După asigurarea nevoilor primare ale unui copil (adăpost, hrană–de preferat fără „otravă modernă” în ea, şi apă–de preferat nepoluată), cel mai important lucru pe care trebuie să îl primească un copil este educția. Un copil bine ghiftuit, care are tot ce-i trebuie, dar este prost educat, va ajunge cel mai probabil un om rău sau „neutru” pentru societatea în care trăim (să fii neutru/indiferent este de asemena ceva rău). Însă un copil care are o educaţie foarte bună, va ajunge un om bun chiar dacă nu a beneficiat de o copilărie prea bogată în privinţa lucrurilor materiale (hrană, adăpost, jucării, haine etc). Detalii despre părinţii români şi greşelile pe care le fac în educaţia copiilor citiţi în continuare:
Atenție. Aceste sfaturi pe care le veţi citi mai jos reprezintă părerea mea proprie şi personală. Ele vor trebui trecute prin filtrul propriei voastre gândiri, şi voi şi numai voi sunteţi responsabili de ce aţi înţeles şi cum aţi aplicat ce aţi citit aici. Nu pot fi făcut responsabil dacă nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că aţi interpretat greşit ce am scris aici, sau aţi aplicat ceva de aici fără să gândiţi şi să analizaţi şi voi înainte. Asta ca să nu avem vorbe la proces.
Eu cred că foarte mulţi părinţi români au înţeles greşit ce înseamnă să creşti un copil. De fapt, totul pleacă de la faptul că, din păcate, cei mai mulţi părinţi Nu se gândesc la ce înseamnă să creşti un copil, ci îl fac şi îl cresc pur şi simplu, din „inerţie”, mergând pe succesiunea vieţii umane „ne-am găsit -> ne-am iubit -> ne-am căsătorit -> am făcut un copil” fără să raţionalizeze şi să se gândeacă prea mult la aceste lucruri. Mulţi părinţi consideră că dacă are copilu’ ce să mănânce şi e dat şi la şcoală, totul e perfect („Mi-am făcut datoria de părinte, sunt împlinit. Dacă intră şi la facultate – sunt Dumnezeu!”–ce mai contează că şcoala românească e la pământ şi total ineficientă sau chiar distrugătoare în educaţia copilului; ce mai contează că facultăţile din România sunt un dezastru şi o batjocură).
Educaţia reală este cel mai important element din viața unui copil. Ce înseamnă educaţie pe bune citiţi pe scurt aici.
Update 1. În urma unui comentariu primit din America: Bineînțeles că nu doar părinții români au probleme în educația copiilor, și bineînțeles că acest text nu susține că părinții români sunt cei mai proști părinți de pe planetă sau chestii de genul acesta. Problema cu creșterea copiilor e globală. Însă eu pe acest blog mă ocup în special de România și poporul român. De aceea am pus în titlu „părinții români”. Textul e scris în română, este dedicat părinților români, dar este perfect valabil oriunde pe planetă apar problemele explicate în continuare.
Update 2. Bineînțeles că nu este vorba de toți părinții din România (credeam că e clar acest lucru, dar se pare că nu e). Acest text se referă la niște greșeli și doar la părinții care fac acele greșeli! Nu la toți părinții, nu la toți românii, nu la toți oamenii. Însă, toată lumea poate învăța din acest text.
Cele mai mari greşeli ale părinţilor în educaţia copilului
1. Prima greşeală este să faci copii din „inerţie”, fără să gândeşti, pe principiul „îmi doresc foarte mult un copil”–instinct biologic pur (de regulă matern). Nu toată lumea care are copii ar trebui să aibă copii. Omul are două părţi–una biologică şi una raţional-umană. Din punct de vedere biologic, al speciei biologice homo-sapiens, din punct de vedere al omului-animal, într-adevăr ar trebui ca oamenii să facă într-una copii (perpetuarea speciei). De aceea există acel sentiment de neîmplinire mai ales la femei, dacă nu au făcut copii. Şi de aceea femeile vor copii–este pur şi simplu vorba de un instinct biologic foarte puternic. Însă din punct de vedere raţional-uman, „făcutul de copii” trebuie bine analizat. Nu toată lumea are ce căuta să crească un copil. Văd asta în fiecare zi în Bucureşti pe stradă. Faptul că ai făcut un copil fără să gândeşti bine înainte, este una dintre principalele cauze ale problemelor pe care le ai în prezentm ca părinte legat de creşterea şi educarea acestuia. Din păcate (sau nu) instinctele biologice materne ce ţin de procreerea speciei sunt foarte foarte puternice–uneori nu pot fi înlăturate nici cu trilioane de argumente valabile raţionale.
2. A doua greşeală este să nu realizezi că nu te pricepi să creşti un copil aşa cum ar trebui. Dacă părinţii români ar realiza acest lucru, că nu prea se pricep la treaba asta, ar fi foarte bine. Pentru că în momentul acela ar putea să-şi dea seama că este nevoie să-şi îmbunătăţească metodele de creştere a copilului, şi ar căuta „ajutor” extern–sfaturi de la oameni mai pricepuţi în domeniul educaţiei, alimentaţiei şi creşterii în general a copiilor. Dacă ar realiza că nu prea se pricep să crească un copil, şi că modul în care îl creşti de mic este foarte important, părinţii români ar citi şi s-ar informa mai mult despre acest subiect (pe internet, în cărţi, de la anumite persoane etc–dar atenţie! faceţi selecţie! nu orice e scris pe internet sau într-o revistă este valabil. Contează foarte mult cine dă sfaturi. Nu consideraţi că doctorii sunt Dumnezei!). Un prim pas în creşterea copilului tău este să te informezi. Să citeşti mai mult. Asta este, ai făcut copil, acu’ învaţă să îl creşti! Cititul este cea mai rapidă metodă de aflare a cât mai multor informaţii. Nu te lăsa prins în cretinităţile care droghează creiere de pe internet și te fac doar să pierzi timpul, ci foloseşte şi avantajele pe care internetul le oferă (şi anume bogăţia de informaţii, care trebuie însă selectate).
3. Să consideri că şcoala este suficientă pentru educaţia copilului. Şcoala românească este în prezent un dezastru. Să îţi dai copilul la şcoală şi să te bazezi pe şcoala şi profesorii de acolo că ţi-l vor educa bine, este una dintre cele mai mari greşeli pe care le poate face un părinte. Și este o greșeală pe care o fac cei mai mulți părinți români după părerea mea. Din păcate foarte mulţi părinţi români sunt needucaţi la rândul lor, deci…cum să participe şi ei la actul de educare? Aşa că…îşi dau copilu’ la şcoală şi ce-o ieşi o ieşi…de regulă rezultă un copil cu un potenţial distrus, pentru că nu a fost descoperit şi/sau valorificat nici de către părinți și nici de către școală.
4. Lipsa unei educaţii adevărate din partea părinţilor–legate de bună creştere, comportament în societate, moralitate, relaţia cu cei din jur, înţelegerea lumii în care trăim, realitatea înconjurătoare–New World Order, importanţa cititului, importanţa deprinderii unor abilităţi etc. Cum pot nişte părinţi care nu cunosc lucrurile astea să îi înveţe pe copiii lor despre aşa ceva? Din păcate sunt mulţi părinţi români care nu au ei o educaţie corectă…cum să educe ei nişte copii? Rămâne responsabilitatea pe capul „școlii”…care ştim cât de dezastru este.
5. Over-protectiveness. O atitudine exagerat de protectivă. Să ai grijă de copilul tău este normal şi indicat. Însă nu trebuie depăşite anumite limite, pentru că îi îngrădești dezvoltarea personală şi îl va afecta mai târziu. Astfel, iată prin ce cred eu că se manifestă o atitudine exagerat de protectivă a părinților, următoarele chestii fiind greșeli în educarea copilului:
- să nu laşi copilul în tabere-excursii cu clasa
- să nu laşi copilul-adolescent afară decât până la ora 8 seara (strict, de fiecare dată, fără excepţie)
- să nu laşi adolescentul să se întâlnească cu prietenii la ei acasă sau în altă parte (aici trebuie analizat în funcţie de fiecare situaţie–cine sunt prietenii, unde se merge, cât alcool e inclus în preţ etc)
- să nu laşi copilul mic să se joace în nisip sau în bălţi pentru că vezi-doamne sunt locuri prea murdare (şi sistemul imunitar al lui cum vrei să se dezvolte? sau pentru tine ca părinte e mai important să ai mai puţine rufe de spălat?)
- să îndopi copilul cu pastile şi antibiotice de la primul strănut–foarte grav
- să nu implici copilul încă de mic în treburile casei–să îi speli tu vasele, să îi faci tu patul etc
- să nu laşi copilul la calculator mai mult de 0 oră-două pe zi – este o greşeală pentru că pe calculator-internet se pot învăţa o grămadă de lucruri utile şi importante (depinde şi ce face pe calculator şi atenţie şi la suprasolicitarea ochilor…)
- să cumperi săpunuri anti-bacteriene şi geluri de spălat pe mâini anti-microbiene pentru copil şi să îl obligi să le folosească pentru ca nu cumva să se îmbolnăvească vreun pic. Dacă nu se va îmbolnăvi vreun pic, copilul va avea un sistem imunitar distrus. Sistemul imunitar se dezvoltă prin practică–prin lupta propriu-zisă cu boli uşoare (bacterii, microbi, germeni, viruşi etc), apoi cu boli puţin mai grele. Săpunurile şi gelurile anti-bacteriene creează aşa numiţii „super-bugs”, adică bacterii/microbi/germeni care sunt foarte rezistenţi la antibiotice şi de care nu mai scapi niciodată
- să duci copilu’ la doctor cum a tuşit un pic
- să ridici copilu’ mic de pe jos imediat după ce s-a împiedicat–greşeală pe care o fac foarte mulţi părinţi. Lăsaţi copilul să se ridice singur şi nu mai disperaţi că s-a împiedicat! Din cauza disperării părinţilor plâng cei mai mulţi copii când se împiedică şi cad. Calmaţi-vă şi lăsaţi-l să se ridice singur dacă vreţi să aveţi o viaţă cu mai puţine bocete de copil şi dacă vreţi un copil care să ajungă să fie în stare să se descurce şi singur; (update 16 ian 2014: asta nu înseamnă să stai departe de copilul tău când plânge după dragostea ta – detalii ici)
- să dai cu o grămadă de soluţii şi chimicale pe rănile-juliturile copiilor. E suficient SPIRT (alcool medicinal) ca să speli un pic zona de jeg-praf-murdărie. În rest, lăsaţi sistemul de autoregenerare al organismului să funcţioneze! Va face coajă şi se va repara singur, fără ajutorul nu ştiu căror creme, chimicale, pastile, soluţii. Puneţi doar un pansament/plasture sau ceva şi gata.
6. Hrănirea copilului într-un mod greşit din punct de vedere al momentelor din zi, al modului de a ingera hrana, al cantităţii ingerate şi al gunoaielor mâncate şi/sau băute (mâncarea otravă din supermarket). Aici e mai mult de scris, o să fac un text separat despre ce înseamnă o viaţă sănătoasă. Până atunci urmăriți următorul reportaj video: Gunoiul pe care îl mâncăm zilnic. (Am făcut textul despre Viață sănătoasă– click!).
7. Considerarea că toţi oamenii sunt la fel. Din cauză că mulţi părinţi români, la fel ca mulţi români care nu sunt părinţi şi la fel ca foarte mulţi oameni de pe planetă, consideră că oamenii sunt la fel şi nu realizează că oamenii sunt în acelaşi timp şi diferiți, aplică pe copiii lor exact aceleaşi practici pe care le aplică şi pe ei. Deci foarte mulţi părinţi reacţionează greşit în multe situaţii (conştient sau inconştient), de genul asta: „Când pe mine mă doare capul iau antinevralgic, deci când îl doare capul şi pe copilul meu de 9 ani, îi dau un antinevralgic” sau „Eu, care sunt adult, mănânc mâncare dasta şi dasta şi dasta. Îmi place, e bună. Acelaşi lucru îi voi da şi copilului” (nu mai contează că în primii ani de viaţă este foarte foarte important să nu mănânci otravă de chimicale şi alte porcării, pentru că eşti în creştere şi dezvoltare…) sau „Credinţa populară şi chiar doctorii spun că e bine să doarmă după amiaza copilul. Deci nu mă interesează că ţie nu ţi-e somn deloc, eşti plin de energie şi vrei să faci mişcare/să alergi, te vei pune imediat în pat şi vei dormi! Or else!” (în loc să lase copilul să facă ce-i dictează sănătos organismul–să zburde). Aceeaşi chestie se întâmplă cu mâncarea. „Haide că ţi-am pus să mănânci ficăţei de pui prăjiţi în ulei cancerigen. Vino să mănânci că au fier şi e bun la creştere!” Şi părinţii insistă de multe ori ca ai lor copii să mănânce tot felu’ de gunoi, doar pentru că cineva recomandă sau pentru că li se pare lor că este „bun”, chiar dacă poate copilul vomită când vede aşa ceva, sau pur şi simplu organismul nu-i cere de mâncare atunci.
8. Insistarea să mănânce copilul chiar dacă nu vrea şi nu îi este foame şi nici poftă, şi alergarea după copil să mănânce. Părinţi: organismul cere de mâncare singur când îi este foame. NU mai fiţi disperaţi să vă ghiftuiţi copiii dacă ei nu vor să mănânce. O să mănânce când are nevoie organismul şi cât are nevoie. Organismul copilului nu este identic cu al vostru. Fiecare individ uman are propriul metabolism, care e mai lent sau mai rapid, care are nevoie de mai multă sau mai puţină hrană. Nu mai fiţi disperaţi în legătură cu mâncarea! Nu o să moară de foame! Staţi liniştiţi! Nu mai alergaţi după copii cu linguriţa să le daţi în gură până la 20 de ani. (nu am scris “0” din greşeală)
9. Insistarea ca al tău copil să doarmă după amiaza chiar dacă el vrea să alerge. Părinţi, nu mai obligaţi copiii să doarmă după amiază dacă organismul lor le spune „sunt plin de energie şi vreau să o consum alergând!”. Încercaţi voi să dormiţi după ce v-aţi sculat dintr-un somn de 10 ore şi tocmai aţi băut 5 căni de cafea. Aveţi chef de somn? Nu. Aceeaşi lipsă de chef de somn o au cei mai mulţi copii după amiaza. Lăsaţi-i să doarmă când le cere organismul pentru că e obosit…
10. Trimiterea copilului în tabere/excursii chiar dacă nu vrea. „E bine să înscrii copilul la tot felul de activităţi, ca să înveţe chestii, să socializeze cu alţi copii, să-şi facă prieteni bla bla bla”…este ce gândesc părinţii. Şi aşa şi este. Însă trebuie să-l convingi pe copil că o să-i placă. Dacă nu l-ai convins, nu are niciun sens să-l trimiţi undeva unde el Nu vrea. Dacă nu vrea şi nu vrea şi eventual plânge că nu vrea, toată experienţa va fi mai mult traumatizantă pentru el decât educativă. Nu toţi copiii sunt la fel! Nu toţi oamenii sunt la fel!
11. Neimplicarea copilului încă de mic în treburile casei. Copilul trebuie învăţat şi obişnuit încă de mic (de când are suficient creier să priceapă ce îi spui şi de când îşi poate deja coordona membrele eficient), să îşi spele singur vasele, să îşi facă singur curat în cameră, să îşi facă singur patul, să ducă gunoiul, să ajute la alte treburi în casă. Din cauza neimplicării copiilor în treburile casei, foarte multe mame ajung un fel de sclavi ai familiei, care se ocupă de toate muncile din gospodărie. Neimplicarea copilului în treburile casei, creşte şansele ca acesta să ajungă o persoană leneşă, nemuncitoare, trântor.
12. Să nu realizezi cât de importantă este sănătatea copilului. Aveți grijă de sănătatea copilului încă de când e mic! Citiți și aflați ce înseamnă o Viață sănătoasă– click! și protejați copiii de otrăvurile și proastele obiceiuri ale lumii în care trăim! Atenție la chimicalele care intră în corpul copilului în diferite moduri. Noi oamenii preluăm chimicale nocive în corp din: poluare atmosferică, apă poluată, mâncare otravă, detergenți (alternativă: bicarbonat sau nuci de săpun), creme de corp (înfrumusețare, plajă etc), produse înfrumusețare, produse igienă, produse curățenie etc etc etc. Copiii mai preiau chimicale si din scutecele de unică folosință din supermarket. Am găsit o alternativă la treaba asta aici: Avantajele scutecelor refolosibile din bumbac.
13. Să nu cauţi să însănătoşeşti copilul mai întâi cu chestii naturiste (plante, ceaiuri, creme naturale pe bune, alimente–lămâie, miere etc), în funcţie de problema pe care o are, este o altă greşeală pe care o fac părinţii. Nu mai apelaţi în secunda doi la doctor. Doctorii nu sunt Dumnezei. Există pe lumea asta o infinitate de alternative la chimicalele pe care le băgăm în noi sub formă de pastile. Mai citiţi pe net (nu pe un singur site–consultaţi mai multe surse) şi dacă plodul nu este într-o stare gravă ci este „doar un pic bolnăvior”, încercaţi întâi „leacuri băbeşti” şi abia apoi băgaţi-l pe pastile şi abia când e grav rău apelaţi la otrava numită antibiotice, şi asta doar după consultarea medicului care le ştie pe toate, că doar e doctor…
14. Să îţi minţi copilul. Este o mare greşeală pe care o fac foarte foarte mulţi părinţi. Copilul nu trebuie minţit niciodată. Copilul trebuie semi-păcălit, semi-fraierit atunci când chiar e nevoie, nu tot timpul din 5 în 5 minute, doar ca să scapi tu mai uşor şi să facă ce vrei tu. În orice caz, copilul nu trebuie minţit niciodată. Se va prinde că îl minţi chiar dacă e mic şi nu va mai avea încredere în ce îi spui niciodată. Nu cred că vrei asta…
15. Să crezi că copilul tău este tâmp la cap pentru că este mic. Copiii sunt foarte inteligenţi. De foarte multe ori se întâmplă ca foarte mulţi părinţi să discute cu copilul lor ca şi cum ar avea 2 luni, deşi el a ajuns de mult la vârsta de 5 ani şi pricepe tot ce se întâmplă în jurul lui. Oamenii ăştia care vin la copilul deja măricel şi îi vorbesc ca şi cum ar fi un plod cretin, sunt respinşi de cele mai multe ori de copil, pentru că e un fel de jignire la adresa lui. Copiilor le trebuie prezentate informaţii din ce în ce mai inteligente încă de mici. Am auzit despre un copil care la 7 luni, înainte să înveţe să meargă, ştia să îţi aducă cifra pe care i-o ziceai, de la 1 la 10, de pe frigider, unde erau lipite cu magnet. Nu subestimaţi inteligenţa şi capacitatea de înţelegere a copiilor! Nu îi trataţi şi nu le vorbiţi ca şi cum ar fi retardaţi mintal, doar pentru ca sunt mult mai mici ca tine!
16. Să nu înveţi copilul de mic să fie darnic şi bun cu ceilalţi oameni. Copilul trebuie să devină de mic alturist. Să îi pese de mic de cei din jurul lui, nu doar de părinţi sau fraţi, nu doar de familia lărgită, nu doar de colegi, ci şi de ceilalţi oameni, chiar dacă nu are nicio legătură directă cu ei. Aţi văzut câţi copii se bat pe jucării în parcuri? De ce ajung copiii atât de posesivi şi egoişti în legătură cu bunurile lor? Pentru că nu au fost învăţaţi să fie altruişti încă de mici. Cine să-i înveţe?
17. Să nu descoperi şi să nu susţii „talentul”/„darul” şi potenţialul copilului tău. Acest lucru îi va distruge întreaga viaţă. Eu cred aşa: există pe lumea asta două categorii de copii: copii care se nasc cu un talent într-un anumit domeniu, şi copii care nu au acest “noroc” (sau har de la Dumnezeu, spuneţi-i cum vreţi) care să se vadă foarte repede. La cei care moştenesc un talent, o apropiere puternică faţă de un anumit domeniu, o anumită activitate (desen/„şurubăreală”/matematică/fizică/informatică/înot etc etc etc) se va vedea acest lucru încă din primii ani de viaţă!
Gifted education. Teoria educației. Misiunea noastră „Gifted Education” în România!
Trebuie să aibă părinți destul de întregi la cap care să vadă acest talent, această pricepere, această tendinţă sau dorinţă puternică a copilului de a face ceva anume. Părinţii care au un copil ce manifestă un anumit „talent”/o anumită pricepere, sunt cei mai norocoşi. Pentru că ştiu încă de când e mic copilul, spre ce domeniu ar trebui să se îndrepte în viaţă. În acea activitate va performa cel mai bine şi va fi cel mai fericit. Pentru că asta simte el să facă şi asta îi va plăcea să facă tot restul vieţii. Dacă părinţii nu vor vedea acest potenţial al copilului şi nu îl vor susţine, potenţialul copilului va fi distrus şi copilul va ajunge să facă altceva în viaţă şi nu va fi niciodată fericit în legătură cu ceea ce face.
Gifted Education. Copilul meu va fi OK? Vorbeste-mi despre „Big Picture”
Exemple
A. Exemplu pozitiv: Un nepot de-al meu manifesta de când s-a născut o apropiere faţă de apă. De fiecare dată când i se făcea baie cu duşul sau în orice alt fel, îi plăcea la nebunie şi îşi ţinea singur respiraţia atunci când avea duşul în cap, încă de la vârsta de 1 lună. De asemenea, dacă îi intra puţină apă în gură sau nas, o sufla afară fără niciun stres şi fără nicio problemă. Nu a plâns niciodată atunci când era spălat. Îi plăcea. (nu acelaşi lucru se poate spune despre alţi copii…). Pentru că a avut părinţi suficient de inteligenţi încât să observe acest lucru şi să-şi dea seama că s-ar putea să aibă „un talent” sau ceva în legătură cu asta, au hotărât că vor susţine această activitate în viaţa lui. Au mers de multe ori la mare, unde pe la 2 ani copilul iubea să fie aruncat în sus pentru ca el să se scufunde singur pe sub apă. De pe la 3 ani se arunca singur de la trambulină în apă, se scufunda singur 1,5 metri şi aducea de pe fundul piscinei o jucărie aruncată special acolo. Acum copilul este dat la lecţii de înot. Rămâne de văzut ce va mai face în continuare.
B. Exemplu negativ: Un alt exemplu este despre o mamă pe care nu o cunosc, dar despre care mi-am dat seama că nu a fost în stare să vadă „talentul” copilului ei de a „şurubări” (copilului îi plăcea să se joace cu şurubelniţe, să desfacă şuruburi, să desfacă aparate electrice şi să umble, să vadă şi să descopere ce e acolo). Am asistat într-un autobuz (transport public din Bucureşti) la o discuţie dintre două mame, în care una îi povestea celeilalte: “A adus bărbati-miu acasă cuptorul cu microunde abia cumpărat de la supermarket, l-a pus pe masă pe acolo, şi îl văd pe ăsta micu’ al meu că în 5 minute era deja acolo cu şurubelniţa umbla la el să îl desfacă să vadă ce e înăuntru. L-am gonit imediat „„pleacă mă de acolo că e nou, vrei să-l strici deja?” … Tot timpul face aşa, se bagă să-mi desfacă toate electronicele din casă, mi le strică pe toate””. Atât de idioată era acea mamă. Îmi pare rău, n-am putut să mă abţin. Săracul copil simţea în interior nevoia de a face chestia asta, pentru că ăsta era „talentul”/„darul” lui şi voia să vadă mai mult, să descopere mai mult, să cunoască mai mult. Dar parcă tot timpul părinţii, şcoala, familia şi societatea îţi dau în cap şi te pun la pământ. Cât de greu era ca părinte să-i găseşti acelui copil nişte electronice stricate sau semi-stricate sau un calculator vechi sau ceva la care să şurubărească toată ziua? Vă daţi seama ce ar fi putut să ajungă acel copil, dacă i-ar fi fost susţinută această apropiere de electronice încă de mic? Câţi copii sunt interesaţi să ştie cum funcţionează pe interior un calculator? Aproape toţi vor doar să se joace pe unul. Când rar apare un copilaş care vrea mai mult de atât… să-i dăm în cap este cel mai grav lucru pe care l-am putea face. Din acest motiv şi din multe altele explicate aici, consider că titlul acestui text este perfect corect: Părinţii români sunt prost educaţi şi inconştienţi.
A doua categorie de copii (raportat la talent) este cea care conţine copii care nu manifestă încă de mici un talent, o apropiere faţă de ceva anume. Părinţii acestor copii trebuie să prezinte copilului cât mai multe activităţi de pe această lume, încă de mic, pentru a vedea dacă ajunge să îl atragă vreuna în mod deosebit. Poate aveţi „noroc” şi atracţia/priceperea apare un pic mai târziu, o dată cu conştientizarea de către copil a existenţei acelei activităţi pe această lume. De exemplu îl duceţi să înveţe ski şi descoperiţi că învaţă atât de repede, este atât de bun la ski şi îi place atât de mult, încât puteţi hotărî să îl susţineţi în această direcţie (dacă şi el vrea). Există şanse ca atracţia faţă de o anumită activitate să apară şi mai târziu. Dacă nu apare, şi copilul este deja mai mare, şi încă nu prea îi place nimic, sau îi plac toate câte puţin, trebuie să îi spuneţi un lucru: „Caută continuu! Încearcă în fiecare zi să identifici ceea ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci în viaţă. Nu abandona această căutare niciodată.” Uneori „talentele” pot apărea şi după pubertate când au loc schimbări majore în organismul copilului.
O altă împărţire a copiilor este făcută de un profesorul Florian Colceag, care se ocupă de copiii supradotaţi din România. Împărţirea se referă la copii vizuali (spaţiali) şi copii secvenţiali. Urmăriţi videoclipurile de mai jos pentru a înţelege câte puţin din comportamentul copiilor şi a deduce cum trebuie să vă abordaţi propriul copil.
Alte detalii despre activitatea profesorului Florian Colceag găsiţi pe siteul supradotaţi.ro
18. Să crezi că dacă al tău copil este fericit şi zâmbitor (ca cel din poza de sus de tot), este suficient… ai făcut tot ce trebuia. „E fericit copilu’–e perfect!”. Greșești! Nu e perfect deloc. Copiii nu au nevoie doar să fie fericiţi. Copiii au nevoie să fie educaţi. Aici este veşnicul conflict (care este o mare problemă pentru poporul român)–războiul dintre binele de acum, din prezent, pe termen scurt, şi binele din viitor, pe termen lung. Atunci când copilul este fericit ca cel din poza de mai sus, lui îi este bine Aacum, în prezent, pe termen scurt şi foarte scurt. El habar n-are ce-l aşteaptă în viaţă, însă părinţii pot să bănuiască şi să facă ceva în legătură cu asta încă de acum. Copilul poate să depăşească şi 100 de ani de viaţă. Este mult mai importantă viaţa lui de 100 de ani decât momentul acum. Copilului trebuie să îi fie bine și în viitor! Mai ales în viitor… Iar în viitor, când va fi mai mare, nu va mai ajunge aşa uşor să fie atât de fericit. O jucărie nouă nu va mai fi suficientă ca să îl facă fericit. Va avea nevoie de altceva. Va avea nevoie în primul rând să fie în stare să se descurce singur în această lume mizeră în care trăim. Şi ca să fie în stare să se descurce în viaţa pe care urmează să o trăiască, are nevoie în primul rând de educație. Dar o educaţie reală! Degeaba este copilul tău “fericit”. Dacă nu îi asiguri de pe acum o educaţie reală despre lumea în care l-ai adus şi în care va creşte, despre cum funcţionează lucrurile din jurul lui, despre cum trebuie să înveţe să se descurce singur şi să facă faţă situaţiilor mai grele, fericirea aceasta trecătoare de copil va dispărea foarte repede şi se va trezi pe la 20 de ani într-o lume pe care nu o înţelege şi în care nu se poate adapta suficient de bine încât să fie fericit şi mai târziu. Părinţilor ar trebui să le pese mai mult de fericirea copilului din viitor, decât de fericirea lui de acum. Foarte mulţi părinţi cred că dacă i-au oferit copilului un adăpost, hrană, iubire şi l-au dat la şcoala românească să fie educat este suficient. Dacă e şi fericit (râde)…atunci e totul perfect, nu mai am nimic de făcut. Mare greşeală să crezi aşa ceva…
Un exemplu negativ aici ar fi părinţii cărora le e milă de copilul lor, că „uite ce plânge săracul, nu îi place”, şi refuză să îi facă cu forţa un bine pentru viaţa lui viitoare, doar pentru că copilul plânge acum. Ştiu părinţi care aveau copil cu probleme de vedere la un ochi şi trebuiau să îl oblige pe copil să ţină nu știu câte ore pe zi un plasture opac pe ochiul bun, pentru a-şi forţa ochiul „bleg” să-şi revină. Copilul, desigur, plângea, pentru că nu mai vedea la fel de clar şi se împiedica des. Iar părinţii, în loc să realizeze că ei știu mai bine decât copilul de 3 ani ce e bine pentru viitorul lui, şi să-l oblige să poarte acel plasture atât cât trebuia pe zi, ca să-și repare vederea, lor li se făcea milă de el că „plânge săracu şi vrea să îşi dea jos plasturele”, şi îl lăsau să îşi dea jos plasturele şi tratau cu superficialitate această problemă. Când copilul va ajunge adolescent şi va fi orb de un ochi, atunci va veni răsplata inconştienţei părinţilor, când tânărul va veni la părinţi şi îi va întreba „De ce nu m-aţi obligat să port plasturele când eram mic? Acum aş fi putut să văd cu ambii ochi…” …..
19. Să fii atât de idiot și inconștient ca părinte încât să-ți ții copilul în mașină într-un mod greșit. (asta este greșeala care mă enervează cel mai mult, pentru că e printre cele mai grave și este repetată la infinit de foarte mulți părinți, deși este foarte ușor de evitat–doar să-ți pese! De aceea și tonul cel mai dur…).
Foarte mulți părinți își transportă copilul cu mașina, cu diferite ocazii, în diferite locuri. Foarte foarte mulți părinți români își țin copilul greșit în mașină. Văd asta în fiecare zi în mașinile din București. Sunt două lucruri care trebuie discutate:
A. De ce este important unde stă copilul? Pentru că, în funcție de unde și cum stă copilul în mașină, acesta va muri sau va supraviețui în caz de accident. Aici intervine argumentul cretin, idiot, infect, jalnic și penibil al părinților – ceva de genul „nu nu, că eu conduc foarte bine!” sau „nu nu, nu e nicio problemă, că merg încet și am grijă”. Atât de idioți sunt foarte mulți părinți români încât au impresia că un accident de mașină se poate face doar din vina lor. Într-un accident de mașină sunt implicate tot timpul cel puțin două entități: mașina respectivă + un stâlp/un copac/un zid/asfaltul/un câmp etc (atunci când are loc un accident din vina șoferului) sau mașina respectivă + o altă mașină – caz în care poate fi vina ta, a celui care conduci, sau vina altcuiva care conduce în același timp prin aceași zonă. Românii trebuie să înțeleagă: Nu sunteți singuri în trafic! Sunteți dumneavoastră și încă câteva milioane de mașini. Oricât de bun șofer ai fi, este posibil ca un șofer care conduce prost și/sau inconștient din jurul tău să intre în mașina ta și să te omoare. Pe tine și pe copilul tău dacă este prost așezat în mașină! Știați că există șoferi în România care nu știu să scrie și să citească? În jurul nostru, în trafic, există o grămadă de idioți cretini. Cât de idiot cretin să fii și tu, ca părinte, să ignori acest lucru și să pleci la drum cu copilu’ în mașină fără să te gândești nici măcar o secundă cât de periculos este traficul din România? Cum să îți așezi copilul mic pe scaunul mortului? (adică ăla din dreapta șoferului) Cât de nebun și inconștient să fii? Acest lucru se întâmplă din două motive: a.foarte foarte mulți părinți români sunt needucați și deci distruși mental (detalii aici: Distrugerea mentală premeditată) și foarte mulți români funcționează pe un principiu greșit: „las’ că nu mi se întâmplă mie…” Ba da, ți se întâmplă idiotule. Probabil țoți cei care au murit în accidente de mașină din cauza lor (lipsă centură, viteză pe polei, alcool etc) au mers pe acest principiu cretin: „Las’ că nu mi se întâmplă mie!” Eh, uite că ți s-a întâmplat! Și la fel se poate întâmpla ORICUI nu conștientizează pericolul și nu ia măsuri pentru a-l evita.
B. A doua chestie importantă este unde trebuie să stea copilul în mașină și unde să nu stea. Iată concluziile mele. Ca să nu moară la un posibil accident, copilul trebuie să nu stea pe locul mortului (adică pe locul din dreapta față, adică din dreapta șoferului); dacă stă pe locul mortului, copilul va muri!; de asemenea, copilul trebuie să nu stea pe bancheta din spate, aplecat peste scaunele din față (poziția preferată a copiilor)! Dacă va sta așa, copilul VA MURI, pentru că va zbura prin parbriz și-și va sparge creierii de asfalt. Până la cel puțin 10 ani, copilul se ține numai în scaun special (ceva detalii Aici). Dacă aveți copii prea mari pentru scaun special, adică peste 10 ani, aceștia vor fi legați în centurile de siguranță ale mașinii, pe unul din locurile de pe bancheta din spate. Dacă aveți copii până în 10 ani (pentru care teoretic s-ar găsi scaun auto special), dar voi NU aveți scaun special din diferite motive (lipsă de bani, inconștiență, prostie etc), atunci nu transportați copilul cu mașina. Asta e, ați făcut copil, acu’ aveți grijă de el ca lumea! Nu transportați copilul de până în 10 ani în mașină dacă nu aveți scaun special! Nici măcar ținut în brațe nu este în siguranță (la un accident îți zboară din mâini imediat!). Dacă aveți copil suficient de înalt/mare încât centura de siguranță să nu îl rupă la propriu în caz de accident, atunci copilul va fi transportat obligatoriu cu centură de siguranță, pe bancheta din spate.
Degeaba faci o mie de cruci și o mie de rugăciuni înainte să pleci la drum. Dacă nu faci tot ce ține de tine, Dumnezeu nu se bagă. Să-ți așezi copiii corect în mașină ține de tine! Nu te salvează niciun Dumnezeu dacă tu ești perfect ignorant și inconștient legat de siguranța copiilor tăi când pleci de acasă cu mașina. Mai multe detalii despre această problemă găsiţi în textul dedicat Aici.
20. Să îți jignești propriul copil, să nu îi apreciezi reușitele așa cum ar trebui, să îl descurajezi, să nu îl stimulezi în a face bine–toate aceste chestii distrug copilul. Jignindu-l și vorbindu-i urât fie va ajunge și el să nutrească sentimente negative ca și tine, să vorbească urât ca și tine, fie se va retrage undeva în adâncul minții și inimii și va fi marcat pe viață de o copilărie nefericită de care tu ca părinte ești vinovat;
21. Să menții în casă o atmosferă de tensiune/certuri/țipete/rele/sentimente negative/ură/violență fizică și/sau verbală și/sau psihică etc – din cauza acestor lucruri se va întâmpla același lucru explicat mai sus – copilul fie va ajunge să se comporte ca cei din jurul lui (copii „absorb” (rețin) și aplică lucrurile pe care le văd în jurul lor), fie va ajunge să se retragă singur într-un univers numai al lui și să se izoleze de cei din jur (și sunt sigur că nu te-ai bucura foarte mult dacă se întâmplă asta).
22. Să treci strada cu copilul pe roșu. Să nu-l înveți să respecte încă de mic regulile de circulație. În primii ani de viață, copiii învață prin imitare a ceea ce văd la cei din jur, mai ales prin imitarea a ceea ce văd la părinți și frați. Deci dacă tu ești părinte și traversezi de mână (sau nu) cu copilul tău pe culoarea roșie a semaforului, copilul va repeta acest lucru când va fi singur și va muri călcat de o mașină. E simplu… E dur, dar e simplu. (ăsta e un alt lucru pe care îl văd în București aproape în fiecare zi)
23. Să nu insiști ca al tău copil să se spele pe dinți cel puțin dimineața și seara (preferabil ar fi după fiecare masă mai consistentă)–dacă nu îi dezvolți încă de mic obiceiul spălatului pe dinți, va ajunge mai târziu să aibă carii, tartru, va ajunge să piardă dinți și să îl coste mulți bani ca să îi repare etc. Pe scurt, din cauza lipsei unei educații in ceea ce privește igiena dentară, copilul va avea de suferit mai târziu. Când sunt mici, copiii nu înțeleg multe dintre lucrurile pe care părinții le cer de la ei, și de multe ori se opun. Însă când este vorba despre ceva care sigur e bun pentru copilul tău, de exemplu spălatul pe dinți măcar de 2-3 ori pe zi, copilul trebuie obligat să facă treaba asta chiar dacă se smiorcăie că nu vrea. Explicaţi-i de ce e important şi poate va înţelege. Repet ce am spus şi undeva mai sus: nu vă consideraţi copilul un retardat mintal care nu pricepe ce îi spui doar pt ca are 5 ani. Copiii sunt inteligenţi, trataţi-i ca atare! (Mențiune – spălatul pe dinți e important pentru că ajută la eliminarea din cavitatea bucală, dintre dinți și de pe dinți a chimicalelor pe care le-am băgat în gură din mâncarea otravă pe care o cumpărăm de la supermaket. Recomand aruncarea pastelor de dinți care conțin la rândul lor otravă (fluor) și folosirea pastelor de dinți naturale, precum cele de la Vivanatura ce se găsesc în orice Plafar–unele sunt chiar 100% naturale și pot fi înghițite fără problemă)
24. Să promiți ceva copilului sau să îi spui că vei face nu știu ce, sau vei merge nu știu unde cu el, sau îi vei cumpăra nu știu ce jucărie, și să nu te ții de promisiune. Este o greșeală pe care o fac foarte foarte mulți părinți, mai ales față de copii cât sunt mici. Repet: nu vă mai subestimați copiii! Doar pentru că sunt mici nu înseamnă că sunt tâmpi la cap. Deja de la câțiva ani, vor sesiza minciunile voastre și vor vedea că îi aburiți. Nu vă mințiți copilul! Nu le promiteți chestii dacă nu vă veți ține de cuvânt! Copilul nu va mai avea încredere în părinți și așa va face și el în viață–va spune că va face ceva și nu-și va ține cuvântul. Treburile astea se „învaţă” în familie.
25. Să laşi copilul de capul lui la TV. Impactul TV asupra copilului este cam acelaşi cu cel care are loc asupra unui adult, doar că, probabil, mai grav. Pe scurt, privitul la TV înseamnă–distrugerea ochilor, îndobitocirea creierului–la propriu, distrugerea spiritului critic, schimbarea percepţiei asupra realităţii, manipularea, inducerea unor concluzii eronate, impunerea credinţei că anormalul este normal, crearea unor false valori, menţinerea individului într-o apatie veşnică etc. Câteva detalii despre asta aici.
26. Să laşi copilul de capul lui pe internet. Pentru detalii citiţi asta: Avantaje– dezavantaje internet (p2): Pericolele internetului. Probleme, riscuri şi asta: Avantaje si dezavantaje Facebook–spionaj, date personale, virusi, sex, divort, comunicare, jocuri. Să nu citeşti copilului încă de mic. De la cărţi uşoare, cu poveşti, până la chestii mai complicate (odată cu înaintarea în vârstă). Auzitul cuvintelor şi limbii române de către copil îl va ajuta să înveţe mai uşor, mai rapid şi corect limba română (scris și vorbit) şi să-şi dezvolte vocabularul. În plus, va afla din cărţi o grămadă de lucruri noi şi poate se va obişnui să citească şi pe cont propriu când va fi mai mare (mulţi copii din ziua de azi nu suportă cititul). Gândindu-ne la ce am mai spus în acest articol, şi anume că cei mici absorb tot ce se întâmplă în jurul lor (chiar de la vârste foarte fragede–câteva luni), e bine să le citiţi copiilor chiar dacă aveţi impresia că nu pricep nimic pentru că sunt prea mici. Creierul lor pricepe şi absoarbe informaţie. Cred că e importantă şi dispoziţia în care citiţi copilului. Dacă faceţi asta doar pentru că trebuie şi vreţi să scăpaţi cât mai repede de „corvoada cititului”, copilul va simţi această energie negativă şi nu-i bine. Deci citiţi-i cu un ton frumos, cu plăcere şi bucurie, cu bună dispoziţie. Atunci când copilul poate vorbi, adaptaţi cărţile pe care i le citiţi în funcţie de ce spune el că-i place cel mai mult. Încercaţi uneori să-l stimulaţi să citească şi el, ca să se obişnuiască cu cititul de mic („haide, citim o pagină eu, o pagină tu, da?”).
ARCA Advanced Research in Education, un demers educațional unic în România
Notă. Alte sfaturi pentru părinţi găsiţi și aici: Schimbarea paradigmelor în care trăiesc românii şi copii lor.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
