Acasă Congres Internațional - Conferință Internațională Simpozionul „Actualităţi în imunodeficienţele primare la adulţi. Focus – Afectarea digestivă”. Importanța...

Simpozionul „Actualităţi în imunodeficienţele primare la adulţi. Focus – Afectarea digestivă”. Importanța interdisciplinarității în abordarea patologiei sistemului imun la adulți

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila” (SUUMC), a organizează, astăzi, în data de 18 noiembrie 2022, în intervalul orar ora 08h45-17h30, în Amfiteatrul SUUMC, Simpozionul „Actualităţi în imunodeficienţele primare la adulţi. Focus-Afectarea digestivă”. Manifestarea științifică și-a propus să atragă atenția asupra necesității conștientizării asupra acestor afecţiuni, care au o prevalenţă mai ridicată decât se considera iniţial, cu scopul de a sublinia importanța diagnosticului precoce și a managementului eficient a pacienților care suferă de boli ale sistemului imun, precum și importanța interdisciplinarității în abordarea patologiei acestor afecțiuni.

Nota redacției. Bolile autoimune sunt afecțiuni medicale încadrate în categoria de disfuncții imune. În cadrul acestora, sistemul imun atacă și lezează anumite țesuturi proprii organismului. În mod normal, sistemul imun ne protejează împotriva infecțiilor precum virusuri sau bacterii. Acest lucru se întamplă prin activarea și trimiterea în luptă a unui număr mare de celule imune implicate direct în anihilarea agentului infecțios sau indirect prin produșii de sinteză ai acestor celule. Există două tipuri de afecțiuni imune, respective cele care implică doar un organ și cele cu afectare multiorganica, sistemice. Cu toate că, inițial majoritatea debutează ca și boli autoimune pe un singur organ, cu timpul acestea devin multiorganice. Iată câteva Exemple:

  • Artrită reumatoidă, 
  • Lupusul eritematos systemic
  • Diabetul de tip 1
  • Tiroidita autoimună (Hashimoto sau Basedow-Graves)
  • Scleroză Multiplă
  • Psoriazis
  • Boli Inflamatorii Intestinale (Boală Crohn, Rectocolita Ulcero-Hemoragică)

Datorită mecanismului imunopatogenetic implicat atât în apariția bolilor autoimune cât și a celor alergice, există foarte frecvent situații când acestea două coexistă și chiar se agravează cu timpul. Multiplele studii medicale realizate în privința bolilor autoimune nu au reușit să identifice cu certitudine un anumit trigger principal, ca și promotor al bolii. În schimb, s-au găsit diverse corelații între anumiți factori de risc și declanșarea bolilor autoimune:

  • nutriția proastă
  • viciile
  • agenți patogeni
  • stil de viață sedentar
  • lipsa hidratării corespunzătoare
  • somn agitat
  • stresul
  • acumulări de toxine
  • paraziți
  • alergii
  • intoleranțe alimentare
  • inflamații in corp

Microbiomul intestinal ocupă principalul loc în generarea acestor afecțiuni. Toți pacienții cu boli autoimune prezintă disbioza intestinală (afectarea calitativă și cantitativă a florei intestinale), acesta fiind substratul patologic al acestor afecțiuni. Disbioza intestinală este o afecțiune frecvența, datorită stilului de viață „nesănătos” la care suntem supuși cu toții și cu un real impact asupra funcționarii optime a sistemului imun. 80 % din sistemul imun se modulează/instruiește la invel intestinal. În urma unei consultații bioelectromagnetice se pot identifica toți agenții nocivi implicați în alterarea florei intestinale (infecții, pesticide, metale grele, etc.) și desigur, elimina ulterior printr-un plan terapeutic individualizat de către medicul specialist.

Imunodeficienţele primare cuprind un grup heterogen de peste 450 de afecţiuni caracterizate prin funcţionarea deficitară sau chiar absentă a unuia sau a mai multor componente ale sistemului imun și care predispun la infecţii frecvente și severe, autoimunitate, alterarea homeostaziei imune, boli autoinflamatorii, boli limfoproliferative și neoplazii. Incidenţa globală a imunodeficienţelor primare este estimată la 1:10.000, însă există variaţii în raport cu terenul genetic, factorii de mediu, condiţiile de viaţă, accesul la serviciile medicale, etc. Se estimează, deasemenea, că peste 10 milioane de persoane suferă la nivel mondial de o formă de imunodeficienţă primară. O proporţie de 70-90% dintre cazurile de imunodeficienţă primară rămân nediagnosticate sau sunt diagnosticate tardiv. Pacientul nediagosticat este vulnerabil, susceptibil la lezarea unor organe vitale, dizabilitate fizică și chiar la deces prin complicaţiile bolii.

Este necesară îmbunătăţirea criteriilor care semnalizează necesitatea investigării în sensul unei imunodeficienţe primare. Primul pas în diagnosticarea unei imunodeficienţe primare este cel al evaluării atente a sistemului imun, prin intermediul unor teste de laborator și/sau prin răspunsul la vaccinare, alături de obţinerea istoricului familial și personal și de efectuarea examenului obiectiv. Evenimentul a beneficiat de expertiza, în calitate de lector, a unor personalități din lumea medicală românească și internațională, practicieni la centre de referință în domeniul tratării bolilor imune de la București, Cluj Napoca, Timișoara, Brașov, Craiova și Polonia.

În ultimii ani, am început să îngrijim, în mod sistematic, în spitalul nostru, pacienţi adulţi cu imunodeficienţe primare. Aceste afecţiuni reprezintă un grup de boli rare, cu o componentă genetică, în care mecanismele de apărare împotriva infecțiilor sunt deficitare, pacienții având un risc crescut pentru apariția episoadelor infecțioase. Pe lângă acest risc infecțios, pot exista o serie de manifestări autoimune, alergice sau de tip autoinflamator care pot face ca tabloul clinic al acestor pacienți să fie unul complex. În general, sunt boli diagnosticate în perioada copilariei, dar există și pacienți care sunt diagnosticați la vârsta adultă iar pentru ca acest lucru să se întâmple este imperios necesar ca medicii din diverse specialități medicale să fie avizați asupra acestui tip de boli pentru a se institui, cât mai rapid, tratamentul de specialitate (bazat, în general, pe administrarea de imunoglobuline). Experiența noastră a început cu câţiva pacienţi, o parte diagnosticaţi în clinica noastră, o parte proveniţi din serviciile de pediatrie şi care au fost îndrumaţi către noi atunci când au ajuns la vârsta adultă, pentru ca acum să avem în urmarire şi tratament aproape 50 de pacienţi. Este un număr semnificativ, având în vedere că este vorba despre un grup de boli care nu sunt foarte frecvente. În toţi aceşti ani, am încercat să fim alături de pacienţii nostri, într-o perioadă dificilă în ceea ce priveşte accesul la tratamentul cu imunoglobuline, dar şi de contextul general impus de evoluţia pandemiei Covid-19. Acum, privind retrospectiv, cred că am reuşit să trecem, cu bine, peste toate aceste provocări şi să avem un acces fluid, constant, la tratamentul cu imunoglobuline subcutanate, în doze optime şi respectând ritmul optim de administrare. Tratamentul corect, administrat la intervalele optime de timp este esențial pentru a reduce impactul infețios al bolii și pentru a asigura, pacienţilor, o calitate a vieții cât mai bună. Tot în această perioadă, am încercat să derulăm o amplă campanie de informare şi conştientizare a publicului larg şi a medicilor în ceea ce priveşte imunodeficienţele primare, fiind prezenţi în mediul on-line dar şi în mass media. Mă bucur că există un cadru frumos de dialog între noi, corpul medical şi pacienţi iar acest lucru se regăsește în proiectele pe care le-am derulat în colaborare cu Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID) şi International Patient Organisation for Primary Imunodificiencies (IPOPI), participând activ la manifestările şi campaniile organizate de acestea. Iniţiem acum, cu ocazia acestui prim simpozion dedicat imunodeficienţelor primare, un program educaţional transdisciplinar destinat medicilor interesaţi. Am ales o temă de mare interes în domeniul imunodeficienţelor primare-afectarea digestivă! Trebuie subliniată importanța manifestărilor digestive la pacienții cu imunodeficințe primare, atât prin frecvență, dar și prin varietatea și complexitatea acestora.“Col. medic dr. Ciprian Jurcuț, Şeful Secţiei Clinice Medicină Internă II, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila” (SUUMC).

Articole asociate

Workshop de „Traumatologie cu soluții de osteosinteză extramedulară și centromedulară” organizat de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București

Gala Premiilor de excelență a Medicinei Militare din România (2022) la CMN (Cercul Militar Național) din București (cu Jurnalul Bucureștiului)

Notă. Alte articole în Jurnalul Bucureștiului legate de partenerul nostru Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila” (SUUMC)

Nota redacției