Acasă Cronică teatrală și de film Cronică de spectator la piesa „Portugalia” de Zoltan Egressy, montată la teatrul...

Cronică de spectator la piesa „Portugalia” de Zoltan Egressy, montată la teatrul Anton Pann (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu – Cristian Dinică)

De către

Thomas Csinta, Chief Editor J-B (Journal of Bucharest), Private investigator & Press attached OADO (Organization for Human Defence-United Nations-Ecosoc) Paris

1 februarie 2023

1340

„Târgu’ Ieșilor” – prin intermediul Universității Apollonia – din nou Capitala Culturală a Cercetării Internaționale. Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

Piesa a cărei acțiune se desfășoară între iluzoriu și real este o fină analiză a societății umane traversată de aspirații neîmplinite. Într-o mică localitate din Ungaria, Irgacs, în cârciuma comunității, unde un tată și fiica sa, Fundă, o tânără necăsătorită, acceptă să fie gazde poveștilor triste ce se petrec sub ochii lor, cu personaje neînsemnate ce-și duc traiul de pe o zi pe alta, sosește la un moment dat un scriitor din Budapesta în căutarea libertății patetice.

Comunitatea este caracterizată de eroi populari, recunoscuți și acceptați de mica societate. Ei poartă porecle, distincte. Sfeclă, un fost polițist căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz în serviciu, este interpretat cu multă pasiune de Kostas Mincu. Personajul său simte nevoia de a fi important, imaginea sa poartă amprenta jocului sugestiv. Dintr-o naivă credință are accese de personalitate, dându-se polițist, spre amuzamentul grupului de petrecăreți din bar. Nu are un vis, la el găsim dorința de a face dreptate, de a fi erou. Nu se identifică cu aspirația libertății.

Înțeleptul grupului este Cârciumarul, interpretat cu eleganță de Radu Constantinov. La fiica acestuia, Fundă, o tânără de 26 de ani, găsim dorința libertății. O vedem refugiindu-se în urmărirea telenovelelor, cu toate că ește conștientă de mediul în care trăiește și că aspirația sa este idealizată. Actrița Bianca Cuculici joacă frumos („jogue bonito”). Rolul Clamă, interpretat de Andrei Cătălin, este al unui taximetrist din Budapesta, tipul întreprinzătorului falit, model al descurcărețului, care este dispus să viseze fără însă să depună efort spre împlinirea dorințelor.

Bianca Cuculici, actriță: „Îmi venea să plâng de bucurie de fiecare dată când îl vedeam pe Gheorghe Dinică”

Veșnic prezent în bar este Satană, jucat de Cosmin Pană, rol de bețivan, profund resemnat în fața vieții, care adună amărăciunea existenței și înghite în sec. Aceștia, cu toții, sunt resemnați, toleranți. Pentru ei zilele sunt uniforme, niciunul neavând suficient curaj de a se desprinde. Formează o populație molcomă, prizonieră într-un ținut ce pare uitat de timp.

Interviu – Cosmin Teodor Pană – un actor contemporan cu idei, gânduri și planuri mari pentru a schimba concepția oamenilor privind teatrul românesc

Alături de aceste caractere este Preotul, rol ce-l deține Constantin Dogioiu, un preot ce ar fi vrut să fie fotbalist și căruia îi place viața, neîntârziind să se bucure de micile plăceri. La umbra credinței sale sumare de dovedește a fi, însă, un personaj frământat de răspunderea ce o poartă în fața comunității.

Singurul familist este Clamă, dar distant de partenera sa, Femeia. Uimitoarea actriță Cătălina Sima joacă acest rol, al unei femei rătăcite ce pare că s-a refugiat în băutură. Ea nu are parte de tandrețea pe care și-o dorește, aflându-se permanent într-o singurătate chinuitoare, ocolită de soț și acceptată de milă în comunitate. Această atmosferă pestriță, tulbure, resemnată, din care Dumnezeu pare să lipsească, este deranjată de sosirea unui scriitor din Budapesta. Aparent un tip idealist, acceptat în localitate, dar neidentificat ca reprezentativ de către grup, capătă porecla de Poreclă.

Actorul Ștefan Pavel, distribuit în acest rol, interpretează un tip visător, în căutarea liniștii, al cărui unic țel este să ajungă în Portugalia, unde infinitul să-i dea posibilitatea de contemplare, de a-și găsi echilibrul interior prin starea de „saudad”, echivalentă cu împăcarea de sine. Fundă găsește în scriitor un prieten și este cucerită de el. Se construiește o frumoasă relație care tinde spre armonia conviețuirii în doi, doar că, brusc, acesta înțelege că astfel nu își va putea duce la îndeplinire aspirația de a găsi starea de „saudad” pe țărmul Atlanticului, că nu va găsi libertatea, că nu va putea evada din constrângerile societății și să simtă pe deplin integrarea în absolutul contemplării.

De asemenea, liniștea este tulburată și de sosirea de la Budapesta a Soției sale, interpretată de Reka Szász. Un rol important îi revine lui Sfeclă care, spre împlinirea destinului său, ucide un personaj neelucidat de autorul piesei, care ar putea reprezenta persoana care pedepsește puritatea. Crima este un șoc pentru comunitate. În urma evenimentului au loc schimbări de atitudine în micul grup ce-și duce împăcat viața. Piesa sugerează o perspectivă asupra libertății individuale ca aspirație către împlinire, dar este îngrădită de răspunderile sociale. Într-o societate injustă personalitate umană se închide, aspirațiile sunt limitate, dar rămâne visul ca singura posibilitate de evadare, de împlinire. Libertatea este dorință ce nu ține de visurile individuale, este cumulul aspirațiilor. Responsabilitatea socială tinde spre conștientizarea de grup. Nu poți fi liber cât timp porți răspunderea unei familii. Libertatea individuală cumulează și egoism.

O altă idee care se desprinde este cea a apartenenței, a sprijinului. Apartenența este ca o recunoaștere a utilității în cadrul grupului, ca un remediu împotriva singurătății. Cei din bar se sprijină, discuția lor îi ține împreună. Ei sunt împreună. Soția scriitorului, venită după el, îi reproșează acestuia lucrurile ce le-a făcut pentru el, pentru că fără a face acele lucruri, ea s-ar simți inutilă și singură, sau chiar stingherită de idila ivită între soț și tânăra Fundă. Femeia lui Clamă se simte atrasă de acesta din dorința de a nu fi singură și este gata să facă orice pentru Clamă. Frica de singurătate este cumplită. Visurile sunt diferite, aspirația spre libertate este comună. Pentru a fi liber trebuie să-ți cunoști și să crezi în visul tău altfel devii amorf, client zilnic și pe datorie în fața vieții,impasibil în fața destinului pare a spune autorul piesei. Dintre toate rolurile singurul care s-a revoltat a fost scriitorul, doar el a putut crede cu adevărat în libertate.

Autorul aduce și soluții pentru societatea alienata din care fac parte personajele sale întoarcerea la credință.La Dumnezeul unic și personal care îți dă liniștea interioară. Regia este semnata de Tavi Costin, regizor actor si manager al teatrului Anton Pann. El realizează o montare excelentă care pune în lumină favorabilă talentul actorilor, dă dovadă de inițiativă si curaj Piesa beneficiază si de scenografie modernă realizată de Mădălina Mihai, scenografia se integrează perfect în ansamblu valoric al spectacolului. Este un spectacol pe deplin reușit ce smulge ropote de aplauze binemeritate.

Ovidiu Cristian Dinică poet, scriitor și fotograf (n. 1963, absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova în 1987, debut în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie. Volume de autor: „Roșu Alternativ”, 2012; „Amintirile toamnei”, 2014; „Vitrina cu Vise”, 2018; „Nevoia de a fi Blând”, 2019) cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

Alte articole ale autorului