Romanul „Viking” cel de-al 128-lea volum al cineastului și scriitorului (utopist) român Grid Modorcea. Festivalul Național de Teatru (FNT – Ediția 34). Omagiu lui Alexa Visarion

Legăturile temuţilor vikingi cu românii. Cum a fost ucis şi jefuit un negustor scandinav de războinicii din Moldova

Această ipoteză se găsește în lumea scandinavă, mai ales în Norvegia, unde oamenii trăiesc în spiritul viking și îl actualizează. Dacă noi suntem din aceeași plămadă dacică cu vikingii, de ce n-am face ca ei, o civilizație a viitorului cum nu mai există pe pământ? România poate fi focarul acestei civilizații. Până atunci însă ne întrebăm dacă România este pregătită să înțeleagă acest roman, care este propus de noi (n.r. redacția Editura Scriitorilor) pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În testamentul său, Alfred Nobel a scris că Premiul Nobel pentru Literatură se acordă pentru „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică”. Credem că Viking corespunde perfect cu această condiție.

Utopia scandinavă, despre care este vorba în romanul Viking, este anunțată de o serie alte cărți ale autorului, cărți de poezie și proză, ca Sanctuar, Armaghedon revelat, Homo Novus, Îngerul rebel, Vânturarița/O nouă geneză, Buharia, Nemuritoarele, Angelophania, dar și de eseul Civitas Innocentiae, care prezintă filosofic utopia sa, despre cum va arăta în viitor Cetatea Omului. Premiul Nobel se acordă nu doar pentru cărți scrise în limba suedeză, engleză sau spaniolă, ci și în alte limbi, deși Grid Modorcea are câteva cărți fundamentale traduse și în limbile engleză și spaniolă, precum Brancus in America, Shakespeare and Eminescu, The American Film, The Cork, Dead about America, Fine Arts in America (doar ediția engleză), Los Señoritos de dinero fácil (redacția Editura Scriitorilor).

Viking-o carte de Premiul Nobel

După apariția volumului Istoria Literaturii Neînregimentate-Editura Scriitorilor-lansat în 20 martie 2023, într-un comentariu la acest volum printre altele am scris: „La ora actuală nu există alt critic de artă care să-l egaleze pe Grid Modorcea. Se remarcă printr-o  impresionantă cultură și capacitate de a face conexiuni!”

Lansarea cărții „Istoria literaturii neînregimentate” – cel de-al 120-lea volum al scriitorului și cineastului Grid Modorcea (Dr. în Arte – SUA, New York, corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului) de către Fundația Culturală „Șansă & Egalitate”

Lansarea acelui volum a fost prilejuită de aniversarea a 80 de ani ai autorului, când a fost înconjurat de mulți prieteni artiști și scriitori. Între timp a apărut volumul Vânturarița,  scris după un pelerinaj la câteva mănăstiri vâlcene care se asociază cu tot atâtea revelații. Pelerinajul oferă autorului posibilitatea de a face o analiză amplă a istoriei omenirii, o serie de meditații folositoare asupra stării de a fi a omului, ca ființă creată și a Naturii creatoare de Dumnezeu.

„Vânturarița. O nouă geneză – Pelerinaj în Rai”, a 124-a carte a marelui intelectual contemporan Grid Modorcea (scriitorul cu cea mai vastă și completă operă religioasă din cultura română), „cel mai important” și cel mai prolific autor român în viață, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

Acum ne-a surprins din nou plăcut prin volumul intitulat Viking, care desigur este cartea unui scriitor utopic, care s-a pregatit în zeci de ani de studii privind diferite alte scrieri despre utopie. Volumul a apărut în anul 2024 la aceeași Editură a Scriitorilor și este a 128-a carte a lui Grid Modorcea, care și-a dorit să descopere o realitate care să rimeze cu utopia sa. A descoperit-o în împletirea dintre mitologia dacică și mitologia vikingă, aduse în actualitate, a realizat astfel o punte literară/spirituală între România și Scandinavia și i-a dedicat acest roman, Viking, pe care l-a scris „dintr-un suflu” după ce și-a petrecut vacanța în această vară pe meleaguri scandinave (a publicat întâi o suită de articole, atât în „Jurnalul Bucureștiului”, condus de Thomas Csinta, cât și în publicația Napocanews).  Este un roman sui-generis, o nouă utopie, în care o realitate exemplară (Scandinavia) se împletește cu ficțiunea revelată de mitologia celor două civilizații (dacică și vikingă) care au crescut din aceeași rădăcină și au același trunchi. Istoria se împletește cu ficțiunea utopică, proiectând o nouă lume. O călătorie în țara lui Baldur, zeul luminii, al bucuriei, al purității, al frumuseții și al inocenței (corespondentul zeului Apollo), zeu care este un fel de Iisus Hristos pentru vikingi. Autorul lansează regula de trei simplă istorică (conjectura lui Grid Modorcea): [Dacă vlahii au fost daci și vikingii au fost vlahi, atunci⇒vikingii sunt daci]. Această conjectură se găsește în lumea scandinavă, mai ales în Norvegia, unde oamenii trăiesc în spiritul viking și îl actualizează. Dacă noi suntem din aceeași plămadă dacică cu vikingii, de ce n-am face ca ei, o civilizație a viitorului cum nu mai există pe pământ? România poate fi focarul acestei civilizații. Utopia scandinavă, despre care este vorba în romanul Viking, este anunțată de o serie de alte cărți ale autorului, cărți de poezie și proză, ca: Sanctuar, Armaghedon revelat, Homo Novus, Îngerul rebel, Vânturarița/O nouă geneză, Buharia, Nemuritoarele, Angelophania, dar și de eseul Civitas Innocentiae, care prezintă filosofic utopia sa, despre cum crede autorul că va arăta în viitor Cetatea Omului.

Grid Modorcea are câteva cărți fundamentale traduse și în limbile engleză și spaniolă: Brancusi in America, Shakespeare and Eminescu, The American Film, The Cork, Dead about America, Fine Arts in America (publicată doar în ediție engleză), Los Señoritos de dinero fácil. Dar Grid Modorcea nu este cunoscut doar ca scriitor român, prezent în mai multe genuri literare–poezie, proză, teatru, eseu, pamflet, critică, scenarii de film, studii filosofice, religioase, jurnalism, el este și autor de dicționare de literatură, film, muzică, arte plastice (fiind absolvent  al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale-secţia Teatrologie-Filmologie promoţia 1974). Este primul doctor în Arte al Academiei de Teatru şi Film, cu teza „Filmul de actualitate ca mijloc de comunicare”. Impresionante sunt filmele sale documentare, multe realizate în perioada când se afla angajat la TVR în redacția emisiunii „Viața spirituală” (vezi pe You tube Credința lui Moromete, Brâncuși–cioplitorul de suflete și multe altele).

Poate nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș fi primit de la Grid Modorcea o scrisoare (electronică) foarte tristă: „Am 80 de ani, am lăsat poporului român o opera prețioasă, dar mă despart de realitatea în care trăiesc trist și neînțeles. Pentru cei care nu mă cunosc este atât de simplu să citească pe Wikipedia cât am scris, cine a scris despre mine și ce a scris”.

Pe bună dreptate putem pune întrebarea retorică: Grid Modorcea reprezintă și promovează bine cultura română? Nu cunosc un scriitor cu vocația românismului mai puternică. Indiscutabil, este urmașul spiritual al lui Eminescu. Cred că toată opera sa vorbește de la sine…Am intitulat acest articol: „Viking-o carte de Premiul Nobel” cunoscând că în testamentul său, Alfred Nobel a scris că Premiul Nobel pentru Literatură se acordă pentru „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică”. Consider că volumul Viking corespunde întru totul acestei condiții.

Elena Armenescu, Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Membră a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România

Bibliografie

„Scandinavia” lui Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

Zborul înalt al tăcerii

În cadrul evenimentului FNT (Festivalul Național de Teatru), Editția 34 (18-28 octombrie 2024) o secțiune importantă se numește „Maratonul lansărilor de carte”, locația fiind Librăria Cărturești „Modul”, maraton care s-a deschis cu lansarea cărților Zborul înalt al amintirii și Râs, lacrimi, tăceri… de Alexa Visarion, publicate la Editura Junimea, în excelente condiții grafice.

Alexa Visarion este același cu Visarion Alexa, cum ar fi normal să fie scris, fiindcă Visarion nu e numele, e prenumele, așa cum a fost botezat de părinții săi în satul botoșănean Bălăușeni, zonă care a dat României atâtea genii, de la Eminescu și Iorga la Enescu și Luchian. Și l-aș adăuga și pe Visarion (n. 1947), care ar trebui pictat pe peretele votiv al bisericii unde se află pleiada geniilor din Bucovina.

Îl cunosc de peste 50 de ani pe Visarion, i-am urmărit toată cariera, am scris despre toate spectacolele și filmele sale. Prietenia noastră s-a consolidat pe bază de adevăr și sinceritate, pe bază de idei de atitudine, fiindcă el este singurul regizor pe care îl cunosc înzestrat cu vocația gândirii, și unicul din țară, și printre puținii din lume, care își dublează creația artistică prin cărți substanțiale. Este intelectualul prin excelență, practician și teoretician de frunte al culturii românești. Din generația noastră am rămas puțini care mai respirăm. Tristețea este că acum el arată foarte schimbat față de momentul când l-am văzut ultima oară, la lansarea cărții mele Filmul erotic, unde este inclus cu mai mute comentarii la filmele sale. Dacă organizatorii FNT-2024 l-ar fi respectat mai mult pe Visarion Alexa, ar fi trebuit să-i dedice un medalion. Ar fi fost potrivit ca lansarea celor două cărți, care sunt testamentul său de viață și creație, să fie însoțită de proiecția unui film. Unui film după Caragiale, Înainte de tăcere sau Năpasta, fiindcă tot nu se mai montează la TNB și aiurea piese de Caragiale. Și de ce nu ar fi fost prezent în Festival cu o montare de teatru nouă?!

Deși i se spune Festival Național, piesa românească lipsește aproape cu desăvîrșire, o mai salvează veșnicul abonat: Matei Vișniec, fiindcă încă nu a uitat limba română. Ce crud paradox: ieri nu mai scăpam de Aurel Baranga și Paul Everac, azi suntem sufocați de imitațiile străine, când vatra poporului român e plină de talente și valori. De ce nu le promovează FNT? Își promovează străinii piesele. O condiție obligatorie ar fi ca participarea la Festival să fie o piesă românească, așa cum la Festivalul „George Enescu”, fiecare orchestră străină care participă are obligația să cânte o piesă de George Enescu, tot la fel cum la Festivalul „Mozart” e obligatoriu să se cânte Mozart (vezi volumul Mozart și Enescu). Visarion ar fi putut fi prezent cu o montare românească, fiindcă el face parte dintre regizorii clasici ai Romîniei și fără modele, teatrul național nu poate dăinui. Acum, în loc să mai facă spectacole și filme, scrie cărți. E o compensație supremă, desigur, fiindcă le scrie bine. Ca orice intelectual autentic, îmbină elegant, conceptual, scena, ecranul și condeiul. Frământările lui creatoare și le traduce acum în scris, care are un parfum literar, asemenea unui memorialist.

La lansare, el mi-a oferit cărțile lansate, iar eu i-am dăruit ultimele două cărți apărute: Angelophania și Nemuritoarele și alte scenarii literare, cu intenția să-i dau de lucru, poate mai are noroc ca vreun studio să-l solicite. Și mare căldură sufletească mi-a făcut ca în seara acelei zile friguroase să primesc un mesaj de la el, o adevărată confesiune, pe care o fac publică, fiindcă e de interes public  „Dragul meu – voi citi cărțile tale ca întotdeauna cu interesul cititorului dornic de valoare și expresivitate literară… Scrii cu pasiune, talent și adâncime… Scrii divers, plural și original. Respect și admir creația ta…Din păcate, noua generație, și cei deștepți și impostorii au puterea și hegemonia mediocrității e prolifică. Așa că în ultima perioadă, după covid și zona zoster, nu am mai prins culoare pentru a lucra… Deranjez prin atitudine criteriile pe care managerii în funcție în teatru, film, radio și TV le stabilesc și mi le impun. Mă doare, dar încerc să sufăr cu demnitate profesională. Știu mai multe despre tainele artei și am și născut cu ajutorul Bunului Dumnezeu spectacole si filme care su fost cunoscute și aclamate în diferite locuri în țară și în lume… Dar nu înseamnă nimic… aproape nimic… Cărțile le citim noi între noi. Asta e starea actuaĺă cam în întreaga ĺume…în proporții diferite, ramurii neliniștitoare de decădere spirituală. Cam asta e situația cu mine acum la 77 de ani… Seara liniștitoare! Visarion”.

Visarion a arătat mereu ca un luptător singuratic, suplu, zvelt, mereu tânăr, mereu pe baricadele adevărului, trăgând după el neliniști orbitoare, așa cum face și în cărțile sale, unde trage ca la edec toată cultura omenirii, începând cu antichitatea și Biblia. El purta mereu cioculeț și o coamă peste fruntea lată, ca Trump, dar acum seamănă cu Lenin, fiindcă a albit și a chelit, fruntea i s-a descoperit și figura lui și-a pierdut ceva din măreția Justițiarului. Da, dar rămâne pentru mine imaginea lui de Înțelept. Sigur, îl asociez cu dragostea lui pentru Cehov, pentru cultura rusă, deși la Moscova a montat o piesă de Caragiale, dar a fost prezent pe tot pământul. Majoritatea textelor din volumele lansate îmi sunt cunoscute, fiindcă Visarion are obiceiul ca articolele pe care le scrie să mi le trimită și mie înainte de a le publica, să-mi afle părerea. Dar lui nu trebuie să-i mai spui nimic, știe dinainte ce am să-i spun. E valabil și în acest caz aforismul lui Galilei pe care îl citează: „Nu-l poți învăța nimic pe om, îl poți ajuta numai să găsească răspunsul în el însuși”. Nu ocolesc faptul că am scris despre Visarion multe texte, iar ultima oară i-am dedicat o amplă secțiune în cartea Istoria literaturii neînregimentate, incluzându-l printre scriitorii neînregimentați, care în România sunt rai, foarte rari. Acolo i-am făcut un portret complex, aici nu are rost să repet ideile.

Cărțile lansate sunt o comoară pentru inițierea în teatru și film. Visarion face în ele o extrem de originală retrospectivă a teatrului și filmului românesc. Și nu numai. Sunt o istorie în portrete a culturii românești. Marii regizori și actori cu care a lucrat sunt sărbătoriți aici scriptic, începând cu Liviu Ciulei și Radu Penciulescu. Portretele sunt literare, ale unui bun observator, ale unii scriitor dublat de un regizor și prieten. Sunt memorabile portretele făcute lui George Constantin, Marin Moraru, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Vittorio Holtier și David Esrig, Ilie Gheorghe, Aureliu Manea, Toma Caragiu, Lucian Pintilie, Valeria Seciu, Ștefan Iordache și mulți alții care au dispărut, au rămas în filme și acum în aceste amintiri de neuitare. Atâtea valori au dispărut și noua generație nu le continuă munca. Să nu mai fie în România valori tinere, s-au rătăcit? De aceea, Visarion se întreabă la finalul unei cărți: Încotro? „Încotro e orizontul ce stă suspendat deasupra unei văgăuni a neliniștii?”

Opiniile politice ale lui Visarion sunt grave, el condamnă societatea în care trăim („sunt marcat de aceste vremuri confuze”). Și în secțiunea Călătoria din volumul Râs, lacrimi, tăceri…, el ne povestește Golgota pe care a trăit-o, viața de coșmar pe care i-a plătit-o securitatea pentru vina de a fi drept, curat, cinstit, nevinovat, doar că era fiul unui lider țărănist, care a făcut ani grei de temniță (36, în diferite etape!!). Acest capitol al cărții este o mare pagină pentru istoria comunistă a României. Te face să spui, văzându-l pe Visarion Alexa, cum a spus cineva despre Dante: „Uite-l pe cel care a fost în Infern!”

Ciudat este că în toți anii de când ne cunoaștem, el nu mi-a povestit niciodată despre drama sa familială, despre tatăl lui. A păstrat tăcere. Tăcerea lui s-a spart acum, de când nu mai are ce face (spectacole, filme), de când a început să dea interviuri și să scrie despre drama sa familială, despre cum i se spunea „copil din flori” sau de ce nu a fost făcut pionier.  Nu și-a găsit o evadare. În spectacolele și filmele sale, Visarion își adâncește Golgota, a căutat cu chin motive dramatice esențiale, care să semnifice tot ceea ce el a trăit, drama familială. Nu a creat și nu și-a găsit o cale utopică. Visarion este cazul de artist total pe latura existențialistă. E un „terorist” din familia lui Antonin Artaud, autorul care mi-a descătușat și mie forțele când am descoperit teatrul cruzimii și omul și dublul său. Nu are vocație de utopist, istoria pentru el este prezentul văzut ca o lespede de piatră. Cum dă lespedea la o parte? Cu Năpasta? Cu Înghițitorul de săbii? Tot ce a creat apasă puternic pe această lespede. Ar fi dat-o dacă ar fi fost vizionar. Dacă era pustnic, nu familist. Sau dacă ar fi fost mistic. Opera lui e tainică, nu mistică. E misterioasă, nu religioasă. E realistă, nu idealistă.

Altfel nu se explică felul cum a ajuns să se autovictimizeze?! E victima propriului său destin, făcut de alții. Și el a accentuat această stare. Dacă îi citești cărțile, vezi că s-a hrănit din multe lecturi dystopice. Dovadă cum își argumentează fatalismul și fatalitatea (vezi Călăuzirea oarbă, interpretarea tabloului Prăbușirea orbilor de Bruegel, care e totuși o parabolă). Această Golgotă ar fi trebuit să intre la capitolul „tăceri”. Drama lui este în ochii lumii: a fost sau nu a fost turnător, a dat sau nu note la securitate? El spune că Nu. Atunci de ce pe fișa lui de pe Internet, la Wikipedia, spune că Da, că a dat? Cui i-a făcut el rău? Eu nu cred. Bag mâna în foc că nu a făcut-o. Îl consider neînregimentat, dar un neînregimentat nu poate fi înregimentat într-o corvoadă securistică. Aici e marele lui film, marele lui spectacol sau marea carte de memorialistică: să facă un proces comunismului pe cazul său, pe faptul că a fost anchetat, că regimul i-a dat viză să plece în America și Rusia (în ciuda presiunilor de a nu ajunge acolo) și alte detalii semnificative care să incrimineze epoca în care a trăit aceste coșmaruri. Mihail Sebastian ar fi scris repede un Jurnal. Asta înseamnă a rupe tăcerea, a afla ce urmează după tăcere. Oare „restul e tăcere”, cum credea Hamlet? De ce pedalează pe această poveste dacă e falsă? Vrea să scape acum de judecata istoriei retrăind amintiri din copilărie, făcând portrete de pus în ramă lui Ștefan Iordache, de care a fost nedespărțit, dovadă că și-a luat casă la Gruiu, să fie vecini?! Viitorul va fi oare al valorilor pe care Visarion le-a amintit, cărora le-a descris zborul înalt? Sau va fi un viitor în ceață, un viitor al tăcerii? Ce-a fost înainte de tăcere știm, ce va fi după tăcere?

Repet doar ce am spus și despre Dan Pița, când a împlinit 85 de ani, păcat că Visarion nu mai face filme, nu mai regizează de ani buni nimic. Fiindcă, mi-a spus el, nu-l mai cheamă nimeni, nu mai e solicitat de nimeni. Așa e lipsa de cultură la noi, marile personalități sunt uitate, tinerii noilor generații nu le cunosc, în loc să le mulțumească pentru faptul că există, că le dăruiesc bogății de spirit, le ignoră, nu au nevoie de ele. E o dramă cumplită cum se desfășoară istoria azi, acum, între râs (citește bășcălie) și lacrimi, cărora Visarion le adaugă… tăceri. O istorie încăpută pe mâna unor semianalfabeți cu internet. Pe când valorile autentice sunt adevărate biblioteci vii. Aud tăcerile marilor personalități ale României zburând. Le văd zborul înalt. Așa cum Visarion Alexa și-a văzut amintirile. Îi doresc lui Visarion să ajungă la Cascada celor șapte izvoare, să bea de unde a băut Zalmoxe apa vieții. Neliniștea lui să se transforme în liniștea unei eternități fără amintiri bolnave. Pe acestea să le lase aici, pe pământ. Să nu uite că este liderul unui Maraton (Zbor înalt) predestinat.

Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte)

• Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea îni Jurnalul Bucureștiului
• Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
• Grid Modorcea filmografie
• Grid Modorcea IMDB

Nota redacției

„Ziua Națiunilor Unite” – O zi de reflecție asupra Păcii globale și a Rolului organizațiilor de Drepturile Omului. Contribuția OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului) la combaterea erorilor judiciare și revizuirea condamnărilor penale în Franța (Corespondenţă de la Lordul Sir Prof. dr. Av. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Naţiunile Unite, partener al Jurnalul Bucureștiului)

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

Remember Eugen Weidmann–ultima execuție publică (prin ghilotinare) în Franța cu 85 de ani în urmă – o incursiune în istoria seculară a execuțiilor publice franceze (Marile dosare criminale ale execuțiilor publice prin ghilotinare)

Les viols de Mazan. Violurile lugubre din Mazan – dosarul criminal sexual Pélicot, fără precedent în istoria marii criminalități franceze (anchetă privată, procesul & verdictul)

• Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

• Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului