Conceptul de Parc Național
În vremurile când cotropitorii europeni ai Americii de Nord înaintau în invazia lor către vestul continentului și nimiceau triburile de amerindieni și populațiile de animale sălbatice…existau puține persoane culte care să comenteze uriașa barbarie creștin-europeană. Drepturile omului, holocaust amerindian, eradicarea unor civilizații și culturi, masacrarea bizonilor și oamenilor…nu au contat și nu contează. Civilizația amerindiană a dispărut sub tăvălugul brutalități, masacrelor și se poate prevedea că altele vor urma.
George Catlin era un artist care în 1832 a formulat următoarele idei, în vederea creării unor parcuri naționale…propunând protejarea marilor câmpii (Great Plains) din Mexic până în Canada: „And what a splendid contemplation too, when one… imagines them as they might in the future be seen… preserved in their pristine beauty and wilderness, in a magnificent park, where the world could see for ages to come, the native Indian in his classic attire, galloping his wild horse, with sinewy bow, and shield and lance, amid the fleeting herds of elks and buffaloes. What a beautiful and thrilling specimen for America to preserve and hold up to the view of her refined citizens and the world, in future ages! A nation’s Park, containing man and beast, in all the wild and freshness of their nature’s beauty!”
Viziunea asupra celor întâmplate este foarte diferită, depinzând de unghiul de vedere: un european-colonialist-neoamerican va vorbi altfel decât un amerindian din careva trib căsăpit sau un african târât ca sclav și batjocorit pe plantație. Să vedem cum privea situația Chief Standig Bear dintre Indienii Oglala Sioux: „We did not think of the great open plains, the beautiful rolling hills, and winding streams with tangled growth as „wild.” Only to the white man was nature a „wilderness” and only to him was the land „infested” with „wild” animals and „savage” people. To us it was tame. Earth was bountiful and we were surrounded with the blessings of the Great Mystery. Not until the hairy man from the east came and with brutal frenzy heaped injustices upon us and the families we loved was it „wild” for us. When the very animals of the forest begun fleeing from his approach, then it was for us the „Wild West” begun.”
În 1872, Congresul Statelor Unite a declarat Yelowstone ca primul Parc Național. După Crăciunul anului 1890, Armata Statelor Unite a încercuit și a masacrat mare parte a ultimei grupări independente de indieni Sioux. Unul dintre supraviețuitori, Black Elk zicea: „Something else died there in the bloody mud, and was buried in the blizzard. A people’s dream died there. It was a beautiful dream… the nation’s hoop is broken and scattered. There is no center any longer, and the sacred tree is dead.”
În cartea Called by the Wild, University of California Press 2002, Raymond F. Dasmann citează un fragment de text scris de el cândva în trecut: „It is a characteristic of wealthier (…) people that they do not want to stay at home. They wander the globe always searching–searching for something they seem to have lost along the way in their rush to capture the resources of the world and accumulate its wealth. Thus, they give rise to the tourist industry, and this in turn provides a financial justification for creating and maintaining national parks. In these parks the wandereres can see some of the wonders that they left behind, and can pretend for a while that they have not really destroyed the natural world–at least not all of it. They will pay highly for this experience. But for some reason the money nearly always tend to be channeled back into the (…) network. It does not go to those who (…) have the strange idea that what is now called a national park is really just the land that was home. (Desmann, 1976)” Referirea la banii care sunt orientați către rețea nu este legată de rețeaua de arii protejate ci de structurile economice deținute de centrele de putere.
„We Indians are like plants: when changed from one place to another we don’t die, but we never fully recover.” zicea șeful indienilor Pataxo din Brazilia, un om numit Turin. Multe ar putea să fie zise despre societatea umană coerentă, a legăturii omului cu peisajul în care a crescut, cu oamenii, civilizația și atmosfera locurilor natale. Extraordinar de frumoase idei zise de amerindieni, înțelepciune ancestrală care a dispărut din cultura europeană în voracitatea ei îngâmfată cu care gonește către propriul ei dezastru. Desigur, la dezastrele care se derulează, ajungem să ne amintim că nu există sistem de asigurare mai bun decât plasa socială reprezentată de o comunitate realmente funcțională, în care avem respect reciproc, încredere între oameni, amintirea trecutului comun și speranță în continuarea existenței în viitor.
Ajungem să ne dăm seama că acești oameni numiți primitivi, au o relație de comuniune cu natura pe care noi nici nu o putem visa. Ei cunosc speciile de plante, ciuperci și animale din zonele în care ei trăiesc, la un mod de nenumărate ori mai profund decât experți care se consideră naturaliști, biologi, ecologi, etologi; pentru că ei trăiesc cu vietățile astea, zi de zi, o viață întreagă, nu le studiază împăiate, în colecții moarte. Ei cunosc comportamentul variatelor specii de animale, au o tradiție în utilizarea plantelor medicinale bazat pe testarea lor timp de milenii și observarea efectelor acestora…o cunoaștere empirică de o valoare inimaginabilă, bazată pe realitatea din teren și nu pe teorii cu mai multă sau mai puțină adecvare la realitate. Din păcate, comunitățile de indieni, aborigieni dispar de peste tot, așa cum dispare și natura ucisă de „dezvoltarea” impusă de omul alb. Marele alb. Culmea este că până și intențiile de conservare a biodiversității, crearea de parcuri naționale prin Africa, America, Asia șamd, a dus de multe ori la mutarea populațiilor umane ancestrale din acele arii protejate, iar acești oameni care au trăit în echilibru cu ecosistemele în cauză și le cunoșteau extraordinar, au ajuns neadaptați în societățile atât de diferite în care au fost forțați să își continue existența, sub forma unor alcoolici, bolnavi… fără șansă de a persista ca ființă sau cultură. Sanctuar, parc național. O menajerie controlată, utilizată turistic, de unde au fost excluși oamenii locului, o expoziție eco de multe ori sub formă de teatru ieftin, înconjurată de un ocean de distrugere. Dramatic, nu?
Aborigeni, băștinași, indigeni, indieni, oamenii triburilor, oameni sălbatici șamd… sunt oamenii care au cea mai apropiată comuniune cu Natura. Vrem, nu vrem, asta este realitatea. În acest context, nu este de mirare că au o naturală, nativă și profundă înțelegere a naturalului & umanului, ei ajungând demult la idei-concluzii pe care ecologia-ecologismul doar tinde să le deslușească. Te poți întreba, dacă ecologul-ecologistul care provine dintr-o societate modernă-postmodernă, care a avut o mare ruptură față de Natural… oare cum poate el să înțeleagă realitățile naturale? Le vede inevitabil prin prisma reducționistă-științifică, a transectelor și secțiunilor, a listelor de specii cu denumiri latine… a formulelor și ecuațiilor matematice care vor să prindă ceva esențial din naturalul care nu se pretează la astfel de abordare? Cum incluzi speranța, fericirea unei zile de vară, iubirea față de locuri… în formula acea matematică? Cât poate oare ecologul-ecologistul postmodern să simtă din ceea ce pentru un om-sălbatic este natural? Îi lipsește oarecum iubirea acea profundă și sinceră, compasiunea, înțelegerea interrelațiilor, sentimentul de dependență-de-natură și respectul… totodată acceptarea faptului că individul uman este parte din comuniunea ființelor din trecut, din prezent și din viitor…o înțelegere naturalistică pe care omul-sălbatic în mod natural o are.
Aborigenii au fost de cele mai multe ori priviți cu exagerată superioritate de către albii-intelectuali: cultura hrăpăreției iudeo-creștine a pus amprenta pe modul de gândire al cuceritorului european. El, europeanul-creștin care se considera pe sine ca fiind drept și milostiv (fără nici o bază)… cu frică de unicul lui Zeu, a distrus culturile umane pe care le-a atins, a distrus totul, mai rău ca ciuma. A fost derulat un adevărat Holocaust Amerindian: oamenii au fost uciși în masă. Dezastrul nu a fost mai puțin dramatic în Australia. Iar africanii hăituiți și prinși ca sclavi, vânduți în târguri, înjosiți și chinuiți… au fost utilizați în acord cu Biblia.
Culmea este să constați la populațiile acestea așa-zis primitive existența unor forme de înțelegere ecologico-ecologistă, provenite din percepția naturalistic-holistică asupra mediului, o înțelegere care încorporează în ecosisteme evident și populațiile umane. În principiu, această formă de percepție poate să aducă niște concluzii chiar mai valide, mai apropiate de realitățile ecosistemice complexe, decât extrapolări bazate pe detalii, precum sunt cele efectuate de experți hiperspecializați, care au pierdut demult contactul cu fenomenele mari, de ansamblu. Care văd totul doar disecat și mort, nu în ansamblul funcțional fluent al marilor fenomene privite la scara timpului mare. Întrebarea este cum poate oare comunica omul acesta modern-globalizat, cu acei oameni ai pădurilor și deșerturilor, care au o abordare naturalistică necontaminată de ifosele hiperspecializărilor pe detalii. Sau lumile acestea sunt a priori atât de diferite, că fiecare rămâne la stilul lui, 1. cel al analizelor detaliilor, al măsurătorilor și disecărilor, respectiv 2. cel al percepției mai holistice și detectarea/atribuirea unor sensuri mai profunde, pe care știința nu știe unde să le încadreze.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Articol asociat
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Dr. biolog Péter Lengyel (expert în conservarea biodiversității): „Conceptul de Parc Național… […]