Jnepenișurile sunt prezențe tipice în etajul subalpin al Carpaților. Atât întinderi compacte de imensitate nebănuită, cât exemplare răzlețe prinse pe grohotișuri și pereți stâncoși, arată vigurozitatea acestei specii în climatul dur al munților. Cum de avem aici aceste plante? La sfârşitul ultimei răciri glaciare, jneapănul a avut o largă răspândire, dar cu încălzirea climatului, arealul său a ajuns fragmentat. Populaţiile actuale sunt cantonate în etajul subalpin din Pirinei, Alpi, Carpaţi şi Balcani, sau uneori în tinoave la altitudine mai redusă, ca martori relictari ai fostului său areal.
În munţii din vestul Europei există populaţii de jnepeni unde exemplarele sunt arbori care pot ajunge la 26 m înălţime (Soran V., Jnepenii şi rolul lor în economia naţională. Ocrotirea naturii, t. 5, p. 117-120, Bucureşti, 1960), aceste plante fiind considerate ca aparţinând vicariantei alpine a jneapănului (Pinus uncinata/ Pinus mugo uncinata), iar jneapănul târâtor (Pinus mugo/ Pinus mugo mugo) este menţionat ca fiind prezent în Alpii răsăriteni, dar având optimumul climatic în Carpaţi şi Balcani. Pinus mugo este considerat ca având subspecii aparte: uncinata, pumilio, mugo, aceşti taxoni fiind consideraţi de alţi autori ca având rangul de specii diferite. Chiar şi la noi există jnepeni arboriformi, pe valea Sălanelor (Munţii Sebeşului). „Între cele două vicariante se intercalează o largă zonă de intergradare, cu trecerea progresivă a populaţiilor arboriforme spre cele târâtoare, odată cu trecerea lor de la vest spre est. (Boşcaiu N., Problemele conservării vegetaţiei alpine şi subalpine. Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător t. 19, nr. 1, p. 17-21, Bucureşti, 1975.)”
În estul arealului, deci şi în Carpaţi, jneapănul este un arbust ce rar atinge 3 m înălţime, cu port târâtor şi scund, cu numeroase tulpini scunde, ramificate la bază şi având vârfurile ramurilor îndreptate în sus. Elasticitatea tulpinilor şi a ramurilor, duce la retenţia unei mari cantităţi de zăpadă, fiind cea mai eficientă cale de prevenire a avalanşelor. În Carpaţi, cele mai mari suprafeţe acoperite de jnepenişuri sunt în Retezat. Jnepenişurile se găsesc în zone unde stratul de zăpadă este prezent 80-160 zile pe an, astfel că perioada de vegetaţie de 5-6 luni pe an oferă o perioadă de creştere şi maturizare a lemnului de maxim 3-4 luni pe an (Soran V., Andreica Alma, Bercea V., Dendrocronologia şi dendroecologia jneapănului (Pinus mugo Turra) din Rezervaţia Ştiinţifică a Parcului Naţional Retezat. Ocrot. Nat 29, 1985, nr. 1, p. 23-31).
Din totalul radiaţiei solare anuale, jnepenişurile fixează prin fotosinteză, în producţia de masă vegetală, 0,3 % din radiaţia totală, această valoare fiind mult mai mare comparativ cu randamentul pajiştilor de Festuca rubra cu Nardus stricta (0,07-0,08 %), şi apropiată de randamentul molidişurilor montane (0,6-0,8 %) (Coldea Gh., Rolul termodinamic al jnepenişurilor în menţinerea echilibrului natural al etajului subalpin din Carpaţii româneşti, Ocrot. Nat. med. înconj, t. 24, nr. 2., p. 165-168, Bucureşti, 1980). Elasticitatea tulpinilor oferă o rezistenţă deosebită împotriva avalanşelor, viscolelor şi stratului gros de zăpadă. Zăpada poroasă, conţinând un mare volum de aer care acţionează ca termoizolant, are un important rol protector faţă de temperaturile foarte coborâte. Jnepenişurile constituie un sistem de apărare împotriva avalanşelor, protejând pădurea. Jnepenişul limitează posibilitatea apariţiei de torenţi şi a eroziunii solului şi contribuie la crearea unui debit uniform de apă al izvoarelor. „În ce priveşte condiţiile de sol, jneapănul este o specie mai puţin exigentă. El este mult răspândit pe podzolurile primare, dar poate fi întâlnit şi pe soluri slab dezvoltate, scheletice, pe grohotişuri lipsite de stratul de sol şi chiar pe <<solul>> turbos al tinoavelor. (…) În desişuri, ramurile sale se împletesc, ceea ce le face greu de pătruns. Uneori, ramurile sunt atât de strânse una în alta, unindu-se chiar sub scoarţă, încât formează o armătură puternică, care are o însemnătate extrem de mare în prevenirea eroziunii solului, a alunecărilor şi a avalanşelor de zăpadă. (…) După calcule aproximative, pentru formarea unui strat de sol cu grosimea de 1 cm este necesară o perioadă de timp de 100-400 de ani, iar prin distrugerea jnepenişurilor se produce spălarea stratului de sol de către apele superficiale în timp de 1-2 ani. Deci, numai în decurs de 1 sau 2 ani după distrugerea jnepenişurilor dispare un sol pentru formarea căruia au fost necesari peste 2.000 de ani. (Popova-Cucu Ana, Rolul jnepenişurilor şi arinişurilor de munte în menţinerea echilibrului natural din Carpaţi, Ocrotirea Naturii şi Mediului Înconjurător, t. 19, nr. 1, p. 47-51, Bucureşti, 1975)”
Jnepenişurile sunt în etajele înalte ale munţilor, pe soluri sărace în substanţe minerale, de regulă foarte acide, cu pH între 3 şi 5, dar jnepenişurile pot acoperi şi terenuri cu substrat calcaros (Soran V., Andreica A., Bercea V., 1985). Jneapănul are o creştere foarte lentă, având o longevitate de cca. 300-350 de ani, dar Popova-Cucu Ana (1975), citează o lucrare din 1966 a prof. Comendar V.I. de la Universitatea din Ujgorod, despre care menţionează că a intreprins cercetări timp de 20 de ani, scriind: „unele ramuri ale scheletului bazal al multor exemplare de jneapăn poate ajunge vârsta de 1.000 de ani”.
Dendrocronologia, pe baza numărului de inele anule de creştere, furnizează date despre vârsta medie şi cea maximă atinsă de arbori şi arbuşti. Dendroecologia pe baza studierii grosimii inelelor, oferă date despre variaţia anuală a condiţiilor de mediu favorabile sau nefavorabile, care îşi lasă amprenta în grosimea acestor inele. Au fost studiate inele anuale şi variaţiile creşterii lor, pe rondole extrase de la 11 exemplare de jneapăn din Retezat, dintre care cele mai bătrâne două exemplare au trăit în Căldarea Gemenele la 1.900 m alt., expoziţie NNV, exemplarul având 294 ani, şi pe Faţa Retezatului la 2.100 m altitudine expoziţie sudică, acest exemplar având 220 de ani. Exemplarul de 294 de ani, care a fost sacrificat (tăiat) în 1980, a provenit din încolţirea unei seminţe de jneapăn în anul 1686, şi de atunci această tufă a supravieţuit nenumăratelor furtuni, viscole, avalanşe, zile geroase şi secete, şi dacă nu era tăiată, încă ar fi putut trăi, poate chiar şi azi. Rondolele tăiate au fost fin şlefuite şi astfel au putut fi numărate inelele anuale de creştere şi cu un micrometru sub lupa binocular a putut fi măsurată grosimea fiecărui inel (Soran V., Andreica Alma, Relationship between annual ring growth of Pinus mugo Turra and environmental factors in Retezat Mountains Scientific Reserve., Recherches Ecologiques dans le Parc National de Retezat sub red Pascu Şt., Cluj Napoca, 1984, p. 101-106).
Exemplarul din Căldarea Gemenele a crescut în condiţii mult mai uniforme, fiind situat la altitudinea optimă pentru jneapăn. Indivizii fiecărei specii sau varietăţi pot suporta temperaturi cuprinse între o maximă şi o minimă. Răspândirea speciei nu este dată numai de această toletanţă termică (combinată paralel şi concomitent cu alte necesităţi ca şi cantitatea de apă disponibilă, lumină, tip de sol etc.) ci şi de concurenţa cu alte organisme. Putem vedea exemplare de jneapăn în grădina botanică din Cluj, sau exemplare de zâmbru în parcul din Borşa, Maramureş, în climate total diferite de cele în care ele trăiesc în condiţii naturale. Supravieţuirea lor în astfel de condiţii schimbate este posibilă deoarece nici una dintre aceste exemplare nu este supusă unei concurenţe existente în condiţii naturale. Ele rezistă bine în lipsa acestei concurenţe, dar sunt convins că în cazul în care ar fi lăsate să concureze cu specii mai bine adaptate acestor condiţii, în scurt timp ele ar pierde lupta.
În lucrarea menționată mai sus, sunt prezentate grafic variaţiile creşterii inelelor anuale la cele mai bătrâne două exemplare de jneapăn din Rezervaţia Ştiinţifică din Retezat. Cu toate că distanţa dintre aceste exemplare a fost sub 2 km, creşterea lăţimii inelelor anuale prezintă diferenţe semnificative, observându-se că exemplarul din Căldarea Gemenele, în vârstă de 294 de ani, care a trăit în mijlocul unui jnepeniş compact, a avut o creştere mult mai uniformă decât exemplarul relativ izolat de pe Faţa Retezatului, care avea 220 de ani. Creşterea cea mai importantă a exemplarului de pe Faţa Retezatului (precum şi a altor exemplare mai tinere) a avut loc în anii secetoşi şi calzi şi în cei normali (1873-1877, 1903-1913, 1930-1938, 1948-1951).
Se constată că jneapănul, spre deosebire de molid şi zâmbru, are o creştere mai importantă de biomasă în anii secetoşi şi calzi, dar anii excesiv de secetoşi şi calzi (1956) au deja o influenţă negativă, la fel ca şi anii reci şi ploioşi (1880-1898, în special anii 1881 şi 1897). Creşterea excepţională în unele perioade a exemplarului de pe Faţa Retezatului, se datorează unor influenţe antropice. „„În anumite perioade dinaintea celui de-al doilea război mondial, ciobanii şi proprietarii de turme şi cirezi au întreprins puternice acţiuni de defrişare a jneapănului, îndeosebi pe „Faţa Retezatului” în scopul extinderii suprafeţei păşunabile. Principalul mijloc prin care s-a executat defrişarea, a fost incendierea, iar şansele reuşitei acesteia au fost mult mai mari în anii secetoşi şi calzi. Ca urmare a defrişării prin incendiere, aportul de săruri, în special de săruri de K, P şi Ca a fost mai mare, ceea ce a influenţat pozitiv creşterea în grosime a arbuştilor rămaşi pe teren în urma defrişării. (Soran V., Alma Andreica, Bercea V., 1985).””
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Notă. Alte articole ale autorului Dr. Biolog Lengyel Péter în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
