Acasă Energie verde - energie regenerabilă Energia de pe acoperișuri este invizibilă pentru primarii din România („O resursă...

Energia de pe acoperișuri este invizibilă pentru primarii din România („O resursă nefolosită–Potențialul fotovoltaic al clădirilor publice din România”)

644
0

Greenpeace România a lansat pe 9 iunie, în București, raportul „O resursă nefolosită–Potențialul fotovoltaic al clădirilor publice din România”. Au participat peste 70 de reprezentanți din rândul ministerelor, Senatului, primăriilor, specialiștilor din domeniul energetic, ONG-urilor, universităților. Au luat cuvântul autorul raportului, Andrei Ilaş, expert în energie, și Marian Mândru, campaigner pentru climă și energie la Greenpeace România. Evenimentul a continuat cu o dezbatere moderată de Corina Murafa, expertă în politici energetice, la care au participat Mara Roman (șefă adjunctă a Reprezentanței Comisiei Europene în România), Clotilde Armand (Primar Sector 1, București) și Antal Lóránt (președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat).

Concluziile raportului privind potențialul fotovoltaic al clădirilor publice din România sunt:

  • Suprafața totală de acoperișuri disponibile în cele 11 orașe analizate este estimată la peste 1 milion de metri pătrați
  • Potențialul energiei fotovoltaice instalate pe clădirile din patrimoniul orașelor analizate depășește cu până la de trei ori necesarul instalat pentru acoperirea în întregime a consumului cumulat anual
  • 11 orașe din România pot economisi peste 4 Mil€ anual utilizând potențialul energiei fotovoltaice instalate pe acoperișurile clădirilor din patrimoniul local
  • Costurile de generare a energiei solare pe acoperișurile clădirilor deținute de administrațiile locale variază între 71 €/MWh și 79 €/MWh, cu mult sub prețurile actuale ale electricității pe piața spot, care gravitează în jurul valorii de 200 €/MW.

Potențialul fotovoltaic al clădirilor publice din România este mare și neexploatat”, afirmă Marian Mândru, campaigner pentru climă și energie la Greenpeace România. „Și e o pierdere, pentru că energia regenerabilă produsă local este benefică atât pentru autoritățile publice, cât și pentru comunități și mediu. Criza energetică și climatică, dar și condițiile favorabile energiei verzi la nivel european, impun deblocarea rapidă a acestei resurse. Este în puterea primarilor să acționeze, să evalueze potențialul de energie fotovoltaică și să înceapă implementarea proiectelor. De asemenea, se impune crearea unui cadru legislativ ambițios, cu ținte clare și imediate, care să grăbească acest proces“, a mai spus Marian Mândru. Raportul integral poate fi consultat aici!

Notă. Memorandumul pentru înființarea Parcului Natural Codrii Iașilorreprezintă angajamentul pentru protejarea celei mai de preț resurse naturale din zonă, fiind semnat pe 1 octombrie 2021 de către Mihai Chirica (Primăria Iași), Cătălin Martinuș (Primăria Dobrovăț), Cătălin Lupu (Primăria Ciurea)

Autoritățile locale și organizațiile civice cer înființarea Parcului Natural Codrii Iașilor

Parcul Natural Codrii Iașilor -dezbatere cu autoritățile și societatea civilă pentru salvarea padurii Barnova-Dobrovat

7 primării au semnat pentru înființarea Parcului Natural Codrii Iașilor

Nota redacției