Cu ocazia împlinirii a 150 de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu– primul artist plastic român, devenit membru al Academiei Române, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores organizează o serie de manifestări. Printre acestea se află și prima ediție a Concursului Internațional de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu”.
Dintre cei 77 de competitori din Armenia, Republica Moldova, Germania și România, juriul le-a apreciat în mod deosebit pe: Maria Manchevici din Republica Moldova-care a obținut premiului I la categoria A și Premiul Special oferit de Asociația Culturală „Ervant Nicogosian” și pe Constanța Mădălina Ruican, câștigătoarea categoriei+19 ani, artist plastic din Craiova, care în afara unui premiu consistent oferit de Fundația Pelin, va intra și în posesia Trofeului „Gheorghe Petrașcu”, realizat de maestrul Ioan Tămâian. Trofeul este o adevărată opera de artă, are o înălțime de 32 cm și este realizat din combinația sticlă colorată, fuzionată la 900 grade Celsius și argint pe suport de cupru, metalul fiind obținut prin electroliză și tehnică de metaloplastie.
Ioan Tămâian, membru al juriului, este artist sticlar, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoția 1982, prof. Maria Margareta Nemeș și prof. Cornel Ailincăi. La începutul anilor 80 s-a stabilit la Avrig, jud. Sibiu și timp de 10 ani a lucrat la fabrica de sticlărie pe care, împreună cu un colectiv de creatori, a poziționat-o pe primul loc în topul fabricilor din domeniu. Din 1985 este membru , filiala Sibiu. În 1992 a înființat Atelierul „Ion Art Glass” cu sediul în Șelimbăr, Sibiu, primul atelier de sticlărie artistică din țară. De patru decenii își dezvoltă un stil propriu, participând la multe expoziții și simpozioane naționale și internaționale. Este prezent cu lucrările sale în colecții și expoziții din toate țările din UE (Germania, Franța, Anglia, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Ungaria), dar și în Rusia, S.U.A, Japonia, China și în țările arabe.
Juriul i-a mai remarcat pe: Viktoria Tarcsa, Teodora Nicolescu, Georgiana Miron și Ludmila Tomoioagă (Republica Moldova/România), care au obținut premiile II la cele două categorii, precum și pe: Alexandra Terțea, Sofia Malyshko (Republica Moldova), Andreea Gabriela Tudor și Cornel Vana, plasați pe locul al treilea. Pe 26 noiembrie, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, într-o suită de manifestări dedicate marelui artist, iubitorii excelenței în arta plastică pot fi martorii Galei laureaților și a vernisajului expoziției premianților acestei competiții internaționale.
Co-organizatori: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores. Parteneri: Primăria Tecuci, Fundația Culturală Pelin, Asociația Culturală „Ervant Nicogosian”, Ovalsart, Ameropa Grains, Stupina Avram, Zmeură–Rubin parfumat, Lavanda–Dealul mov și Cămara lu’ Mamaie. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM, Agentia de Carte, România Pozitivă, Bucuresteni, Roportal.
Marele pictor Gheorghe Petrașcu onorat de orașul natal la 150 de ani de la naștere
În memoria lui Gheorghe Petrașcu-primul mare artist plastic român, devenit membru al Academiei Române, sâmbătă 26 noiembrie 2022, de la ora 12h00, se va organza o manifestare complexă prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la naștere. Evenimentul va avea loc în orașul său natal, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci din Tecuci și va fi organizat de Asociatia Pro Valores. Cu acest prilej vor fi expuse câteva lucrări ale maestrului, provenite din impresionanta colecție a pianistei și profesoarei Vasilica Stoiciu Frunză, care va fi și invitată la simpozionul „Gheorghe Petrașcu–150“. În cadrul acestuia vor susține comunicări: pictorul Gheorghe Dican–vicepreședinte al criticul de artă Marius Tița, profesorul Ștefan Andronache și jurnalistul Sebastian Crăciun. De asemenea vor fi prezentate publicului noutățile filatelice dedicate lui Gheorghe Petrașcu. Este vorba despre un întreg poștal realizat de Romfilatelia și un timbru apărut la poșta spaniolă.
Evenimentul de la Tecuci va fi îmbogățit cu două manifestări muzicale. Va debuta la ora 12h00 cu un concert susținut de Enescu Percussion Group, ansamblu coordonat de Irina Rădulescu și alcătuit din: Maria Rizea, Daria Achim, Adrian Imbir și Alexandru Talambă și se va încheia cu recitalul în care protagonist va fi Tudor Niculescu Mizil, unul dintre cei mai valoroși chitariști români. După cum am menționat, punctul culminant al manifestării va fi reprezentat de festivitatea de premiere și vernisajul expoziției laureaților Concursului Internațional „Gheorghe Petrașcu”. Lucrările a 12 din cei 77 de competitori din Armenia, Republica Moldova, Germania și România, vor fi vedetele unei expoziții permanente găzduite de Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci. Printre numele care se afirmă cu ocazia competiției juriul le-a apreciat în mod deosebit pe: Maria Manchevici din Republica Moldova-care a obținut premiului I la categoria A și Premiul Special oferit de Asociația Culturală „Ervant Nicogosian” și pe Constanța Mădălina Ruican, câștigătoarea categoriei + 19 ani, artist plastic din Craiova, care în afara unui premiu consistent oferit de Fundația Pelin, va intra și în posesia Trofeului „Gheorghe Petrașcu”, realizat de maestrul Ioan Tămâian.
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]