„Răul și binele stau în intenționalitate și conflict.” – Petre Țuțea
Conflictul înseamnă opoziție, dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe părți. Conflictul poate avea o amploare diferită, poate ajunge până la violență, iar când acesta este între state, se poate ajunge la război. Se deosebește de ceartă, pe care Dicționarul o definește ca un schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă și mai rar–neînțelegere, dușmănie, ură, invidie, dispută, altercație, litigiu, disensiune,ciorovăială. Conflictul însă vizează o ciocnire de interese antagonice cu obiective incompatibile, cauzat de diverse nevoi, valori și interese. Conflictul ajunge la violență în cazul în care diplomația și negocierea eșuează.
Unii au definit conflictul ca fiind „un fenomen social contextual determinat de ciocnirea dintre interesele, conceptele și nevoile unor persoane sau grupuri atunci când acestea intra în contact și au obiective diferite sau aparent diferite”. Este de neconceput o societate fără conflicte. Ar fi o societate perfectă, utopică. În viaţa noastră conflictele sunt omniprezente, bineînţeles de dimensiuni şi de tipuri diferite, unele dintre ele având şi rol reglator şi aducând beneficii părţilor implicate.
Sunt unii oameni sau conducători de state care au nevoie de conflicte ca de droguri, altfel nu pot trăi, vrând uneori să dovedească puterea lor. Sunt cei care poartă cu ei, de cele mai multe ori, răspunsul care începe cu „Nu!” Atunci când conflictul apare, trebuie analizată bine cauza și prevăzut efectul, deoarece odată apărut, conflictul creează o criză. În zilele noastre, principala cauză a conflictelor s-a dovedit a fi accesul la resurse, dar și de schimbarea rapidă sau accentuarea inegalităților socio-economice, de exploatarea diferențelor etnice și religioase, sau, chiar obișnuința, moștenirea violenței.
Tipurile de conflict pot fi: conflict pentru interese materiale (teritorii, conflicte economice privind banii, resursele naturale, comerț, traficul de droguri);conflict pentru idei etnice, religioase, ideologice; conflict violent/război. Conflictul material izbucnește datorită unor dispute teritoriale prin care un stat aspiră la teritoriul altui stat și ambele refuză să ajungă la consens privind cedarea teritoriilor, ori din cauza iredentismului prin care un stat încearcă să-și recapete teritoriul pierdut în favoarea altui stat. Cu toate că se poate ajunge la grave conflicte interstatale, acestea pot fi,totuși, soluționate pe cale pașnică. O altă cauză a conflictului material reprezintă un conflict de graniță prin care o regiune se separă de stat în urma unor mișcări. Statele multinaționale se destramă, iar granițele interne devin noi granițe internaționale care pot deveni vulnerabile.Pot fi dispute privind apele teritoriale, soluționate prin procese.
Conflictele pot fi duse și pentru tentativa de a asigura control asupra altor guverne care nu implică modificarea granițelor, ci influențarea guvernului pentru a prelua controlul asupra statului prin anumiți factori de influențare. Exemple de acest tip pot fi situațiile când a fost invadată Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968, Afghanistan în 1979, Panama, Irak și Afghanistan sau când a fost finanțată Primăvara Arabă pentru a înlătura regimurile nefavorabile intereselor unor state și când au izbucnit războaie civile. O altă modalitate poate fi influențarea alegerilor prezidențiale din alte state.
Conflictele economice pot fi referitoare la resurse naturale, bani sau comerț. În cazul unui conflict comercial precum cel din 2018 dintre SUA și China, statul cu surplus comercial poate avea avantaj din perspectiva securității. Conflictele economice pot fi legate de industria militară, comerțul cu materiale strategice în cazul Cubei din 1962, distribuției bogăției între state și în interiorul lor sau legate de traficul de droguri, comercializarea de cocaină către Europa și America de Nord.
Conflictul etnic este cel mai persistent fiind o confruntare dintre grupuri etnice rezultată din cauza naționalismului etnic prin care se fac presiuni ca granițele să fie retrase sau când statele invocă îngrijorarea pentru conaționalii lor aflați în alte state învecinate. După al doilea război mondial, Carta Organizației Națiunilor Unite și nici Declarația Drepturilor Universale ale Omului nu a făcut referire la drepturile persoanelor care aparțin minorităților etnice, religioase și lingvistice, cuprinzând doar drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Abia în 1966 s-a impus un Pact Internațional referitor la drepturile civile și politice, problemele minorităților fiind abordate de ONU și de organizațiile europene precum Consiliul Europei și CSCE/OSCE.
Conflictele religioase sunt cauzate de divergențe religioase. În cazul unor războaie materiale, chiar dacă nu au o cauză religioasă, lăcășurile de cult sunt distruse pentru a slabi moralul adversarilor. Și au fost destule cazuri, iar în prezent, războiul împotriva terorismului are drept cauză conflictul religios dintre Islam și Creștinism/sau sistemul Capitalist Consumerist, dar și conflictele din interiorul Islamului dintre sunniți și șiiți.
Conflictul ideologic este cauzat de intensificarea conflictelor dintre grupuri și state. Ideologia acoperă interese profunde precum cele naționale și poate mobiliza populația pentru a sprijini un stat în acțiunile sale internaționale precum în cazul nazismului din Germania sau fascismul din Italia. Conflictele ideologice pot fi cauzate și de dispute privind funcționarea și extinderea unui sistem în cazul Războiului Rece dintre capitalismul american și comunismul sovietic, între democrație și dictatură.Democrația, ca ideologie, se impune ca normă pe care statele le urmăresc în relațiile cu alte state și poate fi o excepție pentru că nu cauzează conflicte (exceptând situațiile când țările desfășoară revoluții și conflicte violente pentru democratizare.
În fine, avem Conflictul violent care poate fi: Războiul civil–conflict între două grupuri de persoane din cadrul unui stat unite pe baza unor interese politice comune, care încearcă să prevină instalarea unui guvern asupra întregului stat sau a unei părți teritoriale, așa cum au fost: Războiul Civil American, Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam, Războiul din Afghanistan, Războiul din Irak, Războiul din Siria etc; Războiul de gherilă-o lupta fără linii de front ce nu presupune o luptă armată directa, ci hărțuire continuă pentru provocarea pierderilor; Războiul hibrid sau neregulat, cum a fost cel din Crimeea în 2014; Războiul hegemonic–control asupra întregii ordini mondiale; Război total; Război limitat.
Competiția despre care am amintit în alt eseu poate avea diferite intensități, dar e bine să se știe că toate conflictele implică competițiile, iar competițiile pot exista și fără conflicte, și spuneam, în eseul anterior, că totuși trebuie să se țină seamă cu cine intri în competiție. Etapele conflictului sunt: Dezacordul (neînțelegerea), Confruntarea (susținerea unei idei contrare), Escaladarea (prezentarea agresivă a argumentelor), De-escaladarea și rezolvarea (ajungerea la calmare și cooperare cu invocarea de soluții raționale). Dezacorduleste neînțelegerea ca urmare a lipsei de informații corecte, din interese economice, politice, sociale diferite niciunul nedorind să cedeze.
- Confruntarea apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din confruntare în a susține o anumită idee contrară cu a celorlalți. Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a interacțiunilor. Efectul degenerării opiniilor contrare permite apariția violenței ca mijloc de rezolvare a diferendelor. În acest moment apare nevoia unei soluții raționale. Modul de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii. Escaladarea conflictului sau rezolvarea conflictului, se hotărăște în această etapă.
- Escaladarea se produce în momentul când tensiunea dintre părțile care se confruntă este maximă. Posibilitatea apariției conflictului violent este mare, în acest caz. Un motiv principal al escaladării conflictului este agresivitatea argumentelor, indivizii tind să-și suspende discursul, înlocuind acțiunea rațională cu acțiuni iraționale chiar violente.
De-escaladarea conflictului și rezolvarea conflictului sunt două etape convergente, ambele au ca scop obținerea unei situații de calm și cooperare intermediate de soluțiile raționale. Tipul de personalitate influenţează felul în care comunicăm şirelaţionăm cu ceilalţi. Dar această influenţă este semnificativă pentru conflict doar în măsura în care ea se înscrie în anumite tipare. Bineînţeles că relaţionăm altfel cu introvertiţii (cei centraţi pe sine) decât cu extrovertiţii (cei centraţi pe lumea exterioară). Într-un fel vom avea o relaţie cu un coleric sau un melancolic, tipurile de temperament instabile emoţional, şi în alt fel cu un sangvinic sau un flegmatic, tipurile stabile. De multe ori afectele (felul în care simţimşi ne simţim) vin împreună cu o puternică nevoie de a exprima în exterior încărcătura emoţională. Uneori prin cuvinte, dar şi prin tonalitatea vocii, gesturi diferite, posturi corporale sau grimase faciale. Alteori ele transpar în felul în care organismul nostru funcţionează (ne înroşim, ni se usucă gura, creşte ritmul respiraţiei şi al bătăilor inimii, ni se „taie genunchii”, etc.). Totodată aceleaşi afecte trebuie să fie aprobate, ascultate, înţelese şi chiar plăcute, îndrăgite, simpatizate de interlocutor.
Edward A. Murphy (1918-1990), inginer specialist în aviație, cel care a dat așa numitele „Legi ale lui Murphy”, spunea: „Niciodată să nu te cerți cu un nebun. Lumea s-ar putea să nu își dea seama de diferența între voi”. Aș zice că este valabil și în conflicte.
Aproape toate conflictele trec printr-o perioadă de creştere şi descreştere a intensităţii lor. Acest ciclu este un răspuns dinamic la acţiunile şi reacţiunile părţilor. Prevenirea conflictelor se poate face având relaţii bune o comunicare eficientă cu ceilalţi, o exprimare verbală şi nu numai, fără echivoc, lipsită de ambiguitate, dominată de dorinţa de a-i înţelege pe ceilalţi şi de a coopera cu ei. Conflictul poate fi evitat prin abandonare sau susținut prin luptă. Mulţi spun că un conflict nu merită efortul de a-l rezolva pentru că dezaprobă orice formă de agresivitate, explicită sau ascunsă. Şi atunci este evitat sau se refuză disputa. Pe de altă parte, este necesară demnitatea liderului, care în baza unor promisiuni, angajamente, trebuie să-și mențină punctul de vedere. Există situații care necesită un arbitraj:
- interpretări ale legilor, regulamentelor;
- conflicte privind atribuțiile în unitate;
- conflicte mai vechi între două persoane care în mod clar nu sunt dornice să colaboreze într-o negociere;
- conflicte care vizează o problemă practică și nu relația dintre participanți;
- conflicte comerciale.
Etapele arbitrajului: a) discuția preliminară privind natura disputei și modul de rezolvare; b) prezentarea informațiilor, a argumentelor și, eventual, a probelor; c) luarea deciziei de către arbitru. Spre deosebire de mediere, arbitrajul are un început clar și un punct final și mai clar. Medierea constă în procesul de rezolvare a unor conflicte prin asistarea celor două părți de către mediator în cooperare, colaborare și negocierea termenilor relației. Mediatorul se axează mai mult pe optimizarea relației și respectarea regulilor stabilite de comun acord dintre cei doi, asistând neutru la construirea soluției. Medierea este necesară când:
- ostilitatea este puternică între cele două părți;
- conflictul este de durată și care nu a putut fi rezolvat în timp;
- problema este complexă și depășește capacitățile sau abilitățile participanților, iar ei recunosc aceasta;
- unul dintre participanți consideră că poate rezolva mai ușor problema în prezența altei persoane.
Astăzi, citesc în ziare că a avut loc o discuție telefonică de 50 de minute între liderii de la Kremlin și Casa Albă, referitor la criza din Ucraina. Apelul telefonic a venit la cererea lui Putin, potrivit unui înalt oficial al administrației Biden înaintea discuțiilor programate pentru 10 ianuarie la Geneva. Înainte de apel oficialul rus a spus: „Suntem într-un moment de criză… Va fi nevoie de un nivel ridicat de implicare pentru a aborda acest lucru și pentru a încerca să găsim o cale de de-escaladare”. Cei doi lideri s-au acuzat reciproc de provocări și s-au avertizat reciproc cu privire la consecințe dacă actualul impas asupra Ucrainei nu este rezolvat. Discuția s-a centrat pe garanțiile de securitate pe care Moscova dorește să le obțină de la Occident, inclusiv respingerea dorinței autorităților de la Kiev de a adera la NATO. Putin l-a avertizat pe Biden cu privire la eventuale noi sancțiuni împotriva Rusiei: „Ar fi o greșeală colosală care ar avea consecințe grave”, le-a comunicat Ushakov reporterilor după discuție, spunând că orice noi sancțiuni vor duce la o „ruptură completă” a relațiilor. „Președintele Biden a precizat că Statele Unite, aliații și partenerii săi vor răspunde decisiv dacă Rusia va invada Ucraina”, a declarat Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe.
Teoria generală a crizelor de ostatici în zonele de conflict. Răscumpărarea
Corespondență de la Vavila Popovici
„De ce scriu?/Scriu pentru că sunt încă vie,/pentru că scrisul este al celor vii,/pentru că miracolul creației/sălășluiește încă în sufletul meu./Scriu pentru că iubesc viața/și-ți mărturisesc că uneori mi-e teamă/de bătaia de aripă a păsării în agonie… /În acele clipe m-arunc asupra unei coli de hârtie,/ca-ntr-o mare cu valuri iubitoare/m-arunc …”
Notă. Articolele autoarei Vavila Popovici în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
