Deseori m-am întrebat: ce-i de fapt Libertatea? Există o libertate propriu-zisă? Problema libertătii provoacă intense controverse. E o dezbatere de lungă durată, nu numai dacă suntem sau nu liberi ci și cât de mult suntem sau putem fi liberi. Libertatea are legătură cu alegerile pe care le facem în viață, fiind influențate de diverși factori de mediu în care trăim, obiceiuri, caracteristici biologice, tendințe sociale etc.și țin de-o anume responsabilitate de care trebuie să dăm dovadă! Cu cât mă gândesc mai mult, cu-atât parcă sensul ce-l știam, pălește, se destramă și parcă nimic nu-mi mai rămane printre gânduri…
Khalil Gibran (1883 – 1931, poet, filozof, prozator și eseist libanez) spunea că: „Viața fără libertate este ca un corp fără suflet”. E oare senzația că poți face ce vrei, că poți spune ce vrei, când și cum vrei? Să iei decizii de unul singur fără a ține cont de nimeni și nimic? Să poți acționa neinfluiențat, neobligat, după a ta minte, fără nicio răspundere, având falsa părere că ceea ce Tu gândești este neapărat și corect și drept, impunându-te chiar și altora din poziția în care te afli, transformând libertatea într-altceva poate, contrariu sensului, un fel de dictatorie să zicem? Se simte cineva liber doar dacă este propriul lui stăpân, ascultând de vocea conștiintei sale. Dar, mă întreb eu, dacă fiecare ar înțelege libertatea după a sa cunoștintă și constiintă funcționând liber, după cum îi dictează propria-i capacitate mentală, nu cumva se ajunge la anarhie, unde fiecare nu mai ascultă de nicio lege ingnorand-o?
Deci se pare că Legile sunt necesare, omul, ca animal superior, trebuie să aibă o anume conduită. S-a început de la cele 10 porunci ale lui Moise, exact ca să poată să funcționeze o primă societate umană, respectându-se unele norme de viață, punându-se bazele unei comunități. Legile în sine însă, nu sunt cumva îngrădiri ale ființei umane, ce-o constrâng? De ce ar trebui atunci să le avem? Socrate a preferat să bea conium, nevinovat fiind, doar ca să arate că legile, chiar și greșite, trebuiesc respectate de toți! Cicero era de părere că: „Legum servi sumus ut liberi esse possimus“, adică, suntem sclavi ai legii pentru a putea fi liberi. Restul ființelor din regnul animal au legi? Lupii și nu numai, trăiesc, conlucrează în haite, din instinct de conservare și apărare, au legi ale lor, arhaice care trebuie respectate de membri, un conducător ales prin putere, responsabil de soarta și hrana lor! Vor acționa cu natura-mamă în strânsă legătură și dependență, cu măsură însă, știind din instinct că vor ataca doar atât cât și când au nevoie, fără a face pagube, respectând natura în care trăiesc, supraviețuiesc, ceea ce omul modern nu o face! Aici mă duce gândul la cât de bine organizată este societatea furnicilor, albinelor, fiecare știindu-și rolul, respectând regina și contribuind vieții lor de comun acord că, urmărindu-le, rămâi stupefiat!
Noi însă, de ce-avem nevoie neapărat de legi? N-ar fi de așteptat ca, fiind cei superiori ierarhiei, să putem reacționa cu mult mai multă senectute? Fiind pe scară superioară a inteligenței, cu un IQ specific omului dezvoltat, cu conștiința și cunoștința superioară, n-am putea reacționa liber, fără a avea nevoie neapărat de legi? Se pare că nu suntem deloc în acel stadiu de dezvoltare care să ne permită să reacționăm în afara cercului legislational, nu suntem nici pe departe, atâtea generații câte au trecut și câte și câte vor mai trece, n-om putea să funcționăm liber, dar corect! Sigmund Freud era de părere că: „majoritatea oamenilor nu doresc cu adevărat libertatea, deoarece dânsa presupune responsabilitate, iar majorității oamenilor le este frică să își asume responsabilitatea“.
Deci Libertatea ne este un vis îndepărtat și se pare că, înaintând cât mai mult în tehnologie și dezvoltare, tot mai mult avem nevoie de legi, trebuie să existe cineva mai sus de noi, să ne arate degetul mișcându-l, ca și cum singuri nu ne-am dori libertatea cu adevărat, fiind răspunzători de faptele noastre! Andrzej Majewski (n.1966, fotograf, scriitor și scenarist polonez) spunea că: „un sclav visează la libertate, un om liber visează la bogătie, un om bogat visează la putere și un om puternic visează la libertate“. Interesant! Rezultă că atât sclavul cât și cel puternic visează același lucru, Libertatea chiar dacă sunt pe poziții diferite, opuse, fiecare dintre ei având lanțurile lui, puternicul devenind prizonierul propriei lui închisori, pe care singur și-a făurit-o! Diogene și-a vândut avutul trăind într-un butoi, ca să scape de pureci, zicea și să fie liber; căuta cu fanarul aprins în miezul zilei să vadă oameni și oameni nu vedea, probabil că ceva știa el, încă de-atunci, din antichitate! Obligațiile de fiecare zi te sugrumă de cum te trezești, nu te lasă să trăiesti liber, să faci ce vrei, după pofta inimii, să lucrezi unde, cum și când vrei, la ce-ți place, să poți iubi și bucura de viață, să cauți orizonturi, să te dedici unor idealuri, să te înalți sufletește… Nu-i așa că, gândind toate astea, parcă te simți mai mult legat cu sârmă ghimpată în juru-ți?
Există Liberate? Sunt liber? Răspunsul la întrebare dezvăluie fapte importante despre noi înșine. Astfel, negarea libertătii implică posibilitatea refuzului de răspundere, spunând: „atât pot”, „asa sunt și nu mă schimb”, „asa este viața, societatea”, ascunzându-ne după deget și acceptând o viață care ni se impune, nefiind liberi, cu toții supuși la un jug care-ți taie avântul, aripile, făcându-te o marionetă, începându-se chiar de la unitatea socială, familia, foarte des întâlnit, unde mulți trăiesc impreună din conveniență, cum c-ar fi mai bine împărțind socotelile în comun! Apoi, se extinde la societatea-ntreagă și mai departe, cu toții de-a valma, popoarele devenind o mază amorfă la discreția unor puteri, ce se impun fie cu mijloace supresive, fie cu altele mai subtile, tehnologice superioare, care se infiltrează tiptil, te influiențează și-ți acaparează încet-încet fiecare neuron, ca o caracatită, te citește, te decodifică și te controlează fără a prinde chiar de veste!
Un Matrix, în care conștiințele treptat vor fi aduse la un numitor comun, ușor de manipulat pe piața mondială, de câțiva “manipulatori” ce se joacă cu destinele omenirii întregi! Deși în timpul nostru omul a reușit să se elibereze, în general vorbind, de multe constrângeri care îl afectau, cum ar fi sărăcia, tabuurile și prejudecățile, el rămâne înrobit de noi forme de sclavie. În primul rând, aș dori să mă refer la fenomenul care crește din ce în ce mai mult în zilele noastre și nu este altceva decât consumul, omul modern devenind prizonier al nevoilor artificiale, create de publicitate, înrobit de bunurile materiale, înhămat la un efort fără încetare pentru a-și satisface dorințele tot mai mari, impuse de standardele la care publicitatea joacă un rol perfid de înrobire treptată și omul nerecunoscând problema, ajunge la un punct de faliment moral, ignorând verbul „este” și dedicându-și întreagă existentă la „a avea”. El este obligat să devină sclavul muncii suplimentare, pentru a putea cumpăra, achiziționa, cât mai multe bunuri materiale uitând, din păcate, că fericirea nu este de vânzare, nu se poate cumpăra, iar timpul curge ireversibil.
Viețile noastre decurg și ele într-o completă indolență, nimic parcă să ne mai intereseze. Mergi pe stradă și ce vezi? Oameni parcă robotizati, de la mic la mare, cu un mobil devenit prelungitorul și-al mâinii dar și-al gândirii, copii ce-au uitat de joacă, părinti ce uită de copii, ce fac, cum fac, parcați pe undeva sau în fața monitorului cu orele, dependenți ca de narcotic, tineri ce nu știu ce-nseamnă a fi indrăgostit, a iubi, a face familie, blazați și obosiți, cu sentimente și relații fugitive, o viață ca fast-food, la repezeală! Asta e faimoasa Libertate?
Ajungem la concluzia că Libertatea prost înțeleasă poate fi catastrofală, o închistare, o proprie închisoare, o anarhie, sub mantia ei ascunzându-se deseori o dictatorie frumos deghizată, Tu, de fapt nefiind nicodată liber! Libertatea deci, e o otopie, un cuvânt ca multe altele pline de fanfaronadă, noi neavând azi nici puteri de-a reacționa, de-a schimba ceva în latența în care-am decăzut, nici măcar dorințe nu mai avem, nici speranțe, un fel de roboți, aplecați peste grijile zilnice, atât… Yevgeny Zamyatin (1884-1937, scriitor rus), a istorisit ca: „doi din Paradis au avut două alegeri de făcut: fericirea fără libertate sau, libertatea fără fericire?” Neexistând a treia opțiune, ce-au putut alege? În viață, cert este că atunci când ajungi să faci compromisuri, îți piezi libertatea și când ajungi să apreciezi mai mult materialul, deasemeni! Jean – Jacques Rousseau (1712 – 1778, filozof și scriitor genevez din epoca iluminsmului), spunea că: „libertatea este capacitatea de-a ne alege lanțurile“. Potrivit teoriei lui, cursul istoric al omului este un curs de declin în care rasa umană suferă o pierdere substantială, locul condițiilor fizice naturale fiind luat de cel al societății civilizate, o lume a falsității și-a convenționalițătii, cu degradare clară a existenței umane.
Omul, în starea sa fizică, se remarcă prin bunătate și trăieste fără ostilități și fără cătușele impuse de civilizație. Omul civilizat însă trăieste în lanț, „omul s-a născut liber și este inlănțuit peste tot”, spune Rousseau. În „vârsta fragedă a lumii”, zice el, oamenii erau „liberi, sănătosi, buni și fericiți și se bucurau neîncetat de plăcerile oferite de viața liberă. În altă parte, tot el comentează: „Animalele își pierd unele dintre virtuțile lor atunci când sunt înrobite”. Același lucru este valabil și pentru oameni. Așadar, omul trăieste „nefiresc”, înlăntuit de legile civilizației, pierzând iubirea de sine și implicit pe-a altora, pierzând starea naturală de bine, pozitivă și căpătând sentimente inferioare, energii negative, de lăcomie, ambiție, vanitate, competiție și rivalitate și cum bine știut, energiile negative se întorc ca bumerang, scad potențialul imunologic al organismului având ca urmare scăderea rezistenței lui, cu toate urmările care îl fac nefericit și predispus la boli degenerative, cardio-vasculare, boli de metabolism și cancere, cu atât mai mult cu cât societatea este mai dezvoltată.
Am dori oare să fim liberi și cât de mult? Am fi dispuși să zdrobim toate aceste lanțuri care ne leagă de mâini și de picioare și să ne întoarcem la goliciunea primordială? Să presupunem ca ți-ai dori să mergi undeva departe, în vârful munților, în mijlocul unei pădurii, acolo să-ți faci un cuib al tău și să trăiești în mijlocul naturii, să nu depinzi de nimeni, să uiți de toți factorii de stres, bănci, împrumuturi, impozite, dări, chirii, parte a vieții omului civilizat și să te incluzi în natură, în liniștea și sub aripa ei, să te regăsești în lăuntrul tău, adică, în sfârșit să fii liber! Trebuie să renunți însă la tot ce te legă de viața anterioară, să fii ca păsările cerului, să poți decide de unul singur, fără ca nimeni să te controleze și să-ți impună ce să faci, fără mobil, fără bombardări de informații nocive, zilnic, să poți urca pe o culme strigând: Liber în sfârșit! Începi să cauți o relație profundă cu natura, a cărei existență este singurul adevăr și dă sens omului. În ADN-ul tău cauți acele gene arhaice, de memorie, pe care toți le păstrăm de la Homo Sapiens, vrând sa pui in aplicare ceea ce se știa odată și ajuta omul să supraviețuiască. Începi să asculți vibrația vieții și să (re)descoperi cunoștințe de mult uitate, prin ascuțirea minții și-ale simțurilor punand urechea la pământ și ascultându-l! Uiți de lupta pentru bani, relațiile false ale oamenilor, uiți de bunăstare, nevoi materiale, toate cele ce degradează moral Omul.
Vrei să cunoști in profunzime natura cu sălbatica ei frumusețe, armonie, pace, liniște, învățându-i regulile care o guvernează respectându-le, așa cum n-o făceai, știind acum că ceea ce vei da, vei primi. Incet, cu timpul, (ce ciudat!) remarci că ceva te deranjează: acum ești liber, ți-ai îndeplinit marele obiectiv! Insă depistezi treptat că ești foarte singur! Îți lipsește contactul uman, neavând cu cine sa schimbi o vorbă, un gând și începi să realizezi că omul nu poate trăi singur. Singurătatea este un ghimpe, un cui ce-ți sfredelește mintea zi cu zi! Da, ești liber acum, ți-ai îndeplinit marele obiectiv, nu depinzi de nimeni, n-ai nevoie de nimic, in timp ce ai mâini, picioare, dar… ești atât de singur!
Libertatea deci, merge mână in mână cu Singurătatea? Ajungi la vorbele lui Franz Kafka ce spunea: „adesea este mai sigur să fii inlănțuit, decât să fii liber” și, într-o nebună absurditate a gândurilor mele concluzionez: e de dorit o astfel de libertate? Este dorită libertatea absolută pentru o fiintă umană? Eliberarea, nu cumva ne face să ne simțim singuri? Nu cumva subconștientul se revoluționează, trezind conștientul și nevoia de-a simți că acele lanțuri care te legau îți sunt indispensabile, exact ca-n sindromul Stockholm, unde persoanele răpite și captivate prezintă un atașament al victimelor fată de agresorii lor, dorindu-ți neapărat „lanțul”, cu tot ce te apăsa pe umeri, chiar și obligațiile, care oricât de dorite ar fi, familie, copii, nu încetează de-a fi lanț, alteori fin, alteori mai gros având și-o minge de fier, care te îngreunează la fiecare pas pe drumul vieții tale! Firește, ai fost liber sa-ți alegi lanțul, dar căpătându-l, imediat simți cum avântu-ți lenevește, aripile cad, cei mai fericiți fiind acei care nu-și conștientizează sarcina ce-o poartă pe umeri, ba chiar și-o doresc dându-le noimă în viață, pentru ca așa a stabilit instinctul și înseși natura, evoluția umană!
Concluzia: natura, singură, nu-ți poate satisface dorința de libertate! Doar ideile și crezul nostru, atunci când le urmăm cu credintă și dăruire absolută de sine, când ne dedicăm lor trup și suflet, ne oferă răscumpărarea necesară… doar acei pustnici, ce-și duc traiul in pustietate nu se socotesc singuri; ei sunt alături de Dumnezeul lor, pe care îl slujesc, cu o credință atât de înrădăcinată că, de fapt trăiesc pe alt nivel existențial, nu se găsesc decât cu trupul printre cei vii! Pentru omul însă obișnuit, libertatea absolută, nici nu există, nici nu e de dorit, Omul, ca fiecare ființă din regnul animal, e făcut de Domnul să trăiască în comunitate! Și-ntrebarea rămâne aceeași, ajungându-se Da Capo al Coda, ca în muzică, luând-o de la început adică, exact ca șarpele ce își înghite coada formând un cerc vicios: Libertatea…otopie ?
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Libertatea….o utopie? (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozato… […]
[…] Libertatea….o utopie? (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozato… […]