Dedic acest vast material de investigație jurnalistică și științifică (în cca 1.200 de pagini), fără precedent în literatura de specialitate (care urmează a fi publicat și într-o carte, atât în format tipărit cât și în format electronic) prietenilor și colegilor mei, autori și ei de „letopisețe”, profesorul asociat al Universității Apollonia din Iași, gazetar, pamfletar și scriitor Pompiliu Comnșa (a „securității românești din perioada socialistă postbelică”), respectiv, poetul și scriitorul Marinică Beșcucă (a „răzeșilor”, care mi-a inspirat și titlul lucrării).
Nota autorului. Materialul științific utilizează cunoștințe aprofundate de matematici aplicate în domeniul sistemelor complexe (un sistem dinamic multicomponent în fizica modernă, compus din mai multe subsisteme în interacțiune între ele, având la bază teoria fractalilor) și al sistemelor de tip Gödel (teoremele de incompletitudine), dar și al teoriei (algebrice a) grafurilor și a cercetării operaționale. Astăzi, sistemele complexe constituie subiect de cercetare pentru o mare varietate de ştiinţe și nu numai în cele sociale (socio-judiciare) pentru explicarea interacțiunilor dintre membrii unui sistem social, dar și în cele umane, în care principalul obiectiv este de a explica interacţiunile dintre neuronii unui sistem nervos.
Rezumat. În peste 100 de pagini, lucrarea abordează originele Insulei Corsica si anexarea acesteia Franței, naționalismul corsican, problema independenței, atacurile teroriste ale organizției criminale FLNC-Canal Istoric și conexiunile acesteia cu Yvan Colonna (simbolul independenței), viața și activitatea politică a prefectului Claude Erignac, implicarea lui în „îmblânzirea mielor” din Corsica, în „anii de plumb”, etc. Este vorba de o lucrare fără precedent în literatura de specialitate, cel puțin românească, în contectul unei incursiuni în istoria Franței, în care încerc restabilirea adevărului istoric în celebrul dosar criminal Colonna – Erignac. Rezumat. Cu un deceniu în urmă, în zilele de 11, 15 și 19 martie („șirul lui Merah” un șir aritmetic definit de relația a(n+1)=a(n)+r (rația r, n≥0 și natural), (lumpen)teroristul franco-algerian Moham(m)ed Merah (în vârstă de 23 de ani) va asasina la Toulouse (și în regiuna sa urbană, la Montauban), fără milă și fără compasiune 7 persoane (3 militari de confesiune musulmană, 3 elevi evrei, împreună cu profesorul lor-tatăl a doi dintre elevii uciși) și va răni foarte grav un alt militar, care, practic, „trebuia să moară” (dar din fericire scapă cu viață–chiar dacă rămâne tetraplegic) ceea ce ar fi generat cel de-al doilea „șir Merah”, de forma a(n+1) = n(an), (n≥1 și natural). Aceste atacuri teroriste islamiste, lovesc, simultan atât în comunitatea evreiască cât și în cea musulmană. Este primul „set„ de atacuri teroriste islamiste în Franța, în acest secol (și mileniu) care va îndolia Franța și preceda un lung șir de atentate (lumpen)teroriste pe teritoriul său național, în care 280 de persoane își vor pierde viața (inclusiv, naționalistul Corsican Yvan Colonna, pe 21 martie 2022, la închisoarea de maximă siguranță din Arles). Dacă n-ar fi fost ucis (asasinat), „ciobanul din Cargèse” Yvan Colonna (1960–2022), „icoana” naționalismului corsican ar fi împlinit astăzi, pe 7 aprilie, 62 de ani. În 2013, urma să-l vizitez la închisoarea de maximă siguranță din Arles (cu un efectiv de 156 de persoane, pe o suprafață de 110 000 m2) dar din motive de siguranță (națională), administrația penitenciară l-a transferat în centrul penitenciar (modern) Réau (în sudul regiunii urbane pariziene, cu o capacitate de 798 de locuri, dat în folosință începând cu luna octombrie 2011) pentru câteva săptămâni, sub pretextul că ar fi existat suspiciuni (cu mai multe variante), conform cărora, acesta, împreună cu alți naționaliști corsicani, ar fi pus la cale evadarea lui cu ajutorul unui important arsenal explozibil „de distrugere în masă”). Personal, eu l-am considerat, întotdeauna, nu vinovatul, dar țapul ispășitor în dosarul asasinatului prefectutului de Corsica Claude Erignac, motiv pentru care de-a lungul anilor, în cadrul anchetei mele (private), am încercat (și reușit) să adun o serie de „elemente noi” în dosar (foarte probabil, cunoscute și lui !) care îi puneau, serios, la îndoiala vinovăția și pe care urma să le fac cunoscute avocaților săi încă din 2020. Din păcate, însă, pandemia covid-19 a defavorizat acest demers, iar acum este, deja, mult prea târziu pentru el, dar nu și pentru familia lui și mai ales pentru restabilirea adevărului istoric într-un dosar criminal, cu caracter terorist în care victima este un înalt funcționar al statului francez.Conform acestor „elemente noi” Colonna nu ar fi putut participa (fizic), nici la atacul contra Jandarmeriei din Pietroaella și nici la asasinatul prefectului de Corsica, Claude Erignac. Alți 4 complici ai săi (interpelați puțin timp după asasinat) ar fi declarat (în timpul audierilor – interogatoriilor lor) că ar fi fost el „trăgătorul” comandoului care l-a executat pe prefect, probabil pentru că el se afla în cavală (fugă) până la arestarea lui pe 4 iulie 2003, cănd aceștia s-au retractat.După părerea mea, el a fost „obligat” (mai mult sau mai puțin) să „acopere” o decizie și acțiune politică (a unor „miei de rang înalt”), motiv, pentru care ar fi acceptat, formal, implicarea lui în asasinat. I s-au făcut multe promisiuni și bani dar foarte probabil, că „mieii au tăcut” și nici n-ar făcut „mare lucru” pentru el, iar punererea lui în libertate condiționată sub control judiciar (ceea ce urma, relativ, în scurt timp – având în vedere că, practic, i-a executat pe cei 18 ani de recluziune criminală–sancțiune penală minimă în cazul condamnării la închisoare pe viață fără perioadă de siguranță) i-ar fi pus, pe aceștia, pe gânduri, că „icoana” ar putea „vorbi” și evident, ceea ce „nu trebuie”. Ca urmare, tot conform unei decizii politice, „mieii” au hotărât lichidarea lui, imediat, când acest lucru va fi posibil.În acest context, camerunezul Franck Elong Abé (condamnat la 9 ani de detenție criminală pentru asociere de răufăcători într-un dosar de „planificare” de acte de terorism) a fost un alt țap ispășitor ideal, numai că este puțin credibil faptul că un „terorist aspirant” cu un debut „modest” în cadrul organizației criminale Boko Haram (fondată în 2002, operativă în Nigeria, Niger, Camerun si Ciad) care intenționa să adere la Statul Islamic (ISIS, Daesh, fondat în 2006, operativ în Irak, Siria, Liban, Libia, Nigeria, Niger, Algeria, Maroc, Yemen, Arabia Saudită, Palestina-Fâșia Gaza) și în scurt timp, și el, coniționabil, să ucidă un alt „terorist”, Yvan Colonna fost membru al FLNC (Frontul de Eliberare Natională Corsican, creat în 1976) clasat de asemenea organizație criminală, care nu ar fi fost nici dușmani dar din contră, îi lega o cauza pierdută pentru care luptau. Primul pentru triumful și prosperitatea Statului Islamic, ca o „entitate națională independentă” iar celălalt pentru independența Insulei Corsica.Totuși, ca urmare a evenimentului dramatic, asasinarea lui Yvan Colonna, FLNC a amenințat autoritățile locale (și naționale) pe 16 martie (când încă victima era în viață, dar într-o comă profundă) că are de gând să reia lupta armată, după o scurtă pauză. Inculpat pentru participarea sa la atacul (armat) contra Jandarmeriei din Pietrosella (departamentul Corsica de Sud, regiunea administrativă Corsica–„ Ile de Beauté, colectivitate teritorială franceză unică) pe 6 septembrie 1997, precum și pentru participarea sa la asasinarea prefectului de Corsica, Claude Érignac (1937 – 1998) la Ajaccio (prefectura departamentului Corsica de Sud și a regiunii administrative Corsica), cu armele furate de la 2 jandarmi dezarmați (Daniel Herniaux și Didier Paniez) pe 6 februarie 1998, „Ciobanul din Cargèse”, fiului fostului deputat socialist al departamentului Alpes-Maritimes, Jean-Hugues Colonna (n.1934, fost profesor de ducație fizăcă și sportivă), dispare fără urmă pe 23 mai 1999, dar după o lungă cavală (sustragere de la judecată, „fugă de jusiție”), el este interpelat, pe baza unui mandat de arestare (european) emis de către autoritățile judiciare franceze pe 24 mai 1998, pe 4 iulie 2003, de către o unitate de intervenție de elită RAID (Recherche–Assistance–Intervention–Dissuasion) a Poliției Naționale lângă Olmeto (Corsica de Sud, circumscripția Sartène), într-o ascunzătoare amenajată în machia (maquis, macchia–asociație vegetală formată din tufărișuri xerofile sempervirescente–veșnic dense, cu înălțimea de 8—10 m, dezvoltate în climatul uscat mediteranean, greu de străbătut care se întinde pe tot țărmul nordic al Mediteranei–pe dealuri de până la 400—600 m altitudine, formate din roci și soluri silicioase, pe litoralul occidental al Italiei, sudul Portugaliei, Grecia, în insulele Sardinia, Sicilia și Corsica în care ocupă aproape ¼ din suprafața insulei). Notă. A se vedea lucrarea„ Subiect de teză de doctorat. Structurile (unitățile, forțele) de elită ale Poliției (PN) și Jandarmeriei Naționale (GN) franceze care intervin în combaterea marii criminalități (intervențiile lor spectaculoase, detaliate și controversate, în conflicte și jafuri armate, atacuri teroriste, kidnapping, etc.). Regimul armelor şi muniţiilor în Franța (clasificări, legislația în vigoare).”Încarcerat în detenție provizorie din 5 iulie 2003 la celebra închisoare pariziană La Santé (de pe str. Santé nr.42 în cartierul Montparnasse, sectorul/arondismentul 14) tranzitată de către majoritatea brand-urilor legendare ale marii criminalități franceze printre care și François Besse (jafuri armate, evadări spectaculoase), Antonio Ferrara (jafuri armate, atacuri de furgoane blindate transportoare fonduri în cash, evadări), „inamicul public nr.1” Jacques Mesrine (jafuri armate, asasinate, răpiri, evadări), Toni Musulin (deturnare de furgon blindat transportor de fonduri în cash), Pascal Payet (jafuri armate de furgoane blindate, asasinat, evadare), Albert Spaggiari (autorul „jafului secolului” de la banca Societé Générale de la Nisa în 1976), Carlos (Ilich Ramírez Sánchez, terorism internațional), etc, el este condamnat, în prima instanță, de către Juriul Popular Special de la Paris (compus din 5 magistrați în calitate de „jurați”) într-un proces desfășurat între 12 noiembrie–13 decembrie 2007 la închisoare pe viață, fără perioadă de siguranță (deci „condiționabi”–adică, liberabil condiționat sub control judiciar, teoretic, după o pedeapsă privată de liberate de 18 ani), pe care Curtea de Apel Paris, ca urmare a recursului, o confirmă pe 27 martie 2009 dar căreia va anexa și o „perioadă de siguranță” (înainte de care mi poate fi „condiționabil”) de 22 de ani (maximă). Notă. A se vedea lucrarea „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Brand-uri…, Istoria nu iartă! „Jaful Secolului” (la Lyon), fără violență, fără precedent în istoria…, Terorismul nu are religie (Partea II). Terorismul independentist (separatist, autonomist) în Lumea Occidentală Dar pe 30 iunie 2010, Curtea de Casație anulează sentința Curții de Apel Paris (cu Juriu Popular Special) pentru „viciu de procedură” având în vedere faptul că înalta jurisdicție sub președinția lui Didier Wacogne n-a răspuns la întrebările ridicate de către Apărare (reprezentată atunci de către avocatul Patrice Spinosi) într-un document depus pe 13 februarie 2009, conform căruia un martor al apărării care făcea o „depoziție la bară”, în mod spontan, a fost întrerupt de către avocații părții civile, motiv pentru care declarația acestuia, nu ar fi fost luată în considerare (ccea ce corespunde din punct de vedere juridic la nerespectarea art.331 din Codul de Procedură Penală). În ciuda faptului că pe 23 iunie 2010, avocatul general al Acuzării (Ministerul Public) Christian Raysséguier, a susținut (estimat) că „toate drepturile Apărării au fost respectate”. Ca urmare, prin casarea sentinței, va avea loc cel de-al 3-lea proces (având ca avocat general pe Annie Grenier – care solicita aceași pedepsă ca și cea acordată în prima instanță, cu 22 de ani ca perioadă de siguranță) care se va derula între 2 mai–20 iunie 2011 la care Yvan Colonna va fi asistat de o echipă de avocați prestigioși, Gilles Simeoni, Antoine Sollacaro, Pascal Garbarini, cărora se va alătura și celebrul avocat franco-italian Éric Dupond-Moretti, („campionul” achitărilor în dosarele infracționale criminale de mare anvergură–cu care am avut ocazia să colaborez la mai multe procese, devenit din 6 iulie 2020 ministrul Justiției). Dar, din păcate, „Ciobanul din Cargèse” (care întotdeauna și-a susținut nevinovăția), este recunoscut de către Curtea cu Jurați Specială (prezidată de către Hervé Stephan) ca asasinul prefectului Erignac, adică, „trăgătorul” comandoului care a executat misiunea și va fi condamnat la aceași pedepsă ca și în primul său proces 12 noiembrie–13 decembrie 2007, adică, la închisoare pe viață, fără perioadă de siguranță, o sancțiune penală, care astfel, rămâne definitivă. Între timp însă, pe 8 iulie 2010, el va fi condamnat la un an de 1 închisoare cu executare, într-un alt dosar infracțional (corecțional) pentru deținere și transport a unei arme de prima categorie (fără permis/autorizație), pedeapsă confirmată și în apel pe 11 iulie 2010, după ce pe 23 septembrie 2005, judecătorul de instrucție Gilbert Thiel care a instrumentat dosarul „atacului de la Jandarmeria din Pietrosella” din 6 septembrie 1997 (ocazie cu care a fost furată pistoletul Beretta n°A00199, cu care prefectul Claude Ericnac a fost ucis), îl trimite pe Yvan Colonna în fața Curții cu Jurați de la Paris. El era cercetat penal în dosar pentru „distrugere de bunuri cu substanțe explozive/explozibile, răpire și sechestrare în bandă organizată, furt și violență asupra unui agent de ordine publică–depozitar al autorității publice, toate în relație cu o întreprindere/organizație teroristă”, fapte sancționabile cu închisoarea pe viață. Dar în cursul lunii mai 2006, magistrații Parchetului hotâresc joncțiunea celor două dosare, adică, ale „atacului de la Jandarmeria din Pietrosella” și „asasinatului prefectului Claude Ericnac”, având în vedere „legătura organică” dintre acestea, ceea va avea ca efect judecarea ambelor, simultan, în cadrul procesului lui Yvan Colonna. Cum s-a procedat de altfel, și cu presupușii complici ai lui Yvan Colona, în ambele dosare au fost deja condamnați (în ambele dosare) într-un proces care se va derula (cu puțin timp după interpelarea lui) între 2 iunie–11 iulie 2003 (după o instrucție care a durat peste 3 ani). Cei 2 inculpați „principlali” Pierre Alessandri și Alain Ferrandi vor fi condamnați la închisoare pe viață, ceilalți 6 „secundari” la recluziuni criminale cuprinse între 15 și 30 de ani (maximă îin executare) și alți 2 „periferici”, la 1 an de închisoare cu executare. De remarcat este aici și faptul că la cel de-al 3-le proces al lui Yvan Colonna (în care de altfel, sentința rămâne definitivă, după confirmarea ei de către Curtea de Casație pe 11 iulie 2012) este prima oară în istoria judiciară franceză când o Curte cu Jurați își justifică (motivează) verdictul, conform unei jurisprudențe europene, generată de către o serie de procese infracționale criminale belgiene postbelice. Notă. A se vedea lucrarea „Subiect de teză de doctorat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale). Brabantul în haos și sub teroare (integral). „Letopisețul” marii ciminalități belgiene postbelice (inclusiv, a „anilor de plumb”).” Nu pot să nu menționez aici faptul că, este sau nu vorba de o coincidență, pe 16 octombrie 2012, unul dintre avocații lui Yvan Colonna, Antoine Sollacaro, a fost asasinat într-o stație de alimentare cu carburant pe șoseaua Îles Sanguinaires. Totuși, considerându-se nevinovat în dosarul asasinatului prefectului Erignac, ca de altfel și în cel al atacului Jandarmeriei de la Pietrosella (unde urma să fie plasată o bombă artizanală), dar mai ales, convins de faptul că nu ar fi avut parte de procese echitabile pe teritoriuul național (francez), pe 11 ianuarie 2013, Yvan Colonna va sesiza CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) prin intermediul avocatului său „principal” Patrice Spinosi, ceea ce, cel puțin teoretic, ar fi permis revizuirea procesului său, adică, șansa de a fi judecat pentru a 4-a oară în cele două dosar joncționate, în care, întotdeauna, avocații săi au solicitat achitarea lui. Dar șansa nu-i va surâde, din nefericire, acestuia pentru că în verdictul său din 8 decembrie 2016, CEDO consideră că acesta nu poate beneficia de Art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Convenția”–care garantează dreptul la un proces echitabil) și proclamă principiul supremației legii, pe care este construită o societate democratică, precum și rolul primordial al sistemului judiciar în administrarea justiției, detaliat în Art. 47 (Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil: „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege.Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.”) În sfărșit, încarcerat la Centrul Penitenciar Fresnes (departamentul Val de Marne, Métropole du Grand Paris, cea mai mare închisoare din Europa, dată în folosință în 1898 cu o capacitate de 1.700 de locuri și trecut pe lista patrimoniului cultural), după 8 ani de detenție criminală, Yvan Colonna va fi transferat la Toulon (oraș-port la Marea Mediterană, prefectura departamentului Var, numit „Micul Chicago” în timpul activității organizației criminale „French Connexion”), de unde după 1 ani la închisoarea de maximă siguranță (Maison Centrale) din Arles (sediul unor monumente romane și romanice înscrise în anul 1981 pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco, sub-prefectură a departamentului Bouches-du-Rhône, în regiunea administrativă PACA-Provence-Alpi-Coasta de Azur) cu scopul de a se „apropia” de familia sa din Corsica (locul de reședință al acestuia). Montaje financiare frauduloase în legătură cu organizația criminală „French Connexion” (Montages financiers frauduleux… Între timp, în cursul anului 2013 (când l-aș fi putut vizita cu scopul de a mă întreține cu el în privința revizuirii procesului său, ca urmare a rezultatelor unor investigații de-ale mele, care aduceau „elemente noi” în dosarul său, dar mai ales în privința nevinovăției sale), datorită unor suspiciuni conform cărora ar planifica o evadare cu explozibil, Colonna (devenit între timp „Icoana naționalismului corsican”) a fost transferat câteva săptămâni la închisoarea din Réau (departamentul Seine et Marne, regiunea pariziană), înainte de a fi readus la Arles, unde pe 22 martie 2022 este agresat (printr-0 sufocare/ștrangulare de lungă durată) în sala de sport de către un fundamentalist radicalizat și jihadist musulman de origine cameruneză, aresta în Afganistan, Franck Elong Abé (în vârstă de 36 de ani, însărcinat cu întreținerea sălii), condamnat la 9 ani de detenție criminală într-un dosar de „asociere de răufăcători în vederea perpetrării de atacuri teroriste”. Internat în regim de urgență la Spitalul regional din Arles, el va fi transferat la spitalul Nord de la Marsilia (din cartierul Notre Dame Limite, aflat în sectorul 15) într-o stare gravă (de comă/moarte cerebrală), unde moare pe 21 martie 2022. Pe 22 martie, colectivitatea teritorială din Corsica, pentru a-și exprima tristețea, anunță coborârea drapelurilor (steagurilor) în bernă, după ce 15 martie după maoi multe zile de violență în care cca 130 de persoane au fost rănite, ministrul de Interne Gérald Darmanin a declarat că guvernul este pregătit să-i acorde insulei chiar și autonomie teritorială. Crearea Frontului de Eliberare Națională Corsican Corse (FLNC) are loc mult mai târziu, în noaptea de 4–5 mai 1976, având ca bază „Fronte paesanu di liberazone di a Corsica” (FPCL) și Ghjustizia paolina (organizație presupusă că ar fi fost o branșă armată a ARC), după ce Corsica ar fi „epuizat”, deja, practic, complet, toate „mijloacele” pentru a deveni independentă pe „cale pașnică”, inclusiv, proiectul Actiunii regionaliste corsicane (ARC), ceea a determinat-o să ia măsuri mult mai radicale. Acesta pare să fi avut ca sursă de „inspirațite” FLN (Frontul Național de Eliberare din Algeria), un partid politic de stânga (de ideologie social–democrată, social– liberală, socialistă, naționalistă algeriană, socialită arabă, naționalistă arabă), fondat de către Krim Belkacem, Mostefa Ben Boulaïd, Larbi Ben M’Hidi, Mohamed Boudiaf, Rabah Bitat și Didouche Mourad, cu cca 1,2 milioane de aderenți) creat special cu scopul de duce (dezlănțui) o luptă politică contra Administrației franceze pentru obținerea independenței (dar și armată cu branșa sa Armata de Eliberare Națională–ALN), fost membru consultativ al Internaționalei Socialiste din 5 februarie 2013 expulzată ca urmare a manifestațiilor din 2019. Ca urmare, „nașterea” (înființarea) acesteia va debuta cu o serie de atentate (cu explozibil și bombe artizanale sau profesionale) și atacuri armate (cu echipament militar de război), având caracter terorist naționalist, mai ales, după conferința de presă de la Couvent Saint-Antoine de la Casabianca („Cunventu Sant’Antone di a Casabianca”) un loc simbolic al Insulei Corsica, unde a fost votată Constituția, iar în 1755, Pascal Paoli a declarat indepența ei), care până în 2011–2012 au continuat fără întrerupere sub o formă mai mult sau mai puțin gravă (aproape zilnic, pentru ca în ultimul deceniu să fie, comparativ, mult mai rare), cu distrugeri materiale (cu bombe plasate în special în imobile administrative, incluusiv, socio-judiciare și polițienești sau direct, în „vehicule capcană”) dar și cu victime omenești (cca 70 de persoane ucise), cu precădere, în timpul nopții, dintre care cele mai semnificative ar fi ar fi din așa numite „Nuit bleue” (Noaptea albastră) și care, în afară de noaptea inființării organizației FLNC (fondată de către Jean-Michel Rossi și Yves Stella, cu peste 1.500 de membri, având ca ideologie naționalismul corsican, „independentismul”, francofobia–ură față de galofobie/ostilitate față de tot ceea ce aparține sau provine de la francezi, anticolonialism, antiimperialism, marxism-leninism și maoism), prin fuziunea dintre PCS, GP și FPCL („U partitu corsu pà u sucialismu”, „Ghjustizia Paolina” și „Frontu paesanu corsu di liberazione”) cu 22 de atentate în diferite cartiere din Corsica, Nisa și Marsilia, sunt cele din noaptea de 31 mai–1 aprilie 1976, la Paris (din nou, cu 22 de atentate) sau din noaptea de 19–20 august 1982, cele mai violente din istoria conflictului dintre Insula Corsica și Franța metropolitană (cu 99 de atentate) sau mult mai recent, cele perpetrate cu un deceniu în urmă, în noaptea de 7–8 decembrie 2012 (21 de atentate), cu precădere, contrara rezidențelor secundare din insulă. (https://youtu.be/5Yh0Ph3ZfjI, https://youtu.be/15i2KqpmyBo).Subliniez aici faptul că în paralel cu FLNC (care, oficial, ar fi „depus armele”, adică ar fi pus capăt luptei armate pe 24 iunie 2014, până când ar fi comis peste 10.000 de atentate, dintre care 4.700 ar fi fost și revendicate) au mai existat și multe alte organizații naționaliste (rivale !) care au militat pentru independența (autonomia) insulei, dar acestea nu au „reușit” să se ridice, din fericire, la nivelul acesteia.În 1999, însă, își face apariția pe lista organizațiilot teroriste naționaliste corsicane și Armata Corsa (activă până în 2001), care ar fi fost fondată de către François Santoni (n.1960, fost șef al FLNC, asasinat pe 17 august 2001) și Jean-Michel Rossi (n.1956, unul dintre fondatorii FLNC, asasinat pe 7 august 2000).În scurta sa activitate (1999–2001), Armata Corsa („în ruptură” cu FLNC) care ar fi comis mai multe atentate și asasinate (cu precădere la Paris și Strasbourg) se opune (categoric) atât revendicărilor politice ale FLNC cât și negocierilor cu Guvernul francez pentru normalizarea situației politice și social–economice în insulă, iar în perioada 2000 – 2001, mai mulți membri ai săi sunt asasinați datorită rivalității dintre organizațiile naționaliste corsicane, dar mai ales ca urmare a implicării în lupta lor armată (naționalistă) a gangului (bandei) de la Brise de mer („Gangul de la Briza de mării”–o grupare criminală de drept comun, armată care activă începând cu sfârșitul anilor 1970, specializată în jafuri armate, spălare de bani, racket și extorcare de fonduri, proxenetism și prostituție, escrocherii financiare–montaje financiare frauduloase, evaziune fiscală, asasinates, administrare de săli de joc – jocuri de noroc ilegale și de hoteluri, restaurante, cluburi de fotbal, etc.) care se compune, în principiu, din 6 „familii (Castelli-Santucci-Mattei-Orsini, Natali și frații Voillemier, respectiv, Guazzelli, Patacchini) cu o serie de legături și cu paradisurile fiscale. Presenza Naziunale, un partid politic reprezentând interesele naționaliste corsicane rezultând ca urmare a scindării partidului A Cuncolta Naziunalista, în 1998 (fonat de cuplul François Santoni și Jean-Michel Rossi) ar fi avut ca branșă armată, Armata Corsa.Alți 2 naționaliști corsicani, foști leaderi ai FLNC–Canal Istoric, ar fi simpatatizat cu 2 membri ai organizațieiu criminale Gang de la Brise de Mer, Charles Pieri cu Francis Mariani și François Santoni cu Richard Casanova (asasinați amândoi, ulterior), ceea ce l-ar fi determinat pe Santoni să părăsească FLNC–Canal Istoric și să fondeze Armata Corsa, ai căror membri ar fi comandidat asasinate membrilor gangului de la Brise de Mer, într-un dosar criminal în care au fost judecați și condamnați Jacques Mariani, fiul lui Francis Mariani și Joseph Menconi (n.1965, specializat în jafuri armate și evadări, condamnat la 12 ani de recluziune de către TGI–Tribunalul de Înaltă Instanță din Grasse în cursul lunii octombrie 2003 pentru un jaf armat de la Saint Laurent din departamentul Var, în timp în noiembrie 2003, condamnarea sa inițială pentru prima sa evadare, la 10 ani de detenție criminală va fi redusă de către Curtea de Apel din Bastia la 6 ani de închisoare, pentru ca în cursul lunii decembrie 2003 să fie din nou condamnat de către Curtea cu Jurați din Bastia la 5 ani de închisoare pentru complicitatea sa la asasinarea unui legionarului la Calvi, la care se va adăga pe 18 decembrie 2008, cea de-a doua condamnare a sa de către Tribunalul Corecțional din Bastia pentru o altă evadare cu ajutorul unei false lansatoare de grenade, pentru ca, în sfârșit, pe 29 septembrie 2020 să fie interpelat pentru rolul său logistic pe care l-ar fi jucat în tentativa de asasinare a lui Guy Orsoni, fiul omului politic corsican Alain Orsoni–care și el la rândul său a făcut obiectul unei tentative de asasinat în 2008 la Ajaccio, pentru care care 6 naționaliști – criminali ai bandei Le Petit Bar, printre care și Stéphane Raybier – considerat instigatorul au fost condamnați la închisoare în 2011). Menționez aici și faptul după punerea în libertate a lui Menconi în 2016 (după 13 ani de recluziune criminală) acesta aderă (oficial sau nu) la „Banda (Gangul) din Micul Bar (Barul Mic)” un grup de criminalite (crimă) organizată corsican (activ în Corsica de Sud) rezultat prin destrămarea bandei lui Jean-Jérôme Colonna (Jean-Baptiste Jérôme/„Jean-Jé”, n.1939, naționalist-independentist, decedat într-un accident de mașină pe p1 1 noiembrie 2006) fără nicio legătură cu Yvan Colonna, specializat în extorcare de fonduri, șantaj și în „protecția” (contra unei taxe importante!) a micilor comercianți. Numele bandei este îmrumutat de la numele localului (cafenelei, berăriei) „Micul Bar” din Ajaccio, al cărui patron era Ange-Marie Michelosi (n.1954 – asasinat pe 8 iulie 2008 pe un teren de golf pe malul de sud al Golfului Ajaccio), locotenet al lui „Jean-Jé”, fratele lui Marie-Jeanne Bozzi (primarul din Grosseto-Prugna-Porticcio) asasinată în 2011, și tatăl lui Ange-Marie Michelosi Jr. (n.1989) condamnat la 2 ani de închisoare pentru deținere de armă de prima categorie[1] (letală) în cadrul dosarului tentativei de asasinat Alain Orsini, nepotul lui Guy Orsoni (asasinat pe 17 iunie 1983). În acest dosar vor avea loc o serie de asasinate în perioada 2008–2012, care sunt atribuite gangului de la Brise de Mer : Richard Casanova (23 aprilie 2008, Porto-Vecchio), Daniel Vittini (6 iulie 2008, Poggio-di-Venaco), Francis Mariani (descoperit mort pe 15 ianuarie 2009, Haute-Corse), Pierre-Marie Santucci (10 februarie 2009, Vescovato), Francis Guazzelli (15 noiembrie 2009), Benoît Grisoni (25 februarie 2010, Monticello), François-Antoine Mattei (22 februarie 2011 Corscia, Haute-Corse, regiunea Niolu), Christian Leoni (28 octombrie 2011, Moriani-Plage), Ange Pietrucci (8 noiembrie 2011, Casalta en Haute-Corse) și Maurice Costa (7 august 2012, Ponte-Leccia en Haute-Corse).Alte victime ale gangului de la Brise de Mer ar fi fost și Dominique Marcelli și Jean-Christophe Marcelli, găsiți ciuruiți de gloanțe pîntr-un vehicul pe 21 august 2001, după câteva zile de la asasinarea lui Santoni.Cu câteva săptămâni mai târziu, sunt asasinați, succesiv, Nicolas Montigny (5 septembrie 2001), Nicolas Gros (26 octombrie 2001), Jean-Jacques Navarra și Pierre Martelli (13 decembrie 2001), toți foști meimbri ai organizației Armata Corsa. În dosarul asasinatelor fraților Marcelli, Jacques Mariani și Joseph Menconi, membri gangului dela Brise de Mer/Briza de Mare au fost judecați de către Tribunalul Créteil în departamentul Val-de-Marne/Métropole du Grand Paris).Conform autorităților polițienești, asasinatele s-ar datora unor reglări de conturi între membri gangului și din 2008 războiului dintre cele două clanuri rezultate ca urmare a scindării acestuia, partea rămasă și „Bande des bergers de Venzolasca” (Banda ciobabilor din Venzolasca), dirijată multă vreme de către Ange-Toussaint Federici („ATF”, figură a marelui banditism din Marsilia și Corsica, condamnat la 30 de ani de recluziune criminală în 2012 pentru un tiplu asasinat pe 4 aprilie 2006 în barul „Des Marronniers” în sectorul 13 la Marsilia: Farid Berrahma/1966-2006, ucis cu 9 gloante ; Radouane Baha în vârstă de 28 de an, ucis cu 3 gloanțe ; Heddie Djendeli, în vârstă de 32 de ani, rănit mortal, decedat în cursul zilei următoare și încarcerat în închisoarea ultrasecurizată din Alençon – Condé-sur-Sarthe în departamentul Orne), ) și din care ar fi făcut parte, printre alții și Jean-François Federici („JFF”, în cavală/fugă între 2012–2015, deținut în Centrul penitenciar de maximă siguranță din Toulon-La Farlède, condamnat tot la 30 de ani de recluziune criminală pentru omicidere voluntară cu premeditare și în bandă organizată, de către cei 2 veri ai săi Jean-Baptiste Mattei și François-Antoine Mattei, în cursul lunii februarie 2011 în contextul unei confruntări între familiile Mattei și Costa în Haute Corse–Corsica de Nord).Din contră, asasinarea lui Christian Leoni (leaderul bandei de la Brise de Mer/Briza de Mare, probabil, asasinul lui Philippe Paoli) în octombrie 2011, a fost revendicată de către FLNC (deci în acest dosar gangul de la Brise de Mer a fost disculpat).Este prima revendicare a FLNC după 1993.Iată aici și o listă cu persoanele assassinate în Corsica.În sfărșit, în anii 2000, chiar dacă numărul atacurilor teroriste se reduce semnificativ în raport cu anii 1970, ostilitățile naționaliștilor insulei față de politica social -economică a Franței în insulă nu încetează și asta în ciuda numeroaselor interpelări, inculpări în dosare infracționale criminale și condamnări ale membrilor ogranizației (clandestine) teroriste criminale FLNC (FLNC-UC și FLNC din 22 Octombrie) care va rezista și va supraviețui, pentru ca pe 22 iulie 2009 (la ora 0605) să comită un atentat cu un vehicul capcană contra unei foste cazărmi a Jandarmeriei din Vescovatu (la cca 30km de Bastia) pe RN(DN) 198.Mai tărziu, pe 1 februarie 2010, FLNC reunificat va comite alte 24 de atentate teroriste naționaliste, iar pe 29 noiembrie 2011, acesta va revendica alte 38 acțiuni clandestine, dintre care 33 contra „speculației imobiliare” și 5 contra statului francez.Pe 9 iulie 2012 FLNC crează un grup dizident (cunoscut și sub numele de „FLNC du 9 juillet”), iar acesta revendică pe 19 decembrie 2012 „noaptea albastră” din noaptea de 7 decembrie (34 de acțiuni teroriste pe întregul teritoriu corsican).Peste 2 ani, pe 25 iunie 2014, acesta anunță că intenționează o demilitarizare și o „iesire progresivă” din clandestinitate.Pe 28 iulie 2016, militanții „FLNC du 22 octobre” vor anunța un triplu mesaj în insulă.Primul, „musulmanilor din Corsica”, cărora solicit să ia o poziție fremă, alături de ei, contra islamismului radical, apoi, „musulmanilor radicalizați” calificați (considerați) „pescarii morții” (cu o filosofie medievală) , cărora le atrag atenția că orice atac contra poporului va genera o „ofensivă” sângeroasă, fără nicio remușcare, iar cel de-al 3-lea contra Statului francez, căruia „îi atrag atenția că acesta trebuie să înceteze să intervină „militarește” în problemele lor interne și să le dea lecții de democrație, pentru că altfel boomerangul aruncat contra lor va reveni pe teritoriul ei național”.
Rezumat. Din punct de vedere istoric, crima organizată corsicană apare la Marsilia pe la sfârșitul secolului XIX, generată de valul (uriaș) de imigrare din cauza crizei agricole, care se manifestă în prima sa formă în „domeniul” prostituției și proxenetismului, pentru ca ulterior să se prelungească, tot, prin continuite la Paris, unde își instalează „cartierul general” în „Place Pigale” (cartierul Montmartre, sectorul/arondismentul 18) și care se va dezvolta rapid („multilateral” și „polivalent”) în cele 7 decenii ale celei de-a 3-a Republici franceze (4 septembrie 1870–10 iulie 1940) sub autoritatea a 14 președinți (dintre care primi 2 regaliști, apoi următorii 5, republicani moderați (de stânga, de ideologie, republicană, liberală, parlamentară), următorii, membri ai Alianței republicane democratice (la început de centru stânga, apoi centru dreapta, iar în timpul celei de-a 3-a republici, de dreapta), cu un singur independent Alexandre Millerand (între 1920–1924), și un sigur radical (partidul republican, radical și radical–socialist), Gaston Doumergue (între 1924–1931).Iată aici și lista celor 14 președinți care au guvernat de-a lungul celei de-a 3-a Republici franceze, mai mult decât sinuos (șerpuitor) din punct de vedere politic, trecând de la extrema regalistă la cea de radical-socialistă, trecând apoi, prin stânga, la centru dreapta și dreapta, practic, cu un singur independent Alexandre Millerand (între 1920–1924), având în vedere faptul că Paul Doumer, penultimul președinte al celei de-a 3-a republici, independent și el, a murit după primul an al mandatului său (1931-1938). Este vorba de Adolphe Thiers (1797-1877, în funcție între 1871-1873), Patrice de Mac Mahon (1808-1893, în funție între 1873-1879), Jules Grévy (1807-1891, în funcție între 1879-1886), Sadi Carnot (1837-1894, în funcție între 1887-1894), Jean Casimir-Perier (1847-1907, în funcție 1894-195), Félix Faure (1841-1899, în funcție între 1895-1899), Émile Loubet (1838-1929, în funcție între 1899-1906), Armand Fallières (1841-1931, în funcție între 1906-1913), Raymond Poincaré (1860-1934, în funcție între 1913-1920), Paul Deschanel (1855-1922, în funcție în 1920), Alexandre Millerand (1859-1943, în funcție între 1920-1924), Gaston Doumergue (1863-1937, în funcție între 1924-1931), Paul Doumer (1857-1932, în funcție între 1931-1932), Albert Lebrun (1871-1950, în funcție între 1932-1939 și 1939-1940). Legătura „covalentă” simbolică dintre mediile politic și infracțional –criminal (crimă organizată) poate fi înlocuită pentru studiul corelării reale a acestora (în cadrul sistemelor complexe), cu serii statistice „multidimensionale” (specifice fiecăruia) conținând observaţii (măsurători) pentru două sau mai multe observabile (variabile) associate lor și a unor funcții vectoriale cu coeficienți constanți, în particular, funcții liniare, ale căror diagrame de dispersie sunt ușor de construit în spațiul bidimensional și care conduc, nu rareori la rezultate acceptabile. Însă, studiile („multidimensionale”) pe care le-am efectuat în acest domeniu (în spații vectoriale n-dimensionale, cu funcții vectorile) pun în evidență indici de corelație, o covarianță și un coeficient de corelatie cu valori absolute (foarte) ridicate pentru cele două medii (politic și infracțional–criminal), ceea ce confirmă și din punct de vedere (socio)matematic un „cuplaj” puternic între acestea, deci, o complicitate (în majoritatea cazurilor) tacită (și ascunsă) dar (foarte) eficace. Din punct de vedere sociologic, mediul politic (teoretic „neguvernamental”) este un mediu corupt care pentru a „supraviețui” are nevoie, nu numai de cotizații, dar, mai ales de „sponsorizări” importante, aproape în exclusivitate, din fonduri oculte sau în cazul unei transparențe (reale), de mecanisme și pârghii cu caracter social–politic care să permită sponsorilor recuperarea „investițiilor” și poate nu în ultimul rând, chiar multiplicarea lor și care fac, deja, implicit, obiectul crimei organizate (de mai mare sau mai mică anvergură), cu sau fără victime (inclusiv, cu asasinate politice, în funcție de interese), mai ales în cadrul unor reglări de conturi. Dar tot în această perioadă, pe teritoriul metropolitan (cu precădere, în regiunea pariziană) sunt activi alți doi infractori (gangsteri) notorii, Paul Carbone și François Spirito specializați în jocurile de noroc ilegale, proxenetism și prostituție „stradală”, dar mai ales în traficul de droguri, care vor deveni în scurt timp leaderii celebrei organizației criminale „The French Connexion/Corsican Connexion” (Montaje financiare frauduloase în legătură cu organizația criminală „The French Connexion” (Montages financiers frauduleux…)Iar pentru supraviețuire, într-un (asemenea) context concurențial cu French Conexion, asocierea lui Mariani cu cei 2 (Carbone & Spirito) era o condiție „sine qua non” ! Paul Carbone (Paul Bonnaventure Carbone/Venture, 1994–1943) a fost criminal de origine corsicană, devenit unul dintre „nașii” mediului infracțional–criminal de pe Coasta de Azur (centrat pe „triunghiul Bermudelor”/Marsilia–Toulon–Nisa) și din Corsica, este primul gangster legendar care „cuplează” (cu un indice de corelație ridicat!) mediul politic cu cel criminal. El moare pe 14 decembrie 1943 într-un sabotaj al Rezistenței franceze care viza soldați germani (aflați în permisie) într-un vagon al unei garnituri de tren, în care, se afla și el, în proximitatea localității Chalon-sur-Saône (sub-prefectura departamentului Saône-et-Loire în estul Franței).Cu picioarele secționate (înainte de a muri din cauza hemoragiei, cu o țigară în gură) atunci când serviciul mobil de urgență ajunge la fața locului, acesta se adresează paramedicilor: „C’est la vie, pentru mine s-a terminat, ocupați-vă de cei care mai pot fi salvați” .Conform versiunii fostei sale amante, Germaine Germain („Manouche”) s-ar părea că, totuși, el ar fi murit câteva ore mai târziu în spital unde a fost transportat cu ale victime ale atentatului.În ceea ce îl privește pe François Spirito (Lydro/Beau Ficelle, 1900–1967), acesta era un mafiot franco–italian originar din Itri (Italia), care se va muta cu părinții săi la Marsilia, unde în anii 1920 va deveni prietenul și asociatul lui Paul Carbone (în materie de crimă organizată). Cei doi s-ar fi cunoscut, nu la Marsilia, cum ar fi fost de așteptat, dar în Egipt, și de atunci ar fi rămas prieteni fideli până când moartea neașteptată a lui Carbone i-a despărțit, nu înainte însă să facă „afaceri de succes” în crima organizată (cu precădere, în proxenetism, prostituție, racket–extorcare de fonduri, șantaj, spălare de bani), iar mai târziu în domeniul traficului de droguri (opium și heroină) cu care au contribuit la fundamentarea organizației „French Connexion” (Corsican Connexion), având ca principala „actvitate lucrativă” exportul de heroină între anii 1930–1970 din Franța (prin portul Marsilia) în SUA (prin portul New York), importat din Orient (Indochoina/Asia de Sud–Est continentală, Turcia și Siria) sub formă de sursa primară de morfină imatură recoltată de la specia Papaver somniferum (agonist opioid, utilizat ca analgezic puternic, principalul agent activ din opiu sub formă de meconat, din grupa alcaloizilor morfinanici propriu-ziși alături de codeină și tebaină) obținută din mac și transformată în heroină într-o serie de laboratoare clandestine ale French Connexion de pe Coasta de Azur din regiunea Marsiliei.Ei au relații „strânse” cu mediile politic și patronal, în special prin intermediul omului politic (independentist de stânga) Simon Sabiani (fost erou al primului Răboi Mondial și colaborator cu naziștii în timpal celui de-al Doilea Război Mondial), iar ulterior cu leaderii Partidului Popular Francez (PPF)al lui Jacques Doriot, la care aderă, după ce au militat în cadrul Partidului Unității Proletare, situat din punct de vedere politic între la SFIO (Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești) și PCF (Partidul Comunist francez). În timpul războiului, Carbone și Spirito colaborează cu Gestapo Francez, evident, numai din interes, iar după moartea accidentală a lui Carbone, înainte de sfărșitul războiului, Spirito se refugiază în Spania, iar de acolo în America Latină și ulterior în SUA, unde începe să facă trafic de heroină, dând astfel naștere organizației criminale French Connexion (Corsica Connexion).Interpelat la New York, el va fi încarceat timp de 2 ani (la închisoare din Atlanta) până la extrădarea lui în Franța, unde urma să fie judecat, atâte pentru traficul de heroină cât și pentru colaboarea sa cu Germania mnazistă, dar procesul, din fericire pentru el, nu va avea loc. Mai mult, în 1954 (când era căsătortit și era tatăl a 2 copii născuți la Marsilia, cu vârstele de 11 și 14 ani) va fi achitat și pentru jaful armat contra artizanului de brânzeturi Rivet în 1943 din lipsă de probe materiale insuficiente.În SUA (care atunci număra cca 150.000 – 160.000 de toxicoimani, dependenți de heroină, italo–americanul Lucky Luciano (Salvatore Lucania) este bănuit de către autorități că ar fi precursorul traficului de heroină, împreună cu alți gangsteri remarcabili ca Arnold Rothstein, Louis „Lepke” Buchhalter și Vito Genovese), pe care în anii 1930 îi va aduna în sânul celebrei organizații criminale Cosa Nostra (divizată în 24 de familii, cu foarte multe similitiduni cu Corsica Connexion).Între anii 1945–1965, frații Antoine Guérini și Barthélemy Guérini (Mémé) membri ai clanului Guérini vor prelua conducerea crimei organizate al filierei din Marsilia și Corsica, deci inclusiv, a organizației French Connexion (Corsica Connexion), care ar fi fost „structurată” de către Lucky Luciano, „exilat” la Napoli.Alte figuri emblematice ale organizației, în afară de Crabone și Spitito, în Franța, au fost și Maurice și Claude Schoch, Auguste Ricord, Jean-Baptiste Croce, Jo (Joseph) Césari („chimistul”), Henri Malvezzi, frații Marius, Antoine și Joseph Aranci, Jean Jehan, Urbain Giaume, Gaëtan Zampa, Paul Mondoloni, Jean-Claude Kella, Jacky le Mat, Francis le Belge Jean Orsini, Laurent Fiocconi, Marcel Francisci, Dominique (Nick) Venturi, Charles Antoine Marignani, Joseph Patrizzi și Paul Mondoloni, iar în SUA, Santo Trafficante Jr, „nașul” familiei Tampa în Florida (în strânsă legătură cu familia Bonanno din New York și Sam Giancana de la The Outfit din Chicago) controla toată zona Miami (Miami Beach, Fort Lauderdale și Palm Beach), care ar fi jucat un rol important în anihilarea rețelei. De fapt, toată coasta de est a Floridei era sub controlul a 5 familles de origine italiană din New York (Bonanno, Gambino, Colombo, Lucchese și Genovese), în special, prin intermediul lui Meyer Lansky, Bugsy Siegel, Carlos Marcello, Leo Stein, Henry Gonzales și Frank Ragano. În cursul lunii aprilie 1968, Administrația americană Lyndon B. Johnson (1964–1968), pentru a putea lupta cu mai multă eficacite contra traficului de droguri crează o nouă structură Bureau of Narcotics and Dangerous Drugs (BNDD) ca urmare a fuziunii dintre Federal Bureau of Narcotics (FBN) și Office of National Narcotics Intelligence (ONNI), respectiv, Office of Drug Abuse Law Enforcement (ODALE), care în 1973 devine Drug Enforcement Administration (DEA), și instaleză filiale ale sale în marile metropole europene, la Londra (Marea Briranie) Madrid (Spania) și Frankfurt (Germania Federală/Germania de Vest/Occidentală), iar biroul de la Paris (cu 15 agenți) devine sediul general al regiunii Europa, în timp ce bugetul vămilor si a Poliției de Frontieră, americane, se vor dubla. În 1969, noul președinte ales Richard Nixon intervine pe lângă noul președinte al Franței (ca urmare a demisiei Generalului Charles de Gaulle) Georges Pompidou pentru a pune la punct un dispozitiv mixt, franco–american, de combatere a traficului de droguri din direcția Franța (Marsilia) către SUIA (New York).Într-un asemenea context, vor avea loc, sistematic, reuniuni pe această tematică, prima având loc pe 13 decembrie 1969, la care vor participa directorii Poliției Judiciare (PJ)[1], Serviciului Regional de Poliție Judiciară (SRPJ)[1] Marsilia, Office central de répression du trafic illicite de stupéfiants (OCRTIS) și Bureau of Narcotics and Dangerous Drugs (BNDD).Dar în luna august 1971 John Cusack, atunci reprezentantul BNDD la Paris a dat mai multe interviuri prestigioaselor jurnale regionale Le Provençal și Le Méridional în care susținea că ar fi existat pe teritoriul național (francez) 4 „baroni” (gros bonnets) ai drogurilor care ar fi fost protejați de către autoriățile politice, deci, ca urmare și de către cele polițienești și judiciare, ceea ce vor menționa și senatorii americani Morgan Murphy și Robert Steele în raportul lor.Era vorba de frații Dominique (Nick) și Jack Venturi, Joseph (Jean) Orsini, Antoine Guérini și Marcel Francisci. Și asta are loc după ce pe 26 februarie 1971 acordul–protocol de combatere a traficului de droguri prin intermediul French Connexion a fost semnat de către Raymond Marcellin (minstru de interne între 1968–1974) și John Mitchell (procurorul general al SUA între 1969–1072) și în contextul în care Poliția Națională Franceză nu af fi fost, deloc, inactivă, pentru că în perioada 1 august 1969–18 februarie 1971 ar fi confiscat 143kg de heroină, 616kg de opium, 737lg de morfină (bază), 827kg de cannabis, peste 550 de pastile de morfină, peste 3.000 de doze de LSD și ar fi interpelat 679 de traficanți de stupefiante, grație, mai ales, legii „dure” contra toxicomaniei, promulgată pe 31 decembrie 1970, publicată în JO pe 3 ianuarie 1971.Conform acesteia, printre altele, oricine care consumă și face comerț cu substanțe „otrăvitoare” (care pun în pericol, direct sau indirect, sănătatea omului), printre care, evident, atât stupefiantele cât și substanțele psihotrope (publicată și în acest an pe 24 februarie 2022) de către ANSM (Agenția Națională de Securitate a Medicamentului), poate fi condamnat la o pedeapsă cuprinsă între 2 luni și 2 ani de închisoare în cazul consumului, între 2 și 10 ani de detenție criminală în caz de comercializare și între 10 și 20 de ani în cazul fabricării acestora și exportul lor (prin filerele tentaculare ale crimei organizate) dar și la o amendă penală (cu caracter adminisrativ) care putea ajunge la 50 Mil Ffr (cca 53,8 Mil€PPA).Legea în vigoare, până la acestă dată, prevedea „doar”, o pedeapsă, maximum de 5 ani de închisoare iar amenda asociată acesteia nu putea depăși 36.000Ffr (cca 40.000€PPA). Merită să subliniez aici și un aspect de ordin juridic al noii legi promulgate. În primul rând, faptul că dosarele penale din categoria mai sus menționată nu vor mai considerate „delicte”, deci nu vor mai fi judecate de o Curte Corecțională (compusă din 3 magistrați), dar „crime” și vor fi judecate de o Curte cu Jurați (compusă dintr-un Juriu Popular–atunci, formată din 3 magistrați și 9 cetățeni aleși la întâmplare de pe listele 0electorale, astăzi, din 6 cetățeni în Prima instanță și 9 în Apel). În plus, astăzi, dosarele de crimă organizată (de talia French Connexion) ajung chiar în fața unei Curti cu Jurați Specială (cea mai severă, compusă din 5 jurați– magistrați în Prima instanță și 7 magistrați–jurați în Apel).În al 2-lea rând sancțiunile penale (fiind) mai mari de 2 ani (cu executare) ele vor fi înregistrate și în cazierul judiciar în Anexa 3 (singura la care are acces persoana fizică în cauză și angajatorul privat).Anexa 2 în care figurează în plus și sancțiunile penale mai mici, inclusiv, condamnările cu suspendare, sau amenzile penale sunt accesibile doar Administrației de stat (pentru ocuparea unui post în Ministerele de restort–educație, interne, armelor, justiție, etc.), iar Anexa 1 (care conține și alte informații despre titularul persoanei fizice, pe lângă Anexa 2 și Anexa 3, cum sunt amenzile administrative, aresturi sau audieri/interogatorii fără urmări penale, etc.) sunt accesibile doar tribunalelor care în sentințele lor pot sau nu să țină cont de acestea. (Cazierul judiciar francez (Thomas CSINTA–Corespondență din Franța), Modelul „structurat” al cazierului judiciar francez, un model care favorizează (re)inserția socio –…, Rolul Cazierului Judiciar în (re)inserția socială a foștilor deținuți. Detalii și explicații cu…) Nici măcar arestarea (interpelarea) lui Richard Berdin (în vârsta de 32 de ani, specializat în agresiuni armate, reconvertit în traficul de stupefiante) pe 23 septembrie 1970 New York, cu puțin timp înainte de recuperarea („recepționarea”) unui vehicul conținând cca 90kg de heroină pură (ocazie cu care îi denunță pe cei cca 40 de membri ai rețelei sale) nu va „aranja” lucrurile.Pentru că pe 5 aprilie 1971, un alt francez Roger Delouette, sosit cu o zi în urmă la New-York, va retrage la Port Elisabeth din New Jersey minibusul său marca Volkswagen îmbarcat săptămâna trecută pe s/s Atlantic Cognac la Le Havre. Vameșii american alertați datorită lipsei unui șurup pe tabloul de bord al vehicului demontează minibusul și descoperă o încărcaătură de 44kg de heroină.Audiat (interogat), Delouette: „Sunt agent de contrasiopnaj francez și acționez la ordinele colonelului Dubois Fournier al SDECE (Serviciul de Documentare Externă și Contraspionaj).”Și într-adevăr, Roger Delouette ar fi efectuat câteva misiuuni în contul SDECE în Algeria (în 1950), iar mai târziu ar fi lucrat în Cuba în contul BDPA (Biroul de Dezvoltare al Producției Agricole), dar direcția vămilor contactează BNDD care intră în contact cu omologul lui francez OCRTIS (Officiul Central de Reprimare al Traficului Ilicit de Stupefiante).Deși acesta din urmă încearcă să vină cu explicații, Dubois Fournier va fi inculpat de către procurorul de Newark, Herbert Stern, pentru trafic de stupefiante, ceea ce datorită tensiunilor generate între autoritățile americane și poliția franceză, până la urmă, va fi disculpat în dosar. În sfârșit, în ciuda eforturilor autorităților franceze de a stopa activitatea organizației criminale Franch Connexion (și de o anihila), cele americane vor fi nemulțumite de progresele făcute ceea ce de altfel, Richard Nixon va face cunoscut lui Georges Pompidou pe 13 decembrie 1971 la Samitul de la Açores (grup de insule portugheze autonome în Oceanul Atlantic de Nord, care constituie o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene) în arhipelagu Macronesia (alături, de Insulele Canare, Madeira, Insulele Capului verde). Să revenim acum la crima organizată din Corsica care se va deezvolta într-o „fraterie” și într-un „bon ménage” cu naționalismul corsican, grație prelungirii ei „prin continuitate” până în prezent, chiar dacă organizația French Connexion a fost anihilată, prin filierele tentaculare ale unei alte grupări criminale „Gang de la Brise de mer” (Gangul/banda de la Briza mării, fondată la sfârșitul anului 1970, activă nu numai în Franța, dar și în Rusia, America Latină, Singapore–China și în sfârșit, poate nu în ultimul rând, în Elveția–prin spălare de bani), cu o activitate infracțională foarte diversificată (hoteluri–restaurante–cluburi de noapte, proxenetism–prostituție, extorcare de fonduri, deturnare de fonduri–spălare de bani–evaziune fiscală, jafuri armate–asasinate, jocuri de noroc, etc.) având ca rivali Mafia rusă și Gang du Petit bar (Banda de la Micul bar/Barul mic–după numele braseriei/cafenelei lui Ange-Marie Michelosi „Petit Bar” din Ajaccio, prefectura departamentului Corsica de Sud rezultat(ă), din banda lui Jean-Jérôme Colonna–specializată în extorcare de fonduri, care nu are nimic în comun cu fostul naționalist corsican, Yvan Colonna), care, ulterior, și-a extins activitatea în traficul de stupefiante, spălare de bani, dar în special, în domeniul bracajelor (jafurilor armate) și a asasinatelor (inclusiv, politice), având printre victimele sale, chiar pe Ange–Marie Michelosi (fost și membru al bandei) pe 8 iulie 2008 la Grosseto-Prugna (Porticcio), iar pe pe 21 aprilie 2011, pe Marie-Jeanne Bozzi (fost om politic și primar la Grosseto-Prugna), de altfel, sora acestuia din urmă.Printre membri săi cei mai „activi” îi menționez pe André Bacchiolelli („Dédé”, a fost arestat pe 5 iulie 2021 la Ajaccio pentru tentativă de asasinat în bandă organizată, asociație de răufăcători în bandă organizată), Mickael Ettori („Micka” în cavală/fugă din 2020), Ange-Marie Gaffory (un apropiat al familiei de oameni politici și de afaceri Marce Francisci–fost om politic și om de afaceri considerat „Împăratul jocurilor de noroc”, cu legături „solide” cu marele banditism, asasinat pe 15 ianuarie 1982 și Roland Francisci–fost apropiat președinților Franței Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy, fost primar al Comunei Ciamannacce, decedat de cancer în 2006), Pierre-François Luccioni (fost gestionar al Petit Bar), Jacques Pastini (în vârstă de 64 de ani, care împreună, alți presupuși membri ai bandei, cu Philippe Porri în vârstă de 60 ani și Jean-Laurent Salasca în vârstă de 71 de ani condamnați pe 23 octombrie 2020 într-un dosar de „degradere/deteriorare sau distrugere de bunuri materiale” la 2 ani de închisoare pentru incendierea restaurantului Globo pe 22 septembrie 2017 în cadrul unei reglări de conturi cu Petit Bar, suspectați și în câteva tentative de asasinat și de asasinat), Pascal Porri („l’Ampoule, condamnat în 2011 la 6 ani de închisoare pentru asociere de răufăcători, iar în 2019 la 16 luni cu executare pentru însușire de bunuri necuvenite, spălare de bani și fraudă fiscală împreună cu soția sa Valérie Mouren și antreprenorul, arestat pe 15 septembrie 2021 la Porto Vecchio), Stéphane Raybier (membru–fondator al bandei, „sinucis” în închisoarea Toulon-La Farlède, pe 14 ianuarie 2021), prieten de copilărie cu Jacques Santoni (n.1978, corsican, șeful bandei, rămas tetraplegic în urma unui accident de motocicletă în 2003, interpelat pe 10 ianuarie 2021 și încarcerat în detenție provizorie într-un dosar de splărare de bani cu circumstanțe agravante, asociere de răufăcători în bandă organizată, în care ar fi reușit să „spele” 2,3 Mil € din cei 4,6 Mil € câștigați de cumnatul său Jean-Laurent Susini.Santoni este bănuit că ar fi fost și comanditarul asasinatelor lui Antoine Nivaggioni (fost om de afaceri și naționalist corsican, care trăia separat de soția sa Nadine, asasinat la vârsta de 49 de ani, cu două rafale de gloanțe, de către un comando format din 2 criminali cagulați echipați cu pistale automate, pe 18 octobrie 2010 la Ajaccio, după ce 11 mai 2010 scapă cu viață dintr-o tentatvă de asasinat) și a lui Antoine Sollacaro (1949–2012, avocat corsican și al lui Yvan Colonna la procesul său, fost militant al Ligii Drepurilor Omului și al Mișcării pentru Autodeterminare–MPA, prieten vechi al lui Alain Orsoni, naționalist corsican și el, presupus șef al FLNC–Canalul obișnuit/tradițional, din 2008 președintele clubului de fotbal AC Ajaccio) pe 16 octommbrie 2012, tot la Ajaccio în timp ce se afla parcat cu vehiculul său (Porche Carrera 911), într-o stație de alimentare cu carburant, asupra căruia ar fi fost trase 9 gloanțe de calibrul 11,43 mm.Pentru primul asasinat, într-un proces deschis în fața Curții cu Jurați al departamentului Bouches du Rhône de la Aix-en-Provence/Marseille Métropole (avându-l ca avocat general Pierre Cortès), pe 19 februarie 2018, 6 persoane vor fi judecate, Jacques Santoni (asistat de avocatul său Pascal Garbarini și Laurent Franck Lienard), Eric Coppolani, Antoine Mondoloni, Patrick Giovannoni, Christophe Ettori și Pascal Porri. Printre cei arestați trebuiau să figureze, evident, atât, presupușii asasini, adică, Pascal Porri, Mickaël Ettori și André Bacchiolelli, dar anunțați (preveniți) din timp de de către un complice de-al lor (polițist) ei vor reuși să dispară (să fugă), dar nu pentru foarte mult timp.Pe 5 iulie 2021, aflat în UG (Urmărire generală) din 28 septembrie 2020, André Bacchiolelli, va fi interpelat la Bastelicaccia (regiunea urbană Ajaccio) de către Sectia de căutarea a Jandarmeriei Naționale din Cosica.Pascal Porri, va fi interpelat pe 15 septembrie, în jurul orei 20h30 de către o echipă de intervenție de elită GIGN (Grupul de Intervenție de elită a Jandarmeriei Naționale) în restaurantul unui hotel de 5 stele din Porto-Vecchio, unde se afla în compania soției sale. (Subiect de teză de doctorat. Structurile (unitățile, forțele) de elită…)Din contră, Mickaël Ettori fratele lui Christophe Ettori (fost jucător profesionist de fotbal la Cannes, Gueugnon și apoi la Gazélec Ajaccio, unde, astăzi, este director sportiv) și fost apropiat și oamenilor politici și de afaceri Marcel Francisci (1919–1982) și Roland Francisci (1938–2006), conform informațiilor pe care dețin, până în prezent, nu ar fi fost interpelat, deci, în continuare ar fi în cavală (fugă). Joseph Menconi („José”), suspectat pentru furnizare de „ajutor logistic” (în cadrul tentativei de asasinat) a fost autorizat să-și sune soția de pe telefonul mobil al unui anchetator (sic !), ceea ce ar fi permis JIRS[1] Marsilia să-i „detecteze” pe polițitii–informatori (și „colaboratori” ai bandei „Micului Bar”) care ar fi avut ca efect, îndepărtarea lor (3 anchetatori și șeful lor) din SRPJ (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) și transferul dosarului pentru anchetă la Brigada de Jandarmerie Națională.Jacques Santoni a fost arestat pe 30 septembrie 2020 pentru „complicitate de omucidere în bandă organizată” și „asociere de răufăcător” (contest cu vehemență de avocatul său Pascal Garbarini, având în vedre boala sa incurabilă tetraplegia de care suferă din 2003 și incompatibilă cu detenția provizorie arbitrară, în plină pandemie Covid–19), iar alți 2 posibili complici, François Kay și Ange-Marie Gaffory era încarcerați, deja, preventiv, în alte dosare infracționale.Pus în libertate condiționată sub control judiciar, Santoni nu se va bucura mult timp de indulgența justiției, pentru că, cu ocazia unui nou val de arestări, pe 10 ianuarie 2021, el va fi interpelat din nou de către JIRS Marsilia cu încă alte 20 de persoane și încarcerat în detenție provizorie, într-un alt dosar (complex și tentacular), de spălare de bani, în care ar fi vorba de cca 48-50 Mil€.Subliniez aici faptul că în afară de Antoine Nivaggioni, mâna dreaptă a lui Alain Orsini la MPA (Mișcarea pentru Autodeterminare) și un alt fidel acestuia, Yves Manunta (fost naționalist), asasinat pe scooterul lui pe 9 iulie 2012, respectiv, avocatul Antoine Sollacaro, printre altele, omul său de incredere (și avocatul său), un alt apropiat al acestuia a fost asasinat.Este vorba de Paul Giacomoni, unul dintre fidelii săi în cadrul MPA, asasinat de către un trăgător izolat pe 13 septembrioe 2006.După cum am menționat deja, din fericire, deși grav rănit, Charles Cervoni, un alt apropiat lui Orsini, scapă și el cu viață, miraculos, dintr-o tentativă de asasinat pe 1 septembrie 2012, ca de altfel și el pe 29 noiembrie 2008 la Ajaccio.În egală măsură, dacă anii 1980, au fost marcați de asasinarea lui Guy Orsini (pe 17 iunie 1983 la Ajaccio) respectiv, a lui Marc Leccia și Salvatore Contini (în penitenciarul din Ajaccio pe 7 iunie 1984, unde comandoul format din Pierre Albertini, Bernard Pantalacci, Pantaléon Alessandri și Jean Dominique Vesperini, a reușit să penetreze, inclusiv, în celula lor) și de cea a lui Paul Andreani (asasinat pe 8 ianuarie 1986 la Ajaccio), anii 1970 au loc o serie de reglare de contruri, dintre care 15 au fost deosebit de sângeroase în regiunea Valinco (Propriano, Sartène, Olmeto, etc) și Ajaccio.Între 1974–1982, într-un război între bande rivale, dedicat (consacrat) „cuceririi” teritoriilor pentru jocurile de noroc ilegale (spălare de bani) și racket (extorcare de fonduri, texe de protecție, șantaj, etc.) își vor pierde viața Louis Benedetti, Simon Nicolai, Antoine Leca, Jacques Benedetti, Charles Nicolai, Pierre Recco, Jacques Settier, Marie Mondolini, Franco Uleri, Bernard Santoni, Antoine Paris, Vincent Recco, Jules Leonetti, Antoine Leonetti și poate nu în ultimul rând pentru cluburile de noapte (proxenetism–proistituție), în care vor fi asasinați alți infractori, printre care și frații Ziglioli, Paul Quatana, Joseph Silvagnoli, Dominique Cortopassi, etc. Din contră, Jean Alfonsi și Henri Rossi „reușesc” să aibă parte de moarte naturală. Notă. Iată aici și Lista neagră a personalităților asasinate în Corsica și Romanul „negru” al Mafiei Corsicane (33 de pagini în format A4, doar cu numele lor!)
Rezumat. În ceea ce privește, Gang(ul) de la Brise de mer (aflat „în slujba”/custodia a 6 familii: Costa, Castelli-Santucci-Mattei-Orsini, Natali, respectiv, frații Voillemier, Guazzelli și Patacchini) este o grupare criminală corsicană (mafia corsicană) „mitică și feroce”, mult mai bine organizată și structurată (cu filiere tentaculare), activă efectiv, de peste un sfert de secol, care, și el își datorează numele unui bar „La Brise de Mer”, aflat în cartierul portului vechi din Bastia (prefectura departamentului Haute Corse/Corsica de Nord), fost, printre altele și QG („Cartierul general”) al bandei, unde, în principiu, erau planificate și organizate majoritatea infracțiunilor criminale de către leaderii grupării, iar acesta, spre deosebire de gangul „Le Petit Bar” are contacte (și legături) profunde atât cu mișcările naționaliste corsicane cât și cu mediul politic, cel puțin, local (regional). Reputat pentru acțiunile sale militare violente, gangul ar fi responsabil pentru cca 100 de jafuri (atacuri) armate, cu precădere în Franța și Corsica, dar și în Elveția, unde „lovitura” lor pe 25 martie 1990, considerată „jaful secolului” (în valoare de 31,4 FCh/30 Mil€–cca 220kg de bancnote) de la o agenție a Union de Banques Suisses în Geneva, rămâne celebră atât în istoria bandei cât și în istoria marii criminalități corsicane (crima organizată).André Benedetti, Alexandre Chevrière, Thierry Bringuier respectiv, fratii Joël si Jacques Patacchini vor fi inculpați în dosar, iar după 14 ani de la eveniment (2004) ei vor foi achitați de către Curtea cu Jurați de la Paris. (A se vedea „Jaful secolului” (Partea III). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „armă de foc,…).Dar, „actul de debut” al bandei, poate fi considerat jaful armat de la Crédit Lyonnais din Bastia, din strada César Campinchi nr.22 (în proximitatea Cmisariatului de Poliție) pe 12 aprilie 1982, unde, după neutralizarea sistemului de alarmă, în week end-ul de Paște, 159 de căsuțe cu valori vor fi sparte (în valoare de cca 30 Mil Ffr/cca 11 Mil €) de către membrii acestuia, după care au continuat să opereze între Saint-Laurent-du-Var și Angoulême (în sudul Franței).În cursul anului 1984, în luna mai, 7 membri (cagulați) ai bandei vor sparge 90 de casete de valori la o Casă de Economii (și Consemnațiuni), la Toulouse, unde în urma unei fuziade (schimb intens de focuri) cu funcționarii de poliție, unul dintre gangsteri, François G. va fi interpelat la locul crimei, iar pe 3 octombrie la Neuilly-sur-Seine (Métropole du Grand Paris), într-un atac asemănător ați 3 infractori (membri ai gangului) vor fi arestați, după ce pe e 22 iunie, Philippe Tortosa (care se va sinucide în celula sa în 1987, la vârsta de 39 mde ani), considerat șef al bandei va fi arestat (împreună cu alți 5 complici) în timp de pregătea un atac asermănător la o agenție a băncii Société Générale la Nisa, ude an gangster legendar, Albert Spaggiari a comis „jaful secolului”, cu 8 ani în urmă (între 16–18 iulie 1976), în valoare de cca 50MilFFr (cca 30Mil€PPA). (A se vedea „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari…, Incursiune în istoria marilor jafuri ale „secolului” din lumea contemprană, a revizuirii condamnărilor penale…Cele mai mari jafuri din istoria contemporană, comise cu sau fără violență…) În curs de diversificare a activităților crimminale și de „profesionalizare”, la intrevale scurte banda va comite și alte tipuri de atacuri (jafuri armate), printre care și asupra furgoanelor blindate (transportoare de fonduri în cash) ceea ce, de altfel, va și permite anchetatorilor identificarea ei.Dintre acestea menționez cel de pe 16 august 1983, când 5 membri ai gangului (echipați cu armament de război) atacă un furgon blindat (tranportor de fonduri în cash) al STF (Société de Transport de Fonds) pe șoseau Impériale în proximitatea orașului Bastia (prefectura departamentului Haute de Corse/Corsica de Nord) și dezramează însoțitorii acestuia, sustrăgând suma de 170.000Ffr (cca 55.000€). (A se vedea Istoria nu iartă! „Jaful Secolului” (la Lyon), fără violență, fără precedent în istoria…). Un eveniment asemănător va avea loc și pe 4 noiembrie 1988 la Pietralba, când 5 membri ai gangului, cagulați și înarmați cu echipament militar (pistoale mitralieră semiautomate și arancătoare de grenade RPG7–Ruchnoy Protivotankoviy Granatomyot, portable, unguided, shoulder-launched, anti-tank, rocket-propelled grenade launcher) atacă un furgon blindat al societății SECSO care revenea dintr-o colectare de fonduri în Balagne cu cca 1Mil Ffr (cca 320.000€PPA).Cei 3 însoțitori vor recunoasște (rapid) complicitatea lor la atacul armat și îi vor denunța pe organizatorii operațiunii și membri comandoului (format din Guy și Gilbert Voillemier, François Santucci, Francis Guazzelli, Christian Leoni și Joël Pattachini) ceea ce va permite interpelarea fraților Voillemier și a lui Guazzelli, dar care, evident, vor neaga participarea lor la operațiune.Până la urmă, pe 22 noiembrie 1988, juedcătorul de instrucție care instrumenta dosarul va fi obligat să-i pună în libertate pe Gilbert Voillemier și pe Francis Guazzelli datorită alibiilor „solide” pe care le-ar fi furnizat.Din contră, Leoni, va fi interpelat pe 18 martie 1989 și va fi încarcerat în detenție provizorie.Dar însoțitorii (gardienii) de fonduri se vor retracta, ceea ce îl obligă pe judecătorul de instrucție ca să ordone pe 16 mai 1989 punerea în libertate atât a lui Leoni, cât și a lui Guy Voillemier, ceea ce va fi confirmată de către Camera de Acazuare din Bastia pentru primul pe 16 mai 1989, dar va fi refuzată pentru cel de-al doilea.Până la urmă, judecătorul de instrucție va ordona și eliberarea celor 3 însoțitori (gardieni) ai furgonului pe 23 octombrie 1989 (confirmată și de Camera de Acuzare pe 22 noiembrie 1989) iar dosarul va transfera din procedura „criminală” (judecată de o Curte cu Jurați formată din 3 magistrați și 6 cetățeni aleși de pe listele electorale–în Prima instanță, respectiv, 9 în Apel, care pronunță pedepse cu închisoarea de la 10 ani de recluziune criminală până la închisoare pe viață) în procedura „corecțională” (judecată de o Curte Corecțională compusă doar din 3 magistrați, care pronunță pedepse până la 10 ani de detenție criminală).Într-un asemenea context, TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) din Bastia îi condamnă pe 1 iulie 1997 pe Guy Voillemier și Francis Guazzelli (probabil, țapi ispășitori!) la 3 ani de închisoare, iar pe cei 3 însoțitori de fonduri (furgon) la 2 ani de închisoare.Ceea ce va permite gangului să „recidiveaze” și ca urmare, pe 22 octombriie 1992, mai mulți membri ai bandei vor ataca cu o Bazooka (Rocket-propelled-grenade RPG, utilizat în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial și puști mitraliere), din nou, un furgon blindat pe strada Capanelles la Bastia aparținâns societății SecuriPost din care vor sustrage suma de 6,65Mil Ffr (cca 2,22 Mil€PPA), după ce pe 10 septembrie, 2 dintre ei (tot cagulați) și înarmați cu echipament militar, au interceptat la Cordo (departamentul Haute Corse/Corsica de Nord) un furgon blindat al societății de transport fonduri Transbank în cabina căruia se aflau soții Giordani.Luându-i ostatici, ei vor sustrage din camionetă suma de 3 Mil Ffr (cca 1 Mil€PPA).Un jandarm aflat în permisie și martor la eveniment îl identifică pe unul dintre autoeri în persoana lui Michel Chiappalone, care va fi interpelat.Dar pe 1 decembrie 1992, în urma unei confruntări și dezbateri contradictorii acesta va fi pus în liberate (sub control judiciar) „în beneficiul îndoielii”, cu atât mai mult cu cât el era „perfect” integrat în societatea civilă, find, oficial, directorul–gestionar/administrator al braseriei/cafenelei „Palais des Glaces” din Bastia.Până la urma, utilizând tot un transfer al dosarului din procedura criminală în cea corecțională, Michel Chiappalone va fi condamnat de către Curtea Corețională a TGI Bastia, pe 8 iulie 1997 la 5 ani de închisoare, dar tribunalul nu va delivra mandatul de încarcerare contra condamnatului pentru că acesta a făcut Apel.Dar datorită formalităților administrative (judiciciare), Curtea de Apel nu va confirma pedeapsa acestuia, decât pe 10 martie 1999, când din păcate pentru magistrați și din fericire pentru Michel Chiappalone, acesta nu mai putea fi arestat pentru că era deja, „de ceva vreme”, în cavală (fugă), nefiind interpelat încă, nici astăzi.Nu știu însă, cum a reușit, totuși, să se sustragă libertății condiționate sub control judiciar, fără ca autoritățile polițienești din Corsica să se (auto)sesizeze. În sfârșit, în afară de jafuri armate din bănci și din furgoane blindate, gangul este implicat și în jocuri de noroc ilegale, în cluburi de noapte „fictive” (care practică prostitulia „deghizată”), în extorcare de fonduri, etc și poate nu în ultumul rând, și în spălare de bani, în strânsă legătură cu clubul de fotbal de la Bastia (prefectura departamentului Haute Corse/Corsica de Nord), ca de altfel și cel de la „Micul Bar”, în legătură cu clubul de fotbal de la Ajaccio (prefectura departamentului Corsica de Sud/Corse du Sud).În principiu, cca 10 „familii” (importante) vor susține activitățile infracționale (delictuale) ale gangului de la Barul Brise de Mer, care dispunea de un patrimoniu („capital „social”) de cca 140–150 Mil€ (provenind din bracaje/jafuri armate, spălare de bani, extorcare de fonduri, etc. pe însulă cu care au fost aciziționate hoteluri, localuri/baruri de noapte, restaurante, braserii, complexuri turistice, cazinouri/sală de jocuri, etc., cu „filiale” în Italia și Africa)Iar cadrul acestor activități infracționale vor avea loc și o serie de asasinate în bătălia pentru „teritoriu” și mai ales în detrimentul fraților Ziglioli, Paul Quatana, Joseph Silvagnoli, Dominique Cortopass, etc.QG (Cartierul general) „principal” al bandei este „Challenger” (deschis în Île Rousse în 1984, considerat cel mai frumos local/club de nopate din Europa), alături de care vor funcționa si alte QG „secundare” cum sunt „Starlight” și „Biblos” (incendiat în 1986), din Calvi, „Palladium” din Saint Florent, „Midnight” de la Cervione, „New-Club” (devenit, ulterior „L’Aventure”) de la Corte și „L’Apocalypse” din Bastia (route de la Marane) inaugurat de către celebrul actor francez Alain Delon.Mai multe atacuri și atentate vor favoriza renunțarea la acestea, în genul celui comis asupra lui Joël Martin (victimă a unui atentat la Algajola, motiv pentru care va ceda pentru o sumă modică comerțul său lui Benoit Grisoni administrator și gestionar al Sarl Corsica. Pe 17 octombrie 1986 în virtutea unei comisii rogatorii delivrată de către judecătorul de instrucție Michel Huber de la TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) Bastia, polițiștii de OCRB (Oficiul de Central pentru Reprimarea Banditismului–devenit OCLCO–Oficiul Central de Luptă contra Crimei Organizate din 6 mai 2006), apaținând Direcției Centrale ale Poliției Judiciare (DCPJ) și de SRPJ (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) Ajaccio, asistați de către anchetatorii BNEE (Brigada Națională de Anchete Economice) vor opera (efectua) mai multe interpelări și percheziții, printre care și la proprietarii localurilor din Bastia: cafeneaua (braseria) „Palais des Glaces”, discoteca (clubul de noapte) „Le Saint-Nicolas” și barul „Le Continental”, respectiv, în discoteca „L’Apocalypse” (de pe șoseaua Marane) din Biguglia. Pe lista celor 13 persoane reținute vor figura și Robert Moracchini (barmanul și asociatul de la barul „Le Continental” din Bastia), respectiv, Gilbert Voillemier (administratorul discotecii „L’Apocalypse”).Din păcate însă, nimic nu va permite anchetatorilor inculparea membrilor localurilor de mai sus, într-un dosar infracțional de „asociere de răufăcători”, având ca scop „evaziunea fiscală și spălarea de bani”, așa cum spera după arestarea lor, magistratul instructor. O altă percheziție însoțită de alte interpelări are loc la girantul societății „Forum” Srl care exploata discoteca „Le Challenger” în Île rousse (departamentul Haute-Corse), cartierul general al gangului de la barul Brise de Mer.La domiciliul lui Francis Navarro constructorul discotecii „Le Challenger”, este identificată o dublă facturare în profitul societății Forum Srl legată de lucrări de renovare a discotecii la solicitarea lui Alexandre Rutily (girantul/gestionarul discotecii) cu scopul spălării în cash a sumei de 600.000 FrF (cca 170.000€PPA) dar a sumei de 1,4Mil FrF (cca 385.000€PPA) rezultată din vânzarea diferitelor bunuri sociale.În cursul lunii februarie 1987, pe lângă procedura judiciară în curs DNVSF (Direcția Națională de Verificare a Situațiilor Fiscale) va descoperi și alte neregularități la membrii gangului de la micul bar din cartierul Vieux Port (Marsilia) „La Brise de Mer”, care, până la urmă se vor concretiza cu niște pedepse „lejere” (cu suspendare) și amenzi în valoare de 13 Mil FrF (cca 3,6 Mil€PPA), însă plata acestora nu ar fi fost niciodată consemnată.Din contră, un eveniment major (foarte grav) neașteptat, va bulversa societatea civilă din insulă. Este vorba de cel care a avut loc pe 23 august 1998, în care Georges Seatelli (atunci, în vârstă de 48 de ani, unul dintre baronii gangului de la Brise de Mer), fratele actalului decan al baroului din Bastia, Jean-Louis Seatelli (care astăzi, la vârsta de 75 de ani este decanul Marii Adunări Naționale din Corsica) și fost cumnat al avocatei naționaliste Marie-Hélène Mattéi (figură marcantă a A Cuncolta Independentista–fost partid politic naționalist corsican fondat în 1998, rezultat din A cuncolta naziunalista prin fuziune cu Corsica Viva, Partitu per independenza, Associu per a suvranità și Cullettivu naziunale devenit în 2001 Partidul Indipendenza) este asasinat de către un comando compus din 2 bărbați cagulați de pe o motocicletă (cu 15 gloanțe de calibrul 9mm și 11,43), în jurul orei 1800, pe sezlongul său lângă piscina de pe terasa hotelului Pineto din Bastia. Acesta, împreună cu alți presupuși membri ai gangului de la barul Brise de Mer, printre care și frații Voillemier, frații Guazelli și Robert Moracchini (asociat al barului Continental din Bastia) au fost plsați în GAV (Garde à vue–arest la sediul Poliției Judiciare) de către anchetorii diviziei antiteroriste după asasinarea prefctului de Corsica Claude Eirgnac pe 6 februarie 1998 (în jurul orei 21h15, la ieșirea din sala de spectacol) de către naționaliștii (independentiști) corsicani, dintre care unul ar fi fost Yvan Colonna. Reglarea de conturi în acest dosar de asasinat, după oărerea mea nu ar îndoielnică, dacă ținem cont de faptul că pe 14 septembrie 1982, David Ziglioli (comerciant de vinuri și băuturi spirtoase) este asasinat, iar peste 7 luni (în cursul lunii aprilie 1983) este asasinat și fratele său Daniel Ziglioli (proprietar al unui club de noapte).Presupușii asasini vor fi Robert Moracchini, Pierre-Marie Santucci și Georges Seatelli. O altă „mișcare” a membrilor gangului „Brise de Mer” (Michel Chiappalone, Jean-Jacques Voillemier și Jan Meganck, însosiți de către Réginald Léger, Jacques Nahmany și Olivier Cecini) cu destinația Novossibirsk (tot în Rusia) ar fi fost înregistrată pe 29 aprilie 1997, iar ultimul dintre ei, la întoarcerea sa de la Moscova, în decembrie 1997, ar fi avut asupra lui (în urma unui control) suma de 48.000 Ffr (cca 10.000€) „câștigată la jocurile de noroc”. Pe 13 iulie 1999 autoritățile ruse ar fi confirmat că, într-adevăr, la Kemerovo ar fi funcționat, „legal”, mai multe „societăți comerciale”, printre care și cazionul „Las Vegas”, cu sprijinul financiar al „Kuzbassky transporty bank” în cadrul căruia „lucrează” și 3 cetățeni francezi, Olivier Cecini (directorul), Jacques Nahnmany (controlor de jocuri) și un „necunoscut” autorităților polțienești, Loran Martines (casier).Gangul ar fi avut legături „solide” și cu naționaliștii cosicani.Pe vremea activității „lucrative” a FLNC-Canal Historique (fondat între 1990-1991, care pe 23 decembrie fuzionează cu FLNC du 5 mai, cu Fronte Ribellu și grupul Clandestinu pentru a deveni FLNC UC) în anii 1990, 2 dintre leaderii aceștia ar fi „simpatizat” cu membri ai gangului „Brise de Mer”.Este vorba de Charles Pieri (n.1950, tatăl lui Christophe Pieri și Elodie Pieri, naționalist corsican înregistrat în fișierul central al marelui banditism) cu Francis Mariani (n.1949, mort în explozia de la Casevecchie, la Pianicce, Antisanti și Aleria în Haute-Corse/Corsica de Nord, pe 15 ianuarie 2009) și François Santoni (n.1960, asasinat la o nuntă pe 17 august 2001, la Monacia-d’Aullène în Corse-du-Sud) cu Richard Casanova (n.1959, asasinat la Porto-Vecchio pe 23 aprilie 2008).După ce a părăsit organizația FLNC-Canal Historique și a fondat Armata Corsa, Santoni denunță „derivele de tip mafiot” în cadrul FLNC (Frontul Național de Eliberare Corse), iar Pieri se va apropia de membrii organizației FLNC-Canal Habituel pentru a fonda FLNC-Union des Combattants) cărora se va alătura și „Brise de Mer”. În cadrul acestei lupte influență, membii presupuși ai organizației criminale „Brise de Mer” ar fi executat mai mulți membri ai grupului naționalist Armata Corsa, iae legat de aceasta, un dosar criminal de mare anvergură (instrumentat de către judecătorul de instrucție Charles Duchaine) a fost judecat de către Curtea cu Jurați a departamentului Val de Marne (sub președinția lui Anny Dauvillaire cu François-Louis Coste, avocat general), la Créteil (Métropole du Grand Paris), în care Jacques Mariani (apărat de actualul ministru al justiției, Eric Dupont-Moretti) fiul lui Francis Mariani, împreună cu Joseph Menconi (apărat de către Jean-Louis Seatelli) au fost judecați într-un proces care va debuta pe 20 iunie 2006.În acest dosar, un loc central ocupă asasinarea lui Dominique Marcelli (în vârstă de 25 de ani, fost activist de frunte al organizației Armata Corsa) pe 21 august 2001 (în jurul prânzului) în vehiculul său, cu care a părăsit Cervioni (domicilul său din Haute-Corse) și la volanul căruia se afla Jean-Christophe Marcelli (în vârstă de 24 de ani, fără nicio legătură de rudenie cu defunctul). Cei 2 vor fi găsiți câteva ore mai târziu, la câțiva km de Moriani-Plage, ciuruiți cu 24 de gloanțe (dintre care jumăate în cap), cu cadavrele lor (semi)carbonizate în vehiculul incendiat.Michèle Marcelli, văduva lui Dominique (reprezentat de către Jean-Michel Marriaggi),, va face o serie de dezvăluiri, care îi vor incrimina pe cei 3 membri ai gangului „Brise de Mer” cu alți 3 complici ai lor.În verdictul ei din seara zilei de 3 iulie (foarte probabil grație celebrului și prestigiosului avocat penalist Eric Dupont–Moretti, „campionul” achitărilor–devenit minstru al justiției), Curtea îi achită pe cei 2 inculpați principali, Jacques Mariani și Joseph Menconi (în vârstă de 40 de ani)René Agostini (în vârstă de 28 de ani) și Jean-Marie Struffi (în vârstă de 30 de ani), acuzați de complicitate și sechestrare, respectiv, Ange-Marie Fraticelli (în vârstă de 32 de ani), acuzat de mărturie mincinoasă cu circumstanțe agravante, au fost și ei achitați. Atât președintele cât și prim-ministrul erau convinși că Erignac va fi în Corsica, „omul potrivit, la locul potrivit”, ceea ce de altfel n-ar fi fost așa, cum nici (re)aducerea legendarului erou național „cel mai ilustru dintre francez” Charles de Gaulle (1890–1970), în fruntea statului pentru soluționarea „crizei coloniale” (și în special a „Algeriei franceze”) în care Franța era profund angajată prin războiul de independență al Ageriei (1954–1962). (A se vedea In memoriam Charles de Gaulle. O dublă comemorare în luna noiembrie: 50 de ani…, Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”…., Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”…., Serviciul de Acțiune Civică (SAC) al lui Charles de Gaulle și Masacrul de…). Pentru că Colectivitatea teritorială Corse (Corsica) cu „statut unic”, particular, nu seamănă cu celelate colectivități terioriale (ultramarine/DOM– TOM) sau Collectivités d’Outre-Mer (COM–conform art. art. 74 din Constituție, Saint-Pierre-et-Miquelon, Saint-Barthélemy, Saint-Martin, Wallis-et-Futuna și Polynésie française) și nici populuția acestora, cum de altfel, nici naționalismul acestora nu poate fi comparat, sub nicio formă, cu (ultra)naționalismul corsican transmis din generații în generații prin intermediul unor mecanisme de îndoctrinare social–politice cu caracter economic, care permite acestora asocierea lor cu marea criminalitate (crima organizată). Acest lucru am înțeles, din păcate, mult prea târziu, ceea ce nu mi-a mai permis să pot face ceva pentru salvarea vieții lui Claude Erignac. (….). Notă. Celebra închisoare Carabanchel a Provinciei Madrid (construită în timpul regimului franchist, dat în folosință pe 16 ianuarie 1940 și inaugurat pe 22 iunie 1944 de către ministrul justiției falangist Eduardo Aunós, până în 1999 și distrusă în 2008), în care (alături de închisoarea Model de Barcelone) erau încarcerați majoritatea naționaliștilor sepratiști după Războiul Spaniei (17 iulie 1936–1 aprilie 1939), între republicani și naționaliști, terminată cu victoria celor din urmă. (A se vedea „Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu…Terorismul nu are religie (Partea II). Terorismul independentist (separatist, autonomist) în Lumea Occidentală). Printre celebrități încarcerate la închisoarea Carabanchel menționez pe celebrul sindicalist spaniol Marcelino Camacho Abad (1918–2010, fost prim-secretar al Commissions Ouvrières între 1976–1987 și deputat comunist de Madrid 1977–1981), celebrul filosof, eseist, scriitor, jurnalist, profesor și traducător Fernando Savater (n.1947, anti-franchist, distins în 2000 cu premiul Sakharov și cu alte câteva zeci de premii literare), omul politic spaniol (comunist) Simón Sánchez Montero (1915–2006, șeful Partidului Comunist Spaniol, încarcerat timp de un sfert de secol), pe militantul comunist Enrique Múgica (1932–decedat de Covid pe 10 aprilie 2020, devenit deputat basc și ministru al justiției între 1988–1991), pe jurnalistul și scriitorul Fernando Sánchez-Dragó (1939–2014, devenit ministru al economiei și finanțelor între 1982–1985), pe celebrul umorist Miguel Gila (1919–2001, emigrat în 1968 în Argentina), pe poetul, dramaturgul, romancierul, eseistul și cineastul Fernando Arrabal (n.1932, stabilit în Franța din 1955 ca „desterrado”, distins cu Prix Nadal–1982, Prix national de Littérature dramatique–2003), pe poetul, scriitorul și jurnalistul Marcos Ana (1920–2016, prizonierul politic încarcerat cel mai mult timp în inchisorile franchiste, printre care și Porlier Prison, Lagărul de concentrare de la Albatera, respectiv, de la Los Almendros–din 1939, Ocaña Prison–din depuis 1944, Burgos Penitenciary Center între 1946-1961), pe economistul și profesorul universitar Francisco Bustelo García del Real (n.1933, fost rector al Universității Complutense din Madrid între 1981–1983, deputat socialist între 1977–1979) și poate nu în ultimul rând pe legendarul răufăcător și gangster francez, „regele evadării”, François Besse (n.1944, autor a 7 evadări, asociat în crima organizată cu legendarul criminal Jacques Mesrine, fost „inamicul public nr.1” al poporului francez, evadat din închisoare pe 16 februarie 1982). (A se vedea „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez/MCF. Brand-uri…)
Rezumat. Eu cred că prefectul Claude Erignac fost ucis pe 6 februarie și nu pe 5 februarie 1998 când a fost învestit în funcția de prefect al regiunii administrative Corsica (și a departamentului Corsica de Sud) pentru că, din nefericire pentru naționaliștii corsicani „condițiile” nu au fost optime (prielnice) pentru execuția (asasinarea) acestuia, în condiții de „siguranță”. Ca toți oameni politici importanți, Claude Erignac avea în jurul (anturajul) lui „indicuri” (turnători) în contact cu naționaliștii corsicani (inclusiv, din partea oamenilor politici locali–majoritatea naționaliști și ei) care îi cunoșteau toate planurile, proiectele, deplasările, iar execuția lui în seara zilei de 6 februarie, când era singur și se depasa pe jos, în drum către sala de spectacole a teatrului Kallisté (unde soția sa asista la un concert de muzică clasică a lui Hector Berlioz) părea să fi fost, pentru asasini, momentul „ideal”. Grație localizării apelurilor telefonice din zonă, după 1 an de investigații minuțioase, anchetatorii de la PJ (Poliția Judiciară) ajung la concluzia că pe 6 februarie, naționalistul corsican Alain Ferrandi (n.1960, angajat al societății Hertz, condamnat la închisoare pe viață pentru participarea la asasinat) se afla în proximitatea locului asasinatului. De altfel, pe 24 mai 2022, datorită intervenției în Apel al PNAT (Parchetul Național Antiterorist) pe 14 martie, acestuia (care ar fi fost „asociat” comandoului de pe motocicletă compus din Pierre Alessandri și Yvan Colonna, în calitate de „observator”), este refuzat regimul de semilibertate, aprobat fără dificultăți, pe 22 februarie, de către TAB (Tribunalul responsabil cu amenajarea pedepselor). Menționez aici faptul că pe 19 august 1998, Ferrandi ar fi participat la o reuniune cu două cadre didactice, Jean Castella (profesor de istoarie–geografie) și Vincent Andriuzzi (profesor de matematică), considerați în același dosar ca „cei care au planificat asasinatul”, motiv pentru care în prima instanță, pe 11 iulie 2003, Vincent Andriuzzi (în vârstă de 50 de ani) și Jean Castella (atunci în vărstă de 46 de ani) aflați în detenție provizorie din 30 mai 1999, respectiv, din 2 decembrie 1999, au fost condamnați la 30 de ani de recluziune criminală (maximă în executare). Pe 21 mai 1999, alături de Alain Ferrandi (atunci în vârsta de 42 de ani), vor fi interpelați și arestați în regiunea Ajaccio și alți 3 complici ai acestuia, Pierre Alessandri (în vârstă de 44 de ani), Didier Maranelli (în vârstă de 38 de ani) și Marcel Istria (în vârstă de 46 de ani). Didier Maranelli, primul interpelat, pe 22 mai ar fi avut un alibi „în beton” la o partidă de vânătoare (aranjată din timp), dar este trădat datorită convorbirilor sale telefonice din proximitatea asasinatului și în timpul derulării (desfășurării) acestuia. Ca urmare, „strâns cu ușa„ Maranelli va face dezvăluiri complete și își denunță complicii, cei 3 menționați mai sus, dar și pe alți 3, Joseph–Antoine Versini (în vârstă de 45 de ani), respectiv, pe Martin Ottaviani (în vârstă de 35 de ani) interpelați pe 27 mai 1999 și în sfârșit, pe Yvan Colonna (atunci, în vârstă de 39 de ani) care urma să fie arestat pe 24 mai, dar fiind în cavală (fugă) un mandat de arestare este delivrat conta acestuia. „Intelectualii” grupului, Vincent Andriuzzi și Jean Catella vor fi interpelați și ei pe 30 mai, respectiv, pe 2 decembrie 1999. Toți vor fi inculpați în dosar și îl vor indica pe Yvan Colonna (atunci, dispărut fără urmă) ca „asasin” al lui Claude Erignac, cu alte cuvinte, cel care ar fi fost „trăgătorul” de pe motocicletă. Acesta (care urna să fie interpelat pe 24 mai 1999) fiind arestat, doar, pe 4 iulie 2003 (până când era în cavală–din 23 mai 1999), ca urmare, el nu va participa la procesul presupușilor săi complici (aflat, deja la sfârșit) și în care ei vor fi condamnați pe 11 iulie 2003 la pedepse cuprinse între 15 ani de recluziune criminală și închisoare pe viață. Detaliat, în procesul care va debuta pe 2 iunie 2003, Alain Ferrandi (considerat coordonatorul assinatului) și Pierre Alessandri (cel care ar fi dirijat comandoul de la distanță), vor fi condamnați la închisoare pe viață, profesorii Jean Castela și Vincent Andriuzzi (care ar fi conceput planul asasinatului), la 30 de ani de recluziune criminală iar Joseph Versini (care era la curent cu asasinatul fără să fi participat, efectiv, la acesta, într-un fel sau altul), Marcel Istria, Martin Ottaviani (șoferul) și Didier Maranelli („observatorul și supraveghetorul” locului asasinatului) cu pedepse cuprinse între 15–25 de ani de recluziune criminală. De fapt, Avocatul general (ministerul Public) a solicitat închisoare pe viață, cu o perioadă de siguranță de 22 de ani de recluziune criminală pentru Castella și Adriuzzi („intelectualii” și „inspiratorii” grupului), deși cei 2 au negat orice implicare a lor legat de asasinatul prefectului Erignac. Aceași pedeapsă a fost solicitată și contra lui Ferrandi („coordonatorul” asasinatului) și închisoarea pe viață, contra lui Pierre Alessandri, iar contra lui Ottaviani și Maranelli, 25 de ani de recluziune criminală, în timp ce contra lui Versini sancțiunea solicitată era de „numai” 20 de ani de recluziune criminală, ca de altfel și contra lui Istria, care ar fi pus lșa dispoziția grupului un vehicul care îi era dat în folosință. În sfârșit, absent în timpul instrumentării dosarului, Yvan Colonna va fi judecat separat de către Curtea cu Jurați Specială, în Prima instanță, între 12 noiembrie–12 decembrie 2007, fiind condamnat pe 13 decembrie la închisoare pe viață și apoi în Apel, pe 27 martie 2009, condamnat la ănchisoare pe viață căreia va fi asociată și o perioadă de siguranță de 22 de ani. Senința fiind anulată (pentru viciu de procedură) de către Curtea de Casație pe 30 iunie 2010, în cel de-al 3-lea proces al său (între 2 mai–20 iunie 2011), Yvan Colonna este condamnat, ca și în Prima instanță, la închisoare pe viață (fără perioadă de siguranță). De remarcat este faptul că nu există în dosar nicio probă materială (științifică) directă și certă (fiabilă) care să-l încrimineze, nici amprente digitale, nici amprente genetice (ADN) și nici înregistrări telefonice care să confirme prezența lui la locul crimei alături de ceilalți inculpați, judecați și condamnați în dosar, care recunoscând particiuparea lor la asasinat l-au identificat pe acesta că ar fi fost „trăgătorul”. Însă, pe parcursul instrumentării dosarului său (după arestarea lui în 2003 și până la procesul în Prima instanță în 2007) mulți dintre ei s-au și retractat. Pe 26 octombrie 2000, chiar și Alessandri (cel care a dirijat comandoul) neagă prezența lui Yvan Colonna la locul crimei, dar pe 2 august 2001 când ancheta este terminată, magistratul instructor nu ține cont de această „declarație” capitală. Unii anchetatori apropiați dosarului susțin că Alessandri ar fi făcut această declarație pentru a prevenii represaliile care ar fi urmat contra lui și contra familiei sale. În ceea ce mă privește, personal, eu cred că punctul „forte” al nevinovăției lui Colonna nu constă în lipsa probelor materiale fiabile „directe” care ar trebui să-l incrimineze, pentru că, în principiu, în atacurile (atentatele) sau asasinatele comise „în bandă organizată”, în legătură „cu o întreprindere (organizație) teroristă”, trăgătorul (sau tragătorii), adică cei care execută „comanda”, nu participă la planificarea și pregătirea lor, cu atât mai mult cu cât în cazul asasinatului prefectului Erignac, killer-ul trebuia doar să deschidă focul de pe motocicletă și să fie un trăgător experiment care să-și atingă ținta și atât. Ori, în ceea ce îl privesște pe Yvan Colonna, în ciuda faptului că era un naționalist convins care își iubia „patria” Corsica, acesta nu avea nici profilul unui killer (asasin cu sânge rece) și nu era nici un trgător de elită. În sfârșit, pe 7 mai 2002, cei 8 inculpați în dosar (Ferrandi, Maranelli, Alessandri, Istria, Ottaviani, Versini, Andriuzzi și Castela) vor fi trimiși în fața Curții cu Jurați Speciale de la Paris (creată în 1982, după dispariția Curții de Siguranță a Statului activă între 1963–1981, singura competentă pentru judecarea actelor de trădare națională și spionaj, a asasinatelor politice, a terorismului/atentatului contra statului și siguranței naționale, crimelor militare și a militarilor, a traficului de droguri de mare risc în bandă organizată, etc., care intervine, în medie, în cca 7-8 cazuri, anual) compusă din 7 magistrati ca „jurați” în Prima instanță (astăzi, numai 5) și 9 în Apel (astăzi, numai 6), conform legii din 28 februarie 2017 care reduce numărul judecătorilor, în loc de Juriul Popular obișnuit (departamental, constituit pentru crime de drept comun), compusă din 9 „jurați” (6 cetățeni aleși prin tragere la sorți de pe listele electorale și 3 magistrați) în Prima instanță și 12 „jurați” în Apel (cu 9 cetățeni aleși de pe listele electorale și 3 magistrați). Pe 7 iulie 2006, Colonna este trimis în fata Curții cu Jurați Specială Paris cu acuzația „asasinat în relație cu o întreprindere (organizație) teroristă”. Pe 22 februarie 2007, Curtea de Casație refuză casarea (anularea) sentinței în condamnarea lui Andriuzzi și Castela, iar pe 4 aprilie, Colonna se va adresa lui Nicolas Sarkozy (atunci, candidat la alegerile prezidențiale, devenit cel de-al 23-lea președinte al Franței între 16 mai 2007–16 mai 2012, după ce între 2 iunie 2005–26 martie 2007 a fost ministru de interne) pentru a interveni în recalificarea inculpării, ceea ce de altfel a fost deja respinsă în octombrie 2006 și de către Curtea de Apel Paris. Și motive ar fi existat, pentru că Jean Sarkozy (n.1986, fost consilier general al departamentului Hauts-de-Seine, Métropole du Grand Paris, între 2008–2015, titular al unui master în finance la celebra și prestigioasa școală de înalte studii economice și comerciale ESCP Business School, astăzi profesor asociat de drept al societăților comerciale la Universitatea Paris 12), fiul lui Nicolas Sarkozy ar fi jucat deseori fotbal.în repetate rânduri cu Yvan Colonna pe plaja Sagone (în departamentul Corse-du-Sud/Corsica de Sud) unde bunicii săi aveau o casă în proximitatea satului Cargèse, unde acesta s-a reconvertit în creșterea caprelor și a mieilor. Nu rareori, Colonna organiza turnee de fotbal la care Jean participa cu fratele său mai mare Pierre Sarkozy (n.1985, productător de muzică rap și hip-hop francez sub Mosey), împreună cu Jean-Baptiste Colonna (Ghjuvan Battista, n.1990) fiul lui Yvan Colonna. După care tinerii se întâlneau în fața vilei Ros’Hen (a părinților mamei sale Marie-Dominique Culioli) pe terasa patisierului Dolci a lui Pierre Geronimi (companionul lui Christine, sora lui Yvan Colonna), fiul brutarului–patisier din Vico, cu care Nicolas Sarkozy pleca desori în turnee. El este Fiul lui Pál (Paul) Sarközy de Nagy-Bocsa (n.1928) imigrant de naționalitate maghiară de origine evreiască și a lui Andrée Mallah (1925-2017), de naționalitate franceză, catolică, fiica lui Adèle Bouvier, franceză originară din Lyon și a lui Bénédict Mallah, evreu originar din Peninsula Iberică (din Thessalonique) aparținând atunci Impewriului Otoman. De remarcat este faptul și că Marie-Dominique Culioli (n.1956, Savigny-sur-Orge, departamentul Essonne, regiunea urbană pariziană, fostă însoțitoare de bord) miltantă a partidului UDR–Uniunea Democraților pentru Republica a V-a/24 noiembrie 1967–5 decemtie 1976, care succede pertidului Union pour la nouvelle République-Union démocratique du travail/10 novembre 1962–24 noiembrie 1967) mama lui Pierre și Jean Sarkozy, prima soție a lui Nicolas Sarkozy (între 23 septembrie 1982–26 septembrie 1996) era de origine corsicană și ca urmare copii lui Sarkozy îl vor frecventa în continuare pe Jean-Baptiste, băiatul lui Colonna, chiar și după ce acesta era în cavală și dat în UG (uemărire generală) pentru asasinarea prefectului de Corsica, Claude Erignac, iar zona era supravegheată „de aproape” de către jandarmi și polițiștii de la DCRG (Direcția Centrală de Informații Generale) care prin fuziunea sa cu DST (Direcția de Supraveghere a Teritoriului), un serviciu de informaţii al Ministerului de Interne în cadrul DGPN (Direcția Generală a Poliției Naționale, activă încă din 1934), însărcinat cu contraspionajul în Franţa, va da naștere pe 1 iulie 2008 la DCRI (Direcţia Centrală de Informaţii Interne), la propunmerea noului președinte Nicolas Sarkozy (în funcție între 2007–2012). În cei 4 ani de fugă, fizionomia lui s-a schimbat radical, conform polițiștilor care l-au arestat, ceea ce îl făcea de nerecunscut („s-a îngrășat, și-a lăsat barbă și părul lung”), probabil, unul dintre pretextele pentru care arestarea lui a înârziat. Pentru că, conform informațiilor mele, localnicii îl cunosșteau bine și știau „cam pe unde se ascunde”. Evident, nu și Nicolas Sarkozy, atunci ministru de interne și principalul „vânător” (cu oamenii săi) al lui Yvan Colonna, care nu s-a predat nici măcar la rugămintea tatălui său „scos la înaintare”, pentru a-i solicita acest lucru, pe mai multe posturi de televiziune. Imediat după arestarea lui el (una dintre „marile” realizări ale lui Nicolas Sarkozy-„copilului minune al secolului 21”) a fost transferat pe Aeroportul din Ajaccio, unde printre alții a venit să-l întâmpine și fratele său (mai mare) Stéphane Colonna (producător de ului de măsline) care, de altfel, pe 1 aprilie 2008, a fost și interpelat în compania lui Alexandre Alessandri în timp ce ce cei 2, fotografiau închisoarea de maximă siguranță Fresnes (departamentul Val de Marne, regiunea urbană pariziană) unde Colonna executa pedeapsa de închisoare pe viață (la care a fost condamnat pe 13 decembrie 2007 în primul său proces 12 noiembrie–12 decembrie 2007). Subliniez aici faptul că fratele lui Colonna a fost interpelat și (mult) mai recent (împreună cu alți 2 presupuși complici), pentru tentativa de incendiere a paiotei (paillote, construcție din lemn acoperită cu paie) 1768 de pe plaja Peru (la Carghjese/Cargèse) în noaptea de 6-7 august 2019, mai ales, după ce proprietarul acesteia Maxime Susini (în vârstă de 36 de ani), militant naționalist (independentist) corsican și ecologist, a fost asasinat în dimineața zilei de 12 septembrie 2019, întocmai, când urma să o deschidă. Iar Procurorul Republicii de Ajaccio Carine Greff, ar fi fost convinsă, că acest asasinat ar fi avut loc în contextul unei confruntări (sau răzbunări) între grupări rivale ale naționaliștilor corsicani. Până la urmă, cei interpelați vor fi puși în libertate fără a mai fi urmăriți penal. Dar întrebarea care trebuia pusă de către anchetatori era dacă Yvan Colonna era motivat să-l asasineze pe Claude Erignac sau nu, iar răspunsul la această întrebare este negativ. Pentru că nici el și nici presupușii săi complici nu aveau mai multe motive decât restul de câteva zeci de mii de corsicani (dintre cei cca 350.000) care doreau și doresc autonomia sau chiar independența insului de Franța. Într-un asemenea context, eu cred că prefectul Claude Erignac a fost doar o victimă de „circumstanță” iar asasinarea lui nu ar fi avut nimic de-a face cu măsurile social–economice pe care a început să le implementeze și orice alt prefect al insului, în locul său, ar fi avut aceași soartă. Din discuțiile pe care le-am avut cu G.B. în cursul lunii februarie, după asasinarea lui Eignac și ulterior (până în luna aprilie, inclusiv) se pare că eliminarea unui prefect de Corsica (cea mai importantă autoritate politică franceză pe insulă) ar fi fost de foarte mult timp programată, atunci când numirea lui Erignac în funcție nici n-ar fi fost încă „vehiculată”. Evenimentul trebuia să reprezinte un avertisment „dur” dat autorităților franceze pentru ca acestea să înțeleagă că o „negociere” inconturnabilă (inevitabilă), în privința autonomiei (independenței) trebuie să aibă loc cât se poate de repede, ceea ce nu s-a întâmplat, decât acum, după 24 ani și numai după moartea lui Yvan Colonna în închisoarea de maximă siguranță Arles (departamenul Bouches-du-Rhône, regiunea administrativă Provence-Alpes-Côte d’Azur), pe 21 martie 2022, ca urmare a unui atac terorist islamist (agresiune prin ștrangulare și sufocare, timp de cca 8 minute) comis pe 2 martie de către un musulman fundamentalist (radicalizat) de origine cameruneză Franck Elong Abé însărcinat cu întreținerea sălii de sport. În sfârșit, asasinarea prefectului Erignac ar fi fost doar o chestiune de timp și o conjunctură „favorabilă” pentru comiterea unui asemenea act, ceea ce contextul social–politic ar fi permis la începutul lunii februarie 1998. Ca dată, trebuia aleasă una simbolică, cum a fost, de altfel, numirea lui în funcție cu 2 ani în urmă. Contextul era și el unul simbolic: „blocarea” negocierilor revendicărilor naționalite și independentiste corsicane, într-adevăr, dar acesta nu era o noutate, pentru că, deja, de multă vreme, autoritățile franceze nu au făcut niciun „pas semnificativ în această direcție”. Iar acest lucru nu avea nicio legătură cu Claude Erignac, pentru că deciziile acestea nu erau de competența lui și nici nu era el cel care le lua. După părerea mea, în dosarul asasinatului său „generat” de către fostul ARC (l’Azzione per a rinascita di a Corsica–Action Régionaliste Corse/Acțiunea regionalist corsicană, partid politic de stânga activ între 1967–1973, fondat de către Edmond Simeoni) rezultat din FRC (Front Régionaliste Corse/Frontul regionalist corsican), el a fost doar un țap ispășitor, devenit ulterior, FLNC (Front de Libération Nationale Corse). După cum am menționat, deja pe 21 august 1975, cca 20 dintre membrii săi, în frunte cu dr. Edmond Simeoni (atunci, în vârstă de 41 de ani) vor ocupa beciurile (pivnițele) vinicole ale lui Henri Depeille („pied noir”) lângă Aléria (departamentul Haute-Corse) sub pretextul că acesta ar prejudicia micii producători agricoli (vinicoli) din Corsica, care va fi începutul unui lung șir de atentate și asasinate (majoritatea cu caracter politic) pe insulă timp de aproape 4 decenii. Episodul îmi aduce aminte de cel rocambolesc de la „Fort Chabrol” între 12 august–20 septembrie 1899, când jurnalistul francez Jules Guérin (1860–1910, născut în Spania, directorul săptămânalului L’Antijuif) refuzând să se predea autorităților care au emis un mandat de arestare contra lui, se va baricada 38 de zile în imobilulul organizației Grand Occident de France (sediul jurnalului său) din strada Chabrol no 51 de la Paris, în timp ce guvernul francez condus de către Pierre Waldeck-Rousseau (1846 – 1904, in funcție de președinte al Consilului de Miniștri între 1899–1902) se temea de o revoltă populare (naționalistă și monarhistă) de mare anvergură cu ocazia celebrului proces de revizuire de la Rennes, al lui Alfred Dreyfus. Ca urmare, luarea unei decizii „radicale” la sfârșitul secolului XX, care urma să sacrifice un om politic francez de prim rang (cum ar fi, prefectul rergiunii Corsica) a fost luată cu mult timp înainte ca Erignac să ajungă prefect al insulei și să fie asasinat pe 6 februarie 1998. De remarcat este aici și faptul că naționalismul (autonomismul, indepentismul) corsican cu cca 100 de asasinate pe ani (în medie), este mult mai bine organizat și structurat decât fundamentalismul musulman (jihadist) și este mult mai agresiv, periculos, distructiv și ucigaș, decăt acesta din urmă. De altfel, așa cum am menționat deja, naționaliștii corsicani au și menționat într-un comunicat public că dacă pe teritoriul lor jihadiștii vor un comite un singur atentat, ei vor extermina întreaga populație de origine musulmană din insulă, care este considerabilă încă (peste 45.000 din cca 350.000 de locuitori ai insulei, cca 12%), având în vedere faptul că după Razboilul Algeriei (1954–1962), cca 77.000 de mii de musulmani au fost „expatriați” din țara lor în Corsica, nu numai la Ajaccio și Bastia, capitalele celor două departamente, Corsica de Sud si Corsica de Nord dar și in comune cum sunt Porto Vecchio, Corte, Calvi, Furiani, l’Île-Rousse, Ghisonaccia, Sartène, Propriano, Aléria, Linguizzetta, etc.
Rezumat. În acest vast material de anchetă (privată) fac dezvăluiri (inedite) legate de etapele vieții lui Yvan Colonna (post-asasinat al prefectului Erignac) și de motivul real al asasinării celor doi, Erignac și Colonna. Faptul că asasinarea prfefectului Erignac are loc într-un context social-istoric în care debutam cu cercetările mele socio-matematice (cu caracter socio-judiciar) în mediul carceral, faptul că în timpul cursurilor mele câțiva naționaliști corsicani implicați și în marea criminalitatea corsicană „sugerau” (deja, cu câteva zile înainte) ceea ce se va întâmpla și faptul că nu am putut face nimic pentru a scimba cursul istoriei, am considerat dramaticul eveniment, unul dintre cele mai mari eșecuri ale vieții mele de care am avut parte (printre altele, tot în mediul carceral) de-a lungul sfertului de secol de când mă ocup de investigații criminale (de mare anvergură). Rezumat. După interpelarea lui Yvan Colonna pe 4 iulie 2003 (după 4 ani de cavală/fugă), în jurul orei 18h45 în machia din Olmeto (Margaritaghia, la Porto-Pollo, în proximitatea Propriano) de către polițiștii de la RAID (unitate de intervenție de elită a Poliției Naționale), pe 5 iulie, după ce este inculpat de „asasinat în relație cu o întreprindere (organizație) teroristă” de către PNAT (Parchetul Național Antiterorist) de la Paris (unde este transferat cu un avion Falcone care a decolat în jurul orei 02h30 de pe aeroportul Ajaccio cu destinația aeroportul Villacoublay–din vestul capitalei), el este încarcerat în detenție provizorie, la celebra închisoare pariziană „de la Santé” pentru ca ulterior să fie trimis în fața Curții cu Jurați Specială în perioada 12 noiembrie–12 decembrie 2007. În asasinul prefectului, martorii vor „vedea”, un „blond în vârstă de cca 30 de ani, cca 1,7m înălțime, corpulent cu prărul puțin lung, cu chii goi și chipul afundat”, dar și un altul „un brunet în vârstă de 25-30 de ani, de tip sud-european, care se uita de jur împrejur foarte atent, cu o privire anxioasă, trăgându-și mănușile de motociclist”. Niciunul dintre ei nu semăna cu Colonna. Sunt depozițiile (declarațiile) membrilor comandoului care „făceau” din el un asasin, iar majoritatea dintre ei, după interpelarea lui, așa cum am menționat, s-au retractat și în plus, Ferrandi a și recunoscut faptul că ar fi fost el asasinul. Într-un raport în 92 de pagini, predat judecătorului de instrucție Jean-Louis Bruguière de la DNAT (Direcția Națională Antiteroristă) pe 3 decembrie 1998, de către comisarul Roger Marion (n.1947), acesta indică naționaliștii suspecți care ar putea fi comis asasinatul dar și „intelectualii” care l-ar fi comandidat. Însă, în afară de declarația unor martori (mai mult sau mai puțin fiabili), Marion n-ar fi dispus de alte probe materiale, decât de pistolul automat Baretta (de calibrul 9mm, cu numărul de serie A00199, purtând o etichetă cu litera H.) abandonat voit (intenționat) la locul asasinatului, care ar fi fost furat pe 6 septembrie 1997 de la jandarmii sechestrați Hiernaux și Pamiez de la Pietrosella (departamentul Corse-du-Sud), când, așa cum am menționat, în cadrul unei operațiuni, un comando format din 5 oameni mascați care comunicau între ei cu talkie-walkie, printre care doi, cu numele de cod „King” și „Jacob” au asediat Jandarmeria din localitate. Însă, conform investigațiilor noastre, „metodele de interogatoriu” utilizate în dosar de către DNAT (Division Nationale Anti-Terroriste) în timpul instrumentării acestuia (denunțat de altfel și în cartea cu tilul „Place Beauvau” ) ar fi fost mai mult decât „neortodoxe”, contrare legislației în vigoare, confirmat, de altfel, și de către IGPN (Inspection Générale de la Police Nationale–Police des Polices) în cadrul cărora, tortura și violența erau omniprezente. (Re)amintesc faptul că evenimentul dramatic (asasinarea prfectului Claude Erignac) are loc în timpul unei coabitări politice, a președintelui Jacques Chirac (1932–2019, în funcție între 1995–2007) profund atașat partidului RPR (Rassemblement pour la République, partid politic gaulle-ist activ între 1976–2002) al cărui cofondator și președinte a si fost până în 1994 și prim-ministrul Lionel Jospin (n. 1937, în funcție între 1997–2002), profund atașat Partidulului Socialist (al cărui prim-secretar a și fost între 1981–1988, respectiv, 1995–1997) și fostului președinte socialist François Mitterrand (1916–1996, în funcție între 1981–1995). Naționaliștii corsicani aveau nevoie de o acține „hors norme” (ieșită din comun) pentru a putea relua negocierile în privința autonomiei (independenței) insulei lor, la un nivel „ridicat” având în vedere faptul că nici atentatele și nici vărsarea de sânge nu au impresionat, suficient, nici guvernul francez și nici președinția franceză. Cu alte cuvinte, acestea nu ar fi fost „convingătoare”. Situația este similară și în războiul ruso–ucraiean. Majoritatea statelor membre NATO (dar, în special, ale celor cu „influență”) considerau că această organizație nu-și mai are rostul (nu-și mai justifică existența) după terminarea „războiuului rece ”, motiv pentru care multe dintre ele nu-și mai plăteau cotizațiile, iar altele se gândeau să se retragă definitiv din aceasta. Pentru a putea menține, „artificial”, NATO, jandarmii lumii aveau nevoie și ei de o „acțiune hors norme” care să evidențieze rolul organizației și să-l resusciteze după o comă profundă. Așa cum naționaliștii corsicani au decis asasinarea lui Erignac (cu acordul vârfului piramidei politice franceze), tot așa și rușii (cu acordul americanilor) au considerat că momentul este oportun pentru recâștigarea unor teritorii („puncte de aderență” Rusiei, din punct de vedere matematic), care să aibă ca efect, simultan, atât distrugerea Ucrainei (ca sancțiune/pedeapsă pentru retragerea sa în 2018 din CSI– Comunitatea Statelor Independente) cât și „revitalizarea” NATO în conștiința lumii contemporane. Nimănui nu i-a păsat, în realitate, de Ucraina. Jandarmii lumii (americanii) și-au „revitalizat” NATO și beneficiază de pe urma gravelor probleme socio–economice cu care se confruntă Europa (Uniunea Europeană) datorită războiului. Rușii au arătat lumii că sunt „incă” o mare putere (de temut) capabilă de acțiuni militare „hors norme” și pot destabiliza, oricând, la nevoie, economia mondială, datorită dependenței acesteia de economia Federației Ruse, fără a putea fi sancționați de către organizațiile de menținere a păcii în lume, printre care, în primul rând, ONU. În plus, au „dat peste nas” și Ucrainei, pe care au distrus-o „no mercy”, grație promisiunilor deșarte ale SUA și UE lui Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski, care s-a făcut celebru în lumea întreagă (dintr-un actor mediocru) și n-ar fi exclus ca să fie și distins, pentru realizările sale macabre „în slujba poporului”, cu Premiul Nobel pentru Pace. Europenii occidentali s-au debarasat de armamentul lor vechi, uzat moral și foarte probabil, cu jandarmii lumii vor reconstrui Ucraina, ceea ce va relansa, simultan și economiile lor, aflate, mai mult sau mai puțin, în impas. Raăzboiul a permis „baronilor” și „căpătuiților” ucrainieni, dar și „șmecherilor” să-și găsească, în sfârșit, adăpost pe alte meleaguri, care să le permită legalizarea și expansiunea crimei organizate în care au fost și sunt implicați. Ca urme, singura categorie socială–profesională ucaineană care în acest război a suferit și a pierdut, enorm, este cea compusă populația „second hand” sau „petites gens” (persoane cu câștiguri mici și modeste, cu o situație materială precară) dar care, din păcate, este majoritară, cel puțin, indicatorilor sociali și economici internaționali. Dar cui îi pasă ? Mă întreb că atunci când Zelenski s-a lansat în acest război, a făcut cu convingere sau nu „în slujba poporului” ?! În ceea ce îl privește pe naționalistul Yvan Colonna, „icoana naționalismului corsican, „ciobanul din Cargèse”, ales ca „asasin” al lui Claude Erignac, de către justiția franceză, acesta nu are, practic, absolut, nimic de-a face cu asasinarea lui. De fapt, probele „materiale” incriminatoare contra lui nu sunt decât depozițiile (declarațiile) membrilor comandoului, arestați între 21–23 mai 1999 (Pierre Alessandri, Alain Ferrandi, Didier Maranelli, Martin Ottaviani și Joseph Versini) Dar dintre cei 6 membri ai comandoului (Alain Ferrandi, Pierre Alessandri, Joseph Versini, Marcel Istria, Martin Ottaviani și Didier Maranelli, fără intelectalii Jean Castela și Vincent Andriuzzi–achitați în 2006 grație apărării asigurate de către Eric Dupont Moretti/„Acquitador”, devenit ministrul Justției în 2020) 4 s-au retractat în privința acuzării acestuia că ar fi fost trăgătorul. În plus, Nicole Huber-Balland (atunci în vârstă de 59 de ani) companionul lui Joseph Versini a susținut și la bară (la procesul în apel în 2009) că numele lui Yvan Colonna nu ar fi auzit niciodată în timpul „dezbaterilor” care ar fi avut ca tematică asasinarea lui Claude Erignac (și nici nu l-ar fi văzut în anturajul celor implicați), ceea ce de altfel au făcut și alte soții ale celor condamnați în dosar (în 2003) începând din 2000, printre care și Michèle Alessandri (atunci în vârstă de 52 de ani), soția lui Pierre Alessandri (care se va retracta pe 26 octombrie 2000), pentru ca pe 9 ianuarie 2001 să facă la fel și Didier Maranelli și apoi Joseph Versini. În plus, pe 27 septembrie 2004, Pierre Alessandri (pritenul ciobanului din Cargèse de peste 3 decenii) va declara și în fața judecătorului de instrucție Gilbert Thiel, că el este cel care a tras asupra prefectului Claude Erignac (ceea ce va declara și mai devreme judecătorului de instrucție Laurence Le Vert) și nu Yvan Colonna, care nici nu a participat la asasinat. Singurul care a rămas „ferm pe poziție” în depoziția sa, a fost șoferul motocicletei Martin Ottaviani (de profesie șofer de camion, atunci în vârstă de 43 de ani, condamnat la 20 de ani de recluziune criminală) care susținea că în seara de 6 februarie 1998 i-ar fi depus în fața teatrului Kallisté pe Alessandri, Ferrandi și pe Colonna. Dar la procesul său din 2003, se va retracta și el declarând „Yvan Colonna est innocent des faits qui lui sont reprochés. Il ne fait pas partie du groupe. Il n’a jamais participé, ni de près ni de loin, à l’action contre la gendarmerie de Pietrosella ou à celle contre le préfet Érignac”. Singurul care nu s-a retractat și nici nu a dat niciun alt nume a fost Alain Ferrandi. În ceea ce îl privește pe Marcel Istria (atunci în vârstă de 52 de ani, condamnat ca și Ottaviani, la 20 de ani de recluziune criminală în 2003, ca cel de-al 2-lea șofer care ar fi adus/transportat o parte dintre membrii comandoului la locul asasinatului), ca și Ferrandi, după declarația sa acuzatoare în privința lui Yvan Colonna, a păstrat tăcerea pe tot parcursul instrumentării dosarului și a procesului, contestând până și Curtea cu Jurați Specială (formată numai din magistrați), care după părerea lui nu erau jurați– reprezentanți ai poporului. În sfârșit, după părerea mea (ținând cont și de informațiile pe care dețin din mediul carceral, din anturajul unor naționaliști sau deținuți de drept comun, periferici gangurilor „Brise de Mer” și „Le Petit Bar”), viața lui Yan Coloona, după asasinarea prefectului Claude Erignac (a cărei activitate social–politică am analizat detaliat) și asasinarea lui de către Franck Elong Abé, ar fi fost împărțită în mai multe etape disjuncte care formează, din punct de vedere matematic, o partiție a acesteia. (vezi detaliat, aceste etape în articol). În ceea ce privește asasinarea avocatului Antoine Sollacaro (în ziua de 16 octombrie 2012 (în jurul orei 09h00 la Ajaccio, cu 9 cartușe de tip 11,43 mm trase asupra lui), se pare, că ar fi avut altă cauză decât „apărarea” lui Yvan Colonna. O reglare de conturi între naționaliștii „Clanului Orsini” (format din Alain Orsoni, fiul său, Guy Orsoni și foștii militanți ai Mișcării pentru Autodeterminare/MPA) pe care îi reprezenta în instanță, reconvertiți (discret), oarecum (și pațial) în traficul de stupefiante și extorcare de fonduri, printre altele și obiectul „principal” de activitate al Gangului Petit Bar. În 2014, ancheta polițiștilor de la JIRS Marsilia a fost fuzionată cu cea a tentativei de asasinat (cu 6 proiectile de 7,62 mm, trase cu o armă de tip Kalașnikov) din septembrie 2012 a lui Charles Cervoni (apropiat lui Alain Orsoni, de la Camera de Comerț și Industrie din Ajaccio, Corse-du-Sud–CCI de la Corse-du-Sud, la bordul vehicului său, un 4×4 BMW X5) și cu asasinatul lui Jacques Nacer (în vârstă de 49 de ani, fost președinte al CCI Corse du Sud și al Clubului de fotbal de la Ajaccio), pe 14 noiembrie 2012 (în jurul orei 19h00, în magazinul său de îmbrăcăminte, aflat pe strada Fesch în centrul orașului Ajaccio, la câteva sute de metri de comisariatul central de poliție – a 17-a persoană ucisă în Corsica/19, în cursul anului). Pe 4 aprilie 2013, Jacques Santoni (n.1978, leader presupus al gangului „Le Petit Bar”, interpelat pe 17 decembre 2013 în apartamentul parizian în care locuia cu soția sa), André Bachiolelli (n.1967), Mickael Ettori (n.1973) și Pascal Porri (n.1972), arestați pe 30 martie, presupuși membri ai organizației criminale Le Petit Bar) au fost inculpați în dosarul cu asasinatele mai sus menționate (și tentativa de asasinat), datorită posibilei implicări a unuei motociclete furate (BMW type GS/1.200 cm3, 1200 GS, aflată în posesia bandei), respectiv, pe baza mărturiilor unui garajist (patron dealer auto/moto) și mecanic auto, plasați în GAV (Garde à Vue), pe 27 martie (la ora 06h00), respectiv, 28 martie 2013 (la ora 16h00), care, ulterior, s-au retractat. În 2019, alte două persoane care ar fi fost implicate în asasinat (apropiate gangului Le Petit Bar) au fost condamnate la pedepse lungi de închisoare. Eric Coppolani (asistat de către Jean-Sébastien de Casalta) la 25 de ani de recluziune criminală și Antoine Mondoloni (asistat de către Caroline Perez-Canaletti), la 10 ani de detenție criminală, în prezența părții civile „satifăcute” de verdict (asistată de către Jean-Félix Luciani). După părerea mea, această ultimă perioadă a vieții lui Yvan Colonna este cea mai importantă din punct de vedere „istoric” și „socio–judiciar” pentru că știind că nu mai are nicio șansă de fi liber, practic, înainte (cel devreme) de 2025 (când devine liberabil condiționat sub control judiciar), acestuia nu i-au mai rămas decăt „să se împace cu el însuși, cu viața de deținut” și să se răzbune (după ce va fi liber), pe cei care l-au amăgit–făcând din el, oarecum (fără să fi fost un obiectiv al lui), „un erou–victimă al naționalismului corsican” dar l-au trădat, pe „tăcerea mieilor”, care a contribuit profund la „înfrângerea” și „distrugerea” lui în toate planurile vieții și nu s-au „achitat de datorii”. Si poate nu în ultimul rând, „să vorbească” despre adevărul istoric în dosar, pe care, foarte probabil, îl cunoștea și care voiam să mi-l confirme, direct și personal. Din păcate, pandemia Covid-19, în ciuda demersurilor făcute, nu mi-a permis să-l întâlnesc în detenție, iar acum, este prea târziu, pentru că după aproape 3 săptămâni de comă profundă, Colonna a decedat pe 21 martie 2022 în spitalul Nord din Marsilia, cu puțin timp înainte de a împlini 62 de ani (pe 7 aprilie). În ceea ce privește eliberarea lui condiționată (cel devreme în 2025) este suficient să ne raportăm la ceilalți 2 membri ai comandoului, Pierre Alessandri (în vârstă de 63 de ani) și Alain Ferrandi (în vârstă de 62 de ani), interpelați și încarcerați în 1999 și condamnați ca și Colonna, la închisoare pe viață (în 2003), care în acest an (adică, după 23 ani de recluziune criminală au obținut transferul lor de la închisoarea de maximă siguranță Poissy (din regiunea urbană pariziană) în Corsica (la peste 1.000km distanță) pentru a putea beneficia de un regim de semilibertate (probabil și datorită dramei care a avut loc urmată din 9 martie de importante adunări și mișcări/manifestări populare, în special, ale naționaliștilor, la Ajaccio, Bastia și Calvi), în vedere (e)liberării lor condiționate în 2025. Cei 2 (teoretic, „condiționabili” din 2017–după 18 ani de recluziune criminală) solicitau transferul lor (efectuat, în sfârșit, pe 11 aprilie 2022), de mai mulți ani (după mai multe cereri eșuate), în Corsica la închisoarea Borgo–„Centre de détention historique” (cu 2 centre de detenție și un centru de tetenție provizorie pentru preveniți, la cca 15km de Bastia–prefectura departamentului Corsica de Nord) dar acesta a fost respins, foarte probabil, pentru că eliberarea lor condiționată „nu era suficient de aproape în timp”, iar insula nu deține închisori de maximă siguranță (Maisons Centrale), cum ar fi cele de la Arles (unde era încarcerat Colonna, transferat în 2011 la Centrul Penitenciar Toulon-La Farlède–modern, cu 561 celule de 10m2 dat în folosință pe 26 iunie 2004, unde ajunge după 8 ani petrecuți la închisoarea de maxină siguranță de la Fresnes–departamentul Val de Marne–Métropole du Grand Paris) sau Poissy (unde erau încarcerați Alessandri și Ferrandi) dar poate și statutul lor deosebit, ei fiind clasați de către AP (Administrația Penitenciară) „DPS” (deținuți cu regim de supraveghere specială), cum a fost de altfel și Yvan Colonna. Deci după un scurt sejur la închisoarea „de la Santé” (în detenție provizorie), parcursul carceral al lui Colonna, a fost mult mai „rezonabil” decât al presupușilor complici ai săi Alessandri și Ferrandi și în plus, acesta era și mai aproape de familie, (fiind încarcerat în sudul Franței), în principiu, o serie de „favoruri” pentru el, care, sugereau, implicit, ideea că transferul lui la centrul penitenciar de la Borgo era, doar, un „detaliu al istoriei” care urma să aibă loc mult mai devreme decât în cazul „asociaților” săi. Să fi intervenit oare „mieii”, în tăcere? Cu certitudine. În concluzie, foarte probabil, că și în ceea ce privește timpul pe care îl mai avea Colonna de petrecut în detenție ar fost mai scurt. Liberabil, teoretic, cel puțin după 18 ani de recluziune criminală (ca de altfel și complicii săi, condamnați la aceași pedepsă–închisoare pe viață fără peroioadă de siguranță), adică în 2021, Colonna ar fi și început deja demersul, într-o primă fază, pentru regimul de semilibertate, putea ca ulterior să poată fi eliberat condiționat sub control judiciar, ceea ce, sigur, n-ar fi fost pe placul „mieilor”. Cred că această utimă fază, a ultimei etapă, a resemnării, a fost cea mai „lungă” pentru el, nu în timp, dar în „trăiri intense”. Pe de o parte, pentru că revenirea în societatea (civilă) din care a lipsit peste două decenii și care, întocmai, în această ultimă perioadă a evoluat enorm, sub toate aspectele nu, i-ar fi fost ușor de gestionat, iar pe de altă parte, pentru că trebuie „să-și regleze contrurile” cu mieii lui, care erau principalii responsabili pentru „tot răul care i s-a întămplat”.
Rezumat. În ceea ce îl privește pe camerunezul Franck Elong Abé (în vârstă de 36 de ani), fost jihadist, asasinul lui Yan Colonna la închisoarea de maximă siguranță (Maison Centrale) de la Arles (DISP Marseille–Sud Est, din str. Nicolas Copernic nr.44, 13200 Arles), construită între 1989–1991 (în cadrul programului 13.000 și dată în folosință în 1991, cu o capacitate operațională de 157 de locuri) acesta părea să fi fost un deținut „cu un trecut lipsit de orice fel de violență” (cel puțin, aparent și vizibil), conform fostei directoare a instituției penitenciare din Arles, Corinne Puglierini (care, în plus, mai menționa în declarația sa și faptul că „„bărbatul în vârstă de 36 de ani își desfășura activitatea sa de „auxiuliar” de sport–însărcinat cu menajul în sala de activități fizice, începând cu luna septembrie 2021, „mai mult decât satisfăcător”). Din contră, investigațiile noastre în acest dosar criminal de excepție au pus în evidență o serie de „elemente” care sunt mai mult sau mai puțin corente, contradictorii și chiar „departe de realiate” (lipsite de adevăr).În primul rând, Franck Elong Abé (n.1986 la Metet, în centrul Camerunului) nu era (numai) camerunez, dar și francez, ceea ce explică fatul că după interpelarea lui în 2012, în Afganistan (de către americani) el a fost extrădat în Franța (țara sa adoptivă), unde era, de fapt, admis încă de la vârsta de 15 ani, via OMI (Ornanizația de Migrație Internațională) cu dispozitivul de „reîntregire a familiei”, având în vedere că părinții săi au reușit să obțină, ceva mai devreme, statul de „refugiat politic” în regiunea administrativă Normandia în nordul Franței (provincie istorică divizată administrativ între 1955–2015 administrativ în Normandia de Sus, la nord de Paris, pe cursul inferior al Senei, și, în partea vestică, în Normandia de Jos, care cuprindea și Peninsula Cotentin). În țara sa natală, el va fi crescut de către bunicii săi din partea mamei (protestanți și conservatori), conform propriei sale decrații făcute expertului–psihiatru care l-a examinat după extrădarea lui în Franța (în luna mai 2014). Expertiza lui psihiatrică pune însă în evidență și „tulburări de comportament” care vor debuta în jurul vârstei de 13 ani (deci înainte de stabilirea lui în Franța), iar anturajului său familial evocă la acesta, încă de la vârstă fragedă, prezența unor „posesiuni diabolice” și „impulsiuni irezistibile” motiv pentru care ar fi fost consultat în repetate rânduri, fie de către „clarvăzători”, fie de către preoți. În al 2-lea rând, după sosirea lui în Franța (în 2001), Franck Elong Abé va fi marcat nu numai de tulburări de comportament dar si de un „parcurs carceral haotic”, motiv pentru care deși era încarcerat din 2014 (în Franța) și a fost condamnat „numai” la 9 ani de detenție criminală, încă în 2022, acesta era privat de libertate, în contextul în care, conform legii, după efectuarea a 2/3 din pedeapsă în caz de recidivă (1/2 în cazul dacă era „primar”–adică, la prima condamnare) era „liberabil” (adică, putea beneficia de eliberare condiționată sub control judiciar).Cu alte cuvinte, după 6 ani de închisoare, din care erau deductibile (sub formă de „grații ale închisorii”), pentru „bună purtare”, 3 luni în primul an și 2 luni în fiecare dintre anii următori.Dar așa cum rezultă din dosarul de instrucție, din păcate, el a fost „victima” și și a unei alte condamnări în timpul detenției sale după „revenirea” (nu tocmai „protocolară”) în țară (Franța), care ar fi fost doar parțial (sau deloc) contopită cu cea „principală”, pe care o executa, motiv pentru care „liberabilitatea” lui (liberatea condiționată sub control judiciar), ar fi fost „ușor translataă în timp”.În sfârșit, întrerupându-și școlaritata (studiile) în clasa a VIII-a, devine un delincvent juvenil, iar de la vârsta de 16 ani va fi interpelat de mai multe ori pentru diferite infracțiuni (mai mult sau mai puțin minore) motiv pentru care va fi plasat sub tutela unui magistrat (judecător) pentru minori.Devenind „francez” la 18 ani (prin naturalizare), decide să integreze Marina militară (Forțele Armate al Marinei franceze), dar are ghinionul de a comite „un jaf armat” (infracțiune criminală deosebit de gravă) cu puțin timp înainte de încorpoare.Așa cu menționează în depoziția (declarația) sa „nu avea niciun motiv să acomită un asemenea act infracțional, doar voiam să devin militar”, dar, din păcate „nu eram stăpân pe situație și nu mă puteam controla”, pur și simplu, eram, efectiv, „posedat”.Din fericire (sau nu, pentru el), expertiza psihiatrică (conform căreia ar fi fost într-o stare de „iresponsabilitate penală”) „îl salvează” de detenție, dar va fi spitalizat în unități (structuri) psihiatrice ale unor spitale din departamentele Seine-Maritime și Eure cu diagnosticul de „schizofrenie” (paranoidă), timp de peste un an.Ceea ce nu a impiedicat, toutuși, justiția ca să-l condamne, pentru prima dată, în 2006 pentru furt, căreia vor urma alte condamnări până în 2011, printre care și amenințarea cu moartea, când decide să plece în Afganistan, o decizie foarte „la modă”, în acea perioadă, în rândul tinerilor francezi de origine musulmană.Între timp, în 2008 pleacă în Canada unde se va converti la islam luându-și numele de mujahedin „Zakaria” și intră în contact cu alții care au revenit din Afganistan. Dar în 2010 va fi expulzat din Canada pentru că ar fi agresat „mai mulți fideli ai unei moschee, cărora i-ar fi reproșat că ar fi „musulmani falși/ipocriți”.Ca urmare, anul următor el revine în Franța și se stabilește la Bordeaux, unde ia decizia de a se „instala” (stabili) în Afganistan unde reușește să intre legal cu o viză de lucru de 3 luni în domeniul „umanitar” cu scopul „de-a putea face o idee despre talibani” (adică, de a-i cunoaște pe talibani, de aproape). La început locuiește (ca „nou recrut”) într-o tabără (cu corturi) la Mir Ali în Pakistan (în munții pakistanezi Orakzai), unde după 6 luni fiind clasat (considerat) ca „sigur”, va deveni mesajer între talibanii din Waziristanul pakistanez și cei din provincia afgană Khost, unde de altfel, va fi și interpelat în 2012 de către un polițist de frontieră afgan care îl predă forțelor aliate internaționale.Merită de remarcat faptul (interesant) că el se va atașa „mentalității” talibanilor (din Afganistan și Pakistan) și luptei cu caracter terorist în care sunt angajați aceștia dar va denunța ideologia și practicile organizației teroriste și criminale Al Qaeda.Predat autorităților franceze în cursul lunii mai 2014 (după cca 1 an și jumătate de sejur în închisorile americane din Afganistan) și încarcerat în regiunea sa de reședință Normandia, la centrul „medieval” de detenție provizorie Bonne-Nouvelle din Rouen (DISP Rennes-Grand Ouest, Bul. Europei nr. 169, 76100 Rouen, dat în folosință 1864, cu 272 de celule și 518 locuri operaționale pentru bărbați, respectiv, cu 35 de celule si 52 de locuri operaționale pentru deținute și 34 de celule individuale pentru minori dar și un cartier de smilibertate cu 19 celule și 20 de locuri operaționale), expertiza psihiatrică pune în evidență la el „o structură de personalitate comportând caracteristici ale psihozei” dar neagă „abolirea discernământului” (deci, implicit, „iresponsabilitatea penală”) și aprobă cercetarea lui penală în stare dearest preventiv, recomandându-i, în plus, să beneficieze și de o „reală pregătire profesională”. Celibatar, fără familie (și fără copii), Franck Elong Abé va fi plasat în detenție provizorie și clasat, în cursul lunii noiembrie 2015, DPS (Détenu Particulièrement Signalé/Deținut sub supraveghere permanentă), datorită „periculozității sale deosebite/ieșite din comun” (pentru pericolul deosebit pe care îl reprezenta pentru anturajul său) și a „instabilității sale psihice” (care „genera, automat, un comportament violent), ceea ce îl izolează de școală, de activități socio–eucative și sportive, dar îl va apropia de deținuți integriști și radicalizați.Foarte probabil, pentru că în luna septembrie va fi condamnat la 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corecțional din Rouen (capitala regiunii administrative Normandia) într-un alt dosar infracțional grav, conform unor surse oficiale, de „tentativă de evadare” (cu luare de ostatici, cu un „makeshift weapon” în unitatea de ingrijiri medicale cu caracter phihiatric al închisorii Lille-Loos-Sequedin/DISP Lille Eurométropole, unde era încarcerat). De fapt, închisoarea Lille-Loos-Sequedin este un centru penitenciar modern aflat sub DISP (Direcția Interregională a Serviciului Penitenciar) Lille–Grand Nord dată în folosință recent (în 2005) care are în componența sa un cartier de detenție provizorie pentru bărbați (cu 361 de celule și o capacitate operațională de 436 de locuri), un cartier de detenție provizorie pentru femei (cu 129 de celule și o capacitate operațională de 149 de locuri), dar și un cartier de semilibertate pentru bărbați (cu 14 celule și o capacitate operațională de 49 de locuri) și pentru femei (cu 8 celule și o capacitate operațională de 11 locuri) dar și un CNE (CNO–Centru Național de Evaluare/Centru Național de Observație), o structură înternă a Administrației Penitenciare Franceze (AP) care are ca obiectiv studiul personalității deținuților și evaluarea periculozității acestora înainte de orientarea lor către centrele private de libertate în care urmează să-și execute pedepsele. În sfârșit, statutul de DPS lui Franck Elong Abé i-a fost renoit și în cursul lunii mai 2020. Între timp, în luna aprilie 2016, el va fi condamnat la 9 ani de detenție criminală pentru participarea sa la „o asociere de răufăcători în vederea perpetrării unu act terorist”.Transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles în luna octombrie 2019 el va fi plasat într-un QI (cartier de izolare) până când „grație comportamentului său corect și respectuos” și în „absența incidentelor disciplinare” începând cu luna august 2019, (re)devine DPS.În momentul transferului deținutului Abé în această închisoare (preveztă cu „Salons familiaux”/Saloane familiale, „UVF–Unités de vie familiales”/Unități de viață familială și „Parloirs simples”/Prison visiting room), densitatea carcerală era de 82,2%, adică, erau încarcerate cca 129 de persoane.Capturat de către americani în 2012 și încarcerat în închisoarea de la Kabul, acesta s-ar fi radicalizat, ceva mai devreme, în Centrul penitenciar (Maison d’arrêt/Centru de detenție provizorie) modern de la Bordeaux-Gradignan (DISP Bordeaux–Sud Ouest, dat în folosință în 1967, cu un cartier pentru bărbați cu 305 de celule individuale–cu o densitate carcerală de 221,61%, cu un cartier pentru femei cu 21 de celule și 22 de locuri operaționale–cu o densitate carcerală de 186,3%, cu un cartier pentru minori cu 23 de celule individuale–cu o densitate de 47,8% și cu un cartier pentru bărbați de „pedepse amenajate” cu 68 de celule și o capacitate operațională de 82 delocuri–cu o densitate carcerală de 61%).Conform informațiilor din dosarul de instrucție, Abé ar fi ajuns singur (adică, neînsoțit) în Afganistan (cu contract de mmuncă de tip umanitar), unde după ce ar fi aderat la triburile talibane urma să se angajeze ca mujahedin în „Războiul sfânt”, contra celor pe care aceștia considerau „mécréants” (atheistic, unbeliever), adică, „jandarmii lumii” (americanii) și forțele de coaliție internațională angajați în GWOT (Global War on Terror, declanșat pe 28 septembrie 2001 de către George W, Bush după atacarule teroriste de 11 septembrie în SUA). Înainte de a-l asasina pe Yvan Colonna în închisoarea de maximă siguranță de la Arles (unde este transferat în octombrie 2019), acesta l-ar fi „susținut” public pe asasinul profesorului de istorie–geografie Samuel Paty (de la școala generală Le Bois d’Aulne, în vârstă de 47 de ani, originar din Moulins, departamentul Allier, regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, căsătorit și tatăl unui copil în vârstă de 5 ani) și ar fi refuzat orice fel de comunicare cu spraveghetorii (gardienii). Legat de acesta din urmă, reamintesc faptul că pe 16 octombrie 2020, în jurul orei 17h15 polițiștii de la BAC (Brigada Anticriminalitate) din Conflans-Sainte-Honorine (considerată capitala franceză a industriei transportului fluvial, departamentul Yvelines–Grand Paris Seine et Oise) sunt alertați de către polițiștii municipali din Eragny-sur-Oise (departamentul Val d’Oise), după ce descoperă pe drumul public județean (D48E) cadavrul unui bărbat decapitat, nu departe (la cca 3,5km, pe str. Ambasadorului) de Școala generală Le Bois d’Aulne (aparținând Academiei Versailles), identificat în persoana profesorului Samuel Paty.Agresorul, Abdoullakh Anzonov (având la naștere numele de Abdoullakh Abouyezidovitch), un tânăr cetățean rus (de origine cecenă) în vârstă de 18 ani (născut la Moscova), cunoscut autorităților polițienești franceze (ca delincvent juvenil) pentru infracțiuni corecționale de drept comun minore (degradare de bunuri și violență în bandă organizată), fără, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, avea statutul de refugiat politic în Franta (împreună cu părinții săi) și a obținut pe 4 martie 2020 un titlu se sejur (carte de rezident, valabil 10 ani), cu domiciliul în Evreux (prefectura departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia). „Auxiliar de curățenie” el va fi acceptat la un curs de „întreținere a spațiilor verzi” pe care ar fi trebuit să urmeze între iunie 2020 – februarie 2021, dar va fi exmatriculat datorită absențelor acumulate. În ciuda eșecului său școlar dar și a diferitelor incidente (violență verbală și fizică contra mai multor deținuți sau chiar și gardieni ai închisorii) în cursul anului 2020, începând cu luna februarie 2021, Franck Elong Abé redevine un „deținut cu statut ordinar” din DPS.În urma mai multor sesizări, în luna mai 2021, Administrația Penitenciară preconizează transferul acestuia într-o unitate administrativă de tip QER (Cartier de Evaluare al Radicalizării), dar până la urmă, proiectul este abandonat.S-ar părea că, cel puțin aparent, „omul ar fi fost pregătit să ajungă în Paradis” și „să moară ca un adevărat erou” (pentru Allah), evident, cu ambiția „de a deveni mare pentru Islam”.Ca urmare, Abé își instalează biroul în celula sa, își așează frigiderul pe pat, iar el doarme pe o pătură întinsă pe sol (o practică des întâlnită la „fanaticii” islamismului). Cum „liberabilitatea” lui (eliberarea sa condiționată sub control judiciar) se apropia, în cursul lunii februarie 2022, când, cu Yvan Colonna, încă juca șah și Pétanque (joc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă, o mică bilă de lemn colorată, numită și „cochonnet”/„purcica. în mod normal pe o suprafață plană de țărână, pământ uscat acoperit cu praf), Franck Elong Abé ar fi afirmat că după ieșirea din închisoare se va îndeletnicii cu „creșterea caprelor”, foarte probabil, ca o aluzie la „profesia” lui Yvan Colonna (care înainte de a fi interpelat în 2003 era specializat în această activitate).Într-un asemenea context, între „imaginea carcerală” a lui Franck Elong Abé, conform raportului lui Corinne Puglierini (fosta directoarea a închisorii de maximă siguranță de la Arles) și „parcursul carceral haotic” al acestuia (conform anchetei noastre) pare să fie o profundă disconcordanță.În sfârșit, în al 3-lea rând, trebuie să remarcăm faptul că pare mai mult decât suspect faptul că Abé a fost transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles.Pentru că chiar și în cazul „deosebit” de grav, adică, recidivă, cu o condamnare suplimentară necontopită (de 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corectional din Rouen pentru o „tentativă de evadare”), inclusiv, fără grațiile închisorii pentru „bună purtare” (ceea ce ar contrazice conjectura lui Corinne Puglierini), în total, Abé avea de executat 9 ani+30 de luni de detenție criminală (adică 11 ani și jumătate), iar după 2/3 de privare de libertate, cel puțin teoretic, era liberabil (chiar dacă nu la prima sau a doua solicitare, dar la următoarele).Având însă în vedere încarcerarea lui în detenție provizorie din mai 2014 (imediat, după extrădarea lui în Franța), în octombrie 2019 (când are loc transferul lui la închisoarea de maximă siguranță/Maison Centrale de la Arles aflată pe DJ 35, pe o suprafață de 110 000 m2, cu 160 de celule, dar cu o o capacitate operațională de 157 de locuri), Abé ar fi executat deja (în cazul cel mai grav) din totalul pedepsei sale 5 ani, adică, aproape ½ din pedeapsă și în scurt timp, putea deveni liberabil, conform celor susținute de către fosta directoare a închisorii Corinne Puglierini.Într-un asemenea context, sub nicio formă nu poate fi justificat transferul lui într-o închisoare de maximă siguranță, rezervat, în exclusivitate, condamnaților la pedepse lungi de închisoare (recluziune criminală), inclusiv, celor condamnați la închisoare pe viață.Cu atât mai mult cu cât în „aprecierea parcursului său carceral” si „comportamentul său în mediul carceral” existau disconcordanțe radicale. Ca urmare, acest transfer nu a fost deloc întâmplător, ceea ce, de altfel, sursele mele din mediul carceral și confirmă.După „evaluarea” lui Abé în închisoarea Lille-Loos-Sequedin (în cadrul Centrului Național de Evaluare) în timpul detenției sale provizorii, acesta părea să fie „omul ideal” pentru misiunea de a-l executa pe Colonna.Amândoi erau erau „en fin de peine” (la srârșitul pedepsei) și în plus, exista riscul ca Yvan Colonna să fie transferat la închisoarea Borgo din Corsica (un „centru istoric de detenție” cu 2 cartiere pentru condamnați și un centru de detenție provizorie pentru preveniți, la cca 15km de Bastia–prefectura departamentului Corsica de Nord), dar de vină ar fi fost Covid-2019, care ar fi încurcat toate planurile.Inclusiv, pe ale mele, care ar fi împiedicat (conform Administrației Penitenciare) să-l vizitez și să stau de vorbă cu el.În orice caz, din „ordinul mieilor”, cel din urmă nu trebuia să părăsească închisoarea din Arles decât cu picioarele în față, pentru că acesta avea de gând „să vorbească”, ceea ce de altfel s-a și întîmplat.Iar asasinul era o „pradă ușoară”, ușor influențabil și manipulabil care are șanse relativ scăzute să asiste la propriul său proces și oricum, având în vedere tublburările sale psihice (schizofrenie, paranoia și foarte probabil, o combinație a lor, „liniară” sub formă de „schizofrenie paranoidă”) chiar dacă va spune „ceva” nu cred că va fi luat în considerare.Dar nici nu cred că ar avea ce spune, pentru că la rândul său, atât el, cât și Erignac și Colonna, el este victima unei conspirații naționaliste pusă la punct și dusă la bun sfârșit de către „mieii” corsican, reduși la tăcere și „crescuți” pe fermele insulei.Cu certitudine, având în vedere relațiile apropiate și „cordiale” pe care le-ar fi avut Abé (martir pentru Allah) cu Colonna (martir pentru Corsica), este foarte puțin probabil ca el să fi bănuit ca ve deveni, într-o zi asasinul lui, ceea ce celui din urmp „nici prin minte nu i-ar fi trecut” !Colonna era un ultranaționalist echilibrat, responsabil, de caracter, fără a fi un criminal, care s-a lăsat antrenat într-un joc al unor „iele” mai mult „mielizate” decât „sirenizate”, crezând că va putea ieși învingător și biruitor în calitatea sa pe care a dobândit-o (neintenționat/nepremeditat) de „icoană a naționalismului corsican”.În ceea ce îl privește pe Abé, acesta era un descreierat radicalizat cu o profundă instabilitate psihică, nu atât dominat de demoni (cum credea), cât mai ales de halucinații datorate unor simptome specifice unei schizofrenii „lejere” (debutante și netratate), fără un profil killer înnăscut, care, sub nicio formă n-ar fi trebuit să se „intersecteze” într-un centru privat de liberate, așa cum am detaliat acest lucru.Dar din păcate, soarta a decis altfel. Pentru ca nedeterminarea ambiguității comportamentului haotic a lui Franck Elong Abé să fie și mai clară în mediul carceral merită să menționez aici si faptul că pe 30 martie 2022, în fața Adunării Naționale, când Corinne Puglierini este audiată în prezența succesorului său la direcția închisorii din Arles, Marc Olivier, ea rămâne fermă pe poziție și susține (în continuare) că profilul deținutului Abé, nu ar avea nimic „notabil”, chiar dacă succesorul ei confirmă că acesta din urmă va comite, totuși, alte evenimente, considerate, „notabile”, înainte ca statutul său de DPS să fie „ridicat” pentru a devein un „dețiunt ordinar”.Astfel, pe 17 iulie 2020 (după numai două luni și jumătate după ce iese din izolare), atunci urmând o pregătire în domeniul întreținerii spațiilor verzi, acesta îi „dă un cap în gura unui detinut pe care îl umple de sânge”, numai pentru simplul fapt că „ar fi înțeles greșit modul în care urma să fie utilizat sistemul de irigare a a acestora”, iar pe 10 decembrie blochează curtea promenadei închisorii îar în interiorul acesteia va vandaliza (premeditat) proiectoarele, tuburile de neon, cabinele telefonice și alte obiecte puse la dispoziția deținuților.Și asta după ce în cursul lunii martie el s-a bătut cu alți 2 deținuți musulmani din cauza Islamului, motiv pentru care este transferat în QI (cartierul de izolare).Și în sfârșit. după ce pe 14 iulie 2021 (de ziua națională a Franței), el atacă un supraveghetor (gardian) pe care îl amenință cu moartea, pe 25 august va agresa fizic un membru al personalului închisorii în timp ce, în perioada mai–septembrie 2021 acesta va boicota, systematic, complexul sportive din cauza unor neînțelegeri cu instructorii responsabili cu educația fizică a deținuților.Înainte de a-l sugruma pe Yvan Colonna pe 2 martie 2022, pe 14 ianuarie va mai ataca și un alt deținut („dându-i un pumn în gură și făcându-l Ko”) pentru simplul fapt că i-ar fi făcut reproșuri în legătură cu menajul pe care l-a prestat și de care acesta n-ar fi fost mulțumit. Și în plus, conform investigațiilor noastre, acesta ar fi avut, deja, în total, înainte să fie transferat la Arles, cca 29 de incidente, mai mut sau mai puțin grave (conform dosarului său carceral/de detenție și reactualizat în „spitalul–închisoare” Seclin). Merită de menționat aici faptul că spitalul psihiatric pentru deținuți din Seclin (oraș în departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France în partea flamană a regiunii urbane Lille Eurométropole) dat în folosință în 2013, este o unitate medical – carcerală, „betonată” (atât în interior cât și „de jur împrejur”), cu foișoare și acces „ultrasecurizat”, numit în jargon administrativ UHSA (Unitate Spitalicească Special Amenajată), cea de a 6-a în Franța, în care sunt internați deținuții cu tulburări psihice (mai mult sau mai puțin grave) aflată în subordinea Centrului de detenție provizorie Lille–Sequedin și CHRU Lille (Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille, cu profesorului Pierre Thomas, șeful Polului psihiatric) și creată prin Legea de programare și de orientare a justiției din 2002.Echipamentul personalul este prevăzut în jurul gâtului (atunci când se delasează) către „camerele” (celule îmbrăcate, în interior, în lemn) un „bandaj din fibră de carbon” pentru a fi protejat în cazul unui „derapaj” neprevăzut al unui bolnav (deținut), ceea ce mă duce cu cândul la celebrul film de ficțiune RoboCop (film de acțiune științifico-fantastic din 1987 regizat de către Paul Verhoeven). Instituția a fost dată în folosință cu 39 de supraveghetori (gardieni), 53 de asistenți medicali, 39 de infirmieri și 5 medici–psihiatru cu 60 de paturi, divizată în 3 secțiuni Majorelle (bleu–cu o tonalitate blândă, apropiată de culoarea violet, după numele artistului francez Jacques Majorelle care a promovat în lucrările sale, cea mai sensibilă, cu spitalizări sub constrângere, indiferent de sex și vârstă), Garance (garanță roșie extrasă din Roiba/Rubia tinctorum, o plantă ierboasă din familia Rubiaceae, cunoscută și sub denumiri populare: rimenele, rodea, pațchină, rezervată urgențelor, cu acordul deținuților, atăt bărbați, cât și femei sau minori) și în sfârșit Véronèse (după numele pictorului venețian al Renașterii Paolo Caliari/Véronèse dedicat deținuților cu lung sejur în vederea pregătirii unui „proiect de viață” după punerea lor în libertate). Interesant este și faptul că Abé ajunge în această unitate medicală (psihiatrică) pentru că în cursul lunii februarie 2015 (adică, după jumătate de ani după extrădarea sa în Franța și încarcerarea lui centrul de detenție „Bonne Nouvelle”/Veste bună – sic ! ca o ironie a sorții) el va eșua într-o sinucidere (voit sau nu), greu de spus dacă era sau nu, un fake.Cert este faptul că în ziua de 10 martie el reușește să „atragă” în „camera” (celula) sa o internistă (în psihiatrie) Diane D (în vârstă de 27 de ani) pe care o amenință cu moartea (punându-i la gât axul bobinei din toaletă pe care era plasat sulul de hârtie igienică) spunându-i: „Te previn, dacă vei apăsa pe bip-ul tău, eu voi înfige țeava (axul) în gâtul tău. Tu vei veni cu mine și mă vei însoți până la terenul de fobal”.Dar internista, în disperarea ei, după două minute, va striga după ajutor și imediat vor intervenii infimierii aflați în proximitatea locului care îl vor anihila pe agresor fără niciun fel de violență, prin injectarea unui calmant puternic.La întrebarea dacă actul său a fost sau nu o „tentativă de evadare”, Abé nu va răspunde deloc și ca urmare, va fi îndepărtat atât de curtea de promenadă cât și de terenul de fotbal.In fața instanței, avocatul său Pauline Vallois, a cărei intervenție, de altfel, va fi rapidă, nu existau niciun fel de probe materiale care să fi pus în evidență, o eventuală, tentativă de evadare, motiv pentru care acesta pleda pentru„relax” (achitarea lui).Din contră, procurorul Reublicii de Rouen, care se uita în ochii inculpatului, înconjurat în boxă de către membri ai BAC (Brigada de AntiCriminalitate) echipați cu pistoale Taser X26 (cu impulsuri electrice și cu cameră video incorporată), pregătiți să intervină cu „eficacite” (la nevoie), contestă spusele avocatei: „El și-a premeditat gestul. Contează prea puțin dacă avea sau nu șanse de evadare. Fapta este de o extremă gravitate” și silictă de 3 ani de închisoare.În ceea ce privește victima Diane D., conform avocatului ei Honoré Derain, afirma că ar rămâne traumatizat pe viață din cauza acestui eveniment dramatic, de care își va aduce aminte de fiecare dată când deschide poarta închisorii.Verdictul a fost conform așteptărilor, 4 ani de închisoare (cu 18 luni de suspendare) și plata sumei de 3.000 € reprezentând daune morale.
Articol asociat
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
, al sistemelor de tip Gödel (teoremele de incompletitudine), teoriei algebrice a grafurilor și cercetărilor operaționale. Astăzi, sistemele complexe constituie subiect de cercetare pentru o mare varietate de ştiinţe și nu numai în științele sociale (socio-judiciare) pentru explicarea interacțiunilor dintre membrii unui sistem social, dar și în ştiinţele umane, în care principalul obiectiv este acela de a explica interacţiunile dintre neuronii unui sistem nervos.){kind=link}