Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, cunoscuți sub numele de Georgian Legend, revin pe data de 21 aprilie 2023 la Sala Palatului din București cu show de excepție. Artiștii georgieni au primit ovațiile publicului în Germania, Suedia, Anglia, SUA, Japonia, Canada, China, în peste 50 de țări de pe cinci continente. Georgian Legend este un spectacol ce aduce pe scenă artiști cu deosebite calități interpretative. Spectacolul este total, cu dansuri ale căror părți acrobatice te țin cu sufletul la gură, lupte fascinante cu săbii și melodii vechi, ce îți încântă auzul.
La ora actuală „Legenda Georgiană” este unul dintre cele mai uluitoare spectacole muzicale și coregrafice, ce folosește tehnologii de ultimă generație. Potrivit presei mondiale, grandoarea și scenariul spectacolului georgian depășește ca valoare artistică lideri ai acestui gen de spectacol coregrafic. Încă din anul 2000, primul an de turneu, Georgian Legend s-a bucurat de un succes fulminant, multe publicații americane și europene supranumindu-i „The Riverdance from Caucasus”, specialiștii spunând despre acest spectacol că nu ar fi cu nimic mai prejos decât „Lord of the dance” și „Riverdance”.
De-a lungul timpului presa americană și franceză a scris numai la superlativ despre artiștii georgieni: „Fiecare spectacol este o adevărată recompensă pentru public. Dansurile georgiene nu au egal. În trecut, judecând după mișcările și postura unui dansator georgian, o familie putea decide dacă fiica lor ar trebui să se căsătorească cu el sau nu”. New York Post „Sensational” – The Los Angeles Times; „Spectacular”-The New York Time „Acesta este un spectacol unic! Cu toții ar trebui să îl vedem măcar o dată în viață!”–Le Figaro
Artiștii georginei sunt unici! Dansul lor pe vârful degetelor, piruetele în genunchi sunt de o mare artă, în timp ce femeile georgiene alunecă pe scenă, precum lebedele pe oglinda apei. „Trebuie să te naști georgian pentru a putea dansa așa”, explică dansatorii. Spectacolul, plin de dragoste pentru țara lor, este transpus pe scenă prin cântece și dans: o rafală de vânt, bătaia tobelor, liniștea magnifică a munților, murmurul vesel al pârâurilor de munte, un spectacol impresionant ce te lasă fară cuvinte.
- Dansatorii georgieni repetă şase ore pe zi, şase zile pe săptămână. Ei dau totul pe scenă, nu doar pentru că îşi iubesc arta, ci şi pentru că sunt mândri să fie ambasadorii culturali ai ţării lor.
- Dansatorii georgieni își încep cariera încă din copliarie. Selectați pentru școlile de dans de la vârsta de 7 ani, ei ajung ca la maturitate să poată executa figuri ce par aproape imposibile. Prințese și prinți ai dansului vă vor încânta cu dansuri ce vor rămâne pentru totdeauna în amintire, alături de melodiile georgiene, ce vin să ne încânte din vremuri de poveste, demult apuse.
Georgian Legend, o poveste de succes, o colaborare perfectă între modernismul industriei de spectacol din vremurile noastre și niște dansatori georgieni ce par a veni din vechi timpuri de legendă. Succesiunea de intrigi și evenimente, întruchipate cu pricepere pe scenă, peisaje și costume fabuloase, efectele de lumină și sunetul de cea mai bună calitate transformă „Legenda Georgiană” într-un triumf al culturii caucaziene pe scena mondială. Spectacolul se desfășoară sub înaltul patronaj al Ambasadei Georgiei la București. Biletele pentru spectacolul „Georgian Legend” se găsesc în format electronic pe și format printat la casa de bilete a Salii Palatului sau în magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului