Documentul CNSAS publicat astazi pe Roncea.Ro este o premiera. Nici un alt membru sau fost membru al Colegiului CNSAS – si tocmai unul din cei de vaza, ca Plesu sau Patapievici – nu a aflat, pana acum, ca insusi cel mai apropiat tovaras de viata al sau a fost un turnator al odioasei Securitati si poate l-a avut chiar pe el “in lucru”, ca “obiectiv”. Si mai releva si o tragedie a ce putea sa faca regimul comunist din om: el, membru PCR de la 19 ani, ea, informatoare de la 19 ani. Iata istoria acestei veritabile povesti de telenovela damboviteana cu staif intelectual:
Cine spune ca comunismul era rau mananca cacat, ca sa il citez, literalmente pe dl Andrei Plesu (vezi interviu in EvZ: Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleșu). In interviul cu pricina, dl Andrei Plesu se revolta, printre altele, pe urmatoarea categorie de oameni: “Foştii care au adoptat strategia inversă, care au devenit nişte mari, feroci luptători anticomunişti. Pe mine ăştia mă enervează la fel de mult. Adică, după ce ai mâncat căcat până în 1989, brusc, când s-a dat voie la revoltă, tu îţi faci un portret de mare combatant, care nu-i suportă pe primii”. Limbaj de filosof sadea.
Chestiune e ca, exact acum un an, in februarie 2011, de pe scena Ateneului Roman, disidentul Adam Michnik il cam baga la apa pe prietenul dlui Plesu, Gabriel Liiceanu, tocmai pe acest motiv, fara a-i uita si pe intelectualii care in timpul comunismului au luptat cu regimul ca membri ai miscarii de “rezistenta prin mancare”: “Filosoful trebuie să fie precaut când îşi pune haina procurorului…. Enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public… Pardon, nu esti bolşevic, ci menşevic!” (vezi Bookiseala.ro).
Adevarul e ca, daca urmarim, chiar din avion, traseele celor doi, Plesu si Liiceanu, cei care sustin ca in comunism s-a trait rau chiar mananca cacat – in lipsa de altceva -, ca sa-l plagiez, din nou, pe dl Plesu. Dupa cum se stie, dl Plesu a fost intre 1975-1977 bursier al Fundatiei „Alexander von Humboldt” la Bonn, in Germania Federala, conferentiind despre “arta si filosofia culturii românesti” la Bonn, Dortmund, Düsseldorf si Freiburg, conform CV-ului sau oficial. Intr-o a doua bursa a aceleiasi Fundatii, in anii 1983-1984, dl Plesu s-a insotit la Heidelberg cu prietenul sau, Gabriel Liiceanu, dand ture de week-end si pe la Paris, unde se intretineau sau erau intretinuti, cum vreti sa spuneti, cu/de familia Lovinescu-Ierunca. Dl Liiceanu are o povestire simpatica despre ultimul an al domniilor lor la Heidelberg si “rezistenta prin mancare” care a urmat la revenirea lor la Bucuresti, lasata cu o orgie culinara la Bran. Desigur, in timpul oprimantului regim comunist.
Dar despre dl Andrei Plesu, angajatul distinsului capitalist kazahstanez Dinu Patriciu, se pot spune multe. Pentru discutia de azi ne vom restrange la doar cateva aspecte… geografice. Dl Plesu traia si in anii odiosului regim comunist exact unde locuieste si astazi: intr-o vila din str Paris nr 14 A, la umbra Palatului Victoria. In decembrie 1989, venit val-vartej de la Tescani, posibil in acelasi tren cu dl Magureanu, “exilat” si el prin zona, sfarsitul regimului Ceausescu il prinde la o sueta revolutionara cu Iliescu si Brucan, in casa la vecinul si cumnatul sau, Ascanio Damian. Asa s-a fondat GDS-ul, la scurt timp dupa intrarea in legalitate a FSN-ului. Despre arhitectul Ascanio Damian, istoricul dlui Vladimir Tismaneanu, Gabriel Catalan, ne informeaza ca era un activist de Partid si membru al nomenklaturii de origine evreieasca (vezi Anuarul Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” – Iaşi, Issue no.47 /2010). Asta apropo de “fostii” pe care era enervat dl Plesu ca “mananca cacat”. Dl Plesu era si el, se intelege, membru al familiei si se intelegea bine si cu cartierul. Mama sa vitrega lucrase in afacerile Externe ale RSR si tatal, venit de la Tulcea, unde avusese o aventura mai aprinsa cu o tanara nomada, lucra la Policlinica membrilor CC al PCR si a “organelor speciale”, aflata dupa colt, pe strada Washington. Familia era intarita acum si prin casatoria surorii sotiei sale Catrinel Lacramioara, fiica academicianului Nicolae Petrulian, cu mai varstnicul nomenclaturist Ascanio Damian.
Pe Catrinel, in prezent director al CNC al ICR (Centrul National al Cartii) si pensionara Humanitas, a intalnit-o, conform confesiunilor doamnei, in octombrie 1972. Zvonurile despre inselarea ei de catre filosof, dupa o casnicie de 40 de ani, chiar in noaptea Craciunului, au fost confirmate cu lux de amanunte printr-un foto-reportaj publicat de o revista axata pe… “minima moralia”.
Mai rapida decat el, apropo de comunism si “mancatorii de cacat”, Catrinel Lacramioara Petrulian beneficiase deja, la data amorezarii lor, de o bursa “la o universitatea foarte buna din sudul Angliei”. Într-un interviu pe care i l-a luat actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendosvchi, doamnei Catrinel Plesu, pentru o carte omagiala scoasa de Academia Catavencu cu neveste de demnitari, directoarea CNC al ICR ne informeaza ca acest eveniment s-ar fi petrecut prin 1968: „Marturisesc ca am plecat trista, aici aveam prieteni, era acea lume paralela din anii ’60. Am facut bachelor trei ani”. Deci pana prin 1971, luna iulie, cand se incheie scoala. Avea 23 de ani si, la revenirea in tara, este angajata imediat la Institutul „G. Calinescu“, sectia de literatura comparata. In noiembrie se casatoreste cu Andrei Plesu, si el, desi abia absolvise facultatea, deja “cercetător” la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Oare stia atunci Andrei secretul cel mare al Lacramioarei?
Carmen Bendovschi, fara sa stie ce va lasa istoriei, o intreaba pe dna Catrinel Plesu, in interviul citat deja: “– Ti-ai citit dosarul?”. Catrinel: “– Am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68… Iti dai seama ce minciuna a fost asta cu „anii de deschidere“?! Ma urmareau in troleibuz, cind ma duceam la prietene de-ale mamei si le lasam bilete in usa: „draga tanti Gina, imi pare rau ca nu te-am gasit, te mai caut poimiine…“! M-a apucat o furie teribila, o liota de oameni platiti pentru ce?! Am mai vazut ceva care m-a indispus teribil si de-aia iti spun ca este utila, utila istoria dosarelor, nu pentru a plati polite sau pentru a umili oameni, dar iti explica cum functioneaza un sistem. Poate ca copiii nostri sau copiii lor vor dori sa stie cum functiona acest sistem… Din dosar lipsesc anii ’82-’83, dar „Panait“ (numele meu de cod) reincepe a fi urmarit in 1986…”.
“– Oroare?”, revine actuala directoare ICR – Viena. “– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”, subliniaza directoarea CNC al ICR, sotia “filozofului socratic” rector la Colegiul Noua Europa. Un filosof care, nu se stie prea bine de ce, desi fusese membru al PCR, inca de la 19 ani (!), a acceptat sa incalce Legea CNSAS si, in loc sa se ocupe de opera sa neinceputa, si-a sacrificat timpul pentru a-si baga mainile, pana la coate, in Arhivele Securitatii. Oare de ce?
Carmen Bendovschi are un moment de clarviziune privind pozitia ocupata de Plesu la CNSAS impreuna cu Patapievici si Dinescu: ” – Sa fim sincere, ramine pentru moment o functie jegoasa… iertaciune!”. Doamna Catrinel Plesu nu se lasa mai prejos: “– E adevarat, umbli in intestinele jalnice ale unui aparat de represiune. Mi se pare important. Si cred ca trebuie sa o faca oameni corecti si cu compasiune, pot sa fie „radicali“, dar fara vehementa si fara brutalitate; si el are aceste calitati, absolut! Nu fiindca e sotul meu, dar sint in genomul lui! Pe de alta parte, daca nu se pun la dispozitie toate arhivele, mi se pare o munca inutila. Repet, e important pentru generatiile care vin, se demitizeaza un monstru care parea atotputernic, poate asa nu se va mai putea naste altul… In rest, exista oameni mai slabi si oameni mai puternici. In Germania au fost drame reale, neveste spionate de soti, frate de frate, unii s-au sinucis… In Romania nimic nu e prea dramatic, dar recuperarea acestei istorii este totusi necesara, desi e dureroasa. De cite dezamagiri si de cite suferinte nu am avut cu totii parte in acesti ani?… „Normalitatea“ se cucereste greu, e o lupta zilnica. In ’89 ni s-a schimbat viata, am pierdut prieteni, am cistigat prieteni, asta e. Trebuie acceptat asta, daca nu – vom muri incremeniti in proiect, cum spune Gabriel Liiceanu.”
Oare dna Catrinel Plesu, functionar public al unei institutii culturale de stat, si-a inchipuit, cand a trantit aceste minciuni istorice, ca sotul ei, dl Andrei Plesu, a curatat toata arhiva CNSAS?
Pentru a nu ramane incremeniti in proiectul “Noii Europe”, Humanitas si CNC al ICR, dupa cum se speriase dna Catrinel Plesu ca s-ar putea intampla, consider necesar sa prezint Documentul CNSAS de mai jos, emis la 11 ani de la infiintarea CNSAS, in urma cu un an, dar ramas “netranspirat” in presa, in ciuda faptului ca dna Plesu ocupa o functie publica iar Adeverinta a fost transmisa si solicitantului, respectiv ziarului Evenimentul Zilei, inca din martie 2011. E drept, este o Adeverinta de necolaborare cu Securitatea, asa cum a primit, de altfel, si Sorin Rosca Stanescu, auto-deconspiratul agent “Deleanu”. Dar este o Adeverinta in care, chiar daca intregul adevar este escamotat, cel putin apare faptul ca Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) a mai avut un nume de cod pe langa “Panait”, respectiv “Maria”, dar pentru activitatea sa, nelamurita, de agent sau informator al Directiei de Informatii Externe, DIE, mama lui SIE.
Ce observam, din prima: desi Nota de Constatare a fost emisa pe data de 3.06.2010 ea a fost discutata tocmai in sedinta Colegiul CNSAS din 2.02.2011. Dupa 8 (opt) luni. Fiind transmisa apoi catre taciturnul EvZ pe 23.03.2011. Acum 11 luni.
Alte date interesante: contrar obligatiilor investigatorilor CNSAS si chiar si ale Colegiului, Adeverinta este redactata in termeni vagi pentru “a se eluda meandrele concretului”. Astfel, se afirma ca doamna Plesu “este cotitulara a Dosarului nr SIE 89 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutata de Directia de Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”. A fost abandonata din retea la data de 16.03.1974.“ Adica la un an si jumatate dupa ce s-a casatorit cu Andrei Plesu. Bineinteles, conform Adeverintei CNSAS, Directia de Specialitate, condusa de fosta subalterna a dlui Plesu, pe numele ei Germina Nagâţ, “nu a identificat documente transmise Securitatii de catre domnia sa”. Domnie, nu gluma. Dupa cum observati, lipseste elementul cel mai important, care este o data fixa, ce, de multe ori, are inscrisa pe Angajament pana si ora: momentul recrutarii. Daca vorbim de “perioada in care urma sa-si continue studiile” (alta formulare voit ambigua), conform marturiilor dnei Plesu, ne intoarcem in anul 1968 sau chiar 1967. Asadar vorbim de o colaborare documentata de cel putin 5 (cinci) ani, cu organele speciale ale DIE. De la 19 ani! “– Oroare?”
A semnat sau n-a semnat? – aceasta va fi (oare?) dilema lui Plesu. Si ce a turnat? – ca doar nu a tinut-o Securitatea in brate degeaba cinci ani, pe banii poporului, cu teschereaua plina de informatii culese din spatele liniilor inamicului imperialist.
Ce mai observam: “domnia sa”, dna Plesu, afirma in interviul cu dna Bendovschi ca “am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68” – Dosarul de informatoare, asadar – si ca din el lipseste aparent doar perioada ’82-’83 (perioada cu Meditatia Transcedentala, lasata cu scrisorile lui Plesu catre Ceausescu, adaug eu). CNSAS afirma insa ca din 1973, data abandonarii “Mariei/Panait” din Retea, si pana in 1985, cand a inceput sa fie urmarita pentru un an, nu mai exista alte date la Dosar. Se pune o intrebare logica: Ce Dosar are de fapt in posesie domnia sa, dna Plesu? Si de ce a tacut, pana la urma, de 21-plus de ani?
Si ar mai fi una, mai de “Dilema jurnalul bucurestiuluiVeche”: cata nesimtire poti sa ai sa vorbesti de “lichele” si chiar tu sa fii una dintre ele si sa te revolti pe turnatori si “mancatori de cacat” ai regimului comunist si chiar biata ta nevasta inselata si cu tine sa te numeri printre ei?
“– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”
Documentul CNSAS in format PDF aici
