În ceva discuție recentă era vorba de intelectuali ecologiști, intelectuali liberali, conservatori șamd. Poate că aceste categorii erau valabile cândva, în trecut. Dar greu mai rezistă. Am impresia. Cum anume poate cineva să fie intelectual și să susțină liberalismul, adică ideologia asta teoretic focusată pe individ și libertate, dar care are incluse și hrăpăreția capitalistă feroce, acumularea nelimitată de capital, corporatismele/cartelizarea și altele asemenea. Și care se uită cu oarecare indiferență la toți cei care nu fac față concurenței…și nu au șansa de a exista uman. Sau pe la noi, amestecul liberalismului cu religiozitate ortodoxă, homofobie șamd. Ce struțo-cămilă a devenit povestea asta.
Ce intelectual poate susține ideologia socialistă, după cei 45 de ani de socialism în estul Europei și pe alte continente, după național-socialism și altele asemenea. Cine ar putea crede în uniformizarea asta generală – indiferent de calitățile umane, din care totuși unii sunt mai egali decât alții. Conservatorii, ca niște fosile din Jurassic Park, prinși de o religiozitate medievală, de un grobianism extraordinar. Antilibertăți de toate felurile, anti-drept-de-avort, antihomosexuali, anti-drepturile-femeilor, ca o mare adunătură de pocăiți care cântă hosanale. Care știu ei cum să îți permită ție cum să trăiești, cu cine, când și ce să faci. Iar dacă nu te conformezi, să te omoare cu pietre.
Era o ideologie sau cvasiideologie mai modernă, ecologismul, dar a alunecat și acesta în tot felul de direcții comunistoide, plină de extremisme antifa, de multe ori anti-cultură, anti-progres, anti-civilizație. Un fel de întoarcere în peșteră, pe motive variate. Lipsa de soluții reale, afundarea în dureri legate de schimbările climatice, un fel de mlaștină fără-de-capăt. Ce intelectual ar mai putea accepta toate mizeriile astea? Orice intelectual decent, mă refer la cei care au o oarecare înțelegere naturalistică a situației, probabil că se simte din ce în ce mai departe de toate ideologiile astea. Ca și cum ar aparține de altă specie, nu de asta.
Femeia care spală scările. În ceva cartier de blocuri de la capătul lumii, o femeie spală scările. Asta este munca ei. Când alții și altele sunt prea scârbiți de realitățile astea ciudate, când nimeni nu își mai asumă să curețe mizeria, vine ea. Preia jegurile. Destul de zâmbitoare, destul de prietenoasă, cât poate. Mai întreabă dacă trebuie să ducă jos gunoiul. Se vede pe fața ei că a trecut prin multe iaduri. De altfel, și mama ei era tot femeie de serviciu, tot prin blocurile astea. La fel umbla cu găleata, cu mătura, iar în urma ei rămânea curățenie. Nu perfectă, cât se putea. Avea multe alte blocuri de curățat, așa că întotdeauna se grăbea. Pe vremea aceea o lua cu ea pe fetița ei mică, actuala femeie de serviciu. Interesant cum anumite contexte se repetă, cum se auto-reproduc anumite roluri societale. Ce greu este să faci un pas mai sus, spre prosperitate, spre cultură, spre poziție socială mai puțin marginală, spre a ieși din zona de supra-auto-exploatare care asigură doar cât de cât supraviețuirea.
Dacă te naști în ceva familie de medici, de procurori, dacă ești fiul sau fiica preotului sau a primarului, ai ceva mai multe șanse în viață; îți sunt deschise mai multe uși. Dar dacă ești fiica femeii de serviciu, ce șanse reale ai? Dacă eventual ai avea ceva capacități speciale, pe plan fizic sau intelectual… poate poate, dar nici așa nu e deloc probabil. Că locurile mai bune sunt ocupate de cei cu originile sănătoase, adică cei din sistem. Există și prin zonele astea un fel de diferențiere pe caste, unde trecerea din zone marginale spre cele mai acceptabile presupune de multe ori trecerea unor bariere cvasi-nepenetrabile. Un fel de ziduri. Poate mai mult decât pe vremea comunismului, în frumusețea actuală de capitalism european…ce șanse reale sunt dacă te naști în ceva familie marginală? Ce resurse ai la dispoziție pentru devenirea ta… ca om. De câte ori te poți ridica, după ce cazi? Ce greutăți ai atârnate de gât? Ce plasă socială te susține în viață? Se poate previziona destul de bine cam până unde are șanse să răzbată individul. Fiii și fiicele ploii. Să nu zic de cei proveniți din Pata Rât, Craica, Locul Târgului șamd. Sau de ceva copil născut în familia regală britanică. Ce glumă amară este că omul se naște liber, cu drepturi și șanse egale. Șanse egale cu ce? Cu zero.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Alte articole ale autorului Dr. Biolog Lengyel Péter în Jurnalul Bucureștiului
Notă. Darwinismul social este o teorie sociologică, care aplică societății teoria lui Darwin despre evoluția prin selecție naturală și a fost popular pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, până la sfârșitul celui de al doilea război mondial. Susținătorii darwinismului social îl foloseau la justificarea inechității sociale, ca fiind de proveniență meritocratică. Creatorul darwinismului social a fost Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care susținea că cei bogați și puternici erau cei mai bine adaptați climatului social și economic al vremii lor. Selecția naturală îi permitea să afirme că era natural, normal și corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viața de zi de zi. Spencer susținea că supraviețuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturală, ci și corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi să fie asistați, deoarece aceasta ar fi dus la supraviețuirea și chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptați. Darwinismul social a fost utilizat în Marea Britanie în special pentru a justifica colonialismul. Scăderea natalității în rândul celor bogați și puternici părea a fi o indicație că aceștia pierd, de fapt, lupta pentru existență, infirmând, practic, teoria darwinismului social
Articole asociate
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
