Cea de-a 30-a ediție a Bazarului diplomatic de Crăciun, „IWA Christmas Bazaar”, este marcată anul acesta de împlinirea a 3 decenii de fapte bune. Este o ediție specială și, prin caracterul său aniversar, promitea a fi o experiență inedită pentru cei dornici să descopere cadouri deosebite din peste 60 de țări, să se bucure de o și, în același timp, să contribuie la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
„După doi ani de reinventare a Bazarului în format hibrid, am așteptat cu nerăbdare și cu emoție această ediție. Împreună cu misiunile diplomatice acreditate în România, precum și cu reprezentanți ai comunității expat, ne-am unit forțele și am reușit în acest an, prin perseverență și solidaritate, să prezentăm publicului Bazarul într-o locație nouă și să pregătim numeroase surprize la standurile țărilor participante, precum și momente vibrante pe scena evenimentului. Organizarea acestei ediții a fost o provocare, de aceea țin să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest exercițiu special de diplomație publică și culturală”, declară Marina Coandă Bundac de la IWA Christmas Bazaar Chairperson, coordonatoarea ultimelor 10 ediții ale Bazarului de Crăciun.
Aproximativ 600 de voluntari din peste 60 de ţări și-au unit forțele în numele solidarității, empatiei, diversității și diplomației culturale. Astfel, publicul participant s-a bucurat de programe de muzică și dans, demonstrații de meșteșuguri și obiceiuri culinare, de prezentări de obiecte tradiționale, specifice fiecărei culturi reprezentate, toate, oferite prin generozitatea celor 60 de state care au ales să se implice creativ în organizarea acestui eveniment.
„Bazarul diplomatic de Crăciun, „IWA Christmas Bazaar” este un eveniment binecuvântat. Bazarul unește, conectează, răspândește emoție și creează magie.”, susține Delia Sfetcu, Președintă IWA.
În fiecare an comunitatea internațională din România răspunde invitației IWA (International Water Association) de a sprijini proiectele locale în care organizația este implicată. Fondurile strânse din vânzarea produselor tradiționale ale țărilor participante și din sponsorizări vor fi redirecționate către asociații care sprijină persoane aflate în dificultate. „IWA Christmas Bazaar” este un eveniment caritabil organizat în fiecare an de IWA (Asociația Internațională a Femeilor din România) sub egida Ministerului Afacerilor Externe. Anul acesta are loc, astăzi, 11 decembrie 2022, între orele 10h00 și 16h00, la Biblioteca Națională a României.
IWA-Asociația Internațională a Femeilor din România este o organizație neguvernamentală și nonprofit înființată în 1978. IWA este formată din membre provenind din Corpul Diplomatic acreditat în România, dar și din comunitatea civilă– culturală sau de afaceri – reprezentând peste 60 de țări.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Mobilizarea comunității diplomatice din România în spirit filantropic pentru cea de-a 30-a ediţ… […]