Impostura a devenit un etalon pentru societatea românească iar Academia Română, cel mai înalt for al statului român, nu duce lipsă de astfel de personaje. Generalul Victor Voicu vicepreședintele Academiei Române este un personaj profund corupt ce dorește să se mențină în funcție deși Agenția Națională de integritate a dat o decizie prin care îi interzice să mai dețină funcții publice.
Nota redacției. Profesorul universitar Victor Voicu (n.1939) fost șef al catedrei de Farmacologie Clinică, Toxicologie și Psihofarmacologie, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, este un general maior, medic și farmacolog român, membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia (din 20 aprilie 2018). Directorul Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare (1986). Generalul Victor Voicu a fost, printre altele și președintele Consiliului Științific al Agenției Naționale a Medicamentului, președintele Societății Române de Farmacologie, Terapeutică și Toxicologie Clinică și a efectuat cercetări științifice în domeniile compușilor organofosforici și antidotismului acestora, farmacologia radioprotectorilor chimici, farmacologia experimentală și clinică a antihipertensivelor și antiaritmicelor, psihofarmacologia psihotomimeticelor și drogurilor de abuz. Distimns cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor, el este autorul a 20 de cărți, a 290 de lucrări științifice și 18 brevete de invenție.
Contactat de „România liberă” profesorul Victor Voicu susține că interdicția de a mai ocupa o funcție publică nu i se aplică în cazul funcției de vicepreședinte al Academiei Române, deoarece forul academic are alt statut. La rândul său, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, susține că a aflat recent de această situație, iar în aceste condiții va solicita punctul de vedere al juriștilor instituției.
Victor Voicu nu numai că murdărește imaginea Academiei Române dar poate fi considerat și un trădător de țară prin toată activitatea sa infracțională prin care a delapidat banii instituțiilor publice pe care le-a condus cu ajutorul decidenților politici. Cum am prezentat în materialul anterior, în toată cariera sa acest individ nu a făcut altceva decât să jefuiască banul public spre propria înavuțire. A furat de la poporul român și a vândut România intereselor străine.
Titulatura de general este o bătaie de joc la adresa Armatei Române având în vedere că Victor Voicu a delapidat bugetul Ministerului Apărării Naționale. Armata Română suferă din cauza unor impostori ca Victor Voicu, Gabriel Oprea, Nicolae Ciucă și alți generali de carton, care nu au făcut altceva toată viața decât să fure și să vândă țara, de 32 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989.
Victor Voicu a făcut avere după ce a dezvoltat, apoi a vândut fondului de investiţii Advent Internaţional o companie din industria farmaceutică, LaborMed, tranzacţia fiind cifrată la 123 Mil€. Victor Voicu deţinea, prin soţia sa, Marilena Jaquidi, 26,13% din afacere, iar în conturile familiei au intrat peste 30 Mil €.
Nota redacției. LaborMed Pharma (care produce numai medicamente generice, la fel ca alți fabricanți de tradiție precum Antibiotice Iași sau Terapia Cluj-Napoca) este o companie producătoare românească. Fondată în 1991, în decembrie 2007 (cu o cifră de afaceri între 28-30 Mil €) ea a fost preluată de fondul de investiții Advent International pentru suma de 123 Mil €. În anul 2007 compania deținea 2% din piața de medicamente din România, iar în 2009, ea se situa pe locul al 9-lea în topul celor mai mari companii farma din România, cu o cotă de 9%. Advent International este una din cele mai mari firme de private equity din lume, fondată în 1984, cu un capital cumulat de 12 Md€ în martie 2008. În România investițiile Advent au inclus companiile: Dufa, Terapia, Brewery Holdings, Euromedia, Mobifon Connex și Ceramica Iași.
Generalul Victor Voicu a furat toată viața de la stat cu ajutorului soției sale Marilena Jaquidi. El a oferit contracte cu „dedicație” din partea instituțiilor statului, unde a deținut funcții, către firmele soției sale, astfel averea sa a crescut cu zeci de milioane de euro peste noapte.
Acad. prof. dr. Victor Voicu a fost declarat incompatibil de ANI în decembrie 2013 pentru că, în fosta sa calitate de director al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare din cadrul Ministerului Apărării, ar fi atribuit trei contracte de prestări firmei Biopharmacy & Pharmacol RES SA, deținută de soția sa, Marilena Jiquidi. Împotriva profesorului Voicu au fost atunci declanșate și procedurile de începere a urmăririi penale pentru conflict de interese. Respectivele contracte, așa cum a prezentat încă de atunci România liberă, au fost încheiate fără parcurgerea procedurilor legale de achiziţii publice, iar plăţile ar fi fost făcute fără documente justificative pentru două dintre cele trei contracte. Generalului academician i s-a reproșat și faptul că în perioada în care a condus Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare nu a înregistrat în contabilitatea instituției un deficit de bilanţ de circa 7,6 Mil lei, dar și că a efectuat plăţi mai mari față de cele prevăzute în contracte către anumiți furnizori.
Un control al Direcției de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor din MapN (DPICF) avea să descopere că profesorul Victor Voicu îl angajase la Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare în funcția de contabil șef pe Cosmescu Dumitru, persoană ce ocupa în același timp și funcția de director economic la SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA a soției.
În documentele prezentate mai jos descoperim că Labormed, compania genralului Victor Voicu a ajuns pe mâna unor companii fantomă din Luxemburg. După preluarea Labormed, compania Excalibur Luxemburg SARL AI a fuzionat cu compania Alvogen CEE kft. din Ungaria. Alvogen la rândul său a vândut operațiunile din Europa de Est către gigantul Zentiva. O astfel de operațiune a fost efectuată de Alvogen și în cazul Gerovital. Deci schema infracțională în domeniul Big Pharma nu este ceva nou pentru piața din România
Vezi documentele aici: Labormed Pharma, RCS Registe de Commerce et des Sociétés
„07 April 2020 Alvogen announced today the completion of the sale of its Central and Eastern European (CEE) business to Zentiva for an undisclosed value.” Change of name from „EuroGenerics Holdings B.V.” to „Zentiva Netherlands B.V.” · See all events. Corporate Grouping User Contributed.
EuroGenerics Holdings B.V. sunt de fapt Zentiva Netherlands B.V, fapt ce ne arată că cel mai probabil compania Zentiva a eludat legea din România prin preluarea Labormed. Oamenii care apar ca beneficiari în compania Labormed din România sunt niște marionete declarate în acte pentru ca Al Sirona, compania care la rândul său cumpărat Zentiva, să își poată desfășura activitatea comercială în țara noastră.
AI Sirona Bidco, compania care apare în actele din Luxemburg a cumpărat Zentiva. Fuziunea acționarului majoritar al Societății Zentiva cu AI Sirona Bidco s.r.o. „Societatea a fost informată astăzi, pe 6 ianuarie 2020, de către acționarul său majoritar Zentiva Group as. privind fuziunea dintre Zentiva Group as. si AI Sirona Bidco sro., aceasta din urma fiind actionar unic al Zentiva Group as. Această fuziune a intrat în vigoare la 31 decembrie 2019. În urma fuziunii, compania Zentiva Group as. a încetat să existe, întregul său activ fiind transferat către societatea AI Sirona Bidco sro, care, la 31 decembrie 2019, și-a schimbat și forma juridică din societate cu răspundere limitată („sro”) în societate pe acțiuni („ca” ), precum și numele de la AI Sirona Bidco sro către Zentiva Group as.”, potrivit rapoartelor oficiale.
Consiliul Concurenței din Bulgaria a investigat tranzacțiile dubioase. Autoritatea bulgară de concurență a declarat în luna ianuarie 2020 că a deschis o procedură în legătură cu achiziționarea planificată a afacerii din Europa Centrală și de Est (CEE) a producătorului american de medicamente Alvogen de către AI Sirona (Luxemburg).
AI Sirona (Luxemburg) Acquisition este proprietatea uneia din cele mai mari firme de private equity din lume Advent International. AI Sirona (Luxemburg) Acquisition, o unitate a companiei de capital privat cu sediul în SUA, Advent International, este proprietarul AI Sirona Bidco din Republica Cehă, care a absorbit la 31 decembrie 2019 compania farmaceutică cehă Zentiva Group. AI Sirona Bidco a achiziționat Zentiva Group în septembrie 2018 de la o unitate a Sanofi Aventis Europe.
În ECE, Alvogen are peste 1.000 de angajați, comercializează peste 200 de produse generice și fără prescripție medicală în mai multe domenii terapeutice, inclusiv mărcile Lactacyd, Persen și EuBiotic. Mărcile Alvogen dețin poziții de lider pe piață în 14 piețe din ECE, inclusiv România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Rusia și piețele balcanice. În România Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Alvogen CEE KFT de către AI Sirona Acquisition SARL, în loc să investigheze încălcarea legii. Oare cât a fost șapga? Domnul Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței din România, nu a auzit nimic despre aceste tranzacții dubioase cu companii fantomă din Luxemburg? (Vezi aici Acordul Consilului Concurenței)
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Impostura și Corupția în cadrul Academiei Române, cel mai înalt for de știință și de cultur… […]
[…] Impostura și Corupția în cadrul Academiei Române, cel mai înalt for de știință și de cultur… […]
[…] Impostura și Corupția în cadrul Academiei Române, cel mai înalt for de știință și de cultur… […]
[…] Impostura și Corupția în cadrul Academiei Române, cel mai înalt for de știință și de cultur… […]