În fotografii și filmări recente–de înaltă calitate, precum și prin observații directe în natură, putem vedea cât de bine se integrează coloristic o mare parte a animalelor în mediul lor de viață. În nenumărate cazuri, greu le poți distinge.
Nota redacției. Homocromia sau homocromismul este un fenomen prin care culoarea corpului unor animale se aseamănă cu aceea a mediului înconjurător, respectiv a substratului pe care trăiesc și le permite să fie invizibile pe culoarea de fond a substratului de viață. Această colorație specifică a animalelor se numește colorație homocromă sau colorație criptică. Homocromia permite mascarea animalului, așa încât el nu atrage atenția dușmanului sau a prăzii, fiind greu de descoperit de către dușmanii lor naturali sau de către pradă și are un rol important în relațiile intra- și interpopulaționale. Fenomenul se întâlnește la numeroase specii de insecte (ex.: culoarea verde a cosașilor și a lăcustelor, omizile fluturelui Sphinx ligustri imită culoarea frunzelor de liliac, iar dungile oblice de pe cap seamănă cu nervurile frunzelor), la pești (ex. cambula), batracieni (ex. brotăcelul); reptile (la multe șopârle din genul Lacerta, liniile negre de pe corpul unor șerpi), păsări (ex. caprimulgul), unele mamifere polare (ex. ursul polar). Colorația homocromă poate fi permanentă și uniformă și se manifestă prin modificarea în diferite condiții a coloritului de protecție în funcție de cea a substratului. Daco ea este schimbătoare, poate fi sezonieră (ex. la leming, nevăstuică, hermină care iarna își modifică coloritul în alb) sau ocazională (ex. la moluștele cefalopode, cameleon, unii pești, de ex. la cambulă etc.). Schimbarea culorii în cazurile menționate se datorește unor mecanisme nervoase, umorale sau neuroumorale.
Îți poți imagina cam câte rămân nevăzute, nedetectate de privirea umană; sau de privirea prădătorului sau a prăzii. Dintre speciile care trăiesc și pe la noi, sunt exemple nenumărate. Fluturi de noapte din variate specii mici și mari, care ziua stau pe scoarța copacilor, nu îi vezi. Un cosaș verde (Tettigonia viridissima), când stă printre frunzele verzi, se simte invincibil, atât de bine se integrează coloristic în mediu. Un caprimulg (Caprimulgus europaeus) care stă pe o crengă de copac, e cvasi-imposibil de detectat din timp; doar dacă se hotărăște să zboare, devine clar că era acolo. Un huhurez mare (Strix uralensis), dacă stă pe ceva creangă subțire aproape de trunchiul unul molid bătrân plin cu licheni, e aproape imposibil de observat; se integrează perfect în background. Un sitar de pădure (Scolopax rusticola), pe substratul pădurii, pe litiera formată din frunze uscate, aproape sigur nu o să îl vezi. O broască roșie de munte (Rana temporaria), printre fruzele căzute ale pădurii, doar dacă se mișcă o să o observi; imediat ce rămâne nemișcată, din nou o pierzi din vedere. De la șopârle din iarbă, la brotăcei verzi din copaci, lista poate să tot continue.
Până și animale care par destul de stridente dacă le privești izolate de mediu, precum un tigru cu desenul lui dungat, când se strecoară prin desișuri cu fâșii de lumini și umbre, e greu de distins. Să nu zic de mamba verde (Dendroaspis angusticeps) când se ascunde prin desișuri verzi, de vipere de bambus din genul Trimeresurus, tot verzi și trăind prin desișuri. Șerpi din deșert, variate specii cu homocromie incredibilă. Zăpezile arctice sunt locuite de specii care au cloritul alb, de la ursul polar (Ursus maritimus) la vulpea polară (Vulpes lagopus), iepurele alb (Lepus timidus) și ierunca polară/ierunca alpină (Lagopus mutus)… fiind nevoie evidentă de camuflaj atât ca prădător cât ca animal care vrea să nu fie pradă ușor de reperat. Un alt exemplu este bufnița polară albă (Nyctea scandiaca). Unele mamifere care trăiesc în coronamentul arborilor au culoare verzuie; un exemplu interesant este leneșul cu trei degete (Bradypus tridactylus) care are nevoie de homocromie fiind un animal foarte lent; pentru a avea nuanță verzuie, blana leneșului are alge verzi cu care animalul nostru trăiește în simbioză. Deci, este destul de clar cât de răspândită este homocromia și cât de mult ajută animalele să rămână nedetectate în habitatele lor naturale.
Această colorație criptică favorizează exemplarul în încercarea de a rămâne nedetectat, ceea ce îi crește șansele de a rămâne în viață. Nu doar nuanța ci până și textura substratului poate să fie copiată. În cartea „Systematics and the Origin of Species from the Viewpoint of a Zoologist” (carte publicată inițial în 1942), Ernst Mayr scrie la pg. 86-87: „In a series of colored plates, he illustrates the close correlation between soil and coloration of southwest African larks. The most remarkable part of this adaptation is that not only the general tone of color is reproduced accurately in the bird, but also its physical quality. „The birds will have a smooth, even coloration, if they live on a fine-grained, dusty, or sandy soil. If, on the other hand, they live on a pebble desert, they will have a coarse disruptive pattern of coloration. Even more remarkable is the fact that the birds become very much attached to the soil to which they are adapted. (…) the blackest races (on lava flows) occur sometimes in the immediate vicinity of the palest races (in sand dune areas). It is obvious that selection by predators must have played an important role in the evolution of these localized color races.”
Când vezi nenumărate cazuri de suprapunere, nu doar aproximativă și grosieră ci cu un extraordinar grad de finețe, cred că îți devine foarte clar că astea nu au apărut din hazard. Adică, a existat și continuă să existe o presiune evolutivă care să favorizeze astfel de adecvări. Mutații genetice haotice au fost supuse filtrelor date de contexte concrete din teren, și natura, adică succesul de a persista viu și de a lăsa urmași, a favorizat acele variante care erau cele mai adecvate locurilor, indiferent că e vorba de un desiș verde, de un deșert nisipos gălbui, de o zonă cu pietrișuri albicioase, de mari întinderi de zăpadă, de scoarța de molid plină de licheni, de litiera brun a unei păduri de fag sau de stejar șamd; peste tot constați o adecvare la realitate.
Există cazuri și cazuri, o variantă frecventă fiind colorația homocromă permanentă, pe tot parcursul vieții, ca la lăcuste sau cosași din iarbă sau la șerpi din deșert sau din desișuri verzi, ori animale albe care trăiesc pe întinderi de gheață. Colorația poate varia sezonier, iarna vara. Spre exemplu la unele dintre mustelidele de pe la noi, la hermelină (Mustela erminea) și la nevăstuică (Mustela nivalis), pe timpul iernii blana este albă în timp ce vara au culoare brun-cafenie. Colorația poate varia și după culoarea substratului, starea de confort sau discomfort a animalului, stress, colorit nupțial șamd, spre exemplu la incredibilele schimbări de desen și de culoare care se constată la 1. Unele moluște cefalopode, mai concret la caracatițe, 2. Unele specii de pești, 3. Cameleoni dintre reptile șamd. Aceste schimbări se produc ca efect al unor complexe mecanisme nervoase și umorale. Din acest punct de vedere, este posibil și probabil să existe mult mai multe animale decât vezi tu în locurile pe care le vizitezi și le analizezi superficial. Poți să le detectezi prezența doar prin foarte multă răbdare, foarte multe ore petrecute pe teren, și o bună cunoaștere a metodelor prin care poți da de ele. Altfel o să ți se pară că totul este doar nisip, frunziș verde, scoarță de copac și litieră uscată. Și nu prea e nimic pe acolo.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Notă. Alte articole ale autorului Dr. Biolog Lengyel Péter în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Dr. biolog Péter Lengyel (expert în conservarea biodiversității): „Homocromia în contextul e… […]