Conferința „Loisir și stil de viață în Bucureștiul interbelic” la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București. „O zi și o noapte din viața capitalei” (în 1936)

Într-un articol antrenant din 23 decembrie 1936, intitulat „O zi și o noapte din viața capitalei”, Realitatea ilustrată urmărește în date statistice existența bucureștenilor timp de 24 de ore. Statisticile începuseră să-i pasioneze pe interbelici, astfel încât, după cum am scris deja, se apucaseră să măsoare fluxul zilnic de automobile de pe Calea Victoriei sau de pe bulevardul Brătianu. Făceau asta și din rațiuni urbanistice, dar și pentru că, în cazul jurnaliștilor, creșterea spectaculoasă și modernizarea rapidă a orașului după Marele Război îi atrăgea și îi fascina. Desigur, progresele erau deseori exagerate, Bucureștiul era numit Micul New-York, iar bietele blockhaus-uri de 10 sau 12 etaje de pe Brătianu (actualul Magheru) erau comparate cu „sgârie-norii”. Dar entuziasmul lor era molipsitor: „Evoluția Capitalei noastre în ultimii zece ani constitue o adevărată pagină de curiozitate. pentrucă, în acest timp, Bucureștii, orașul de impunătoare reprezentare a patriarhalismului românesc s-a transformat, ca prin minune, într-o adevărată metropolă demnă de comparat cu multe din capitalele de seamă ale continentului european. Tot ce cunoaște nou progresul și civilizația, cunoaște azi și Capitala României.”

Desigur, bucureștenii aveau automobile, tramvaie, autobuze, ascensoare, uzină de apă, canalizare, dar mai aveau pe lângă acestea și bălți, noroaie, o Dâmboviță plină de mizerii și urât mirositoare, locuitori desculți, căruțe și cocioabe. În ciuda contrastelor, un lucru e însă sigur: se construia mult și în mare parte modern și cu gust, peste media antebelică de 1 etaj sau 2, și apăruseră servicii și forme de divertisment cu totul noi, cum ar fi cinematograful și restaurantele cu automate: „Pentru locuitorul de baștină al Bucureștilor, evoluția aceasta nu este atât de uluitoare ca pentru cel care, după zece ani, revine într-o capitală pe care, când a părăsit-o, o știa numai cu două, trei case înalte, cu tramvaie cu cai, cu lume rară pe străzi, cu puține automobile și cu străzi cari pe alocurea aveau poteci în loc de trotuare, capitala pe care o regăsește acum transformată, cu tramvaie electrice și rapide, cu automobile cât ține lungul și latul străzilor, cu sute și mii de palate înalte până la cer, cu îmbulzeală mare pe trotoare și cu asfalt ca-n palmă turnat peste glodul care îi mânjea ghetele odinioară.” Sesizați, cred, și voi tonul exaltat al cronicarului, care era totuși simpatic în exaltarea lui. Luat singur, fără cele 12 comune suburbane, Bucureștiul avea în 1936 suprafața de 7860 de hectare, cu o circumferință de 47 de km, fiind alcătuit din 2285 de străzi și bulevarde care însumau, dacă ar fi fost puse cap la cap, 800 de km. Pe aceste artere și vene ale capitalei se aflau cca 75.000 de imobile, locuite de cca 700.000 de oameni. 650.000 erau locuitori permanenți ai orașului, 25.000 provizorii, iar restul doar în trecere.

Zilnic se năștea un copil la fiecare 40 de minute, așadar 36 de copii în 24 de ore și 13.100-13.200 pe an. Dintre ei 53% erau de sex masculin și 47% de sex feminin. Rata mortalității infantile era însă foarte ridicată, 16-17% dintre copii stingându-se în primul an de viață. Aflăm de asemenea că până la vârsta de 45 de ani rămâneau mai puțini bărbați decât femei (în medie 89 de bărbați la 100 de femei). Mortalitatea era destul de ridicată, dar nu depășea natalitatea, astfel încât populația orașului era în continuă creștere. La fiecare 54 de minute murea un locuitor–așadar 27 pe zi și 9800-9900 pe an.  Rezulta un spor pozitiv de cca 3300 de locuitori pe an. Cca 250.000 dintre bucureșteni ei erau capi de familie, dintre care 150.000 lucrau în birouri, fabrici, magazine, ateliere etc., 50.000 erau liber întreprinzători sau aveau slujbe instabile, pe când restul de 50.000 erau fără ocupație –fie aveau deja din ce trăi, fie erau șomeri. Articolul nu ne oferă informații despre numărul de femei angajate, susținând că restul populației, de 350.000 de locuitori, alcătuită din femei și copii, avea grijă de gospodării sau mergea la școală…

Unde locuiau? Existau 75.000 de imobile: 40.000 erau case mici fără etaj, 25.000 cu un etaj sau 2 și aproape 10.000 de blockhaus-uri, adică imobile construite în stil modernist, mai mici sau mai mari, de la 3 etaje în sus. Încălzirea locuințelor se făcea cu 5 milioane de kg de lemne, pentru sobele din case, și 50-55 de vagoane cu petrol pentru caloriferele din blockhaus-uri.

Cum se distrau bucureștenii? În 24 de ore, 15.000 de bucureșteni vizionau filme, spectacole de teatru sau evenimente sportive. Bucureștenii vizionau 1 milion de metri de filme, vedeau cca 100 de actori în piese de teatru și 50 de sportivi în diferite întreceri și concursuri. De asemenea, aprox. 200.000 de locuitori ascultau programe radiofonice naționale și internaționale în fiecare zi. Societatea de Radio avea trecute în registre 47.000 de aparate de radio, la care s-ar fi adăugat, conform Realității ilustrate, 50.000 de aparate clandestine. Alte 2500-3000 de persoane își petreceau serile dansând în multele localuri, centrale sau de mahala, ale capitalei.