Oamenii petrec o treime din viaţă dormind şi visând. Visurile fac parte din viața noastră de zi cu zi. Imaginile nocturne care ne însoțesc pe perioada somnului au fascinat omenirea de-a lungul mileniilor. Adevărat, cum ai putea să trăiești fără să visezi? Închizi ochii și te găndești că poți fi oriunde și oricând dorești, cu oricine dorești și orice poți face și îndeplini, neținând cont că poate ești o fire mai retrasă, mai timidă, poate mai în umbră, poate chiar mai neînsemnată, pentru că in vis ești și puternic și îndrăzneț și frumos, ești exact cum ai dori să fii, nimeni și nimic neîmpiedicându-te! Ești liber să evadezi într-o lume doar a ta, făurită de tine exact precum ți-o visezi, dar este totodată și-o țintă la care ai putea să ajungi făcându-ți planuri de viitor și, nu de puține ori reușite să devină realitate. Așadar, visurile ne fac viața mai frumoasă, mai bogată, fiindu-ne și speranță și dorință, ne este lumea noastră interioară, frumoasă, pașnică și armonioasă ce ne aduce echilibrul lăuntric.
Chiar cu ochii deschiși putem visa, planându-ne privirea în zarea în care căutăm acea Utopie mult dorită, uneori o Fată Morgana dar, chiar de nu ajungem la ea, tot rămânem cu ceva: ne-a dăruit frumoasa călătorie, după spusele poetului grec Konstantinos Kavafis, o Itakă spre care tindem fiecare! Nu ne dezamăgim în caz că eșuăm, visând o luăm de la-nceput, căutând să ne refacem din propriul „scrum”, să facem din viața o cât mai frumoasă peripeție. Important e să visăm frumos, colorat, cu nuanțe vii, primăvăratice, cu sunete de harpă în cântări angelice, alinându-ne sufletul, mintea, purificându-ne conștiița de impuritățile existenței noastre de zi cu zi, cu toate situațiile întâlnite pas cu pas! Astea fiind zise, îmi permit să fac o incursiune de data aceasta în Universul Viselor încercând să răspund la câteva întrebări de bază.
O Întrebare (simplă) ar fi: Ce sunt visele? Sunt cele mai misterioase și fascinante experiențe din viața noastră, încântă omul din cele mai vechi timpuri încercând să le dea fel de fel de semnificații, considerându-le ca ceva supranatural. Mulți oameni cred că visele pot fi profetice, că au interpretări psihologice sau pot fi o formă de comunicare cu morții, cu diverse spirite. Sunt considerate un mister, de parcă ar fi fost scrise într-un cod secret pe care doar câțiva îl pot descifra. De fapt, visele nu implică nimic din cele zise, sunt halucinații care se desfășoară în anumite etape ale somnului, sunt gânduri bazate pe întâmplări, discuții cu persoane, activități desfășurate, preocupări, probleme din viața cotidiană. Obiectul unui vis poate fi: confruntări, căutări, provocări, plictiseală, dorințe, speranțe, curiozitate, frustrare, interese și stimuli sexuali, fantezii, competiții, frică, anxietate, violență, sadism, umilire, abuz, traumă, durere și în general orice experiență prin care omul a trecut. Visurile par a fi extrem de realiste, deși adesea fără vreo logică anume, chiar absurde și poate chiar de aceea ne trezim noaptea când vedem un coșmar. Potrivit unui studiu al psihologului Deirdre Barrett de la Harvard Medical School, visele sunt în esență gânduri. Principalele concluzii au fost expuse în cartea sa „The Pandemic Dreams” publicată de Oneiroi Press în 2020 și bazate pe cercetările unui număr de mai bine de 9.000 de vise la peste 3.700 de așa-numiți „visători” ajungând la concluziile următoare: „O minte adormită nu poate fi considerată adecvată gândurilor importante, dar totuși oamenii își pot rezolva problemele în timp ce dorm”.
„Unul dintre scopurile viselor pe care le vedem este să ne ajute să găsim soluții la problemele care ne chinuie atunci când suntem treji”. (…) „Visele sunt în esență gânduri, dar într-o stare ușor diferită față de acelea când avem ochii deschiși. Motivul pentru care visăm este un mister al minții” (…), spune Barrett. „Deși visele au apărut inițial din diferite motive, este posibil să fi evoluat de-a lungul vremii pentru a îndeplini o dublă sarcină: de-a ajuta creierul să se reactiveze și să rezolve problemele”. (…)
Omul, încă din antichitate a acordat o mare importanță viselor, despre care credea că sunt adesea profetice sau chiar simbolice. Multe vise au fost asociate cu evenimente istorice și religioase și au rămas în istorie ca simboluri și mesaje divine. Cele mai vechi dovezi scrise pentru interpretarea viselor provin din Mesopotamia și Egiptul antic, dar conform lui J.D. Hughes, grecii antici au scris cel mai mult despre visuri. În antichitatea clasică, potrivit lui Hesiod (poet, rapsod, scriitor și mitograf grec antic, al doilea cel mai important poet după Homer), Oneiros (oneiro=Vis în grecește) era fiul Nopții și fratele Somnului și-al Morții, mesagerul lui Zeus și mâna dreaptă a lui Apollo și al zeilor cei vindecători. Oneiros era considerat un simbol preluat din măruntaiele pământului, din care reiese și religiozitatea primitivă, prearhaică, manifestată prin diverse culte htonice și comportamente divinatorii, motiv pentru care visele erau considerate ca o etapă de tranziție între realitatea cotidiană și comunicarea cu lumea de dincolo, cu strămoșii, morții eroici și zeitățile în general htonice (referință la Chthon care era divinitate subpământeană).
Potrivit lui Jean-Pierre Vernant (istoric și antropolog francez, specializat în istoria antică Grecia antică, fost profesor la celebrele școli École pratique des hautes études și Collège de France) „grecii au fost capabili să prezinte în formă vizibilă anumite forțe ale lumii celeilalte care aparțin tărâmului invizibilului”. Din cele mai vechi timpuri omul atribuia viselor intervenția Zeului și a forțelor oculte în general. Astfel, s-au format anumite moduri și metode de interpretare a diferitelor vise și s-au scris multe cărți pentru explicarea viselor. În Biblie, visele erau o metodă prin care Dumnezeu intra în legătură cu supuşii săi, iar cartea de căpătâi a musulmanilor, Coranul, i-a fost transmisă profetului Mahomed prin vis de către îngerul Gabriel. Din Biblie, de exemplu, sunt cunoscute visele lui Faraon cu cele șapte vaci grase și șapte slabe. Apoi, desigur, e și visul lui Iacov, în care văzuse o scară de la pământ la cer, în timp ce se știe că un vis l-a mântuit și pe Hristos de măcelul lui Irod, și-a avertizat părinții și a plecat în Egipt. Deasemeni, în timpul Adormirii Maicii Domnului, într-un loc sacru, bolnavul a primit un vis revelator care i-a arătat calea de tratament pe care trebuia să o urmeze. În Grecia antică, persoanele bolnave dormeau în templele închinate lui Asclepios, zeul medicinei, sperând să aibă parte de vise care să le vindece problemele. Una dintre cele mai vechi cărți scrise este aceea a sofistului Antifon, care a fost contemporan cu Socrate. Această lucrare s-a numit „Despre critica viselor”. Mult mai târziu, în secolul al II-lea. d.Hr., Artemidorius a scris o lucrare similară, salvată până în zilele noastre. În epopeele homerice există „țara viselor”.
În Odiseea, Homer descrie pe Oneiro ca pe un demon al lui Hades (zeul lumii de dincolo, unde coboară sufletele după moarte), iar în Iliada, este prezentat ca un înșelător, pe care Zeus îl trimite în somnul lui Agamemnon și îi spune că este timpul să cucerească Troia. Oneiros, considerau ei, îl vizitează pe cel care visează, fiind un zeu sau un apostol care ia imaginea unui prieten drag sau a unei rude, putând fi un mesager.
Ovidiu de exemplu în Metamorfozele lui, i-a dat zeului viselor numele de Morfeu, mai ales în tradiția romană și mai târziu occidentală, preluat din mitologia greacă, unde Morpheus era unul dintre cei o mie de fii ai Somnului. Apare în celebre picturi, precum a pictorului René-Antoine Houasse în 1690- „Trezirea lui Morpheus în timp ce Iris se apropie”, de-asemeni în Fresca din galeria Palazzo Medici-Riccardi din Florența: barca lui Charon, somnul nopții și Morfeu, de Luca Giordano, apoi pictat și de Jean-Bernard Restout. De la Morpheus a derivat denumirea de morfină, dată de farmacistul german și pionierul chimiei alcaloizilor, Friedrich Wilhelm Adam Sertürner, cunoscut pentru descoperirea ei în 1804. Morpheus este prezentat cu aripi, care erau atât de puternice și durabile încât l-au putut duce până la capătul Pământului.
Grecii antici credeau că visele pot prevesti viitorul existând o categorie specială de ieromonahi care să le explice. De asemenea, credeau că visele au fost trimise de Zeus pentru a-i avertiza pe oameni cu privire la ceea ce avea să se întâmple în viitor. Anticii îl venerau pe Morpheus ca Zeul Viselor, despre care se credea că ia formă umană în vise, în timp ce cei doi frați ai săi, Fovitor și Phantas, reprezentau animale și obiecte neînsuflețite. Toți trei erau copii ai Somnului, al cărui frate era și Oneiros, pe care zeul Apollo îl trimitea bolnavilor în timpul somnului, pentru a le arăta căile de vindecare. Aristotel, succesorul lui Hipocrate, se referea adesea la lucrările sale în somn și vise. Platon, susținătorul visului „filosofic”, căuta diferite simboluri în vise.
De exemplu, leul în combinații de vis cu fantezie fictivă simbolizează puterea. Dimpotrivă, câinii, lupii și diversele carnivore corespund nedreptății. Și-n perioada romană, unele vise au fost interpretate ca fiind mesaje ce vin de la zei. În timpurile mai moderne le-au considerat ca o trecere înspre-un alt univers, paralel sau in lumea spiritelor. Natura apocaliptică și simbolică a viselor este valabilă și astăzi dând diferite interpretări viselor, interpretări care pot diferi de la o zonă la alta. Dar unele simboluri sunt bine cunoscute, de exemplu apa limpede în somn simbolizează succesul și bucuria. Apa tulbure durere și confuzie, griji. Și pești înseamnă griji, ca să nu mai spun dacă visezi că-ți cade-un dinte, care se zice ca pierzi pe cineva și chiar drag, dacă este însoțit de pierdere de sânge. Florile proaspete și frumoase simbolizează bucuria, cele uscate și ofilite situații neplacute etc.
O altă întrebare ar fi: de ce visăm? Visele au fost tratate în ultimii ani de oamenii de știință, care la rândul lor subliniază că atât cât somnul este necesar pentru corpul nostru, la fel sunt și visele pentru sufletul nostru. Modul în care imaginile văzute în visele noastre sunt selectate, produse și proiectate nu este clarificat. Primul care a încercat să dea o interpretare științifică viselor a fost Sigmund Freud, care a susținut că în vise omul este prezentat așa cum este cu adevărat, eliberat de mantia lui socială. Potrivit acestuia, visele reflectă cele mai ascunse dorințe înrădăcinate în copilăria noastră, în timp ce el a pus un accent deosebit pe conținutul erotic al viselor. Freud credea că creierul uman este împărțit în două zone: conștientul și subconștientul. Conform teoriei sale, subconștientul include instincte în care sunt îngropate dorințele și impulsurile care sunt exprimate în visele noastre. Potrivit lui Freud, toți oamenii sănătoși își reprimă dorințele și consumă multă energie spirituală pentru a le ține ascunse în subconștient, visele fiind simptomul. Omul astăzi tinde să-și suprime dorințele și instinctele mai profunde, astfel că acestea ies la suprafață prin somn și vise sub o formă simbolică, dar oricum ar fi, simbolic sau nu, conștient sau inconștient, visele transmit mesaje ce pot fi pozitive și de bun augur, dar și invers, prevestitoare de rău. De fapt totul este energie, orice am avea în minte, conștient și inconștient, cel mai puternic tip de energie pe care îl avem fiind Gândul, el putând fi transmis și telepatic! Tot ceea ce percepem în tot ce ne înconjoară, oameni, situații, obiecte este transferat în visele noastre, acestea răspunzând la tot ceea ce gândim și simțim. Carl Gustav Jung, pe de altă parte, nu a fost de acord cu Freud cu privire la originea viselor. Jung a susținut că ne dezvăluie cele mai interioare dorințe și ne ajută să ne realizăm aspirațiile subconștiente și să le considerăm că sunt mesaje de la noi înșine către noi înșine și ar trebui să le luăm în serios. Freud nu credea că interpretarea viselor poate fi făcută de noi. Dimpotrivă, Jung credea că este necesar să se facă acest lucru, deoarece acesta este scopul viselor, adică să-l înțeleagem. Majoritatea psihologilor moderni adoptă teoria lui Jung. Dar nu este ușor pentru toată lumea să-și interpreteze visele. Unii pot, în timp ce alții cred că nu vor reuși niciodată. Cel mai important lucru este să încerci să analizezi un vis cu calm. Carl Jung spunea că „visele există pentru a exprima, ceva ce ego-ul nostru nu știe sau nu poate înțelege …” Alții au susținut că visele sunt mai mult un efect secundar al ciclului de somn. Aceste vise apar de obicei în somnul REM (somn cu mișcare rapidă a ochilor), stare în care au loc diferite funcții: o parte a creierului se odihnește, în timp ce substanțele chimice ale creierului, cum ar fi neurotransmițătorii, adrenalina, noradrenalina, dopamina, acetylcolina, serotonina, endorfinele, ocitocina, etc. sunt completate în timpul somnului.
Acest lucru i-a determinat pe unii să susțină că visele există pur și simplu pentru că există somn REM. Dar pentru că tot vorbim de aceste noțiuni, hai să explicăm ce se întâmplă cu somnul! În timp ce dormim, trecem de obicei prin trei faze de somn ce aparțin somnului non-REM, la care se adauga somnul REM, caracterizat prin mișcarea rapidă a ochilor. Trecerea progresivă prin aceste etape de somn și până la somnul REM formeaza un ciclu de somn, care la adulți durează între 90 și 110 minute. Pe parcursul nopții, perioadele de somn REM cresc în lungime, iar cele de somn profund devin mai scurte. Astfel, atunci când adormim, corpul intră în etapa de somn non-REM, urmată apoi de o perioadă scurtă de somn REM, la 90 minute de la adormire, durează aproximativ 10 minute, dupa care întregul ciclu de odihnă se repetă, noua fază REM devine mai lungă, iar cea finală poate dura până la 60 minute. În cazul ciclului de somn non-REM, pot fi identificare cele trei etape diferite, de aproximativ 5-15 minute: prima etapă este cea în care ochii sunt închiși, se mișcă foarte încet și activitatea musculară încetinește, avem un somn lin, trecând cu ușurință de la starea de veghe la cea de somn și putând fi treziți chiar și de cel mai mic zgomot. Această fază durează aproximativ 5-10 minute. Urmează faza doua, în care mișcările ochilor se opresc, mușchii se relaxează, temperatura corpului scade, undele cerebrale devin mai lente, ritmul cardiac încetinește, iar temperatura corpului scade. În această fază, corpul se pregătește pentru faza somnului profund, din care nu te trezești cu ușurință. Cea de-a treia etapă a ciclului non-REM este caracterizată prin lipsa mișcării ochilor și-a spasmelor musculare, undele cerebrale devin extrem de lente, fapt care favorizează somnul profund. Trezirea se face greu în timpul somnului profund, în special atunci când este declanșată de un factor extern, alarmant pentru corp, persoanele neadaptându-se imediat la realitate, timp de câteva minute fiind amețite și dezorientate. Specialiștii afirmă faptul că în timpul stadiilor profunde de somn non-REM, organismul își repară și regenerează țesuturile, construiește oasele și mușchii și își consolidează sistemul imunitar. Fazele de somn non-REM profund asigură cel mai înalt grad de odihnă a corpului nostru. Urmează ciclul de somn REM, în care creierul este aproape la fel de activ ca atunci când nu dormim. În această fază de somn, respirația poate deveni rapidă și neregulată, majoritatea mușchilor scheletici ai corpului sunt paralizati, motiv pentru care nu ne putem mișca în timpul viselor, presiunea arterială și frecvența bătăilor inimii sunt considerabil sporite, procesarea mentală a experiențelor trăite in timpul zilei are loc in timpul ciclurilor REM, atunci când se produce și consolidarea informațiilor învățate și stocarea acestora în memoria de lungă durată contribuind și la consolidarea amintirilor. Deci creierul este mult mai activ în etapele de somn REM decât în cele non-REM reprezentând cadrul propice pentru visele intense, pe care ni le amintim cu ușurință atunci când ne trezim. Psihologul Steven Pinker a comparat odată visele cu ecranele de computer spunând că, de obicei „conținutul nu este deosebit de important, atâta timp cât anumite părți ale creierului sunt active”.
Cu toate acestea, Profesorul de Fiziologie Kim E. Barrett, de la Universitatea din California, San Diego, nu este de acord, considerând că acest „conținut” evoluează cu trecerea anilor îmbogățindu-se cu noi cunoștințe. A adăugat că somnul REM există de 220 de milioane de ani, adică de la evoluția mamiferelor. „„Cu cât ceva este mai lung în istoria evoluției, cu atât este mai probabil să aibă alte funcții. Barrett studiază visele de peste 10 ani și a documentat cu multe exemple fenomenul. Deasemeni, a studiat literatura științifică și istorică, cercetând exemple de probleme rezolvate în vise, probleme matematice, fizice și artistice. Spune că „Visele REM și somnul sunt, în esență, timp suplimentar pentru a gândi, deci orice problemă poate fi rezolvată în timpul lor, dar este un moment de gândire foarte vizual și cu corelații minime, așa că am evoluat să-l folosim și să rezolvăm acest tip de probleme””.
Altă întrebare: ce știm cu adevărat despre vise? Care sunt secretele pe care le ascund? Iată și câteva curiozități în cele ce vom analiza mai departe! În primul rând toți oamenii visează, cu excepția celor ce suferă de anumite tulburări psihologice, chiar și acei ce cred că nu visează, se înșeală. După 5 minute de la trezire, jumătate din visele sunt uitate și în decurs de 10 minute, 90% nu-ți mai amintești deloc. Putem avea 4 până la 7 vise într-o singură noapte, în medie, visând cam o oră sau două. Dar oare bărbații și femeile visează diferit? Bărbații tind să viseze mai mult bărbați, cam 70%, iar visele femeilor includ aproape un număr egal de bărbați și femei. Bărbații au în general emoții mai agresive în visele lor decât femeile. În vis pot apărea fel de fel de persoane și chiar de ne par necunoscute, în subconștientul nostru există înregistrate din viața de fiecare zi, chiar și de la începuturi, fiind depozitate în memorie și folosite în visurile noastre în timp neașteptat. Visele pot fi simple, ca peripeții obișnuite, dar și mai complexe, istorii codificate exprimate într-un limbaj profund simbolic. Putem vorbi și de un vis conștientizat uneori, unde trupul doarme dar encefalul se găseste în acțiune și astfel poți interveni conștient în vis, asta fiind o experiență unică. Visând, trăiești toate sentimente realității, de la evenimente hazlii, unde chiar poți să râzi prin somn, până la cele cu predominanță negative, ieșind la suprafață toate fobiile, teama de-a pierde pe cineva, durerea, dar și neîmplinirile de orice gen, chiar și cele sexuale. Oamenii orbi după naștere pot vedea imagini în visele lor, chiar și mai intens colorate pentru că au interceptat realiatea, li s-au fixat imaginile pe care le reproduc cu mai multă intensitate uneori, în timp ce oamenii născuți orbi nu văd imagini pentru că nu li s-au înregistrat nimic în memorie dar au vise la fel de vii, în care sunt implicate alte simțuri, ei putând auzi sunete, mirosi, atinge lucrurile și simți stări mentale intense. Se spune deasemeni că visurile sunt alb-negru, dar în realitate doar 12% dintre oameni văd doar vise alb-negru, 4,4% fiind persoanele cu vârsta sub 25 de ani. Restul de 88% visează în totalitate nuanțele, uneori fiind vii și fascinante. Este importantă culoarea dominantă din visele noastre, deoarece reprezintă o anumită stare sufletească pe care, in timpul stării de veghe, nu o constientizăm sau nu vrem s-o recunoastem. Fiecare nuanţă posedă o energie particulară, care dezvăluie forţa emotiilor noastre. În general, culorile clare, vii sunt pozitive simbolizând pacea sufletească, echilibrul şi seninătatea, în timp ce culorile întunecate, imprecise pot fi semne de angoasă, de frică, de conflict interior. A visa numai în alb şi negru, spun specialiştii, poate fi semnul că persoana respectivă e caracterizată de o anume tensiune interioară, de stări de tristeţe, vinovăţie sau confuzie. S-a mai observat că, în stare de febră, sunt frecvente in vis culorile aprinse – roşu, galben, portocaliu.
Firește și animalele visează studiile arătând că, în timpul somnului, celulele creierului funcționează ca la oamenii. Urmărind o pisică, un câine adormit vedem adesea că se mișcă, scoate sunte, dă din mustăți, lăbuțe, ca și cum ar vrea să alerge. În somnul de tip REM se înregistrează o activitate nervoasă intensă, dar în același timp o adâncă relaxare a musculaturii, trupul rămânând ca paralizat, printr-un mecanism al encefalului de apărare, pentru a nu exista mișcări în timpul viselor, dar câteodată, prin dereglare nervoasă putem avea mișcări când visăm sau chiar, în cazul unor tulburări mai mari, pot apărea deplasări în spațiu, așa cum sunt cazurile de somnanbulism, când omul, deși este în somn, se poate scula, poate merge, face anumite acțiuni revenind apoi în pat și neștiind nimic la trezire. Somnambulismul apare cel mai adesea în timpul somnului profund, non-REM, devreme în timpul nopții și este mult mai frecvent la copii și la adulții tineri decât la adulții în vârstă, datorându-se faptului că, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, somnul nu le este atât de profund. Oboseala, lipsa somnului și anxietatea sunt toate asociate cu somnambulismul. La adulți, poate apărea după consumul alcoolului, sedativelor, somniferelor sau altor medicamente, dar poate fi un simptom al unei probleme medicale care provoacă scăderea funcției mintale și tulburări neurocognitive. Tot dereglări pot fi, când omul trezindu-se, deși conștientiează ce-i în jur, nu se poate mișca, e un fel de paralizie temporară, numită paralizie nocturnă existând un decalaj de câteva secunde. Oamenii au căutat mult timp explicaţii pentru această misterioasă paralizie nocturnă, însoţită de un sentiment puternic de neputinţă şi teamă. În aceste situaţii, organismul este complet paralizat, abilitatea de a comunica este inhibată, în timp ce mintea este trează. Simptomele de paralizie în somn au fost descrise în diferite feluri, de cele mai multe ori ca o stare temporară de slăbiciune musculară generală, senzaţie de sufocare, sentimentul de a fi conştient, dar incapabil de a face vreo mişcare sau de a vorbi, în timp ce mintea este foarte concentrată, încercând disperat să comande corpului să se mişte şi să strige după ajutor. Acest fenomen, întâlnit la patru din zece persoane, poate surveni încă din adolescenţă, o dată sau mai frecvent, chiar de mai multe ori pe noapte, în momentul de trezire sau chiar înainte de a adormi și-n poziția, când subiectul doarme cu față-n sus. Ca durată, poate varia de la câteva secunde la câteva minute (între 1 şi 3 minute), timp în care se declanşează momente de anxietate sau chiar panică, însoţite adesea de halucinaţii (Hallucinatory Sleep Paralysis).
Brian Sharpless, cercetător la Universitatea din Pennsylvania, a publicat un studiu, în „Sleep Medicine Reviews”, conform căruia există halucinaţii ce pot fi experimentate în timpul paraliziei nocturne ca fiind o prezenţă străină, bizară în cameră, o umbră întunecată ce plutește prin cameră și exercită o presiune pe piept, percepută ca un act de forţă (Mora sau Mormo), experiențe extrem de înspăimântătoare. Corpul nu se poate mișca, respirația devine greoaie. Poate exista şi sentimentul de levitație sau de ieşire din propriul corp. În timpul acestor episoade pot fi percepute voci, mirosuri, zgomote, rafale de aer rece, toate într-o stare de panică, cu transpiraţii reci, ritm cardiac rapid și sezație de sufocare. Printre factorii care ar contribui la apariţia acestei dereglări a somnului sunt: somnul insuficient, tulburarea alternanţei de somn-veghe, cu schimbări frecvente ale numărului de ore dedicate somnului, poziţia culcat pe spate, migrenele, stresul, gradul ridicat de oboseală fizică, anumite medicamente, abuzul de stimulente (cafeină, fumatul, tutun, alcool). O altă observație este că putem încorpora în vise fapte reale ce se petrec concomitent, visând de exemplu că ești la un concert, în timp ce alături cineva cântă la pian și o altă curiozitate mult discutată e aceea că există vise care pot prezice viitorul, fenomen numit precogniție, adică o cunoaștere sau percepție a viitorului, obținută prin mijloace extrasenzoriale și din cercetări reiese că 18-38% dintre oameni au trăit o așa experiență (personal având câteva astfel de vise ce mi s-au adeverit tragic, în aceeași zi chiar, cu pierderi de persoane dragi) iar un procent de 70% au avut experiență Déjà vu, unii făcând ipoteza existeței unor vieți precedente. Deși precogniția este adesea respinsă și considerată pur și simplu „coincidență”, apare o nouă perspectivă științifică interesantă care ar putea schimba înțelegerea noastră despre relația dintre starea conștiență, vise și timp. Toate acestea se produc în lumea conștientului, dar o întrebare ar fi: ce se îmtâmplă în subconștientul nostru, unde este o „lume” diferită, pe care nu o stăpânești în niciun fel? Acolo te surprinzi într-un mediu de multe ori necunoscut, cu oameni pe care nu i-ai văzut niciodată în viața ta. Ideea că visele din timpul somnului pot prezice viitorul a fost parte din cultura oamenilor încă de la începutul civilizației. În cea mai veche scriere literară cunoscută, Epopeea lui Ghilgameș, scrisă în jur de 2100 BC, în Mesopotamia antică, multe din din visele eroilor principali, Ghilgameș și Enkidu, sunt folosite pentru a prevesti evenimente. În secolul 20, Carl Jung, unul din fondatorii psihologiei moderne, a petrecut mulți ani cercetând acest fenomen, pe care l-a numit „sincronicitate”. Jung a început să studieze sincronicitatea după ce a luat masa cu Albert Einstein, care a dezvoltat teoria relativității în urma unui vis. Precogniția este acum studiată științific de tot mai mulți cercetători din toată lume.
Dr. Stanley Krippner, profesor de psihologie la Universitatea Saybrook din California, studiază acest fenomen încă din anii 1960 și spune: „Timpul este foarte prost înțeles. Ipotetic, e posibil să putem călători în timp înainte și înapoi, în vis sau în alte stări de conștiență. Timpul este foarte complicat și s-ar putea să nu fie la fel peste tot în galaxie. S-ar putea să nu fie la fel nici pentru oameni. Timpul, atunci când visăm, ar putea fi foarte diferit de timpul când suntem în stare de gândire logică. În timp ce visăm, am putea intra într-o stare de conștiință în care timpul se comportă diferit”.
Deasemeni, Dr. Julia Mossbridge a dus mai departe aceste cercetări făcând progrese semnificative. „Eu mă gândesc la precogniție ca la o călătorie în timp mintală. Dacă ai o memorie a viitorului, la fel cum ai o memorie a trecutului, e ca și cum o informație ar veni dintr-o stare cuantică din viitor și apoi ar merge în trecut, devenind o memorie a trecutului, dar cu potențialul de a cauza o stare diferită în viitor”, spune Mossbridge.
Sunt însă și cercetători care resping ideea viselor precognitive. „Scepticismul este temperat acum de date. Într-o vreme ai fi fost considerat un fel de eretic al științei doar întrebându-te dacă un astfel de lucru ar fi posibil. Acum încerc să-i ajut pe oameni să înțeleagă că, chiar dacă primul instinct e să spună că acest lucru nu are sens, motivul e că încă nu înțelegem suficient de bine capabilitățile umane”, spune tot Dr. Mossbridge. Visele au stat la baza a numeroase cărţi, filme şi alte lucrări artistice, unii visând operele de mai târziu prin care, executându-le, au ajuns celebri, aşa cum, de exemplu, mari compozitori, precum Mozart, Beethoven, au fost inspiraţi de visele lor. Ştiinţa a fost la rândul său îmbogăţită în urma unor idei cu origini onirice. Foarte interesant este că prin vise, unii au găsit rezolvări la unele probleme ce-i preocupau, unii fizicieni, matematicieni găsind soluții; un exemplu, după cum am scris mai sus este Albert Einstein, care a dezvoltat teoria relativității în urma visului avut; tot din vis a fost inspiraţia ce a dus la aparţia celebrului tabel al lui Mendeleev şi la descoperirea structurii moleculei de benzen de către chimistul german Friedrich Kekule. Celebrul proiectant sovietic Oleg Antonov spunea că un vis l-a inspirat să conceapă o aeronavă. Mai mult, doi celebri oameni de ştiinţă, Niels Bohr şi Otto Loewi, au obţinut Premiul Nobel datorită unei idei apărute în vis. Însă, tot vorbind despre conștiință, timp și vise, iată că ajungem la o altă întrebare: ce este conștiința și de ce visăm? Să pornim de la faptul că nu avem capacitatea de-a înțelege tot ce se petrece în jurul nostru, creierul fiind un organ complex care acumulează și depozitează informații de-a lungul vieții. Ce știm despre creierul nostru? Creierul uman este considerat cea mai complexă structură din univers, așa că, de-a lungul timpului, multe mituri și credințe false au fost create în jurul său. Creierul controlează întregul organism, toate funcțiile și simțurile. Nu se odihnește niciodată, nici măcar când dormim, consumă zilnic aproape 25% din energia corpului, fapt impresionant pentru doar 1.300 de centimetri cubi! Era cunoscută până acum teoria că dintr-un procent de 100% din creier, noi am folosi doar o mică parte, unii ziceau 10%, alții cam între 5-30% doar din potențialul creierului, teorie asociată cu psihologul american William James, Albert Einstein fiind o altă personalitate care a răspândit această credință falsă. Adevărul e că folosim 100% din capacitatea creierului, indiferent de mărimea lui, fie că suntem genii sau nu. De fiecare dată cănd facem o acțiune, o parte a creierului este activă, o altă parte se va activa cu o altă acțiune, în final toate părțile creierului vor fi puse în activitate, ceea ce înseamnă că-l folosit la o capacitate maximă, însă nu concomitent.
De fiecare dată ne vom perfecționa folosind la maxim capacitatea lui de acumulare de informații, acțiunile noastre fiind astfel din ce în ce mai precise și-așa se explică și evoluția umană, începănd de la Australopithecous la homo sapiens, exersându-l și hrănindu-l continuu cu informații. Avem un număr în jur de 100 de miliarde de neuroni ce se interconectează formând circuite care prin intermediul neurotransmițătorilor determină vitezele cu care procesăm informațiile venite din mediul înconjurător. Se pune întrebarea: conștiința este produsul creierului sau creierul este cel administrat de conștiință? De exemplu, când ne trezim dimineața, ne dăm seama că soarele a răsărit, putem simți chiar și aerul proaspăt al dimineții, chiar auzi păsările ciripind, cu alte cuvinte, avem conștiință. Încă din antichitate se făceau cercetări pentru explorarea acestor mistere ale minții. Abia recent neurologii au considerat conștiința ca fiind un subiect de cercetare și enigma cea mai mare este explicarea modului în care procesele din creier conduc la experiențe subiective. Până în prezent, însă, oamenii de știință nu au reușit să dea răspunsuri plauzibile la întrebări. Max Planck, fizician teoretetician și fondatorul mecanicii cuantice (distins cu Premiul Nobel în 1918) a susținut urmatoarele: „Consider conștiința ca fiind fundamentală, iar materia ca fiind derivată din conștiință”. Eugen Wigner, un alt fizician teoretician celebru (disatins cu Premiul Nobel în 1967), sustina aceeași idee: „Nu este posibil să formulezi legile mecanicii cuantice fără să te raportezi și să te referi la conștiință”.
Potrivit unor noi descoperiri, conștiința ar putea proveni din afara creierului. Aceasta se bazează pe unele dovezi bazate pe unele studii făcute în laboratoare experimentale pe persoane cu abilități paranormale, care pot accesa informații deținute de alte persoane, fie ele în viață sau nu. Aceste studii demonstrează faptul că mintea și creierul reprezintă două entități diferite. Un alt exemplu care susține teoria conștiinței provenite din altă sursă este cel al persoanelor a căror activitate mentală continuă când intră în stop cardiac.
De ce visăm? Oamenii de știință încă încearcă să rezolve acest mister. O posibilitate este că visele antrenează mintea prin activarea sinapselor dintre celulele nervoase din creier. O altă teorie este că oamenii visează obiective și sentimente pe care nu au avut ocazia să le experimenteze în timpul zilei și că procesul poate ajuta la consolidarea gândurilor și amintirilor. Oamenii de știință sunt de acord că visele apar în etapa REM și sunt o funcție biologică care are ca scop „curățarea” rămășițelor reprezentărilor de ieri ale conștiinței, ca să pregătească creierul pentru ziua următoare. Visurile folosesc imaginația în așa-numitul „teatrul” conștiinței, sunt o lume imaginară care constă din diverse emoții și scenarii, scene și peisaje. Motivul pentru care visele prezintă un interes deosebit este că vin din conștiința noastră, care la rândul ei ne modelează caracterul. În timpul somnului, toate sistemele, organele își realizează metabolismul nocturn (digestia, îndepărtarea toxinelor, repararea și proliferarea celulelor, activitatea imunitară etc.) având coordonator creierul. Somnul este menit să purifice conștiința însăși. Pentru a-și asigura cea mai bună funcționare în ziua următoare, conștiința trebuie să înlăture controversele și conflictele care au început cu o zi înainte sau în trecutul recent funcționând în timpul somnului. Deci, pe măsură ce cortina se ridică în interiorul acestui „teatru”, începe reprezentația. Fără a fi legate de cătușele realității, visele ne oferă o fereastră deschisă spre natura nealterată a conștiinței noastre. Visele sunt o producție vie, creativă a conștiinței. Reprezentațiile viselor au loc în fiecare moment, respectiv cu cele ale conștiinței în timpul zilei. De asemenea, visele nu pot fi trăite de o persoană care nu doarme. Astfel visul poate fi afișat doar pe ecranul creierului în timpul somnului.
Conștiința este o iluzie sintetică pe care o considerăm adevărată. Imaginile, atât în stare de veghe, cât și în vise sunt de fapt rezultatul imaginației, cu scopul de-a crea imagini vii, create de rețele de sinapse neuronale care se extind în întreaga arhitectură a creierului. Toate părțile creierului sunt folosite pentru a produce un vis. Rețelele de sinapse neuronale creează o „hartă” a creierului activată care produce imagini. Primele imagini de referință sunt create de creier la vârsta de aproximativ 3 ani. Când suntem treji, folosim realitatea ca ecran de proiecție, deoarece credem că imaginile pe care le percepem neurologic sunt adevărate. Ca să folosesc un joc de cuvinte, credem ceea ce vedem, chiar dacă vedem ceea ce credem. Trăim vise la fel de reale ca și cum am fi treji. În acest caz, simțim că suntem pe ecranul de proiecție al „teatrului” conștiinței.
Care este rolul viselor? Cercetătorii încă nu sunt pe deplin de acord cu privire la scopul viselor. Deşi multe dintre funcţiile viselor rămân încă misterioase, unele teorii susţin că visele intervin pentru a ajuta la trierea informaţiilor dobândite de-a lungul zilei (stării de veghe)–unele informatii vor fi „aranjate” în diverse mecanisme ale interiorităţii noastre, altele vor fi „suprimate”. Aşa se explică de ce se spune că „noaptea e un sfetnic bun”, pentru că visele, prin selecţia amintită, ne ajută să luăm decizii şi totul pare mai limpede dimineaţa. Funcția centrală a viselor este aceea de-a ne ajuta să „digerăm” conflictele emoționale sau conflictele din ziua precedentă. Lucrurile care visăm provin adesea din trăiri anterioare ale minții umane. Acestea sunt mai asociate cu probleme care ar fi putut să ne afecteze strămoșii, cum ar fi bătălia și supraviețuirea. Există unele credințe și teorii destul de răspândite incluzând visele în anumite categorii. Astfel, o categorie ar fi visele ca „instinct de supraviețuire”. Una dintre zonele creierului care este cea mai activă în timpul somnului este amigdala sau corpul amigdaloid, un complex nuclear situat în partea dorsomedială a lobului temporal al creierului, implicat în sistemele de memorie emoțională, asociate cu instinctul de supraviețuire și cu răspunsul de luptă sau fugă. Este așa-zisă „arhivă” a memoriei noastre emoționale. Apoi visele pot fi considerate „vindecători”, putând fi o modalitate de a face față situațiilor emoționale din viață. Altă categorie include visele ca fiind „sursă de inspirație” ajutând la facilitarea tendințelor noastre creative. Apoi sunt visele ca „asistenți de memorie”, o teorie larg răspândită considerând că ele te ajută să păstrezi amintiri importante, lucruri învățate, să scapi de amintirile banale și să rezolvi gândurile și sentimentele complexe, ajută creierul să stocheze informații importante blocând în același timp stimulii care ar putea afecta memoria și învățarea. Se spune că în vise nu putem scrie, citi și nici vorbi, deși aș zice că nu de puține ori putem auzi pe alții să vorbească în somn, chiar destul de clar și nu de puține ori ne-am trezit bolborosind! Explicația este că centrul de pe scoarța cerebrală responsabil de limbaj este mai puțin activ în somn.
Unii spun că nu sunt niciodată siguri dacă ei sau alte persoane din visele lor vorbesc cu adevărat și comunicarea între ei poate să semene mai degrabă cu telepatia. Astfel putem înțelege conceptele și ideile în timp ce dormim și ne putem exprima, dar nu auzim cu adevărat vorbirea. Același lucru este valabil și pentru citire, scriere și relatarea timpului. O altă teorie susține că nu poți întâlni străini complet în vise. Creierul nostru nu poate „inventa” oameni noi și toți străinii pe care îi vedem în visele noastre sunt fie oameni pe care i-am întâlnit deja undeva, fie fețele lor sunt o combinație de trăsături pe care le-am văzut deja. Majoritatea viselor se bazează probabil pe fapte obișnuite din viața noastră, așa că probabil i-am zărit undeva pe acești „străini” apăruți în vise. Posibil să nu ne amintim de ei, deoarece interacțiunea a fost scurtă și lipsită de sens, de exemplu, dacă vedem o persoană într-o mulțime sau într-o reclamă TV și nu ne amintim în mod conștient. O altă constatare este că nu ne putem privi în oglindă! Oglinzile și reflexiile sunt concepte de vis ciudate. Ideea este că, în lumea reală, reflecțiile sunt conforme cu legile fizicii, însă visele sunt ghidate de așteptările și amintirile noastre subconștiente, astfel regulile „vieții reale” nu se aplică acolo. Prin urmare, vom vedea, de obicei, fie ceva încețoșat, fie nu chiar vizibil în oglindă sau putem vedea fețele noastre distorsionate într-un mod ciudat. Altă teorie este că nu putem face activități fizice în vis, cum ar fi alergarea. Probabil că ți s-a întâmplat și ție: încerci să alergi, să lupți sau să sari, dar ai impresia că te miști cu încetinitorul, oricât ai încerca.
În timpul somnului REM mușchii ne sunt imobilizați și relaxați, creierul nostru asigurându-se că nu vom acționa conform celor ce visăm. Astfel, această senzație de mișcare lentă poate apărea din cauza lipsei de feedback muscular sau a procesului nervos mai lent în această etapă a somnului. Altceva ce nu putem face este că nu putem gusta mâncarea! Un expert spune că, atunci când dormim, rar simțim o „experiență culinară completă” în visele noastre și avem tendința să ne amintim pur și simplu ce am mâncat când am terminat masa din vis, fără a specifica exact ceea ce am mâncat și gustul mâncării. De multe ori când visăm, datorită unor anumite situații, ca oboseală, stres intens, anxietate și fobii, abolirea stării de sănătate cu febră, dureri, uneori ca o reacție la anumite medicamente, putem avea coșmaruri. De ce însă avem coșmar? Coșmarul ocazional este considerat un vis care este pur și simplu mai înfricoșător sau deranjant. Mulți oameni se confruntă cu coșmaruri ocazionale în timpul vieții. Cu toate acestea, Asociația Americană de Somn estimează că doar aproximativ 5% din populație se confruntă cu coșmaruri persistente ca fiind o tulburare de somn. Însă, un specialist în ştiinţe cognitive de la Universitatea din Turku, Finlanda, Revonsuo afirmă că „Visele neplăcute şi coşmarurile sunt bune pentru că ne forţează să fim pregătiţi pentru evenimente similare ce au loc în viaţa reală. Fără coşmaruri, este posibil ca oamenii să nu fi existat astăzi pe Terra”, afirmă cercetătorul.
Ce afectează visele? Unii factori care ne afectează când suntem treji, ne pot afecta și în vise și acestea sunt legate de condițiile de sănătate. Una dintre cele mai mari influențe asupra viselor este legată de cât de mult sau cât de puțin dormim. Insomnia, pentru o noapte, două (mai multe) poate face ca unele părți ale creierului să fie mult mai active atunci când în sfârșit obțineți somn REM. Este posibil să avem vise mai vii dacă am avut câteva nopți agitate. Sarcina este, de asemenea catalizatorul pentru vise vii. Creșterea producției de hormoni afectează modul în care creierul procesează gândurile și emoțiile. Acest lucru duce adesea la vise vii. Deși nu există dovezi incontestabile, dieta joacă și ea rolul ei prin faptul că anumite alegeri alimentare duc la vise mai bune sau… la coșmaruri! Alimentele bogate în carbohidrați, de exemplu, pot oferi energie rapidă. Activitățile zilnice pot și ele afecta visele. Așa cum un somn puțin sau intermitent duce adesea la vise mai vii, un somn bun de noapte va reduce visele intense. Un mic studiu a constatat că o modalitate bună de a dormi mai liniștit este să faci mișcare dimineața. O alergare bună sau alt antrenament ajută să adormi mai repede și să petreci mai mult timp în somn profund. Unii cercetători sunt de părere că luna plină ne perturbează somnul profund și implicit visele. Un studiu publicat în revista ştiinţifică „Current Biology”, de un grup de cercetători elveţieni, de la Universitatea din Bâle, arată că luna plină ne influenţează cu adevarat, somnul. Cum? S-a observat la voluntarii implicaţi în experiment că, în perioadele cu lună plină, somnul profund, reparator, s-a diminuat cu 30%, din cauza cantităţii de melatonină–hormonul care reglează ciclul veghe-somn. Melatonina, numită și hormonul somnului, sensibilă la alternanţa lumină-întuneric, trimite semnale către creier şi acesta ne va spune când simţim nevoia să dormim. Ipoteza emisă de cercetători a fost aceea că fiecare individ are un fel de „orologiu intern circumlunar” (legat de fazele lunii), în aceeaşi manieră în care există şi un „orologiu circadian” (ritm biologic intern, care se repetă la aproximativ 24 de ore), iar legătura cu melatonina se explică prin faptul că, în serile cu lună plină, înainte de a intra în laborator, voluntarii erau expuşi mai mult la lumina lunii, ceea ce, probabil, putea bulversa ritmul circadian, urmarea fiind o producţie mai slabă de melatonină. Însă, nu toți indivizii sunt sensibili la luna plină și explicația ar fi că dincolo de certitudinile ştiinţifice, suntem guvernaţi de forţe, reguli mult mai subtile, de un ritm cosmic pe care îl simţim, dar nu îl putem explica decât parţial.
Adevărul e că în acești doi ani de pandemie Covid-19 și-n special pe timp de lockdown, oamenii au fost obligați să-și limiteze exercițiile fizice. Boala ca atare, stresul, izolarea, toate au conlucrat și continuă încă în a se crea un dezechilibru psihic ce va duce la o tulburare a somnului având ca urmare, în afară de altele, de-a provoca vise urâte, coșmaruri. Unul dintre factorii pentru coșmarurile cumplite din timpul carantinei este programul de somn deranjat. Restricționarea călătoriilor și șederea acasă au schimbat programul milioanelor de oameni. Asta s-a constatat din crearea unui cont special numit „Coronavirus Dreams Bot”, unde utilizatorii de internet din întreaga lume își împărtășesc visele tulburate în fiecare zi.
Revista științifică Scientific American, de la începutul pandemiei, face referiri extinse la astfel de studii efectuate la universitățile din străinătate, unde anxietatea și nesiguranța oamenilor sunt foarte des exprimate în somn, unde apar temeri inconștiente pe care nu îndrăznim să le gestionăm în timpul zilei. Dar visele și coșmarurile nu privesc doar oamenii de știință din domeniul sănătății, psihiatrii și psihologii ci și pe artiștii vizuali. Muzeul Londrei a creat recent o nouă colecție de articole care documentează pandemia ce au ca obiectiv visele. Astfel, Muzeul Londrei în colaborare cu douăzeci de psihanaliști de la Universitatea Ontario din Canada va începe în curând interviuri cu cei care vor să-și împărtășească visele. Scopul este de a îmbogăți colecțiile muzeului cu experiențe și mărturii personale care vor spune povestea pandemiei Covid 19 generațiilor viitoare. În final, chiar dacă percepţiile onirice nu ar fi mesaje divine, aşa cum poate cred unii, dar nici o poartă spre subconştient, cum susţinea Freud, visele constituie un aspect esenţial pentru buna funcţionare a creierului. Indiferent cum or fi, chiar dacă sunt plăcute sau înfricoșătoare coşmaruri, trebuie să fim recunoscători acestor aventuri nocturne prin care ne poartă creierul, să fim conştienţi de faptul că ne datorăm existenţa acestui veritabil antrenament pentru viaţă și-n cele din urmă, că ne oferă ca pe-o peliculă de cinema călătorii fascinante ce ne rup momentan de realitatea cotidiană, uneori ștresantă, evadând unde? Prin… Universul Viselor…
Articol asociat
Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
