Călinescu, perechea lui Eminescu (PhD Candidate Simona – Nicoleta Lazăr – poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

În cultura română există o serie impresionantă de intelectuali de factură enciclopedică. Astăzi, pare că „sămânţa enciclopediştilor” a cam dispărut. Într-o epocă în care nu cartea, ci internetul devine instrumentul de informare cel mai intens folosit, virtuţile pe care le clădeşte lectura paginilor tipărite se întâlnesc la tot mai puţini. Din fericire, România i-a avut la timp pe Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Călinescu. Ultimul citat de mine în această listă redusă, Călinescu, a aspirat să fie ceea ce se numeşte un „creator total”.

A fost poet, prozator, estetician, eseist, dramaturg, jurnalist, istoric şi critic literar. Sigur, el a intrat în conştiinţa publică în primul rând datorită monumentalei sale „istorii a literaturii române, de la origini până în prezent”…El îşi defineşte, într-o poezie, atotcuprinzătoarea-i operă, conştient de nemurirea ei: „Mai tare decât bronzul am ridicat cetate,/Mai ‘naltă decât Babel cea din antichitate,/…Nu voi pieri cu totul; prin ce-am scris şi am cântat/Îmi va rămâne chipul într-un bazalt sculptat;/De unde-s, cum mă cheamă, nu se va scrie-un rând,/Dar harfa până sus, va spune mult vibrând”.

Adevărul este că poetul George Călinescu vibrează cel mai pur… atunci când scrie ori când vorbeşte despre Eminescu. Ca într-un tulburător fragment, păstrat în fonoteca de aur a radioului românesc, pe care am avut bucuria să-l reascult în prag de ianuarie: „Există o condiţie excepţională care ridică pe Eminescu deasupra poeţilor de circulaţie mărginită. A cunoscut poporul şi provinciile româneşti, a devenit familiar cu speculaţiile filozofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existenţă nesigură şi trudnică, a trăit într-un veac ingrat, ce nu răspundea idealului său, a plâns şi a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit şi a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus, a spus până la 33 de ani. Viaţa lui se confundă cu opera. Eminescu n-are altă biografie. Un Eminescu depăşind vârsta pe care a trăit-o ar fi ca un poem prolix. Însăşi nebunia pare o operă de protest şi de aceea oricine îl va citi, pe orice punct al globului, va înţelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că a scris în versuri o zguduitoare biografie. Alţii au o operă eminentă şi o biografie monotonă şi fără semnificaţie. Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin să ilustreze prin el însuşi bucuriile şi durerile existenţei, şi de aceea multă vreme M. Eminescu va rămâne în poezia noastra nepereche.”

Într-o iarnă geroasă, ca aceea în care se va fi născut Poetul, mă cufund în căldura fotoliului, cu prolixul „roman” al „Vieţii lui Mihai Eminescu” în mâini… şi mă smulge din lectură un gând, o revelaţie: Poetul şi-a aflat „perechea” în Istoricul său.

Simona-Nicoleta Lazăr (poet, prozator, editor și jurnalist), membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZP) și a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR).

Nota. „Socotit, drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu, George Călinescu a fost de asemenea istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române. S-a născut pe 19 iunie 1899 la Bucureşti sub numele de Gheorghe Vişan. A fost crescut de impiegatul CFR Constantin Călinescu şi de soţia sa, Maria, în casa cărora mama băiatului, Maria Vişan lucra ca menajeră. În 1907, mama sa naturală accepta ca soţii Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. A fost momentul în care numele său s-a schimbat în Gheorghe Călinescu şi aşa a rămas pe tot parcursul vieţii. Acesta fiind numele său oficial, scriitorul însuşi a evitat consecvent utilizarea prenumelui George. Şi-a semnat întodeauna articolele G. Călinescu, după o modă răspandită în perioada interbelică. Şi-a luat licenţa în litere în 1923 şi a plecat ulterior la Roma după ce a primit o bursă din partea Academiei Române. În 1929, s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Episodul foarte amuzant al primei întîlniri a celor doi viitori soţi este descris cu lux de amănunte în romanul Cartea nunţii. Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români şi după 1945 a publicat studii şi eşeuri privind literatura universală. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu. În 1953 îi apărea romanul Bietul Ioanide, iar din 1956 a avut o rubrică permanentă intitulată Cronica optimistului în săptămânalul cultural Contemporanul. În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopţii, a plecat în lumea umbrelor, lăsând „o operă fundamentală pentru cultura poporului român” potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza. În fonoteca de aur de la Radio România a rămas mărturie înregistrarea discursului pe care George Călinescu l-a susţinut la Academia Română unde a fost sărbătorit la împlinirea a 60 de ani. Pe Str. George Calinescu nr. 53 în sectorul 1 al capitalei se află casa memorială George Călinescu. Corpul de casă construit după proiectul lui George Călinescu cuprinde două încăperi suprapuse–jos sufrageria, deasupra dormitorul. În grădina din faţa casei se afla un bazin, creaţia scriitorului cu jeturi de apă printre tufe de trandafiri, aflat sub crengile dudului din curte, în care erau agăţate colivii cu canari şi papagali. În curte, lângă gardul din stradă, este o căsuţă cu două odăi mici unde se retrăgea uneori scriitorul şi exersa la vioară fiind impresionat de rezonanţa pereţilor. De altfel Călinescu obişnuia să asculte muzica lui Beethoven, Bach sau Mozart, care îl inspirau să scrie şi mergea deseori la Ateneul Român, la diferite spectacole. În curte, ,,prietenii” scriitorului erau ,,Seneca” (o broască ţestoasă) şi ,,Fofeaza” (câinele său, care apare sub numele de ,,Stolt” în opera sa). În capătul curţii, este o parte din locuinţa sa – un salon, un mic hol şi o camera folosită ca birou. Pe masa de scris se afla stiloul deschis şi câteva rânduri din ,,Cronica optimistului”. Cărţile, multe la număr, sunt pe rafturi până în tavan, aşezate pe un singur rând. Biblioteca din casa memorială George Calinescu este o adevărată enciclopedie cu mai multe exemplare din literatura universală–de la hieroglifele chineze la cartea Evului Mediu, la Rilke, Valery şi poeţi tineri. George Calinescu avea o colecţie de autografe la care ţinea mult, iar biblioteca sa cuprinde şi ediţii rare de carte italiană, germană, franceză alături de opere ale poeţilor români.”

Simona-Nicoleta Lazăr-Țigău la Feiera de Ladra, centenarul talcioc din Lisabona, în care se spune că, dacă nu găsești manualul vieții veșnice, înseamnă că încă nu s-a editat. Noi ne–am mulțumit cu o „Istorie a gastronomiei portugheze” pănă la zi.

Istoria gastronomiei portugheze. Climatul generos, relieful variat și marea ofereau din start premisele unei bucătării bogate și variate. Începând însă cu secolul al XV când primele vase pleacă spre Brazilia, Orient și Africa, gastronomia portugheză își deschide porțile pentru experimente extraordinare arome și ingrediente noi dintre cele mai spectaculoase. Portugalia participa activ în căutarea insulelor Mirodeniilor. Fernando Magellan este angajat de către Spania pentru căutarea acestor mirodenii. După un voiaj de trei ani, expediția s-a dovedit a fi un succes, iar Magellan a devenit primul navigator ce a făcut înconjurul lumii. Magellan a fost ucis în Filipine, dar tovarășul sau, Sebastian del Cano, a dus la bun sfârșit monumentală expediție. Nava să, Victoria, s-a întors în Europa, în 1522, cu o tonă de condimente la bord. Regele i-a făcut cadou un blazon împodobit cu două bețișoare de scorțișoară, trei nucsoare și douăsprezece cuișoare. Datorită conflictului dintre Sultanatul de Malacca și negustorii portughezi, viceregele Alfonso d’Albuquerque a ordonat invazia sultanatului în anul 1511. Această a dus la întărirea poziției și a monopolului asupra condimentelor în întreg arhipeleagul. Stăpâneau mică insula Bandă, singură sursă din lume de nucșoară și de coajă de nucșoară (mace). În tot secolul al XVI-lea, Spania și Portugalia au avut că scop principal acapararea comerțului cu cuișoare. Această a însemnat nenumărate eforturi de a câștigă bunăvoința conducătorilor a celor insule. După zeci de ani de intrigi și diplomație, portughezii au câștigat o poziție predominantă, fără a stabili însă un adevărat monopol. Din 1800 condimentele au început să fie cultivate peste tot ceea ce dusese la scăderea prețului lor. Totuși India rămîne principalul exportator de condimente. Exploratorii, împreună cu echipajele lor, au adus în țară piperul, ghimbirul, coriandrul, sofranul, nucșoară, orezul, ceaiul, cafeaua, ardeii și roșiile, cartofii, acestea sunt doar câteva din descoperirile care au revoluționat inevitabil și modul portughez (și mai apoi european) de a percepe bucătăria. La toate acestea se mai adaugă și contactele cu triburi, popoare și populații din zonele descoperite.

După o săptămână în care am tot privit cărțile etalate după gratii, l-am cunoscut în sfârșit pe anticarul Simon, mare fan al lui Cioran, Culianu și Eliade și cunoscător al poeților români din secolul 20-pe care i-a citit, după caz, în franceză, italiană, spaniolă, engleză ori portugheză-, preferatul lui fiind Marin Sorescu. Simon ne-a zis și că următorul lui proiect e să învețe limba română, un pas necesar, de dragul autorilor pe care îi prețuiește. Anticariatul se află la baza treptelor care urcă din Rua Madalena spre Sao Cristovao.

Articole asociate

„Eminescologie” la Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a zilei de naștere a marelui nostru poet național Mihai Eminescu cu Jurnalul Bucureștiului (magazin cultural – educațional și de cercetare științifică în științele socio – judiciare)

„Excesele românismului” și „Seriozitatea lui Eminescu” (fragmente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicație Simonei Lazăr – Țigău (poet, prozator, eseist, jurnalist și eminescolog, bibliotecarul casei de cultură „Carmen Sylva” din Sinaia, corespondentul Jurnalului Bucureștiului)

Craterul Mihai Eminescu de pe planeta Mercur cu corespondentul nostru Simona – Nicoleta Lazăr (poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România) și cu versurile Lilianei Smerea Văcaru

Eminescu sărbătorit de Ziua Limbii Române în 2023 (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu – Cristian Dinică)

Eminescu, Geneza poemului „Luceafărul” (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu – Cristian Dinică)

Eminescu și dragostea (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Nota redacției

Țebea – Comemorarea a 151 de ani de la moartea marelui revoluționar român pașoptist Avram Iancu în prezența G-ralului de Bg (r). Constantin – Bartolomeu F. Săvoiu (înalt demnitar al masoneriei naționale și internaționale, Suveran Mare Comandor, Mare Maestru al MLNR 1880, directorul jurnalului independent „Patria Română”) însoțit de prof. dr. Thomas Csinta (jurnalist de investigații criminale, director și redactor șef al publicației cultural – educaționale și științifice cu caracter socio – judiciar „Jurnalului Bucureștiului” – atașat de presă din partea OADO al Națiunilor Unite la Cuțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 1)

Drama de pe Bulevardul La Défense de la Nanterre (Métropole du Grand Paris). Moartea adolescentului franco – algerian Nahel (Naël) Merzouk – o crimă (asasinat) cu caracter rasial (conform organizațiilor musulmane și ale drepturilor omului) sau legitimă apărare din parte polițistului – motociclist Florian Menesplier (conform sindicatelor de poliție și organizațiilor de extremă dreaptă)? Consecințele evenimentului dramatic. În căutarea adevărului istoric.

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului