Etichetă: spitale universitare Paris Vest (Georges Pompidou

În CPC (Codul Civil de Procedură) francez, prin definiție, autoritatea parentală este un ansamblu de drepturi și îndatoriri având ca finalitate interesele copilului, revenind în exclusivitate părinților lui (naturali sau adoptivi) până la majorat sau „emanciparea” lui, care să-i permită un trai decent, în siguranță, să-i protejeze sănătatea și integritatea sa fizică și psihică, care să-i permită o dezvoltare armonioasă în raport cu vârstă lui (Legea n°2002-305 din 04 martie 2002 relativ la autoritatea parentală, intrată în vigoare pe dată de 07 martie 2002; Circulara ministerială 94-149 din 13 aprilie 1994: „controlul școlarității copilului natural sau adoptat de către părinții săi legitimi”; Scrisoarea ministerială pe aceași tematică din 13 octombrie 1999; Scrisoarea ministerială din 22 noiembrie 2001 privind „relații între serviciile MEN-Ministerului Educației Naționale și pariintii elevilor separați sau divorțați”; ASH-Adaptarea școlară și școlarizarea elevilor handicapați, n°2259 din 19 aprilie 2002)Abandonul copilului este un fenomen social vechi de câteva secole care începe să ia proporții în secolul al XVIII - lea, dar acesta debutează cu crizele de subzistență, foarte frecvente, care își fac apariția deja in secolul XVII. În 1787 Jacques Necker (1732-1804, bancher și om politic de origine elvețiană care a trăit la Paris, fost director al Trezoriei Regale, 21 octombrie 1776 - 19 mai 1781, iar ulterior, al Finanțelor între 25 august 1788 - 11 iulie 1789, prim-minstru lal Finanțelor si ministru principal de stat între 16 iulie 1789 - 4 septembrie 1790), estima că un număr de 40.000 de copii erau abandonați în Franța pentru o populație de cca 26 milioane de locuitori.El este cel care reglementează (printr-un text de lege aprobat de către Adunarea Națională) diferența dintre un „copil găsit” (într-un loc public, care urma să fie încredințat unor instituții aflate în custodia serviciilor sociale) și un „copil abandonat”, pe care părinții săi îl incredințeau unei rude, unui apropiat sau unei autorități locale, care exercitau asupra lui o autoritate parentală. Numele lui a fost aribuit celebrului și prestigiosului spital universitar francez Necker–Enfants Malades Hospital (spital specializat în pediatrie, care începând cu 2011 este unul dintre cele 12 grupuri spitalicești al Assistance publique - hôpitaux de Paris - AP-HP), aflat în cartierul cu acelați nume (cartier Necker) în sectorul parizian 15), atașat UFR (Fcultatea de Medicină) a universității Paris V (Paris-Descartes), ca de altfel și celelalte spitale universitare renumite din Paris Centre (Cochin, Broca, Hôtel Dieu), respectiv, din Paris Vest (Georges Pompidou, Vaugirard Gabriel-Pallez, Corentin Celton).Între 1640 și 1789 (debutul Revoluției Franceze), HET (l'Hôpital des Enfants Trouvés - Spitalul Copiilor Gășiți) la Paris, fondat în 1670 (ulterior, în 1739 și la Londra), a adunat de pe străzile metropolei și a ariei sale metropolitane, nu mai puțin de 390.000 de copii abandonați, care ulterior, au fost și „găsiți” !Dacă numărul lor era 30 în 1640, într-un secol și jumătate el a atins cifra record de 5.900 pentru o pupulatie urbană care depășea puțin 1 million de locuitori (850.000 pentru Paris intramuros), astăzi, prima metropolă (Unitate urbană) franceză și europeană ca dimensiune, respectiv, PUB (Produs Urban Brut) cu cca 13 milioane locuitori.La Lyon, a doua metropolă franceză (ca cca 2,4 milioane de locuitori îmreună cu sa aria urbană) ca importantă economică, în 1690 erau contabilizați 600 de copii abandonați, iar timp de un secol, numărul lor a crescut la 1.500, pentru o poulatie urbană care depășea 150.000 de locuitori (130.000 pentru orașul Lyon), iar la Marsilia (cu cca 2 milioane de locuitor împreună cu aria sa urbană Aix - Marseille), a treia metropolă franceză, numărul lor trece de la 41 în 1621 la 523 în timpul Revoluției Franceze, pentru o populație metropolitană de peste 100.000 de locuitori. Din investigațiile pe care le-am întreprins în acest dosar, se pare că abandonul copilului a avut loc, relativ, devreme după nașterea lui. La Lyon între 1716-1717, 40% dintre ei au mai puțin de două zile și 60% mai puțin de o lună, în momentul abandonului, iar la Paris în 1778, 60% dintre ei aveau mai puțin de trei săptămâni. La Nancy în 1774, în momentul abandonului, 40% aveau mai puțin de o săptămâna, iar în 1788, acest procent a crescut la mai mult de trei sferturi din numărul lor. Conform cercetărilor întreprinse, se pare că există o serie de cauze care au contribuit la acest fenomen. În majoritatea cazurilor, este vorba de copii rezultați în afara căsătoriei sau dintr-o căsătorie considerată „nelegitimă”, neaprobată de către unul dintre părinți. Ordonanța din 1556 impune, în cazul căsătoriei legitime (recunoscute) consimțământul părinților pentru persoanele de sex feminin (femei) până la vârstă de 25 de ani, iar pentru cele de sex masculin (bărbați), până la vârstă de 30 de ani, practici întâlnite, în special, în înalta societate. La Meulan (Yvelinnes, regiunea urbană pariziană), între 1660-1739, ceva mai mult de 10% erau procreări anticipate și peste 13-14% după 1740. La Sotteville lès Rouen (Rouen, aria urbană peste 700.000 loc., departamentul Seine Maritime) acest procent ajunge la 36-37% între 1760-1789. În mediile urbane modeste, unde concubinajul este des practicat, în special, datorită unei vieți haotice, mai eles din cauza lipsei locului de muncă stabil, ruptura unei legături de tip matrimonială era un proces foarte frecvent. La Reims (departamentul Marne, arie urbană peste 400.000 loc.), pe la mijlocul secolului XVIII, aproape jumătate din totalul de copii abandonați aveau o mamă celibatară provenită din mediul țesătoriei de lână. La Paris, înntre 1772-1778, cca 30-35% dintre copii abandonați proveneau de la mamele care au născut la Hôpital Général (l'Hôpital des Enfants - Trouvés).Și cuplurile legitime practicau abandonul de copil, organizat, înca din sexolele XVII-XVIII, în special datorita sărăciei sau a imposibilității de a oferii copiilor lor un trai decent, o educație corespunzătoare, dar și din alte considerente de ordin social sau moral, mai mult sau mai puțin preconcepute. Chiar si marele Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), scriitor, filosof si muzician genevez, părintele „conflictului modern”, stabilit în Franta, si-a abandonat cei 5 copii ai săi (rezultați dintr-o relație amoroasă cu o servitoare cu care începe o viață de cuplu din 1745) la Hôpital des Enfants - Trouvés („Les Confesions”, volumul opt, 1769–1770). El scria în 1751 D-nei Dupin de Francueil (în cele 12 volume autobiografice, care acoperă viața lui până în 1767, „Les Confesions”), nu cu puține regete, că având în vedere situația lui (materială) dezastruoasă (trăind de pe o zi pe alta !), nu câștiga suficient pentru întreținerea lor.