Acasă Eveniment cultural-lansare de carte Eveniment cultural caritabil „Cărțile vin în sprijinul copiilor ucraineni” al Asociației ElyAmyn

Eveniment cultural caritabil „Cărțile vin în sprijinul copiilor ucraineni” al Asociației ElyAmyn

393
0

Luni 12 septembrie 2022, de la ora 11, la Phoenicia Grand Hotel (Strada Căpitan Alexandru Șerbănescu 87) va avea loc o conferință de presă prilejuită de evenimentul cultural caritabil, organizat de Asociația ElyAmyn. Aceasta își propune să atragă fonduri de aproximativ 300.000€, printr-un eveniment caritabil în cadrul căruia vor fi lansate volumele „Scripturile bunului simț” și „Când gratiile vibrează în versuri”, ambele scrise de Vasile C. Croitoru. Manifestarea este programată a avea loc pe 1 octombrie, de la ora 12, la Ambasad’Or Events.

Peste 5 milioane de copii ucraineni au nevoie de asistență umanitară, ca urmare a conflictului izbucnit în Ucraina în urmă cu 6 luni. Potrivit rapoartelor internaționale ale mai multor agenții umanitare, aproximativ 2.2 milioane de copii au fost forțați să își părăsească locuințele și peste 3.6 milioane se află în imposibilitatea de a reîncepe școala în luna septembrie. Evenimentul cultural caritabil din 1 octombrie va fi urmat de traducerea cărților în 35 de limbi europene și asiatice, precum și în limbaj Braille.

O parte din banii colectați din donații în cadrul evenimentului, precum și din cumpărarea cărților va fi utilizată pentru achiziția a 50 de generatoare de curent electric. Restul fondurilor  vor fi direcționate către Asociația „Mâinile Milei” din regiunea Cernăuți, Ucraina. Sumele și bunurile vor sprijini copii aflați în nevoie din regiunile Herson, Donețk și Cernăuți, dar și pentru cei refugiați în România, în județele Vaslui și Botoșani. Un sprijin puternic pentru această manifestare va veni și din partea fraților de peste Prut. Cuvântul de deschidere al evenimentului din ziua de 1 octombrie îi va aparține domnului Vasile Tarlev-fost prim ministru al Republicii Moldova.

 „La acest mare eveniment care îmbină cultura și spiritul caritabil, sunt invitați peste 50 de ambasadori acreditați din România, dar și oameni politici, oameni de afaceri și oameni din zona cultelor religioase. Acei copii căzuți în deznădejde au nevoie să se faca auziți prin vocile noastre. Vrem să demonstrăm empatie, să acționăm, să ajutam cu toții ca ei sa treacă peste toate aceste necazuri și vâltori ale vieți.  Fericirea nu este ceva gata făcut, Ea vine întotdeauna din faptele noastre bune care au ca și origine izvorul gândurilor bune”, a susținut Vasile C. Croitoru, scriitor și președinte al Asociației ElyAmyn.

Biblioteca Națională Elyamyn

Event Tickets October 1st 2022

  • Ora 13:00-14:00 Primire oaspeti
  • Ora 14:00-14:30 Cuvant de deschidere
  • Ora 14:30-15:00 Cuvant de deschidere
  • Ora 15:00-16:00 Prezentare si lansarea cartii de catre autor: Vasile C. Croitoru
  • Ora 16:00-17:00 Dineu +socializare invitati.

Prin achiziționarea biletului de intrare (750 Ron) aveți inclus cele două cărți (fiecare in valoare de 110 Ron):

  • „Scripturile Bunului Simț” 
  • „Când gratiile vibrează în versuri”

Precum și un dineu alături de echipa Elyamyn, prezentată de autorul Vasile C. Croitoru alături de personal diplomatic, ambasadori, consul și atașați. Invitați de onoare:

  • Politicieni renumiți,
  • Businessmeni celebri,
  • Plus alți invitați surpriză din lumea mondenă, care vă vor surprinde plăcut și vor creea o atmosferă de neuitat.
Translated in 7 languages/Tradus în 7 limbi
Vasile C. Croitoru

Because here, on this earth, we are only seasonal between two eternities, life itself is not an exact science but it still remains an art difficult to define which hides in the foundation of its treasure a lot of reserve and discretion, complacency but also madness and in general a lot of negation and abstract. In general, each person, through his/her own life, is a history in the making, and at my personal history, at the altar, even God sat down to write it.

Pentru că aici, pe acest pământ, suntem doar sezonieri între două eternități, viața în sine nu este o știință exactă dar rămâne totuși o artă greu de definit care ascunde în temelia comorii sale multă rezervă și discreție, mulțumire dar și nebunie. și în general multă negație și abstract. În general, fiecare persoană, prin propria viață, este o istorie în devenire, iar la istoria mea personală, la altar, până și Dumnezeu s-a așezat să o scrie.

„În prima fază donăm ajutor umanitar orfanilor din Ucraina din zona de război unde peste 500 de copii au rămas fără părinți și fără adăpost și care cu greu pot face față provocărilor acestor vremuri, pe site-ul nostru veți găsi videoclipuri scurte care ar trebui să ne trezească inima și sufletul în a face un bine care a fost uitat de mulți oameni” (Vasile C. Croitoru)

Evenimentul cultural caritabil din 1 octombrie va fi urmat de traducerea cărților în 35 de limbi europene și asiatice, precum și în limbaj Braille. Asociația își dorește, de asemenea, să organizeze, cu sprijinul ambasadelor și ambasadorilor acreditați, câte o lansare de carte în peste 50 de capitale ale lumii.  Pentru evenimentul din 1 octombrie au fost lansate peste 1500 de invitații, iar organizatorii speră, de asemenea, publicarea volumelor în aproximativ 10 milioane de exemplare.
Înființată în urmă cu doar un an, Asociația ElyAmyn a atras până în prezent fonduri de peste 350,000€, sume care au fost distribuite către multiple cauze umanitare, precum sprijinirea orfelinatelor, a azilelor de bătrâni sau a spitalelor și clinicilor de oncologie.

Nota redacției