Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”) vă prezintă un eveniment important, cu manifestările din programul acestuia, toate fiind dedicate Zilei Naționale Constantin Brâncuși, pe 19 februarie 2022, la 146 de ani de la nașterea sculptorului. Jurnalul Bucureştiului continuă tradiţionalul parteneriat media, început deIntell News în 2018, cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al celor două platforme de presă.
Colocviile „Constantin Brâncuşi” la Târgu Jiu
Comunicat de presă
În data de 19 februarie 2022 se împlinesc 146 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Local şi Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” organizează, la Târgu Jiu, o serie de manifestări cultural-artistice, în semn de omagiu adus lui Constantin Brâncuşi, a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului al XX-lea.
Manifestările vor debuta în după-amiaza zilei de vineri, 18 februarie, de la ora 16:00, când se va vernisa expoziția de grup „Amprente vizuale” a membrilor Filialei Târgu Jiu a UAP din România. Evenimentul curatoriat de Vasile Fuiorea şi prezentat de criticul de artă Pavel Şuşară va avea loc în Parcul Central, la Galeria de Artă deschisă în incinta Casei Grădinarului. Tot aici vor fi lansate revistele „Brâncuşi” și „Confesiuni”, apărute sub egida Editurii Brâncuși.
Ziua de sâmbătă, 19 februarie, decretată Ziua Naţională Brâncuşi, va începe, de la ora 11:00, în Parcul Central, cu expoziția de desene „Întâlnire cu Brâncuși”, organizată de Asociația Culturală „Tătărescu” şi Asociația Cultural-Istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”.
De la ora 14:30, în cadrul Galeriilor Municipale de Artă, va fi vernisată expoziția „Object memory” a artistului plastic Mihai Trifan, al cărei curator este conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, preşedintele Filialei Târgu Jiu a UAP din România.
Comentariul critic al expoziție îi va aparţine criticului și istoricului de artă Pavel Şuşară care, tot în după-amiaza zilei de sâmbătă, de la ora 16:00, va susţine la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” conferința cu tema „Paradoxurile brâncuşiologiei”.
La finalul conferinței, Pavel Șușară își va lansa volumul de poeme „Viziunile şarpelui Alcazar”, grafica şi ilustraţia volumului fiind realizate de pictorul Mircea Bochiş.
Tot în sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, de la ora 17:30, se va desfăşura conferința cu tema „Două ipostaze ale arhitecturii memoriale postbrâncuşiene: Peter Iacobi şi Ioan Bolborea” susţinută de drd. Dalina Bădescu. De la ora 18:00, în parteneriat cu Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie, Respect (ADER), Georgiana Brandt îşi va lansa cartea „Pictura materistă. Istoric şi Pictura materistă. Dezvoltări, Deschideri”.
Odată cu lansarea cărţii sale, Georgiana Brandt va vernisa şi expoziţia personală, intitulată „Flash Art: B4B”.
Programul zilei de sâmbătă se va încheia cu un recital extraordinar, „Brâncuşi & Sati”, susținut de pianistul Florin Berculescu.
Menţionăm totodată că, evenimentele dedicate zilei de naştere a lui Constantin Brâncuşi au început încă de la începutul lunii februarie, prin deschiderea la Galeria Simeza din Bucureşti a expoziţei „Luna Brâncuşi”.
Vezi articolul La pas prin galeriile bucureștene. Recomandările lunii februarie 2022, 2 februarie 2022. Articolul face parte din ciclul ,,La pas prin galeriile bucureștene”, rubrică înființată de mine și consacrată deja, din luna mai 2015, în Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”).
La pas prin galeriile bucureștene. Recomandările lunii februarie 2022
Expoziţia este realizată în colaborare cu Filiala de Sculptură a UAP din România. Parteneri ai evenimentului sunt Filiala de Sculptură a UAP din România, Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Club Rotary Târgu Jiu, Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie, Respect (ADER), „Asociația Culturală „Tătărescu”, Asociația Cultural-Istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Parteneri media: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, TVR 3, TVR Craiova, modernism.ro, Leviathan, Intell News.
Sursa: Invitație la Colocviile Brâncuși
Articol similar din ziarul Ultima Oră, director general Teodora Marin: Manifestare dedicată Zilei Naționale Brâncuși: Colocviile Brâncuşi la Târgu Jiu, Claudiu Victor Gheorghiu, publicist comentator al ziarului Ultima Oră, 16 februarie 2021. Manifestare dedicată zilei naționale Brăncuși. Colocviile Brâncuși la Tg. Jiu
Grupaj realizat pentru Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”) de Claudiu Victor Gheorghiu, artist vizual, afilieri: membru titular Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România (AFAPRR), consilier media și al CD al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România și membru Visarta; în subsidiar jurnalist cultural: Senior Editor al platformelor de presă Intell News şi Jurnalul Bucurestiului, publicist comentator al ziarului Ultima Oră.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] SIMILAR: Articol din Jurnalul Bucureştiului: Colocviile „Constantin Brâncuşi” la Târgu Jiu, Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor, 17 februarie 2021. https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/colocviile-constantin-brancusi-la-targu-jiu/ […]
Comments are closed.