Natura nemiloasă și indiferentă
Era o fată de 13 ani, un fulger a reușit să o ucidă instantaneu. Apare undeva la o știre, nimic special. La fel când se desprinde ceva gheață de la marginea cascadei și îl omoară pe cel ce se plimbă prin zonă. Avalanșe prin munți. Alunecarea pe o stâncă. Viituri ucigașe care îi prind pe speologi în peșteri. Te înțeapă ceva insectă sau te înjectează cu venin un păianjen iar dacă ești alergic…ciao. Scorpioni, șerpi, pisici de mare șamd. Întâlniri cu urși. Dar poate să te omoare un mistreț, o vacă, un cal, un câine. Poate să te omoare frigul, chiar dacă nu e crunt… e destul să faci hipotermie. Căldura la fel. Lipsa de apă. Deșertul, marea, muntele, fluviul, peștera, cascada, fauna de variate feluri. Plus plante otrăvitoare, ciuperci șamd. Căpușe, țânțari, muște care pot să transmită tot felul de germeni. Prin zone sălbatice oamenii se puteau rătăci, nimeni să nu îi mai vadă; nici acum nu e simplă povestea prin Amazonia, pe Himalaya, prin Sahara, pe mări și oceane. Riscurile sunt de un milion de feluri. Natura nu este prietenoasă, nu este iubitoare cu omul, este nemiloasă și indiferentă dacă o analizezi rațional.Cu toate astea, omul este atras de natură, de cunoașterea necunoscutului, de descoperire, cercetare. Întrebarea este până unde accepți riscurile. Problema cu natura este imprevizibilitatea masivă a evenimentelor care urmează să se întâmple. Cum le evaluezi. Te mulțumești cu plimbări în zone cu riscuri cât de cât aceptabile, sau accepți și situații care sunt evident la limita sinuciderii. Cât timp ești doar tu în joc, problema este a ta personală. Dar dacă e să organizezi tot felul de evenimente în natură, tabere, expediții, aventuri prin locuri sălbatice…este necesar să ai o mare capacitate de a previziona…ce este imprevizibil. Și este o echilibristică pe muchie de cuțit, până unde merită împinse lucrurile, ce merită mai mult… senzațiile tari, experiențele de neuitat, sau rămânerea în zona de siguranță banală. Oricum, dacă te bazezi pe natura care este binevoitoare…ești cam naiv. Natura este nemilioasă, indiferentă, neiertătoare cu absolut toate ființele vii de pe planetă. Cele din trecut, cele de azi și cele din viitor.
Început de iulie, în vara unui an lipsit de personalitate, la o periferie europeană. Era deja după-masa. Masculul de codroș de munte simțea că se apropie ceva schimbare. Era cald, dar niște adieri mai reci veneau despre vest. Dacă se uita spre cer, vedea cum se adună norii. Cerul se întuneca greu, părea că vine noaptea; și se apropiau bubuiturile tunetelor, luminile fulgerelor, din ce în ce mai năprasnice; inițial totul era calm, static; de-abia se mișcau frunzele de mesteceni; a pornit vântul, la început în rafale moderate, au început să se balanseze crengile, din ce în ce mai necontrolat, mai confuz, ca un dans al unor drogați care nu mai au contact cu realitatea; o zbatere, ca pentru viață, ca o luptă cu moartea; cu o violență dubioasă, furtuna rupea trunchiurile copacilor de pe versanții expuși; alți arbori erau răsturnați de la rădăcină; în forfota asta bezmetică, arborii de parcă se luptă unii împotriva celorlalți, fiecare împotriva tuturor, de facto este o luptă doar pentru a exista…pentru a rămâne în picioare; pentru a nu avea trunchiul frânt sau a nu ajunge întins pe sol; chiar dacă răpciugoșit, ai pierdut niște crengi și o parte din frunze. Dar încă exiști, erect, cârcit, strâmb, falnic,… viu, apt de a continua… aici pe deal. Alt copac, mai tânăr sau mai bătrân, după ce a trăit pe dealurile astea 60 sau 300 de ani, acum e întins pe jos; a fost ucis de furtuna asta. Și ploua torențial. Se mai oprea vântul, mai înceta și ploaia, doar pentru a începe din nou, cu o forță și mai mare. Îți poți imagina cam ce stare aveau păsările care aveau cuiburi cu pui, pe crengile arborilor din zona asta. De ce fix copacul acesta este fulgerat…? De ce nu celălalt? De ce unul trăiește, altul moare? Să vezi străfulgerarea aceea orbitoare de lumină alb-albăstruie, descărcarea brutală de electricitate cum sparge în țăndări trunchiul de copac… bubuiturile explozive ale tunetelor năprasnice care cutremură muntele și valea; îți mai exemplifică odată cât de mari sunt forțele naturii în astfel de jocuri ale stihiilor abiotice ale hazardului… E ca și cum abioticul ar aduce aminte viului cine este mai tare. Prin văi coborau torenți, cu trunchiuri, cu nămol și pietre…un fel de eveniment diluvial. Violența naturală a naturii sălbatice, așa cum apare în picturile romanticilor care admirau fenonenele astea. Toată povestea nu a ținut prea mult, poate o jumătate de oră. Apoi peisajul a devenit calm; ploua încă încet, mai fumegau trunchiuri fulgerate. Masculul de codroș de munte a început să cânte, cât putea el, din toată inima lui nesemnificativă, din pieptul lui de pasăre vie și sălbatică. Era ceva puritate imaculată în trilul respectiv. Era perfecțiune. Cumva îți dădea senzația că deși abioticul este atotputernic și nimicitor, totuși bioticul dă sens Lumii.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Notă. Alte articole ale autorului Dr. Biolog Lengyel Péter în Jurnalul Bucureștiului
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…
[…] Dr. biolog Peter Lengyel (expert științific în conservarea biodiversității): Natura nemiloasă … […]