Femeia de marțipan, titlul noului roman al scriitorului Radu Țuculescu este incitant (cui nu-i place marțipanul ?), promite surprize iar derularea evenimentelor descrise pe paginile cărții devine din ce în ce mai palpitantă până la deznodământul neașteptat, frapant la care se ajunge într-o continuă tensiune. Cartea este structurată în trei capitole, personajul principal, Martin Breda, împreună cu prietena/amicii săi, prezenți pe parcursul celor trei capitole – altminteri construite în atmosfera contrastului geografic și al narațiunii – amintesc de formația muzicală a autorului (absolvent al Conservatorului G. Dima din Cluj, secția vioară). Este vorba aici despre un eșafodaj asemănător unei simfonii din epoca muzicii romantice, unde, fiecare dintre cele trei părți își păstrează personalitatea proprie concomitent cu prezența unor motive comune care asigură legătura lăuntrică a secțiunilor în cadrul întregului.
Primul capitol se întitulează „Să-mi calc umbra !” expresie care, aidoma unui Leitmotiv are să revină mereu pe parcursul romanului. La începutul narațiunii, îl găsim pe tânărul Martin Breda – nu demult a terminat liceul – experimentând viața într-o toaletă publică (!) unde se va întâlni cu Maraia, viitoarea iubită dar și cu prietenii care îl vor însoți în periplul celorlalte două capitole. Fragmente – la prima vedere nesemnificative – vor avea rol de premoniție, ce se vor fi adeverit pe parcursul lecturii romanului.
Capitolul al doilea „Călătoria” începe după o perioadă de șapte ani; despre răstimpul acesta vom afla nu puține amănunte în funcție de legăturile narațiunii cu intervalul timpului trecut, spre a elucida detaliile necesare în construirea acțiunii. „Călătoria” este o splendidă descriere a drumului parcurs de către protagoniștii romanului și totodată prilej pentru Radu Țuculescu să își farmece cititorii prin etalarea multiplelor informații despre locurile vizitate, informații presărate cu anecdote și personaje excentrice, pitorești. Orașele vizitate, Viena, Praga, Amsterdam, Basel, au o notă autobiografică: nenumărate amintiri ale scriitorului se împletesc cu narațiunea a cărei obârșie este fantezia…
Nu lipsește nici pisica – prezentă și în alte împrejurări în romanele lui Radu Țuculescu, în capitolul al doilea apare motanul pe nume Schopenhauer. Prenumele personajelor din acest capitol constituie aluziile nedisimulate ale autorului în ceea ce privește scriitorii pe care îi agreează: la Praga apare Bohumil Hrabal și Franz Kafka. Nu lipsește nici umorul. „Pe pietonala aceea îngustă se plimba, ursuz și surd, Ludwig, după ce golea câteva carafe de vin (…) Străduța se numea Beethovenruhe. Aha ! Nu prea le am cu muzica simfonică și nici Maraia nu știu cum stă la acest capitol.
Ultima secțiune a romanului „Crime pe malul Rinului” clădește deznodământul relatării evenimentelor, când, Martin Breda detectivul în schimb de experiență la Basel, rezolvă trei crime nedeslușite. Este ajutat de Maraia (chimistă) – prezentă și ea la Basel cu o bursă –a cărei specialitate este studierea structurii lacrimilor. Marțipanul apare sub formă de corpus delicti în fiecare din cele trei cazuri de crimă. Ne vom întâlni și aici cu prietenii lui Martin Breda („poți să-mi spui Marti”) alături de pisica aproape personificată, Rauna. Împreună vor porni pe urmele criminalului, vor urmări drumul marțipanului de la aluat până la dobândirea unor forme semnificative în care devine corpus delicti dătător de indicații în alegerea direcțiilor în care se vor continua investigațiile. Nu vom deconspira sfârșitul romanului spre a vă invita să citiți palpitanta carte semnată de Radu Țuculescu.
Referiri la cartea lui Erasmus „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei”, însoțesc desfășurarea acțiunii, un alt Leitmotiv important care leagă cele trei capitole. „Doar prostia încetinește scurgerea tinereții și alungă nesuferita bătrânețe” este de părere Erasmus și împreună cu el eroii cărții. Deși, protagoniștii sunt tineri, mărturie stau scenele erotice ale Maraiei cu Martin, scene descrise cu o deosebită sensibilitate, se simte totuși teama în fața trecerii timpului implacabil, subiect care îl frământă pe Radu Țuculescu. Unul din mottourile romanului este, probabil, nu întâmplător cel semnat de Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix : „Moartea este sfârșitul vieții, dar nu și țelul acesteia.”
Dr. Sofia Gelman – Kiss este membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii“, profesor la Conservatorul din Givataim, fost profesor la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și la Academia de Muzică Rubin din Tel Aviv
Nota redacției
Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Tîrgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima“ din Cluj, secția vioară. A publicat romane – Ora păianjenului (1984), Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mameibătrîne (2006), Stalin, cu sapa-nainte! (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017) – și volume de teatru – Ce dracu’ se-ntâmplă cu trenul ăsta? (2004), Bravul nostru Micșa! (2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televiziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia, Ucraina, iar piesele de teatru i-au fost jucate în cehă, maghiară, engleză, ebraică, italiană, franceză.
Alte articole ale autoarei Dr. Sofia Gelman – Kiss în Jurnalul Bucureştiului
