Pentru că mai avem multe să ne împărtăşim în periplul nostru despre viaţa şi fericirea noastră, înainte ca tu, Rebecca, să îmi pui o nouă întrebare ţi-aş indica, ca un tată bun şi grijuliu ce îţi sunt, să îţi sugerez şi să şi înfăptuieşti, ceea ce îi este eminamente necesar sufeltului tău, de copil.
Draga mea, trebuie să înveţi să râzi, cât mai mult, să cauţi şi să dansezi, fără să-ţi pese de răutaţile celor din jur. Să iubeşti natura şi să ştii ce vrei s-o consumi, încearcă să-ţi placă, apa, vântul, ploaia şi ninsoarea, chiar dacă ele apar în viaţa ta în momente nepotrivite pentru tine.
Tu trebuie să trăieşti într-o anumită normalitate, fără să ai mari aşteptări, luând în felul ăsta totul sau aproape totul aşa cum vine. Avându-mă pe mine drept model, tu, chiar fată fiind, să nu te dai bătută şi să lupţi, pentru orice capăt de aţă, să foloseşti orice oportunitate ţi se iveşte, dar mai bine, să nu uiţi că ţelul tău în viaţă, este să devii un om bun, să mulţumeşti oricăruia îţi întinde o mână, îţi face un gest, te ajută într-o conjunctură oarecare.
Fata tatii, să iubeşti, este un deziderat, de care trebuie să ţii cont toată viaţa, în primul rând, pe tine, şi apoi pe toţi cei dragi ţie. Să nu urăşti şi nici să nu îţi baţi joc de toţi cei care de multe ori ţi-au şi greşit. Mai bine, îi ocoleşti sau pur şi simplu, îi ignori, e mai bine de o mie de ori, decât să te încarci sufleteşte cu energiile lor negative. E mare lucru, dacă, îţi poţi folosi la maxim, una dintre cele mai mari calităţi ale fiinţei umane, uitarea.
Nu ştiu, dacă ştii, dar un om dacă timp de 3 minute ar memora toate clişeele care trec prin mintea lor, ar înnebuni. Uită toate nimicurile, care îţi apar în viaţă, nu te încurca cu lucruri inutile şi nu căuta să înţelegi, lucruri, de care nu ai nevoie. Şi nu uita orice ar fi, că nu toate obiectivele pe care ţi le propui în viaţă, îţi vor ieşi din prima încercare.
Să nu clachezi, şi să nu ai regrete şi dezamăgiri, să ştii că întotdeauna mai există o şansă, o altă cale, acesta este şi motivul pentru care te îndemn să mai încerci încă o dată. Consideră-te ca un sportiv de performanţă, care nu rămâne satisfăcut cu propria performanţă, cu propriul record, chiar dacă el e cel mai bun din lume, el încearcă, luptă, se antreneză şi chiar reuşeşte de cele mai multe ori să-şi îmbunătăţească propriul record, propria performanţă, vezi, toţi sportivii individuali din lume, precum marele şi inegalabilul atlet jamaican, Usain Bolt, cel mai rapid om al lumii, cu recordul mondial la proba de 100 m cu timpul de-a dreptul incredibil, de numai 9,58 de secunde şi la 200 m cu 19,19 secunde. Exact la fel te sfătuiesc şă faci şi tu, fata tatii!
Dar, tatii, eu, copilul tău, în nedumeririle mele, te-aș întreba pe tine: Viața, prin călătoriile și drumurile denivelate pe unde te-au dus, te-a făcut să te înțelegi pe tine? După tot ce ai acumulat prin atâtea învățăminte, și după o vastă experiență de viață și lume?
Ascultă, dragă mea: Fiindcă prima mea meserie a fost cea de ofițer de marină cu performanță inegalabilă, de a ajunge cel mai tânăr comandant de cursă lungă din lume, la frageda vârstă de numai 26 de ani, și viața pe mare nu este o joacă, ba chiar aș putea spune că întâlnirea cu moartea în acele condiții vitregi de pe mare este destul de deasă, și iată că sigur pot să afirm fără teama de a greși că și viața noastră este ca marea. Ei nu îi pasă dacă tu nu știi să înoți. E neiertătoare, cu cei care ignoră acest adevăr peremtoriu.
Am înțeles, draga tatii, că inima și sufletul nu sunt niște magazii, motiv pentru care nu orice se întâmplă în viața ta trebuie pus la inimă și suflet. Deși soarta sau, mai bine zis, destinul meu, m-a pus înr-o situație grea, astfel ca după o faptă îndreptată împotriva regimului comunist să-mi ofere două condamnări la moarte pentru complot în vederea trădării, subminării și sabotării societății comuniste din România și am fost totuși eliberat ca erou la 22 Decembrie 1989, ziua Revoluției Române din închisoarea politică Aiud. Dar totuși ți-aș spune că în viață nu este obligatoriu să faci ceva cu totul ieșit din comun, așa cum am făcut eu și crede-mă că 5 ani de recluziune totală au fost ani de calvar, umilință și durere sufletească fără seamă ca să ajungi erou.
Tu trebuie să îți faci datoria pe care o ai acolo unde eșți. Ca să îți spun ceva, nu tuturor românilor le-a plăcut gestul meu de revoltă împotriva comuniștilor pentru care am suferit timp de 5 ani de zile cu lanțuri de 28 kg la mâini și la picioare în recluziune totală prin închisorile terorii din epoca comunistă. Nu toți m-au iubit, nu toți m-au înțeles, asta este de altfel și mesajul meu către Dumnezeu, atunci când m-au dus de două ori în față plutonului de execuție. Eu, Florentin Scalețchi – comandantul navei mineralier de 12.5000 tdw Uricani, mă despart de o lume care, cu siguranță, nu m-a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă și să împărtășească același ideal de viață ca mine. Când eu, de fapt, prin fapta mea, trăgeam un semnal de alarmă, de disperare față de un regim ilegal, ilegitim, criminal și dictatorial – regimul comunist și să semnalizez lumii întregii dramele prin care trecea poporul român. Acolo, în aresturile și închisorile de deținuți politici ale comuniștilor am realizat că viața e făcută dintr-un aluat casant, precum ceramică sau sticla, care se poate sparge într-o clipă. Dar am mai înțeles ceva, că dacă Dumnezeu vrea, El e singurul care îți poate lipi cioburile sărite să-ți refacă sufletul rătăcit și pierdut din tine.
Acum, după ani de zile când mă gândesc prin ce am trecut și că am primit oprobiu public și nesimțirea umană în cea mai grotească formă a ei, nu de la oameni mai buni ca mine sau mai performanți, ci de la cei care le-a plăcut cel mai mult în viață bârfa, de la securiștii vremii, căci probabil ar fi vrut să facă ca mine, dar nu au avut curaj și coloană vertebrală și nici nu ar fi fost în stare să o facă. Întotdeauna, în mintea îngustă a acestora, desigur că e loc de multă bârfă ucigătoare. Să nu uităm niciodată că bârfa apare întotdeauna acolo unde este multă invidie.
Este motivul pentru care, eu am iertat, dar desigur nu pot să uit, nu m-am încărcat cu resentimente și ura care să-mi macine viața și ți-aș sugera, fetița mea, că așa cum eu, tatăl tău, am înțeles că trebuie să-mi duc viața mai departe în liniște, e bine ca și tu să te gândești în primul rând la ține și să-ți spui în sinea ta că nu toți îți merită gândurile tale și atenția de care ar avea nevoie, ei de la tine.
În sfârșit, tatii, ce crezi tu că e cea mai bună cale să aleg în viață pentru a ajunge la fericire? Așa cum trebuie să diferențiem binele de rău, sau bobul de grâu de neghină, noaptea de zi, vara de iarna, tot așa tu trebuie să alegi să-ți trăiești propria viața cu forța și calitățile tale și nu prin simpla întâmplare și derulare de evenimente care te pot afecta sau deranja.
Este obligatoriu, fata mea, ca tot timpul în viață să fii motivata, de tot ceea ce faci, să crezi ceea ce faci cu propria minte și să eviți cu orice chip să fii manipulată, să fii altfel de cum simți că ești tu, Rebecca. Trebuie să ai în vedere că trăim vremuri dificile, a unor mediocrități, care încearcă să ne impună noi reguli de viață, să ne manipuleze și restricționeze drepturile fundamentale. Sunt indivizi de care trebuie să te ferești pe cât e posibil, deoarece ei nu au sentimente și nici pasiuni, așa cum te știu eu pe tine.
Draga mea, în viață e bine să te faci utilă, la intersecția cu semenii tăi și niciodată să nu accepți a fi folosită, așa cum se întâmplă cu foarte multe persoane de lângă noi. Tot timpul să te gândești la o schimbare, care să îți facă viața mai bună, mai sigură, mai frumoasă, dar să nu te mulțumești cu ce ai azi, tot timpul trebuie să vrei mai mult, fără să încerci să te scuzi, dacă ceva chiar nu s-a schimbat cu adevărat în viața ta. Încearcă, iubita tatii, ca în orice situație te-ai afla, să excelezi în tot ce vrei să faci, să fii în top, să poți să obții trofeul cel mare și asta fără sa ai parteneri cu care să concurezi.
Copilul meu, este important pentru tine să fii tare, aș zice foarte tare, să îți păstrezi și să te folosești de stima de sine, ca să nu ajungi niciodată să îți plângi de milă, înainte să o facă alții. Rebecca! – trebuie să te atenționez, că în viață cel mai bine pentru sufletul tău e să îți asculți cu sfințenie ceea ce îți spune vocea ta interioară, înainte de a te lua sau coordona după opiniile aleatorii ale celorlalți binevoitori din preajma ta. Vezi, că oamenii, sunt ca niște cărți, unii te păcălesc prin copertă, în timp ce alții îți oferă și te surprind cu conținutul și subiectul cărții. Dar totuși, în viață, nu e bine să exagerezi în tot ceea ce intreprinzi. Să știi că fiecare individ are limitele lui. Și tu păstreazăți-le pe ale tale. Descotorosește-te de absolut tot ce nu îți este util vieții tale sau frumos pentru persoana ta și îmbucurător pentru suflet.
Dar tatii, tu mi-ai spus că viața e cu siguranță cea mai dură școală, și o mare provocare. Înveți toată viața, dai examene după examene, cu subiecte care diferă de la unul la altul, și care îți aparțin numai ție, numai pentru ca să poți fi fericit. Dar de fapt când ești fericit cu adevărat, tata? Paradoxal, iubita tatii, am să-ți spun următoarele paradoxuri ale fericirii.
Bunăoara, sunt mulți oameni care nu știu cum e să fie iubiți, dar paradoxal ei sunt fericiți prin iubirea pe care o împart celor din preajma lor. Foarte mulți oameni au cunoscut, decăderea și deși au pierdut totul, unii chiar și viața, asa cum am pățit eu, tatăl tău, totuși eram fericiti că putem lupta pentru dreptate, nepierzând niciodată speranța în viitor.
Sunt destui de mulți oameni care deși trăiesc într-un mediu toxic, plin de tâlhari, dar paradoxal ei sunt fericiți că pot să-și păstreze inima și sufletul curat. Am întâlnit persoane care deși au sufletul zdrobit de durere, ei zâmbesc de fericire în fata lumii. Sunt tot mai mulți cei care dărâmă în lumea asta atât de grăbită și imperfectă în timp ce sunt alții, poate la fel de mulți dar fericiți că pot să construiască.
Tati, am văzut în viața mea, foarte multe persoane care deși ar avea nevoie de mângâierea noastră, totuși ei sunt fericiți că au puterea să împartă mângâierea lor. Am întâlnit și am văzut personal, chiar multe cazuri, și care din puținul pe care îl au de hrană, ei sunt totuși fericiți și pot hrăni și alte persoane. Sunt tot mai mulți cei care, deși au cunoscut puterea și au pierdut-o, au ajuns în situația paradoxală să fie fericiți, că nu mai vor să fie șefi și stăpânitorii altora.
În timp ce trăm cu toții într-o lume plină de tentații și provocări, plină de vicii, totuși există și foartă multă lume care își dorește să câștige bani cât mai mulți. Dar există și persoane, care deși au avut noroc de mulți bani, sunt fericiți că nu au devenit robii lor.
Cu o lume plină de nedreptăți, de minciuni și înșelăciuni, paradoxal există și oameni fericiți care sunt cinstiți în primul rând cu ei și apoi cu toți cei cu care intră în contact direct.
Mai ai să-mi spui câte ceva despre fericire, tatii? Sigur, se pot scrie un număr nelimitat de pagini, s-au scris romane și e o temă care în principiu nu se epuizează niciodată. Am să continui, cu următoarea afirmaţie: Cu toţii ştim că de mult timp trăim într-o lume a minciunii, într-o lume perversă si coruptă care ne prezintă minciuna drept adevăr şi când este spusă repetat la „minciuna”, este ridicată la nivel de adevăr.
În această pandemie a minciunii, fetiţă dragă, devii tot mai fericită dacă vei iubi adevărul. Cu toţii ştim că într-o societate există tot felul de antagonisme, tot felul de puteri, că sunt foarte mulţi oameni care sunt în orice moment, dispuşi să facă un act de răzbunare, uneori chiar pentru un gest necugetat. Şi asta, nu vă vine să credeţi, sunt mulţi cărora le este la îndemână arma răzbunării dar şi mai mulţi cei care deşi o au, nu şi-o folosesc, numai spre fericirea lor.
Mai cu toţii, putem să păcătuim în faţa Bunului Dumnezeu, a Domnului Iisus Hristos, cu vorba, cu fapta, cu comportamentul, cu atitudinea şi cu ispitele zilnice. Unii, o fac şi ignoră consecinţele în timp ce alţii sunt fericiţi că Dumnezeu îi îndrumă spriritul prin propria lor penitenţă să nu o facă.
Sunt fericiţi, păcătoşii că îşi câştigă iertarea, sunt fericiţi săracii căci primesc ajutor, sunt fericiţi întristaţii, prin rugăciune, căci au primit mângâiere, sunt fericiţi toţi, cei care prin minunea lui Dumnezeu primesc sănătate, sunt fericiţi cei tulburaţi căci vor primi linişte, sunt fericiţi toţi cei care deşi sunt osândiţi, asupriţi, primesc ocrotire şi toţi la un loc împreună darul lui Dumnezeu.
Trăim într-o lume în care marea lor majoritate nu mai cred, aproape în nimic şi cu atât mai mult în spusele politicienilor şi a celor care conduc omenirea şi totuşi există oameni care vor continua cu încăpăţânare să mai creadă, spre fericirea lor.
Rebecca, tatii, am întâlnit în viaţă foarte mulţi oameni care deşi escaladau greu un munte, erau fericiţi chiar dacă nu îi zăreau vârful. Cum tot aşa, sunt oamenii care deşi au drumul vieţii presat cu spini, ei erau fericiţi că pot să lupte să învingă şi să-şi urmeze destinul. Deşi lumea în care trăim este în plină decadenţă, sunt şi persoane care ştiu să supravieţuiască şi sunt fericiţi că sunt în stare să nu se contamineze. Foarte mulţi, dintre noi avem o latură mistică, şi care toată viaţa, o trăiesc cu gândul la împărăţia cerului, şi trăiesc în fericire deşi nu o văd şi nici nimic nu ştiu despre ea.
În preceptele biblice se spune „Crede şi nu cerceta”-în aceste condiţii cu toţii suntem alături de foarte multe persoane care sunt realmente fericiţi deşi nu au văzut, nu au simţit, nu au trăit, o anume situaţie şi totuşi cred in ea. Fata tatii, să ştii că, aşa cum sunt oamenii, care sunt fericiţi şi credincioşi, să nu îţi pierzi niciodată speranţa în ceea ce îţi doreşti sa realizezi, căci atunci când crezi cel mai puţin, că vei mai reuşi să înfăptuieşti ce ţi-ai propus, Dumnezeu va face o minune pentru tine…Să nu uiţi, tatii, să nu uiţi! Şi să crezi în el!
Într-un dialog dintre tată şi fiică cu experienţa de viaţă a mea şi dorinţa unui copil, întâmplător al meu, ajuns la vârsta maturităţii, dornică de a investiga şi a afla cât mai multe din ce va fi viitorul existenţei ei, ţi-aş spune că în viaţă avem datria fiecare dintre noi să luptăm, chiar dacă nu totdeauna vom fi învingători sau învinşi, dar nimic până la urmă, nu trebuie să ne determine să renunţăm la idealurile nostre. Tu, fata tatii, trebuie să ai în vedere că viaţa celor pe care îi vei întâlni în traseul sinuos al existenţei tale, nu trebuie discutată şi nici criticată, poate cu siguranța, evaluată şi luată ca o experienţă, căci fiecare om la urmă urmei trăieşte pentru el şi cum îi place. Orice pas greşit îl trimite vrând-nevrând la casierie pentru nota de plată pe care va trebui să o plătească.
Rebecca, tu să cauţi în viaţă să stai cât mai mult în preajma acelor oameni cu care te simţi bine, cu care râzi, cu cei care te fac să fii bine dispusă şi să-ţi trăieşti propria fericirea! Dar, atunci când oamenii încep să nu mai fie oameni, printr-o răceală evidentă din sufletul lor, prin răutate şi indiferenţă, mai bine te depărtezi de ei, din cercul lor, din anturajul lor, înainte de a-ţi întrista propriul suflet. Dar, iubita tatii, atunci când în drumul vieţii tale, vei întâlni un om sărac, trist sau necăjit, care are mari probleme financiare să nu încerci să îl judeci, să-l jigneşti, căci oricând, roata vieții se poate intoarce. E bine, dacă poţi şi desigur dacă sufletul ţi-o cere, ca asemenea oameni să le dai o mână de ajutor, ca și ei să poată să treacă prin furtuna vieţii lor. Tu trebuie să fii bună şi blândă, să ierţi şi să iubeşti.
După toate astea, ţi-aş spune, copila mea, un vechi proverb, care spune foarte multe despre fiinţa umană: „O mască îţi acoperă fata, dar nu şi caracterul.” Asta e motivul pentru care trebuie să ai în vedere, că în viaţă, respectul şi bunul simţ nu sunt o îmbrăcăminte pe care e în stare să o poarte toată lumea. Fii atentă și pregătită de orice sincopă a vieții, de orice situație dificilă pentru tine. Cum tot aşa, în viaţă nu trebuie să acorzi încredere oricui, dacă vrei să nu suferi din cauza dezamăgirilor pe care le vei trăi ulterior. Fetiţă scumpă, să cauţi în viaţă ca să-ţi găseşti iubirea, respectul, bunul simţ, primite de la oameni în timp ce timpul te face înţeleasă de toţi, cei care îţi formează universul din care faci parte.
Oricum, dacă tot suntem cu toţii nişte pasageri prin viaţă, prin timp, prin sufletele unor oameni, fata tatii, nu uita, chiar merită să o facem cât mai util, mai implicat şi mai frumos. Ştii tu cum este, dacă fericirea mai uită câteodată de noi, noi nu avem voie să uităm de ea. O putem modela, iubita!
Să nu uiţi, tatii, să nu uiţi! Şi să crezi în el!
În sfârșit, Tatii! Ce trebuie sa fac eu ca sa fiu fericita în viața mea? Copila mea, de regula, în tot ceea ce vrei să faci, trebuie sa pui o lacrima de dragoste, o lacrima de rabdare, o lacrima de atenție și o pietricica din sufletul tău bun și frumos. Vezi tu tatii, fiecare om este de fapt, dacă am face o metafora, un ghiocel care sta ascuns sub nenumărate necazuri, pe care le suporta cu gândul la ce va urma, la o schimbare. Și atunci când se simte cu adevărat puternic și intarit, iese de sub zăpada, râzând soarelui și, desigur, noii vieți.
Da, dar tatii, viața se schimba de fapt în fiecare zi, și asta fără acordul nostru. Tot ce ai spus, Rebecca, caci este foarte adevărat, draga mea, așa cum vremea este mereu schimbatoare, sau cum se spune, „după ploaie și furtuna, iar se arata vremea buna”, tot așa și lumea în care trăim e permanent într-o continua readaptare și schimbare. Să știi ca oamenii cu suflet bun sunt și rămân frumoși toată viața. Sufletul omului frumos este totdeauna impodobit cu niște diamante și briliante, precum iubirea, bunătatea, bunul simt si respectul.
Tu, fata tatii, iubește oamenii așa cum sunt ei, cu bunele și relele lor, cu calitățile și defectele lor, pentru ca la urma urmei, fiecare fiinta umana, are ceva special și frumos de oferit câteodată. Ție, Rebecca, ca sa îți fie drag sa trăiești, trebuie să-ți iubești semenii. Așa ne învața sa fim și sa trăim Bunul Dumnezeu prin cartea sfânta Bibilia- cu Testamentul vechi și nou.
Tatii, pot sa te întreb ceva? Orice fata mea. Bine, spune-mi, te rog, eu născută aici în Romania, unde voi m-ați crstinat în religia crestin ortodoxa, și m-ați învățat sa o respect , și sa o adopt în consecinta ceea ce am și făcut.
Te-aș întreba, este religia noastră superioara celorlalte relegii de pe pământ? Chiar ca m-ai blocat! Sigur, eu tatăl tău nu sunt în măsura, să-ți răspund foarte precis, caci nu sunt un practicant al altor religii, chiar dacă am citit, știu câteva ceva despre fiecare dintre acestea sau am ajuns în diverse tari cu religii diferite. Dar ce cu certitudine pot să-ți spun, este ca de fapt nu exista decât un singur Dumnezeu la care se roaga toată lumea. Ceea ce trebuie tu, însă sa incerci, să faci zilnic este sa te adresezi Bunului Dumnezeu, Domnului nostru, Iisus Hristos și sa ceri sa poți să-ți strunesti voința și sa te rogi, sa crezi, sa speri, sa iubești, sa induri, sa ierți și a rabzi, toate pentru sufletul tău frumos și fraged.
Sa nu te rogi pentru o viața ușoară, roagă-te pentru sănătate și putere de caracter, caci doar așa poți trece prin toate greutatile vieții. Dacă ai credința și rabdare chiar dacă ziua de azi poate fi grea, mâine poate fi mai buna. Nu te rataci, fii puternica și spera sa îți fie mai bine în fiecare zi, care urmează. Sa nu uiți ca atunci, când problemele vin ca un potop asupra ta, tu sa nu uiți ca Bunul Dumnezeu, va fi permanent lângă tine. Pacatul oamenilor, fata tatii, este ca ei se roaga când le este greu, uitand sa o facă și când le este bine.
Tatii, dacă tot am intrat pe pista religioasă şi m-ai îndrumat, cu ce ar trebui să fac ca un bun practicant creştin ortodox, cred că a venit timpul să te întreb: Dar, ce ar trebui să-i cerem Bunului Dumnezeu în rugăciunile noastre zilnice?
Fetiţa tatii, cererea supremă pe care invariant trebuie să o facem, este aceea de a ne da sănătate trupească şi sufletească. Apoi, noi trebuim să ne rugăm să primim luminarea minţilor noastre şi înţelepciune, pentru a-ţi găsi calea catre El. Aşa cum Dumnezeu în cartea Sfântă, Biblia, ne spune: „Învaţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre”; tot aşa şi tu să-i ceri şi lui Dumnezeu să avem bunătate sufletească, împreuna cu smerenie pentru inimă.
Cu toţi ştim sau am aflat din folclorul popular că pentru toate relele, vicleniile şi nedreptăţile noastre făcute semenilor noştri, vom da seamă şi vom plăti aici pe pământ înaintea judecăţii lui Dumnezeu, lucru pentru care, să-i cerem Lui, dreapta socoteală, în tot ceea ce ne propunem şi înterprindem până la momentul când vom muri, ca trup iar sufletul se va ridica la ceruri. Ştim, că toate scrierile religioase nu sunt numai nişte texte, uşor de descifrat şi de înţeles, ele sunt adevărate doar celor care au harul lui Dumnezeu,şi sunt dedicaţi lumii religioase precum călugării, preoţii şi toţi slujbaşii lui. Şi dacă tu, Rebecca, eşti interesată să citeşti Sfânta Scriptură şi să o înţelegi ca să ţi se înfăptuiască împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, cere în rugăciunile tale multă râvnă pentru citire, înfăptuire şi înţelegere.
Pentru permanenta ta linişte, roagă-te la Dumnezeu să îţi dea harul Duhului Sfant şi mântuirea sufletului tău tânăr, frumos şi plăpând. Cu toţii, te îndrum ca poţi să primeşti har şi dar de la Dumnezeu ca să ajungi să te rogi cum trebuie. Bunul Dumnezeu, niciodată nu-ţi cere să faci minuni, căci acelea le face el. Cere, dragă mea, provinităţii, tot ceea ce este vrednic de puterea lui şi ni le poate da, aici pe pământ. Să trăieşti copilă, cu frica lui Dumnezeu şi să-i ceri ajutor tot timpul cănd te simţi strâmtorată, neputincioasă, speriată, înfricoşată pentru ca să trăieşti în Dreptatea şi Împărăţia Lui, că sigur, vei primi satisfacţie.
Ce este important, iubita tatii, este să înţelegi că de fapt, viaţa e o cale, nu o destinaţie. Oamenii se vor incărca cu misiuni şi fapte ca în final să ajungă acolo unde le este locul în destinul lor. Primeşte daruri pentru în destinul tău chiar dacă sunt îngradite şi cu suferinţe şi numai la ele ajungi cu patimi şi bucurii. Tu trebuie să oferi în viaţă ceea ce la rândul tău ai dori să primeşti.
Respect, Sinceritate şi Omenie. Viaţa nu este perfectă, Rebecca, dar o poţi face frumoasă. Viaţa un singur lucru nu are! Calea de întoarcere! Unele zile sunt atat de vesele, altele atât de triste…Unele momente sunt pline de reuşite, altele par a fi un eşec. Uneori totul ne merge bine , alteori ne simţim la pământ… Dar de fiecare dată Dumnezeu ne dăruieşte puterea de a continua! Doamne Ajută!
În sfîrșit,Tatii, cât valoram noi oamenii în fața celor cu care ne întâlnim în drumul vieții noastre?
Tu, Rebecca, trebuie să înțelegi că pentru unii dintre semenii nostri, nu valorezi nimic, în timp ce pentru alții poți fi un infinit, depinde de chimia dintre tine și cei cu care te întâlnești și socializezi zinic, lunar sau anual. Pentru mulți, poți să fii o pacoste, un deranj, o durere, o otravă, în timp ce pentru mulți alții nu ești decât, iubire, liniște și dăruire. Cum la fel pentru mulți poți fi neinteresantă și neînsemnată, în timp ce mai mulți vor considera că ești un suflet de neuitat, și cu care ar rămâne o veșnicie.
Datoria ta, Rebecca, este ca în fața Bunului Dumnezeu, să fii ca un trandafir, drag lui. E bine de știut că întotdeauna oamenii, oricare ar fi ei te vor bârfi și judeca, chiar dacă au sau nu motiv sau dreptate. Tot ce ești, ai fost și vei fi în fața tuturor celor cu care ai avut de a face, sunt decât amintiri, care într-o zi vor muri. În timp ce Dumnezeu dacă te place, El e veșnic. Cândva, am scris o poezie, în care încercam să deslușesc, ce sunt oamenii. Ea vine ca o mănușă în contextul acestui episod.
Citirea Oamenilor
Oamenii,
Mai ales cei
Scriși cu litere
De tipar,
Se citesc mai greu
Ca o carte.
Oamenii simpli,
Scriși cu litere
De mână
Se lasî pe
Îndelete răsfoiți
Să le tot savurezi
Sufletul!
Să te tot cunfunzi
În limpezimea
Vieții lor!
Primii sunt o
Înșiruire de
Propoziții solemne
Și reci.
Ceilalți sunt o
Pajiște de litere
Frumos mirositoare
În care îți vine
Să te pierzi pentru
Totdeauna,
Uitând cu bună știință
Drumul spre casă.
Unii oameni, iubita tatii, cu sufletele urâte și murdare, care sunt vândute diavolului vor împărți în jurul lor numai enervare, mânie, violență, furie, gelozie, răutate, trufie, invidie, frică, ranchiună, zgârcenie și otrăviri, și e înțelept să fugi de ei.
Dar există mulți alții, cu suflete generoase și curate și cu dragostea lui Dumnezeu, care emană permanenta iubire, liniște, compasiune, iertare, bucurie, sacrificii, răbdare, mulțumire, dărnicie, stăruință, recunoștință și respectul față de ceilalți, acestea sunt ființele umane, cu care este bine să-ți pansezi rănile și durerile sufletului tău curat, în momente de cumpănă. De fapt, ca o concluzie generală e ca fiecare gând, fiecare vorbă, fiecare morală, fiecare gest, fiecare acțiune ne poate coborî în suferința fizică și mentală venită din partea celor cu sufletele murdare care nu pot urca pe drumul virtuții și păcii interioare opus față de cum se întâmplă cu cei cu suflete curate și generoase.
Deși omenirea trăiește o întreagă dramă umană în plină pandemie de Covid-19, moment în care, regulile normale ale vieții cotidiene sunt îngrădite prin diverse stări de urgență sau alertă care suprimă regulile normale ale jocului, vieții, care câteodată chiar sunt anulate cu consecințe spirituale, fizice, psihice, educaționale, economice, familiare dramatic afectate. Cum arată, la prima vedere, România după un an jumătate de pandemie virală, cu zeci de mii de morți, cu medici fără pacienți, decât infecții cu virusul Covid-19 căci sunt spitale, dedicate numai victimelor acestui virus. Sunt bolnavi cronici, care nu se mai pot trata, murind în așteptarea unui pat liber din spitalele noastre. Profesori fără elevi, căci școala românească a fost închisă definitiv în anul școlar 2019-2020, după intrarea în luna martie din 15 în Starea de urgență.
Iar anul acesta școlar 2020-2021, după un început ezitant, din 15 septembrie 2020 la scurt timp școlile au fost închise din nou, până după vacanța și finalul semestrului și ce urmează? Un viitor incert. Asta, deși Curtea de apel Bucuresti, a dat un verdict prin care închiderea școlilor a fost declarată ilegal. Bătrâne fără copii și nepoți. S-a spus și s-a făcut o întreagă propagandă medicală, cum ca, cea mai vulnerabilă categorie de oameni, în fața virusului sunt bătrânii, adică, toți cei care au ajuns la vulnerabila vârstă de pensionare de 65 de ani. Sunt oameni cu diverse comorbidități și diverse boli cronice, dar care în contact cu proprii copii și nepoti pot contacta mult mai ușor acest păcătos de virus. Ce de fapt nu s-a spus și nici măcar din bun simț nu se recunoaște, de oficialitățile țării și în special de cele medicale, este că bătrânii noștri ar trebui să evite cu orice risc spitalele care sunt pline de nozocomiale și odată ajuns acolo ai toate șansele să contactezi un virus, o bacterie care îți va urgenta moartea, în loc să-ți echilibreze sănătatea.
Avem oameni fără locuri de muncă, multe activități economice unde separarea socială nu a fost posibilă, precum industria Horeca, unde și-a încetat activitatea și a dus inevitabil la închiderea activității și a creat situații de loc confortabile prin care au urmat concedieri în masă. Și exemplele pot continua, cu diverse alte activități unde lumea și-a pierdut la propriu jobul, din care probabil s-ar fi întreținut familii întregi.
Biserici fără credinciosi. În stare de urgenta, cu toții am sărbătorit, Sfintele Sărbători de Paște închiși în case, unii cu propriile familii, alții probabil și nu foarte puțini singuri, în arest la domiciliu. S-au sistat pelerinajele de Sf. Paraschiva, Sf. Dumitru ocrotitorul Bucureștiului, Sf. Papacioc de la Techirghiol, Sf. Nectarie, Sf. Arsenie Boca- Sf Ardealului, la Biserica Micula etc. Sfintele sărbători de Crăciun s-au aflat tot sub stigmatul virusului și al izolării față de biserici, față de enoriasi și de slujitorii lui Dumnezeu, călugări și preoți.
Și nu, în ultimul rând, o viață, fără libertate. După ce România, alături de Republica Moldova, Armenia și Lituania a avut inabilitatea, ca prin guvernul ei să ceara CEDO suspendarea drepturilor fundamentale ale omului. Apoi țara a intrat în febra unor decizii, ilegale, desființate prin Avocatul Poporului de Curtea Constitutională a României (CCR) luate pentru lipsire de libertate. Ca o metaforă, aș spune că în acest an și jumătate, am fost nevoiți, mulți dintre noi, să facem arest la domiciliu fără faptă și mandat. Cel mai nelalocul lui e că ne mai și amendează poliția și jandarmeria în mod ilegal , așa cum a stabilit CCR. Libertățile noastre fundamentale, au fost în marea lor majoritate, suspendate, sau chiar suprimate de multe ori prin luarea unor decizii, fără analiza de impact, fără discernământ luate pe picior, în pripă, cu decizii abuzive.
Concluzionând pe scurt, azi când scriu acest articol România reală este una în care medicii nu au pacienți, profesorii nu au elevi, bătrânii nu au acces la proprii copii și nepoti, oamenii sunt disperați, înfricoșați și fără job, bisericile sunt fără credincioși și cu toții ducem o viață de tot râsul, fără libertăți. Halal de noi românii! Încă o generație de sacrificiu! În aceste condiții vitrege, eu continui să mă ambitionez și să-mi continui dialogul cu fiica mea, Rebecca, căruiai-aș spune: Viața noastră, iubita tatii, este ca o oră de matematică, unde suntem puși câteodată, în mod fericit, să adunăm, altădată, suntem nevoiți să învățăm și scăderea, deși nu ne convine uneori, ne e bine și înmulțim lucrurile cum la fel, altădată, chiar dacă ne place sau nu, facem și împărțirea cu unii care nu ne plac. Există situații când dintr-o operațiune de tip matematic să mai și greșim. Și când am realizat că am greșit în viață ne-am dori și am vrea să o corectăm și să dorim să o luăm de la capăt, dar uneori, constatăm consternați că nu mai avem timpul necesar să îndreptăm o faptă care poate ne-a zdruncinat viața.
În sfârșit, draga tatii, Rebecca, viața, mi-a dat multe lecții, unele bune, altele dure, care m-au prăbușit și m-au pus la încercări, fără limite pentru psihicul și fizicul meu în calitate de deținut politic în era comunistă, precum două condamnări la moarte și scoaterea tot de două ori în fața plutonului de execuție. Dar m-a și învățat o groază de alte lucruri, care mi-au pavoazat drumul sinuos și de loc ușor al propriei mele vieți. Încerc să te fac să înțelegi că orice sfat îți poate fi de folos, la un moment dat pe traseul propriei tale vieți.
Primul lucru și probabil cel mai important este, ca tu, fata mea, e bine să înveți din greșelile altora, și nu ale tale; căci, tu personal nu ai timp să le trăiești pe toate. Ce m-a învățat viața și trebuie și tu să înveți este că atunci când orgoliul strălucește prea tare orice înțelepciune poate să fie întunecată căci lipsa de înțelepciune dă dovadă de multă prostie.
Ce m-a mai învățat însă viața, și e o lecție și pentru tine, iubita mea copilă, e că dacă vrei să faci ceva și să întreprinzi mereu o faptă, totdeauna vei găsi o cale, mai ușoară sau mai grea, dar o vei face. Dacă nu, cu siguranță vei găsi o scuză, tot așa cum orice întrebare, are totdeauna un răspuns bun sau rău. Sigur, viața pe mine m-a învățat, că atunci când Bunul Dumnezeu mi-a dat fericirea de a te avea pe tine ca și copilul meu, nu ai apărut ca să te alături numărului de populație al planetei ci ca să simțim cu toții, noi, familia ta, în special, dar și toți cei care te înconjoară, că microscara la care trăiești este racordată macrocasmului vostru.
Eu, ca părinte, am datoria să îți dau ție, copilul meu, și rădăcini și aripi. Rădăcini, ca să nu uiți niciodată care îți e familia ta, părinții și casa ta, și aripi, cu care să zbori, dar să nu cumva să uiți unde este Cerul. Ca tată de copil le-aș indica tuturor părinților adevărați din lumea asta ca înainte să-i ceară Bunului Dumnezeu ceva pentru sine cere pentru copiii tăi printr-o rugăciune precum: Doamne, înainte de a mă privi pe mine, întoarce-și privirea către copilul meu. Înainte de a mă iubi pe mine, iubește-l pe el. Trimite-i aripi să se ridice deasupra răutății lor. Dă-i curaj să-și îndeplinească visele și oriunde l-ar duce pași vieții, mergi alături de el! Tatăl tău, dintr-o experiență de viață simpla, a înțeles ce este aia fericirea. E de ajuns, fata tatii, să privești în ochii unui bolnav cu o patologie foarte grea, precum cancer sau mai mare, Covid-19, boala și pandemia secolului, atunci când, îl ajuți cu tratament și medicamente și îl asiguri că urmează să fie bine. Sau privește o bătrână sau bătrân, la intrarea într-un cimitir, care așteaptă o porție de mâncare, parcă ar cerși-o, și cum îți mulțumește când o primește. Așa arată fericirea, fetița mea.
Să nu uiți fata tatii, că dacă oamenii din jur pot fi răi, violenți, irascibili, egoiști, invidioși, detașează-te de ei, îndepărtează-te căci, tu trebuie să-ți trăiești liniștită și frumos propria ta viață. Toți acești indivizi asociali au o problemă gravă de viață, deși ei sunt tentați tot timpul să arate pumnul, uită că pot fi învinși chiar de ei propria lor atitudine. Tocmai de aceea, se spune că oamenii frumoși, așa cum ești tu, nu apar așa, pur și simplu, ci devin frumoși pentru că permit vieții să sfătuiască altfel încât să poată răspândi peste tot iubire, bunătate și lumină.
Eu, fata tatii, nu o dată, am trăit iluzii, de toate felurile, pentru care nu am plătit nimic, dar nici nu am primit nimic.
În schimb, atunci când am avut dezamăgiri, a trebuit să dau un preț, de multe ori mult mai mult mai scump decât ar fi făcut. Din experientele vieții, am tras concluzia, că noi oamenii îi cerem Bunului Dumnezeu, să ne ferească de răutate și invidie, care ne pot ataca, în orice moment, totuși îngăduie uneori să fii rănit, înjosit, batjocorit, umilit și distrus uneori. Așa mi s-a întâmplat mie, tatăl tău, care în loc să-mi fi reușit acțiunea de evadare în lumea liberă, din lagărul comunist, am ajuns să fiu condamnat la moarte de două ori pentru complot în vederea trădării, subminării și sabotării societății comuniste din R.S România în țara dictatorului Ceaușescu.
Ca mai târziu sî înțeleg că rănile pe care le-am acumulat în toată perioada celor 5 ani de închisoare politică, în regim de recuziune totală și exterminare fizică și psihică au fost, de fapt, găurii prin care a intrat lumina sfântă. Căci oamenii „ciuruiți” de dușmani și de toți cei care au gândit rău despre mine, ei sunt ocrotiți de Hristos și plini de cer.
Copilul tatii, toată viața ta să nu uiți că atunci când între tine și alți oameni există o ruptură, o prăpastie, să înveți că nu este de loc eficient să ridici alte ziduri sau garduri mai multe, ci încearcă cu toată inspirația și puterea ta să construiești poduri de legătură.
Eu, tatăl tău, în viața asta am învățat că oricât de multă durere am primit de la semenii mei, ea nu trebuie transferată către cei care ți-au rămas fideli și alături. Durerea ta nu trebuie să devină o durere și pentru ei. Rebecca, să știi că așa cum cu o lumânare pot aprinde mii de lumânări așa uneori există câte un om providențial care poate schimba o generație și împrăștie lumina sfântă.
Viața m-a mai învățat ceva fata tatii, dacă alergi cu o căruță pe un drum de țară și lași toate căruțele să ți-o ia înainte, vei constata că nu vei mai putea înainta din cauza prafului strâns pe drum. Deci, ține ritmul cu viața și nu te lăsa pe tânjeală, lăsându-te descoperită pentru orice situație care îți apare în viață.
Să știi că de multe ori în viață, bunătatea, e tratată ca și când ar fi prostie și evident exploatată de oamenii parșivi, cu suflete mefistofelice. Să nu uiți că oricât de multe vârfuri ai cuceri în timpul vieții, nu trebuie să te oprești căci totdeauna urmează altul și mai înalt. Mai concret, ori de câte ori, reușești să depășesti o cumpănă în viață să fii pregătită că oricând poate apărea alta poate chiar mai grea. Pe mine, viața m-a învățat că Dumnezeu nu alege oameni desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși.Și nu în ultimul rând, am învățat că atât cât voi trai, tot mai am de învăța câte ceva. Ți-aș spune o poveste cu multă înțelepciune, întâmplată mai precis în anul 322 I.Hr. nimănui altul decât celebrul filozof al Greciei Antice, Aristotel. Aflat pe patul morții, ținea în mână o scripcă, un fel de vioară cu o coardă și încerca să învețe să cânte cu ea. La un moment dat, unul din cei apropiați lui, l-a întrebat: „Dar, de ce maestre, mai încerci să studiezi acum scripca?”, la care răspunsul lui a fost: „Dacă nu acum, când!”, tot așa e și în viața noastră. Avem permanent de învățat câte ceva până vom plece la cele veșnice.
A se vedea și partea I
[…] Viața și fericirea noastră! Eseu filozofic (partea II). Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin… […]
[…] Viața și fericirea noastră! Eseu filozofic (partea II). Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin… […]
[…] „Lecții de viață”. Viața și fericirea noastră! Eseu filozofic (partea II). Corespondenţă… […]
[…] „Lecții de viață”. Viața și fericirea noastră! Eseu filozofic (partea II). Corespondenţă… […]