Viața a întrebat moartea: de ce oamenii mă iubesc pe mine, dar te urăsc? Moartea a răspuns: pentru că tu ești o minciună frumoasă iar eu un adevăr dureros, a scris un autor anonim. „Există viață după moarte?” Este o întrebare care a preocupat omenirea încă de la începuturile civilizației. Un răspuns clar nu există, ci fel de fel de cercetări, presupuneri, uneori divagații și speculații, singura certitudine a vieții noastre fiind moartea. Dacă am ști cu siguranță că există, am fi feiriciți știind că nu se sfârșește totul odată cu încetarea vieții! Este un vis, dar poate și-o iluzie, în tot cazul o speranță la care tânjim! Se pare totuși că modul în care percepem viața și moartea este ceva mult mai complicat decât credem. Este cea mai esențială și dramatică întrebare a speciei umane „unde mergem când murim și dacă există viață după moarte sau totul se termină odată cu ea”! Asta e o întrebare ontologică chinuitoare pentru noi toți și, pentru cercetători, este un vast domeniu de cercetare care poate ascunde riscuri și concepții greșite cu privire la constatările și concluziile ce pot fi trase.
Adevărul este că nimeni nu vrea să moară. Cu toții ne dorim să trăim cât mai mult posibil. Să luăm un exemplu din natură: în fiecare an, după moartea naturii în perioada de iarnă, vine reînnoirea ei în primăvară. Ramurile copacilor care par uscați încep brusc să-nmugurească, iar dezamăgirii și pesimismului pe care le simțim odată cu moartea naturii, îi urmează speranța și optimismul, cu crezul că poate și pe noi Dumnezeu nu ne-a uitat, că viața continuă. Care este sensul vieții noastre și care ar putea fi motivul pentru care, ca ființe conștiente dispărem, este o altă întrebare! Știm că facem parte din lumea naturală cu care interacționăm. Atât! Poate există însă un plan și pentru noi, un motiv pentru existența noastră până la urmă? Cine știe, rămâne de cercetat și, de ne-o fi în putință, vom găsi răspunsurile la întrebări. Multe culturi antice (dar și mai noi), credeau într-un „eu” superior, într-o putere ascunsă în noi și care ne poate direcționa.
Conform acestei credințe, odată ce sinele nostru inferior își va da seama de existența celui superior, atunci se va elibera de așa-zisa realitate iluzorie a minții. Într-adevăr, dacă credem rezultatele ultimelor cercetări în fizică despre natura materiei, atunci lumea care ne apare prin simțurile noastre este formată în proporție de 99% dintr-o realitate iluzorie! Cu ajutorul fizicii cuantice, a teoriei cuantice (teorie care explică fenomene fizice la scară atomică şi subatomică), s-a demonstrat dubla simultaneitate a particulelor subatomice, fapt care a condus la multe teorii noi și interesante, una dintre ele fiind „Teoria multiversului” după care universul se ramifică cuantic de fiecare dată, ducând la un multivers în creștere, în care toate scenariile posibile s-au întâmplat sau se vor întâmpla!
Deci, poate că viețile noastre progresează în multe realități paralele și diferite. Nu așa că ați simțit câteodată un sentiment ciudat, cunoscut sub numele de „Déjà Vu” și senzația că ceva este pe cale să se întâmple? Poate că atunci chiar ați fi călătorit într-o altă realitate, poate ați văzut printr-o mică crăpătură a zidului, o parte din viitor, pe care n-ați conștientizat-o! Toate aceste lucruri interesante voi încerca să le elucidez, cât mi-e posibil, pentru o mai bună înțelegere.
Hai să vedem însă pe scurt, ce spune Ortodoxia. Mulți cred că ciclul vieții umane începe cu nașterea și se termină cu moartea. Pentru creștini, însă, viața continuă și după moarte. Cu siguranță, nu este vorba despre transmigrarea în animale inferioare conform pasiunilor la care a cedat omul în timpul vieții, cum susține Platon, ci despre înviere și viață veșnică. Creștinul trăiește cu speranța învierii, cautând nemurirea. Există însă nemurire? Cert este că omul moare și asta s-ar datora neascultării Creatorului, înrăirii și-astfel durerea, boala și moartea îl vor însoți în fiecare clipă. Dorința tuturor oamenilor este să învingă moartea și să recâștige nemurirea, dorința fiindu-le satisfăcută parțial de perpetuarea speciei, prin care omul continuă să existe sub forma descendenților săi.
Iată cum descrie apostolul Iacov această progresie către moarte: „Fiecare este împins la păcat de propria sa dorință rea și când păcatul stăpânește sufletul omului, el naște moartea” (Iacov 1.15). În interiorul nostru există două minți, mintea duhului și mintea trupului. Apostolul Pavel, în scrisoarea sa către Romani spune: „Căci mintea cărnii este moarte, dar mintea duhului este viață și pace”. Adică, „dacă trăim după dorințele cărnii, vom muri pentru totdeauna, în timp ce, dacă trăim după dictările Duhului Sfânt și vom duce la moarte dorințele rele ale trupului nostru, atunci vom trăi și chiar veșnic” (Romani, 8:2-10). Când se vorbește de necroză corporală, se referă la necroza pasiunilor corpului, nu a corpului în sine. Apostolul Pavel scrie către Coloseni: „Moartea patimilor trupului duce la moartea omului vechi și la dobândirea omului nou după Hristos. Bătrânul este ca un pom sălbatic, care are nevoie de altoire pentru a da roade. Această altoire se face cu viața în Hristos și cu sacramentele bisericii”. Deci, dacă cineva vrea să evite moartea fizică și spirituală, ar trebui să evite păcatul, pentru că păcatul este responsabil. Hristos spune celor paralizați și bolnavilor care au fost aduși la vindecare: „Păcatele voastre sunt iertate”, deci nu i-a vindecat imediat, le-a iertat mai întâi păcatele care i-au adus pe acești oameni nefericiți în această stare și-apoi i-a vindecat. Bineînțeles, asta nu înseamnă că boala și moartea nu ne vor găsi, dar creștinul le tratează ca fiind consecințe ale păcatului originar. Să vedem acum cum vede Noul Testament moartea. Atașamentul omului față de bunurile materiale îl face pe om să-și piardă sufletul. Sufletul său devine materialist și deloc spiritual, nefăcând nimic pentru sufletul său, drept pentru care îl pierde. Nu există nimic mai prețios decât sufletul uman. Evanghelistul Luca spune: (Ist, 26) „Căci ce folosește omului dacă câștigă lumea întreagă și își pierde sufletul? Sau, ce va da omul în schimbul sufletului său?”. Cazul lui Lazăr, ucenicul Domnului, este tipic pentru conceptul de somn și moarte (Ioan 11:11-44), deoarece, deși toată lumea credea că Lazăr a murit, Hristos le-a zis că a adormit și că apoi a înviat spunând: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.”
Odată cu învierea lui Lazăr, Hristos a vrut să anticipeze propria sa înviere care ar însemna și învierea tuturor oamenilor, sfârșitul morții și viața viitoare: „Cei care vor fi calificați să se bucure de viața viitoare și de învierea din morți, nu mai pot muri, pentru că trupurile lor sunt indestructibile și eterne. Ei sunt ca îngerii și fiii lui Dumnezeu”. Evanghelistul Luca ne asigură că, „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morților, ci al celor vii, trăind lângă El, în permanentă comunicare cu El.” (Luca 20, 35-38). Apostolul Pavel spune că moartea există pentru cei care trăiesc în păcat, în timp ce pentru creștini, care sunt botezați, se spovedesc, se împărtășesc, există viață veșnică. Credința bisericii e că nu este vorba despre morți ci, de cei care au adormit și pe care Isus îi va lua cu el, în a doua Sa prezență. Tot Ap. Pavel spune cum va fi corpul nostru după moarte. Acest trup nu este material, nu este perisabil, ci ceresc, este de altă natură. Este ca trupul Fecioarei Maria care nu a murit, ca trupul profetului Ilie care s-a arătat împreună cu Moise la Schimbarea la Față, ca trupul înviat al lui Hristos care s-a arătat de multe ori ucenicilor. Hristos S-a golit de veșmântul și slava dumnezeiască și S-a îmbrăcat cu trupul nostru muritor ca să ne mântuim sufletele.
El a venit pe pământ să ne ducă sus la cer și să ne dea nemurirea pe care o pierdusem. Se merită fiecare sacrificiu, fiecare luptă, fiecare privare, fiecare răbdare pentru această speranță a vieții veșnice. Păcatul și mai ales egoismul și mândria l-au îndepărtat pe om de Dumnezeu, de Rai. Hristos a venit și cu învierea Sa ne-a adus propria noastră înviere, bucurie și fericire. De aceea, Paștele, când sărbătorim Învierea Domnului, este ziua cea mai fericită. Paștele înseamnă trecere, o trecere pentru evrei de la robia egiptenilor la libertatea Canaanului, în timp ce pentru creștini o trecere de la Răstignire la Înviere, de la moarte la viață, de la decădere la puritate. Să ne amintim ce cântăm în zilele învierii: „În ziua Învierii strălucim, oameni buni, căci de la moarte la viață și de la pământ la cer Hristos ne-a mutat”.
Ce se credea însă în Lumea Antică? Credința că sufletul este nemuritor a fost răspândită printre vechii egipteni, în timp ce trupul a fost îmbălsămat și hrana era pusă lângă el. La grecii antici, în loc de mâncare, puneau lângă morți obiectele lor preferate și ofrandele. Dar să vedem părerile lui Homer, Aristotel dar mai ales ale lui Platon, pentru a obține mai multe informații. În rapsodia Odiseei a lui Homer, numită și „Nekya”, unde se referă la morți, Ulise a mers să întâlnească sufletul lui Tiresias pentru a-i spune cum să se întoarcă în patria sa. Lângă el și-a văzut mama și mulți alți eroi ai Troiei. Este clar, așadar, că anticii credeau în sufletele morților, cu care puteau chiar conversa. Aristotel credea că sufletul este cauza „în mișcare”, adică cea care dă mișcare și viață. Potrivit lui Aristotel, atât plantele, cât și animalele au suflet, nu doar oamenii. Plantele au un suflet nutritiv, animalele un suflet nutritiv și motor, iar omul un suflet nutritiv, motor și rațional.
Platon se referă la aceste subiecte în Phaedon- despre suflet, în Gorgias și Politeia (una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Platon, scrisă în jurul anului 380 î.Hr. și finalizată în jurul anului 374 î.Hr). În dialogul Phaedon, spune că adevărații filozofi nu au frică de moarte, iar Socrate spunea: „sufletele noastre sunt de natură divină, odată desprinse de trup, ele se reîntorc la ceruri”. Anticii au ajuns la concluzia că există o altă lume, că există un trup fizic și un suflet (spirit) și că atunci când trupul moare, spiritul se duce în altă lume, paralelă cu cea fizică, ascunsă în particule minuscule, invizibile.
Datorită faptului că noi trăim într-un spațiu tridimensional, nu putem comunica cu aceste lumi invizibile ce trăiesc în alte dimensiuni, ce pot fi 4,5,6,7. Rezultă astfel următoarele concluzii:
- Anticii credeau în nemurirea sufletului și în pedeapsa după moarte conform faptelor fiecăruia.
- Credeau că există un iad, numit Tartar, unde merg cei răi, și un paradis, numit Câmpurile Elizee sau Insulele Binecuvântate, unde merg cei buni.
- Crime grave erau pedepsite cu osânda veșnică în Tartar .
- Infracțiunile mai puțin grave, pentru care cei care le-au săvârșit și s-au pocăit, au fost pedepsite pentru o anume perioadă de timp, conform infracțiunii și-apoi scutite de pedeapsă.
- Infracțiunile minore au fost pedepsite pentru o perioadă, dar au fost curățate și scutite de pedeapsă.
- Cei drepți s-au înălțat și au locuit în locuri foarte frumoase, unde s-au bucurat pentru totdeauna.
- Anticii credeau că în Hades există pocăință, care îi eliberează de pedeapsă, contrar credinței creștine, care învață că „în Iad nu există pocăință”.
Dar, să revenim la Platon. Acesta a descris în lucrările sale că lumea reală nu este cea ce percepem prin simțurile noastre, această lume nefiind altceva decât o reflectare a lumii reale a ideilor, care nu este vizibilă și perceptibilă simțurilor noastre. Dacă am mări de ex. o bucată de lemn, o celulă din corpul nostru, orice, cu microscopul electronic de milioane de ori, până la nivel subatomic, vom descoperi că ceea ce percepem ca materie solidă, nu este altceva decât energie, care prin simțurile noastre este percepută ca materie solidă. De asemenea, se știe că ochiul uman percepe o frecvență limitată a radiației solare, de la 400 la 700 de nanometri și culorile văzute nu există de fapt. Acestea rezultă din reflecțiile de pe diferite obiecte, pe care cade spectrul luminii solare, reflecții ce ajung la ochiul nostru, la receptorii senzoriali din retină, numiți conuri și bastonașe, ca apoi senzațiile optice, prin fibrele nervilor optici, să ajungă la centrii optici ai cortexului, responsabili de vedere, din lobii occipitali ai encefalului nostru. Ochiul uman nu poate procesa un spectru mare de radiații. Deci, în realitate, totul este alb în jurul nostru, traducând diferitele reflexii în culori. De ex. vedem copacii verzi, când aceștia absorb toate culorile spectrului in afară de verde, pe care îl reflectă. Lumina se comportă atât ca radiație electromagnetică, dar și ca particule, așa-numiții fotoni. Întâmplător oare, 99% dintre oamenii care au avut o experiență după moarte vorbesc despre o lumină albă care nu i-a orbit? Deci Platon a scris (acum 2500 de ani), că această lume nu este reală și că lumea reală nu este percepută prin simțuri, deci știa el ceva mai mult poate decât noi. Este însă foarte interesant să vedem tradiția greacă modernă, adică modul în care oamenii trăiesc marele eveniment al morții. În multe cântece populare, lumea de jos este imaginea negativă a lumii superioare. Tot ceea ce este bun și frumos în lumea de sus, nu există în lumea de jos. Credința grecească este o credință a bucuriei. „Bucurați-vă, oameni buni, căci răsplata noastră este mare în ceruri”. În concluzie, anticii ne-au învățat cumpătarea pentru această viață, dar Hristos ne-a învățat bucuria pentru această viață și credința pentru viața următoare.
În zilele noastre, cercetările continuă să se facă pe această temă! Autorul cărții „Există viață după moarte?”, Anthony Peake, profită de curentele filozofice și religioase, le combina cu cele mai moderne descoperiri științifice, pentru a răspunde la întrebarea dacă „Fizica cuantică îl confirmă pe Platon” sau nu. Se bazează firește și pe mărturiile comune ale celor care s-au apropiat de moarte, dar găsește și elemente comune cu unele boli psihice, cu epilepsia, pentru a ajunge la concluzia sa. Cercetările recente în ceea ce privește reacția creierului unei persoane în clipele în care e pe moarte denotă că, în acele momente finale, muribundul își urmărește viața-ntreagă sub forma amintirilor. El susține că în puctul final, conștiința intră într-o altă realitate perceptivă, timpul subiectiv este întins într-o asemenea măsură, încât ultimele microsecunde sunt percepute subiectiv ca o viață întreagă. Deasemeni, susține că datele necesare pentru a crea această „performanță” sunt încărcate din vidul cuantic în punctul de energie zero, creând o simulare holografică pe care o numește „Moment”.
Cercetări recente în cosmologie sugerează că, tot ceea ce percepem ca materie este de fapt alcătuit din informații, cunoscute sub numle de „teoria holografică”. Conștiința este pur și simplu un proces prin care aceste date sunt transformate într-un univers aparent real, tridimensional al materiei. În realitate, consideră el, marea majoritate dintre noi retrăim o simulare a vieții noastre, care a fost încărcată în conștiință de câmpul informațional. Dovezile că ne retrăim viețile provin din experiențe, precum déjà vu și premoniții. Visele de premoniție sunt cele ce ne avertizează de ceva ce se va întâmpla. Așa a fost visul lui Iosif, soțul Fecioarei Maria, care l-a avertizat să plece cu Maria și cu Iisus pentru a scăpa de uciderea pruncilor, visul lui Temistocle, învingătorul bătăliei de la Salamina, visul soției lui Cezar, Calpurnia, în noaptea dinaintea asasinării lui în Senatul Romei, precum și cel al Președintelui Americii Abraham Lincoln, care și-a văzut trupul ucis pe catafalc, puțin înainte de asasinarea lui, împușcat într-o lojă de teatru.
Cea mai importantă parte a teoriei lui Anthony Peake, care se bazează pe universuri paralele și dimensiuni multiple, a fost recent confirmată științific, prin descoperiri inovatoare în fizica cuantică, cosmologie și neuroștiință și, la ora actuală se desfășoară lucrări fascinante care investighează efectele substanțelor care modifică conștiința, cunoscute sub numele de entheogeni, la diferite universități din întreaga lume. Există dovezi pentru „Interpretarea multor lumi” din multe domenii ale cosmologiei. Anthony Peake susține că interpretările moderne, cum ar fi interpretarea „de sus în jos” a lui Hawking-Hertog, „Interpretarea comutativă” și modelul „Rezumatul istoriilor” al lui Richard Feynman, toate sugerează că existăm într-un „multivers”, în care rezultatul fiecărui eveniment, de la nivelul subatomic în sus, este codificat în câmpul de informații, ceea ce denotă că există un univers în care rezultatul fiecărei decizii pe care o luăm există.
Asta ar fi cauza, după spusele lui, a ceea ce numim deja vu și a premonițiilor inexplicabile care ne pot salva viețile, este „vechiul” nostru sine, care trăiește mereu cu noi, numit și „Demon” de Socrate, cu înțeles de suflet, o entitate care cunoștea viața lui Socrate, inclusiv viitorul lui, a fost „vocea” care a ghidat-o pe Ioana d’Arc, conceptul de „Demon” avându-și rădăcinile în filosofia greacă și, împreună cu omologul său uman, „Idolon”, fiind o diadă a conștiinței. Demonul revine de mai multe ori, de fiecare dată învață mai multe, folosește aceste cunoștințe pentru a proteja numeroșii săi idoli, el este cum s-ar spune „Îngerul nostru Păzitor”, „idolii” fiind, după cum sugerează cuvântul, replici muritoare. Într-o altă carte a sa, „Deschiderea ușilor percepției”, Anthony Peake propune un model, numit Spectrul Huxleyan în care susține că toate ființele umane se află undeva de-a lungul acestui spectru.
Aceasta începe de la „neurotipice”, ale căror „porți ale percepției” sunt închise, până la oamenii care suferă de la o migrenă clasică, la epilepsie (epilepsie temporală), schizofrenie, Alzheimer, autismul chiar fiind deasemeni o caracteristică a acestui lucru. Deci, susține el, când „porțile percepției” sunt deschise, atunci canalele de comunicare dintre Demon și Idol sunt cele mai eficiente. O altă temă interesantă ce atinge, este Reîncarnarea. În reîncarnarea clasică, sufletul se renaște ca fiind altcineva, într-un alt moment și, de obicei, într-o altă locație. Această nouă personalitate nu are amintiri despre existența ei anterioară, suferă de ceea ce Platon numea „amnezie”, „uitare”. Această nouă personalitate începe de la capăt și, în cele mai multe cazuri, trăiește această nouă viață fără a ține seama de viețile ei anterioare, doar câteodată apărând. Toate dovezile de reîncarnare provin de la indivizii rari care spontan, au amintiri din viețile lor anterioare. Aceștia sunt de obicei copii mici, care pretind că sunt altcineva, care a trăit înainte de a se naște ei, chiar în alte locații străine, la distanțe, pe care sunt în stare să le descrie cu o mare exactitate, unii având chiar talente deosebite în diverse domenii, pentru vârsta mică. În ultimii ani, un număr de adulți și-au amintit „viețile anterioare” în timp ce se confruntau cu stări de transă induse hipnotic, putând descrie epoci și locuri unde au trăit, ocupații, unele complet diferite de cele actuale, fiind în stare să vorbească curent limbi străine cu totul necunoscute până atunci. Anthony Peake consideră că transmigrarea sufletelor de la un corp la altul, este o călătorie prin timp și spațiu care nu poate fi explicată în niciun fel de știința modernă, reîncarnarea fiind un scenariu după moarte în care o persoană continuă să trăiască chiar dacă corpul și creierul i-au murit. Fiecare nouă viață este diferită, din mărturiile unor subiecți, rămânând căte ceva din viețile anterioare, care se trezesc la un moment dat în viața nouă, conștiința transportând experiențele și învățămintele pe care le-au dobândit anterior. Aceste cunoștințe și experiența ajută Demonul („vechiul nostru sine, altfel spus, sufletul) să negocieze pericolele și provocările din mediu, ca personajul să le evite, apărând sub formă de premoniții, mesaje de altundeva, că pericolul este aproape.
Ca aplicații ale acestei idei, este filmul „Groundhog Day ”, în care eroul trăiește aceeași zi din nou și din nou, iar în fiecare nouă zi aplică cunoștințele acumulate în zilele precedente. Gnosticismul, bazat pe filozofiile grecești clasice precum Misterele Eleusine și învățăturile lui Platon, sugerează că această realitate în care ne aflăm este o iluzie creată de un fals zeu. Acest univers fals este cunoscut ca „Vidul” fiind prinși în el. Alte filme, The Matrix ”, „ Interstellar ”, „Vanilla Sky”, „The Man in the High Castle” și nenumărate altele prezintă aceste idei ca pe o formă de ficțiune. În tot universul există probabil și alte specii inteligente, fiecare dintre acestea având propriul Super-Demon. Conștientizarea și cunoașterea Super-Demonului este accesată atunci când oamenii sunt hipnotizați. Nu este vorba despre „viețile trecute”, susție autorul, în sensul reîncarnării, ci, despre accesarea bazelor de date ale întregii experiențe umane. Aceste concluzii ar explica „memoria” ADN-ului și epigenetica. Deasupra Super-Demon, consideră el, e „Dumnezeu-Demon”, ceea ce hindușii numesc Brahman și ceea ce cabaliștii numesc „Sau Ain Sof”. Această idee este din nou centrală pe învățăturile lui Platon: că suntem cu toții într-o stare de amnezie, din care trezindu-ne, vom descoperi cine suntem cu adevărat. Aici pe Pământ fiecare din noi este diada Demon-Idol și Demonul este sufletul. Trăind multe vieți, el se îndreaptă spre perfecțiune, fiecare viață folosită făcând viața următoare puțin mai perfectă și-așa, putându-se să se ajungă la așa-numita Bodhisattva, adică o ființă care poate atinge cunoașterea perfectă (din sanscritul „bohdi”, perfect și „sattva”, ființă sau esență), gata de-a atinge unitatea cu Dumnezeul Demon. Aceasta ar avea ca rezultat, ca o astfel de Omenire să se trezească din vis și să rupă ceea ce marele poet gnostic britanic William Blake a numit „cătușe forjate de minte” și, aidoma ca prizonierul din Peștera lui Platon, să-și dea seama că ceea ce credeam noi că este realitate, până la urmă sunt doar umbre pe perete, iar ceea ce percepem ca idol este „Magie”. Teoria cuantică, fizica par să confirme exact filosofia greacă antică și în special tradiția orfico-pitagoro-platonică. Sufletul este purtătorul tuturor noilor informații-cunoaștere prin acțiunile, experiențele și gândurile sale adunate în timpul multiplelor sale întrupări, realizând progresiv modul în care este făcută lumea și funcțiile ei. Conform teoriei cuantice, după moarte, sufletul merge într-un alt univers.
Omul de știință Dr. Robert Lanza, cunoscut în lumea științifică, expert în medicină regenerativă și director științific al Advanced Cell Technology Company, votat de NY Times drept al treilea cel mai important om de știință în viață, autorul cărții „Biocentrism: How Life and Consciousness Are the Keys to Understanding the Nature of the Universe”, susține că viața nu se termină cu moartea trupului, ci poate dura mereu cu transmigrarea sufletului. Acesta a făcut cercetări ample asupra celulelor stem- (celule din organism cu un potential deosebit in terapii pentru inlocuirea celulelor defecte sau deteriorate) și multe experimente de succes privind clonarea speciilor de animale pe cale de dispariție. Este de părere că „viața nu este doar activitatea carbonului și a unui amestec de molecule, că trăim și apoi putrezim în pământ”. Acum câțiva ani a început să se ocupe de Fizică, Mecanica Cuantică și Astrofizică și-așa a apărut noua teorie a Biocentrismului, care ne învață că viața și conștiința sunt fundamentale pentru univers. Biocentrismul provine din cuvintele grecești „centrul vieții”. Este convingerea că viața și biologia sunt primordiale pentru realitate și că viața creează universul, nu invers. Deasemeni a spus că atunci când murim viața noastră devine o „floare eternă care se întoarce să înflorească în multivers”. Și a continuat: „Viața este o aventură care depășește modul nostru liniar obișnuit de gândire”. Teoria biocentrismului explică însă, că moartea nu poate fi atât de terminală pe cât credem că este, ne învață că moartea, așa cum o știm, este o iluzie creată de conștiința noastră. El crede că conștiința, viața înseși creează universul material, că spațiul și timpul nu există în modul liniar precum gândim, ci instrumente ale minții ființelor și, că moartea nu poate exista ca un concept real. Teoria sa presupune că nu există moartea conștiinței, ci doar gândul la moarte conștientă, oamenii identificându-se cu corpurile lor materiale, crezând că, din moment ce corpul va pieri, va pieri și conștiința. Dacă însă corpul primește conștiința în același mod în care televiziunea prin cablu primește semnale prin satelit, atunci, desigur, conștiința nu se termină cu moartea învelișului material. În realitate, conștiința există în afara limitărilor timpului și spațiului. Este capabil să fie oriunde: în corpul uman și în afara lui. Cu alte cuvinte, este nelocalizat. Lanza crede deasemeni, că mai multe universuri există simultan și într-unul dintre acestea, corpul poate fi mort, în timp ce în altul continuă să existe absorbind conștiința care a trecut în acest univers. Aceasta înseamnă că, conștiința unui muribund străbate un tunel și ajunge într-o lume asemănătoare cu cea pe care o locuia cândva, proces ce se repetă mereu. Deci putem vorbi de existența de Lumi Parale, o teorie controversată în comunitatea științifică, dar și cu susținători entuziaști, nu doar oameni care caută o speranță, dar și câțiva oameni de știință cunoscuți, fizicieni și astrofizicieni, care sunt de acord cu existența lumilor paralele și propun teoria universurilor multiple. Primul care a menționat noțiunea de lumi paralele a fost scriitorul de science fiction HG Wells, care s-a referit la ele în 1895 în povestea sa „Ușa din zid”.
După 62 de ani, această idee a fost dezvoltată de Dr. Hugh Everett în teza sa de master la Universitatea Princeton, conform căreia, în orice moment, lumea se împarte în nenumărate copii similare care, chiar în momentul următor evoluează diferit și se împarte la rândul lor în altele. În unele dintre aceste lumi în care ați putea fi prezenți, este posibil să citiți acest articol într-un univers și să vă uitați la televizor în altul. În anii 1980, Andrei Linde, un om de știință de la Institutul de Fizică Lebedev, astăzi profesor la Universitatea Stanford, a dezvoltat teoria Multiversurilor și a explicat, că spațiul este format din multe sfere în expansiune, care la rândul lor creează sfere similare, la infinit, îndepărtate una de cealaltă în univers, dar sunt și părți ale aceluiași univers fizic. Faptul că universul nostru nu este unic este susținut de datele obținute de telescopul spațial Planck. Folosind datele, oamenii de știință au reușit să alcătuiască cea mai precisă hartă a fundalului cosmic cu microunde, numită și radiația cosmică de fond, care datează de la Big Bang încoace. Din această hartă s-a mai constatat că universul are multe adâncituri întunecate, reprezentate de niște găuri și goluri extinse. Fizicianul teoretician Laura Mersini-Houghton de la Universitatea din Carolina de Nord și colegii ei susțin că anomaliile cosmice de fond cu microunde există datorită faptului că universul nostru este afectat de alte universuri învecinate. Găurile și golurile din hartă sunt un rezultat direct al efectelor universurilor învecinate.
Există deci multe posibilități pe care le-ar avea Sufletul de-a migra după moarte. Sunt întrebări însă: ce știm despre suflet? Putem dovedi existența lui? Există vreo teorie științifică care să valideze o astfel de afirmație? Să încercăm să vedem ce-am putea afla mai mult despre suflet. Potrivit Dr. Stuart Hameroff, experiențele în apropierea morții apar atunci când informațiile cuantice, situate în sistemul nervos, părăsesc corpul și se dizolvă în univers. Spre deosebire de abordarea materialistă a conștiinței, Dr. Hameroff oferă o altăexplicație, una alternativă, bazată atât pe abordarea științifică rațională, cât și pe intuiția și experiența personală. După Stuart și fizicianul britanic Sir Roger Penrose, conștiința se află în microtubulii celulelor nervoase, care sunt locul inițial al procesării cuantice. După moarte, informația cuantică este eliberată din corp, ceea ce înseamnă că urmează conștiința. Conform oamenilor de știință de mai sus, conștiința, sau forma sa primară, proto-conștiința, este considerată a fi o proprietate fundamentală a universului, existentă încă de la începutul acestuia, în timpul Big Bang-ului și este asociată cu activitatea creierului. Sufletele noastre sunt de fapt făcute din același material din care este făcut universul și ar fi putut exista de la începutul timpurilor. Creierul nostru este doar receptorul proto-conștiinței pe care o amplifică și care va trăi după moartea corpului fizic. Dr. Hameroff a declarat pentru documentarul Science Channel Through the Wormhole: „Dacă inima încetează să mai bată, sângele încetează să curgă, astfel încât microtubulii își pierd starea cuantică. Informația cuantică din interiorul microtubulilor nu este distrusă, nu poate fi distrusă, este doar distribuită și dispersată în univers”. Robert Lanza adaugă aici că, nu numai că va fi în universul existent, dar poate exista și în alt univers. Dacă pacientul își revine și inima începe să bată din nou, această informație cuantică este alimentată înapoi în microtubuli și pacientul descrie experiența lui. El adaugă: „Dacă pacientul nu este reînviat și moare, este posibil ca această informație cuantică să existe în afara corpului, poate la infinit, ca suflet”. Legarea conștiinței de teoria cuantică explică lucruri precum experiențele în apropierea morții, proiecția astrală, experiențele în afara corpului și chiar reîncarnarea fără a fi nevoie să se recurgă la ideologii religioase. Energia conștiinței poate fi reciclată în corpuri diferite într-un fel sau, poate exista în afara corpului. Însă, eminentul fizician, matematician și cosmolog britanic, Stephen Hawking, și-a exprimat părerea că nu există viață după moarte și subliniază nevoia ca fiecare dintre noi să-și îndeplinească misiunea pe Pământ utilizându-ne bine existența spunând că „ar trebui să căutăm cea mai mare valoare posibilă a acțiunilor noastre”. A mai spus: „Mă gândesc la creier ca la un computer electronic, care nu va mai funcționa atunci când componentele sale se defectează. Nu există Rai sau, viața de apoi, pentru computerele defecte. Acesta este un basm pentru oamenii cărora le este frică de întuneric”.
Cu toate acestea, noile fapte despre viața după moarte sunt șocante, oamenii de știință, în noi studii, susțin că nimic nu se termină aici și sunt acum capabili să ofere dovezi solide că există viață sau chiar conștiință după moarte, punând astfel bazele pentru investigarea ulterioară a celui mai mare mister al existenței. Astfel, Dr. Bruce Grayson, profesor emerit de psihiatrie și științe neurocomportamentale la Universitatea din Virginia spune că „Se pare că există ceva care se întâmplă după ce corpul moare”. Dânsul, inspirat de o experiență proprie, a studiat astfel de fenomene. „Cred că dovezile arată în mod covârșitor că corpul fizic nu este tot ce suntem, se pare că există ceva care se întâmplă după moarte”, a adăugat el. Un medic oncolog care a studiat 5.000 de experiențe ale pacienților care au fost aproape de moarte sau au murit și s-au întors, crede că există viață după moarte, „fără îndoială”, iar cercetările sale o demonstrează. Dr. Jeffrey Long din Kentucky, care a fondat Near-Death Experience Research Foundation în 1998, a fost fascinat de „experiența aproape de moarte”, pe care el o definește ca fiind starea trăită de cei „care sunt în comă, mor clinic, fără bătăile inimii și au o experiență lucidă, în care văd, aud, simt și interacționează cu alte ființe sau au fost înviate”. Și dacă aceste descrieri sunt considerate clișee, chiar și copiii mici (care nu au fost expuși la povești similare) au descris experiențe similare. Dr. Long a observat că aproximativ 45% dintre pacienți raportează o experiență în afara corpului. „Oamenii susțin că, conștiința lor este separată de corpul lor fizic, de obicei plutește deasupra lor, permițându-le să vadă și să audă ce se întâmplă în jurul lor”, explică el. O femeie a raportat că a căzut inconștientă în timp ce călărea pe o potecă, dar „conștiința ei și-a galopat calul înapoi la hambar și ea însăși a putut să descrie exact ce s-a întâmplat în hambar, chiar dacă corpul ei fizic nu era acolo”. Și-astfel de cazuri sunt nenumerate, raportate, înregistrate ce, ar merita expuse având valoarea lor, cel puțin ca experiețe proprii ale unora, ale vieții și-ale morții. Alții spun că au fost transportați într-o „altă lume”, că au trecut printr-un tunel, au văzut o lumină strălucitoare, că au fost întâmpinați de o persoană iubită decedată sau mai multe și că și-au privit viața „ca un film”.
Cercetătorii care au participat la programul AWARE (AWAreness during REsuscitation), care au făcut publicația relevantă în revista medicală „Resuscitation”, condusă de Sam Parnia, a Universității de Stat din New York (SUNY) și până de curând a Universității din Southampton din Marea Britanie, au analizat timp de 4 ani, 2.060 de cazuri separate de persoane care au suferit stop cardiac în timp ce erau tratate în 15 spitale din Marea Britanie, SUA și Australia. Studiul a arătat că un procent mare (aproape 40%) dintre cei care au reînviat, (140 din cei 330 de supraviețuitori) au raportat ulterior că au avut un fel de conștientizare în timp ce erau morți clinic și înainte ca inima să înceapă să bată din nou. British Telegraph prezintă cazul recent al unui pacient care era considerat mort clinic și care s-a trezit în „lumea cealaltă”, dar și-a revenit la viață datorită eforturilor extraordinare ale medicilor. Întrebat ce anume s-a întâmplat cu el în acele minute cruciale, el a oferit detalii complete spunând că a simțit că și-a părăsit corpul și, că a urmărit manevrele de resuscitare dintr-un colț al încăperii. Deși a fost „mort” timp de trei minute, bărbatul și-a amintit în detaliu ce au făcut cadrele medicale în jurul său, descriind chiar și sunetul aparatului. Medicul britanic Sam Parnia a spus că „acest bărbat a descris tot ce se întâmpla în cameră și, cel mai important, că a auzit două bipuri de la aparat, care scoate un sunet la fiecare trei minute. Așa că s-a putut cronometra cât de mult a durat experiența lui. Părea foarte de încredere și ceea ce a spus că s-a întâmplat, s-a întâmplat cu adevărat” (…) „Știm că creierul nu poate funcționa atunci când inima a încetat să mai bată. Dar, în acest caz particular, se pare că, conștientizarea a continuat timp de cel puțin trei minute după ce inima s-a oprit, chiar dacă creierul încetează de obicei să funcționeze la 20 până la 30 de secunde după ce inima se oprește”, a spus Sam Parnia, potrivit British Telegraph și asta e un paradox. Conform studiului, majoritatea pacienților care s-au întors din viață au povestit experiențe diferite: au văzut o lumină strălucitoare sau Soarele strălucind, au descris imagini frumoase cu familia lor, o liniște imensă, iar alții au trăit momente dramatice, sentimentele de frică, violență, sentimentul de a fi urmăriți, senzație intensă de înec (de parcă ar cădea în apă adâncă). Din acest studiu s-au tras următoarele concluzii:
- Impresiile, experiențele legate de moarte au o gamă mult mai largă de teme și imagini, decât se credea până acum
- În multe cazuri, experiențele în afara corpului sunt identificate cu evenimente reale
- Un mare procent dintre morții clinic care sunt readuși la viață au avut într-adevăr diverse experiențe în apropierea morții, dar nu-și amintesc exact din cauza leziunilor cerebrale sau a utilizării medicamentelor administrate pentru a-i readuce la viață
- Este necesară extinderea cercetării, deoarece descoperirile științifice de până acum sunt considerate a fi insuficiente.
Reveniți la viață, pacienții și-au schimbat total comportamentul anterior, devenind ființe mai iubitoare, compătimitoare, mai înțelepte, o stare evolutivă de trezire a energiei primordiale din om, numită și energia Kundalini, așa cum o descrie Gopi Krishna în cartea sa, „Energia evolutivă a omului”. Aceasta energie poate să transforme sistemul nervos și să genereze un nou tip de ființă, cu înțelegere superioară a universului, că facem parte din conștiința cosmică, în a 4-a dimensiune a spațiului. Reveniți din starea preagonică, aceștia au capătat un înalt grad de spiritualizare, le-a dispărut teama de moarte, lumina orbitoare întâlnită în așa-zisul tunel, le-a inundat spiritul cuprins de liniște, bucurie, încântare, măreție și extaz. Se produce o creștere a forței și-a activității mentale, o întinerire și prelungire a vieții, dezvoltare ale puterilor paranormale, percepții extrasenzoriale și vindecări psihice. Activitatea acestei energii ar fi prezentă la genii, ca fiind de proveniență divină. Cei reveniți la viață, afirmă că se reîntorc în corpul lor fizic intrând prin creștetul capului și simțind cum se umple corpul fizic cu energia spiritului lor.
Desprinderea spiritului de corpul fizic în timpul morții clinice, a fost studiată de Raymond Moody pe 150 de cazuri de persoane readuse la viață, și a constatat că aceștia au auzit pe medici când îi declarau morți, au descris un zgomot puternic, după care au trecut printr-un tunel lung și întunecos, toți s-au văzut în afara corpului fizic plutind în aer, văzându-și corpul de la distanță și pe medici încercând să-i readucă la viață, au auzit discuțiile din salon, reacțiile rudelor pe care le-au descris exact, și-au văzut rude și prieteni morți și-apoi au descris o ființă de lumină iubitoare și caldă, o divinitate la ieșirea din tunel. Părăsirea corpului fizic se face sub forma unui fum de țigară spre tavanul camerei, la început în plan orizontal, apoi vertical și a putut fi chiar surprinsă imaginea pe peliculă. Experiențele în afara corpului se desfășoară în a 4-a dimensiune, într-o altă lume, paralelă cu a noastră, în care ar exista tot ceea ce există pe pământ, ca o reflectare în oglindă, toate lucrurile de-acolo prezentând o simetrie inversă. În această dimensiune, vederea astrală este sferică, simultan atotperceptivă de jur împrejur, atât la dreapta cât și la stânga, atât în față cât și în spate, obiectul focalizat fiind în centru și văzut și în interior, ca și când ar fi transparent. Când pacienții revin la viață, la starea normală a conștientului, sunt în stare să descrie fenomenul desprinderii spiritului de corpul fizic. Se spune ca spiritul nu părăsește imediat corpul fizic, ci rămâne lângă el asistând la ceremonia înmormântarii acestuia și, după 42 de zile, se înalță în lumea astrală, de unde poate fi trimis la o nouă reîncarnare, imediat sau după ani de zile, cu un nou destin, pentru a putea evolua. Prezența spiritelor lângă noi poate fi percepută ca o stare de frig sau de cald, un curent, un vânt, uneori poate apărea o flacără, un puct luminos, un deget aproape materializat, cu care pot produce ciocănituri în ușă, în mobilă, în geam, în oglindă, le pot chiar sparge, pot muta obiecte.
Spiritul, s-a demonstrat că, prin căntărire înainte și imediat a pacientului după moarte, are o greutate de 18-20 gr. după Dr. Dougall și este o formă de energie care are la bază elemente subatomice, probabil neutrini. Puterea lui de propagare este mai mare decat cea a luminii, pătrunzând în coștiința cosmică, în acel Devachan denumit astfel de Rudolf Steiner sau Nirvana din religia budistă, unde dispare noțiunea de timp și spațiu și se poate deplasa atât în trecut, cât și în viitor, după cum spun unii cercetători. Chiar Frederich Jurgensos în Suedia și Konstantin Raudive în Germania, dar și Allila von Szalay și Raymond în America, au înregistrat pe benzi magnetice vocile astrale ale spiritelor unor decedați. Dr. Parnia spune că „Se estimează că milioane de oameni au avut experiențe vii în apropierea morții, dar dovezile științifice sunt în cel mai bun caz controversate”. De aceea putem spune că misterul morții nu constă în ceea ce sfârșește ea, ci în ceea ce începe odată cu ea. Cu toate astea, cercetătorii concluzionează, că în ciuda milioanelor de relatări, dovezile științifice și cercetările sunt foarte vagi, până acum și, după cum explică Dr. Parnia, „Ancheta ar trebui să continue, fără prejudecăți”.
Adevărul e, că filozofia morții este o necunoscută dintotdeauna și va continua să fie, omul găsindu-se între două neanturi, unul din care vine și altul în care va pleca, după o perioadă scurtă pe aici, pe Pământ. Sufletul nostru este obligat să ia cunoștință că nu poate fi disociată viața de moarte că, după afirmația lui Euripide, „poate că viața să fie moarte și moartea viață”. Suntem cu toții vizitatori în acest timp, în acest loc. Suntem doar în trecere. Scopul nostru aici este să observăm, să învățăm, să creștem, să iubim…și apoi, să ne întoarcem acasă, spune un proverb al aborigenilor australieni. În fiecare zi învingem moartea, încă de la naștere și ne naștem în fiecare zi până la moarte. Moartea deci nu înseamnă sfârșitul ci, este un fel de tranziție la un alt mod de existență. Ea ne obligă să ne găsim sensul vieții, altfel cu toții am bâjbâi în eternitate fără să ne punem problema și fără să încercăm să aflăm cine suntem cu adevărat și de ce suntem aici, pentru că, altfel, nu am avea niciodată presiunea timpului și a morții pentru a ne pune aceste întrebări. „Moartea nu înseamnă nimic. Dar să trăiești învins și obscur înseamnă să mori în fiecare zi” (La mort n’est rien, mais vivre vaincu et sans gloire, c’est mourir tous les jours) a spus Napoleon Bonaparte. Charlie Chaplin a zis odată că „viața este o tragedie în prim-plan, dar o comedie de departe”. Tupac la fel, a zis că „moartea nu este cea mai mare pierdere din viață. Cea mai mare pierdere este ce moare în noi cât suntem vii. Nu renunța niciodată” și exact asta e ceea ce trebuie să facem în viață!
Notă. Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției (Thomas Csinta – redactor șef)
Înainte de a fi admis (și premiat cu „Diploma inocenței”–sic!) în „Lumea 2” a prietenului meu, marele intelectual Grid Modorcea, la începutul mileniului 3 am anchetat (în calitate de atașat al presei Poliției Capitalei), înfiltrat în sectorul marii criminalități organizate franco–belgiene a „Lumii 1” (în cadrul unei „Belgische tak”), vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină) din Marea Britanie, avându-l ca protagonist principal pe Ruddy Decock, care prin continuitate (în termen matematici) s-a prelungit cu jaful de diamante (cca 21 Mil €) de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre), în care am descoperit (identificat) autorul din persoana lui Carlos H. F și am solicitat autorităților judiciare belgiene în 2021 (cu care pe vremuri „ne trăgeam de șireturi”) redeschiderea dosarului.
Cu această ocazie am intrat în contact cu persoană de sex feminin, educată și inteligentă („de clasă”) Mary B., numele căreia apare, ulterior, și în investigațiile mele legate de asasnitatele din Brabant (ale Bandei din Nivelles)–dosarul căruia l-am finalizat anul trecut și care face si obiectul unei lucrări științifice prezentate la cel de-al 34-lea Congres Internațional al Universității Apollonia, solicitând autorităților belgiene menținerea lui „pe rol” în ciuda faptului că au trecut 4 decenii de la comiterea lor (și există risclu „clasării” lui).
„Sursa” (confidenta mea) frecventa pe atunci (la începutul anilor 1980) o rețea de partuze sexuale de tip Ballets roses (francez)din anii 1959-1960, „prelungită prin continutate” (din punct de vedere matematic) în Belgia (anilor 1979-81) la care ar fi participat și regele Albert II (cu minore între 14-17 ani!) și care ar fi provocat 6 decese, în cadrul „fenomenului orgasemelor letale” (vaginale & anale). În principiu, sexul feminin aflat sub dubla influență a drogului și a alcoolului („standardizat”, conceput de medici psihiatri având ca „nucleu dur” pe André Pinon psihiatru la Bruxelles) printr-o procedură sexuală de tip sado-maso „lejeră” (de regulă, ștrangulare „non agresivă”) era adusă în stare de extaz (plăcere, atât fizică cât și psihică, maximă individualizată–k/k) la frontiera dintre subspațiile „viață” și „moarte” ale unui spațiiu topologic (din punct de vedere matematic) sau pragmatic vorbind, aflată cu un picior în „viață” și altul „în moarte”, cu centrul ei de greutate un punct de acumulare în submulțimea „morții” la submulțimea „vieții”. Problema care a fost ridicată de exerții judiciari în acest dosar era dacă „provocatorii” (responsabilii) plăcerilor (ale „orgasmelor letale”) erau sau nu vinovați, adică asasini sau cel puțin, vinovați de ucidere din culpă. Conform investigațiilor mele (jurnalistice și științifice), se pare că femeile clasate într-un fișier cu numele „orgasme multiple” (vaginale & anale, separat sau combinate) erau mai ușor de „adus” în starea „tranziției de fază”. Din păcate, în acest dosar de „tranziție de fază” (teoretic, reversibilă) „De la viață la moarte și înapoi” (Anna–Nora Rotaru) nu am putut afla „adevărul istoric” pentru că o plângere depusă de către victime în acest dosar (cu nr. 38.91.1005 /79, la Tribunalul din Nivelles) a fost declarată și clasată „fără urmări” la sfârșitul anului 1981 de către procurorul Jean Deprêtre și ca urmare, cele încă câteva (4, conform surselor mele) care au urmat-o la începutul anilor 1980 au fost considerate „zvonuri”. Din contră, ceea ce este (foarte) interesant însă, este faptul că, senzațiile pe care le-au trăit aceste persoane în „faza de tranziție” (reversibilă), de la viață la moarte și invers, sunt exact aceleași (pe lângă plăcerea fizică „maximă”) pe care le-au trăit și „persoanele fizice” într-o asemenea stare din motive patologice (boli).
Edemul, mult visat tărâm...(Anna-Nora-Rotaru-Papadimitriou, versuri din vol. „Gânduri pe malul tăcerii ”) Geme Pământul de-atâtea trupuri înhumate, Prin rădăcini urcă-n tulpini tinzând spre stele... Glasurile rugătoare din piepturile lor fărmate, Sub aripa Morții, la cotiga trecutului-nhămate Mântuire cer, să scape vrând de lanțuri grele, Zbor lin tânjind, de rândunele... În tăcerile asurzitoare ale nopților întunecate, Ce ne copleșesc cu-adâncul somn, ca de final, Forfotește ceru-nvolburat de sufletele ferecate, Cerșind Lumina, că destul pătimit-au la păcate, Acelea ce odată le-au-ntinat și-acel primordial, La Eden s-ajungă vrând, ca ideal Unde, spațiul celest și timpul nu cunosc hotare... Durere, ură nu există, ce trup și suflet îți sfâșie... Nici lacrimi, nici războaie, călăi, victime-n uitare Ci, primăveri numai, din bulbi plesnind vlăstare, Pioase fețe cu nimb de sfinți, de divină gingășie, Domnind în pace, fără vrăjmășie... Edenul, mult visat tărâm, scăldat de-albe lumini, De sunete divine, de lire, harpe... senzații ireale... Cu seva inocentelor gândiri, ca supte-n rădăcini, Spre cer sufletele tind, mai sus urcate prin tulpini, Unind cerul cu pământul, ca prin coroane radiale, În grădina lui s-ajungă, pure, ideale... Și-așa, și-n alt fel...(Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, versuri din vol „Peregrin tăcut prin timp”) A venit toamna... cad frunze pe cărări și-n crâng, Cu nuanțele ei de vis, din nou să ne-amăgească... Dar eu, în sinea mea, tristeți, melancolii deplâng, Din împrăștiate vise, pe ici, colea caut să strâng, Numai că, la copaci, frig și vânt să-i dezvelească, Nimica n-o să se sfârșească... Gândesc și-așa, și-n altfel, păcălindu-mă că știu, Că înseși viața face rotocoale și-i bine a cunoaște, C-aici domnește, și frumos, și-urât, și mort, și viu, Și miresme, și putregaiuri, și hărmălaie, și pustiu, Și Infern, și Paradisul, și prinții frumoși, și broaște, Și diamante, și glod să ne împroaște... Și zilele or fi mai scurte, și nopți mai-ntunecoase, Și câmpurile cu scaieți, și-ogoare-afânate-ntinse, Și livezile cu poame dulci, și coline mai stâncoase, Și lacuri cu-ape ca oglinzi, și băltoacele vâscoase, Și suflete vivace, dar și celea-ndureratele, stinse... Felurimi, ca din picturi desprinse... Dar mai știu că ni-e hărăzită soarta ceea cumplită... De-om pleca-n neant, noi, nu ne întoarcem înapoi Și, pe pământ, scurtă mai e viața, fuge-ntr-o clipită, Nimic lăsând în urmă-ne, pe stânca timpului cioplită Simțind că-n toamna vieții, frunză, frunză te despoi, Și cald de-o fi, va ninge peste noi... Să pot crede oare în viața de apoi ? Misterul vieții pe pământ...(Anna-Nora Rotaru-Papdimitriou, versuri din vol. „Peregrin tăcut prin timp”) Îmi bate toamna-n geam spunându-mi să ies la fereastră Că, mi-a venit cu daruri și să-mi părăsesc al meu ungher... Florile sunt mai frumoase-afară, ca cele ce-am în glastră Și ziua-i tare luminoasă, iar noaptea nu pare-așa sihastră, Nu am niciun motiv să-mi simt sufletul, gol, trist, stingher Și-n coastă să mă-nțepe un jungher... Cică să ies pe-afară, să văd pădurile pe dealuri să foiască, Să simt mirosul humei-n ploi, gustul mustului-n podgorii... Ciripit voios s-aud, câinii să latre, să văd turmele să pască Natura, sub mantia ei de frunze moarte, iarăși să renască... Așa-i viața, când sus, când jos, se rotește ca și roata morii, Norii-s trecători, rozii iar ne fi-vor zorii... Chiar de fulgeră și tună, pe cer răsări-va iar lucitorul soare... Să ies afară, aer proaspăt să respir, adânc până-n rărunchi... Să mă umple boarea-i dulce, până-n străfunduri de vigoare, Crescându-mi iar dorința de viață, precum grâul pe ogoare Și, dac-o fi să mă mai doară, pe ici, colea, câte-un genunchi, Nu-i bai, să-mi adun visele-n mănunchi... Să nu cred că ușor se isprăvește rămânând din ea doar fum... La griji, întrebări să nu-mi mai pun, de la care n-am răspuns... Viața-i o flacără ce arde, de se stinge, va răsare și din scrum, Chiar când crezi că-i la sfârșitu-i, ea-și croiește din nou drum, Că-i mare mister lasat de Domnul și-i un adevăr de nepătruns, Doar să ne rugăm la El, să ne fie îndeajuns... Poate m-oi Reîntrupa...(Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, versuri din vol. „ Dincolo de magia cuvintelor ”) Plutesc miresmele-n văzduh și florile ușor vibrează... Feerică atmosferă, deplină armonie, liniște și pace... Se duce ziua-nspre nadir, pe plai încet se înserează Și eu mă las pierdută-n gând, sprijinită de spetează, Să-noate slobod sufletul, prin navigări de vis fugace, Cu mine însămi să se-mpace... M-am istovit de griji și-mi caut tărâmuri mai placide, Domnite de tăceri, lumină, fără-ngrădiri, împotriviri... Rup zăgazurile-mi la izvoare de vise roze și candide Că, pe acelea de-altădată, le calcă vremea, le ucide Și-oricât la ceruri mi-aș trimite rugătoarele-mi priviri, Nu pot să le mai apăr de striviri... În noaptea asta însă, trimit Visul făr-a se uita-napoi, Să-și caute liman blajin și-un loc al lui de ascunziș... Am să-l aștept, de negre gânduri mintea s-o despoi, Că și ea mi-e ostenită, ca fugărită de haită de copoi, De-atât răzbel cu sinele-mi și-el ades de-a curmeziș, Pe cărările vieții, adesea în cruciș... Dezgolit de toate, trupul în leneviri se dispersează, Pe aripile zefirului să se-ntoarcă poate la-nceputuri... Chiar bine mi-e acuma, că ființa toată-mi evadează, Legile lumii-n care azi trăiesc, le-nfruntă și sfidează Și, nu mai simt nevoia la nimeni să plătesc tributuri, Poate m-oi reîntrupa din alte luturi...
Articole asociate
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]
[…] Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) … […]