să le dea o pensie și mai mare decât ar fi primit în România, ceea ce este cât se poate de just în cazul lor. Uită-te puțin la bunicii și părinții tăi care s-au pensionat. Ți se pare că reușesc să trăiască din pensiile lor? Dacă ei nu reușesc să facă asta acum, ce te face să crezi că tu vei reuși? Nu mi se pare că trebuie să ai cunoștințe de matematică să îți dai seama că aceasta nu e decât o halucinație colectivă.

Așadar, dacă slujba poate dispărea oricând, se poate face de oriunde, cu (aproape) oricine, contra unui salariu ce nu-ți poate asigura traiul stabil și decent decât rareori, îți poate pune indirect în pericol sănătatea pe termen lung, te îndatorează pentru o palmă de spațiu și te minte cu privire la perspectivele financiare după pensionare, de ce atât de mulți oameni caută o slujbă? Foarte probabil, pentru că ei cred unele din aceste mituri de mai sus, care poate au fost valabile în trecut sau mai sunt valabile în prezent în circumstanțe limitate. Însă mai există și alte motive, de data aceasta autentice pentru a obține și lucra cu spor ca angajat într-o slujbă. Într-un articol viitor, voi scrie despre câteva dintre ele.

MVG (Marcus-Victor Grant)

Notă. A sevedea și articolul de mai jos citat și în articolul știintific The reform of national social-economic systems an european reform (Carmen Radu and Liviu Radu University Lecturers, PhD, Faculty of Social and Administrative Sciences, „Nicolae Titulescu” University of Bucharest)