Cu un profil de căutător al absolutului, pe lieșteanul Ionel Necula (născut pe 12 mai 1940, fiu al țăranilor răzeși Ion și Elena), l-am cunoscut imediat după hărmălaia din decembrie. Profesorul trebăluia atunci pe la Casa de Cultură din Tecuci și încerca cu mult success să ridice cota culturii din zonă. Era o prezență rară, chiar dorită în peisaj, preferând însă mai mereu retragerea în turnul său de fildeș. Construia un profil de intelectual solid de provincie similar poate doar cu cel al hușeanului Theodor Codreanu (n.1945, critic și istoric literar, prozator, filosof al culturii și civilizației, cunoscut ca un reputat eminescolog, fiind laureat a 3 premii naționale „Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de exegeză eminesciană publicat într-un an și distins de Academia Română, Academia de Știință a Republicii Moldova și Președinția României).
Absolvă în 1970 Facultatea bucureșteană de Filosofie, susținând examenul cu o lucrare „Filosofia cunoașterii la Lucian Blaga” un an mai târziu. Filosoful din Lancrăm a rămas un reper o ispită eseistică la care revine deseori, cu alte exerciții exegetice. A lucrat în învățământ mai mult timp, apoi pensionându-se din 2000. Cinci ani mai târziu, după publicarea a 4 cărți de critică literară și filosofie, este admis în USR, filiala Bacău. Opera sa este acum împrăștiată mai ales în cele aproape 100 de cărți de prestigiu, excelent primite de critica de specialitate, dar mai ales de cititori, 7 ediții îngrijite, 18 ediții pre/postfațate și are în plus 5 prezențe în lucrări colective.
Ionel Necula trăiește și lucrează de zor într-un capăt de țară, la Tecuci, zonă care a dat patriei nu mai puțin de 18 academicieni. Departe de gălăgia lumii, filosoful citește și scrie spre neliniștea adversarilor și propria mulțumire. Are fixate în agenda de lucru câteva proiecte de suflet, pe care speră ca Dumnezeu să-l lase să le ducă la bun sfârșit. Vom vorbi despre ele puțn mai jos încercând să argumentăm cât spațiul tipografic ne va permite. Pentru mine, și nu doar pentru mine, Ionel Necula concepe artă pură, aspirând la simbol și serenitate. Pasagerii hedoniști îl privesc cu ochii bulbucați. Dar, perseverent și răbdător, cu farmecul și paradoxurile sale inteligente, își continuă mersul triumfător. Ce poate fi mai interesant decât a apune „nu” când e nu, dar nu un nu care va fi urmat de da, și a spune „da”, iar nu un da care mai târziu va deveni nu.
Cetățean de onoare al Tecuciului și al județului Galați, Ionel Necula, este un om uimitor. Prin comportamentul său copleșește orice interlocutor. Să-l ai în combinația literară e periculos, dar să-l ai în afara ei e tragic. Astăzi pe aici, pe la noi, lucidul analist este deranjat doar de zgomotul politicii care-i disturbă liniștea creatoare. Domnul zice: „Nu cugetați la ziua de mâine, căci ziua de mâine va cugeta e însăși la ale ei; îi ajunge zilei răutatea sa” (Matei 6, 34).
Dați-mi voie ca din vasta bibliografie să desprind titlurile unor cărți de referință pentru cititori români pe care le-a semnat hâtrul profesor tecucean. Veți descoperi o statuie de atitudini, epitete și metafore, analize, personaje, locuri minunate, eseuri și altele. În ființa scriitorului se îmbină calități umane, azi pe cale de dispariție–distincție, erudiție, înțelepciune și compasiune pentru semeni, stoicism în fața loviturilor sorții acumulate cu trecerea anilor și, mai presus de toate, modestie. Literatura sa chiar și în comunism ne oferea farmecul netulburat al cărții, îndemnându-ne să ne recunoșatem în personaje veridice, să ne regăsim în trăiri autentice. Grija pentru cuvântul scris, pentru literature valoroasă și pentru nivelul de excelență al limbii române, pentru libertatea expresiei, pentru o artă fără compromisuri, iată principiile care l-au ghidat ca om și scriitor. Are în el o candoare pe care puțini i-au descoperit-o. Toată lumea vorbește despre el ca și cum ar avea trese de general. Este doar un om cu operă, cu cărți peste care nu poți trece. E o zarvă acum, e un haos, e ceva haotic în care ne învârtim cu toții. Nu mai știe nimeni nici ce e de bine, nici ce e rău. Lumea nu are numai drepturi. Drepturile omului o să distrugă lumea. Drojdia însă o pune în aluat pesonaje de genul lui Ionel Necula. Interesantă pentru mulți e și așteptarea lui de după colț că într-o zi va fi soare.
Ionel Necula este o enciclopedie a prieteniei. Un căuzaș fără cauză. Un lieștean care crede într-o posibilă reconstrucție a spiritului românesc, care crede că România se poate încă salva prin cultură. Meșterind la zidiea unei lumi ce nu se poate înălța altfel decât pe prietenie. El este autorul unui raft zdravăn de cărți, dar nimeni n-a reușit pe deplin să-l facă om „de revistă”. I-ar fi împlinit steaua vieții, steaua literaturii. Iată de ce cred că tot ce vine către mine în această puțină întâmplare care mai poate fi viața noastră, nu va face altceva decât să sprijine ca un perete, ca un zid această fereastră către lumină. Spune prietenul nostru, poetul plecat, Nicolae Dabija (15 iulie 1948–12 martie 2021): „Doru-mi-i de dvs., ca unui zid de-o fereastră”. Doru-mi-i deja de Ionel Necula și de cărțile sale:
- Cioran, scepticul nemântuit (1995);
- Cioran, de la identitatea popoarelor la neantul valah (2003);
- Căderea după Cioran (2005);
- Ion Petrovici în vizorul securităţii (2005);
- Ion Petrovici. Un capitol de filosofie românească (2006);
- Disconfortul de a fi roman (2008);
- Aurel Cioran, fratele din leprozerie (2009);
- Uricar la Poarta Moldovei de Jos (2009);
- Filosofia românească în secvenţe epistemice (2010);
- Ion Petrovici. Recurenţe (2011);
- Eminescu în tentaţii metafizice (2012);
- Cioran. Concepte şi idei fundamentale (2012);
- Cioran. Mărturii şi referinţe (2012);
- Cioran în receptări epistemice (2012);
- Cioran despre neantul valah (2014) ş.a.
Observați o avalanșă de volume dedicate lui Cioran, dar tecuceanul vine cu o abordare contrapunctică incitantă, cu mișcări ondulatorii și în plan temporal și în plan spațial, deschizând simultan practic toate fronturile analizei, revenind de câte ori logica argumentației i-o cere, urmărind conturul filigranat al unei arhitecturi elaborate care crește organic, în conformitate cu teoria mereologiei, stabilind natura relațiilor între parte și întreg.
Capitolele se constituie în entități aproape de sine stătătoare, fiecare dintre ele oferind o fațetă a operei și omului Cioran, inseparabilă de ansamblul personalității sale. Fragmente-hologramă sunt consacrate descifrări și conexiuni ce reconstituie figura complexă a unui gânditor care trăiește acut finitudinea modernă și își administredază melancoliile ireconciliabile. Pentru el, Cioran trece drept un gânditor privat, provocator, scandalos chiar. Păstrase ceva din condiţia naeionesciană a metafizicii, dar, desigur, îi epurase toate prelungirile teologale. Ştim doar că la Nae Ionescu, metafizica avea şi o funcţie soteriologică întrucât provenea dintr-un dezechilibru fiinţial şi reprezenta „o preocupare pur omenească a acelora care şi-au ratat mântuirea şi care încearcă să se echilibreze în existenţă, în condiţia aceasta umană, printr-o înţelegere totală şi armonică a existenţei”. Tot în opinia tecuceanului, Cioran e dispus să menţină ideea metafizică a dezechilibrului fiinţial (dintre suflet şi corp, dintre minte şi inimă, dintre iminent şi transcendent), dar în nici un caz şi funcţia mântuitoare, condiţia de refugiu compensator pentru cei ce-au eşuat în exerciţiul ascezei. Metafizica nu este o rezervă a misticii, ci mai curând anticamera ei. Orice sfânt eliberat de speranţe şi certitudini poate lua înfăţişarea unui cinic scârbit de lume. În felul lui, Diogene este un sfânt, în „Cioraniada”, de pildă, sunt inserate comunicările susținute de profesorul Ionel Necula referitoare la creatia și chiar viața filosofului român.
Filosoful Nae Ionescu între huzur nebunesc și iubiri pătimașe
Capitolul 1 cu titlul „Sub semnul prigoanei” cuprinde un număr de 5 comunicări, respectiv „Cioran în vizorul securității”, „Detractorii lui Cioran”, „Eugen Lozovan”, „Sub pretexte diatribice” și „Povestea neretușată a unei fotografii”. Capitolul 2, cu titlul „Asalt de conaționali” cuprinde comunicările: „Sub asaltul conaționalilor români”, „Marieta Sadova”, „O prietenă a familiei Cioran” și „Noica într-o vizită protocolară”. Capitolul 3 cuprinde materialul intitulat „Cioran la prima ieșire în Occident”, iar Capitolul 4 cu titlul „Prădalnica mirare filosofică” cuprinde un număr de 6 comunicări: „Cioran și condiția filosofiei”, „Disocieri în cuprinsul ideii de filosofie”, „În tentații metafizice necompromise”, „Conceptul de nivel istoric”, „Cioran despre luciditate” și „Cioran despre neamul valah”. În Capitolul 5, care poartă titlul „Asocieri epistemice”, sunt publicate comunicările intitulate: „Problema românismului de la Noica la Cioran”, „Filosofia boicotului istoric de la Blaga la Cioran” și „Într-un dialog epistolar cu Lucian Blaga”. Ultimul capitol al cartii „Mărturii și receptări” are 6 comunicări: „Un credincios care nu s-a cunoscut”, „Cioran și condiția poeziei”, „Un flecar al gândului fragmentat”, „Lumea de după Cioran”, „Marin Diaconu, alte întâlniri despre Cioran” și „Dicționar de termeni cioranieni”.
Ionel Necula afirmă în prefața cărții, că aceasta inchide seria celor 12 cărți despre Cioran pe care le-a zămislit în ultimele patru decenii de necontenită aplecare asupra acestui subiect și supune exercițiului hermeneutic unele înțelesuri și nuanțe din obsesiile lui Cioran. …Îl imaginez deja pe Cioran privind spectacolul de după perdeluța ce desparte cele două lumi, zâmbind cu duplicitate și amărăciune. Nu vă speriați, e abia începutul. Acest autor împătimit al scrierilor lui Cioran şi-a dedicat o bună parte din existenţă studiului renumitului filozof şi scriitor român stabilit în Franţa, pentru a cărui viaţă şi operă a făcut o adevărată pasiune. Vibrând pe vechea, dar eterna temă a iubirii, Ionel Necula şi Emil Cioran au cel puţin un lucru în comun: ei pot converti erotismul în artă, considerând că, prin sexualitate, omul „se integrează în dinamica vieţii imanente, în substanţa ei iraţională şi trăieşte cu adevărat autentic”.
O abordare mai decomplexată a filosofiei românești, în evoluția ei istorică, spune Ionel Necula, că și-a dorit dintotdeauna, deși a înțeles și el, ceea ce știe oricine, că o asemenea lucrare nu mai este posibilă decât ca produs de echipă și că trudnicie desfășurată pe parcursul mai multor decenii de eforturi conjugate. O istorie a filosofiei, este rezultatul unei acțiuni colective și doar foarte rar, ca lucrare singulară, ca produs al sârguinței unui autor. Istoria filosofiei este, oricum, o ispravă referențiala în istoria oricărei culturi, o tentație și un semn de maturitate spirituală în evoluția oricărei comunități. De multă vreme filosofia nu mai este privită ca o disciplină distinctă, ca navă amiral pentru toate celelalte științe. Filosofia a devenit un ansamblu de discipline autonome și bine articulate epistedmologic: morala, estetica, epistemologia, filosofia culturii, filosofia istoriei rîmân totuși legate ombilical de trunchiul primar din care s-au desprins, așa că poate fi abordată și secvențial, prin semnalarea principiului ordonator, al temeiului care a stat la baza acelor discipline ce s-au declarat autonome. O istorie a esteticii sau a eticii este, în egală măsură, și o istorie secvențiala a filosofiei. Tot secvențial, mai poate fi abordată și tematic, prin asumarea unei idei recurente, ca perspectivă și principiu paradigmatic în organizarea unei dispuneri istoriografice. De bună seamă, și abordarea identității românești, așa cum s-a coagulat în evoluția culturii noastre poate fi asumată ca idee și principiu ordonator. O istorie a identității românești este, exagerând puțin, și o istorie limitată, secvențială, în miniatură a filosofiei românești. Așa mai spune Ionel Necula și de ce nu l-am crede?
O altă temă asupra căreia scriitorul tecucean revine deseori și rotunjită în 6 volume distincte vizează viața și filosofia concetățeanului Ioan Petrovici (1882-1972, filozof, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale), personalitate complevă a culturii român ești interbelice. Iubitul și controversatul profesor de filozofie „Ion Petrovici a avut o viață fracturată. Intr-o vreme, a urcat până pe Everestul performanței și al recunoașterii publice, de unde, atunci când istoria s-a virusat de o ideologie apocaliptică, s-a prăbușit direct în groapa Marianelor-bântuită de tot felul de silnicii și nesăbuințe. Multă vreme s-a amăgit cu înțelesul mângâietor al filosofiei (De consolation philosophie), așa cum i-l hărăzise cei vechi, dar s-a și înfiorat de mizeriile ei, atunci când a văzut-o decăzută în condiția de surogat ideologic.
„Scriitorii vrânceni” ca „personaje principale” reprezintă o altă temă preferată de omul de cultură Ionel Necula, memorialist și critic literar. De altfel, el a lansat şi susţinut, de-a lungul anilor, scriitori din Buzău, Prahova, Iaşi, București, Galaţi şi Basarabia. Dumnealui chiar se intitulează într-o serie de lucrări – pe care trebuie să le răsfoim măcar odată-n viaţă-„Uricar la Poarta Moldovei”, „poarta” Moldovei fiind oraşul Tecuci. Ionel Necula scrie pentru că are harul primit la naştere, pe care l-a cultivat citind foarte mult, analizând foarte multe texte, cărţi, manuscrise… Cred că singurul lucru care-i lipseşte lui Ionel Necula este timpul necesar scrisului-mereu vrea mai mult – dar şi cititului, pentru a da formă livrescă ideilor aflate în procesare. Oricum, substanța zbaterilor sale se regăsește în paginile cărţilor aşteptate cu nerăbdare de către cititorii săi. Când vorbim despre domnul Ionel Necula ar trebui să ne gândim la câteva lucruri: este un spirit constructiv, în al doilea rând, nimeni nu-i filozof în satul lui, e un fenomen care se repetă. Cred că ar trebui să ne aducem aminte de o vorba a lui Simion Mehedinţi (1868-1962, geograf, geopolitian și academician român). Are în lucrarea de licenţă o opinie uluitoare. Spune aşa: „Cine face critică, face operă definitivă”. De aici tragem concluzia că orice critic care se respectă este un intermediar între operă şi cititor. Îl ajută pe cititor să decripteze opera, să înţeleagă şi sensurile mai greu de înţeles. Cineva spunea că pe autor nu-l face scriitor un critic literar, sau altul, ci publicul cititor, care-l apreciază sau nu, îi cumpără cartea, sau nu, Cine trebuie să taie în carne vie? Domnul Ionel Necula face acest lucru deseori, spre binele autorilor, dar o face cu blândeţe, să nu doară. Iar ei se fac că nu observă.
Puțini analiști au remarcat rșeganța stilului cursiv, excelent abordat de Ionel Necula în eseurile sale politice. Eseuri care au fost mai întâi bătălii, bineînțeles pierdute împotriva modelelor tiranice ale trecutului recent. De fapt ele m-au atras la început la scrisul lui Ionel Necula, mai ales calitatea analizei, logica impecabilă, argumentația cvonvingătoare și o stilistică de gradul zero al scrisului. Autorul nu a căutat niciodată figurile de stil, dar când i-au căzut bine nu le-a evitat, a uzat de ironii, radiografii diagnoze și prognoze. Și o analiză efectuată de unul din cei mai productivbi și mai onești din această parte a țării. Puteam să nu fiu, uneori, de acord cu unele din ipotezele sau concluziile sale, dar mereu am știut că sunt chiar ale lui, nu făceau parte din agenda altora. În mod particular multe din ele au trezit o crispare celor de la dreapta spectrului politic, care au făcut din apărarea capitalismului sălbatic o vocație cu orice preț. Ionel Necula e un gânditor de centru dreapta convins, care a avut etapele sale de gândire. Despre el s-au spus poate prea puține în spațiul cultural românesc. De ce? În genere avem puțini intelectuali de talia celor francezi-holiști creatori de sistem, fideli unor valori și ideologii, fără a cultiva traseismul ideologic la nivelul elitelor, atenți la pericolul falsificării cunoașterii.
Și o concluzie: destinul lucrează mereu în favoarea noastră, aducându-ne în cale oamenii potriviţi pentru evoluţia spirituală, pentru a ne desăvârşi existenţa sau pur şi simplu, pentru a ne umple sufletul de frumos. Cartea reprezintă pentru olricine bunul prieten care te captivează, îți menține tonusul psihic și îți suscită imaginația. Să rămânem, ajutați și de Ionel Necula, în lumea aceasta mereu ancorată în frumosul lecturii și al nesfărșitelor personaje. O carte bună în această peroadă sumbră este ca un refugiu deschis în sufletul tău. Revii la povestea ta în fiecare zi și te bucuri de scenariul care te ține departe de îngrijorarea și panica pandemică. Cartea reprezintă aerul proaspăt și relaxarea psihică pe care sufletul tău și le dorește atât de mult. Te bucuri de cartea pe care o citești și reintri zilnic într-o altă poveste. Cărțile lui Necula, spre deosebire de ale altora, nu dau pe afară de ego, precum o șampanie de revelion sau ale celor care și-au scurtat ani de detenție scriind la normă. Are cărți cu încărcătură emoțională și spirituală, care îți modelează gândirea. Și totuși cum ar fi dacă o bună parte dintre noi ar citi și s-ar cizela, remodela psihic și comportamental dupșă disșpunerile autorului n ostruj? Ar fi ideal pentru relațiile interumane și societate. Oricât de visător ar fi un cititor, nu cred că toți se vor așeza de mâine la citit. Dar cei care fac asta, putedm spune că și-au croit deja un drum mai frumos înspre educație și cultură.
Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea–dublă campioană a presei de provincie și partener media al Jurnalul Bucureștiului, director executiv al Trustului de Presă Pompidu–Iași)
Notă. Alte articole ale autorului Pompiliu Comșa în Jurnalul Bucureștiului
Articole Asociate
Nota redacției
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
[…] Ionel Necula – Prolegomene la eseuri polemice (Corespondență de la Pompiliu Comșa, Prof. un… […]
[…] Ionel Necula – Prolegomene la eseuri polemice (Corespondență de la Pompiliu Comșa, Prof. un… […]