Ion Bianu (1856-1935, fost filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române) ctitor al Bibliotecii Academiei Române, alege să evoce momentul inaugurării podului de la Cernavodă, conturând un profil bogat marelui inginer Saligny din perspectivă umană. Câteva curiozități presărate despre personalitatea lui Anghel Saligny sunt binevenite în a înțelege complexitatea acestui mare inginer care a devenit și președintele Academiei Române, o funcție ce i-a dat mari bătăi de cap în epocă.
Puţini dintre noi ştim însă că Anghel Saligny (1854-1925, membru al Academiei Române li președintele ei între 1907-1910) a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea, construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială
Proiectul elaborat de Anghel Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri
Lucrarea sa cea mai importantă rămâne proiectarea în 1888 şi construcţia între 1890–1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Anghel Saligny (considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești) aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudiat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. A fost nu numai unul dintre membrii titulari ai Academiei Române, dar şi preşedinte al acesteia. Despre activitatea acestuia ca membru al Academiei Române, aflăm de la Ion Bianu, în Cuvântul de recunoştinţă pentru activitatea lui Anghel Saligny ca preşedinte al Academiei Române (1907-1910) cu un concept de scrisoare din partea funcţionarilor, BAR, secţia Manuscrise, Fond Ion Bianu.
„La inaugurarea podului peste Dunăre am mers şi eu împreună cu miile de Români care alergase din toate părţile ţării la acea mare serbare naţională, prin care se afirmă stăpânirea ţării noastre asupra cursului de Jos al fluviului măreţ, stăpânire pe care nu o mai aveam deplin, de câteva sute de ani. Stăteam pe un şlep din jos de feerica ameţeală – toţi într-un gând ziceam: acum, chiar acum ar fi drept şi bine ca Regele să dea cea mai mare recunoştinţe şi cinstiri a fost alegerea domnului A. Saligny în Academia Române la 7 aprilie 1897. În această instituţiune, de care mi-a fost şi-mi este legată viaţa, domnul Saligny apăru un om de un fel nou. Văzusem filologi tari la discuţii şi la argumente, pe care nimeni cu nici un mijloc nu-i putea urni din convingerea lor; ascultasem oratori care te fermecau cu frumuseţea vorbei şi cu eleganţa frazei lor; scriitori din pana cărora curgea stilul armonios şi eleganţa, toţi aceştia gândeau şi îşi îmbrăcau gândirea în cuvinte şi fraze, prin vorbire sau prin scriere, ori prin amândouă”
Gândirea domniei sale are două faze: concepţia tehnică a operelor care trebuie făcute, care se exprimă prin planuri de linii şi închipuirea organizării de muncă omenească menită să execute planurile puse în linii pe hârtie. La Academie este un tăcut din gură şi din condei. Rar–foarte rar–şi cu mare neplăcere ia cuvântul în discuţii, numai când nu se poate feri. Dar, îţi spune unde se face greşeala, îţi arată punctul slab, cărarea greşită, sau direcţia bună de urmat.
Nimeni nu a fost mai surprins şi încurcat decât Saligny când i s-a spus că va fi ales preşedinte al Academiei
Gândul ca va trebui să stea în frunte, să reprezinte, să facă discursuri pentru solemnităţi îl apăsa şi îl chinuia. A primit numai când a fost convins, de unele dintre puţinele persoane, al căror cuvânt este pentru Domnia Sa hotărâtor, că alegerea era o necesitate pentru bunul mers al instituţiei. Membrii Academiei se întâlnesc din toate Ţările Româneşti odată pe an pentru o lună în sesiunea generală. în aceste întruniri anuale domnul Saligny a introdus un element nou şi de cel/mai mare interes: excursiunile în ţară.
Saligny a organizat pentru membrii Academiei o neuitată incursiune pe Dunăre de la Giurgiu la Cernavodă şi la Constanţa
A voit să scoată acest corp de iniţiaţi pentru o zi sau două dintre cărţi, memorii şi rapoarte, spre a-i duce în ţară să vadă marile lucrări ale vieţii celei mari economice, cu care ţara se înzestrează, fără încetare, şi să vadă priveliștile măreţe ale naturii. Astfel, în 1909 domnul Saligny a organizat pentru membrii Academiei o neuitată incursiune pe Dunăre de la Giurgiu la Cernavodă şi la Constanţa, unde s-au văzut podul şi portul celei mai măreţe lucrări tehnice făcute în ţara noastră sub a Domniei sale conducere. În 1910 o altă excursiune a fost organizată la salinele de la Slănic în Prahova şi la exploatările de petrol de la Buşteni şi Câmpina. (Informațiile au fost extrase din articolul lui Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrărilor Publice şi director general al Bibliotecii Academiei Române, apărut în revista Tezaur–Foaie a Bibliotecii Academiei Române).
Articol asociat
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
