Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă din lume, atât la nivel de colectiv cât şi la nivel de individ. Aceasta ne afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să ne transformăm frică, am reuşi să ne transformăm pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să ne transformăm și lumea în care efemer co-existăm. Identificarea cu frica din ține te ține în ignoranță (cât de plăcut era înainte de 1989 să citeșți una din cărțile interzise!) inerție (rămâi blocat ca vițelul la poartă nouă!), lipsit de vitalitate (pentru că eșți suficient de prost să dai energie fricii, și ea o consumă, și mai vrea, mai multă energie, mai multă, până te sleieste), de viață (aici cred că frica de moarte e cea care te împiedică să-ți trăieșți de fapt viața așa cum vrei, crezi, speri). Există unele frici pe care noi le-am creat, le-am hrănit, le-am dat așa de multă putere, încât ajung la un moment dat să te domine complet că un adevărat tiran, care te pot imobiliza, paraliza, consuma ca un foc, paiele. Ele devin stăpânii tăi. Se răscoală împotriva ta și ajung să te controleze, sau asta vor să crezi. În loc să fii tu stăpânul, ajungi tu sclavul propriilor tale creațîi. Căci fricile nu sunt altceva decât niște energii pe care odată create și adaptate de noi se modulează pe structura noastră altfel încât, la un moment dat uităm cine le-a creat și nu le mai putem înțelege și atunci ce facem? Le extrapolăm, le externalizam, le proiectăm în afară noastră.
Uitați-vă la poporul român, la colegii, la prietenii, la trecătorii de pe stradă, la vecinii tăi veșnic dominați de frică, veșnic rătăciți în propria lor țară. De ce? Vă place ce vedeți pe stradă, figuri triste, abătute, încruntate, îngândurate, care au uitat demult să se bucure, să trăiască, să fie ei înșiși. Când veneau invadatorii, românii de frică se ascundeau în adâncul pădurii. Deși era o acțiune oarecum repetitivă, care ar fi justificat construirea măcar a unor adăposturi în pădure, de fiecare dată erau prinși pe picior greșit. Așa cam ca și azi când vine Generalul iarnă și culmea, cu toate buletinele meteo și prognozele mai mult sau mai puțîn elaborate și tot ne e frică de cei 3 cm de zăpadă. Înainte de „1989, era și peste juma’ de metru zăpadă doar frică nu era! Fricii înnăscute, îi adăugăm de-a lungul viețîi, încă de mici, alte frici, suplimentare. Oare câți bunici sau părinți nu și-au speriat copii cu „Bau, baul” din fundul curții, din pivniță, dulap, șifonier sau mai știu eu ce născocire bolnavă. Apoi frica fost cultivată perfid, vreme de 45 de ani de „oamenii de bine” ca să poată dezbină și stăpâni. Ați văzut cumva diferențele majore între comunismul din România și cel din Polonia? Nu v-ați întrebat de ce acolo putea să apară Sindicatul Solidaritatea, iar la noi nu? De ce ei se adresau cu domnule și cu titluri de noblețe iar la noi toți trebuia să folosim cuvinte că tovarăș, tovarășa? Dintr-un singur motiv: de frică!
„Frica păzește bostănăria!” va spune ceva? Va mai aduceți aminte că în decembrie ’89 erau părinți care le spuneau odraslelor să se ducă acasă, să lase pe alțîi, că nu e treaba lor, că să-și vadă de ale lor, și multe altele asemănătoare. Ce trădează asta? Un singur lucru: frica. Frica inoculată în oase, frica care nu ne da pace, frica de cei ce ne ascultă, de cei ce ne citesc scrisorile, e-mailurile, blogurile. Totul aici e o frică. Până că și ziua de mâine, este văzută tot că o frică: dacă rămân fără…, dacă mă da afară, dacă se află că am spus aia sau ailaltă, dacă. Și dacă ți-e frică, ți-e mai bine? Să te târâști zilnic în patru labe ca o slugă, să fi veșnic cu căciula boțită în mâini, cu atitudinea de motan uitat în ploaie, în față superiorului, „organului”, tupchilatului, șamd. Așa ai fost învățat să trăieșți, așa trăieșți! Ți-ai făcut-o cu mâna ta! Singur ți-ai dezvăluit și trasat calea. Tu, cu atitudinea ta, tu cel care ai acceptat, murmurând în surdină, când trebuia să te exprimi clar și răspicat, tu eșți cel ce direct și indirect ai contribuit la ceea ce numim azi țară noastră, România.
Tu ai tolerat furtul politicienilor, distrugerea economică, dispariția industriei, a agriculturii. Tu ai tolerat ca în prezența ta să se petreacă fapte reprobabile, din lipsa de coeziune și din frică ai văzut precis cum unii au subtilizat unei bătrâne portofelul, dar nu ai intervenit. De ce? De frică, frica de a nu fi atacat cu cuțitul, frica de a nu fi singur în față celor „n” huligani care mereu merg în grup și se sprijină între ei. Oare tu, popor român, nu poți să fi că unul când vezi nedreptatea lângă ține. Cum ar fi fost că în momentul acela toți să sară pe acei derbedei, să le dea o mamă de bătaie și să-i predea la prima secție de poliție? Cum te-ai fi simțit? Ai simțit vreodată acel sentiment de împlinire pe care îl ai când ai făcut ceva bun, o fapta bună, ai trăit măcar odată sentimentul că ai scăpat, măcar pentru o vreme lumea de unii care nu prea înțeleg cum să se poarte și asta cu toate eforturile făcute și culmea plătite tot din buzunarul tău! Cum, nu știai? Păi toate integrarile, activitățile de integrare, materiale, umane, au necesitat fonduri, fonduri că să nu se ajungă la situația pe care tocmai ai trăit-o! Vezi unde duce frică? Ți-e frică și să întrebi la ce se folosesc banii care ți se percep drept taxe, impozite, accize, șamd.
Pe șeful de sindicat care s-a luptat pentru fabrica în care lucra și pe care tu nu l-ai auzit și sprijnit, și a murit înjunghiat la cererea patronului străîn, care apoi a fugit în țară lui. Tu eșți de vină, deși nu vrei să o recunoșți. Pentru că tu ai acceptat mereu să fii călcat în picioare de străîn și asta culmea în propria-ți țară. De aceea, ai ajuns azi aici așa! Ți-e frică și să întrebi cum România s-a împrumutat de 150Md€ din care 121Md€ în ultimii zece ani (când deja criza apăruse afară și la tine nu avea de ce să fie dar, surpriză, după împrumut a apărut brusc!) și banii chiar nu s-au văzut materializați în nimic pentru ține, drag popor blând. În schimb ai văzut mereu merțane și jipane noi, care de care mai bengoase, parcate aiurea, uneori pe linia de tramvai, dar nu ai avut curajul să te întrebi de unde atâția bani când ție tocmai îți redusesera salariul cu 25%. De ce? De frică, bineînțeles. Și așa ai ajuns așa cum eșți acum, în timp ce alțîi se lafaie pe banii tăi într-un lux opulent. Pentru că ție ți-e frică și să întrebi!
De ce ne este frică?
O privire profundă aruncată asupra vieţîi noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de mai toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţîn, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţii ne sunt dictate, condiţionate, de aceste două emoţii fundamentale: iubirea şi frică. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frica, iar acolo unde există frica, nu vom găși niciodată iubire. Știu că o să protestati îndelung și o să spuneți că la biserica preotul începe cu frica pe care trebuie să o manifestăm în față Domnului. Știu și regret profund că atâta pot să facă. Cum în față iubirii tu trebuie să stai cu frică? Dar gândiți-vă un pic, oare tagma preoțească chiar nu are nici un avantaj din promovarea fricii? Și dacă da, nu eșți tu oarecum furnizorul acelor avantaje? Apropo, ai văzut ce mașînă și-a tras …! Ultimul model! Tot din banii tăi! Știu, ai fi preferat să vezi un spital, un cămin de bătrâni, o cantină pentru cei oropsiți de soarta dar-uite ce frumos strălucește, e ultimul model! Ție ți-e frică pentru ține și nu te gândeșți la cel ce vine după tine. Poate că el, urmașul tău, nu ar proceda la fel, dar te vede pe ține, modelul lui, inaintasul lui, idolul lui făcând asta de zeci de ani, de când te știi, pentru că și tu ai preluat de la alții această mizerie și în loc să te rupi de ea și să te afirmi, tu te afunzi și mai tare, în noroi, în mocirla, până-n gât.
Dar de ce anume ne este frică?
Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru această. În esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte. Mai țineți minte ce se spunea despre strămoșii noștrii, că plecau veseli la moarte, că plângeau când se năștea un copil și se bucurau când cineva murea. Pentru că avea șansa să fie iertat dacă murea, să fie păstrat acolo de unde am venit cu toții aici, în tină.
Toate spaimele noastre se reduc în final la frică de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă, cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte? Ce e în fond moartea, o trecere, ritualică sau nu într-o altă dimensiune. Slavă Domnului că acolo eșți judecat și pentru frică care ți-a dominat existența, pentru lașitatea de care ai dat dovadă aici pe Pământ și acum și eventual și pedepsit pe măsură faptelor, că acolo sigur nu ține cu pile. Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţelege acest fenomen, acest proces al morţii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei înţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem. Ne naștem, trăim și murim. Fenomene firești, legate în lanțul viețîi. Suntem mai puternici să-l rupem, atunci ne eliberăm, suntem lași și fricoși rămânem în el până se plictisește cineva și ne ajută să vedem unde greșim. Rar, dar se întâmplă!
Ce este frica?
Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frică se manifestă că gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Frica este de fapt o manifestare a EGO-ului, a egocentrismului de care dăm dovadă în viață. Când scăpăm de frică? Simplu, exact în momentul în care ne eliberăm de EGO. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea că obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie. Frica se face deci simţită că o nevoie anunţată. Anunțată de cine? De propriul instinct egoist de supraviețuire. Soluţia de a scăpa de această frică este că de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
- Ce anume crezi că ai nevoie să obţii?
- Este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva?
Răspunsurile s-ar putea să te surprindă, de cele mai multe ori. Ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continuă viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Dar eșți oare pregătit să faci față celui mai mare dușman al tău, propriul tău eu, EGO-ul tău? Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine. Câți oare vom ajunge aici? Mulți veniți, puțini chemați și mai puțini acceptați. Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mai are de ce să-mi fie frică de tine, nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie. Această este adevărata neinfricare. Este starea în care trăiesc marii maeştrii dintotdeauna. O stare pe care tu o ratezi, cu fiecare viață irosită, pentru că tu vrei să trăieșți de fapt pentru tine, pentu EGO-ul tău. Nu pentru ceilalți, nu pentru a-i ajută pe ceilalți. Pentru că ție ți-e frică!
Manifestările fricii
Frică se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri:
- Nu voi obţine ceva de care am nevoie
- voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie. Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţiilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme:
- Mi-e frică că nimeni nu mă va iubi
- Mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte
Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste două frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, seninătate şi acceptare. De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afară noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursă bucuriei vieţii nu este în afară noastră, ci vine din interiorul nostru, frică va dispare. Și atunci vom fi din nou oameni, nu fiare egocentrice, bestii cu chip de om, în aparență umanoide. Deşi poate părea pentru cei neexperimentați că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. În ciuda fricii că oamenii ne vor părăși, ei se vor simți de fapt atraşi de oamenii puternici, stabili, sănătoşi spiritual şi emoţional, gata să se sacrifice dacă trebuie.
A ajunge în starea în care eşți conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursă bucuriei vieţii tale, reprezintă adevărata transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile, temerile, iluziile deșarte, visele sterpe. Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţi poţi află asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta: Fricile tale nu sunt reale. Tu eșți inventatorul lor! Chiar şi dacă lucrul de care te temi cel mai mult că se va putea întâmpla, vei vedea că nici asta nu are nici o semnificaţie, asta dacă nu vei persistă în prostia de a mentaliza frică, răul, lucrul, atrăgându-l conștient sau inconștient în calea ta. Pentru asta nu da vină pe nimeni, tu ești principalul vinovat în acest caz. Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care-ți va vindecă frică. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii. Este dragostea divină manifestată în mod direct, concentrat, asupra celui care a ales în cele din urmă lumina. În curând nu va mai fi nimic de care să-ţi fie frică, iar viaţa va deveni o bucurie, aşa cum a fost menit să fie. Așa cum trebuie să fie. Și atunci nu-ți va mai pasă de nimeni și de nimic care ar putea să-ți facă rău, pentru că tu ai descoperit ceva ce ei nici măcar nu intuiesc. Și ei rămân în urmă, fără să lase în fapt urme … .
Cum recunoaștem frica?
Simplu, acum că știm cam ce este fricaa, să vedem și ce modificări nefaste produce la nivel fizic:
- este un mecanism de supraviețuire ce apare că răspunsul unui om la o amenințare concretă, de obicei puternic negativă
- este o emoție specifică primejdiei sau percepției primejdie
- este o emoție de mare impact psihologic (se accelerează bătăile inimii, se accelerează ritmul respirației, mușchii se contacta, mâinile tremură, circulația periferică se reduce, extremitățile devin reci, pielea se face „ca de găînă”.
Toate aceste manifestări sunt legate de activitatea sistemului nervos simpatic și de doi neuro-transmitatori, adrenalină și nonadrenalina, care acționează asupra întregului organism în prezența fricii. Aceste reacțîi subliniază funcția spaimei–ne ajută să evităm sau să limităm pagubele. Așa aș fie oare? Oare frica nu ne reduce speranța de viață, la fel că drogurile legale șal mai puțîn legale? Frica ne pregătește pentru o acțiune/inacțiune fizică. Comportamentele pe care ni le inspiră frică pot fi diferite, uneori îți poate da curaj, mai ales la fugă, alteori te poate împietri pe loc, caz în care te otrăveșți cu propria adrenalină, secretată din greu. Frica este legată de anxietate. Aceasta depinde de persoană și poate varia de la prudență la fobie și paranoia. Ea ține de mai multe stări, printre care grijă, anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică.
O frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect că fiind iraționlă se numește fobie. Fobia este determinată de prezența sau doar anticiparea prezenței unui obiect, a unei vietăți sau a unei situații. La unele persoane frică este înnăscută. Mai ales la cele născute undeva în Europa de est. (Era o glumă tristă!). Dar din păcate e adevărat. În unele regiuni există frici explorate științific care au dovedit că sunt acolo încă de la naștere. Și nu sunt puține! Frica este o emoție adesea inconștientă–de cele mai multe ori ne dăm seama cât de frică ne este după ce a trecut evenimentul cu pricina. Frica are o expresie facială specifică, la fel că toate emoțiile fundamentale–ochii și gura se deschid larg iar sprâncenele se înalță.
Diferențele între frică și anxietate
Frica este o reacție la o primejdie reală pe când anxietatea reprezintă anticiparea unei primejdii iminente sau presupuse. Frica are o manifestare de scurtă durata pe când anxietatea poate deveni cronică. Frică are la baza un motiv real, știu de ce anume mi-e frică dar anxietatatea nu are un motiv precis. Frica are manifestări fizice predominante pe când anxietatea are manifestări de natură psihologică–griji, neliniște. Frica poate să conducă la fobie–frică incontrolabilă în diverse situațîi iar anxietatea poate să conducă la anxietatea generalizată–griji incontrolabile în viață de zi cu zi.
Există categorii de temeri care pot fi catalogate drept universale, ele regăsindu-se în toate epocile și la toate culturile, la majoritatea indivizilor. Principalele temeri la adulți sunt, în ordinea prezentată: frica de animale; frica de înălțime; frica de sânge; frica de spațîi închise; frica de furtuni. Frica este, fără îndoială, una dintre emoțiile foarte studiată de către oamenii de știință. Pentru că odată inoculată, ea oferă posibilitatea controlului maselor largi de oameni. (vezi teme actuale bine exploatate ca: terorismul, războiul). Neurobiologii au demonstrat că lobul temporal este centrul de coordonare fundamental pentru reacțiile de teamă. Astfel, făcând experimente și înlăturând lobii temporali la maimuțe, se observă, alături de alte simptome, o dispariție aproape completă a reacțiilor de frică. Bună metodă, poate așa ar scapă unii complet de frică care îi face să se comportă așa cum se comportă! Acestă lipsa de reacție de frică de observă și la oamenii care au lobii temporali afectați din cauza unor boli.
Explorând mai profund, cercetătorii au localizat zona implicată în aceste tulburări: nucleul amigdalian, care se găsește în interiorul lobului temporal. Extirparea acestei zone la animale, face să dispară reacțiile de frică normale iar excitarea acestei regiuni la animale provoacă reacțîi de teamă exagerată. De aici, cercetătorii au tras concluzia că persoanele extrem de vulnerabile la teamă au un nucleu amigdalian mult mai ușor de excitat. Acum că au zona le-a mai rămas un singur lucru, de găsit frecvența! Și stați liniștiți că sapă la asta de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, așa că 100% e deja încorporată în tehnologia warfare de azi!
Și totuși, „De unde ne vin temerile?” Unele temeri pot fi învățate că urmare a unor traumatisme sau stângăcii care țin de procesul educativ. Dar nu este general valabil pentru toate temerile, iar unele temeri pot fi mai ușor de dobândit decât altele. Este adevărat, se pare, că există temperamente predispuse la a simți frica. Temperamentele mai vulnerabile în față fricii sunt corelate cu o hiperactivitate a nucleului amigdalian cerebral și cu diverse manifestări biologice–un ritm cardiac ridicat în stare de repaus și prea puțîn variabil în funcție de circumstanțe. Copiii hipersensibli în primii trei ani de viață, devin mai adesea adulți anxioși. Frica poate fi învățată prin experiență directă în trei feluri:
- experiență traumatizantă unică (accidentul de mașînă)
- micile experiențe stresante repetate (mai multe zboruri cu avionul ceva mai agitate fără să se fi petrecut o catastrofă)
- efectul retroactiv (după consumarea unui eveniment oarecare ați scăpat deși nu ați avut impresia că va paște un pericol)
Copiii învață frica de la adult (important e ce învață de la acest adult), mai ales dacă acesta este apropiat lui și îl vede că se sperie în mod sistematic de ceva anume. O parte din temeri sunt înnăscute, iar psihologii evolutionisti au emis ipoteza unei influențe a selecției naturale asupra existenței și persistenței temerilor. Este adevărat că cele mai multe temeri au că obiect lucrurile sau situațiile care reprezentau un pericol pentru strămoșîi noștri: animalele, întunericul, înălțimea, apă.
Cum să ne controlăm temerile la nivel fizic
Acceptăți-vă teama exact așa cum este. Nu mai investi în ea! Nu vă fie rușine că resimțiți teama, până la urmă teama în limite normală este un semnal de alarmă față de eistența unui pericol. Nu încercați să o suprimați total ci mai degrabă încercați să o modulati, să-i reduce intensitatea până devine compatibilă cu o viață normală și autonomă. Nu îi mai opune rezistență, nu te mai lupta cu ea … altfel îi dai și mai multă forță și ea crește în mărime și intensitate. Privește-o, simte-o așa cum este ea …până în profunzimi …ea fiind o creație a ta, are o limita, deci un sfârșit, încearcă să nu o duci prin extrapolare până la sfârșitul vieții, nu ar avea nici un sens. Sau vrei să mori de frică? Frica nu există de sine stătătoare, nu are o esență din care să izvorască continuu, doar tu eșți cel care o întreții prin puterea ta interioară care izvorăște din energia ta psihică. Frica ta nu există fără tine! Poți să-i spui: „Tu nu exiști! Ești creația mea, trebuie să mi te supui!” Permite-i să se manifeste, amintindu-ți că tu eșți cel care a creat-o, în mod conștient, sau inconștient. Permite-i să iasă din ascunzișurile structurilor tale, în care s-a ascuns pentru a putea supraviețui…în lumina reflectorului interior al conștiinței tale, unde subit dispare.
Dezvoltați-va mijloacele de a controla frica
Sentimentul de teamă este deseori asociat cu un sentiment de lipsa de control a situației. De aceea pentru a crește controlul pe care-l exercităm asupra a ceea ce ne produce teamă, un mijloc excelent este de a va informa. Un alt mijloc de a va controla frică este să învățați o metodă de relaxare pe care să o folosiți atunci când simțiți că va este teamă. Și binențeles nu trebuie să uităm de faptul că puteți adopta o atitudine activă față de frică, acesta fiind unul dintre cele mai eficiente remedii. Modalitatea de a înfruntă trebuie să țînă seama de patru reguli:
- Confruntarea trebuie să se facă sub controul dvs. Confruntarea este indicată numai dacă doriți acest lucru sau dacă trebuie să va depășiți teamă
- Înfruntați-va progresiv temerile, începând cu aspectele mai puțîn importante. Dacă va este frică de animale, veți privi mai întâi doar fotografii, apoi filme, apoi veți face vizite la crescătorii, etc
- Confruntarea trebuie să fie de durată: trebuie să acceptați situația angoasantă suficient de mult că spaima dvs. Să se reducă la jumătate
- Confruntați-va regulat cu situațiile care va provoacă teamă. Multe lucrări au demonstrat că avem tendința să întoarcem spatele tuturor acelor gânduri neliniștitoare. Cel mai bine este să reflectați atent și să va întrebați dacă ați ajuns cu adevărat la capătul spaimelor dacă ați derulat întregul scenariu catastrofă. Întrebați-va care sunt riscurile reale. Frica are în spatele ei o lecție de învățat, pe care ți-o oferă dacă știi să o vezi așa și atunci frică îți aduce și daruri. Nu există om 100% curajos, există doar om care și-a depășit sentimentul de frică într-o anumită proporție! Cu cât proporția e mai mare cu atât și faptele sunt pe măsură, de invidiat pentru fricoși, de admirat pentru ceilalți. Depinde de ține dacă culegi darurile din spatele fricii, sau încă explorezi lumea prin intermediul fricii. Ne este frică de ceea ce nu cunoștem, de necunoscut, pentru că avem frică-credință că s-ar putea să nu-i putem face față, pentru că nu știm ce se află acolo. Putem folosi frică că pe un explorator al necunoscutului. Prin frică ajungem să ne cunoaștem necunoscutul din noi.
Fii prietenul propriei tale frici și frica ta îți va deveni ghid (sesizez deja neîncrederea, dar cred că izvorăște tot din frică, din teamă!) spre necunoscutul din ține! Cu cât faci mai multă pace cu frica ta, cu atât ea îți va arată noi teritorii nebănuite din universul tău interior, din ține, ea îți va revela necunoscutul, infinitul interior. Ce este înăuntru este și afară, ce este sus este și jos! Acceptă necunoscutul, fii tolerant cu el, cu ține, cu frică din ține. Transformă frica, odată ce o cunoșți, o accepți, aceasta îți e de acum prieten. Mulțumește-i pentru darul pe care ți-l aduce, ți-l etalează, ți-l revelează. Fii recunoscător pentru asta propriei tale frici! Din paralizia pe care poate să ți-o inducă, frica îți poate deveni un prieten-atunci nu ți-e mai frică, o cunoșți, ai alchimizat-o, ai încredere în noul tău prieten. El chiar te poate ajută să te cunoșți, până în cele mai ascunse tenebre ale ființei tale. Poţi începe să-ți controlezi teama sau frica oricând vrei. Dar ar fi mult mai bine să începi chiar de azi. Chiar acum. Asta că să fim siguri că dispare la timp. O să fie nevoie. Curând!
Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”
„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
