Etichetă: Aeroportul național Bruxelles–Zaventem

După cum știm, acest dosar criminal de mare anvergură în care 28 de persoane au fost ucise și 40 rănite în provincia Brabant, fără un motiv „justificat” (cel puțin aparent!), în principiu, ar fi trebuit să fie clasat (deja) după 30 de ani de anchetă, chiar dacă acesta nu a fost soluționat (în sensul că, vinovații nu au fost identificați, deci, nimeni nu a fost „pedepsit”). În sfârșit, ca urmare a pistei noastre franceze, autoritățile federale belgiene au acordat o derogare până în anul 2025 (când, pe 9 noiembrie, se vor împlinii 4 decenii de la ultimul jaf armat comis la supermarketul Delhaize din Alost, provincia Flandra Orientală, un adevărat un măcel, în care vor fi 17 victime, 8 morți și 9 răniți, în contextul în care suma sustrasă/furată va fi doar de 937.777 FB/cca 47.500 €PPA).Înainte de a expune însă, pista noastră „franceză” să prezentăm câteva detalii legate de rezultatele obținute de către poiliția federală belgiană, după ce pistele „La filière boraine" (filiera Borainedin zona geografică „La Borinage”, regiunea administrativă Valonia, provincia Hainaut, la vest și la sud–vest de orașul Mons, până la frontiera franco–belgiană și extremitatea vestică Sillon Sambre-et-Meuse–Faille du midi, în care vor fi anchetati și inculpați în dosar, iar în 1998 judecați și achitați, fostul polițist local Michel Cocu, Franco Nardella și Jean–Claude Estienevart, alături de ați complici „periferici”, Adrian Vittorio și Michel Baudet) și „filera WNP” (Westland New Post–organbizație de extremă dreaptă fondată în 1979, având ca bază NEM-clubs/NEM-Nouvelle Europe Magazine, care este creat în 1974 de către studenții din Liège sub numele de Frontul Tinereții și care se autodizolvă, după sinuciderea leaderului grupului Paul Latinus pe 24 aprilie 1984) vor fi abandonate în ciuda faptului că legătura dintre extrema dreaptă (Westland New Post) și dosarul TWB (Asasinatele din Brabantul valon) este, încă și astăzi susținută (și de către magistratul Martine Michel), printre altele, și pentru faptul că pe 18 mai 2018, pe un DVD (cu un film de 1h46) recepționat de către redacția cotodianului „La Dernière Heure” (expediat în Gand), autorul anonim face legătura dintre „Noaptea de Cristal” și atacul armat de la supermarketul Delhaize din Alost care au avut loc, ambele, în noaptea de 9–10 noiembrie, în 1938, respectiv, în 1985. De fapt, chiar și primul proces al „filierei boraine” în 1987 în fața Curții cu Jurați a provinciei Hainaut a fost un eșec total, în care, cei inculpați în dosar vor fi (toți) achitați în ianuarie 1988.Încredințat, ulterior, judecătorului de instrucție Jean-Claude Lacroix, acesta va trece prin mâinile judecătorului de instrucție de Jean-Paul Raynal de la Charleroi, pentru ca în final să ajungă la Martine Michel care era ferm convinsă de nevinovăția „filierei boraine”, dar bănuia implicarea extremei drepte (NWP).Notă. Kristallnacht (Noaptea de Cristal, Noaptea sticlei sparte, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht și Novemberpogromnacht) desemnează pogromul împotriva evreilor din Germania Nazistă, inclusiv, Austria (anexată prin Anschluss, Germaniei Naziste), în noaptea de 9-10 noiembrie 1938. Denumirea Reichskristallnacht s-a răspândit mult, chiar și în afara Germaniei și Austriei. Totuși, sensul original al acestei denumiri, conotațiile ei din prezent-care diferă foarte mult de cele inițiale–precum și numeroasele alte denumiri ale acelor evenimente fac ca în ultima vreme în Germania să se prefere oficial o altă denumire, și anume „Novemberpogromnacht” (Noaptea pogromului din noiembrie). De fapt, între 9 și 13 noiembrie 1938 în numeroase orașe și sate germane și austriece au fost devastate casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești. Atât civili, cât și trupele SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte—originea numelui „Noaptea sticlei sparte”. În această perioadă în Germania și Austria au fost omorâți în bătaie circa 400 de evrei, iar alți 30.000 au fost deportați în lagăre de concentrare–dintre între 2.000–2.500 au murit în zilele următoare. În plus, 1.668 de sinagogi (deci aproape toate sinagogile) au fost devastate, 267 din ele fiind chiar incendiate. Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naționaliste, rasiste și antisemite.În ceea ce privește înregistrarea video (care, foarte probabil, ar fi fost expediată și alto cotidiene belgiene) autorii acesteia (care consideră că nu ar fi vorba de o coincidemță dintre cele două evenimente sângeroase) îi și identifică (cu certitudine) pe cei 3 membri ai bandei de asasini. Este vorba de Michel Libert („uriașul”–le géant), Jean-Pol Dauphin („bătrânul”– șoferul) și Christian Elnikoff („ucigașul”– asasinul).Problema este că chiar dacă ultimii 2 erau și ei membri ai WNP și au fost anchetați în dosarul TBW (Asasinatele din brabantul Valon) primul era cardiac, iar celălalt epileptic, ceea ce face ca profilul lor să nu „prea” corespundă cu cel al adevăraților criminali. Michel Libert („mâna dreată” a lui Paul Latinus) cofondator al WNP (după părerea mea o ogranizație obscură, ocultă și „tulbure”, care până la urmă nu se știa pentru cine „lucrea”, pentru statul american, pentru statul belgian sau pentru ambele) și șef al serviciului de informații al acesteia, ar fi fost și „indic” (informator) al statului belgian (ca membru al „Miliției Jésus-Christ” din Charleroi) și în plus, ar fi activat la început și cadrul cabinetului de detectivi privați ARI (Agence de Recherche et d’Information), fondat în 1983 de către jandarmii Madani Bouhouche și Robert Beijer, după ce au fost trecuți în rezervă (din motive disciplinare), care și ei la rândul lor au fost cecetați penal în dosarul TWB fără să fi fost inculpați.Mai târziu, părăsește ARI și își fondează propria agenție SCAG (Security and Cleaning Agency din Sint-Bernardusstraat/Str. Saint Bernard nr. 35 în locuința sa din Sint-Gilles) specializată în (contra)spionaj industrial.În Gouden Gids Brussel (1986–1987) acesta este menționat cu activități de „securitate”, de „detectivi privați” și „servicii de curierat” (cu 4 numere de telefon : 53730 495, 5371797, 5387546, 5391488). Dacă primul număr era „privat”, ultimul ar fi fost atribuit în 1988 lui Delodder J. (o Papetărie, pe avenue Volders nr.57, 1060 Bruxelles) cu o publicitate la „messagerie, prevenirea terorismului, investigații, supraveghere, (contra)spionaj industrial.Astfel, în timpul pandemiei Covid-19, vor fi interpelate două persoane „suspecte” în dosar, și un fost răufăcător (gangster) Alain Moussa (în vârstă de 70 de ani, originar din Bruxelles) și Daniel B. (proprietarul unui local în cartierul Basiliquepe care nu îl identificăm pentru a nu-i prejudicia imaginea), care vor fi puși în libertate pe 30 decembrie 2021 (în jurul orei 21h00) după audierea lor și în urma unor percheziții efectuale la domiciliile acestora, la Ganshoren, respectiv, la Asse, ocazie cu care arme de foc, telefoane mobile si material informatic au fost sesizate.Cei doi au fost interpalați pe 28 decembrie 2021, după ce ar fi făcut declarații în presă că ar fi fost în contact cu membrii bandei din Nivelles (Nijvel), având în vedere faptul că în anii 1980, ar fi făcut parte din banda Baasrode/banda De Staercke (specializată în jafuri armate–„rapide, cu precizie militară” de bănci, de bijuterii, de birouri de poștă, furgoane blindate–transportoare de fonduri în cash, etc., pentru care membrii săi au fost condamnați la 20 de ani de recluziune criminală), a cărei protagonști Philippe De Staerke și Dominique Salesse au fost considerați ca „suspecți” în dosarul TWB (1982– 1985). De remarcat este faptul că primul dintre cei doi, Alain Moussa („membru efemer” al bandei De Staercke, condamnat de mai multe ori pentru jafuri armate) ar fi negat întotdeauna implicarea sa în asasinatele din Brabant (dosarul TBW), dar ar fi afirmat, din contră, că, Philippe De Staercke și Dominique Salesse ar fi doi dintre membri bandei din Nivelles (iar cel de-al 3-lea, posibil, Léopold Van Esbroek!) care ar fi beneficiat de complicitatea și protecția foștilor membri ai Poliției federale, ai Siguranței Statului, dar și a fostului director al închisorii Saint Gilles, Jean Bultot (care pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția și copilul său în Paraguay, după ce pe 26 ianuarie 1986, judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker l-a inculpat pe jandarmul Madani Bouhouche în dosarul asasinatului inginerului Mendez și care s-ar fi întâlnit cu jandarmul Robert Beijer, inculpat și el în dosar, în timpul tranzitului său prin Paraguay, înainte de a ajunge în Tailanda, după ce cei 2 au fost și ei cercetați penal în dosarul TBW).Dar Philippe De Staerke ripostează în Nieuwsblad și afirmă că „el a fost un țap ispășitor în dosar, dar nu se simte îngrijorat”, pentru că „Moussa este un toxicoman și mitoman alcoolic”, chiar dacă susține că nu s-ar droga de peste un an!Tot conform, purtătorului de cuvânt al Parchetului federal, Eric Van Duyse în dosarul TWB ar fi fost efectuate peste 800 de prelevări de ADN (dintre care jumătate ar fi fost dejaverificate), după furnizarea de către populație a cca 600 de „informații prețioase” iar printre cei de la care s-au recoltat probe, s-ar fi aflat și principalii leader ai grupărării de extremă dreaptă Front de la Jeunesse (organizație belgiană de extremă dreaptă fondată în 1973 de către studenții de universității din Liège și membrii NEM-Clubs, activă în anii 1970–1980, care va da naștere în 1982 Partidului de Foțre Noi-Parti des Forces nouvelles/PFN). https://youtu.be/OS0qb0R0enw Cu această ocazie, anchetatorii din cadrul CBW (Celula Brabantul Valon) au exhumat luni, pe 7 decembrie 1920 și cadavrul fostului cascador Alain Vincx (decedat accidental, în vârstă de 41 de ani, pe 25 mai 1987, pe circuitul de automobile olandez Zandvoort) în cimitirul Ophain-Bois-Seigneur-Isaac, al cărui nume ar fi fost citat (de mai multe ori) în atacurile armate sângeroase comise în dosarul TBW.(Re)amintesc aici faptul că Philippe De Staercke care ar fi fost șeful bandei Baesrode (responsabilă de comiterea a unei duzini de jafuri armate), condamnat în 1987 la 20 de ani de recluziune criminală, deși era suspectat că ar fi fost unul dintre membrii bandei din Nivelles, în mai 2001 este disculpat în dosar din „lipsă de probe fiabile și suficiente”, cu toate că un fost anchetator în dosar, Roger Romelart (sinucis pe 15 februarie 2019, la vârsta de 78 de ani la domicilul său din Erpe-Mere) l-ar fi recunoscut ca atacator pe De Staercke în supermarketul Delhaize din Alost în 1985.N-ar fi exclus ca moartea acestuia (sinuciderea) să aibă legătură cu arestarea a 2 colegi de-ai săi, anchetatori în dosarul TBW (în cursul lunii ianuarie), François A. (în vârstă de 70 de ani, fost membru al BSR–Biroul de Supraveghere și Căutare, originar de Hal) și Philippe V. (în vârstă de 61 de ani, membru al Celulei de anchetă Delta), membrii și ei ai Celulei Delta (ca de altfel și Romelart), eliberați ulterior (după un arest preventiv), .care ar fi manipulat ancheta, Romelart îl ancheta în 1985 pe Robert De Staercke, fratele lui Philippe De Staercke și ar fi obținut o serie de informații (împreună cu Philippe V.) despre, un alt suspect în dosar, Apostolos Papadopoulos, un prieten apropiat al lui Philippe De Staercke.Un rol important în interpelarea lor ar fi jucat și David Van de Steen (care și-a pierdut ambii părinți și sora sa în atacul din supermarketul Delhaize din Alost pe 9 noiembrie 1985).În cee ace îl privește pe Léopold Van Esbroeck („Dikke Léopold”/„Popolino”, astăzi, în vârstă de 71 de ani), acesta a fost condamnat în 1987, ca membru al bandei Baesrode, ca de altfel, și Philippe De Staercke, la 20 de ani de recluziune criminală și „timp de 10 ani la dispoziția justiției”.Considerat un timp, într-o primă fază a anchetei, ca „uriașul” („le Géant”) bandei de asasini din Nivelles (Nijvel), Van Esbroeck (care șia publicat în 1998 memoriile sale de gangster) și-a clamat întotdeuna nevinovăția în dosarul TBW, ca de altfel și De Staercke, și ca dovadă, el a furnizat amprente genetice justiției (probe ADN) atât în 1986 cât și în 2019, care nu ar fi fost identificate (cel puțin, până în prezent !) pe niciunul dintre obiectele recuperate („pescuite”) din canalul Ronquières și utilizate de către asasini în jafurile lor armate.Aceași soartă vor avea și foștii jandarmi, Robert Beijer și Madani Bouhouche, care după „concedierea” lor în 1983 au devenit infractori de drept comun, fiind condamnați de către Curtea cu Jurați în 1995 la 14 ani, respectiv, la 20 de ani de recluziune criminală, dar și ei, vor fi disculpați în dosarul TBW.După (e)liberarea lor condiționată (dsub control judiciar) în 1999, Beijer trăiește în Tailanda, iar Bouhouche a murit de cancer în 2005 în casa sa din Pyrénées (în Franța).Jean Bultot (fost director adj. al închosorii Saint-Gilles și membru al organizației de extremă dreaptă „Forces Nouvelles”), a fost considerat, și el, suspect, în dosarul criminal TBW. Cu ocazia percheziței făcute în cursul lunii noiembrie 1985 la domiciliul său anchetatorii voir descoperii mai multe încărcătoare și sute de gloanțe în genul celor care au fost utilizate în asasinatele din Brabant.Acesta va declara însă că gloanțele le-ar fi fabricat el și că le-ar fi comercializat (oarecum) legal, dar va fi inculpat într-un alt dosar infracțional pentru că în cursul lunii mai 1985 ar fi „impus” (oarecum!) lui Philippe De Staerck ca să comită un furt (considerat califiicat).Tot ca membru al bandei din Nivelles („uriașul”) a fost suspectat începând cu 1984 și Michel Libert (1,91m), unul dintre leaderii organizației de extremă dreaptă Westland New Post (WNP), dar, după relansarea anchetei în 2018, apare în vizorul anchetatorilor un nou suspect.Este vorba de teroristul islamist franco–marocan Abdelkader Belliraj, arestat în 2008 și condamnat la închisoare pe viață în Maroc pentru recunoașterea a 6 asasinate politice comise în Belgia, în anii 1980–1990.Avocatului familiei acestuia Abderrahim Lahlali, se consideră însă „șocat” de această ipoteză, cu atât mai mult cu cât acesta nu are un profil de infractor de drept comun și nici nu măsoară decât 1,75m. (....). În sfârșit, înainte de desfășurarea atacurilor la supermarketurile din Brabant, armele sustrae (furate) de la sediul grupului de intervenție de elită Diane, se pare că și acestea ar fi „tranzitat” la Juan Méndez, înainte de a fi vândute în Honduras, dacă ținem cont de faptul că omul de afaceri american Douglas Stowell (care ar fi lucrat pentru CIA) l-ar fi vizitat pe acesta (pe 9 noiembrie 1985), ca de altfel și Davila del Pielago, care ar fi fost, printre altele și autorul unei cărți despre armament utilizată și de către grupuri teroriste și care ar fi fost găsită la domiciliul lui Méndez din Overijse cu ocazia percheziției efectuate de către anchetatorii de la CBW (Celula Brabant Wallon).Aceștia erau convinși (mult timp), că între atacurile din supermarketurile din Brabant și asasinarea inginerului (comercial) Juan Méndez ar exista o legătură.În primul rând, pentru că acesta din urmă a fost „executat” în proximitatea locului atacului asasinilor din Brabant.Pasionat de arme și colecționar de armament, acesta ar fi practicat tirul sportiv (practical shooting) cu tot felul de persoane „dubioase”, printre care și fostul jandarm Madani Bouhouche pe care îl cunoștea bine, motiv pentru care, acesta nu excludea faptul că armele care au fost furate de la el în 1985 (puțin timp înainte de atacuri), să fi fost folosite de către TWB (asasinii din Brabantul valon) în jafurile lor (armate).În al doilea rând, pentru că, cu ocazia percheziției la Bouhouche, anchetatorii ar fi găsit și arme dintre care unele nu figurau (înregistrate) în baza de date a lui Méndez de la FN Herstal.Un GP9 mm găsit la acesta, cu această ocazie, mult timp, ar fi fost considerată de către anchetatori ca arma crimei.După cum am menționat, Bouhouche a fost acuzat, la început de crimă și de jafuri armate, dar de crimă a fost achitat și ca urmare asasinul lui Juan Méndez–Blaya (care lucra din 10 august 1981 ca inginer comercial la FN de la Herstal si se ocupa de vânzarea materialului militar în Peninsula iberică și America latină) nu a fost identificat.În cursul anchetei Juan Méndez, Guy Goffinon (adjutantul-șef al Brigăzii de Jandarmerie de la Bruxelles, decedat la vârsta de 58 de ani, în 1995) a făcut apel la un vechi prieten al său, expert în armament (de pe lângă Tribunalul din Bruxelles), Comandantul Claude Dery (militar de carieră la SGR–Service Général du Renseignement de l’armée/Serviciul general al informațiilor al armatei) care lucrat nult timp în Orienul Mijlociu.Cei 2 vor încerca o conexiune „artificială” între cele două dosare criminale TBW si Juan Méndez, pentru a-i determina, eventual, pe suspecți să treacă la dezvăluiri.În acest context, Dery va declara că pistolul GP „pus la dispoziția” lui Mme Bouhouche (cu scopul evadării soțului ei) ar fi servit asasinilor din Brabant (TBW) în atacurile lor, ceea ce presa a și lansat imediat în spațiul public.Dar, după cum am menționat dej, această conjectură era falsă pentru că analizele balistice științifice efectuale în laboratoarele Bundeskriminalamt (BKA) au confirmat acest lucru. În sfârșit, există confuzii și în ceea ce privește locul în care Juan Méndez a fost asasinat.Nu prea este clar dacă este vorba de „breteaua” șoselei europene E411 în direcția Wavre/Namur (în proximitatea cimitirului de cîini) sau în direcția Bruxelles, știind că aceasta este o autostradă care leagă Belgia de Franța și care începe cu interescția Léonard la Bruxelles, apoi, continuă pe autostrada A4 până la Arlon, care se prelungește cu drumul național N81 și cu autostrada A28 în Aubange, unde face conexiunea în Franța, cu autostrada A30 în direcția Metz (prefectura departamentului Moselle în Lorena), pentru ca, în sfârșit, să se termine la Uckange (aflat în aria urbană Thionville, în departamentul Moselle) via autostrada A31-E25.Într-un asemenea context am putea presupune că Mendez fi putut fi ucis pentru că ancheta și el asupra TBW și ar fi descoperit ceva legat de ei, iar cum asasinii nu au vrut să se implice direct în lichidarea lui, această sarcină i-ar fi revenit lui Mandani Boubouche, ceea ce este contrazis de ancheta noastră (privată).Însă, moartea lui în Pyrénées, în ultima decadă a lunii noiembrie 2005 (la vîrsta de 53 de ani), într-un accident cu ocazia tărerii unui copac (sub care rămâne blocat un timp), va avea ca efect abandonarea urmăririi sale în toate dosarele penale nesoluționate, în care era citat, care nu erau puține. Comiterea atentatului contra majorului de jandarmerie Herman Vernaillen (pe 26 octombrie 1981), furtul de arme de la sediul (cazarma) grupului de elită Diane din Etterbeek (pe 31 decembrie 1981), atacul furgonului care transporta aur și obiecte din aur pe aeroportul național Bruxelles–Zaventem (pe 25 octombrie 1982), asasinarea inginerului Juan Mendez (pe 7 ianuarie 1986) și în sfârșit, asasinarea libanezului din Anvers Ali Suleyman Ahmad (pe 2 septembire 1989).Arestat pentru prima dată pe 26 ianuarie 1986, el va fi eliberat pe 17 noiembrie 1988, dar va fi reîncarcerat pe 4 decembrie 1989, fiind pus din nou în libertate pe 15 mai 1992 și condamnat în februarie 1995 de către Curtea cu Jurați de la Bruxelles, împreună cu complicele său, fostul jandarm Robert Beijer, la 20 de ani, respectiv, 14 ani de recluziune criminală, pentru omucidere (asasinarea lui Francis Zwarts) și jaful de pe aeroportul Zaventem.Cei 2, împreună cu un alt jandarm din Alost, Christiaan Bonkoffsky (1954–2014), decedat în 2015 și fost membru al Grupului Diane, ar fi făcut parte din grupul G al Jandarmeriei (jandarmi de extrema dreaptă ai organizației „Front de la jeunesse”) suspectat că ar fi membri bandei TBW. În seara zilei de 25 octombrie 1982 Francis Zwarts (tatăl unui băiețel) era însărcinat cu livrarea unor „documente diplomatice” (aur în piese și lingouri, diamante și și ceasuri de lux, estimate la 80Mil FB–cca 4Mil €PPA) unei curse a companiei de aviație civilă belgiană Sabena (provenind din Moscova cu destinația Zurich), în zona BruCargo a aeroportului.Așteptat la ieșriea din tunel (câteva sute de metri) în direcția pistei de către un grup de infractori deghizați în jandarmi, acesta va dispare fără urmă, iar camionul (în care erau încărcate „documentele diplomatice”) va fi găsit, gol, abandonat la centrul de colectare a ordurilor menajere din Diegem.În cursul lunii martie 2010, în mai multe interviuri (după prescrierea faptelor), Robert Beijer recunoaște participarea lui la jaful de pe aeroportul Zaventem, dar susținea că „executantul” ar fi fost Madani Bouhouche, dar ar fi fost el cel care a pus la punct jaful, adică, creierul operațiunii.Decedat în 2005, Bouhouche nu l-a putut contrazice iar la proces, acesta a negat imlicarea lui („fizică”) în jaf, deci, implicit și în asasinarea lui Francis Zwarts (al cărui corp nu a fost niciodată găsit), pe care l-ar fi executat cu două gloanțe în cap. (...). În acest context apare în dosarul TBW și numele lui François Achten, atunci ofițer de legătură între BSR (Brigada de Supraveghere & Căutare) din Hal (din care face parte) și CBW (Celula Brabant Walon) din Nivelles care ancheta atacurile armate ale bandei de asasini. El descoperă că aceasta poseda un proces verbal din 1985 (redactat de către BSR din Soignies), în care era menționat că ar fi existat mărturii cu descrierea detaliată a unor „evenimente suspecte” care ar fi avut loc în zona canalului Bruxelles–Charleroi, la nivelul localității Ronquières, în cursul nopții care succede atacul de la Alost (adică, 10 noiembrie 1985), iar un angajat al căilor navigabile din Hainaut ar fi și făcut niște investigații atât la suprafață cât și în canal, dar fără niciun rezultat. O copie a acestui PV el va înmâna lui Philippe Vermeersch într-o cafenea din Bruxelles în luna iunie 1986. Între timp însă, în cursul lunii august 1986, și în cadrul Celulei Delta, ca urmare a procesului verbal mai sus menționat, vor fi extinse cercetările în canal la „Large de Fauquez” în proximitatea Ronquières, conform unei note din 20 noiembrie 1986, adresate procurorului de Termonde și procurorului general de Gand, care va fi confirmat și de către BCR (Biroul Central de Căutare) al jandarmeriei, se pare, încă pe la mijlocul lunii septembrie. Astfel, se pare că teoria „scufundării improvizate” în 1986, la începutul lunii noiembrie (între 3 și 7, cu ajutorul societății Vallon și scafandrii–militari geniști din Burcht) ca urmare a unui denunț anonim nu pare să fie aibă „o bază solidă”, fiabilă. În sfârșit, conform procesului verbal întocmit, pe 6 noiembrie 1986 la cca 0,5km, la baza planului înclinat către Ronquières, scafandrii găsesc primul sac de plastic, practic, „dezmembrat”, pe care îl pescuiesc la cca 10 m de limita de sud a canalului și la cca 4m, în interior, de bordul (malul) acestuia și care va conține diferite piese (părți) ale unor arme, muniție, o bucată dintr-o vestă antiglonț (un guler) și alta intactă, iar mai târziu, la cca 8m de acesta, în curul aceleași zile, un alt sac de plastic, care conține și acesta, părți ale unor arme implicate în primul val de atacuri armate (1982–1983), un guler al unei veste antiglonț tăiat în două, pentru ca pe 7 noiembrie un al 3-lea sac de plastic să fie localizat la nivelul celui de-al doilea ponton al bazinului (canalului) la cca 15m de la limita sus a acestuia li tot la cca 4m de mal, care conțin alți 2 saci de plastic în interior cu cecuri și capacul unei case de marcat de la magazinul Delhaize de la Alost, muniție, gloanțe (Legia și Winchester), cartușe (trase), corespunzând calibrului celor utilizate în atacul din 9 noiembrie 1986 de la Alost (cel mai sângeros) și 2 bucăți dintr-o vestă antiglonț. Cel puțin aparent, părea că sacii pescuiți ar fi stat mai mult timp (îndelungat) în apă, având în vedere gradul de deterioare al cecurilor, oxidarea capacului casei de marcat, uzura vestei antiglonț, etc. Iar acest lucru va fi confirmat și în raportul laboratorului Poliției Judiciare din 8 noiembrie 1988 în care este menționat „Obiectele metalice erau, toate, mai mult sau mai puțin afectate de corosiune (…). Anumite părți erau acoperite cu importante straturi de rugină. Textele manuscrise erau, practic, indescifrabile pentru că cerneala era spălată de apă (umezeală), iar în multe cazuri chiar și cerneala utilizată la imprimare a fost și aceasta grav afectată (distrusă, avariată). Totul indică faptul că sacii au ptrecut un lung sejur în apă sau într-un mediu puternic coroziv.” Într-un asemenea context, ne întrebăm dacă există sau nu „divergențe de anvergură” între rezultatele furnizate de către cele două scufundări, la un interval de un an, în canalul Bruxelles–Charleroi la nivelul localității Ronquières? Desigur, pentru că pe 12 noiembrie 1985, scafandrul Vandamme, angajat al căilor navigabile ale Hainaut, n-ar fi găsit nimic „suspect” sau cel puțin, ceva compromițător la adresa asasinilor din Brabant, dar conform procesului verbal al jandarmeriei din Soignies, acesta s-ar fi ocupat (singur) mai mult de „deblocarea” căilor de navigație pe canal și numai timp de câteva ore. Din contră, în noiembrie 1986 Celula Delta ar fi mobilizat, timp de mai multe zile, mijloace umane și materiale importante pentru căutarea unor „elemente materiale” care să fi putut avea conexiune (directă sau indirectă) cu TWB dar și cu „evenimentele suspecte” care ar fi avut loc în zona, în noaptea de 10/11 noiembrie 1985 (care a succedat nopții atacului sângeros de la Delhaize din Alost) și consemnnate în PV al BSR de la Soignies.Primul martor (o femeie), era un locuitor din zonă, care a sunat la jandarmeria de la Braine-le-Comte fără să se identifice, iar cel de-al 2-lea era F. O. atunci patronul unei „Friterie Chips” (Fast Food) „volante”, amplasată în proximitatea locului în care asasini s-ar fi debarasat de echipamenul lor compromițător (armele, muniția, vestele antiglonț, etc.) pe care l-ar fi utilizat în jafurile lor armate. Amândoi, menționează că ar fi văzut 3 indivizi și 2 vehicule care ar fi sosit în miezul nopții (în jurul orei 00h30) la locul menționat și indică aceleași vehicule.F. O. aduce și o precizie suplimentară care face, indiscutabil, o conexiune „materială” cu asasinii, pentru că în declarația sa afirmă faptul că unul dintre vehicule, ar fi fost un VW Golf GTI, despre care știm că ar fi jucat un rol important în timpul asasinatelor și care ar fi fost îndreptat cu spatele (porbagajul) către canal și aproape de acesta, probabil, pentru a evita transportul sacilor, care putea da de băunit noctambulilor localnici.Tot el îi descrie (dar) cu o precizie destul de îndoielnică (confuză) și pe cei 3 „musafiri” ai locului unde „evenimentul”, mai mult sau mai puțin rocambolesc ar fi avut loc.În ceea ce îl privește pe martorul riveran, acesta susținea că el ar fi văzut (chiar) și sacii de plastic (de culoare închisă) când aceștia „ar fi început” să se plutească pe suprafața apei. Putem mavea sau nu încredere în aceste dezvăluiri făcute de către martorii mai sus menționați? Este greu de spus, cert este însă faptul că jandarmii–anchetatori de la BSR Soignies care au inspectat pe 12 noiembrie 1985 „locul” descris de către cei menționați mai sus ar fi confirmat veridicitatea declarațiilor acestora.Mai ales că ei ar fi descoperit atunci, printre altele, chiar și partea superioară a 7 cutii de cartușe de calibrul 12 (dintre care 4 marca Legia), dintre care două aveau numărul de fabricație 24Q35, ceea ce vom descoperii, de altfel, și în 1986 (un an mai târziu), adică, tot cutii de cartușe de calibrul 12 și cu numărul de serie (de fabricație), tot 24Q35.Investigațiile noastre pun în evidență faptul că acestea provin din același lot, fabricat pe 24 martie 1982 în cadrul firmei Stacchini, pe baza unui contract semnat cu FN Herstal. În ceea ce privește INCC (Institutul Național de Criminalistică și Criminologie) implicat în expertiza armamentului descoprit în canalul Bruxelles– Charleroi (la nivelul localității Ronquières–Large de Fauquez), este foarte probabil ca ar fi fost și acesta manipulat în legătură cu rezultatelr furnizate, mai ales dacă, conform celor menționate mai sus, armamentul descoperit, nu ar fi „zăcut în apă”, în locul unde a fost descoperit, timp de un an, dar doar câteva zile.Cu atât mai mult cu cât echipa de poliție științifică și tehnică n-ar fi fost în măsură să furnizeze informații, nu „certe”, dar nici măcar, „fiabile” (oarecum, acceptabile), legate de natura cec-urilor de hârtie, imprimarea lor, cerneala utilizată, etc. Probleme serioase le-a ridicat chiar și pata de sânge detectată în Laboratoarele Biotech and Life Sciences Industry in Begium (doar la începutul anilor 2000) pe gulerul vestei antiglonț tăiate în două (bucăți), în cel de-al 2-lea sac de plastic, ADN-ul căreia ar fi fost „exploatabil”. (...) Consultat în dosar, fostul polițist canadian Jacques Landry de la SQ (Siguranța din provincia Québec), devenit (la pensie) anchetator și poligrafist după ce a studiat dosarul, acesta a făcut mai multe declarații în cursul lunii februarie 2018 în care susține că „dosarul TBW este un dosar criminal de drept comun și nimic alteceva”.Ceea ce susținem, de altfel și noi în pista noastră franceză (încă din 2017) pe care urmează să o detaliem.Cu alte cuvinte, „pistele de extremă dreaptă, de destabilizare a statului belgian, a jandarmilor asasini sunt complet fanteziste”.Iar punctul de vedere al fostului polițist merită toată atenția, nu pentru că ar fi o „prelungire prin continuitate” a pistei noastre, dar pentru faptul că acesta ar fi intervenit cu succes într-un dosar criminal foarte mediatizat, asasinarea lui Alexia Daval (Fouillot, n.1988, titulara unui master în Științele Educației) în noaptea de 17/18 octombrie 2017 la domiciliul conjugal al cuplului din Gray-la-Ville (departamentul Haute-Saône, regiunea administrativă, Bourgogne-Franche-Comté).Inspirați din medtodele sale de interogatoriu, jandarmii de la secția de căutare a Jandameriei din Besançon (prefectura deparamentului Doubs, regiunea administrativă Bourgogne-Franche-Comté) ar fi reușit să-l identice pe asasin în persoana lui Jonathann Daval, soțul victimei, salariată a băncii Credit Mutuel, al cărei corp (parțial carbonizat) este găsit în îmrejurimile locului pe 30 octombrie 2017, după două zile de la semnalarea dispariției.Interpelat și plasat în detenție provizorie (după deschiderea unei informații judicare de către procurorul republicii Emmanuel Dupic), Jonathann Daval (n.1984) a fost găsit vinovat de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) al departamentului la Haute-Saône și al Territoire de Belfort de la Vesoul (sub președinția lui Matthieu Husson, consilier al Curții de Apel din Besançon și fost vicepreședinte al Tribunanului de Înaltă Instanță din Dijon–prectura departamentului Côte-d'Orși a regiunii adminstrative Bourgogne-Franche-Comté) pentru maltratarea și ștrangularea soției sale (cu mâinile sale), iar pe 21 decembrie 2020, el a fost condamnat la 25 de ani de recluziune criminală, după ce pe 30 ianuarie 2019 va face dezvăluiri complete despre asasinat (în timp ce, cu un an în urmă–pe 30 ianuarie 2018, susținea că și-a fi ștrangulat ssoția, „accidental”) în cadrul unui proces care va debuta 6 noiembrie. Se pare că în centrul problemei cuplului s-ar fi aflat infertilitatea soției și impotența sexuală a soțului.Conform art. 132-23 din CPF, cum sancțiunii penale nu i-a asociată și o perioadă de siguranță, condamnatul va fi liberal după efectuarea a ½ din pedeapsă, din care vor fi deduse, în primul rând, cei 3 ani petrecuți în detenție provizorie și „grațiile închisorii” pentru „bună purtare” (dacă va fi cazul), 3 luni în primul an de detenție și 2 luni în anii următori. În sfârșit, metoda (empirică) Jacques Landry, numită pe scurt „Progreai” (Processus général de recueil des entretiens, auditions et interrogatoires) care diferă foarte mult de un interogatoriu clasic, ar avea cca 80% de reușită pentru că anchetorii interacționează simultan, atât cu cel audiat (fiecare, cu probele lui materiale, inclusiv, cu rezultatele poliției științifice și tehnice, ale testelor psiholgice, ale expertizei psihice, ale declarațiilor martorilor, etc.), cât și între ei, în funcție de niște parametri psihosomatici intrinseci ai acestuia (legăturile dintre psihic și corp, personalitate, parcursul vieții, motivațiile sale, etc.) și socio–economici, respectiv juridici, care permit clasificarea infracțiunii în declict sau crimă, în timp real, datorită câmpului de interacțiune de tip socio–matematic generat de către anchetatori centrat pe el audiționat.Din punct de vedere matematic, cercetările mele conduc la o posibilă modelizare (cu mai multe variante, mai mult sau mai puțin fiabile) utilizând teoria grafurilor și cercetarea operațională.În principiu, anchetatorii se află plasați în vârfurile (nodurile) unui graf de ordinul n, complet (neorientat, simplu) și regulat de grad (n–1), Kn = Kn (N, M) complet cu n noduri (vărfuri) și un număr de muchii dat de numărul triunghiular [n(n−1)/2], adică, suma primelor (n-1) număre naturale.Toate grafurile complete sunt propriile lor clici maximale. Acestea sunt maximal conexe întrucât singurul separator (mulțime de noduri a cărei eliminare ar deconecta graful) este mulțimea tuturor nodurilor. Graful complementar al unui graf complet este graful vidDacă muchiile unui graf complet primesc fiecare o orientare, rezultă un graf orientat numit graf turneu. (Numărul de cuplaje al grafurilor complete este dat de numerele tefonice 1, 1, 2, 4, 10, 26, 76, 232, 764, 2620, 9496, 35696, 140152, 568504, 2390480, 10349536, 46206736, ... Șirul A000085 la Enciclopedia electronică a șirurilor de numere întregi–OEIS).O matrice de adiacență (matrice pătrată) este folosită pentru a reprezenta un graf finit, elementele acesteia indicănd dacă perechea de noduri corespunzătoare sunt sau nu adiacente în graf. În cazul special al unui grafic finit simplu, matricea de adiacență este o matrice (0,1)⁠ cu zerouri pe diagonală. Dacă graful este neorientat, atunci matricea de adiacență este simetrică. Relația dintre un graf și valorile proprii și vectorii proprii ale matricei sale de adiacență este studiată în teoria spectrală a grafurilor. Se face distincția între matricea de adiacență și matricea de incidență a unui graf, o altă reprezentare matricială ale cărei elemente indică dacă perechile nod–muchie sunt incidente sau nu. În ceea ce îl privește pe suspect (audiat, interogat) acesta se află plasat în centrulgrafului care are o muchie comună ci fiecare dintre cei n anchetatori, deci gradul nodul în care se află va fi 𝛿(v) = n (numărul de muchi incidente în acel nod).Construcția unor drumuri hamiltoniene (drum într-un graf neorientat sau orientat care trece prin fiecare nod o singură dată), permite determinarea unor cicluri hamiltoniane (drum hamiltonian care este un ciclu) probabilisice, care de altfel, vor genera și variantele diferite ale modelului.Determinarea existenței unui astfel de drum sau ciclu într-un graf este problema drumului hamiltonian, care este NP-completă (adică, este atât în NP cât și în NP-hard).În sfârșit, testul folosit în metoda empirică Jacques Landry trebuie astfel conceput (modelizat matematic), încât parametri aleși să fie reprezentivi suspectului audiat (interogat), iar ciclul hamiltonian al grafului asociat acestuia să fie „minimal” pentru ca acesta să aibă timp „infinit scurți” de reacție.N-ar fi exclus ca această metodă la care lucrez să fie mai eficace decât metoda „psy–spy”, matricial sub forma {[ps(y)–sp(y)]= [p–s]y} utilizată cu succes, în special în cazul unor subiecți, cu precădere, introvertiți (deci, puțin localizabili într-un spațiu psiho-social real), care constă, practic, plasarea unui „observator” (anchetator experimentat cu studii aprofundate în psihosociologie, comportament deviant) undercover (sub acoperire) în „full contact” cu subiectul de audiat (interogat) care eleboreze un test psohosociologic fiabil, care să permită determinare cu o mare precizie a CSG (Codul Socio-Genetic) din care poate „fi extrasă” informația legată de comportamentul deviant (în particular, infracțional) a acestuia.Chiar dacă, bipolaritatea, schizofrenia sau paranoia (schizofrenia paranoidă–care au ca efect iresponsabilitatea penală) sunt absente (în general), acestea pot fi prezente (periodic și temporar) de manieră pasageră, ceea ce este dificil de stabilit și de evaluat (pentru validarea responsabilității penale). În plus, subiecții pot fi și victimele unei dedublări de personalitate, tot periodice, care se instaurează în anumite condiții specifice (care au marcat viață subiectului), sub anumite forme „degenerate” (neconvenționale) care pot avea un efect dezastruos pe plan social (într-un context bine definit), chiar iremediabil, dacă nu sunt diagnosticați la timp și nu sunt luate măsuri de supraveghere și remediere ale afecțiunilor lor în timp util.Este de remarcat faptul că metoda empirică a lui Jacques Landry se bazează pe utilizarea poligrafului, iar acesta dirijează și o societate numită „Polygraphie Jacques Landry Inc.” care propune clientelei sale o gamă variată de servicii și de pregătire în omeniul investigațiilor (anchetelor).Format în cele mai „bune” școli de poligrafie din America de Nord, Jacques Landry este specializat în audierea (interogatoriul) celor suspectați de crime majore (de gradul 1 în SUA–(ultra)violente, antisociale, comise cu cruzime, premeditate cu meticulozitate, etc.).În cursul celor două decenii (de activitate) al a pus la punct o serie de programme de pregătire în tehnicile de audiere (interogare), în analizarea declarațiilor suspecților și în identificarea profilului criminalului.Formator până în 2010 la Institutul Poliției din Québec, ulterior a devenit profesor asociat la Universitatea din Montreal (UQAM). (...) Înainte de a formula conjectura noastră (pista franceză), am exclus și pista „americană”, pentru că în perioada anilor de plumb (în prima jumătate a anilor 1980, în care s-au derulat și asasinatele din Brabant, 1982–1985) serviciile secrete europene ar fi bănuit implicarea americanilor într-o serie de evenimente cu caracter criminal (mai mult sau mai puțin sângeroase) pe teritoriul europei occidentale cu scopul de o destabiliza din punct de vedere politico–economic. Acestea debutează cu atentatul din gara Bologna pe 2 august 1980 (cu explozia unei bombe în sala de așteptare) în care 85 de persoane vor fi ucise și cca 200 rănite.Este vorba de unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste comise în secolul XX (și cel mai sângeros în Italia), de către extrema dreaptă italiană (neofascistă), în care ar fi fost implicat și venerabilul maestru al lojei masonice Propaganda Due (P2, dependentă de Grand Orient d'Italie de între 1945–1976) dar și 2 ofițeri ai serviciilor secrete militare italiene. (...) Merită să subliniez aici faptul că justiția italiană ar fi „neglijat” (intenționat sau nu) că în ziua atentatului ar fi fost prezenți la locul acestuia și Thomas Kramm (expert în explozivi) și Christa-Margot Fröhlich, membri ai echipei de atentatori a lui Carlos (Ilich Ramírez Sánchez, Chacalul, n.1949, marxist–leninist, antiimperialist, terorist originar din Venezuela, condamnat pentru asasinate cu carceter terorist, în 1997, în Franța la închisoare pe viață, încarcerat din 2006 în inchisoarea de maximă siguranță de la Clairvaux) dar și Francesco Marra (membru al Brigăzilor roșii) ceea ce ar pune la îndoială comiterea atentatului de către extrema dreaptă.Se pare că pista ar fi fost anchetată și analizată din 2011, dar ar fi fost clasată în 2014. Acest atentat va fi urmat de cel de la Oktoberfest din Munchen pe 26 septembrie 1980, perpetrat de către teroristul german de extrema dreaptă Gundolf Köhler (1959–1980) care va plasa bomba artizanală (compusă dintr-o grenadă și cuie introduse într-un extinctor, umplut cu 1,39 kg de TNT–Trinitrotoluen) în pubela de la intrarea principală (accesul principal) în Öffentliche Bedürfnisanstalt am Bavariaring și care va exploda în jurul orei 22h20 provocând decesul a 13 persoane și rănirea a 211 persoane (dintre care 68 în strare gravă–mulți dintre aceștia amputați de ambele picioare). (...) Menționez aici faptul că, tot la Munchen, pe 5 septembrie 1972, în cea de-a doua săptămână a Jocurilor Olimpice a avut loc un alt eveniment terorist dramatic în cadrul căruia, 8 membri ai organizației teroriste palestiniene „Septembre Noir/Septembrie Negru” (activă între 1970–1971 și constituită în urma confruntărilor sângeroase din septembrie 1970 între jordanieni, OLP–Organizația pentru Eliberarea Palestinei și comandourile Fedayin–care nu recunosc Israelul, în care au fost peste 10.000 de victime) degizați în sportivi (și echipați cu puști automate de asalt, grenade și pistoale automate) vor penetra la ora 04h30 în imobilul 31 al Satului Olimpic (în care era găzduită delegația Israelului) și vor lua 9 atleți israelieni ostatici, cu 2 alți 2 membri ai delegației, solicitând pentru eliberarea lor, punerea în liberate a 236 militanți palestinieni detinuți în Israel (și transferul lor la Cairo în Egipt), respectiv, a 2 militanți ai FAR (Facțiunea Armatei Roșii), Andreas Baader și Ulrike Meinhof, încarcerați în Germania (Federală).Acțiunea este o ripostă la eșecul palestinian în Războiul de 6 zile (5–10 iunie 1967) și în favoarea rezoluției no 242 al ONU de 1967, conform căreia Israel trebuia să restituie teritoriile ocupate în acest război, diferitelor țări arabe, context în care SUA urma să recunoască Statul Israelian. FPLP al OLP (aflată încă în 2021 pe lista oficială a organizațiilor teroriste a Uniunii Europene) și FDLP care a fost implicat în conflict avea conexiuni cu o serie de grupări revoluționare de extremă stângă, printre care și Fractiunea Armată Roșie (în Germania Federală), Action directe (în Franța), Brigăzile roșii (în Italia), Armata roșie japoneză și Tupamaros (în Uruguay)Însă, ceva mai devreme, în perioada de „relaxare criminală” a bandei din Nivelles (între 1 decembrie 1983 și 22 septembrie 1985) are loc pe 29 mai 1985 o altă dramă, deosebit de sângeroasă (cea mai sângeroasă din istoria postbelică a Belgiei), pe stadionul Heysel din Bruxelles în timpul unei manifestații sportive (în prezența a peste 60.000 de spectatori) în cadrul Cupei Campionilor Europeni (1984–1885) între FC Liverpool și Juventus Torino, în care 39 persoane (32 italieni–suporteri ai Juventus, 4 belgieni, 2 francezi și un britanic–nord irlandez) vor fi ucise și 450 vor fi rănite.

În ceea ce îl privește pe camerunezul Franck Elong Abé (în vârstă de 36 de ani), fost jihadist, asasinul lui Yan Colonna la închisoarea de maximă siguranță (Maison Centrale) de la Arles (DISP Marseille–Sud Est, din str. Nicolas Copernic nr.44, 13200 Arles), construită între 1989–1991 (în cadrul programului 13.000 și dată în folosință în 1991, cu o capacitate operațională de 157 de locuri) acesta părea să fi fost un deținut „cu un trecut lipsit de orice fel de violență” (cel puțin, aparent și vizibil), conform fostei directoare a instituției penitenciare din Arles, Corinne Puglierini (care, în plus, mai menționa în declarația sa și faptul că „„bărbatul în vârstă de 36 de ani își desfășura activitatea sa de „auxiuliar” de sport–însărcinat cu menajul în sala de activități fizice, începând cu luna septembrie 2021, „mai mult decât satisfăcător”). Din contră, investigațiile noastre în acest dosar criminal de excepție au pus în evidență o serie de „elemente” care sunt mai mult sau mai puțin corente, contradictorii și chiar „departe de realiate” (lipsite de adevăr).În primul rând, Franck Elong Abé (n.1986 la Metet, în centrul Camerunului) nu era (numai) camerunez, dar și francez, ceea ce explică fatul că după interpelarea lui în 2012, în Afganistan (de către americani) el a fost extrădat în Franța (țara sa adoptivă), unde era, de fapt, admis încă de la vârsta de 15 ani, via OMI (Ornanizația de Migrație Internațională) cu dispozitivul de „reîntregire a familiei”, având în vedere că părinții săi au reușit să obțină, ceva mai devreme, statul de „refugiat politic” în regiunea administrativă Normandia în nordul Franței (provincie istorică divizată administrativ între 1955–2015 administrativ în Normandia de Sus, la nord de Paris, pe cursul inferior al Senei, și, în partea vestică, în Normandia de Jos, care cuprindea și Peninsula Cotentin). În țara sa natală, el va fi crescut de către bunicii săi din partea mamei (protestanți și conservatori), conform propriei sale decrații făcute expertului–psihiatru care l-a examinat după extrădarea lui în Franța (în luna mai 2014). Expertiza lui psihiatrică pune însă în evidență și „tulburări de comportament” care vor debuta în jurul vârstei de 13 ani (deci înainte de stabilirea lui în Franța), iar anturajului său familial evocă la acesta, încă de la vârstă fragedă, prezența unor „posesiuni diabolice” și „impulsiuni irezistibile” motiv pentru care ar fi fost consultat în repetate rânduri, fie de către „clarvăzători”, fie de către preoți. În al 2-lea rând, după sosirea lui în Franța (în 2001), Franck Elong Abé va fi marcat nu numai de tulburări de comportament dar si de un „parcurs carceral haotic”, motiv pentru care deși era încarcerat din 2014 (în Franța) și a fost condamnat „numai” la 9 ani de detenție criminală, încă în 2022, acesta era privat de libertate, în contextul în care, conform legii, după efectuarea a 2/3 din pedeapsă în caz de recidivă (1/2 în cazul dacă era „primar”–adică, la prima condamnare) era „liberabil” (adică, putea beneficia de eliberare condiționată sub control judiciar).Cu alte cuvinte, după 6 ani de închisoare, din care erau deductibile (sub formă de „grații ale închisorii”), pentru „bună purtare”, 3 luni în primul an și 2 luni în fiecare dintre anii următori.Dar așa cum rezultă din dosarul de instrucție, din păcate, el a fost „victima” și și a unei alte condamnări în timpul detenției sale după „revenirea” (nu tocmai „protocolară”) în țară (Franța), care ar fi fost doar parțial (sau deloc) contopită cu cea „principală”, pe care o executa, motiv pentru care „liberabilitatea” lui (liberatea condiționată sub control judiciar), ar fi fost „ușor translataă în timp”.În sfârșit, întrerupându-și școlaritata (studiile) în clasa a VIII-a, devine un delincvent juvenil, iar de la vârsta de 16 ani va fi interpelat de mai multe ori pentru diferite infracțiuni (mai mult sau mai puțin minore) motiv pentru care va fi plasat sub tutela unui magistrat (judecător) pentru minori.Devenind „francez” la 18 ani (prin naturalizare), decide să integreze Marina militară (Forțele Armate al Marinei franceze), dar are ghinionul de a comite „un jaf armat” (infracțiune criminală deosebit de gravă) cu puțin timp înainte de încorpoare.Așa cu menționează în depoziția (declarația) sa „nu avea niciun motiv să acomită un asemenea act infracțional, doar voiam să devin militar”, dar, din păcate „nu eram stăpân pe situație și nu mă puteam controla”, pur și simplu, eram, efectiv, „posedat”.Din fericire (sau nu, pentru el), expertiza psihiatrică (conform căreia ar fi fost într-o stare de „iresponsabilitate penală”) „îl salvează” de detenție, dar va fi spitalizat în unități (structuri) psihiatrice ale unor spitale din departamentele Seine-Maritime și Eure cu diagnosticul de „schizofrenie” (paranoidă), timp de peste un an.Ceea ce nu a impiedicat, toutuși, justiția ca să-l condamne, pentru prima dată, în 2006 pentru furt, căreia vor urma alte condamnări până în 2011, printre care și amenințarea cu moartea, când decide să plece în Afganistan, o decizie foarte „la modă”, în acea perioadă, în rândul tinerilor francezi de origine musulmană.Între timp, în 2008 pleacă în Canada unde se va converti la islam luându-și numele de mujahedin „Zakaria” și intră în contact cu alții care au revenit din Afganistan. Dar în 2010 va fi expulzat din Canada pentru că ar fi agresat „mai mulți fideli ai unei moschee, cărora i-ar fi reproșat că ar fi „musulmani falși/ipocriți”.Ca urmare, anul următor el revine în Franța și se stabilește la Bordeaux, unde ia decizia de a se „instala” (stabili) în Afganistan unde reușește să intre legal cu o viză de lucru de 3 luni în domeniul „umanitar” cu scopul „de-a putea face o idee despre talibani” (adică, de a-i cunoaște pe talibani, de aproape). La început locuiește (ca „nou recrut”) într-o tabără (cu corturi) la Mir Ali în Pakistan (în munții pakistanezi Orakzai), unde după 6 luni fiind clasat (considerat) ca „sigur”, va deveni mesajer între talibanii din Waziristanul pakistanez și cei din provincia afgană Khost, unde de altfel, va fi și interpelat în 2012 de către un polițist de frontieră afgan care îl predă forțelor aliate internaționale.Merită de remarcat faptul (interesant) că el se va atașa „mentalității” talibanilor (din Afganistan și Pakistan) și luptei cu caracter terorist în care sunt angajați aceștia dar va denunța ideologia și practicile organizației teroriste și criminale Al Qaeda.Predat autorităților franceze în cursul lunii mai 2014 (după cca 1 an și jumătate de sejur în închisorile americane din Afganistan) și încarcerat în regiunea sa de reședință Normandia, la centrul „medieval” de detenție provizorie Bonne-Nouvelle din Rouen (DISP Rennes-Grand Ouest, Bul. Europei nr. 169, 76100 Rouen, dat în folosință 1864, cu 272 de celule și 518 locuri operaționale pentru bărbați, respectiv, cu 35 de celule si 52 de locuri operaționale pentru deținute și 34 de celule individuale pentru minori dar și un cartier de smilibertate cu 19 celule și 20 de locuri operaționale), expertiza psihiatrică pune în evidență la el „o structură de personalitate comportând caracteristici ale psihozei” dar neagă „abolirea discernământului” (deci, implicit, „iresponsabilitatea penală”) și aprobă cercetarea lui penală în stare dearest preventiv, recomandându-i, în plus, să beneficieze și de o „reală pregătire profesională”. Celibatar, fără familie (și fără copii), Franck Elong Abé va fi plasat în detenție provizorie și clasat, în cursul lunii noiembrie 2015, DPS (Détenu Particulièrement Signalé/Deținut sub supraveghere permanentă), datorită „periculozității sale deosebite/ieșite din comun” (pentru pericolul deosebit pe care îl reprezenta pentru anturajul său) și a „instabilității sale psihice” (care „genera, automat, un comportament violent), ceea ce îl izolează de școală, de activități socio–eucative și sportive, dar îl va apropia de deținuți integriști și radicalizați.Foarte probabil, pentru că în luna septembrie va fi condamnat la 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corecțional din Rouen (capitala regiunii administrative Normandia) într-un alt dosar infracțional grav, conform unor surse oficiale, de „tentativă de evadare” (cu luare de ostatici, cu un „makeshift weapon” în unitatea de ingrijiri medicale cu caracter phihiatric al închisorii Lille-Loos-Sequedin/DISP Lille Eurométropole, unde era încarcerat). De fapt, închisoarea Lille-Loos-Sequedin este un centru penitenciar modern aflat sub DISP (Direcția Interregională a Serviciului Penitenciar) Lille–Grand Nord dată în folosință recent (în 2005) care are în componența sa un cartier de detenție provizorie pentru bărbați (cu 361 de celule și o capacitate operațională de 436 de locuri), un cartier de detenție provizorie pentru femei (cu 129 de celule și o capacitate operațională de 149 de locuri), dar și un cartier de semilibertate pentru bărbați (cu 14 celule și o capacitate operațională de 49 de locuri) și pentru femei (cu 8 celule și o capacitate operațională de 11 locuri) dar și un CNE (CNO–Centru Național de Evaluare/Centru Național de Observație), o structură înternă a Administrației Penitenciare Franceze (AP) care are ca obiectiv studiul personalității deținuților și evaluarea periculozității acestora înainte de orientarea lor către centrele private de libertate în care urmează să-și execute pedepsele. În sfârșit, statutul de DPS lui Franck Elong Abé i-a fost renoit și în cursul lunii mai 2020. Între timp, în luna aprilie 2016, el va fi condamnat la 9 ani de detenție criminală pentru participarea sa la „o asociere de răufăcători în vederea perpetrării unu act terorist”.Transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles în luna octombrie 2019 el va fi plasat într-un QI (cartier de izolare) până când „grație comportamentului său corect și respectuos” și în „absența incidentelor disciplinare” începând cu luna august 2019, (re)devine DPS.În momentul transferului deținutului Abé în această închisoare (preveztă cu „Salons familiaux”/Saloane familiale, „UVF–Unités de vie familiales”/Unități de viață familială și „Parloirs simples”/Prison visiting room), densitatea carcerală era de 82,2%, adică, erau încarcerate cca 129 de persoane.Capturat de către americani în 2012 și încarcerat în închisoarea de la Kabul, acesta s-ar fi radicalizat, ceva mai devreme, în Centrul penitenciar (Maison d'arrêt/Centru de detenție provizorie) modern de la Bordeaux-Gradignan (DISP Bordeaux–Sud Ouest, dat în folosință în 1967, cu un cartier pentru bărbați cu 305 de celule individuale–cu o densitate carcerală de 221,61%, cu un cartier pentru femei cu 21 de celule și 22 de locuri operaționale–cu o densitate carcerală de 186,3%, cu un cartier pentru minori cu 23 de celule individuale–cu o densitate de 47,8% și cu un cartier pentru bărbați de „pedepse amenajate” cu 68 de celule și o capacitate operațională de 82 delocuri–cu o densitate carcerală de 61%).Conform informațiilor din dosarul de instrucție, Abé ar fi ajuns singur (adică, neînsoțit) în Afganistan (cu contract de mmuncă de tip umanitar), unde după ce ar fi aderat la triburile talibane urma să se angajeze ca mujahedin în „Războiul sfânt”, contra celor pe care aceștia considerau „mécréants” (atheistic, unbeliever), adică, „jandarmii lumii” (americanii) și forțele de coaliție internațională angajați în GWOT (Global War on Terror, declanșat pe 28 septembrie 2001 de către George W, Bush după atacarule teroriste de 11 septembrie în SUA). Înainte de a-l asasina pe Yvan Colonna în închisoarea de maximă siguranță de la Arles (unde este transferat în octombrie 2019), acesta l-ar fi „susținut” public pe asasinul profesorului de istorie–geografie Samuel Paty (de la școala generală Le Bois d'Aulne, în vârstă de 47 de ani, originar din Moulins, departamentul Allier, regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, căsătorit și tatăl unui copil în vârstă de 5 ani) și ar fi refuzat orice fel de comunicare cu spraveghetorii (gardienii). Legat de acesta din urmă, reamintesc faptul că pe 16 octombrie 2020, în jurul orei 17h15 polițiștii de la BAC (Brigada Anticriminalitate) din Conflans-Sainte-Honorine (considerată capitala franceză a industriei transportului fluvial, departamentul Yvelines–Grand Paris Seine et Oise) sunt alertați de către polițiștii municipali din Eragny-sur-Oise (departamentul Val d'Oise), după ce descoperă pe drumul public județean (D48E) cadavrul unui bărbat decapitat, nu departe (la cca 3,5km, pe str. Ambasadorului) de Școala generală Le Bois d'Aulne (aparținând Academiei Versailles), identificat în persoana profesorului Samuel Paty.Agresorul, Abdoullakh Anzonov (având la naștere numele de Abdoullakh Abouyezidovitch), un tânăr cetățean rus (de origine cecenă) în vârstă de 18 ani (născut la Moscova), cunoscut autorităților polițienești franceze (ca delincvent juvenil) pentru infracțiuni corecționale de drept comun minore (degradare de bunuri și violență în bandă organizată), fără, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, avea statutul de refugiat politic în Franta (împreună cu părinții săi) și a obținut pe 4 martie 2020 un titlu se sejur (carte de rezident, valabil 10 ani), cu domiciliul în Evreux (prefectura departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia). „Auxiliar de curățenie” el va fi acceptat la un curs de „întreținere a spațiilor verzi” pe care ar fi trebuit să urmeze între iunie 2020 – februarie 2021, dar va fi exmatriculat datorită absențelor acumulate. În ciuda eșecului său școlar dar și a diferitelor incidente (violență verbală și fizică contra mai multor deținuți sau chiar și gardieni ai închisorii) în cursul anului 2020, începând cu luna februarie 2021, Franck Elong Abé redevine un „deținut cu statut ordinar” din DPS.În urma mai multor sesizări, în luna mai 2021, Administrația Penitenciară preconizează transferul acestuia într-o unitate administrativă de tip QER (Cartier de Evaluare al Radicalizării), dar până la urmă, proiectul este abandonat.S-ar părea că, cel puțin aparent, „omul ar fi fost pregătit să ajungă în Paradis” și „să moară ca un adevărat erou” (pentru Allah), evident, cu ambiția „de a deveni mare pentru Islam”.Ca urmare, Abé își instalează biroul în celula sa, își așează frigiderul pe pat, iar el doarme pe o pătură întinsă pe sol (o practică des întâlnită la „fanaticii” islamismului). Cum „liberabilitatea” lui (eliberarea sa condiționată sub control judiciar) se apropia, în cursul lunii februarie 2022, când, cu Yvan Colonna, încă juca șah și Pétanque (joc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă, o mică bilă de lemn colorată, numită și „cochonnet"/„purcica. în mod normal pe o suprafață plană de țărână, pământ uscat acoperit cu praf), Franck Elong Abé ar fi afirmat că după ieșirea din închisoare se va îndeletnicii cu „creșterea caprelor”, foarte probabil, ca o aluzie la „profesia” lui Yvan Colonna (care înainte de a fi interpelat în 2003 era specializat în această activitate).Într-un asemenea context, între „imaginea carcerală” a lui Franck Elong Abé, conform raportului lui Corinne Puglierini (fosta directoarea a închisorii de maximă siguranță de la Arles) și „parcursul carceral haotic” al acestuia (conform anchetei noastre) pare să fie o profundă disconcordanță.În sfârșit, în al 3-lea rând, trebuie să remarcăm faptul că pare mai mult decât suspect faptul că Abé a fost transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles.Pentru că chiar și în cazul „deosebit” de grav, adică, recidivă, cu o condamnare suplimentară necontopită (de 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corectional din Rouen pentru o „tentativă de evadare”), inclusiv, fără grațiile închisorii pentru „bună purtare” (ceea ce ar contrazice conjectura lui Corinne Puglierini), în total, Abé avea de executat 9 ani+30 de luni de detenție criminală (adică 11 ani și jumătate), iar după 2/3 de privare de libertate, cel puțin teoretic, era liberabil (chiar dacă nu la prima sau a doua solicitare, dar la următoarele).Având însă în vedere încarcerarea lui în detenție provizorie din mai 2014 (imediat, după extrădarea lui în Franța), în octombrie 2019 (când are loc transferul lui la închisoarea de maximă siguranță/Maison Centrale de la Arles aflată pe DJ 35, pe o suprafață de 110 000 m2, cu 160 de celule, dar cu o o capacitate operațională de 157 de locuri), Abé ar fi executat deja (în cazul cel mai grav) din totalul pedepsei sale 5 ani, adică, aproape ½ din pedeapsă și în scurt timp, putea deveni liberabil, conform celor susținute de către fosta directoare a închisorii Corinne Puglierini.Într-un asemenea context, sub nicio formă nu poate fi justificat transferul lui într-o închisoare de maximă siguranță, rezervat, în exclusivitate, condamnaților la pedepse lungi de închisoare (recluziune criminală), inclusiv, celor condamnați la închisoare pe viață.Cu atât mai mult cu cât în „aprecierea parcursului său carceral” si „comportamentul său în mediul carceral” existau disconcordanțe radicale. Ca urmare, acest transfer nu a fost deloc întâmplător, ceea ce, de altfel, sursele mele din mediul carceral și confirmă.După „evaluarea” lui Abé în închisoarea Lille-Loos-Sequedin (în cadrul Centrului Național de Evaluare) în timpul detenției sale provizorii, acesta părea să fie „omul ideal” pentru misiunea de a-l executa pe Colonna.Amândoi erau erau „en fin de peine” (la srârșitul pedepsei) și în plus, exista riscul ca Yvan Colonna să fie transferat la închisoarea Borgo din Corsica (un „centru istoric de detenție” cu 2 cartiere pentru condamnați și un centru de detenție provizorie pentru preveniți, la cca 15km de Bastia–prefectura departamentului Corsica de Nord), dar de vină ar fi fost Covid-2019, care ar fi încurcat toate planurile.Inclusiv, pe ale mele, care ar fi împiedicat (conform Administrației Penitenciare) să-l vizitez și să stau de vorbă cu el.În orice caz, din „ordinul mieilor”, cel din urmă nu trebuia să părăsească închisoarea din Arles decât cu picioarele în față, pentru că acesta avea de gând „să vorbească”, ceea ce de altfel s-a și întîmplat.Iar asasinul era o „pradă ușoară”, ușor influențabil și manipulabil care are șanse relativ scăzute să asiste la propriul său proces și oricum, având în vedere tublburările sale psihice (schizofrenie, paranoia și foarte probabil, o combinație a lor, „liniară” sub formă de „schizofrenie paranoidă”) chiar dacă va spune „ceva” nu cred că va fi luat în considerare.Dar nici nu cred că ar avea ce spune, pentru că la rândul său, atât el, cât și Erignac și Colonna, el este victima unei conspirații naționaliste pusă la punct și dusă la bun sfârșit de către „mieii” corsican, reduși la tăcere și „crescuți” pe fermele insulei.Cu certitudine, având în vedere relațiile apropiate și „cordiale” pe care le-ar fi avut Abé (martir pentru Allah) cu Colonna (martir pentru Corsica), este foarte puțin probabil ca el să fi bănuit ca ve deveni, într-o zi asasinul lui, ceea ce celui din urmp „nici prin minte nu i-ar fi trecut” !Colonna era un ultranaționalist echilibrat, responsabil, de caracter, fără a fi un criminal, care s-a lăsat antrenat într-un joc al unor „iele” mai mult „mielizate” decât „sirenizate”, crezând că va putea ieși învingător și biruitor în calitatea sa pe care a dobândit-o (neintenționat/nepremeditat) de „icoană a naționalismului corsican”.În ceea ce îl privește pe Abé, acesta era un descreierat radicalizat cu o profundă instabilitate psihică, nu atât dominat de demoni (cum credea), cât mai ales de halucinații datorate unor simptome specifice unei schizofrenii „lejere” (debutante și netratate), fără un profil killer înnăscut, care, sub nicio formă n-ar fi trebuit să se „intersecteze” într-un centru privat de liberate, așa cum am detaliat acest lucru.Dar din păcate, soarta a decis altfel. Pentru ca nedeterminarea ambiguității comportamentului haotic a lui Franck Elong Abé să fie și mai clară în mediul carceral merită să menționez aici si faptul că pe 30 martie 2022, în fața Adunării Naționale, când Corinne Puglierini este audiată în prezența succesorului său la direcția închisorii din Arles, Marc Olivier, ea rămâne fermă pe poziție și susține (în continuare) că profilul deținutului Abé, nu ar avea nimic „notabil”, chiar dacă succesorul ei confirmă că acesta din urmă va comite, totuși, alte evenimente, considerate, „notabile”, înainte ca statutul său de DPS să fie „ridicat” pentru a devein un „dețiunt ordinar”.Astfel, pe 17 iulie 2020 (după numai două luni și jumătate după ce iese din izolare), atunci urmând o pregătire în domeniul întreținerii spațiilor verzi, acesta îi „dă un cap în gura unui detinut pe care îl umple de sânge”, numai pentru simplul fapt că „ar fi înțeles greșit modul în care urma să fie utilizat sistemul de irigare a a acestora”, iar pe 10 decembrie blochează curtea promenadei închisorii îar în interiorul acesteia va vandaliza (premeditat) proiectoarele, tuburile de neon, cabinele telefonice și alte obiecte puse la dispoziția deținuților.Și asta după ce în cursul lunii martie el s-a bătut cu alți 2 deținuți musulmani din cauza Islamului, motiv pentru care este transferat în QI (cartierul de izolare).Și în sfârșit. după ce pe 14 iulie 2021 (de ziua națională a Franței), el atacă un supraveghetor (gardian) pe care îl amenință cu moartea, pe 25 august va agresa fizic un membru al personalului închisorii în timp ce, în perioada mai–septembrie 2021 acesta va boicota, systematic, complexul sportive din cauza unor neînțelegeri cu instructorii responsabili cu educația fizică a deținuților.Înainte de a-l sugruma pe Yvan Colonna pe 2 martie 2022, pe 14 ianuarie va mai ataca și un alt deținut („dându-i un pumn în gură și făcându-l Ko”) pentru simplul fapt că i-ar fi făcut reproșuri în legătură cu menajul pe care l-a prestat și de care acesta n-ar fi fost mulțumit. Și în plus, conform investigațiilor noastre, acesta ar fi avut, deja, în total, înainte să fie transferat la Arles, cca 29 de incidente, mai mut sau mai puțin grave (conform dosarului său carceral/de detenție și reactualizat în „spitalul–închisoare” Seclin). Merită de menționat aici faptul că spitalul psihiatric pentru deținuți din Seclin (oraș în departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France în partea flamană a regiunii urbane Lille Eurométropole) dat în folosință în 2013, este o unitate medical – carcerală, „betonată” (atât în interior cât și „de jur împrejur”), cu foișoare și acces „ultrasecurizat”, numit în jargon administrativ UHSA (Unitate Spitalicească Special Amenajată), cea de a 6-a în Franța, în care sunt internați deținuții cu tulburări psihice (mai mult sau mai puțin grave) aflată în subordinea Centrului de detenție provizorie Lille–Sequedin și CHRU Lille (Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille, cu profesorului Pierre Thomas, șeful Polului psihiatric) și creată prin Legea de programare și de orientare a justiției din 2002.Echipamentul personalul este prevăzut în jurul gâtului (atunci când se delasează) către „camerele” (celule îmbrăcate, în interior, în lemn) un „bandaj din fibră de carbon” pentru a fi protejat în cazul unui „derapaj” neprevăzut al unui bolnav (deținut), ceea ce mă duce cu cândul la celebrul film de ficțiune RoboCop (film de acțiune științifico-fantastic din 1987 regizat de către Paul Verhoeven). Instituția a fost dată în folosință cu 39 de supraveghetori (gardieni), 53 de asistenți medicali, 39 de infirmieri și 5 medici–psihiatru cu 60 de paturi, divizată în 3 secțiuni Majorelle (bleu–cu o tonalitate blândă, apropiată de culoarea violet, după numele artistului francez Jacques Majorelle care a promovat în lucrările sale, cea mai sensibilă, cu spitalizări sub constrângere, indiferent de sex și vârstă), Garance (garanță roșie extrasă din Roiba/Rubia tinctorum, o plantă ierboasă din familia Rubiaceae, cunoscută și sub denumiri populare: rimenele, rodea, pațchină, rezervată urgențelor, cu acordul deținuților, atăt bărbați, cât și femei sau minori) și în sfârșit Véronèse (după numele pictorului venețian al Renașterii Paolo Caliari/Véronèse dedicat deținuților cu lung sejur în vederea pregătirii unui „proiect de viață” după punerea lor în libertate). Interesant este și faptul că Abé ajunge în această unitate medicală (psihiatrică) pentru că în cursul lunii februarie 2015 (adică, după jumătate de ani după extrădarea sa în Franța și încarcerarea lui centrul de detenție „Bonne Nouvelle”/Veste bună – sic ! ca o ironie a sorții) el va eșua într-o sinucidere (voit sau nu), greu de spus dacă era sau nu, un fake.Cert este faptul că în ziua de 10 martie el reușește să „atragă” în „camera” (celula) sa o internistă (în psihiatrie) Diane D (în vârstă de 27 de ani) pe care o amenință cu moartea (punându-i la gât axul bobinei din toaletă pe care era plasat sulul de hârtie igienică) spunându-i: „Te previn, dacă vei apăsa pe bip-ul tău, eu voi înfige țeava (axul) în gâtul tău. Tu vei veni cu mine și mă vei însoți până la terenul de fobal”.Dar internista, în disperarea ei, după două minute, va striga după ajutor și imediat vor intervenii infimierii aflați în proximitatea locului care îl vor anihila pe agresor fără niciun fel de violență, prin injectarea unui calmant puternic.La întrebarea dacă actul său a fost sau nu o „tentativă de evadare”, Abé nu va răspunde deloc și ca urmare, va fi îndepărtat atât de curtea de promenadă cât și de terenul de fotbal.In fața instanței, avocatul său Pauline Vallois, a cărei intervenție, de altfel, va fi rapidă, nu existau niciun fel de probe materiale care să fi pus în evidență, o eventuală, tentativă de evadare, motiv pentru care acesta pleda pentru„relax” (achitarea lui).Din contră, procurorul Reublicii de Rouen, care se uita în ochii inculpatului, înconjurat în boxă de către membri ai BAC (Brigada de AntiCriminalitate) echipați cu pistoale Taser X26 (cu impulsuri electrice și cu cameră video incorporată), pregătiți să intervină cu „eficacite” (la nevoie), contestă spusele avocatei: „El și-a premeditat gestul. Contează prea puțin dacă avea sau nu șanse de evadare. Fapta este de o extremă gravitate” și silictă de 3 ani de închisoare.În ceea ce privește victima Diane D., conform avocatului ei Honoré Derain, afirma că ar rămâne traumatizat pe viață din cauza acestui eveniment dramatic, de care își va aduce aminte de fiecare dată când deschide poarta închisorii.Verdictul a fost conform așteptărilor, 4 ani de închisoare (cu 18 luni de suspendare) și plata sumei de 3.000 € reprezentând daune morale.

Ca urmare a unei noi „piste” propuse autorităților belgiene (aflată în studiu) pentru unul dintre cele mai mari și spectaculoase jafuri de diamante (în valoare de 21M€) comise în Belgia (la ABN Amro din Anvers Diamond Center), pe 2 martie 2007, fără violență, am fost contactat pentru realizarea unei anchete private legate de identificarea membrilor unei grupări infracționale de crimă organizată specializată în jafuri armate (banda din Nivelles), care în prima jumătate a deceniului opt al secolului trecut (1982–1985) a comis o serie de bracaje (jafuri armate), cu precădere în spații comerciale mari (Delhaize - Mega Image) din provincia belgiană flamandă Brabant, făcând 28 de victime (29 din surse sigure), dintre care 3 copii. Autoritățile belgiene consideră că dosarul „teroii din Brabant”, care urmează a fi prescris în 2025 și în care asasinii nu au fost identificați, încă, nici astăzi, este cel mai sângeros dosar criminal din întreaga istorie a regatului. În acest vast articol de investigatie, încerc să lansez o nouă pistă, în care fac o serie de conexiuni între evenimentele infracționale criminale de mare anvergură din anii 1980, care au marcat atât istoria criminală a Franței cât și a Belgiei, bazându-mă pe rezultatele unei anchete (cercetări) minuțioase conform căreia, unii infractori francezi (criminali) de mare anvergură din acea perioadă istorică (cu care am reușit să intru în contact) ar fi avut legături cu membri ai bandei din Nivelles, care și ei, la rîndul lor, ar fi fost, la origine, infractori francezi, iar ulterior, ar fi devenit criminali (asasini) în Belgia. [A se vedea pentru detalii lucările autorului: O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină, O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre)]. Dacă în Franța, pedeapsa capitală a fost abolită pe 9 octombrie 1981 (cu puțin timp după câștigarea alegerilor prezidențiale de François Mitterrand) de către profesorul de drept Robert Badinter (ministru al Justiției între 23 iunie 1981-19 februarie 1986, consultant la elaborarea Constituției României în 1991, președinte al Consiliului Constituțional Francez între 4 martie 1986-4 martie 1995, etc.), considerat, printre altele, și părintele abolirii pedepsei capitale, în Belgia, această sancțiune penală (care exista după cîștigarea indeperndeței în 1830–și era rar aplicată) va fi abolită doar prin legea din 10 iulie 1996, adică, peste un deceniu și jumătate. Însă, după 1950 (când are loc ultima execuție), pedeapsa de condamnare la moarte, este, automatic, comutată la pedeapsa de înnchisoare pe viață (compresibilă), adică posibilitatea (e)liberării condiționate sub control judicar (în majoritatea cazurilor „sub sechestru electronic”), cel puțin, teoretic, după 15 de ani de recluziune criminală (18 ami, în Franța), dacă nu există și alte amendamente (printre care și o perioadă de siguranță, care în principiu, este de 22 de ani de recluziune criminala, iar în cazuri excepționale, poate ajunge până la 30 de ani–pedeapsă maximă în executare, în Franța– în funcție de o serie de factori, printre care menționez recidiva criminală și circumstanțele agravante).În Belgia, ca și în Franța (în trecut), în principiu, în cazul coondamnării la 30 de ani de recluziune criminala (maximă în executare) sau la închisoare pe viată, condamnatul este liberabil condiționat după 15 ani de încarcerare (recluziune criminală), care, practic, poate fi pus ăn aplicare, dupa 19, 20, 23 sau chiar și 25 de ani îin cazurile menționate mai sus. Este JAP (Judecătorul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei), care împreună cu TAB (Tribunalul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei– compus din 3 magistrați, la recomandarea unei comisii formate din experți–psihiatrii, membri ai Administrației penitenciare) iau această decizie. (A se vedea pentru detalii La perpétuité en Belgique).În sfârșit, deși după cel de-al 2-lea Război Mondial exista o reală tendință (din partea tribunalelor) de a-i sancționa pe „colaboraționiștii” (belgieni) cu cel de-al 3-lea Reich (Germania nazistă) cu pedeapsa capitală, dintre cei 1.202 condamnați la moarte (mai puțin, cei condamnați la moarte prin contumacie–în lipsă), numai 242 au fost executați (106 în regiunea flamandă Flandra, 122 în regiunea francofonă Valonia și 14 în regiunea Bruxelles - Capitală).Este criminalul de război german Philipp–Johann–Adolf Schmitt (1902–1950), comandantul Fortăreței (Fort) Breendonk (Breendonck–din Willebroek, o comună din regiunea Flandra) și a lagărului de tranzit (fosta cazaemă) „General Lt. Dossin de Saint–Georges” de la Malines (Mechelen), ultimul și singurul criminal german executat în Belgia, pe 8 august 1950 (în urma unui verdict pronunțat pe 25 noiembrie 1949), arestat în Olanda, în 1945 și încarcerat la închisoarea din Rotterdam, după ce a fost recunoscut de către jurnalistul Paul–Michel–Gabriel Lévy (1910–2002), profesor la UCL (Univeritatea Catolică de la Louvain la Neuve), fost șef al serviciului de informații al INR (Institutul Național de Radiodifuziene belgian) înainte de război. În sfârșit, revenind la banda (gangul) de asasini din Nijvel (Nivelles) provincia Brabant, care a activat în prima jmătate a anilor 1980, în ciuda indulgenței autorităților judiciare belgiene, în contextul social–istoric de atunci, membrii acesteia (acestuia) ar fi fost condamnați la moarte, fără niciun fel de îndoială.Din contră, în ceea ce privește execuția lor, desi unii specialiști în materie criminală nu se îndoiau de acest lucru, eu sunt sigur de faptul că, „principiul” comutării automate a pedepsei capitale în închisoare pe viață ar fi funcționat și în cazul lor, iar ei ar fi fost eliberați (sub o formă sau alta), cel mult, dupa un sfert de secol de recluziune criminală.În ceea ce privește abolirea pedepsei capitale în Franța, ea devine în 1981 cel de-al 36-lea stat aboliționist în lume, era însă ultima țară a CEE (Comunitatea Economică Europeenă – predecesorul UE) care o mai aplica (practica).Iar ultimul executat în Franța, nu este Christian Ranucci (așa cum crede o importantă majoritate a societății civile–susținută greșit chiar și de mijloacele mass– media), dar Hamida Djandoubi, ghilotinat pe 10 septembrie 1977 la celebra închisoare Baumettes de la Marsilia.În sfârșit, nu pot să nu fac o conexiune (indirectă) între jafurile armate, cu precădere, din supermarket-urile Delhaize (Mega Image) ale Bandei din Nivelles (din provincia Brabant) și cele ale Bandei „Deghizaților” (de la Paris), derulate, practic, în aceași perioadă (1981–1986), specializată în spargerea de seifuri (bancare) care au comis 27 de atacuri armate, fără, însă a comite asasinate.A se vedea pentru detalii lucrările autorului: „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați..., Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam...), Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam..., Pedeapsa Capitală (Document istoric – Thomas CSINTA), Împreună contra pedepsei cu Moartea (Congresele internaționale de la Geneva, Kuala Lumpur și Oslo). Asasinatele din Brabant (Brabant wallon din 1995, Belgia) desemează (de fapt), o serie de bracaje (jafuri armate) deosebit de sângeroase care au avut loc în perioada 1982–1985, în special, în supermarket-urile Delhaize (Mega Image) din Flandra Orientală (provinciile Hainaut, Namur), dar și în nordul Franței în departamentul Nord (la Maubeuge), comise de către un gang (o bandă) de răufăcători (criminali), neidentificat(ă) până în prezent, în care 28 de persoane își vor pierde viața (printre care și 3 copii).Practic, activitea criminală a acesteuia (acesteia) o putem grupa în două etape.Prima, între 1982–1983 iar cea de-a doua, în toamna anului 1985.Iată și atacurile aramate (din punct de vedere cronologic) pe care Poliția federală belgiană presupune că ar fi fost comise de către acest gang (compus, din 3 sau 4 persoane purtătoare de măști) ca, de altfel, și „les postiches” (deghizații), care operau, aproximativ, în aceași perioadă istorică (la Paris). Prima etapă.- 13 martie 1982, furtul unei carabine (puști) dintr-o armurerie (Dinant, provincia Namur).- 13 august 1982, furtul a câtorva cutii de ceai și sticle de vin din băcănia Piot (Maubeuge, departamentul Nord, regiunea administrativă Nord-Pas de Calais, astăzi, Hauts de France), un polițist rănit grav.- 30 septembrie 1982, jaf armat comis de către doi indivizi (fără măști sau cagule) la armureria lui Daniel Dekaise (Wavre, provincia Brabant), 15 pistoale automate furate, un polițist municipal, ucis la fața locului și mai mulți răniți, aflați la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.- 23 decembrie 1982, jaf armat la Auberge du Chevalier (Beersel, provincia Brabant/sudul regiunii Bruxelles–Capitală), 1 mort–administratorul, după ce acesta a fost torturat cu sadism, în timp ce criminalii au „ospățit” și petrecut (cu voie bună), ciocnind cu șampanie, la fața locului.- 9 ianuarie 1983, asasinarea unui șofer de taxi (la Mons, provincia Hainaut).- 11 februarie 1983, jaf la un supermarket Delhaize (Genval, provincia Brabant), sustrași 692.384 FB (echivalentul a cca 35.000€PPA).- 25 februarie 1983, jaf armat la un supermarket Delhaize (Uccle, provincia Brabant/regiunea Bruxelles–Capitală), sustrași 600.000FB (cca 30.000€PPA), un rănit grav. - 3 martie 1983, jaf aramat la un supermarket Colruyt (Hal, provincia Brabant), 704.077 FB (36.000€PPA), un mort.- 7 mai 1983, jaf armat la un supermarket Grand Bazar (Carrefour Market din 2009), sustrași 800.000 FB (echivalentul a cca 41.000€PPA).- 10 septembrie 1983, jaf armat la Uzina textilă Wittock-Van Landeghem (Tamise, provincia Flandra Orientală), 7 veste anti-glonț sustrare, un mort și un rănit.- 17 septembrie 1983, jaf armat la un supermarket Colruyt (Nivelles, provincia Brabant), 3 morți (jandarmul Marcel Morue și cuplul Fourez–Dewit) și un rănit (jandarmul Jean-Marie Lacroix).- 2 octombrie 1983, jaf armat la Auberge des Trois Canards (Ohain, provincia Brabant), 1 mort.- 7 octombrie 1983, jaf aramat la un supermarket Delhaize (Beersel, provincia Brabant), 1 mort.- 1 decembrie 1983, jaf armat la o bijuterie (Anderlues, provincia Hainaut), 2 morți.A doua etapă.- 27 septembrie 1985 (între orle 20h00–21h00), jaf armat la un supermarket Delhaize (Braine–l’Alleud, provincia Brabant), 3 morți (Roger Engelbienne, Ghislain Platanne și Bozidar Djuroski) și un rănit (Bozidar Djuroski Jr.), sustrași 200.000 FB (cca 10.000€PPA). Probabil că, având în vedere faptul că Jurnalul Le Soir afirmă (din greșală) că și Bozidar Djuroski Jr. ar fi fost ucis, numărul victimelor (persoanrlor ucise de către gangul din Brabant) este indicat în mijloacele mass–media că ar fi fost 29, în loc de 28.- 27 septembrie 1985 (dupa jaful armat de la Braine–l’Alleud), 5 morți (printre care un băiat în vârsta de 13 ani și bancherul Léon Finné), un rănit (avocatul Jean-Paul Macau), sustrași 991.103 FB (cca 50.000€PPA)- 9 noiembrie 1985, jaf armat la un supermarket Delhaize (Alost, provincia Flandra Orientală), un măcel, 8 morți și 9 răniți, sustrași 937.777 FB (cca 47.500 €PPA).Notă. Dacă în privința victimelor nu există niciun fel de dubii (28 de morți și 22 de rănăți), în ceea ce privește suma totală realizată din jafuri (între 6–7 MFB, adică între 300.000–355.000€PPA), există o serie de divergențe, în fuuncție de surse, pentru că sumele sustrase erau approximative, între 200.000–776.000 FB la Braine–l'Alleud, între 991.103–2.511.103FB la Overijse și între 737. 777– 937. 777FB la Alost. Trebuie sî ținem cont și de faptul că 1.000FB, în acea perioadă, valorează astăzi, cca 50€PPA. Ancheta dirijată între 1985–2000 de către Lionel Ruth (sub conducerea procurorului Regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre și al magistratului Eric Van der Sypt, procuror la Parchetul federal de la Bruxelles) ar fi pus în evidență o serie de elemente comune acestor jafuri (în număr de 17–dintre care 4 comise în 1982, 10 comise în 1983 și 3 comise în 1985), mai ales, balistice (cu același tip de armament), vehicule utilizate (Volkswagen Golf GTI), modul operatoar (asasinte la întâmplare), zona geografică (provincia Brabant și vecinătăți) etc., mai ales în urma unor descoperiri, în cursul lunii noiembrie 1986, care vor avea loc în Canal Bruxelles-Charleroi, la Ronquières (componența municipalității Braine-le-Comte, în provincia valonă Hainaut din Belgia, înainte de fuziunea comunelor belgiene din 1977, cunoscută în special datorită planului înclinat, o construcție hidrotehnică de mari dimensiuni, inaugurată în 1968 și realizată pentru a compensa o diferență de nivel de aproximativ 68 de metri pe canalul Bruxelles-Charleroi). Aceste obiecte (probe materiale judiciare) apartinând presupușilor membri ai gangului din Nivelles, sunt adunate și păstrate în arhiva procuraturii federale, de care răspunde Eddy Renard. Portretrul robot al atacatorilor ar pune în evidență 3 persoane, cu trăsături (fizice) diferite.Un „ucigaș cu sânge rece” (descreierat, probabil și toxicoman), un „uriaș” (copulent de cca 1,80–1,82m) și un „bătrân” (probabil, peste 60 de ani).Identificarea lor însă, timp de cei 35 de ani care au trecut de la „retragerea lor voluntară la vatră” („pensionarea” lor) nu a fost posibilă, în ciuda unor eforturi deloc neglijabile din partea autorităților polițienești și judiciare belgiene, care, susțin că au exploatat cîteva zeci de piste, aparent, fiabile de-a lungul anilor (din câteva sute posibile). Ce am flat de la membri organizației criminale a lui Ruddy Decock ? Nimic, pentru că nu eram un om de încredere, așa cum era Tornel, al cărui loc de boss în cadrul firmei l-am preluat, privizoriu. S-au prins că nu sunt de-al lor, cu toate că am făcut tot posibilul ca să le fiu pe plac. Oricum, eu sunt convins că ei habar nu aveau cine erau membri bandei din Nivelles, dar bănuiau și ei că erau francezi și că ar fi avut relații cu membri poliției locale și chiar cu polițiștii–judiciari federali. N-ar fi fost exclus faptul că interesul meu deosebit pentru acest dosar să le fi atras atenția și să fi căzut, întocmai, din acest motiv, în dizgrația lor. Dar eram la începutul activității mele de investigator și corespondent de presă al Ziarului (Revistei) Poliției Capitalei (la investigații criminale) și mă gândeam că fiind în contact cu răufăctori (criminali) ar trebui să insist pentru că în cei aproape două decenii de la debutul bandei, bembri săi nu au fost identificați și nici dosarul jafurilor și asasinatelor lor, nu a fost clasat. Cuvinte cheie: Thomas Csinta – jurnalul bucureștiului, Albert Fagniard, Albert II al Belgiei, Ali Suleiman Ahmad, Bruno Berliner, Célestin Rinchard, Christiaan Bonkoffsky, David Van de Steen, Paul Van den Boeynants, Lionel Ruth, Francis Zwarts, François Rasse, Freddy–André Horion si Roland Feneulle, Jan Caubergh, Jean-Claude Myszka, Jean-François Ertrijckx, John Thomas Straffen, Juan Mendez, Julien Lahaut, Lucien Léger, Mahmoud-Philippe El Shennawy, Marc Dutroux și Michel Nihoul, Michel Bellen, Odon Renard, Patrick Geay, Patrick Haemers, porte-avions-Michel Ardouin, Robert Marguery, Roger Champenois, Serge Hernout, Staf Van Eycken, Taleb Hadjadj, Philipp–Johann–Adolf Schmitt, banda din Nivelles (Nijvel)