Mulțumesc pentru publicarea articolelor mele.
Rămân tot mai plăcut impresionat de această realizare numită „Jurnalul Bucureștiului”, care este cu adevărat extraordinară și care se detașează tot mai mult față de toate celelalte publicații, inclusiv de cele considerate ca fiind cele mai bine realizate. Numai o minte genială poate realiza ceea ce nu pot face nici cei mai talentați. Cu prețuire,
N. Grigorie Lăcrița (Juridice–Profesionişti)
Rezumat. Acest articol este întocmit pe baza prevederilor din Biblie și are ca scop să prezinte cum oamenii, atât din prima omenire, cât și din a doua omenire[1], au fost făcuți și s-au înmulțit prin incest. Părerile asupra „adevărurilor biblice” folosite în elaborarea acestui articol sunt dintre cele mai diferite, până la contradictorii, agresive și fanatice (și chiar mai mult) și aparțin fiecăruia.
Prin incest se înțeleg raporturile sexuale între rude în linie directă, respectiv între părinți și copii sau între frați și surori. Majoritatea religiilor (mari) interzic şi condamnă căsătoria dintre rude până la gradul 8. În majoritatea culturilor, incestul reprezintă o interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe, deoarece are implicații nedorite din punct de vedere biologic, genetic, social și religios.
- Degenerările generate de relaţiile incestuoase
Istoria și știința demonstrează că urmașii rezultaţi din relaţii incestuoase s-au născut și se nasc oricând cu grave probleme de sănătate şi nu au fost și nu vor fi niciodată capabili să ducă o viață normală, de oameni obișnuiți. Exemplele sunt multe[2], dintre care aici menționez numai unul dintre cele mai grave cazuri de acest gen, cel care a fost al regelui Carlos al II-lea al Spaniei (1661 – 1700), cel supranumit „Cel Vrăjit”.
După peste 200 de ani de mariaje incestuoase între înaintașii lui, acesta s-a născut: 1) cu o limbă atât de mare, încât de-abia putea vorbi şi 2) cu o mandibulă atât de dezvoltată, încât îi era foarte greu să mestece. Era handicapat, retardat, needucat și atât de urât, încât prima lui soție s-a speriat de el. Când a murit, medicul care i-a făcut autopsia a avut impresia că are în fața ochilor cadavrul unui monstru. Însă nimic nu fusese din vina lui Carol al II-lea; toate acestea erau doar tristul rezultat al unui șir lung de căsătorii incestuoase făcute din avariție și frică – frica de a dilua puterea Casei de Habsburg.[3]
Din cauza degenerărilor, generate de aceste relaţii incestuoase, s-au născut tot mai mulți urmași cu probleme grave de sănătate, cu dizabilităţi serioase în linia dinastică de Habsburg, ceea ce a făcut ca această dinastie să se stingă odată cu moartea lui Carlos. În condițiile în care istoria demonstrează că urmașii rezultaţi din relaţii incestuoase: 1) s-au născut cu grave probleme de sănătate şi 2) că nu au fost capabili să ducă o viață normală, de oameni obișnuiți, întrebarea care se pune este următoarea: cum a fost posibil ca neamul omenesc să se fi înmulţit, inițial, numai prin incest:
a) atât prin Adam și Eva, adică în prima omenire, care a existat de la facerea omului de către Dumnezeu și până la Potop
b) cât și prin cei 8 membrii ai familiei lui Noe (Noe cu soţia şi cei trei fii ai lui Noe cu soţiile lor), adică în a doua omenire, care există de la Potop și până în zilele noastre.
Adevărurile biblice conform cărora neamul omenesc s-a înmulţit, inițial, numai prin incest: 1) ridică numeroase și mari semne de întrebare, pe multiple planuri, în special pe plan științific și pe plan religios, și 2) îi sperie pe mulţi, ţinându-i departe de a crede în cuvântul Scripturii şi în glasul Bisericii.
Problema incestului dintre Adam și Eva fiind deosebit de delicată, o voi aborda cu respectarea întocmai a consemnărilor din Biblie.
„7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7), „18 Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.»” (Geneza 2:18), „21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei.” (Geneza 2:21)
Un somn adânc. Plănuind să-i creeze lui Adam o tovarăşă din corpul omului, Dumnezeu l-a făcut să cadă într-un somn adânc, care poate fi comparat cu starea de inconştienţă sub anestezie. Într-adevăr, operaţia chirurgicală pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Adam în timpul somnului a fost că a retras una din coastele acestuia şi a umplut locul ei cu carne. „22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.” Coasta lui Adam a format materialul de bază din care a fost construită tovarăşa lui. „23 Și omul a zis: «Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.»”
Aceea care este os din oasele mele. Adam a recunoscut în Eva parte din propria lui fiinţă. De aici înainte, urma să o iubească ca pe propriul trup, pentru că iubind-o pe ea, el se iubea pe sine. Deci, problema „incestului” nu începe de la Cain şi sora sa, aşa cum s-ar crede, ci porneşte chiar de la primii oameni, de la Adam şi Eva, și aceasta ca urmare a faptului că trupul Evei a fost făcut din coasta lui Adam, şi ca urmare, din punct de vedere al rudeniei de consangvinitate[4], Adam şi Eva erau mai apropiaţi decât un frate cu o soră, sau decât un tată cu o fiică.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică legătura de sânge dintre Adam și Eva: „A îngăduit ca sora lui Adam să-i devină acestuia soţie; sau mai bine-zis, nu sora, ci fiica sa; sau poate nici fiica lui, ci ceva mai mult, însuşi trupul lui. Iar legătura lor a stabilit-o direct de la început, ca pe o stâncă, unindu-i într-un singur întreg. De aceea nici pe femeie n-a făcut-o dintr-o natură străină lui Adam, pentru ca acesta să nu se lege cu ea ca şi cu o străină, şi nici n-a oprit căsnicia la unirea lui Adam cu Eva, ca acesta să nu se despartă, datorită unirii lui cu o singură femeie, de restul neamului omenesc.” Deci, conform explicațiilor date de Sfântul Ioan Gură de Aur, legătura de sânge care a existat între Adam și Eva este de cel mai înalt grad de rudenie care a existat vreodată în existența neamului omenesc. Pe perioada în care Adam și Eva au trăit în Grădina Edenului, aceștia nu au dat naștere la copii.
După ce au fost izgoniți din Grădina Edenului, Adam și Eva au născut pe Cain, pe Abel, pe Set și pe alți copii, așa după cum rezultă din următoarele versete din Biblie, Vechiul Testament, cartea Geneza. „1 Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată și a născut pe Cain. Și a zis: «Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!»” (Geneza, capitolul 4, versetul 1). Din această relație sexuală incestuoasă, dintre Adam și Eva, care este primul incest din Biblie, s-a născut primul om născut din oameni (Adam și Eva fiind făcuți de Dumnezeu), pe Cain, care va deveni cel dintâi criminal al lumii. Cain l-a omorât pe fratele său Abel, fără ca acesta să aibă vreo vină cât de mică (a se vedea Geneza, capitolul 4, versetele 3 – 8).
Neexistând alte fete decât surorile lor, Cain, Abel și Set s-au căsătorit cu surorile lor. Cain s-a căsătorit cu sora sa Calmana, Abel s-a căsătorit cu sora sa Delvora, Set s-a căsătorit cu sora sa Asvama, și, de aici încolo, căsătoriile incestuoase au continuat, dar fiind mereu în scădere (fără a dispărea complet) pe măsură ce populația lumii se înmulțea și se diversifica tot mai mult. În Biblie sunt consemnate și numeroase alte inceste, dintre care voi aminti numai câteva, respectiv: Incestul dintre Lot cu cele două fiice ale sale: „Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.” (Geneza 19:30-36)
Avraam (circa 2150–2000 î.Hr.), alesul lui Dumnezeu, s-a căsătorit cu sora sa vitregă, Sara, conform Geneza 20:12: „De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; și a ajuns să-mi fie nevastă.” Patriarhul Iacob, îndemnat să-şi ia de femeie pe una dintre fetele unchiului său după mamă, se căsătoreşte cu Rahela, verişoara lui de gradul I. Tot cu o verişoară de gradul I se căsătoreşte şi Esau, fratele lui Iacob. Dumnezeu nu a interzis căsătoria întra-familială (incestul) până mult timp, atât după facerea lui Adam și a Evei, cât și după Potop, respectiv până când au existat suficienţi oameni astfel încât acest tip de căsătorie să nu mai fi fost necesar (Levitic 18:6-18). Dintre numeroasele inceste celebre din istorie, sunt de amintit fie și numai următoarele:
Mizerabilul Papa Alexandru al VI-lea (1 ianuarie 1431–18 august 1503) a întreținut relații sexuale, pe lângă multe amante pe care le avea, și cu depravata fiică sa, Lucrezia Borgia, în timp ce aceasta mai avea relații sexuale, printre numeroși alții, și cu frații săi. Nebunu de împărat Nero a avut relații sexuale cu depravata și criminala sa mamă, Agrippina, pe care a și omorât-o.
- Consecințele facerii primilor oameni și a înmulțirii acestora prin incest
Așa după cum am mai arătat, știința ne spune că există urmări grave de pe urma căsătoriilor între rude. În contextul celor de mai sus, se pune și următoare întrebare justificată: ce oameni au urmat din relațiile incestuoase dintre Adam și Eva și dintre urmașii acestora? Răspunsul îl găsim în următoarele versete din Geneza: „5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău, 6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui. 7. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Geneza 6:5-7)
Au venit apele potopului pe pământ (Geneza 7:10) și a pierit orice făptură care se mișca pe pământ (Geneza 7:21), rămânând numai Noe cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. (Geneza 8:18) „18 Fiii lui Noe erau: Sem, Ham și Iafet;” (Geneza 9:18) și din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.” (Geneza 9:19). Deci, se poate spune că, relațiile incestuoase dintre Adam și Eva și dintre urmașii acestora au avut cele mai grave consecințe, respectiv: 1) răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău, ceea ce a făcut, 2) ca Domnului să-i pară rău că a făcut pe om pe pământ, fapt pentru care, 3) S-a mâhnit în inima Lui atât de tare că a șters de pe fața pământului pe omul pe care l-a făcut. Deci, după ce Domnul i-a făcut pe oameni pe pământ prin incest, i-a pară rău că i-a făcut așa (că a greșit) și a găsit soluția de a-și repara greșeala prin a șterge (extermina) de pe fața pământului pe oamenii pe care i-a făcut prin propriile sale greşeli. „Trebuie să punem la îndoială logica poveştii de a avea un atotştiutor şi atotputernic. Dumnezeu a creat oameni cu defecte şi apoi i-a învinovăţit pentru propriile sale greşeli.” (Gene Roddenberry)
Ce a urmat ? A urmat o a doua omenire, cea de după Potop, făcută de Dumnezeu. Dar cum a fost făcută această a doua omenire ? A fost făcută să se înmulțească tot prin incest, ca și prima. Așa după cum am mai arătat, după ce au venit apele potopului pe pământ (Geneza 7:10), a pierit orice făptură care se mișca pe pământ (Geneza 7:21), rămânând numai familia lui Noe, respectiv Noe cu nevasta sa și cei 3 fii ai săi, cu nevestele lor (Geneza 8:18). „Fiii lui Noe erau: Sem, Ham și Iafet;” (Geneza 9:18) și din ei s-au răspândit (prin incest– s.N.G.L.) oameni peste tot pământul.” (Geneza 9:19). Cum, după Potop, pe tot pământul rămăsese numai familia lui Noe, este ușor de înțeles că și în a doua omenire, oamenii s-au înmulțit tot prin incest (pentru că nici nu avea cum altfel), din familia lui Noe și s-au răspândit peste tot pământul. Așa după cum am precizat și la început, acest articol este întocmit numai pe baza prevederilor din Biblie, în strictă conformitate cu acestea, și are ca scop să prezinte cum oamenii, atât din prima omenire, cât și din a doua omenire, au fost făcuți și s-au înmulțit numai prin incest.
- Ascultă și cealaltă parte
„Audiatur et altera pars”, adică „a se asculta și cealaltă parte” reprezintă un principiu de drept fundamental, aplicat de peste 2.000 de ani în majoritatea sistemelor de justiție, inclusiv în cel românesc. În cazul oricăror controverse, pentru a se putea stabili corect adevărul și a se trage o concluzie corectă, este obligatoriu să se asculte fiecare parte, respectiv opiniile contradictorii. Nu se poate vorbi de o justiție corectă dacă se ascultă numai o parte, numai o opinie. În domeniul religiei, acest principiu obligă la exprimarea opiniilor contradictorii, respectiv: 1) al celor pro-religie și 2) a celor care: 2.1) trăiesc ca și când Dumnezeu nu ar exista, 2.2) nu sunt de acord cu dogmele religioase, (2.3) sunt contra religiei. În baza respectării acestui principiu fundamental (de drept și de viață), se prezintă cele de mai jos.
Moise, întâiul autor biblic, care a trăit (în jur) între anii 1593-1473 î.Hr.: (1) a început să scrie primele 5 cărți din Vechiul Testament (Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom) în jurul anului 1513 î.Hr., şi (2) a relatat (în scrierile sale) evenimentele credinţei în Dumnezeu (în mare parte) și pe baza „tradiţiilor sfinte orale” de dinaintea sa, unele (posibil) transmise de mai multe mii de ani, din generaţie în generaţie. Deci, dogma Vechiului Testament are la bază aceste scrieri ale lui Moise, vechi de circa 4.500 de ani. Ori, pe parcursul acestor circa 4.500 de ani, omenirea a cunoscut continuu progrese foarte mari, în toate domeniile vieții sociale, economice și spirituale.
În zilele noastre, și cu atât mai mult în viitor, tot mai mulți oameni nu mai sunt de acord cu dogmele religioase conform cărora: gândirea excesivă dăunează credinței; oamenii cu o gândire logică, analitică și rațională nu pot ajunge la o viziune temeinică despre Dumnezeu; credința trebuie trăită, nu gândită; Dumnezeu nu poate fi găsit decât în suferință etc. Dezvoltarea permanentă și tot mai mult a gândirii logice, analitice și raționale, ca și cuceririle științifice, au făcut să se instaureze un nou ideal de umanitate și o „religie a rațiunii”, adică o abordare a religiei pe baze raționale, care schimbă perspectiva asupra rolului și naturii lui Dumnezeu.
Tot mai mult se consideră că: trebuie pusă rațiunea mai presus de dogme; numai gândirea logică, analitică și rațională ne poate da certitudinea pe care o căutăm; „Modul de a vedea, prin credinţă, este de a închide ochiul raţiunii.” (Benjamin Franklin). „Cel care nu vrea să gândească e bigot, cel care nu poate să gândească e prost, cel care nu îndrăzneşte să gândească e sclav.” (William Drummond). „Vrea Dumnezeu să prevină răul, dar nu poate? Atunci nu e omnipotent. Poate, dar nu vrea? Atunci e malefic. Şi poate, şi vrea? Atunci de unde vine răul? Nici nu poate, nici nu vrea? Atunci de ce să fie numit Dumnezeu?” (Epicur). „Dumnezeu creează oameni cu defecte şi apoi îi învinovăţește pentru propriile sale greşeli.” (Gene Roddenberry).
Mulți sunt și oamenii care, și în zilele noastre, trăiesc momente de frică, de groază la gândul că Dumnezeu s-ar putea: 1) „să vadă că răutatea omului este mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui sunt îndreptate în fiecare zi numai spre rău, 2) să-i pară rău că a făcut pe om pe pământ și Să se mâhnească în inima Lui și 3) să zică „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut”, pentru a doua oară. Sub emoția puternică a unor asemenea temeri, unii dintre aceștia au ajuns să considere că ștergerea întregii omeni de pe fața pământului, atât prin Potopul lui Noe (care a fost) și, posibil, și prin cel de-al doilea care ar urma[5], este cel mai mare genocid care a existat de când a fost făcut pământul, fapt pentru care „Dumnezeu ar trebui executat pentru crime împotriva umanităţii.” (Bryan Emmanuel Gutierrez). Alte păreri, inclusiv ale unor personalități marcante ale istoriei, sunt la fel de radicale, dar m-am oprit numai la cele de mai sus. Deci, părerile asupra „adevărurilor biblice folosite în elaborarea acestui articol” sunt dintre cele mai diferite, până la contradictorii, agresive și fanatice (și chiar mai mult) și aparțin fiecăruia.
Bibliografie
- Revista „Centrul de studii privind facerea lumii”. S-au înmulțit Adam şi Eva prin incest? Dan Tudorache. Adam, Eva și familia lor
- Incestul în Biblie
- Despre urmașii rezultaţi din relaţii incestuoase
- Biblia care prezintă următoarele avantaje: 1) este „în format electronic; 2) este cu acces gratuit, liber și ușor de folosit; 3) are comentarii și explicaţii foarte importante după (aproape) fiecare verset; 4) fiecare verset care are comentariu, poate fi deschis și poate fi văzut comentariul păstrând deschisă Biblia acolo unde citești; 5) are un limbaj mult mai pe înțelesul omului de rând, față de alte biblii; 6) este actualizată la câțiva ani, în funcție de noile descoperirile arheologice și/sau din alte noi surse.
- [1] „Prima omenire” este cea care a existat de la facerea lui Adam și a Evei și până la Potop. „A doua omenire” este cea care există de la Potop și până în zilele noastre.
- [2] S-au înmulțit Adam şi Eva prin incest?
- [3] Carol al II-lea al Spaniei, regele diform, cu capul plin de apă
- [4] Consangvinitate. Raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă. Spre exemplu, copii împăratului Solomon, născuţi cu cele (circa) 700 de neveste şi 300 de ţiitoare (concubine) erau rude (fraţi, surori) prin consangvinitate, adică aveau acelaşi tată, dar mamele erau diferite.
- [5] „Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2Petru 3:10). Cu toții observăm că asupra lumii planează pericolul unui al doilea Potop, dar acesta va fi de foc, printr-un război nuclear, în urma căruia „pământul, cu tot ce este pe el, va arde”.
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului)
Articole asociate
Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului. Cărți publicate de către autorul Nicolae Grigorie-Lăcriță
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…