Cartierul ruinelor
Cobor din metrou la Gara de Nord. De fiecare dată când trec prin aceste locuri toate simţurile îmi intră în alertă. Mă mişc repede ca să nu-mi cadă în cap tencuiala de la fostul cinematograf Marconi (Alexandru Popov și Dacia, mai apoi, după naţionalizarea din 1948), sunt cu băgare de seamă să nu mă împiedic de mormanele de moloz de pe locul unde altădată fusese mult frecventatul Feroviar, cinematograf cu două balcoane, iar după colţ, cinematograful Buzeşti, dar, mai mult ca orice, sunt atent să nu mă lovesc, întâmplător, bineînţeles, de vreun binevoitor şi să rămân fără portofel. De data aceasta, însă, am lăsat grija deoparte şi am privit spre clădirile care odată făceau faima acestui cartier de lângă Gara de Nord, magistral descris în articolele interbelice ale lui F. Brunea-Fox, „prinţul reportajului românesc” (Filip Braner, pe numele lui adevărat).
S-a vorbit foarte mult, şi bine a fost, despre demolările epocii comuniste, dar despre lăsarea în paragină a unor întregi cartiere cu clădiri de patrimoniu, cum este și cea a cinematografului Marconi, parcă nimeni nu este interesat. Despre toate acestea, bine zicea Ion Diamandi în articolul „Bucureştiul care dispare” apărut pe site-ul „Life and Style-Platformă de arhitectură, design, artă. Inspirație pentru casa ta”: „Cei care se ocupă de imobiliare în cartier sunt foarte interesaţi de terenuri. Zona este centrală şi metrul de pătrat este foarte scump, iar ei vor să facă tot timpul aceste blocuri noi care intră într-o contradicţie flagrantă cu această zonă. Blocuri noi şi reci, dar care le aduc foarte mulţi bani. Așa dispare oraşul vechi. Ei asta vor: vor terenul gol, nu-i interesează istoria, tradiţia sau ce avem unic, frumos. Îi interesează terenul şi să obţină autorizaţia ca să ridice ceva cât mai înalt. Și mai este ceva la noi, ceva ce nu înţelegem. Tinerii nu înţeleg foarte bine calitatea lucrurilor care se făceau înainte. Casa veche, dacă este bine întreţinută, cum este casa mea, poate să arate foarte bine şi azi. Când eram student, o pereche de blugi adevăraţi, Levi’s Strauss, costa jumătate de salariu, dar mă ţinea cu anii. Acum cumperi pantaloni gata rupţi”.
Vâlvă mare a fost şi cu dărâmarea clădirilor care aparţineau sau erau în imediata apropiere a Halei Matache Măcelaru, construită de primăria Bucureştilor între 1887-1899 şi demolată sub mandatul primarului Sorin Oprescu, în ziua de 25 martie 2013. Promisiunea de a păstra Hala pe amplasamentul ei, de a o renova şi de a o integra în circuitul cultural şi turistic al capitalei a fost doar una dintre multele minciuni electorale. Locul nu e singular. Prin tot Bucureştiul găseşti cvartale întregi în care proprietarii, mai vechi sau mai noi, aşteaptă doar un cutremur puternic care să şteargă de pe faţa Pământului ceea ce a mai rămas din ruinele clădirilor din Patrimoniul Naţional, să vândă terenurile şi să-şi umple conturile cu milioane şi milioane de euro.
De ce nu s-a urmat exemplul Parisului unde oraşul vechi a rămas oraşul vechi, iar La Défense, cartierul de afaceri, cu „zgârie nori” (cel mai mare în Europa) s-a dezvoltat la periferie, departe de centru, doar Dumnezeu ştie! Și nu numai atât. Mai nou, au apărut indivizi care dau foc parcurilor. Ce hotărâţi sunt unii care ţin cu orice preţ să ne şteargă istoria mai veche sau mai nouă de pe faţa Pământului. Și atunci stau şi mă întreb: Chiar se doreşte să se facă din România o ţară turistică? Nu prea cred! Dar, despre asta, poate altădată.
Tainică lumină
Pe când mă tot învârteam prin cartier, după ce trecusem de strada Buzeşti privirea îmi cade pe un afiş: „Tainică lumină/ Expoziţie internaţională de artă religioasă, ediţia a III-a/22 august-8 septembrie 2023”. Ajunsesem la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, unde maestrul Mihail Gavril mă invitase să particip la vernisaj. Dintr-o dată, universul se schimbă. În tot acel cartier de clădiri în paragină, una construită în 1935, sub domnia lui Carol al II-lea, este renovată (sper că şi consolidată) şi pulsează de viaţă. Dintr-o curte interioară se intră în zona unde sunt organizate expoziţii, conferinţe, lansări de carte şi nu în ultimul rând, sunt jucate piese de teatru.
Intru în sala de expoziţie și, instantaneu, am impresia că am păşit într-un spaţiu sfânt, într-o biserică, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Privind din uşă peretele din faţa mea, pe care erau expuse tablourile semnate Mihail Gavril, mi se înfăţişează ca un altar de biserică. Pe simeze, icoanele reprezentând-o pe Maica Domnului, pictate de părintele Cristian Dragomirescu îmi întregesc prima impresie. Expoziţia dedicată Sfintei Fecioare Maria, o sărbătoare între sărbători, deschisă în perioada dintre Adormirea și Naşterea Maicii Domnului cuprinde, aşa cum am avut plăcerea să aud la vernisaj: „Lucrări de pictură, icoane pe lemn, pe sticlă, miniaturi şi mozaic reunind opere a 19 artişti vizuali, membri ai UAP din România (Bucureşti, Buzău, Brăila, Cluj Napoca, Iaşi, Piteşti), dar şi membri ai UAP Republica Moldova (Chişinău)”.
Tot în cuvântul de început, curatorii expoziţiei–Ana-Maria Ami Vasilescu și Ana Platon ne spun: „Contemplând cele două sărbători, cea a Adormirii Maicii Domnului și a Naşterii ei, avem înaintea noastră cele două ipostaze: naştere şi moarte/înviere, ce ne duc cu gândul la propria noastră existenţă şi trecere în veşnicie. Aceasta fiindcă alături de Mântuitorul Hristos o avem şi pe Fecioara Maria, numită în tradiţia răsăriteană drept Maica Vieţii, aşa cum se aminteşte în condacul sărbătorii, Glasul 1: Pe Născătoarea de Dumnezeu, Cea ce este în rugăciuni Neadormită şi Folosinţă, Nădejdea cea Neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea Fecioresc”. Am adăstat îndelung, am privit, iar şi iar, tablourile pline de har Dumnezeiesc. În tot acest timp, parcă fără voie repetam în minte rugăciunea: Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Cea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim…
La vernisaj a fost invitată Irina Sava–Preşedinte al Asociaţiei Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare din România (AFAPRR) a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). În cadrul acestei expoziţii au expus: Valeria Barbas (Republica Moldova), Cristina Aurelia Ionescu Berechet, Elena Borundel, Eleonora Brigalda (Republica Moldova), Cristian Dragomirescu, Mihail Gavril, Cristina Georgescu, Claudiu Victor Gheorghiu, Ofelia Hutul, Florian Mihăilescu, Gh Mosorescu, Marcel Ghe. Muntean, Corina Preda Perianu, Ștefan Popa (Republica Moldova), Gabriela Irimia Potop, Ana Platon, Irina Sava, Valeriu Șușnea și Ami Vasilescu.
Părăsesc expoziţia cu bucuria a ceea ce am văzut şi am simţit la Muzeul Literaturii Române, dar şi cu gustul amar că bijuterii arhitectonice ale vechiului oraş sunt ignorate, chiar distruse de cei care ar trebui să le aibă în grijă şi, din nou, în gând, nu pot să spun decât: Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne!
- Mihai Vasile–Turism și alpinism in Cheile Turzii (Anticariat)
- Vasile Mihai, Barbelian Mircea, turism și alpinism în cheile turzii (Cărți vechi)
- Articolele publicistului Mihai Vasile-Sângealb în Jurnalul Bucureștiului
Articole asociate
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Cum am trăit sfârşitul… „Zidului” (Corespondență de la Axel Riwe din Anklam – Germania)
Cum am trăit sfârşitul… „Zidului” (Corespondență de la Axel Riwe din Anklam – Germania)
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
