O scurta istorie a drapelului nostru național (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Cristian – Ovidiu Dinică)

La Daci stindardul era forma de accedere la protecția supranaturală. Evoluția istoriei și apariția ideii de națiune a făcut ca drapelul național să devină mijloc de manifestare a unității naționale.Cu mult timp în urmă, pământurile noastre erau considerate de antici ținutul lupilor. Lupul ca totem apare în reprezentările strămoșilor noștri încă din neolitic. O etapă și o probă în inițierea a unui tânăr dac era să meargă în pădure printre lupi, să reziste acolo și să-și aleagă un lup cu care să se întovărășească. De aceea purtau cu ei în luptă spiritul lupului prieten însuflețitor. Acesta este și motivul pentru care daci au fost numiți de către neamurile străine daoi, dahi, oameni lup. Steagul de luptă, mândria oastei, era încredințat unui tânăr cu calități deosebite care-l păstra cu strășnicie cât timp era apt de luptă. Steagul nu avea lungimea mai mare decât a prăjinii care îl purta. Stindardul lor de luptă,era reprezentat de o creatură fantastică, ce avea cap de lup şi corp de șarpe şi era cunoscut sub numele de draco sau dracon. Capul era făcut din bronz sau argint, iar corpul, din material textil.

În bătaia vântului, acest veritabil dragon, scotea un șuierat terifiant, menit să intimideze adversarii şi să le inducă o stare de nervozitate pronunțată cailor armatei inamice. Începând din secolul al II-lea d.Hr., steagul de luptă dacic a fost preluat de o serie de unități de cavalerie ale armatei romane formate din războinici daci şi folosit vreme îndelungată. Steagul era purtat de un militar căruia i se spunea draconarius. În anul 535, împăratul bizantin Iustinian a refăcut legătura imperiului cu ținuturile dunărene. El a înființat cetățile Recidava şi Litterata la nord de Dunăre, adică în Dacia. Stema noii provincii, locuită de urmașii dacilor, era colorată în roșu, galben și albastru, dispuse de la stânga la dreapta.

Trecerea de la vechiul cult la religia creștină aruncă anatema asupra cuvântului drac, în încercarea de a schimba mentalitatea de luptător a geto-dacului, de a-l îmblânzi, de a-l supune. Simbolul călărețului get-dac care poartă spre biruință steagul-balaur este transformat în iconografia creștină în Sfântul Gheorghe, și el sfânt militar, care de data asta nu mai flutură balaurul steag spre a înspăimânta pe dușmani, ci străpunge cu sulița balaurul aflat la picioarele calului. Semn că noua religie a învins. Tetraevanghelierul de la mănăstirea Tismana, tipărit de Nicodim, în anul 1404, precum şi cel al lui Gavril Uric, de la mănăstirea Neamț, din anul 1429, considerat „manuscrisul” care a deschis drumul miniaturisticii românești are chenarele ornamentate cu culorile roșu, galben și albastru. La sfârșitul manuscrisului, Nicodim a desenat un minunat cocoș oltenesc colorat în roșu-cărămiziu, galben și albastru. Mărturii documentare confirmă opțiunea coloristică a celor trei culori și în Transilvania.

Documentele și cronicile vremii indică faptul că tricolorul a fost folosit în diverse contexte regale și nobiliare mult înainte de secolul XIX. De exemplu, Mihai Viteazu este menționat că a utilizat culorile tricolorului pe diplomele de înnobilare și pe lambrechinele blazoanelor.  Totuși, atribuirea unui simbolism clar acestor culori și consolidarea lor ca emblemă națională sunt legate îndeosebi de numele lui Petrache Poenaru. Născut în 1799 în Benești–Bălcești, județul Vâlcea, Poenaru a fost profund influențat de ideile revoluționare ale epocii, îmbinând tradițiile locale cu cele europene pentru a redefini identitatea vizuală a națiunii române.

Drapelul, purtat inițial de pandurii lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluției din 1821, avea culorile dispuse într-o formă apropiată de cea actuală și simboliza principiile Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor) și Frăție (roșul sângelui). Petrache Poenaru, ca om de taină al lui Vladimirescu și șef al cancelariei sale, a fost cel care a propus acest aranjament al culorilor, inspirat atât de revoluția franceză, cât și de elementele autohtone. După revoluția de la 1821 alungarea domnilor fanarioți s-a declanșat lupta de emancipare națională. Un prim pas a fost cea dintâi utilizare a drapelului românesc. Tricolorul a fost adoptat în Țara Românească la 1834, când domnitorul Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale și a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu față roșie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

După fuga prințului Ghe. Bibescu (1848) Guvernul provizoriu, în frunte cu mitropolitul țării, Neofit, a dat primul decret privind Steagul Național, în care se arăta: Steagul Național va avea trei culori: roșu, galben și albastru. Drapelul național tricolor a fost sfințit a doua zi după decret, la 15/27 iunie 1848, în cadrul unei mari adunări populare, pe Câmpia Filaret, devenită Câmpia Libertății. In Transilvania la Adunarea Națională de la Blaj , din 15 mai 1848 la care au participat aproximativ 40.000 de români, Ioan Cavaler de Puşcariu a fost purtătorul drapelului, fiind denumit „Stegarul Naţional”. În tabloul principal al momentului „1848” de la Blaj, se poate observa drapelul respectiv.  În lucrarea „Notiţe despre întâmplări contemporane” scrise de Ioan Cavaler de Puşcariu editată la Sibiu în anul 1913, a descris momentul respectiv astfel:
„Eu, care purtam steagul cel mare al națiunii m’am suit cu el pe catedră (tribună) de unde se țineau cuvântările, de aici, Bărnuţiu cetind jurământul naţional, am avut privirea unică de a vedea capetele descoperite şi mâinile ridicate spre jurământ, jur împrejur a patruzeci de mii de oameni”

Tricolorul devenea astfel steagul național al tuturor românilor. În 1848, la Râmnicu Vâlcea, în Țara Românească, a avut loc o ceremonie specială în care s-a depus jurământul pe tricolor. Acest eveniment a marcat angajamentul față de valorile și idealurile naționale. Depunerea jurământului pe drapel a simbolizat unitatea și hotărârea românilor de a lupta pentru libertate, dreptate și frăție. Tricolorul a devenit un simbol puternic al identității naționale și al dorinței de independență. Primul domn român al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, a promovat steagul cu cele trei culori: rosu, galben și albastru. Acesta afirma: Steagul este România! Drapelul României, așa cum îl cunoaștem astăzi, a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. Pânza tricoloră avea culorile dispuse pe verticală: albastru lângă lance, galben în mijloc și roșu în partea exterioară.

Pe lângă drapelul tricolor și imnul național „Deșteaptă-te, române!”, România are și alt simbol naționale important ca Stema României: Stema prezintă un vultur cu o cruce ortodoxă în gheare, simbolizând Casa Basarab, nucleul din care s-a format Țara Românească. Pe pieptul vulturului se află un scut cu simbolurile provinciilor istorice (Țara Românească, Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia și Dobrogea)
Drapelul, cu culorile sale vibrante, a fost mereu un simbol puternic în literatura română. În paginile cărților și în versurile poeților, drapelul reprezintă nu doar o bucată de pânză, ci și valorile, luptele și aspirațiile poporului român. Mihai Eminescu, marele poet național, a folosit drapelul în poezia sa. În „Doina”, el descrie culorile tricolorului ca fiind „albastrul cerului, galbenul grânelor și roșul sângelui”. Aceste culori devin metafore pentru credință, virtute și sacrificiu. În piesele sale, Caragiale a adus în prim-plan personaje care se înalță prin patriotism și dragoste de țară. Drapelul apare ca un simbol al unității și al luptei pentru libertate. În romanul „Pădurea spânzuraților”, drapelul este prezent în scenele de război. El simbolizează curajul și devotamentul soldaților români. Poetul Lucian Blaga a scris despre eternitate și transcendere. Drapelul, cu culorile sale, devine un simbol al veșniciei și al legăturii cu trecutul și viitorul. În concluzie, drapelul românesc nu este doar un obiect material, ci o parte integrantă a identității noastre.

Ovidiu-Cristian Dinică poet, scriitor și fotograf, membru al UZPR (n. 1963, absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova în 1987, debut în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie. Volume de autor: „Roșu Alternativ”, 2012; „Amintirile toamnei”, 2014;  „Vitrina cu Vise”, 2018; „Nevoia de a fi Blând”, 2019) cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

Notă. Alte articole ale autorului Cristian-Ovidiu Dinică în Jurnalul Bucureștiului

Articoil asociat

Ziua Internațională de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri. Ziua Drapelului Național (Corespondenţă de la Lordul Sir Prof. dr. Av. Florentin Scaleţchi, Preşedinte – fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite)  

Nota redacției

Mihail Moruzov și Mișcarea Legionară (Corespondență de la Lect. dr. Tănase Tiberiu, secretar al CRIFST – Comitetul Român pentru Istoria & Filosofia Științei & Tehnici – Academia Română, directorul revistei „Intelligence Info” – partener al Jurnalului Bucureștiului)

Academia Forțelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu – „o instituție puternică, capabilă să anticipeze schimbările și să ofere o educație de înalta calitate centrată pe student”, care „facilitează managementul activităților de cercetare și a proiectelor de cercetare–dezvoltare derulate de personalul instituției” (Lucrarea „Unitățile de intervenție de elită ale Jandarmeriei Naționale franceze aparținând Forțelor Armate  Terestre…” – Thomas CSINTA, redactor șef al Jurnalului Bucureștiului)

Remember. „Asociații” mei Michel Ardouin („Porte–Avions ”) și Charlie Bauer (revoluționarul „Robin Hood”) – asociații lui Jacques Mesrine („inamicul public n°1 al societății civile”), autori de pagini remarcabile în istoria criminală franceză contemporană. Mon „associé” Michel Ardouin („Porte–Avions ”) l’associé de Jacques Mesrine (L’ennemi public n°1) et Charlie Bauer (révolutionnaire d’extrême gauche) auteurs des pages remarquables dans l’histoire de la grande criminalité française contemporaine

Intelligence-ul românesc de la tradiție la modernitate (Romanian intelligence from tradition to modernity) – Intelligence Info (partener media al Jurnalului Bucureștiului)

Simpozionul internațional „Lucian Blaga” – Ediția a II-a – Satul românesc izvor de spritualitate și inspirație. „Conceptul marelui anonim și dialogul cu transcendentul. Pledoarie pentru o disciplină centrată pe opera lui Lucian Blaga” (Lucrarea prof. dr. Narcis Zărnescu, membru al Academiei Germano-Române și al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru titular al CRIFST – Comitetul Român pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii al Academiei Române, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques”)

Prezentarea (recenzia) cărții „Analiza geopolitică și securitară a Orientului Mijlociu. Studiu științific.” – autor Alba Iulia Catrinel Popescu (prof. dr. Narcis Zărnescu, critic și istoric literar, redactor șef al Revistei „Academica” și redactor șef adj. al revistelor „Cunoașterea științifică”, „Intelligence Info”, „Studii și Comunicări” și „Noesis” ale CRIFST al Academiei Române, membru al Academiei Germano – Române și al Academiei Oamenilor de Știință din Româmia, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

„Etică și Intelligence” – lucrare prezentată la Sesiunea Anuală a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Germania) de către corespondentul nostru permanent prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR – Academia Oamenilor de Știință din România)

Conferința CRIFST (Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii) a Academiei Române. „Impactul AI, din perspectiva binomului foucaultian episteme – techne” (Prof. dr. Narcis Zărnescu, membru titular al CRIFST, redactor șef al revistei „Academica”, redactor șef Adjunct al revistei de Sudii și comunicări și al revistei Noesis al CRIFST, secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR–Academia Oamenilor de Știință din România, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques”)

„Viitorul cărții și al suporturilor de carte” la CRIFST (Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii) – DIS (Divizia de Istoria Științei) de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autori

Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru președinta ANDR (Asociația Națională a Detectivilor din România)

Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 1). Corespondență de la Maria Bumbaru președinta ANDR (Asociația Națională a Detectivilor din România)

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π)– mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 2 (Activitatea și „costul” real al unui ∏)

Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…