Călătorie prin timp, cu oameni de seamă
Din ceea ce a semănat/asimilat de-a lungul unei vieți din plin dăruită de vrednicie și har, Vavila Popovici a mai cules încă o recoltă, nu doar bogată, cât plină de miez mult hrănitor pentru mintea omului. Începutul verii anului 2021 (luna iunie) a oferit cititorilor săi fideli încă o carte de referință–,,Articole, eseuri” (Made in USA, Lulu Entreprises)–din ciclul ajuns, iată, la numărul XII. Felicitări autoarei! Încurajări cititorilor, pe care îi îndemn să creadă că această cifră evanghelică va fi depășită. Întregul edificiu/constrcuție înălțat până la cota 373 de pagini are o structură de rezistență durabilă, care cuprinde elemente fundamentale din existența gânditoare a omului. Zece piloni de susținere, în jurul cărora se ordonează, într-o arhitectură chibzuit armonioasă, subiectele complementare. Rezultatul? O creație consistentă și durabilă, menită să rămână vie în memoria umană. Este vorba despre Filosofia, Religia, Știința și Politica–4 din cele mai de seamă componente ale spiritualității universale, prin care se afirmă mintea gânditoare (creatoare). Cum îi stă obiceiul, riguroasa autoare nu pornește în această miraculoasă călătorie de una singură.
Ea apelează la însoțitori/îndrumători cu nume de rezonanță în cultura/știința universală: Johann Gottlieb Fichte, Baruch Spinoza, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Arthur Schopenhauer, Auguste Comte, John Stuart Mill, Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz, Issac Newton, Fe(i)odor Dostoievski, Søren Aabye Kierkegaard, David Hume, Herbert Spencer, etc.
Cu ajutorul acestor erudiți ai lumii, Vavila Popovici reușește să împlinească portretul uman individual/colectiv al locuitorilor pământului. De reținut însă faptul că ea – deși nu se leapădă de vibrațiile sublime ale emoției–lucrează sub aura lucidității, netrecând cu vederea slăbiciunile omenirii, mai ales a celei din timpurile botezate moderne. Pentru a da chip concret afirmațiilor de mai înainte, reproduc, mai întâi, un mic pasaj în care este vorba despre o întâmplare din America: ,,Cu ocazia alegerilor din 3 noiembrie a acestui an – 2020, în America s-au produs fraude la vot. Adică înșelăciune, hoție, dar parcă sună mai puțin calomnios cuvântul care se folosește – fraudă.” Mai apoi, ne întoarcem în România, dar în cea de după cel de al doilea război mondial, atunci când ,,de când ne-am unit cu rusu’,/Toate stau în jos cu susu’”. Momentul alegerilor din anul 1946, prin urmare: ,,Amintesc alegerile din 1946 din România, când s-a făcut pasul decisiv pentru comunizarea României (…) După ce au obținut fraudulos controlul asupra Parlamentului, comuniștii au trecut la planul final: i-au arestat pe liderii partidelor democratice, apoi l-au șantajat pe Regele Mihai I să abdice și să plece în exil”. Da, atunci nu s-au falsificat buletine de vot. Au fost înlocuite urne întregi și multe,… așa… ca victoria să fie clară…
Și în paginile acestei cărți, Vavila Popovici abordează subiecte diferite, toate însă având în prim-plan omul. Omul-om și omul doar ca înfățișare, uneori nici atât. ,,Despre dezbatere”, autoarea explică: ,,Dezbaterea este deci, o discuție, un act de comunicare în care două sau mai multe persoane gândesc la unul sau mai multe subiecte și își expun ideile, își apără opiniile și interesele”. Atenție, prin urmare: ,,opiniile și interesele”.
Scriitoarea este oripilată de ,,Ura din sufletele unor oameni”. La vestea că ,,Președintele Statelor Unite Donald Trump și Prima Doamnă au fost confirmați pozitiv la corona-virus” (…) La aflarea acestor vești, mi-am zis: Dă-le Doamne sănătate! Și mulți, foarte mulți cetățeni ai acestei țări au simțit la fel (…) Au fost însă și unii care s-au bucurat (…) Și m-am întrebat cu adâncă tristețe, cum te poți bucura de răul produs cuiva?” În continuare, Vavila Popovici scrie despre o practică străveche, apărută pe vremea lui Iuda, chiar dacă nu se știe cu precizie dacă acesta este inventatorul: ,,Trădare”. Mai înainte de aceasta, ea își comunică părerile ,,Despre patriotism și iubire”: ,,Iubirea este cel mai frumos sentiment care unește sufletele oamenilor (…) Patriotismul, conform dicționarului, este sentimentul de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei. Trădarea este o lovitură la care nu te aștepți, fiindcă crezi în onoarea celor de lângă tine, fără să știi că gestul se datorează unui caracter vicios”. Dacă e să o dau pe realitățile contemporane, dacă suntem oameni onești nu putem trece cu vederea două lucruri: 1. trădarea este o veche preactică universală; 2. Și în România, trădarea are vechime și, în loc să iasă la pensie, ea dobândește tot mai multă vigoare. Prietenul de azi devine dușmanul de mâine. Dar îl trădează și pe noul prieten. Și tot așa: ,,Din trădare în trădare, /Tot ce e iubire, moare.”
Cruda realitate a timpului prezent o determină pe Vavila Popovici să ne atragă atenția că: ,,Speranța e visul omului treaz”, ,,Vine Crăciunul! Fiți buni!”, ,,Poporul nu doarme!”, ,,Eminescu și dragostea”, ,,Unirea Principatelor Române”, ,,Lupta pentru dreptate și adevăr”, ,,Educația hrănește sufletele”.
Despre ,,Pierderea răbdării”, autoarea scrie: ,,răbdarea este un dar divin, iar manifestarea ei este o modalitate de a ne arăta iubirea față de Dumnezeu și față de oameni”. Acest cuvânt de esență sacră–îndrăznesc să spun–îmi aduce aminte de călugărul Cleopa, care îi sfătuia pe cei ce-i călcau pragul pentru a-și mărturisi necazurile (și nu erau puțini): ,,Răbdare, răbdare, răbdare…”. Și psalmodia cuvântul minute în șir, ca și cum ar fi cântat un psalm…
Scriitor Vasile Filip
O perspectivă americană asupra realității
Stabilită, de 13 ani, în SUA, scriitoarea Vavila Popovici nu concepe să renunțe la postura de observator curat, limpede al lumii în care trăiește. Deși sănătatea îi e șubredă, deși melancolia i-a devenit cel mai bun prieten, poeta, prozatoarea, eseista Vavila Popovici alege să existe ca voce, ca atitudine, ca măsură a omenescului și a socialului.
De curând, doamnei Vavila Popovici i-a apărut cel de-al XII-lea volum de eseuri și articole. Volumul a ajuns, firește, și la Pitești și este consistent, atât ca număr de pagini, cât și ca informație nuanțată, interpretată, conectată la cultura mare, clasică.
Autoarea abordează teme de respirație profundă–Despre dezbatere, Despre inconștiență, lașitate și trădare, Speranța–visul omului treaz, Machiavelismul alegerilor, Despre patriotism și iubire, Educația hrănește sufletele, Lupta pentru dreptate și adevăr, Personalitatea – umbra care ne însoțește toată viața, Curajul profesionalismul și fermitatea, Pierderea răbdării, DE CE-ul vieții noastre, Ura din sufletele unor oameni, Poporul nu doarme!, Filozofia, Religia, știința și politica etc. Interesante și valoroase, spuneam mai sus, sunt conexiunile pe care le face cu opera marilor gânditori – Johann Gottlieb Fichte, Baruch Spinoza, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Arthur Schopenhauer, Auguste Comte, John Stuart Mill, Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz, Fe(i)odor Dostoievski, Søren Aabye Kierkegaard, Herbert Spencer dar și Petre Țuțea, Lucian Blaga, Constantin Noica, Nae Ionescu, etc. Miezul gândirii lor este sistem de referință pentru ceea ce se întâmplă acum pe planetă. Cu alte cuvinte, eseista încearcă să-și dea seama în ce măsură tiparele care au formulat civilizația actuală mai sunt valabile, valabilitate înțeleasă ca eficiență a lor. Sau cât anume din spiritualitatea la care ne-am raportat până acum mai poate sluji drept model lumii de mâine, cât mai este acceptat și asimilat de generațiile ei și cât se va resorbi într-un model ideal, inaccesibil, pur teoretic.
Din acest motiv vă îndemn să căutați și să citiți Articole, Eseuri–vol. XII al doamnei Vavila Popovici. Veți dobândi un minimum de perspectivă asupra a ceea ce înseamnă, ca și concept, dezbaterea din America electorală a anului 2020, dezbatere ale cărei mecanisme și chiar mize nu se mai regăsesc decât parțial, în formatul propus de Karl Popper, de exemplu. Doamna Vavila Popovici nu se desparte nici în acest volum, nu ar avea cum, de Mihai Eminescu. Eminescul și dragostea, eseul bine ancorat în citat, în vers, este o reverență atât înaintea poetului neamului, cât și față de strălucirea, pe cale să se stingă, a unei vieți pline, frumoase, trăite de autoare cândva, într-o Românie care avea – pare ciudat s-o gândesc și s-o scriu – mai multă libertate interioară și o mai vie putere de a imagina decât România de astăzi.
Prof. Liviu Martin
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Călătorie prin timp, cu oameni de seamă. Recenzii pentru noua carte „Articole, eseuri – vol. … […]