Scandinavia – Cultura, viața normală (Corespondență de la scriitorul și cineastul Grid Modorcea, Dr. în Arte, membru în Staff al Jurnalul Bucureștiului)

Cultura este un lux. Mereu am spus asta. Și Norvegia mi-a întărit observația. Abia o țară care îi oferă cetățeanului protecție, să nu mai aibă grija zilei de mâine se ocupă de cultură (nota redacției–salariul mediu mediu a unui norvegian este de cca 4.660€ brut în sectorul privat și peste 5.000€ brut în administrația centrală, dar cu un cost al vieții de cca 1/3 mai mare ca în Franța și cu un impozit în medie de 35%-din care 8% cotizația pentru sănătate și cu impozitări suplimentare până la 12% pentru salarii mai mari). Aici cultura este prioritară, fiindcă nivelul de trai este superior. De aceea, comparativ cu prețurile din România, toate prețurile de acolo ni se par enorme, dar pentru nivelul de trai norveg sau scandinav sunt normale. (Iată câteva cifre pe care le-am notat într-un supermarket din Geilo (localitate din comunaHol,provinciaBuskerud) în coroane norvegiene (kr): cartofi–29,90 kr, lămâi:-99 kr, pâine–34,30 kr, salata verde–26,90 kr, snikers–51,90 kr, avocado–29,90, ciuperci– 29,90, iar, printre ele, sunt cărți, un roman de Stephen King, de pildă, costa 199 kr., pentru 1€ = 11,71 kr)  

Da, acolo am văzut ceva uimitor, cartea e regină, în toate magazinele, restaurantele sau cafenelele există rafturi cu cărți, mici biblioteci, în care poți citi ce vrei în voie, iar dacă îți place cartea, o iei, dar cu condiția să pui alta în loc. Așa ceva mai văzusem numai la Heidelberg. Masa și Cartea. Unde există un loc de parcare, de gustare, există și cartea, mica bibliotecă cu cărți rare. Și unde este un loc de citit, există și un bufet. Ce mare paradox, într-o realitate cosmică, super tehnologizată, bătrâna carte, vechea minune tipărită de Gutenberg, e regină, nu și-a găsit sfârșitul, cum profetiza un Bill Gates, dimpotrivă, fără ea, nu există viitor. Și demonstrația supremă este Biblioteca Națională din Oslo, care se poate compara cu faimoasa Grand Central Library din New York, 46 St. Ceva fantastic. Fiecare etaj are specificul său. Cititorul se servește singur.  Mesele unde citește, computerizate, sunt aproape de Rafturile cu cărți. Religia e la ultimul etaj, iar etajul 1 e dedicat copiilor, nu numai cărților pentru copii, dar și jocurilor, fiindcă ei sunt invitați să deseneze. Toată lumea acolo, în cetatea cărții, e fericită. Așa cum am fost și eu, când pe computer, la numele meu, am dat peste trei cărți, Brancusi in America, Shakespeare and Eminescu, The American Film, evident, cărți trimise de americani, fiindcă eu le-a dat acolo, la bibliotecile din New York, greu de concurat, fiindcă acolo, în Manhattan, aproape pe fiecare stradă există și o bibliotecă.

Prioritatea dată cărții în marile orașe ale lumii, arată că viitorul nu se poate lipsi de carte. Ea e fundamentul învățăturii, al înțelepciunii.  Nemaivorbind că aspirația spre cultură a făcut ca orașele mari scandinave, Oslo, Bergen, Stockholm, Copenhaga, să respire prin statui. Peste tot statui. Statuia are rolul să potențeze spațiul, să-l facă vast și mai luminos. Ea este un reper, faptul că o personalitate a meritat acest respect statuar. Ce să mai spun de parcul regal Vigeland, prezentat într-un articol anterior, cel mai mare parc cu statui din lume, un colosal muzeu în aer liber. I-am dedicat acolo și o poezie, pe care o reproduc din caietul de note: Vigeland, gând frumuos și viguros,/cu oameni în rotocoale,/cu imagini de Sisifi și Laocooni,/rostogoliri, acuplări și îmbrățișări,/Viață,/bulgări umani dați de-a dura,/mișcare nebună, în aventură,/o lume herculeană,/în splendoare vikingă,/coloană infinită de trupuri umane,/piatră boltită în tăceri ancestrale.

Toate drumurile aici duc la artă, la un palat, la o catedrală, la o statuie. Nu se poate imagina ce fenomenale sunt primăriile, primăria orașelor Oslo, Stockholm sau a capitalei daneze Copenhaga. Sunt clădiri monumentale, dar se vizitează cu rânduri interminabile, fiindcă în interior sunt adevărate palate, cu fenomenale picturi murale sau gigantice goblenuri, parcă ai fi la Versailles (Paris) Un circuit cu vaporașul pe canalele din Copenhaga, te fac să numești acest oraș Veneția Nordului (nota redacției-nume uitilizat, în principiu pentru orașele europene Bruges, un oras pitoresc din nord-vestul Belgiei, alături de Colmar, Annecy-Franța, Henninsvaer, Trondheim-Norvegia, Stockholm-Suedia, Leiden, Giethoorn–Olanda, Bamberg-Germania), mai ales că în partea mai deschisă a fiordului, spre promenada Langeline, unde se vede un mare parc, te așteaptă Mica Sirenă, o statuie din bronz, de 1, 25 m, așezată pe o stâncă potrivită, care este atracția nr. 1 a turiștilor. E creația lui Edvard Eriksen, care a imaginat o sirenă care devine om. Am văzut-o și de pe uscat, din parc, și din vaporaș. E atât de cuminte și tăcută, față de vociferările oamenilor încât  n-am înțeles de ce este atât de dorită vederea ei. Dacă n-ai văzut Mica Sirenă, n-ai văzut Copenhaga, n-ai văzut nimic! Civilizația scandinavă este atât de înaltă, de personală, de inimitabilă încât luxul material, ca și cultura spirituală sunt lucruri normale, firești, au devenit viața de zi cu zi a oamenilor.

Am rămas uluit de importanța acordată teatrului. Teatrul Național regal în Stockholm este o minune. Ca și cel din Oslo sau Copenhaga. Ideal ar fi fost să văd și câteva spectacole, dar acum stagiunea era închisă. Am văzut în schimb, la Oslo, un spectacol de balet transmis la TV, la concurență cu Olimpiada, unde pasiunea scandinavilor pentru sport făcea ca toate posturile să transmită în draci participarea sportivilor locali. Și suedezul Armand Duplantis, la săritura cu prăjina, și norvegianul Jakob Ingebrigtsen, la 5.000 m, au fost onorați ca niște regi! La fel handbalistele norveginene, ca și handbaliștii danezi. Nici măcar știrile politice de la BBC nu-și aveau locul, cu excepția unei știri legată de Kamala Harris, cu că și-a ales vicepreședintele. Se vedea limpede că scandiamvii se bucură că Trump și-a găsit nașul în Kamala, o procuroare dură care nu-i iartă infracțiunile.

Sigur, am văzut și Muzeul ABBA, fiindcă la Stockholm există un mare cult pentru această formație. Peste tot se cânta „Waterloo”. Nu mai vorbesc de cultul pentru vikingi. Și aici există un muzeu al vikingilor, unde se conservă cea mai mare ambarcațiune vikingă care a fost construită vreodată. Se numește Vasa și a fost construită la 1600. Povestea ei a anticipat soarta Titanicului, fiindcă, de cum a ieșit din port, la prima ei plecare, s-a scufundat. A fost găsită peste 300 de ani intactă. Așa cum o vedem și azi. La fel de pregnant este și cultul pentru Premiul Nobel, căruia i s-a dedicat un muzeu. Azi premiile Nobel se anunță în Sala Albastră și se înmânează la primărie, care este poate cea mai măreață construcție din Stockholm. Aici primăriile orașelor sunt ca niște cetăți, simbolul guvernărilor, alături de palatele regale.

Stockholm, pe care l-am mai văzut și altădată, este pe drept numit Veneția Nordului, fiindcă e plin de canale, nai ceva decât Copenhaga. Se spune chiar că orașul e construit pe un fjord, fiindcă apa e peste tot, îi cuprinde clădirile ca brațele unei imense caracatițe. Un singur lucru lipsește, gondola. Totul este de o densitate colosală, nu ai timp să asimilezi, totul se reduce la o trăire impresionistă, pentru aprofundare e nevoie de multe zile în asemenea orașe. Unde la fiecare pas există o statuie, un obelisc, o catedrală, o clădire impresnantă, un teatru, o galerie, o stație de metrou cu opere de artă, toate cu istoria lor, cum sunt palatele de pe strada regală, care necesită explicații istorice, aprofundări temporale. Am adăsta cel mai mult în cartierul medieval din Stockholm, unde există și cea mai îngustă stradă, ca strada Sforii din Brașov.  Uluitor în Stockholm sunt cișmelele, peste tot, iar apa este pură, se spune că aici este cea mai bună apă din lume. Dar și la Oslo, și în Copenhaga, apa e la fel de curată, bate orice altă băutură. Sigur că preferi apa naturală, când un pahar cu bere Eriksberg costă 88 de coroane suedeze. Dacă n-ai coroane, mori cu cardul de euro în buzunar.

Să revin la spectacolul de balet. E vorba de opera Hammer, creația coregrafului Alexander Ekman, cunoscut balerin de la Royal Swedish Ballet. Ceva năucitor. Balet modern cum am văzut numai la Juiliard School sau la New York City Ballet, unde Ekman a fost invitat, ca și pe multe alte mari scene ale lumii. Predomină mișcările de grup, totul este axat pe teme erotice. Căutarea cu disperare a dragostei și împreunarea cuplului. Insolitele mișcări, la limita atletică a ființei, ne arată posibilitățile infinite ale trupului de a se contorsiona. Personajele se caută până se întâlnesc. E o permanentă intersecție de mișcări, un păienjeniș care aspiră spre destrămare și spre identitatea cuplului. La sfârșit, dansatorii intri în sală, peste spectatori, ca să-i atingă, să vadă că există, fiindcă spectacolul continuă cu actul 2, într-un alt decor cosmic, cu altă gamă de lumini și de mișcări abrupte, în diverse costume strident decupate și colorate. Acum apare și dialogul dintre ele, sumar, esențializat, pantomimic. E de fapt încercarea de dialog, efortul muțeniei de a rupe tăcerea. Te impresionează inventivitatea mișcărilor și plastica lor, mereu învăluitoare, cursivă, ca notele dintr-o simfonie wagneriană.

Și concurența este acerbă. Fiindcă teatrul și opera sunt artele preferate ale scandinavilor. Ei aici se întrec cu europenii și mai ales cu americanii. Sau să vedeți clădirea în care s-a decernat decenii la rând Premiul Nobel, devenită muzeu,  cu toată povestea lui Alfred Nobel, plasată în cea mai frumoasă piață a orașului Stockholm. Azi premiul se decernează în Sala de concerte, numită „sala albastră”. O atracție zilnică este parada militară de pe strada regală, unde au loc, la amiază, ceremoniile militare, o stradă muzeu, plină numai de statui și case arhitecturale impunătoare. Totul e masiv, construit monumental, cum îți demonstrează și călăuza din croaziera daneză, în care fiecare clădire este o operă de artă arhitecturală.

Toate hotelurile în care am stat sunt din seria „Quality”, de patru stele,  sunt adevărate modele de îmbinare a utilului cu plăcutul, adică aspectul estetic este impregnat în calitățile materiale. Nu mai vorbesc de breakfast și dineurile pe care le primești, sunt absolut regale, de o bogăție colosală. Le privești ca la un muzeu gastronomic, de parcă ar fi create de Salvador Dali pentru Gala. Arta nu e numai în muzee, a ieșit în stradă, este în vitrine și în toate această artă gastronomică. Și nu e hotel în care să nu primești o carte, un album, o revistă, un pliant memorabil. Frumusețea estetică este peste tot. Tehnica, mijloacele electronice, au ajutat ca tot ce este pentru om să fie cât mai artistic. Toate magazinele sunt construite ca niște opere de artă. Iar tehnologia a ajuns atât de departe încât la Aeroport nu mai există vameși. Omul este total înlocuit de tehnică. Aparate ultrainteligente îți verifică pașaportul, identitatea, și îți eliberează biletul de îmbarcare Ai sentimentul că trăiești în viitor, într-o altă lume. Ai devenit o musculiță, condusă de o gigantică făptură IA. Parcă ai trăi pe altă planetă. Desigur, vrei să ajungi cu picioarele pe pământ, acasă, fiindcă acolo e viitorul și nu ești obișnuit să trăiești în Lumea II, în viitor, ești obișnuit să trăiești în prezent și mai ales în trecut. Dar acolo trecutul s-a transformat în viitor, așa cum vezi toată tradiția vikingă, care a fost asimilată de tehnologia modernă și proiectată într-un viitor palpabil (nota redacției-din fericire aceste aparate „ultrainteligente” există deja de foarte multă vreme pe marile aeroporturi europene, cu un clasament care începe cu Londra-Heathrow/Paris-Charles-de-Gaulle, în care Oslo-Gardermoen se află pe locul 21, Stockholm-Arlanda pe locul 25, iar București-Henri-Coandă pe locul 43)

Euro este umilit în Norvegia, Danemarca și Suedia, fiindcă puterea de cumpărare a cetățeanului valid este foarte mare (nota redacției-această „umilire” se datorează, de fapt, pe lângă alți factori socio-economici, mai ales ratei/mecanismului de schimb impus de către  Tratatul de la Maastricht,  MCE II pe care țările scandinave ar trebui să le accepte-în defavoarea lor, în cel mai rău caz prin „impunere”). Să cumperi un pahar de bere cu 9 euro, acolo este ceva firesc. Sau să vedeți la Tivoli, în Copenhaga, unde, pe lângă jocuri fabuloase, concurând mult mai ingenios și rafinat Dinsneyland, există o grădină cu restaurante elegante italiene, franțuzești, turcești, la care au acces numai oamenii bogați, care și-au adus copii să se dea în tiribombe, iar ei să-i privească de la o masă foarte simandicoasă, regală. O bere aici costă 425 kr, iar un hel hummer (homar întreg)–500 kr. Un euro = 11,5 kr. Sunt și locuri cu prețuri mai accesibile, precum la Gasoline Girll. Nivelul de trai a făcut ca Norvegia să fie numită Țara Milionarilor. Fiecre norvegian este aici milionar. Fiecărui cetățean îi revine un million de coroane din vânzarea petrolului.

Nivelul de trai și cultura împing țara înainte. Norvegienii, ca și americanii, sunt oameni care stau cu fața spre viitor. Dar dacă americanii vor să evadeze în cosmos, norvegienii apără zestrea cea mai mare a universului, Pământul, cu minunățiile lui. Ei nu evadează în pustiu, pământul este adevărata moștenire a omului. Evadarea înseamnă să faci aici, din pământul pe care îl calci, o comoară. Norvegienii au și un Fond al Viitorului, în care au strâns până acum 5.100 Md Kr. Acest fond e ca o pușculiță, în care puneam și noi câte un bănuț, când eram copii. Apoi, la Crăciun, spărgeam pușculița (purcelușul de argilă) și cu banii adunați cumpăram ultimul disc cu înregistrarea Concertului pentru pian și orchestră de Edvard Grieg. Sau îi făceam mamei un cadou. Fondul este darul pentru viitor al norvegienilor.

Nota redacției.  Cred că este foarte greșit să spunem că „românul nu citește” sau „românii nu citesc” și cu atât mai mult, dacă sugerăm că acest lucru s-ar datora problemelor financiare cu care se confruntă societatea civilă românească. Toate sondajele contrazic această conjectură. Este mult mai corect dacă spunem că românii citesc, dar „nu citesc ce ar trebui”, adică  literatură științifică,  Literatură (beletristică) cu genurile sale poezie (reprezentând genul liric), proză (reprezentând genul epic), teatru (reprezentând genul dramatic), etc. și mai ales sub formă clasică, adică, „tipărită pe hârtie” (din ce în ce mai depășită în zilele noastre). Și acest lucru se întâmplă pentru că astăzi, în România (țara tuturor fake-urilor, în care „intelectualul”, în adevăratul înțeles al cuvântului, este doar o aperență himeră-cu rare excepții) toată lumea scrie (amatori, diletanți, autori fără valoare, etc.) și care publică pe „cont propriu”, cu precădere, la edituri second hand, unde acestea nu sunt nici corectate și nici verificate/analizate (pe baza unor criterii severe și riguroase cum se întâmplă la editurile din lumea occidentală), ceea ce permite inundarea pieții cu tot felul  de maculatură fără valoare (academică, științifică, literară etc.) care nici nu se vinde și în care nici cititorul nu poate avea încredere. Din contră, în principiu, editurile occidentale publică un „manuscris”, numai după ce comitetul său de lectură (format din experți, specialiști în domeniul vizat) dă avizul pentru BT (Bun de Tipar). Ceea ce presupune, în primul rând că autorul lucrării are o notorietate în domeniul acestuia, lucrarea este de „valoare” și în sfârșit, aceasta prezintă un interes pentru marele public, deci este comercializabilă (vandabilă). Iar în acest context, editura publică lucrarea (cartea) pe cheltuiala ei, în timp ce autorului, pe bază de un contrat (scris), va stabili un procent din vânzări (cuprins între 6-9%, în general, în funcție de notorietatea acestuia și tirajul lucrării-în mii de exemplare și rareori 10-11% în cazul unor tiraje mari-în zeci de mii de exemplare). În concluzie, poate că dacă în România ar exista o „cenzură” de tip occidentală la edituri (menționată mai sus), s-ar scrie mult mai puțin, n-ar mai exista autori „second hand” (decât notabili, cu lucrări notabile) iar ce s-ar publica ar avea valoare, ceea ce, evident, ar implica și o creștere a vânzărilor. Probabil că în acest caz ar diminua și plagiatele, fake-urile, compilațiile etc., care, în prezent, prejudiciază grav creațiile originale, inedite, într-adevăr, nu rareori mai laborioase, complexe și mai greu accesibile unui public contaminat din ce în ce mai mult  cu virusul HIS (Handicap Intelectual Sever) generat de un analfabetism funcțional tentacular în plină desfășurare și expansiune chiar și în rândul celor „școliți” (mai mult sau ai puțin).

Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte, cel mai prolific autor român în viață) 

• Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
• Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
• Grid Modorcea filmografie
•  Grid Modorcea IMDB

Articole asociate

Scandinavia – Miracolul norvegian (Corespondență de la scriitorul și cineastul Grid Modorcea, Dr. în Arte, membru în Staff al Jurnalul Bucureștiului)

Scandinavia – Fiordurile scandinave (Corespondență de la scriitorul și cineastul Grid Modorcea, Dr. în Arte, membru în Staff al Jurnalul Bucureștiului)

Islanda, terre de feu et de glace (pământ de foc si gheață) în imagini!

Expoziţia itinerantă „Heritage of the past – Future of the community”. SÍM Gallery Reykjavík (Ísland). Islanda – „pământ de foc și gheată” în imagini (Lili Csinta)

Lucrări intelligence

Armele geofizice sunt o realitate. Studiu despre agresiunea geofizică și modalitățile de identificare și contracarare a acesteia

• Istoria reală a proiectului Romteleghid: 2–Arma geofizică

• Conflictul israelo-palestinian:  istoric – cauze – efecte

„Puterea de la Puterea informațiilor la Puterea în Intelligence”(Tiberiu Tănase-coordonator, autori Ovidiu Boureanu și Petru Ștețcu, Editura Concordia, Arad, 2024)

Recenzie. Noua carte apărută la editura Concordia reprezintă un amplu proiect documentar și documentat asupa unui subiect prezent în viață, în societate și istoria umanității și anume „Puterea” privită din mai multe puncte de vedere. Aceasta se bazează pe o amplă documentare și bibliografie privind puterea–pornind de la termenul, concept semnificații și domenii în care este prezentă dar și modalitați de raportate privind importanța acesteia în diverse domenii și situații. Pe parcursul celor XV capitole autorii de prezintă multe și intresante noutăți privind termenul și conceptul de putere pornind de la Introducere (p. 13), la definiții–care încep cu clasica întrebare „Ce este puterea?” cu raspuns pornind de la Dex la conceptul puterii, fețele puterii, dar și la puterea ca decizie sau puterea ca preluare a controlului.

Sunt prezentate și fețele puterii, care sunt sunt autoritatea și legitimitatea. Foarte interesanta lucrare debutează cu un prim capitol unde în Secțiunea a 3-a avem informații documentate despre „Putere” versus „Autoritate”, „Ce este puterea?”„Care este autoritatea?” Dar și diferența dintre putere și autoritate. De menționat tot aici în Secțiunea a 4-a se fac referirila la Dominație versus Autoritate iar în Secțiunea a 5-a unde sunt prezentate Puterea, politica și statul. Sunt importante raspunsurile la întrebarile cum ar fi Ce este puterea politica?.De mare interes este și Secțiunea a 9-a, al aceluiaș prim capitol care tratează Analiza Puterii și se referă la Analiza SWOT (slăbiciuni, oportunități și amenințări). Urmează un important capitol și anume cel referitor la Puterea Mondială ce conține referiri puterea mondială și scopul acesteia, Guvernul Mondial,Organizarea Piramidei Puterii la p.81.

Întalnim și alte capitole foarte importante cum este cel referitoar la „Puterea informației” (p. 129), și în mod deosebit la conceptul de informație, dar și considerații despre puterea informației, precum și despre puterea informației într-o societate liberă. Importante sunt referințele la „Puterea militară” (p. 255) în ceea ce privește evoluţia marilor puteri. Astfel, Secțiunea a 2-a tratează un aspect absolut de interes pentru puerea statelor și anume despre țările cu cele mai mari armate din lume și despre cele mai mari puteri militare din lume. Important este și capitolul ce prezintă „Puterea Economică” (p. 279) cu referiri la „Puterea pieței” legate de noțiunile  „Ce este puterea de piață?” Înțelegerea puterii pieței cu exemplu de putere de piață și structurile de putere ale piețelor până la prezentarea conceptele de putere și emergență.

De subiniat capitolele ce urmează despre „Puterea politică” (p. 307) pornind de la definiția puterii politice. Ce este politica și cum funcționează? Conceptul de putere politică puterea alienată și conținut și trăsături ale puterii politice și Autoritatea și Legimitatea politică. Cel de–al X–lea Capitol se referă la „Puterea Mass-Media”  pornind de la definirea presei, evoluția presei în decursul timpului., funcțiile presei. Presa, a patra putere în stat, „Comunicarea politică”, și când puterea ascultă de presă, dar și despre libertatea presei. Acest capitolul este urmat de alte capitole de mare interes și anume „Puterea organizației” și foarte important „Puterea intelligence”-ului. Aici se fac referiri la „Ce este Intelligence?” Dar și la Puterea în intuiție și decizie în activitatea de intelligence.

Trebuie menționat că importanţa activităţii intelligence pentru orice stat-naţiune este în mod direct legată de ameninţările şi vulnerabilităţile la nivel local, regional şi global, de rolul aspectelor politico-militare şi economice pe scena internaţională, precum şi de atitudinile liderilor faţă de structurile de intelligence şi securitate naţională. Unele din cele mai importante aspecte şi tendinţe care vor caracteriza şi influenţa mediul şi organismele de intelligence ale statelor-naţiune în secolul XXI ar putea fi „Forța cunoaşterii”, prioritară, dar și esentială și se va baza pe informații. În prezent cunoaşterea are valoare, iar intelligence adică informația strategică este putere. Cunoaştere fără intelligence nu poate exista, la fel cum un intelligence calitativ nu poate să se manifeste fără cunoaştere. Deoarece cunoaşterea este astăzi cel mai important şi util element al competitivităţii la nivel global şi devine cea mai importantă resursă a unei naţiuni, am putea afirma că se naşte o nouă componentă, anume „intelligence-ul cunoaşterii”, care devine astfel elementul complementar al domeniului intelligence-ului și esențial puterii. Deci, putem afirma că „Puterea” se mută acum dinspre state-naţiune, spre state-piaţă şi mai nou spre state-reţea. Adică dinspre state spre grupuri unite în reţele, dinspre legile fizicii şi puterea fizică spre legile cibernetice şi puterea creierului („brain power”), iar paradigma „cine are informaţia deţine puterea”

• Demopolitica și studiile de securitate (I)

Nota redacției

La Cour Criminelle (Le Tribunal Criminel) – la nouvelle réforme de la justice française. Noua reformă a Justiției franceze. Curtea Criminală (Tribunalul Criminal) – o „prelugire prin continuitate” a Curții Corecționale (printr-o „tranziție de fază”) – „aproape” o Curte cu Jurați dar fără jurați, „mărginită” de Curtea Corecțională și Curtea cu Jurați concepte fundamentale ale Jurisdicției franceze în care magistrații sunt „sclavii” unui șir aritmetic de numere întregi impare (pentru a evita orice îndoială favorabilă inculpatului)

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului