Comunicat al G-ralului de bg. (r) Bartolomeu – Constantin Săvoiu (Mare Comandor și Mare maestru al Marii Loji Naționale Române – MLNR 1880, înalt demnitar al (franc)masoneriei naționale și internaționale, directorul săptămânalului independent „Patria Română”)
Pe 11 februarie 1866, la ora 05h00 un grup de ofițeri înarmați cu pistoalele în mâini, pătrunde în palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, îl scoală din somn și îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României. Faptul era de o gravitate fără precedent, căci ofițerii respectivi juraseră credință Domnului țării, o parte din ei fiind chiar din garda palatului. Așadar, 11 februarie 1866 este o zi a infamiei și a trădării.
Să dăm spre știință și rușine numele celor ce l-au trădat pe Cuza Vodă:col. N. Haralambie, col. I. Călinescu,col. D. Crețulescu fratele primului ministru în funcție, mr. D. Lecca, cpt. C. Pilat, cpt. A. Berindei,cpt. Al. Candiano-Popescu, cpt. A. Costescu și care, cu toții, vor face carieră de generali sub domnia lui Carol I. Nu mai puțin de 141 de ofițeri ai armatei române de la sublocotenenți la colonei au scris lui Carol I al României, tot în 1866, un memoriu cerând ca trădătorii să fie pedepsiți.Cu o aroganță câinească specifică unui prusac primitiv și incult, Carol I ignoră memoriul, pe Al. Candiano-Popescu și-l face aghiotant regal, pe ceilalți generali, iar pe Cuza Vodă îl va urmări cu o ură neagră până la moarte. Nu faptul că Al. I Cuza a fost detronat e de condamnat, căci însuși Cuza Vodă declarase în decembrie 1865 că e gata să părăsească tronul, ci modul cum s-a înfăptuit și de către cine.
După abdicare, Cuza e ținut prizonier 48h00 în locuința unui dușman personal, C. Ciocârlan iar pe 13 februarie 1866 e urcat într-o caleașcă și escortat la Brașov, în Austria. Înainte de a părăsi țara declara: „Să de Dumnezeu să meargă țării mai bine fără mine decât cu mine! Trăiască România!” Se stabilește la Viena și apoi la Florența unde își cumpără două mici proprietăți. În 1867 scrie o scrisoare lui Carol I, prin care îl roagă să-i dea voie să vină în țară ca să trăiască la Ruginoasa. Carol I l-a refuzat. La doar 53 de ani, pe 15 mai 1873, Cuza Vodă moare în Germania, la Heildelberg. Regele Italiei, Victor Emanuel al III-lea își exprimă durere și tristețea pentru moartea marelui Domn pe când Carol I n-a trimis niciun mesaj. Trupul este adus în țară și înmormântat la Ruginoasa, sute de mii de țărani plângându-i moartea cu lacrimi amare și durere adevărată. Al. I Cuza a iubit din toată ființa sa România pe care a slujit-o cu credință, devotament și loialitate toată viața,fiind pentru poporul român o adevărată icoană morală, cât și pildă de urmat întru slujirea Patriei. Nu uitați comportamentul nemilos al acestui străin, Carol de Hohenzollern (Caril I al României),față de Marele Patriot, Domnitorul A. I. Cuza, părinte fondator al României moderne, Francmason, ca întreg Guvernul Mihai Kogălniceanu.
Nota redacției.În noaptea de 10/11 februarie a anului 1866,Alexandru Ioan Cuza a fost forţat să abdice şi să părăsească imediat ţara, de către membrii „Coaliţiei potrivnice” (creată la sfârşitul anului 1862 special pentru răsturnarea domnitorului şi aducerea la tron a unui principe străin). Ca să îndepărteze orice bănuială asupra evenimentelor ce urmau a avea loc, în casa lui C. A. Rosetti a fost organizată o recepţie la care a fost chemat şi prefectul poliţiei capitalei, Alexandru Beldiman,acesta fiind antrenat într-un joc de cărţi şi lăsat să câştige, pentru a nu părăsi astfel petrecerea. După miezul nopţii, trupe din Regimentul 7 de linie şi două baterii de artilerie s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni. Aici, garda comandată de maiorul Lecca, i-a întâmpinat. Un grup de civili şi ofiţeri au pătruns în clădire şi au mers în camera unde dormea Alexandru Cuza. Acesta a fost ameninţat cu pistoalele şi pus să semneze actul de abdicare, pe spatele unui complotist, căpitanul Pilat. Cât despre următoarele griji ale organizatorilor loviturii de stat, ele au fost în ordine: punerea sub pază strictă a lui Alexandru I. Cuza şi ridicarea arhivei personale a acestuia. După semnarea renunţării la tron, Cuza a fost îmbrăcat în haine civile şi scos din palat către ora 05h00, dimineaţa. El a trecut printre două rânduri de soldaţi, întorşi cu spatele, pentru a nu-l vedea pe fostul domnitor. A fost o măsură de precauţie luată de complotişti, stopând astfel o eventuală reacţiune a ostaşilor. Suit într-o trăsură, Alexandru I. Cuza a fost condus la casa unui apropiat a lui C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan. Doamnei Elena Cuza i s-a permis să rămână în palat, însă aceasta a preferat ca până la plecarea din ţară să stea în casa soţilor Davila, figuri marcante ale istoriei României (Carol/1828-1884/fost medic român de origine franceză, general de divizie, sosit în ţara noastră în 1853 la solicitarea lui Barbu Știrbei pentru a organiza serviciul sanitar, rămas definitiv, devenind actorul principal în dezvoltarea învăţământului medical din România și Ana Davila Racoviţă/1834-1874 din familia Goleştilor, a doua soţie a lui Carol Davila, din 1861, de numele căreia se leagă, printre altele, construirea Azilului pentru orfane „Elena Doamna”, cu sprijinul soţiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sediul într-o casă a lui Davila din Cotroceni, pe şoseaua Panduri, care ulterior devine un liceu pedagogic, azi Colegiul naţional „Elena Cuza”, aflat într-un alt loc)
Îndepărtarea de la domnie a lui Alexandru Ioan Cuza este cunoscută sub numele de Monstruoasa coaliție, numele dat alianței dintre conservatori și liberalii radicali. Tendințele autoritare manifestate de domn au devenit evidente încă de la începutul anului 1863. În urma loviturii de stat din 2 mai 1864 făcută cu scopul de a realiza reforma agrară, Adunarea Legislativă a fost dizolvată, iar domnitorul propune adoptarea unei noi legi fundamentale care îi conferea largi prerogative legislative și executive, și a unei noi legi electorale, care făcea guvernarea mai democratică, reducând influența marilor latifundiari în Adunare. O coaliție nefirească s-a format în timp între stânga politică (radicalii) și dreapta politică (conservatorii), logică în contextul regimului personal autoritar instaurat de Cuza și a nemultumirilor marilor latifundiari după reforma agrară. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a (1864) prezidată de către Ion C. Brătianu. Liderii acestei coaliții au fost radicalul C. A. RosettișiIon C. Brătianu, cărora li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice: conservatorulLascăr Catargiu, moderatul Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza,Nicolae Golescu,Petre Mavrogheni și alții.
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
