Are 25 de ani și cinci joburi (scrie pentru un lunar, un săptămânal, două cotidiene și are emisiune la radio). Dimineața e mai grea. Prima cafea e oribilă, dar poate îl mișcă spre birou mai iute, că ședința e tot la opt, poate și jumătate dacă întârzie șeful. Are o campanie în derulare de a întors pe dos orașul de provincie. Rupe. Șeful îl felicită cu o bătaie pe spate: bravo, tinere!

Iar e șapte dimineața, dar e târziu, că gazetarul nostru are 30 de ani, a schimbat orașul, iar distanța până la birou e mult mai lungă. Ședința începe tot la opt, hai și jumătate, dacă întârzie șeful. E căhui de cap după ce-a citit 200 de pagini din câteva dosare, a scos înregistrările de pe reportofon, a pus totul cap la cap, a făcut schema infracțională și i-a ieșit o anchetă beton. Trei ore a închis ochii, dar s-a trezit speriat că nu ajunge la birou. Se gândește: sigur va fi încântat șeful. Îi dau pe spate. Și da, i-a dat pe spate în ședința de redacție pe absolut toți participanții. Șeful îl bate pe spate și zice: bravo, domnule!

Deșteptătorul e enervant. Nu mai vede cum să-l oprească pentru că e în telefon de ceva ani. Se ridică totuși iute, se rade, se gândește ca azi poate preda ancheta aia care va rupe norii. E opt și jumătate, că a întârziat șeful, iar el își bea a doua cafea la birou, una oribilă de la tonomat. Între timp, jurnalistul a obținut și ultima declarație. Cercul e închis, iar articolul e scos la imprimantă. Șeful îl ia, îl citește, se minunează, întreabă dacă toate dovezile sunt beton, apoi îl bate pe umăr și zice: bravo, maestre!

E 12.30. Sună telefonul. Hai, boss, că am ajuns. Ai spus că mergi la întâlnire azi la 13.00, zice taximetristul de pe difuzorul mobilului. Se ridică greu din pat. S-a uitat la documentare până la șapte dimineața, plus un film artistic. Trebuie să meargă la birou, unde va întârzia. Între timp făcuse el un ziar, unul online, dar după niște ani de minim 16 ore de muncă zi de zi l-a vândut, că nu-i ușor în afaceri fără spate. Era totuși șef și acționar important la 40 de ani. Mergea să-și dea demisia din funcție și să anunțe că vinde și restul acțiunilor. Avea o carieră perfectă de manual: la un pas de ulcer, divorțat și chiriaș. Nimic n-a luat viață din planurile personale cu casă pe pământ, doi copii, un cățel și-o nevastă iubitoare. Ajunge la birou, se așează în capul mesei și anunță decizia. Neînțelegeri erau de la planul editorial stabilit înainte de vânzare și faptul că nu s-a făcut nimic. Nu-i mai ardea. Partenerii răsuflă ușurați, îi strâng mâna și-i urează succes, după ce a semnat toate actele.

Are 45 de ani, vârstă la care a ajuns prin mare noroc, că mulți colegi erau deja pomeniți la șapte ani. Telefonul nu sună, iar încercările lui de a face alte proiecte au eșuat. Redacțiile nu-l vor că e prea bătrân, apoi și scump, că nu te poți vinde pe doi lei. Niște fătuci din presă îl întreabă cine e și ce a scris el la viața lui, pentru a-și da cu părerea. Aproape că l-ar deranja, dacă n-ar avea confirmarea că-s tute. Unele făceau pe ele când el era eroul zilei în ziar și la tv. Ele n-au ajuns niciodată acolo, dar sunt femei și corect politic e să nu le spui că-s piua afară din joc. Nu are job, n-are program. Nu-i sună deșteptătorul decât pentru vreo chestiune medicală. Face rapoarte de marketing și supraviețuiește într-o lume care nu mai e a lui. Între timp, citește știrile despre gazetarii buni din vechea garda. Mulți și-au schimbat jobul, alții sunt la fel de bogați ca el, dar niciunul n-a cedat să dea foc deontologiei. Și cam 30% dintre ei au murit. Niciunul n-a pupat un leu din pensie. Și continuă să fie eroii din ramele goale de tablouri. Pozele lor sunt tot mai șterse, apoi dispar de parcă n-ar fi fost. Meseria de gazetar e una în care ești erou doar în ziua în care trăiești și ai succes. Mâine e o zi în care fără succes nu exiști chiar viu fiind. Mort te uită lumea în câteva zile.

Acum, după aproape 28 de ani de presă, gazetarul nostru se pregătește să nu sărbătorească 46 de ani de viață. Nici nu știe dacă-i apucă pe pandemia și stresul cotidian. Se culcă dimineața și se trezește în câteva ore. Are un nou site și o colaborare la cel mai mare ziar din țară. Poate va fi iar erou sau o știre de uitat în câteva zile că s-a mai prăpădit un jurnalist. Se bazează pe cei în goana după trafic care vor da un titlu pompos: Un mare ziarist a fost găsit mort. Și evident lumea va afla abia după primele rânduri despre cine e vorba. Cei sub 30 de ani habar nu vor avea cine e nenea ăla de zic ăștia că a fost mare. Ei bine, acel gazetar sunt eu, dar sper totuși să apuc un leu din pensie și să plătesc un mare anunț publicitar pe care să scrie: Am învins!

Acest articol nu este despre mine, ci despre ei. Îmi doresc enorm acel afiș pentru a-i răzbuna pe cei care au fost învinși. În galeria foto e doar o mică parte dintre cei care au luptat până la capăt. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească-n pace!