Zilele acestea, într-o atmosferă de primăvară întârziată, toți românii de religie creștin-ortodoxă din țară și din diaspora au sărbătorit una din cele mai importante momente din istoria creștinismului–moartea și învierea Domnului Iisus Hristos!
Anul acesta am avut satisfacția de a mă afla, cu ocazia acestui eveniment de importanță specială din viața mea, la Mănăstirea Oașa, un lăcaș ortodox aflat în localitatea Șugag, județul Alba, la 70 km. mai spre sud de orașul Sebeș și la 57 km. nord-est față de Petroșani, chiar la poalele munților Șureanu.
Ea, Mănăstirea, este o oază de liniște sufletească și de ortodoxie veritabilă, fiind înconjurată de păduri, văi și lacuri, care îți taie respirația de frumusețe. Cea mai apropiată așezare umană se află la peste 40 de km. distanță!
În anul 1943, scriitorul Ioan Pop (n.1941, profesor universitar, teoretician al avangardei literare, poet, critic și istoric literar român) și marele „povestitor” Mihail Sadoveanu, au ridicat pe locul actualei mânăstiri o bisericuță din lemn. Mai apoi, în 1983, prin purtarea de grijă a episcopului Emilian Bordaș, din Alba Iulia, a preotului Faur și a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserică a fost restaurată și totodată îmbunătățită, păstrându-i-se structura de lemn, după care a fost adusă în acest loc de basm, iar vechea biserică, mult mai mică, a fost strămutată undeva pe râul Someș, odată cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei.
În anul 1990, bisericuța, care se află la o altitudine de 1.350 de metri, a fost resfințită, în jurul ei rânduindu-se o mănăstire de măicuțe de circa 20 de suflete. Pentru început, obștea a fost pusă sub îndrumarea duhovnicească a maicii starețe Iustiniana Macarie. Măicuțele au reușit ceva uimitor: au ridicat mai multe corpuri de chilii cu etaj, zidite în stil brâncovenesc, precum și stareția, trapeza și clopotnița. Din cauza multor vicisitudini și a traiului deosebit de greu, în anul 1998 maicile au părăsit mânăstirea. Dar la numai doi ani, mai precis la 1 iunie 2000, în acest loc pustiu și greu accesibil, s-a așezat o obște de călugări. Azi, când aștern pe hârtie aceste gânduri, alături de biserica din lemn de la Mănăstirea Oașa, există deja și o biserică mare, zidită din piatră. Cea din lemn a fost pictată între anii 1985-1986 de către pictorul Liviu Dumbravă, din Gura Humorului.
Mănăstirea Oașa este, indubitabil, un refugiu sufletesc, într-un loc mirific, mărginită de brazi falnici, cu deschidere spre cer și priveliște spre lac, o adevărată mângâiere și liniște pentru suflet. Părintele Pantelimon din acest lăcaș sfânt, ne spunea: „Ce fericire să simți ritmurile naturii, să simți primăvara, pământul românesc, fărămicios, să vezi cum plesnesc mugurii”.
Aș mai consemna ceva, care ține de partea religioasă, faptul că Biserica Centrală este închinată Adormirii Maicii Domnului în ziua de 15 august și Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, hram prăznuit la 27 iulie.
Am fost adus aici, în acest loc de rai, de doi copii minunați și prieteni buni, Maria Mădălina și Adrian Ion Buda, în ajunul Crăciunului de anul trecut, iar acum, de Paște, am venit doar cu Adrian. Numai Bunul Dumnezeu a vrut să fie așa, să revin în acest lăcaș! Întâlnirile dintre oameni nu sunt întâmplătoare. Anul trecut, de Crăciun, am avut ocazia să îl cunosc pe Starețul mânăstirii, cu numele monahal Silvan, duhovnicul tinerilor mei prieteni, la rândul lui tot un tânăr de numai 36 de ani, care își poartă cu cinste sutana de călugăr. Se pare că ne leagă o comuniune sufletească prin pioșenia noastră!
Această minunată așezare patriarhală, Mănăstirea Oașa, păstorită cu cinste de Starețul Silvan, an de an se găzduiește tabere de tineret pe diferite teme, cu scopul de a se găsi răspunsuri la numeroasele întrebări, frământări și nevoia de a cunoaște ce caracterizează vârsta căutărilor! Am întâlnit aici monahi, fiecare cu istorii deosebite, precum părintele Sava, un american convertit de la catolicism la ortodoxie, din bancher devenind călugăr în România, sau părintele Pantelimon. Acest părinte s-a născut în anul 1976, nu a avut parte de o educație religioasă, dar a îmbrățișat credința atunci când i-a întâlnit pe părintele Iustin, Alina și Adrian Lemeni. Acest lucru s-a întâmplat chiar în prima zi de facultate la Arte Plastice, iar după absolvirea facultății a intrat în mănăstire, devenind călugăr.
În data de 22 aprilie–Vinerea Mare, în jurul orei 12,00, am plecat din București, împreună cu prietenul meu, Ady Buda, cu destinația Mănăstirea Oașa. Pe traseu am făcut conjuncția cu prietena lui, Alexandra, de la Bistrița și cu prietenul Iancu, de la Sibiu, la rândul lor și ei doi copii deosebiți. După circa 7 ore de mers anevoios și cu destul de multe ambuteiaje pe Valea Oltului, într-un târziu am ajuns la Mănăstire, unde tocmai începuse slujba de seară.
Într-o biserică plină de circa 300 de suflete, femei și bărbați, mulți pelerini, tineri și tinere, veniți în tabără de Paște, îmbrăcați în straiele portului popular al zonei, cu frica lui Dumnezeu și respect față de Domnul nostru Isus Hristos, într-un cor pe 5 voci, m-am învrednicit a face parte din această comunitate de frați și părinți, în rânduiala religioasă a momentului, până spre miezul nopții. Mi-am revăzut prietenul, călugărul Silvan și momentul a fost unul de maximă emoție și bucurie reciprocă. I-am simțit căldura îmbrățisării și curățenia sufletului său.
Noaptea de înviere am sărbătorit-o la o ceremonie de la Biserica Mare din Rășinari, alături de alți prieteni la fel de dragi mie, familia Droc, fiul Moni și prietena acestuia, Carmen, ocazie cu care am ocolit biserica și am cântat în cor Hristos a înviat din morți/cu moartea pe moarte călcând/și celor din morminte/viață dăruindu-le. Cristos a înviat! Adevărat a înviat!
Am avut plăcerea ca masa de Paște să o avem într-un Complex din același oraș Rășinari – „Montana Garden”, proprietatea familiei Droc, dar și cu prietenul meu Ady Joandrea, cu familia, de altfel gazda noastră din Sibiu, unde deține un hotel cochet, chiar de lux, alături de Consiliul Județean al Sibiului pe nume „Levoslav”.
M-am simțit excepțional, cu îndemn pentru toți prietenii mei să nu ocolească locul dacă ajung în frumosul și istoricul oraș Sibiu. Am mai avut plăcerea să mă reîntâlnesc cu terapeuta Lidia Fecioru, împreună cu familia ei, de care mă leagă o prietenie de peste 30 de ani. Tuturor le mulțumesc că există și mă bucur să fiu contemporan cu ei! Am avut două zile pline de viață și voie bună, cu o vreme de primăvară cu temperaturi care au depășit 24 de grade și cu oameni frumoși și veseli, fericiți că există și că pot să-și reîncarce bateriile după multe zile reci și plioase.
Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Ordinul Militar de România în Grad de Comandor acordat președintelui OADO
Notă. Articolele Lordului Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (Națiunile Unite- Ecosoc)
Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
