Articol Dedicat d-lui prof. dr. Narcis Zărnescu redactorul șef al Revistei „Academica” (Academia Române), secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR–Academia Oamenilor de Știință din România, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques” al Republicii Franceze, care mi-a adus bucurie cu al său comentariu poetic la articolul despre călătoria mea în Caraibe
„Doamne, ce bucurie și onoare! Sunt copleșit de atâta atenție! Această Dedicație înseamnă pentru mine un Premiu Nobel fratern! Cu Plecăciune și o triplă acoladă frățească! Mes hommages, Chère Soeur, Merveilleuse Madame, Lili Csinta, incomparable Ecrivaine et Publiciste franco-roumaine.” (prof. dr. Narcis Zărnescu)
Nota redacției. D-l profesor Narcis Zărnescu scria în comentariul său: „Fascinante aceste peripeții prin Africa Neagră Subsahariană! Citind, încerc să reconstitui un periplu imaginar, periplul meu, prin Senegal! Și, deodată, se întâmplă ceva! Nu poate fi aievea, este doar o fantezie filigranată cu virtuozitate, în superbul text al Doamnei Lili Csinta! Mi se pare că aud vocea unui spirit tutelar al Africii eterne: Leo Frobenius (1873-1938), fost un etnolog și arheolog german, unul dintre cei mai importanți etnografi germani care a studiat Africa, cunoscut în spațiul românesc mai ales pentru influența operei sale asupra gândirii marelui nostru poet și filosof Lucian Blaga”.
Îmi doream de mult timp să văd cu ochii mei Petra, mirificul orașul antic săpat în gresie roz din deșert, dar cum am mai spus poate, eram reticentă să vizitez singură o țară musulmană, zicându-mi că acolo nu sunt bine văzute femeile emancipate…dar ce m-am înșelat! Acum că eram din nou în relații bune cu C., am mai făcut o tentativă de a călători împreună-cu însoțitoarea mea C. fusesem în Africa și a ieșit o catastrofă, do you remember?
Peripeții în Africa Neagră (Subsahariană) – Senegal (Partea 1). Cu ghidul local Doukoure Bassirou
Peripeții în Africa Neagră (Subsahariană) – Senegal (partea 2). Cu ghidul local Doukoure Bassirou
Peripeții în Africa Neagră (Subsahariană) – Senegal (partea 3). Cu ghidul local Doukoure Bassirou
Iordania e cunoscută mai ales ca fiind un tărâm biblic…la apele Iordanului, unde a fost botezat Isus, se fac multe pelerinaje. Regatul Hașemit al Iordaniei face parte din țările Levantului, cum ar mai fi Israel, Liban, Siria, din Orientul Mijlociu. Denumirea arhaică și romantică, mi se pare mie, de Levant înseamnă „spre soare răsare”–levante, a se ridica în italiană. Pentru o țară mică, mai mult deșertică, Iordania este totuși surprinzător de variată. Are un climat printre cele mai uscate de pe planetă și nu are petrol, precum alte țări mai fortunate din regiune. Are însă multă istorie și vestigii ale acesteia, fiind locuită deja de acum 500.000 mii de ani când se pare era mai fertilă, de către triburi de nomazi. Personaje biblice au sacralizat acest pământ și multe imperii și culturi ale civilizației umane au lăsat aici urme…Dintre toate acestea, am văzut și noi câte ceva, în puținele 5 zile petrecute aici.
Iată-ne deci, pe seară, ajunse în capitala Amman. Aveam deja rezervată camera de hotel pe Internet în downtown-orașul de jos, singurul care a păstrat caracterul de orient mijlociu autentic. Îl vom vedea mai bine mâine dimineață, căci acum se întunecă și ne grăbim să ne găsim hotelul. E o zonă cu hoteluri ieftine, al nostru e vetust…dezamăgire, mai ales pentru C. Mie nu-mi pasă, atâta timp cât am un pat curat și o baie, doar nu vom face decât să dormim aici o noapte…impresia proastă provenea însă și de la recepționist, un moșneag desculț și în cămeșă lungă care dormea pe canapea și care a devenit agresiv după ce i-am spus că nu am vrea să rămânem…aproape că i-am smuls banii din mănă și am luat-o la fugă pe scări, avându-l pe urmele noastre cu înjurături și chiar scuipături… fugind, râdeam ca niște copile obraznice de mesaventura noastră-(aventură rea, franceză)…
Până la urmă, la doi pași, am găsit alt hotel, mai pe gustul lui C…de dimineață, hai să descoperim Ammanul! Eram însetate și nu vedeam nicăieri apă de cumpărat, intru într-un mic magazin de electronice să întreb unde putem găsi și, plăcut surprinsă, mă fac cu două sticle de apă cadou…începea astfel incredibila serie de mici cadouri primite La Amman! De o gentilețe fără egal, iordanienii ne-au tratat ca pe niște prințese…ca niște adevărați cavaleri ai deșertului au fost de o galanterie și de o curtoazie nemaiîntâlnite, fără nici cea mai vagă urmă de vulgaritate sau prost gust…poate vă par ușor exaltată, dar, iată, răsfoind un mic ghid turistic despre Iordania, am găsit câteva rânduri despre ospitalitatea lor legendară, considerată punctul forte al unui voiaj în această țară: „Când te întorci dintr-o călătorie în Iordania și arăți fotografiile din vacanță prietenilor, ești frustrat că nu poți să arăți tocmai cea mai frumoasă amintire de aici, incredibila ospitalitate a iordanienilor”…bineînțeles, faptul de a fi femei stimula și mai mult curtoazia…de la mici cumpărături care ni se făceau efectiv cadou sau mici cadouri pe lângă cumpărăturile mai consistente, ni se întâmpla ca atunci când urcam într-un bus de oraș și scoteam portofelul pentru bani de bilete, un domn, așezat mai în spate chiar, să ne strige că a plătit deja pentru noi (probabil pe telefon), doar suntem oaspeți! Râdeam surprinse și mulțumeam, ar fi fost o ofensă să refuzăm…Dar să ne întoarcem la Amman…pe colinele din jurul Ammanului, orașul alb, numit cândva Philadelphia, se pot admira vestigiilor civilizațiilor care de-a lungul timpului au marcat cele mai importante perioade istorice ale sale: cea amonită, elenistică, romană, bizantină și, în fine, islamică. Printre ele se numără: citadela, Templul lui Hercule, forumul și teatrul romane, biserica bizantină, palatul Omeyyade.….ruine, ruine care pe unii îi plictisesc, sătui de pietre, iar altora le vorbesc într-un mod numai de ei știut, trezindu-le emoții și reverii…
Cum spuneam, orașul de jos, downtown și-a păstrat farmecul oriental și prin prezența souk-urilor unde o mulțime de prăvălioare înghesuite unele în altele își etalează mărfurile debordând pe trotuare…cele care vând aceeași marfă sunt grupate unele după altele cu zecile, după un principiu al concurenței loaiale, poate? Fructe, legume pentru noi multe exotice, dar mai ales mirodenii.…prafuri de mirodenii vărsate în piramidă sau conuri pe etalaje te îmbie cu culori vii și arome care îți stârnesc curiozitatea…ce-o fi asta? dar asta? Pe unele nici nu le puteam recunoaște căci până acum le-am ignorat existența și gustul…nici o etichetă, nici un preț, de fapt prețurile nici nu sunt fixe…dacă te uiți doar, te simți, trecând prin fața negustorilor, ca un gură-cască sărăntoc…dacă riști să arăți interes și să pui întrebări, începe negocierea, atât de naturală și onorabilă pentru ei și mai degrabă jenantă pentru noi ; necunoscând valoarea lucrurilor, bâjbâim în obscuritate, n-am vrea să fim din calea afară de fraieriți…apoi, obiecte de artizanat și chiar ateliere, aur și bijuterii, parfumuri orientale, eșarfe și iar eșarfe de toate modelele, culorile și dimensiunile…mai nou, multe chinezării…animație, lume pestriță și gălăgie ca în orice bazar…ăsta e souk-ul, pentru cei ce nu știu.
Am părăsit downtown-ul ca să ne instalăm într-un hotel mai bine plasat pentru noi, lângă o companie de transport care avea să ne ducă la obiectivele noastre: Petra, deșertul Wadi Rum și Valea Iordanului. Ne-am instalat deci în cartierul Abdali, noul centru al orașului, fără să știm ce bine am nimerit…aici aveam tot ce ne trebuia. Dar modernul mall și galeriile comerciale la modă cu care ei se mândresc nu ne-au atras, modernismul e același peste tot. În schimb, ca în multe alte țări din zonă, pisici pe stradă, unele aveau câte un protector, altele…La hotel, primire călduroasă, patronul, un iordanian care studiase la Timișoara avea multe nostalgii de povestit.. în românește. Lângă hotel, un snack unde se serveau nelipsitele humus și falafel (chifteluțe de năut) cu lipie și un sos divin de ardei iute cu lămâie, ne-am regalat! Iordanienii mănâncă năut cu năut toată ziua și noi am făcut la fel! (poate e cazul să precizez că humusul e o pastă de năut și el). Acolo era mai bun decât oriunde, incomparabil mai bun. Am degustat apoi cafeaua aromatizată cu cardamom care a început să ne placă și ea tot mai mult.
Fiind prima zi, nu eram familiarizate încă cu banii, și, stupoare, pe unele monezi–e valoare mică probabil-nu apărea nici o cifră! M-am mirat atât de tare încât un domn amabil de la o masă alăturată a sărit să ne explice ce și cum, dar n-am înțeles mare lucru..probabil era scris cu litere,…alt iordanian amabil (devine pleonasm) ne-a condus o bucată bună de drum până la ușa hotelului, seara când ne rătăcisem….după cum observați femeile lipsesc din peisaj… Timpul fiind măsurat, a doua zi, la prima oră, am luat bus-ul spre sud unde ne așteptau Petra și deșertul.
Considerată una din cele 7 minuni ale lumii, Petra cea roz, săpată în gresia deșertului în secolul al IV lea î. Hr., a fost capitala Nabateenilor, popor nomad ce făcea comerț cu mirodenii…loc providențial, erau aici la răspântie de drumuri de caravane, se găsea apă din abundență și locul putea fi bine protejat. După un mileniu înfloritor însă, a început decadența: la sosirea romanilor în regiune drumurile de caravane au fost deturnate și Petra a pierdut din a sa splendoare, iar mai târziu, un puternic cutremur a distrus-o în mare parte și încet , încet a fost abandonată și uitată…Nefiind cunoscută din biblie, Petra a dormit sub nisip o mie de ani, până când în 1812 a fost redescoperită de elvețianul Jean Louis Burckhardt, explorator pasionat…deghizat în arab, sub numele de Ibrahim Ablallah, ca un adevărat spion, căci își asuma niște riscuri, regiunea aparținând atunci imperiului otoman, el a găsit poziția Petrei după vechi scrieri…un roman de aventuri adevărate despre care merită citit.
În proximitate, localitatea Wadi Musa este o anticameră a Petrei, căci aici e punctul de debarcare pentru vizitarea sitului și sunt găzduiți turiștii. Tot mai multe hoteluri apar în micul sat cu străzi abrupte care devine orășel pe zi ce trece. La hotelul unde rezervasem, era o problemă, patron dispărut…nu puteam aștepta, ziua trecea, ne rămânea tot mai puțin timp pentru vizita mult visată…am plecat spre un altul, eu am ales Petra Cabin… și așa a apărut discordia: lui C. nu-i plăcea cazarea, era oribil, la comun! Era vorba de o mare sală în care se aflau cabine lipite unele de altele…arătau ca niște corturi, doar că erau la interior, dormeai pe saltea, mie mi se părea funny, ca și franțuzoicelor de alături care se tăvăleau în joacă, pe salteaua lor. Băile erau curate și livingul spațios se bucura de frumoasa priveliște ce ni se oferea prin largile ferestre-eram sus, la ultimul etaj. Avea și recenzii bune pe booking, fabulous, a apreciat cineva mai exaltat. Am plecat spre Petra târziu întoarse pe dos și îmbufnate, vizita era compromisă…tocmai la Petra! Am ajuns la amiază, pe căldură, deja descurajate și obosite…situl are o suprafață foarte mare, e mult de mers și e preferabil să ai un ghid…se consideră că vizita cere două zile, iar noi aveam la dispoziție doar o jumătate.
Există mai multe căi pentru a intra, noi am mers pe cea clasică, mitică, canionul Siq, canionul rece unde pereți verticali înalți nu lasă să pătrundă nicicând razele soarelui. Știam că, distanțele fiind mari, există mici calești cu coviltir cu care te poți plimba și în mintea mea, îmi imaginam cum zgomotul copitelor cailor sau măgarilor reverberează în defileul îngust, dar în loc de asta, ce credeți? Câteva mașini înlocuiau caleștile mai eficient…pentru mine, deja s-a știrbit din farmec…apoi defileul s-a lărgit și am intrat în Orașul de Jos cu splendoarea lui de culori...de fapt, la Petra ceea ce e sublim e culoarea stâncii de gresie: ea trece de la un roz pal floare de piersic la culori calde de cărămiziu -portocaliu intens, alb sau auriu, pe alocuri cu mulțime de vinișoare roșii, albe, roșcate, negre și nu mai știu…în acești pereți de rocă au fost săpate, sculptate, fațade cu coloane în adevărate stiluri arhitectonice, de necrezut pentru vremea aceea: cea mai minunată și mai emblematică este poate Trezoreria Faraonului (Al-Khazneh), Khazneh FIraoun unde acesta și-ar fi ascuns comoara într-o urnă…apoi, enumăr în dezordine, Marele Templu, Fântâna leilor, Teatrul, Biserica bizantină, Mormintele Regale, căci Petra este și o necropolă…urcând 800 de trepte poți ajunge la partea de sus, la Mănăstire, cel mai impozant dintre monumente……nu a fost pentru noi, tocmai avusesem genunchiul fracturat…se puteau vedea în stâncă găuri beante care fuseseră locuințe troglodite.. ocupanții lor, beduini, s-au convertit acum în vânzători de suveniruri care -și aveau tarabele pe marginea drumului, si asta parcă iar mai știrbea din farmec…Petra are încă multe mistere pentru arheologi care continuă să facă descoperiri și caută să înțeleagă originea și destinația monumentelor… doar o zecime din suprafață a fost răscolită.
Articole asociate
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Iordania – tărâm biblic, leagăn al umanității și țara ospitalității (Partea 1 –… […]