Acasă Concerte Lunaria. Muzică de noapte. Recital Maxim Belciug la Sala Unteatru

Lunaria. Muzică de noapte. Recital Maxim Belciug la Sala Unteatru

698
0

O seara de concert la Unteatru Cinematic. Îndrăgitul chitarist al ]ncântărilor revine în sala din strada Sfinții Apostoli pentru a oferi un recital extraordinar de chitară solo, pe care organizatorii îl prefațează astfel: muzică de noapte cu tumult și șoapte, cântată în strună de-o chitară nebună, culeasă din lună cu-al său meșteșug de Maxim Belciug.

 

Întâlnirea cu Maxim Belciug într-un recital de chitară solo este pur și simplu o desfătare. Dacă în formulele de duo cu care ne-a obișnuit în ultimul timp chitaristul caută cu eleganță să-și pună în valoare  partenerul, punctul de sublim nu i se oferă decât în ocaziile în care se regăsește singur cu chitara sa. Sunt momentele sale de sinceritate totală, când lasă în urmă constrângeri și mode și își permite să viseze din vârful degetelor. Iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori îmblânzirea totală a tehnicii care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional fără să-i pese de drumul înapoi. Lipsite de luciul exterior al punerii în scenă, recitalurile sale oferă în schimb prilejul intimității cu o fantezie. Un răgaz de visare și apoi lumea se poate întoarce la indiferența sa.

Concertul are loc vineri, 29 aprilie, orele 20:00, în sala Unteatru din str. Sfinții Apostoli 44, București. Biletele sunt disponibile online, la MyStage și EventBook, respectiv, TomtTix. Informații și rezervări: rezervari@unteatru.ro sau sms la numărul de telefon (mobil) 0721/26.85.16 (nume, data, spectacol, număr de locuri)

Notă. Alte articole cu Maxim Belciug în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției