Acasă Intelligence - Defence & Security „Prelungirea prin continuitate” a KGB în secolul XX (Continuitatea KGB-lui în secolul...

„Prelungirea prin continuitate” a KGB în secolul XX (Continuitatea KGB-lui în secolul XX –Urmașele KGB ului/The continuity of the KGB in the 20th century – Descendants of the KGB). Corespondență de la Lect. dr. Tănase Tiberiu (secretar al CRIFST – Comitetul Român pentru Istoria & Filosofia Științei & Tehnici – Academia Română, directorul revistei „Intelligence Info” – partener al Jurnalului Bucureștiului)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose!Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events. The principles that will be at the basis of this publication are: a) Democracy cannot exist without opposition, b) Elected representatives are our representatives and not our masters, c) Criticism fosters progress, d) Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Rezumat. De la sfârşitul anilor 1980, în KGB s-a observat că era nevoie de o reorientare a eforturilor sale principale, datorită: recrudescenţei crimei organizate şi, în special, a traficului de droguri, tehnologiei învechite în toate domeniile şi scăderii drastice a economiei. În acest context,  începând cu anul 1985 se fac eforturi pentru schimbarea imaginii negative şi  pentru creştera încrederi cetăţenilor în organele de securitate ale statului. Astfel se declanşează un proces cunoscut sub numele de perestroika, care este anunţată oficial în decembrie 1987 în publicaţia Pravda, când se declanşează simplificarea structurilor şi reorientarea  lentă a KGB-ului către noi posibile ameninţări. Se modifică chiar emblema KGB-lui scutul şi spada Partidului, prin dispariţia simbolului său ofensiv spada în sensul noii orientări în spiritul perestroikăi. KGB–ul ca şi alte servicii de informaţii din ţările din Est au încercat să-şi asigure supravieţuirea într-un sistem nou care deja, era percetibil–cu adevărat–încă de la începutul anilor ’80.

Abstract. Since the late 1980s, the KGB has seen the need for a reorientation of its main efforts, due to: the resurgence of organized crime and, in particular, drug trafficking, outdated technology in all areas, and the drastic decline of the economy. In this context, since 1985, efforts have been made to change the negative image and to increase citizens’ confidence in the state’s security bodies. Thus, a process known as perestroika is triggered, which is officially announced in December 1987 in the publication Pravda, when the simplification of the structures and the slow reorientation of the KGB towards new possible threats are triggered. Even the emblem of the KGB, the shield and the sword of the Party, is changed, by the disappearance of its offensive symbol, the sword, in the sense of the new orientation in the spirit of perestroika. The KGB, like other intelligence services from Eastern countries, tried to ensure their survival in a new system that was already perceptible–really–since the beginning of the 80s.

Introducere

Serviciile de intelligence (informaţii  pentru securitate) sunt, în primul rând, structuri speciale ale statului, organe de stat, instituţii publice, aparţinând, de regulă, de puterea executivă. Prin urmare, serviciile de informaţii sunt elemente ale structurii organizatorice a statului, care se pot afla în relaţii de subordonare sau funcţionale cu guvernul ori sunt, în cazul României, organizate ca autorităţi administrative autonome.[1]. Din această caracteristică rezultă că serviciile de informaţii sunt autorităţi publice, care sunt organizate şi funcţionează în interes public, în slujba statului şi a naţiunii, chiar dacă activitatea lor are natură secretă, fiind supusă unor nivele de transparenţă strict controlate. Serviciile şi structurile  care formează  comunitatea  informativă a unui  stat  reprezintă  o parte  constitutivă a puterii democratice[2], iar rolul unei comunităţi informative performante  este  acela  de  protecţie a naţiunii, a colectivităţii şi a indivizilor ce o compun împotriva ameninţărilor interne şi externe. Aceasta, presupune obţinerea unui flux informaţional necesar fundamentării unei anumite  viziuni  asupra  viitorului şi cunoaşterea exactă a locului  pe care  se doreşte să le  aibă o ţară  în lume[3]. Sintagma „comunitate de informaţii” aparţine sistemului politic anglo-saxon, dezvoltat de marile puteri europene, după modelul Angliei, la începutul secolului al XIX-lea. Ea reprezintă un ansamblu ce funcţionează ca sistem (sub-sistem) al domeniului securităţii cu funcţii de coordonare, planificare şi gestionarea infor-maţiilor de securitate necesare apărării  valorilor şi intereselor unei naţiuni.

Schimbările determinate de KGB în perioda 89-90 în statele din Europa Central Răsăriteană. Rolul serviciilor de informaţii şi de securitate în prăbuşirea comunismului este ambiguu însă, cu siguranţă, a fost important. Iuri V. Andropov, preşedintele KGB-ului, apoi prim-ministru al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), a fost precursorul „perestroikăi”, înaintea lui Gorbaciov- care  era protejatul său. Andronov nu era izolat în KGB. De la începutul anilor ’80 , în cadrul KGB s-a observat, la fel  ca în partid, o tendinţă reformatoare (însă tot spre doctrina marxistă) şi o tendinţă comunistă ortodoxă.  De altfel de la sfârşitul anilor ’80, în KGB s-a observat că era nevoie de o reorientare a eforturilor sale principale, datorită: recrudescenţei crimei organizate şi, în special, a traficului de droguri, tehnologiei învechite în toate domeniile şi scăderii drastice a economiei.[4]. În acest context,  începând cu anul 1985 se fac eforturi pentru schimbarea imaginii negative şi  pentru creştera încrederi cetăţenilor în organele de securitate ale statului. Astfel se declanşează un proces cunoscut sub numele de perestroika, care este anunţată oficial în decembrie 1987 în publicaţia Pravda, când se declanşează simplificarea structurilor şi reorientarea  lentă a KGB-ului către noi posibile ameninţări. Se modifică chiar emblema KGB-lui scutul şi spada Partidului, prin dispariţia simbolului său ofensiv spada în sensul noii orientări în spiritul perestroikăi .

KGB–ul ca şi alte servicii de informaţii din ţările din Est au încercat să-şi asigure supravieţuirea într-un sistem nou care deja, era percetibil–cu adevărat–încă de la începutul anilor 1980. Gorbaciov şi-a dat seama de importanţa KGB-ului: a) ca element de influenţă în politica internă sovietică; b) ca mijloc de a evita să fie destabilizat şi c) pentru a fi informat asupra situaţiei sociale, economice şi politica a URSS[5]. Astfel, spre deosebire de alte organe de stat, KGB-ul nu a fost obiectul unor reforme abia în iunie 1989,  când Vladimir Hrusciov (preşedintele KGB-lui preia postul de membru al Biroului Politic (Politbirou fară să fi fost candidat) şi se înfinţează Comitetul pentru Probleme de Apărare şi de Securitate a Statului (KVOGB), alcătuit din parlamentari  şi care răspundea de crearea bazei legale a KGB.

În august 1990, lt.col. KGB, V. Moruzov, dezvălui în Kmsomolskaia Pravda” existenţa uni  grup activ de reformatori în cadrul KGB. Cel mai bun exemplu al acestei tendinţe este, probabil, fostul şef al KGB din Georgia, Eduard Sevardnadze, devenit ministru al afacerilor externe al URSS şi adept al unei politici liberale. În ansamblu, KGB-ul şi însuşi Hruşciov (care, totuşi, va face parte din grupul de pucişti în august 1991) puteau fi consideraţi drept adepţi ai politicii lui Gorbaciov.  Diferitele tendinţe ale KGB-ului au ieşit la lumină în cursul tentativei loviturii de stat din august 1991, pregătirea puciului–care ar fi debutat în decembrie 1990–se pare că nu fusese decât rodul câtorva elemente conservatoare. Refuzul ofiţerilor KGB de a interveni împotriva lui Boris Elţîn, cât şi faptul că nu s-a evaluat corect reacţia poporului sovietic de către pucişti, indică nu numai existenţa unor divergenţe interne, ci şi o cenzură între bază şi vârful organizaţiei.

Intelligence Info, Volumul 1, 2022

I.  Urmaşele KGB-ului

Un studiu publicat de analiştii SVR  în 1996 milita pentru o refacere a URSS, sub controlul Rusiei până în anul 2005.[6]. Implicat în încercarea de lovitură de stat,  din august 1991, KGB-ul  a trebuit să suporte consecinţe fiind reorganizat şi restructurat  în mai multe etape succesive,  pentru ca în cele din urmă să fie desfiinţat. Primul serviciu nou de securitate informaţii al Federaţiei Ruse, a fost  Agenţia Federală de Securitate a Rusiei (AFB-aceasta includea şi o Direcţie de Informaţii Externe), subordonată direct preşedintelui şi sub control parlamentar prin Decretul din 26 noiembrie 1991 al preşedintelui Boris Elţîn. Ulterior la 19 decembrie 1991, preşedintele Elţîn semnează un alt  decret prin care se înfinţează Ministerul Securităţii şi al Afacerilor Interne (Ministerstovo Bezopasnosti I Vnutrennih Del- MBVD), care avea drept obiectiv centralizarea tuturor organelor de informaţii şi de securitate internă. În urma protestelor Parlamentului şi a rezervelor manifestate de Curtea Costitituţională, preşedintele Federaţiei Ruse revine asupra hotărârii  şi desfinţează MBVD, iar la 14 ianuarie 1992 sunt  înfinţate trei noi structuri :

  • Servicul de Informaţii Externe (Slujba Vnesnei Razvedki- SVR) condus de Evghenii Primakov până în 1996 apoi de colonelul Viasceslav Trubnikov.
  • Ministerul de Interne (Ministerstvo Vnutrennih Del-MVD)
  • Ministerul Securităţii ( Ministerstvo Bezopasnosti- MB), constituit pe baza fostei Direcţii a II-a Principale a KGB, în carea fost inclusă Agenţia Federală de Securitate a Rusiei (AFB). Pe data de 21 decembrie 1993, este desfinţat şi înlocuit cu Servicul Federal de Contra Informaţii (Federlanaia Slujba Kontrrozveddki- FSK), subordonat Ministeruli de Interne, care ulterior în 1995 va deveni Serviciul Federal de Securitate (Federlanaia Slujba  Bezopasnosti- FSB)[7].structură de informaţii şi securitate  subordoneată instituţiei prezidenţiale şi Consiliului de Securitate al Federeaţiei.

1. Serviciul Federal de Securitate (FSB)-principalul succesor al KGB-lui

Serviciul Federal de Securitate (FSB)  s-a constituit în conformitate cu Legea Serviciului Federal de Securitate din 1995, fiind condus de un director  numit de preşedinte şi raporta direct acestuia. Din iulie 1998 la conducerea FSB s-a aflat Vladimir Putin , fost ofiţer acoperit al KGB în cadrul rezidenţei din Dresda între 1985 şi 1990, fost preşedinte şi actalul Prim Ministru al Federaţiei Ruse. Principalele  elemente de structură ale FSB erau: Direcţiia de Contraspionaj (UKR), Direcţia de Contraspionaj Militar (UKRA–cu un personal de 6.000 de funcţionari atât în birourile locale, cât şi în sediul central), Direcţia pentru Investigarea şi Eliminarea Activităţii Organizaţiilor Criminale (URPDPO), Direcţia de Contraspionaj Economic (UEK)[8]. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului aprobat printr-un decret prezidenţial din 6 iulie 1998 s-a hotăra înfiinţarea: Direcţiei pentru Securitate Economică (UEB), Direcţiei pentru Apărarea Constituţiei (UKB), Direcţiei Antiteroriste, care includea şi Centrul Antiterorist şi forţele speciale antiterorsite „Alfa” [9], Direcţia de Anchete Penale, Direcţia Investigaţii, Direcţia de Supraveghere Operativă, Direcţia Planificare şi Analiză, Direcţia Tehnică Operativă, Direcţia Personal şi Academia, Direcţiile logistice, arhivelor şi a cercetării ştiinţifice.

Nimic nu a demonstrat mai bine importanţa politică a principalului serviciu de informaţii decât schimbarea rapidă a denumirii şi directorilor acestuia, majoritatea ocupând acest post mai puţin de un an, înainte de a fi demişi. Agenţia Federală de Securitate (AFB) a devenit Ministerul Securitaţii (MB), transformat în Serviciului Federal de Contrainformaţii (FSK) care, la rândul său, a devenit FSB. Acest proces regulat de redenumire a însemnat o abandonare a ideii originale de serviciu de securitate cu responsabilitţi limitate şi democratice şi o întoarcere la concepţia tradiţional, mai puţin deschis asupra problemei. În fond, FSK a jucat rolul cheie în demararea acţiunii de invadare a Ceceniei în 1994.

A Brief History of the Spy: Modern Spying from the Cold War to the War on Terror

Principalele atribuţiile FSB [10] erau să:

  • monitorize şi să combată ameninţările politice interne la adresa statului rus şi a ordinii publice;
  • realizeze munca de contraspionaj şi să apere secretele politice, militare, ştiinţifice şi economice;
  • lupte împotriva crimei organizate şi a terorismului;
  • menţină controlul statului şi disciplina din interiorul forţelor armate;
  • apere securitatea economică a Rusiei pornind de la adoptarea unei atitudini restrictive faţă de economia subterană şi ajungând pân la sprijinirea firmelor ruseşti aflate în competiţie cu companiile străine.

Structurat pe direcţii, la nivel central şi teritorial FSB se ocupă în principal de contraspionaj, antiterorism şi de securitatea economiei de stat. În fapt atribuţiile FSB-lui sunt mult mai largi, incluzând şi lupta împotriva delicvenţei, asigurarea tehnicilor de informare  şi cooperare în domeniul securităţii cu celelalte state din CSI,  combaterea corupţiei din administraţia de stat, contrabandei cu armament  şi stupefiante,  estomparea emigraţiei ilegale, având competenţe şi în ce priveşte impunerea unor restricţii de circulaţie, aprobării de rezidenţă,  autorizarea deplasărilor în unele zone de conflict interfrontiere etc. Pentru combaterea fenomenului terorist, au fost  menţinute opt subunităţi cu destinaţie specială  ce funcţionau în cadrul FSB-ului, Ministerul de Interne, Trupele de Grăniceri şi a Departamentului  pentru Situaţii Excepţionale, incluzând şi detaşamentele cu  destinaţie specială instruire pentru culegerea de date şi informaţii din spatele inamicului  şi acţiuni de diversiune. Mai mult, a fost creată Comisia Interdepartamentală care sub  comanda directorului FSB, coordona activitatea organelor federale cu atribuţii în combaterea terorismului, acţionându-se şi pentru  revenirea în structurile FSB a trupelor „Alfa” şi „Vimpel”, aflate anterior în subordinea Ministerului de Interne.

Trupele „Alfa” erau destinate acţiunilor de combaterea a fenomenului terorist, în special de sorginte cecenă, islamică ori de tip mafiot, în timp ce trupele „Vimpel”, folosite anterior anului 1990 pentru  executarea unor misiuni  speciale din exterior, asigură în  prezent paza reprezentanţelor oficiale ale Federaţiei Ruse din străinătate şi a unor obiective strategice din interior (centrale atomo-nucleare, porturi, aeroporturi, instalaţii petro-chimice etc.). După reduceri succesive, în prezent numărul angajaţilor a ajuns la cca. 80.000 de cadre de informaţii, din care 250 deţineau gradul de general. Sediul central al FSB-ului  este găzduit de clădirea Liublinka din Moscova, un motiv în plus pentru autohtoni, şi nu numai, să-i  compare „după chip şi asemănare” cu fostul KGB.

De reţinut că, încă de la înfiinţarea, FSB a înregistrat eşecuri răsunătoare atât în ceea ce priveşte combaterea terorismului, cât şi în lupta dusă împotriva mafioţilor, traficanţilor de narcotice şi a criminalităţii financiar- bancare. Unii analişti politici şi specialişti în materie califică acest serviciu drept o „forţă politică care exprimă stările de spirit anti-occidentale, comuniste şi naţional-patriotice” ale membrilor săi, existând temeri că noul departament, creat în 1998 pentru a apăra „ordinea constituţională” împotriva curentelor  extremiste, să nu devină din nou „poliţie politică.” În ceea ce priveşte structura FSB, potrivit amendamentelor aduse în iulie 1998 prin Regulamentul Serviciului Federal de Securitate acesta se subordona direct preşedintelui, în timp ce,  activitatea specifică este coordonată de către guvern. De asemenea coopera strâns cu Serviciul de Informaţii Externe (SVR), Serviciul Federal de Frontieră, Serviciul de informaţii al Armateiîn ceea ce priveşte asigurarea graniţelor,  apărarea secretului  de stat, prevenirea  acţiunilor teroriste,  diversioniste şi de spionaj, asigurarea securităţii instituţiilor statului şi ale cetăţenilor în interiorul ţării, dar şi în exteriorul ei. În ceea ce priveşte controlul parlamentar se rezuma doar la monitorizarea unor activităţi, neexistând reglementată obligaţia directorului general de a prezenta rapoarte în faţa Parlamentului.

Acelaşi Regulament prevede şi posibilitatea de a acţiona destul de permisiv cu măsuri de instruziune în viaţa particulară a cetăţenilor şi de a le încălca proprietatea, fiind posibile înregistrările TO, percheziţiile clandestine şi confiscările  de bunuri, cu condiţia ca aceste fapte să fie notificate la Procuratura în termen de 24 ore. De astfel, în cazul unor infracţiuni, înregistrarea convorbirilor telefonice se poate face cu acceptul verbal al unui judecător. Mai mult, FSB-ul este abilitat să deţină spaţii şi locuri speciale de arest. Structura de comandă a FSB-ului cuprindea:

  • director general
  • şase directori adjuncţi, care coordonează principalele departamente informative şi tehnico-operative
  • patru adjuncţi-şefi ai Direcţiei FSB pentru Moscova. Regiunea Moscova, Stankt Petesburg şi regiune Leninngrad
  • un colegiu de conducere, format din 17 persoane, unde, alături de directori, adjuncţi şi adjuncţi-şefi activează şi alţi lucrători cu funcţii de conducere.

Din punct de vedere funcţional, noua organizare a FSB-ului [11] cuprinde:

  • Departamentul de contrainformaţii;
  • Departamentul de luptă contra terorismului;
  • Departamentul de securitate economică;
  • Departamentul pentru analiză, prognoză şi planificare strategică;
  • Direcţia juridică;
  • Direcţia de protecţie a cadrelor;
  • Direcţia contrainformaţii militare;
  • Direcţia de luptă împotriva organizaţiilor criminale;
  • Direcţia de control;
  • Direcţia impozitelor;
  • Direcţia pentru programe de perspectivă.

Intelligence–ul ca domeniu al cunoașterii

2. Serviciul de Informaţii Extrene (Sloujba Vnechnei Rossiiskoi Federatsii SVR Rossii)

Serviciul de Informaţii Extrene al Federaţiei Ruse s-a format din Serviciul Central de Informaţii (TsSR), provenit la rândul său din Prima Direcţie Principală (PGU) al KGB.[12]. Are ca atribuţii culegerea de informaţii din afara graniţelor. Este, la fel ca FSB, un serviciu militarizat, având în componenţa sa mari unităţi militare (brigzile Alpha şi Vimpel, foste trupe Spetnaz, cu un efectiv de circa 8.000‑10.000 de oameni). SVR este descendentul direct al Direcţiei întâi (Spionaj) a KGB (PGU‑Pervoe glavnoe upravlenie). Serviciul de Informaţii Extrene (SVR), a fost reorganizat în perioada 1991-1996 şi-a anunţat ca obiective lupta împotriva terorismului internaţional,  traficului de droguri şi arme de distrugere în masă, fără a neglija sfera activităţilor tradiţionale din domeniul spionajului politic, economic şi tehnico-ştiinţific. Cazuistica în materie este extrem de edificatoare  iar dezvăluirile făcute de Vasili Mitroihin, fost ofiţer KGB, până la 1993, confirmă prezenţa spionilor ruşi în sferele de decizie ale aparatului de stat din ţările membre NATO, şi nu numai [13]. Cartierul său general este situat la Iasenovo, la 20 km sud-est de Moscova, având şi o clădire de  6.000 m2 în cartierul  Bratejovo din capitală. Efectivele sunt estimate la cca. 15.000 de angajaţi. Datorită faptului că  PGU (Committee for State Security under the USSR council of ministers KGB) a fost întotdeauna considerat ca un stat în stat, tranziţia către o organizare separat a fost relativ calm. Acest lucru a fost înlesnit de rolul jucat de primul său director, Evgheni Primakov, numit în funcţie în noiembrie 1991. Primakov era un academician sovietic, specialist în politica Orientului Mijlociu şi‑conform relatrii unei surse bine informate‑agent PGU cu numele de cod „Maxim” [14]. În ianuarie 1996, Primakov a fost promovat ministru de externe, succedându-i-se un ofiţer de informaţii de carieră, Viaceslav Trubnikov.

Legea privind informaţiile externe a fost adoptată în luna iulie 1992 pentru reglementarea activităţii Serviciului de Informaţţii Externe (SVR) şi a tuturor celorlalte agenţii care desfăşşoară activităţi de informaţii în străinătate. Legea este importantă deoarece este prima bază juridică publică pentru spionajul rus şi este fundamentul campaniei SVR-ului }n domeniul relaţiilor publice, pentru a arăta c|t de reformator a devenit. Legea conţine o referire la separarea Serviciilor de Informaţii Externe de alte organe ale Securităţii, le subordonează şi le face răspunzătoare în faţa „autorităţilor supreme legislative şi executive ale Federaţiei  Ruse”, conferă Executivului atribuţii de „creare, reorganizare sau desfiinţare” a unităţilor de informaţii străine din cadrul oricărui minister sau şefilor acestora, De asemenea, permite preşedintelui să administreze, să controleze şi să coordoneze organele şi activităţile de informaţii externe, independent de Legislativ, dar îi cere să coopereze cu Legislativul pentru definirea  strategiei activităţii de spionaj. Legea interzice Serviciilor de Informaţii Externe să desfăşoare activităţi împotriva cetăţenilor ruşi pe teritoriul Federaţiei Ruse, deşi se poate susţine că acest punct iese din discuţie deoarece SVR-ul nu este configurat pentru a desfăşura operaţiuni de spionaj intern, această sarcină revine Serviciului Federal de Contraspionaj. Parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor de la toate nivelurile nu li se poate cere „asistenţă confidenţială” (adică să fie agenţi, informatori sau provocatori) pentru Serviciile de Informaţiilor Externe. Legea conţine şi o prevedere care stipulează cămetodele şi mijloacele activităţii de informaţii nu trebuie să pericliteze viaţa oamenilor şi sănătatea mediului”. Legea privind Informaţiile Externe interzice infiltrarea în „organele reprezentative sa juridice…ori în asociaţiile publice şi organizaţiile religioase din Federaţia Rusă”, dacă scopul este influenţarea activităţilor lor. Potrivit acestei  legii în baza căreia funcţionează SVR, subliniează faptul că  acest serviciu  se află excusiv în subordinea preşeedintelui Federației Ruse.

Operaţiuni ale SVR (Serviciilor de Informaţii Externe)

Din cauza crizei bugetare din Rusia, şi SVR a trecut prin momente grele. Odată cu colapsul sovietic, a fost forţat să renunţe la unele operaţiuni e din zonele percepute ca fiind de importanţ secundar, cum ar fi Africa şi America Latin. În 1994, a avut o tentativă de a se implica în lupta împotriva crimei organizate. Serviciul de Securitate Intern–FSK -,  a văzut în acest lucru un amestec în domeniul său  şi a trecut la contraatac. Un studiu publicat de analiştii SVR  în 1996 milita pentru o refacere a URSS, sub controlul Rusiei până în anul 2005. Operaţiunile speciale de informaţii în CSI erau  strict controlate de GRU (Serviciul de Informații al Armatei)şi SVR şi erau strict  subordonate unui asftel de interes strategic.

Anii 1995-1996 s-au caracterizat printr-o acţiune globală a SVR de revigorare a resurselor fostului KGB în Europa, America şi Asia. Germania, Anglia şi Israelul au făcut publice mai multe operaţiuni ale spionajului rus, criticând intesnificarea acestuia. Dar, SVR este cel care a preluat de la KGB, în anul 1991, pe Aldrich Ames şi tot SVR a fost cel care a lucrat împotriva SUA. cu ex-ofiţerul CIA, Harold James Nicholson în perioada 1994-1996 şi cu foştii agenţi speciali ai FBI, Earl Pitts (arestat pentru spionaj în anul 1996) şi Robert Hanssen (arestat pentrua aceeaşi crimă în anul 2001). Acelaşi SVR instalase (în anul 1999) un dispozitiv de ascultare într-o sală de conferinţe a Departamentului de Stat.

Comunitatea informativă rusă

Serviciul de Informaţii al Armatei (GRU)

Serviciul de Informaţii al Armatei (GRU) a fost şi este unul dintre cele mai secretizate servicii de Intelligence ruseşti. Chiar în condiţiile reducerii masive a forţelor armate ruse, GRU a reuşit să‑şi menţin toate elementele structurale de bază care se ocupau de spionajul radiofonic, electronic şi cosmic ca şi de agentură. Rezidenturile din stărintate, în cea mai mare parte a lor, sunt păstrate sau conservate, situaţie confirmat şi de faptul că cel mai important proiect special din Lourdes (Cuba) al Direcţiei nr. 6 a GRU, a continuat să funcţioneze, furnizând între 60-70% din informaţiile referitoare la SUA. Rămânând o forţă şi cu subunităţile cu destinaţie special de diversiune şi spionaj (în momentul destrămării URSS, acestea au fost organizate în 24 de brigăzi). O mare parte din brigăzi nu fac parte din structura GRU, ci se subordonez, din punct de vedere operativ, comandanţilor districtelor militare dar ele sunt gata și îndeplineasc, în orice moment, orice ordin al comandantului serviciului militar de spionaj. In acest scop, spectrul de aparatur specială aflat la dispoziţia detaşamentelor cu destinaţie special din GRU este foarte larg‑de la complexurile de foc silenţioase şi aparatele deltaplan pân la delfinii de lupt şi dac ar fi s‑i credem pe Iablokov şi Lebed, până de curând, şi dispozitive explozibile nucleare („valizele nucleare”), destinate actelor diversioniste pe teritoriul inamicului.

Principalele obiectivele GRU (Serviciul de Informaţii al Armatei)

GRU este cunoscut în rândul specialiştilor ca principalul serviciu de informaţii specializat în activităţi de spionaj cu caracter militar, ocupându-se şi de culegerea de informaţii din domeniul economic, tehnico-ştiinţific, obţinerea de echipamente electronice şi a noilor tehnologii, ce au mai mult sau mai puţin tangenţă cu industria de apărare l Potrivit Legii privind apărarea şi securitatea Federaţiei Ruse, GRU acţionează în principal, pentru:

  • Realizarea şi protejarea intereselor naţionale
  • Furnizarea de informaţii veridice referitoare la cauzele apariţiei unor conflicte militare în diferite regiuni ale lumii, planurile şi strategiile părţilor implicate în astfel de conflicte, ce pot prejudicia interesele Federaţiei Ruse
  • Analiza sistematică a informaţiilor, verificarea, formularea şi argumentarea concluziilor, precum şi elaborarea unor prognoze operative în domeniul, pe termen mediu şi lung
  • Cunoaşterea planurilor principale puteri militare ale lumii în ceea ce priveşte o potenţială reculegere la mijloacele de distrugere în masă şi a datelor referitoare la stadiul cercetărilor pentru realizarea de noi arme nucleare.

Pentru  îndeplinirea  sarcinilor date în competenţă, GRU recurge la un întreg arsenal de mijloace tehnice moderne( nave de cercetare, sateliţi artificiali, avioane de cercetare, mijloace de investigare radioelectronică),  fără a neglija sursele umane de culegere de informaţii. După o estimare realistă a unui specialist în materie rezultă ca fiecare “ţară ţintă” este acoperită, în mod normal, de câte opt ofiţeri de informaţii dependenţi de GRU, în timp ce anumite zone prioritare (America, Germania, Anglia, Japonia, China, Franţa, Elveţia) sunt acoperite informativ de către cca 40 de agenţi proprii. Pe fondul transformărilor care au loc în Rusia şi în lume, şi serviciul de spionaj militar a fost supus reformei. Finanţarea insuficientă a obligat conducerea Ministerului Apărării să concretizeze cu fermitate principalele direcţii de activitate ale GRU, să‑i concentreze forţele şi mijloacele mai ales pentru soluţionarea celor mai importante şi urgente sarcini privind asigurarea apărării şi securităţii ţării. Astfel, se consider că pericolul unui atac nuclear inopinat împotriva Rusiei a fost redus la minimum, dar pe de alt parte, spionajul militar trebuia să cunoasc adevăratele planuri ale principalelor puteri ale lumii în ceea ce priveşte o potenţială recurgere la mijloacele de distrugere în masă, precum şi să se intereseze de datele referitoare la stadiul cercetrilor pentru realizarea de arme nucleare în diferite state din Asia de Sud, Orientul Apropiat şi Africa. De asemenea se considera că un factor care influenţeaz decisiv situaţia internaţională era tendinţa  Statelor Unite spre o ordine mondial unipolar, în care politicienilor americani le‑ar aparţine dreptul exclusiv de a lua hotrâri privind utilizarea forţei militare sub pretextul „apărăii propriilor interese naţionale”. De accea pentru spionajul militar rus decurgea necesitatea obţinerii unor informaţii oportune, autentice şi complete referitoare la intenţiile, concepţiile şi planurile îndreptate împotriva intereselor ruseşti.

Organizarea GRU (Serviciul de Informaţii al Armatei)

GRU este a II-a Direcţie a Statului Major General (EMG) rus, prima fiind Direcţia Principală de Operaţiuni (GOU), iar Directorul său este al doilea Adjunct  al şefului EMG. Instrumentul de conducere este Postul de Comandant (Komandnyy Punkt-KP) care este compus din Statul Major al GRU şi un servciu de supraveghere a situaţiei internaţionale. Structural este împărţită în patru principale direcţii: Operaţii, Tehnic, Exploatarea Informaţiilor, Administrativ, fiecare subdiviziune pe diferite probleme, acţiuni, ţinte, etc.

  • Direcţia Operaţii cuprindea subdirecţiile: Europa, Asia, Orientul Apropiat, Informaţii Militare şi cea pentru  America, Anglia, Australia şi Noua Zeelandă.
  • Direcţia Tehnică are în componenţă: Direcţia Tehnică Operaţională (OTU0, Legăturile cu Sursele şi Direcţia SIGINT.
  • Direcţia Informaţii: NATO, Ţări Individuale,  Tehnologie Militară, Studii Strategice, Institutul Ştiinţific Central, Publicaţiile, Informaţii Cosmice şi Relaţii Externe.
  • Direcţia Administrativă: Personal, Serviciul de Cifrare, Centrul de Instruire a Agenţilor Ilegali şi Academia Militaro-Diplomatică.

Din luna mai 1995 a fost creată Secţia Specială Independentă, care se ocupa cu lupta împotriva atentatatelor la ordinea de stat şi regimul constituţional. De menţionat că în ultimii ani al secoului trecut s-a remarcat o deplasare a preocupărilor de la informaţiile strategice spre cele tehnico- ştiinţifice pe profil de producţie specială fiind vizate informaţiile din domeniul microelectronice ,informaticii şi industriei aero spaţiale [15].

Agenția federală de indormații și legături guvernamentale (FAPSI)

Înfinţată prin decret prezidenţial pe 19 februarie 1993 şi apreciată  prin atribuţiunile date FAPSI, era  apreciată ca similară Agenţiei de Securitate Naţională a SUA (NSA)[16] și a reprezentat copilul celor trei servicii secrete sovietice: Secţia 8 a KGB (SIGINT şi criptografie), Direcţia a-6-a care rspunde de penetrarea misiunilor strine şi Trupele Guvernamentale de Comunicaţii (GVS-Gosudarstvennye voiska svyazi). Privitor la personal Agenţia (FAPSI)  încă de la crearea sa 1991 a fost înzestrată cu un personal de 85.000 de militari şi persoane civile, redus, între timp, la 54.000, cuprinzând lingvişti, matematicieni, cifrori, spărgtori de coduri, specialişti şi tehnicieni pe diferite profile. în plus, ea s-a afiliat la Instiutul de Criptografie, Comunicaţii şi Informaţii (IKSI– Institut kriptografii, svyazi i informatsii) şi la Institutul Militar de Comunicaţii al Guvernului (VIPS–Voenny institut pravitelstvennoi svyazi).  Din aceste instituţii sunt selecţionaţi milţi dintre angajaţii si: 300 din ofiţerii FAPSI au titlul de doctor. Agenţia funţiona ca structură independent, subordonată direct preşedintelui al cărei atribuţii constau, în principal, în culegerea de date şi informaţii prin mijloace electronice.

Prin Decretul prezidenţial nr. 334/1998 se  consfinţea supremaţia acestui serviciu în activitatea internă şi externă de supraveghere electronică, putând declara ilegal orice dispozitiv software sau hardware de criptare, neaprobat de FAPSI. De asemenea, este autorizat să instituie monitorizarea tuturor  comunicaţiilor digitale transmise prin INTERNET şi obligativitatea montării de către furnizorii de astfel de servicii a „dispozitivelor speciale de interceptare pentru crearea unei autostrăzi de comunicaţii de mare viteză”. În fapt, sistemul SORM (sistemul de interceptare directă şi secretă a informaţiilor transmise prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii, telefon, Internet, etc.) are menirea de a prelua în timp util informaţiile necesare, putând monitoriza şi decripta operativ  aproape toate mesajele e-mail sau paginile web trimise sau intrate în Rusia. Potrivit specialiştilor, FAPSI poate exploata curent informaţiile  cifrate din peste 65 de ţări, după cum, prin staţia amplasată lângă Havana, deservită de cca. 2.000 de tehnicieni ruşi, poate monitoriza comunicaţiile militare ale sateliţilor şi navelor americane, precum şi  programele spaţiale ale NASA. Sistemul de informaţii electronice pe teritoriul rus este coordonat prin staţiile de la Kuntsevo, Kimovsk,  Puchkovo şi Votutinki. În exterior, pe lângă staţia de ascultare de la  Loudres-Cuba, mai erau operaţionale complexul electronic situat în Aden şi pe insula Socotra (Yemenul de Sud),  ca şi cel de la Cam Rank Bay-Vietnam. Sunt indicii şi faţă de existenţa unor asemenea instalaţii în Siria, Coreea de Nord şi Afganistan.

FAPSI avea rolul de a asigura şi codifica comunicaţiile guvernamentale, incluzând liniile de comunicaţii cu băncile şi alte instituţii financiare. Serviciul mai deţinea dreptul de a emite autorizaţii  pentru import, de a exporte tehnologie de informaţii  şi de a monitoriza şi decripta transmisii particulare. Au existat, de exemplu, un număr de incidente, în care companii ruseşti au fost dovedite că au beneficiat de pe urma culegerii de informaţii şi a interceptrilor realizate de FAPSI împotriva unor competitori străini. „(…) În atenţia Agenţiei Federale de Comunicaţii şi Legături  Guvernamentale (FAPSI) se aflau 4 probleme: comunicaţiile speciale; securitatea criptografic a comunicaţiilor cifrate; activitatea de investigaţii în sistemul comunicaţiilor speciale; protecţia informaţional special a organelor superioare ale puterii. (…)”. Serviciul special, care este în mare parte tehnic, (…) a fost împărţit în cinci direcţii generale:

  •  Direcţia Administrativ General (GAU, fostul stat-major al FAPSI)
  • Direcţia General de Comunicaţii Guvernamentale (GUPS) (…)
  • Direcţia General de Securitate a Comunicaţiilor (GUBS) (…)
  • Direcţia General de Investigare Radioelectronic a Mijloacelor de Comunicaţii (GURRSS) (…)
  • Direcţia General de Resurse Informaţionale (GUIR) (…)–îi furnizeaz preşedintelui Rusiei aproximativ 80% din informaţii şi rspunde de protecţia informaţional şi tehnologic (…) a tuturor organelor puterii de stat interesate, de la Consiliul de Securitate la Serviciul Federal de Securitate (FSB), inclusiv la nivel regional. (…)

În afară de structurile enumerate mai sus, în cadrul FAPSI mai există Serviciul Criptografic, care se ocup de spionajul radioelectronic extern şi de cifrare, precum şi de culegerea şi prelucrarea primar a informaţiilor (…). Cele mai importante informaţii îi sunt raportate personal preşedintelui Rusiei. În componenţa FAPSI există şi un Serviciu de Securitate Proprie, care asigur protecţia lucrtorilor şi a sediilor Agenţiei Federale de Comunicaţii şi Informaţii Guvernamentale.

Principalele operaţiuni

FAPSI a fost obligat s accepte o anumit austeritate bugetar,  a încercat s pstreze ce a putut din competenţele şi operaţiunile KGB. Ca şi în cazul SVR, aceasta s-a făcut, în mare parte, prin concentrarea aupra obiectivelor principale (Europa, SUA, China, Japonia), în detrimentul  unor operaţii periferie în Africa, America Latin şi Orientul Mijliciu. FAPSI a început să treac de la concentrarea  forţelor asupra formelor tradiţionale ale ELINT, la investigarea  posibilităţilor şi pericolelor reprezentate de magistralele Internet. El a afirmat, în repetate rânduri, că puterile vestice şi, în special, SUA, au pus la punct aşa-numitele „arme informaţionale”, pentru o posibilă agresiune asupra Rusiei. în realitate, ruşii înşişi sunt deosebit de activi în cercetarea osibilitţilor de utilizare a Internet şi a celorlalte forme de transfer a datelor în spionaj şi activităţi  mai maligne, cum ar fi   dezinformarea şi rspândirea viruşilor pe computere. În afara competenţelor pe plan intern, FAPSI se lansa  tot mai agresiv şi în penetrarea  „informaţiilor din spaţiu”, urmrind să obţin controlul global al convorbirilor comerciale şi datelor cifrate. Aceast activitate i-a atras, în presa mai puţin prietenoas, porecla de „Bekendorful electronic”, după numele unui şef al poliţiei secrete ţariste, de trist amintire. Din 1994, serviciul s-a angajat într-un program  ambiţios de creare a unei reţele naţionale de birouri şi celule care comunic direct cu departamentul central. în baza acestei iniţiative au apărut:

  • Centrele de Analiză a Informaţiilor (IAT- Iinformatsionno  analiticheskii tsentr) la St. Petersburg, Nizhni Novograd, Krasnodar, precum şi la Novosibirsk, Yekaterinburg şi Khabarovsk. Pe lâng acestea, au mai fost înfiinţate alte unităţi mai mici în 260 de oraşe şi localităţi.
  • Centrele regionale de Analiză a Informaţiilor (RIAT–Regonaalny Informatsionno-analiticheskii tsentr), o variantă regional a IAT
  • Centrele Departamentale de Analiză a Informaţiilor (VIAT–Vedomstvenny informatsionno-analiticheskiii tsentr), care reprezint celule ale FAPSI în direcţiile provinciale sau în aparatele guvernamentale locale.

Aceste celule erauproiectate să reprezinte surse eficiente şi demne de încredere de informaţii primare şi de analiză privind opiniile şi condiţiile locale atât pentru IAT, ât şi pentru sediul central din Moscova. Pe baza lor FAPSI  elabora rapoarte informative şi modele statistice ale tendinţelor politice, economice şi demografice [17]. Liderii ruşi au aprobat  activitatea FAPSI şi au fost dispuşi să o susţin financiar. Bugetul real al FAPSI a fost secret dar, în pofida faptului că a fost dramatic ajustat, el a fost sistematic rotunjit prin subvenţii ascunse, din cadrul  unor programe, sau prin subvenţii mascate provenite din accesul la resurse ale statului, fără să plăteasc tot preţul. Aceasta a fost una din cauzele pentru care încă de la FAPSI a fost râvnită de cele mai multe agenţii de informaţii dornice să- i preia resursele şi în mod special pe cele financiare, principalul beneficiar fiind FSB-ul. De subliniat că prin încorporarea FAPSI, Servicul de Securitate Internă a căpatat şi competenţe în domeniul culegerii informaţiilor din afara graniţelor un domeniu inaccesibil timp de 12 ani [18].

Din comunitatea serviciile ruseşti de informaţii mai făceau parte şi Serviciul pentru Protecţia Statului (Gosudarstvennaia Slujba Ohranîi-GSO)  care include Servicul Federal de Protecţie şi Serviciul pentru Sercuritatea Preşedintelui. Serviciul de Securitate al Preşedintelui Rusiei (GUO sau Garda Prezidenţial) provine din fosta Direcţie 9 a KGB şi are un efectiv de circa 40 de mii de oameni (efectiv exagerat, caracteristic mai degrab unei Grzi Imperiale). Primul su şef a fost Alexandr Korjakov. În 1993, la GUO a fost adăugat şi „Serviciul pentru Sercuritatea Preşedintelui.” (Prezidentskaia „Slujba Bezopasnosti–PSB) Efectivele serviciului sunt estimate la 1.500 de persoane.In 1996, a fost transformat în Serviciul Federal de Protecţie [19]

Intelligence-ul românesc – Trecut, prezent și viitor (manual)

II. Despre organisme de coordonare a Comunităţii Serviciilor de Securitate și Intelligence din  Federaţia Rusă

1. Direcţia de Informaţii a Administraţiei Preşedintelui Rusiei

Această structură a  fost infiinţat printr-un decret al preşedintelui Boris Elţîn, datat 22 noiembrie 1994. Noua direcţie a preluat, într-o formă mai eficient, atribuţiile a trei organisme din Administraţia Preşedintelui Rusiei: Direcţia Informaţional, Serviciul de Presă şi Centrul de Informare Operativă. Acest organism poate fi asimilat unui stat major particular al preşedintelui, cu atribuţii în întregul domeniu al informaţiilor, dar, în primul rând, pentru coordonarea şi integrarea activităţilor serviciilor speciale, potrivit necesităţilor de decizie şi acţiune ale preşedintelui.

2. Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse

Restructurrile şi reorganizările nesfărşite ale serviciilor speciale, pe de o parte, şi nevoia de a exista un pol de putere în materia informaţiilor de securitate, pe de alt parte, au determinat în aprilie 1992, înfiinţarea Consiliului de Securitate, alcătuit din primul ministru, ministrul apărăii, ministrul de interne, ministrul de externe, directorii Serviciului Federal de Contraspionaj, ulterior FSB şi al Serviciului pentru Informaţii Externe, precum şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. Seful statului are dreptul ăs numeasc personal un număr de alţi trei membrii. Funcţia cheie a acestui consiliu este cea de secretar, pe care-l numeşte preşedintele.

3. Comisia ştiinţifică de pe lângă Consiliul Federaţiei Ruse

In 1994, preşedintele Boris Elţîn a emis un decret privind constituirea Comisiei Stiinţifice de pe lângă Consiliul Securitţii Federale Ruse. Oficial, scopul comisiei ştiinţifice a fost motivat de „necesitatea asigurării ştiinţifice a activităţii Consiliului Securităţii”. Dincolo de aceast motivaţie, avându-se în vedere precedentele spionajului practicat de Moscova, trebuie decelate obiectivele reale ae comisiei şi anume, acela de a coordona şi integra culegerea informaţiilor secrete cu caracter ştiinţific, tehnic şi economic. Atentatul de la Moscova a declanşat numeroase critici la adresea Cominităţii informative a Federaţiei Ruse ,iar cele mai mari acuze au fost aduse FSB–lui, context în care pe 11 martie 2003, preşedintele Vladimir Putin a anunţat o reorganizare majoră a comunităţii, beneficiarul principal fiind FSB-ul, despre care analiştii de intelligence apreciau că era pe cale să preia aproape integral controlul asupra servciilor desprinse din KGB după colapsul URSS [20]. În acest context se desprind câteva concluzii:

  • KGB-ul a fost un serviciu secret monolitic şi supercentralizat, dispunând de un puternic aparat birocratic.
  • În locul temutei organizaţii secrete, care a sfârşit prin a avea convingerea că nu a fost în stare să prevină destrămarea URSS a apărut–în chinurile a numeroase restructurări –o comunitate informativ rusă, bazată pe existenţa a mai multe servicii (7) de intelligence  independente şi mai multe structuri superioare de coordonare.
  • Monopolul informaţiilor şi forţelor speciale a revenit  Preşedintelui Federaţiei Rusiei, prin câţiva colaboratori apropiaţi şi siguri.
  • Refacerea, în liniile sale generale, a KGB-ului, sub o formă descentralizată, dar, sub controlul unic al preşedintelui Rusiei, a fost, în principal, rezultatul instabilităţii interne din Rusia.
  • Continuitatea KGB-lui printr-o altă formă de organizare a căutat şă răspundă unui model tradiţional mai puţin reformabil, dar cu obiective de revenire la un statut apropiat de cel avut anterior de fosta Uniune Sovietică.

În prezent, în Rusia sunt trei mari servicii de informaţii: SVR, serviciu ce se ocupă de colectarea de informaţii externe, preponderent în Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii; GRU, vechiul serviciu al armatei din epoca sovietică, rămas practic neschimbat şi FSB, descendentul cel mai apropiat de vechiul KGB, care operează în special în zona ex-sovietică. FSB este de asemenea prezent în Afganistan şi Pakistan, amândouă foste în sfera sovietică de influenţă. Constituirea unui nou sistem  informativ sub forma unei  comunităţii informative ruse a ţinut cont de tradiţiile naţionale mai puţin democratice şi mai mult autoritare, dar cu obiective precise .

Continuitate în activitate sub  forma Comunității Serviciilor  de Securitate și Intelligence

FSB a fost criticat pentru corupție, încălcări ale drepturilor omului și activități secrete ale poliției. Unii critici de la Kremlin, precum Alexander Litvinenko, au susținut că FSB este angajat în suprimarea disidenței interne; Litvinenko a murit în 2006 ca urmare a otrăvirii cu poloniu.[21]. O serie de parlamentari de opoziție și jurnaliști de investigație au fost uciși în timp ce investigau corupția și alte presupuse infracțiuni: Serghei Yushenkov, Yuri Shchekochikhin, Galina Starovoitova, Anna Politkovskaya, Alexander Litvinenko, Paul Klebnikov, Nadezhda Chaikova, Nina Yefimova și alții. FSB a fost criticat în continuare de unii pentru eșecul de a pune sub control terorismul islamist din Rusia.La mijlocul anilor 2000, sociologul rus pro-Kremlin Olga Kryshtanovskaya a susținut că FSB a jucat un rol dominant în viața politică, economică și chiar culturală a țării. Ofițerii FSB au fost frecvent acuzați de tortură, extorcare, luare de mită și preluări ilegale de companii private, lucrând adesea împreună cu ofițeri de inspecție fiscală. Funcționarii activi și foști FSB sunt, de asemenea, prezenți ca „curatori” în „aproape fiecare întreprindere mare”, atât în ​​sectoarele public, cât și în cel privat. Fost ofițer al FSB, un dezertor, Alexander Litvinenko, alături de o serie de alți autori precum Yury Felshtinsky, David Satter, Boris Kagarlitsky, Vladimir Pribylovsky, Mikhail Trepashkin (de asemenea fost ofițer al FSB) a susținut la începutul anilor 2000 că atentatele la Moscova și alte orașe rusești au fost un fals atac de pavilion coordonat de FSB pentru a câștiga sprijinul public pentru un nou război pe scară largă în Cecenia și pentru a spori popularitatea fostului director al FSB Vladimir Putin, pe atunci prim-ministru, înaintea parlamentului alegeri și transferul prezidențial al puterii în Rusia mai târziu în acel an. După anexarea Crimeei, FSB ar fi putut fi, de asemenea, responsabil pentru disparițiile forțate și tortura activiștilor și a personalităților publice din Tărâmul Crimeei. Unii, precum Oleg Sentsov, au fost reținuți și acuzați în instanțele de cangur motivate politic. În pofida diferitelor acțiuni anticorupție ale guvernului, agenții și oficialii FSB se găsesc în mod obișnuit în centrul diferitelor fraude, rachete și scandaluri de corupție.

FSB a fost acuzat de jurnalistul Luke Harding, corespondent pentru Moscova Gardianul din 2007 până în 2011. În cartea sa Statul Mafiei (2011), Harding a afirmat că agenția folosește Zersetzung (tehnici psihologice, literalmente „coroziune” sau „subminare”) pentru a intimida personalul diplomatic și jurnaliștii occidentali, cu intenția de a-i face să-și reducă munca în Rusia. Se presupune că tehnicile implică intrarea în casele țintelor, mutarea obiectelor de uz casnic, înlocuirea obiectelor cu obiecte similare (dar ușor diferite) și chiar trimiterea jucăriilor sexuale soției unui bărbat țintă, totul cu intenția de a confunda și speria ținta. Harding acuză Statul Mafiei că FSB l-a supus hărțuirii psihologice continue, cu scopul fie de a-l constrânge să practice autocenzura în raportarea sa, fie de a părăsi țara în întregime. El spune că FSB Zersetzung tehnicile au fost perfecționate de poliția secretă din Germania de Est[22].

În urma acuzațiilor unui fost director de laborator rus despre Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 la Sochi, WADA (World Anti-Doping Agency/Agenția Mondială Antidoping) a comandat o anchetă independentă condusă de Richard McLaren. Ancheta McLaren a concluzionat într-un raport publicat în iulie 2016 că Ministerul Sportului și Serviciul Federal de Securitate (FSB) au operat un „sistem de securitate împotriva eșecurilor”, folosind o „metodologie pozitivă [test] care dispare” (DPM) din „cel puțin sfârșitul anului 2011 până în august 2015. ” A fost utilizat pe 643 de eșantioane pozitive, număr pe care autorii îl consideră „doar un minim” din cauza accesului limitat la înregistrările rusești. La 9 decembrie 2016, avocatul și profesorul de drept canadian Richard McLaren a publicat a doua parte a raportului său independent. Ancheta a constatat că, din 2011 până în 2015, peste 1.000 de concurenți ruși din diferite sporturi (inclusiv sporturi de vară, iarnă și paralimpice) au beneficiat de acoperire. E-mailurile indică faptul că au inclus cinci powerlifters orbi, cărora li s-a administrat droguri fără știrea lor, și un tânăr de cincisprezece ani.

La 29 decembrie 2016, Casa Albă a acuzat și sancționat FSB și alte câteva companii rusești pentru ceea ce agențiile de informații americane au spus că sunt rolul lor de a ajuta serviciul militar de informații rus, Direcția principală de informații (GRU) perturbă și răspândește dezinformarea în timpul anului 2016 Alegerile prezidențiale din SUA. În plus, Departamentul de Stat a declarat, de asemenea, 35 de diplomați și oficiali ruși persona non-grata și le-a refuzat oficialilor guvernamentali ruși accesul la două instalații deținute de Rusia în Maryland și New York. În septembrie 2017, WikiLeaks a lansat „Spy Files Rusia, „dezvăluind” modul în care o companie de tehnologie din Sankt Petersburg, numită Peter-Service, a ajutat entitățile de stat să adune date detaliate despre utilizatorii ruși de telefonie mobilă, parte a unui sistem național de supraveghere online numit Sistem pentru activități de investigație operativă (SORM) [23]””.

Ce va urma? O super putere sau o mare deceptie !

Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, mulţi specialişti preconizau şi destrămarea temutului aparat de intelligence de care aceasta beneficia; în schimb, epoca post-sovietică a cunoscut o înflorire a organizaţiilor din acest domeniu, acestea dezvoltându-se din principalele două agenţii sovietice: KGB- ul, care avea în atribuţii culegerea de informaţii din spaţiul intern cât şi extern şi GRU, care se ocupa de intelligence-ul militar. Rolul proeminent, chiar dominant al structurilor de acest gen demonstrează ambiţiile măreţe ale Moscovei dar şi teama de a fi manipulaţi în sfera de influenţă care, în prezent cuprinde 10 state mai mult sau mai puţin independente. Această luptă pentru păstrarea influenţei sau pentru dobândirea a noi zone de influenţă a pus în competiţie directă Serviciile Kremlinului cu cele vestice, scoţând astfel la iveală vechi obiceiuri rămase din timpul războiului rece. Sumele mari de bani direcţionate la începutul anilor 2000 de către preşedintele Vladimir Putin pentru dezvoltarea serviciilor de intelligence, dar şi legile speciale care le conferă un statut aparte le diferenţiază de vechile servicii, din epoca sovietică, aceastea fiind supuse total organelor de partid. Astfel, acest statut special, lipsa controlului Dumei asupra acestora şi protejarea de către opinia publică au dus la crearea unei noi elite capabile să ia decizii singură fără niciun control extern.Ce putem spune este că in prezent, in Rusia, Comunitatea Serviciilor de Securitate și   Intelligence  fie si cu initialele schimbate din KGB in FSB et. comp., pare sa fie in continuare scutul și spada regimului încă esența puterii autocrate!

Bibliografie

Lucrări generale

  1. Knight, KGB după KGB. Scurtă istorie a eternei securităţi de stat, Editura „ELI”, 1996
  2. Christopher Andrew, Oleg Gordievsky, KGB: Istoria secretă a operaţiunilor sale de la Lenin la Gorbaciov, Editura All, Bucureşti, 1994
  3. Traian Stambert, col ® Liviu Găitan, col ® Gheorghe Dragu, Limbajul Serviciilor Secrete, Dicţionar Explicativ, Servicii de Informaţii şi de Securitate, Editura Paco, Bucureşti, 2010.
  4. Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru, Careul de Aşi, Serviciile Secrete ale Marii Britanii, SUA, Rusiei Israelului, Editura Elion, Bucureşti, 2003
  5. Crozier, B., Huyn, H., Menges, C., Sabbier, E. Fenixul roşu. KGB, Editura „Agni”, Bucureşti, 1996
  6. Daniele şi Pierre de Villemarest, KGB în inima Vaticanului, Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2007, 314 pagini;
  7. Eric Frattini KGB Fantomele din Lubianka, Editura Tritonic, Bucureşti, 2008, 199 pagini
  8. Geoffrey d’aumale; Jean Pierre Faure, Guide de l’espionnage et du contre– espionnage (Ghidul spionajuli şi cotraspionajului), Editura Le cherche midi, 1998
  9. Jacques Baud, Enciclopedie du Renseignement et des Services Secrets (Enciclopedia Informaţiei şi a servicilor secrete), editura Charles-Lavauzelle, Paris, 1998
  10. Louis Barral, Jean Delamotte, Paul Lagron,. Istoria secretă a Kremlinului, Pro Editură şi Tipografie, volumul III, Bucureşti, 2007, 192 pagini

Lucrări speciale

  1. Marian Ureche, Aurel I. Rogojan, Servicii Secrete Străine, vol. II , pag.-391- 418.
  2. Norman Polmar şi Thomas B. Allen, Spy Book. The Enciclopedia of Espionage, Cartea spionilor. Enciclopedie, Editura Oxford University Press, New York, 1996.
  3. Richard M. Bennett, Espionage: An Encyclopedia of Spies and Secrets, Editura Virgin Books, Londra, 2002.
  4. Roger Faligot, Remi Kauffer, Les Maîtres espions, Robert Laffont, 1994.
  5. Vasili Mitrohin, Cristopher Andrew, Arhiva Mitrohin–KGB în Europa şi în Vest, Editura Orizonturi Sirus, 2003.
  6. Bernard Lecomte, KGB–Adevărata istorie a serviciilor secrete sovietice, ediția I, Colecția: Științe umaniste și Istorie, Editura Meteor Press, București, 2022,

Periodice

  1. „Adevărul”, luni 22 mai 2000)
  2. „22” (Bucureşti), nr.36  09.2000, pag.16
  3. „Internet”
  4. „Nezavisimaia Gazeta”, nr.2 –  25-31.01.2002, pag.7.
  5. „Sfera Politicii” nr.62, din 30.09.1998 paginile 57‑63.
  6. Un ghid al serviciilor secrete ruse şi reţelele lor în fostele republici sovietice
  7. Anatoli Mihailov „Decretul a aşezat FSB în „cadru” Argumenti I Facti”” (Rusia), nr.35  08.1998, pag.10.
  8. Armand Goşu, Nostalgie după KGB „22” (Bucureşti), nr.681 ‑03.2003, pag.6
  9. Cotidianul: „Krasnaia Zvezda” (Rusia), nr.153‑154‑ 07.1998, pag.2
  10. Cotidianul: „Krasnaia Zvezda” (Rusia), nr.153‑154  07.1998, pag.2
  11. Iuri Golotiuk: „GRU: Jubileu fără comenarii”, Cotidianulul „Izvestia” (Rusia) nr.209, din 05.11.1998 pagina 6
  12. Mark Galeotti Russia Russia recentralises security apparaturs, în Jane,s Intelligence Review, aprilie 2003
  13. Suplimentul: „Nezavisimoe Voennoe Obozrenie” (Rusia) -supliment al cotidianului

Anexa 1 – Organizarea FSB

  1. Director
  2. Prim-adjunct al directorului
  3. Departamentul Operațiuni Speciale
  4. Directoratul Constraspionaj
  5. Directoratul Antiterorist
  6. Directoratul Crimă Organizată
  7. Directoratul Investigații
  8. Directoratul Cercetări Operaționale
  9. Serviciul de Detențiune
  10. Directoratul Contraspionaj Militar
  11. Centrul Antiterorist/Alfa
  12. Directoratul Contraspionaj Economic
  13. Directoratul Securitate Internă
  14. Directoratul Analize și Planificare
  15. Directoratul Tehnică Operațională
  16. Directoratul Personal
  17. Directoratul Logistică
  18. Directoratul Arhive
  19. Directoratul Cercetări Științifice
  20. Academia FSB
  21. Director-adjunct
  22. Directoratul pentru Moldova și regiunea Moscovei
  23. Directoratul pentru St. Petersburg și regiunea Leningradului
  24. Birouri Teritoriale FSB, la nivel republican, regional și orășenesc

Anexa 2 – Organizarea GRU

  1. Statul Major General
  2. Directoratul al Doilea Principal – GRU
  3. Centrul Principal
  4. Șef
  5. Personal Ilegali
  6. Prim-adjunct al Șefului – Șef al Informațiilor
  7. Centrul de Antrenament al Ilegalilor
  8. Post de Comandă al Informațiilor
  9. Institutul de Informații
  10. Adjunct al Șefului – Șef al Informațiilor
  11. Directoratul Operațional 1 – Europa
  12. Directoratul Operațional 2 – Asia
  13. Directoratul Operațional 3 – SUA / Marea Britanie
  14. Directoratul Operațional 4 – Africa și Orientul Mijlociu
  15. Directoratul Operațional 5 – Operațiuni de Informații
  16. Directoratul 6 – Informații Electronice
  17. Directoratul 7 – NATO
  18. Directoratul 8 – Național
  19. Directoratul 9 – Tehnologie Militară
  20. Directoratul 10 – Industria Apărării
  21. Directoratul 11 – Forțe Strategice
  22. Directoratul 12 – Conflicte regionale
  23. Directoratul pentru Informații Spațiale
  24. Adjunct
  25. Departamentul 1 – Documente
  26. Departamentul 2
  27. Departamentul 3
  28. Departamentul 4
  29. Departamentul 5 – Securitate Internă
  30. Departamentul 6 – Arhive
  31. Departamentul 7 – Comunicații
  32. Departamentul 8 – Cifru
  33. Alte elemente de logistică și administrative

Anexa 3 – Organizarea FAPSI

  1. FAPSI
  2. Institutul de Criptologie (IKSI)
  3. Institutul Militar al Comunicațiilor Guvernamentale
  4. Director General
  5. Șef de Personal
  6. Prim-adjunct al Directorului General
  7. Adjunct al Directoratului General: Proiectant General al Sistemului de Informații
  8. Directoratul Principal al Trupelor de Comunicații
  9. Directoratul Principal de Informații
  10. Serviciul de Securitate
  11. Directoratul Principal de Contrainformații
  12. Directoratul Principal de Criptografie
  13. Directoratul Principal al Trupelor de Comunicații
  14. Centrul Federal pentru Protecția Informației Economice
  15. Directoratul Personal
  16. Directoratul Finanțe
  17. Directoratul Informații și Contracte
  18. Directoratul Licențe
  19. Departamentul de Operațiuni Speciale
  20. Moscova
  21. Petersburg
  22. Niahni Novograd
  23. Krasnodar
  24. Novosibirsk
  25. Ecaterinburg
  26. Khabaravsk
  27. Centre de Informații – Analiza (RIAT)
  28. Centre Departamentale Informații – Analize (VIAT)

Note

  • [1] Art.116 alin.(2) din Constituţia României prevede că: „Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome”
  • [2] Opinia aparţine lui Claude Silberzahnm, fost şef al Serviciului Secret francez (Direction Generale de la Securite Exterieure) în perioada  1989-1993, cf. Claude Silberzahn, Lean Guisnel,  Au Coeur du secret, Paris, 1995, p. 2.
  • [3] Ioan Bidu, Cristian Troncotă, Coordonate de Securitate , editura ANI; Bucureşti, 2005 p. 250
  • [4] Acesasta reprezenta, în opinia lui Hruşciov, o cifră de afaceri de 15 miliarde de ruble pe an (1990), Jacques Baud, Enciclopedie du Renseignement et des Services Secrets (Enciclopedia Informaţiei şi a servicilor secrete), editura Charles-Lavauzelle, Paris, 1998, p. 371
  • [5] Jacques Baud, Enciclopedie du Renseignement et des Services Secrets (Enciclopedia Informaţiei şi a servicilor secrete), editura Charles-Lavauzelle, Paris, 1998, p. 371
  • [6] Spionii Moscovei post-sovietice
  • [7] Prin Decret la 10 ianuarie 1994 se întăreşte controlul preşedintelui asupra Ministerului Apărării, de Externe, a FAPSI şi FSB
  • [8]Servicul  dispune de un număr de 77640 de funcţionari, deşi această cifră nu includea şi personalul de securitate şi tehnicienii, care ar putea atinge cifra de 130000. Administraţia centrală număra 1500 de oameni (plus 3000‑4000 reprezentând personal de sprijin şi de securitate), având majoritatea ofiţerilor ataşaţi la birourile locale de pe teritoriul Federa`iei Ruse, care sunt structurate în acelaşi mod ca centrul sau Academia FSB
  • [9] Infiinţat în cadrul KGB în 1974, ALFA deţine un record dublu, fiind totodat forţ militar de asalt, detaşament de sprijin pentru  lovituri politice şi unitate de lupt antiterorist şi de salvare a ostaticilor. ALFA a cerut şi i‑a fost acordat un rol politic mai puţin deschis, fiind transferat în subordinea FSB pentru a furniza sprijin luptei antiteroriste şi anti‑mafia. Dispune de un efectiv de 700 de oameni, din care jumtate este personal de luptă. Două treimi aveau baza la Moscova, iar ceilalţi formau baze de reacţie rapid în Ekaterinburg în Urali, la Krasnodar în sud şi la Khabarovsk,  în apropierea graniţei cu China
  • [10] Cf Regulamentului Servicului Fedreal de Securitate, apud, Cristian Troncotă , Horaţiu Blidaru, Careul de Aşi, Serviciile Secrete ale Marii Britanii, SUA, Rusiei Israelului, Editura Elion, Bucureşti, 2003,  p160
  • [11] Cf. col. Traian Stambert, col ® Liviu Găitan, col ® Gheorghe Dragu, Limbajul Serviciilor Secrete, Dicţionar Explicativ, Servicii de Informaţii şi de Securitate, Editura Paco, Bucureşti, 2010,  p. 363, ultima  actualizarea  datelor fiind făcut la 24.august2000
  • [12] PGU (Pervoe Glavnoe Upravlenie – Direcţia Întâi Centrală -serviciul de spionaj  sovietic – în engleză: FCD, First Chief Directorate)
  • [13] Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru, op cit. Pp.165- 167
  • [14] Cotidianul din 2 noiembrie 2000
  • [15] Cristian Troncotă , Horaţiu Blidaru. Op. Cit  P. 176
  • [16] Ibidem, P.178
  • [17] Cristian Troncotă , Horaţiu Blidaru. Op.cit. p..179
  • [18] Mark Galeotti Russia Russia recentralises security apparaturs, în Jane,s Intelligence Review, aprilie 2003, p. 3-4 .
  • [19] Vezi pe larg Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru, op. cit .p179.
  • [20] Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru, op. cit . p/194.
  • [21] Iuri Felstinski, Aexandr Litvinenko Rusia explodeaza. Planul secret pentru resuscitarea KGB-ului–Iuri Felstinski, Aleksandr Litvinenko
  • [22] Cartea sa din 2011 Statul Mafiei discută despre experiența sa în Rusia și sistemul politic sub Vladimir Putin, pe care îl descrie ca fiind un stat mafiot. 

Col (r). Lect. univ. dr. Tiberiu Tănase  (Directorul revistei „Intelligence Info” –Academia RomânăComitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), drcretar al Diviziei de Istoria Științei (DIS), membru al Societății de Științe Istorice din Romania.

Cu cărțile pe masă, cu artistul vizual Claudiu Victor Gheorghiu, Senior editor al Jurnalului Bucurestiului și cu ocazia unei ședințe de lucru având ca obiectiv principal, promovarea culturii și civizatiei franceze prin intermediul faptului divers, precum și a sistemului (ultra)elitist de învățământ superior al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles).

Articole asociate

Intelligence și anticiparea (Intelligence and anticipation). Corespondență de la Lect. dr. Tănase Tiberiu (secretar al CRIFST – Comitetul Român pentru Istoria & Filosofia Științei & Tehnici – Academia Română, directorul revistei „Intelligence Info” – partener al Jurnalului Bucureștiului)

Nota redacției

Noua reformă a Justiției franceze. Curtea Criminală – o „prelugire prin continuitate” a Curții Corecționale (printr-o „tranziție de fază”) – „aproape” o Curte cu Jurați dar fără jurați, „mărginită” de Curtea Corecțională și Curtea cu Jurați concepte fundamentale ale Jurisdicției franceze în care magistrații sunt „sclavii” unui șir aritmetic de numere întregi impare (pentru a evita orice îndoială favorabilă inculpatului)

Mihail Moruzov și Mișcarea Legionară (Corespondență de la Lect. dr. Tănase Tiberiu, secretar al CRIFST – Comitetul Român pentru Istoria & Filosofia Științei & Tehnici – Academia Română, directorul revistei „Intelligence Info” – partener al Jurnalului Bucureștiului)

Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…

14 COMENTARII