Etichetă: Emmanuel Macron

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed....

În urma dizolvării Parlamentului bicameral francez (conform Constituției din 4 octombrie 1958 a celei de-a V-a Republici și compus din Senatul Franței/Camera superioară și Adunarea Naționlă/Camera inferioară), instituția care exercită puterea deliberativă, puterea legislativă și puterea de a controla activitatea guvernamentală a Franței, pe  9 iunie 2024, pe 30 iunie și 7 iulie 2024 vor avea loc alegeri anticipate. Împărtăsec aici, oareum, convingerile mele politice, în contextul în care mă consider, apolitic, independent („neînregimentat” în sensul lui Grid Modorcea, în cartea sa „Istoria literaturii neînregimentate”), și profund angajat în slujba adevărului (istoric) cu deviza mea: „dacă vreau să fluier, fluier”! Vive la République, vive la France! Notă. Merită de remarcat faptul că dizolvarea Parlamentului francez nu s-a întâmplat decât în cazuri rare în timpul celei de a V-a Republici franceze fondate în 1958 de către generalul Charles de Gaulle, care a făcut apel la acest concept constituțional doar de 2 ori (în timpul președinției sale timp de un deceniu, între 1959–1969) în 1962, după terminarea Războiului Alegeriei (1 noiembrie 1954–5 iulie 1962) pentru un referendum privind alegerea președintelui Republicii prin vot universal și după evenimentele protestatre studențești, greve generale și manifestații cu caracter anticapitalist, antiimperialist, antiamerican, etc din 1968 (22 martie–30  mai), transformate într-o revoltă populară națională de mare anvergură, (considerată cea mai mare mișcare socială în Franta secolului XX) care necesita dizolvarea Adunării Naționale. Dacă un asemenea eveniment nu a avut loc în timpul președinției lui Georges Pompidou (1969–1974) și a lui Valéry Giscard d'Estaing (1974–1981), succesorul lor, François Mitterrand (1981–1995) a folosit acest „dispoztiv” tot de 2 ori, după alegerea lui și realegera lui în funcția supremă a statului, 10 mai 1981, respectiv, 8 mai 1988, cu scopul diminuării majorității parlamentare care îi era ostilă. Acelaș lucru face și succesorul său Jacques Chirac (1995–2007), pe 21 aprilie 1997, cu alegeri legislative anticipate pe 25 mai și 1 iunie pentru evitarea coabitării cu partidele de „stânga”. În sfârșit, de atunci, timp de 27 de ani acest concept consituțional nu a mai fost utilizat niciodată de către succesorii săi Nicolas Sarkozy (2007–2012) și François Hollande (2012–2017), până astăzi, utilizat din nou, de către actualul președinte Emmanuel Macron (în funcție din 2017), ca un „colac de salvare” contra fostului FN (Front Național, partid de „extremă dreaptă”) devenit RN (Adunare Națională, partid de „dreapta”).  La începutul acestui mileniu, l-am considerat, mult timp, pe compatriotul meu Nicolas Sarkozy (cu origini ungurești și evreiești din Budapesta) un „copil minune al secolului XX””, după ce a încercat să reformeze ministerele pe care le-a condus (dar nu cu mare succes): al „Bugetului” (1993–1995) al „Economiei și finanțelor (2004) și, în sfârșit, al „Internelor și Amenajării Teritoriului (2005–2007). Din păcate, după câștigarea alegerilor prezidențiale de către acesta și numirea sa în funcția de președinte al celei de a V-a Republici franceze (16 mai 2007–5 mai 2012) el va călca în picioare cele „1o porunci dumnezeiești” (devenite „păcate”!) ceea ce va avea ca efect prăbușirea imperiului pe care l-a clădit în jurul său, mai mult sau mai puțin, de manieră ilicită. Vorbim aici de „7 păcate capitale capitale”, un „păcat fatal” și alte două „necapitale” dar (deosebit de) grave cu o anexă la fel de gravă (din punctul meu de vedere)! Recent, într-o dezbatere televizată, el susținea că dacă ar fi rămas el președintele Republicii timp de două mandate, fostul Front Național (creat pe 5 octombrie 1972, de extremă dreaptă) devenit RN (Adunarea Națională, pe 1 iunie 2018), prezidat de către Jean-Marie Le Pen (1972-2011, președinte–fondator), Marine Le Pen (2011-2021) și și Jordan Bardella (începând cu luna septembrie 2021), nu ar fi reușit să se impună pe scena politici franceze, dar RN, într-adevăr, nici nu mai este FN (care s-ar fi schimbat mult de-a lungul anilor). Atunci însă când făcea această afirmație, a uitat să menționeze faptul că datorită  celor 10 păcate (grave) comise în timpul primului său mandat, a fost o mare dezamăgire pentru societatea civilă franceză și nu avea cum să fie reales. Nicolas Sarkozy este primul președinte al Republicii a V-a care a propus o reforma de fond a Codului de Instrucție Criminală francez din 1808 moștenită de la Închiziție și adoptată de către Napoléon Bonaparte, care nu este decât o reactualizare a Ordonanței de Procedura Criminală din 1670. În cadrul acestei reforme el propune suspendarea Judecătorului de Instrucție, un magistrat independent, însărcinat de către Procurorul General al Republicii cu instruirea (instrumentarea) dosarelor penale corecționale și criminale, precum și înlocuirea Juriului Popular în Procedura Juridică Penală Criminală (PJPCri), cu un Complet de Judecată, ca și în Procedura Juridică Penală Corecțională (PJPCor), format din 5 magistrați (3 în PJPCor). Această reformă de fond el justifică prin faptul că Judecătorul de Instrucție (considerat cel mai puternic om al Republicii încă de către Napoleon !) are puteri, practic „nelimitate" (ceea ce nu se mai justifică în mileniul III !) și instruirea (instrumentarea) dosarelor durează prea mult în timp (cca 1 an în PJPCor și în medie 3-4 ani în PJPCri), iar în PJPCri, Juriul Popular (compus din 3 Magistrați și 6 Jurați aleși de pe listele electorale, arbitrar, în prima instanța și 9 în Apel), este deseori influențat de către mass-media (și sensibilizat de către apărare !), ceea ce conduce în nenumărate cazuri la un verdicat necorespunzător, nefavorabil părții vătămate, respectiv, civile. În repetate rânduri, într-o serie de articole, am arătat că această reforma nu este necondiționat, una bună („O reformă fără formă și fără fond", „Șacalii", „Revizuirea condamnarilor în PJP–Procedura Juridică Penală”) un punct de vedere susținut și de către înalți magistrați, membri ai SNM (Sindicatulului Național ai Magistraților) precum și de către avocați penalisti reputați. Menționez aici faptul că începând de la 1 ianuarie 2023, în afară de Curtea Corecțională (care judecă delicte, compusă, obligatoriu, din 3 magistrați în cazul în care pedeapsa pronunțată depășește 5 ani de detenție, care pronunță sancțiuni cu maximum de 10 ani de detenție) și Curtea cu Jurați (care judecă crime, compusă din 3 magistrați și 6 jurați aleși de pe listele electorale în prima instanță și din 9 în Apel și care pronunta sentințe de la 10 ani de detenție criminală până la închisoarea pe viață) a fost creată și Curtea Criminală (compusă din 5 magistrați), un fel de „plombă” în cadrul juridicției franceze, între cele două, care judecă tot crime (dar de mai mică anvergură) care sunt sancționate penal cu pedepse cuprinse între 20-25 de ani de recluziune criminală. Astfel, Curtea cu Jurați (Juriul Popular), în această nouă structură administrativ-judiciară judecă numai crime grave și deosebit de grave care sunt sancționate penal cu peste 20 de ani de recluziune criminală. Tot în acest conext, competența Curții Corecționale se va prelungii „prin continuitate” atât în materie delicte cât și în materie criminală la sacțiuni penale până la 15 ani de recluziune criminală.  Nu pot să nu fac mențiunea aici a faptului că această nouă reorganizare a jurisdicției francceze, are o importantă componentă prevăzută în „păcatele" capitale ale lui Sarko (Nicolas Sarkozy).

Viorel Patrichi continuă să fie (rămână!) unul dintre cei mai valoroși (prestigioși) și activi ziariști profesioniști ai generației sale (în „vârful piramidei”) și nu...

https://youtu.be/8dPaPHxiGe4 Analiza evenimentelor militare și politice ce au avut loc în Ucraina, conform informațiilor difuzate de canalele de știri internaționale și naționale, precum și a...

Situația politică din Franța (conform sondajului Politico) este tot mai complicată, mai ales după apariția a două noi figuri pe eșichierul de dreapta. Valérie...

Scriam duminică, pe 15 august seara că primele elemente ale Teroriștilor Islamiști, Talibani, intraseră în cursul zilei în Kabul. Ce Simbol! De ziua în care...

https://www.youtube.com/watch?v=dVNKlgEtRhM Repentance. Lettre ouverte à monsieur Macron, par le général de corps d’armée (2s) Michel Franceschi (A se vedea traducerea în limba română în Anexă)...

In memoriam,  Tignous (Bernard Verhlac, 1957–2015), colaboratorul meu dr la Charlie Hebdo (A se vedea și Editorialul  autorului: Adio Charlie!) Descendent al unei famlii nobile înstărite (Mihály Sarközy de Nagy Bócsa, aristocrat maghiar din secolul XVII cu ținuturi întinse de pământ în satul Alattyán aproape de Szolnok), Nicolas–Paul–Stéphane Sarközy de Nagy Bócsa (Județul Bács-Kiskun, Ungaria), fostul Președinte al Republicii Franceze  a fost și va ramâne, fără nicio îndoiala, una dintre marile figuri emblematice ale lumii politice franceze și internaționale, contemporane. Un adevărat nonconformist, un reformator, normalizator și simplificator" (Luca Niculescu, Red. Șef RFI România), Nicolas Sarkozy (de Nagy Bócsa, n.1955) este primul Președinte al celei de-a V-a Republici Franceze (2007–2012, avocat, fost membru și președinte al partidului UMP–Uniunea  pentru Majoritatea Prezidențială, devenită, ulterior, Uniunea pentru Mișcarea Populară, partid de centru dreapta–dreapta, cu ideologie de: liberalism, conservatorism, liberal-conservatorism, democrație creștină) care a „sfidat" din plin legile nescrise ale acesteia („codul" nescris tradițional de deontologie prezidențial), respectat cu strictețe de către toți predecesorii acestuia: Charles de Gaulle (militar–general de armată, în funcție între 1958–1969, președinte–fondator al celei de a V-a Republici franceze, precum și al partidelor politice de dreapta, cu idelogie gaulle-istă,  RPF–Adunarea Poporului Francez, fondat în 1947 și UNR–Uniunea pentru Nouă Republică, fondată în 1958, devenită din 1967  UDR–Uniunea Democraților pentru Republică/1968–1974); Georges Pompidou (profesor universitar, în funcție între 1969–1974, cel de-al 2-lea presedinte al celei de-a V-a Republici, fost membru al partidelor UNR, UDR, respectiv, UNR–UDT/Uniunea Democraților pentru Republică–Uniunea Democratică a Muncii/1962–1967); Valéry Giscard d'Estaing/VGE (inginer, inspector de finanțe, în funcție între 1974–1981,  cel de-al 3-le presedinte al celei de-a V-a Republici, reprezentant al partidelor politice de centru dreapta, cu ideologie de centru-dreapta: CNIP–Centrul Național al Independenților și al Țăranilor, 1952–1962, RI–Republicani  Independenți, 1962–1966 partid devenit FNRI–Federația  Națională a Republicanilor Independenți între 1966–1977; PR–Partidul  Republican/1977–1978; UDF-PR–Uniunea  pentru Democrația Franceză-Partidul Republican/1978-1995, devenit UDF între 1995-2002, când a fost integrat în UMP, conservatorism, social-liberalism, democrație creștină, patriotism, tradiționalism); François Mitterrand (avocat, editor de prsă, în funcție între 1981-1995, cel de-al 4-lea presedinte al celei de a V-a Republici, reprezentant al partidelor politice de stânga: UDSR–Uniunea  Democratică și Socialistă a Rezistenței/1946-1965; CIR–Convenția Instituțiilor Republicane/1965–1971; PS–Partidul  Socialist, 1971–1995) și  Jacques Chirac (înalt funcționar al statului, în funcție între 1995-2007, reprezentant al partidelor politice gaulle-iste UNR/1968–1971; UDR/1971-1976; RPR–Adunarea  pentru Republică/1976–1995, scindat din UDF, integrat în 2002, în UMP). Dar și de către succesorii săi, François Hollande (înalt funcționar al statului, avocat, în funcție între 2012 –2017, PS–Partidul Socialist/din 1979, primul secretar între 1998– 2007), respectiv, Emanuel Macron (înalt funcționar al statului, inspector de finanțe și consilier bancar de afaceri, în funcție din 2017, o altă mare promisiune a reformelor franceze, membru PS între 2006-2009, fondator al partidului EM/LREM–La  Republique en Marche în 2016, care aparent este fără un program politic de „culoare” – de stânga sau de dreapta, cu o ideologie destul de ambiguă: „mergem, înainte și sinuos, între stânga și dreapta, apoi, mai vedem pe parcurs cum evoluează societatea"). Notă. A se vedea pentru detalii și lucrările autorului Remember 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle”, „le plus illustre des Français”. „De Gaulle trebuie ucis”. „Cel mai ilustru dintre francezi”, fondator și comandant istoric, legendar, al celei de a V-a Republici și atentatele (atacurile) teroriste eșuate contra acestuia (Subiect de teză de doctorat, Partea I: OAS – Organizația Armată Secretă, puciul generalilor de la Alger, dosarul Bazooka, atentatul de la Pont-sur-Seine) Remember 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle” „le plus illustre des Français”. „De Gaulle trebuie ucis”. „Cel mai ilustru dintre francezi”, fondator și comandant istoric, legendar, al celei de a V-a Republici și atentatele (atacurile) teroriste eșuate contra acestuia (Subiect de teză de doctorat, Partea II: Charlotte Corday de la Petit–Clamart, Mont Faron)

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist Corespondent de presă - Poliția Capitalei (Franța) Dedic...