Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului este o organizaţie neguvernamentală, nelucrativă, independentă politic, fără niciun fel de afiliaţie la partidele politice, organele puterii, grupări religioase, etnice sau de orice altă natură. Scopul activităţii îl constituie organizarea şi desfăşurarea de acţiuni pentru cunoaşterea şi afirmarea drepturilor omului în România, precum şi acordarea sprijinului moral şi material persoanelor sau grupurilor în realizarea şi respectarea drepturilor lor fundamentale, în raporturile cu autorităţile statului şi alte organe ale puterii. Totodată, organizaţia îşi propune să sprijine prin mijloace specifice activitatea de ocrotire a mediului, educarea cetăţenilor în spiritual grijii faţă de natură şi îmbunătăţirea ambientului.
Ţinând seama de faptul că în România, după 50 de ani de regim totalitar, când drepturile omului au fost ignorate în mod deliberat, încălcarea acestora fiind o politică de stat, educarea cetăţeanului în spiritual afirmării şi realizării drepturilor fundamentale ale fiinţei umane este o necesitate de prim ordin, căreia organizaţia îi acordă întreaga atenţie. Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO-ECOSOC) veghează asupra modului în care organele puterii, de la toate nivelele, asigură respectarea drepturilor omului, creează premisele legale şi materiale de fructificare a acestora, respectă în spiritul şi litera lor principiile Declarației Universale a Drepturilor Omului la 10 decembrie 1948 la New York.
Cele câteva obiective evocate nu au un caracter restrictiv. Dimpotrivă, organizaţia, în baza spectrului larg pe care-l circumscrie atât Carta internațională a drepturilor omului, cât şi Declarația Universală a Drepturilor Omului, are în vedere materializarea acestora în viaţă şi nu se limitează la una sau alta dintre prevederi. Fiecare dintre drepturile fundamentale garantate prin actul de voinţă al ONU constituie obiective de acţiune, iar organizaţia noastră caută să adapteze formele şi metodele de intervenţie în raport cu substanţa drepturilor apărate în condiţiile concrete din România. Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului se autosesizează şi contribuie la apărarea drepturilor omului în cazul încălcărilor ce se produc, indiferent de statutul social, etnia, rasa, sexul sau religia celor care suferă astfel de represiuni.
Mijloacele prin care acţionează organizaţia pe plan local sau internaţional sunt nonviolente, evitând incitările, extremismele, promovând ce trebuie să primeze în raporturile dintre oameni: toleranţă şi înţelegerea. În baza celor mai sus afirmate, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului desfăşoară activităţi ca:
- Acordarea de asistenţă, în mod dezinteresat, cetăţenilor români ale căror drepturi sunt încălcate sau restrânse, prin acţiuni ale puterii executive sau judecătoreşti.
- Sprijinirea concretă a celor persecutaţi pentru exercitarea acestor drepturi în plenitudinea lor.
- Susţinerea activă a cererilor şi plângerilor adresate organizaţiei, atât în cazurile particulare, cât şi în general, în faţa autorităţilor competente ale statului.
- Denunţarea oricăror încălcări ale drepturilor omului.
- Susţinerea de acţiuni pentru înlăturarea din viaţa publică a intoleranţei, a manifestărilor de rasism, naţionalism exacerbat şi violent, a discriminărilor de orice fel şi crearea unei atmosfere de înţelegere, toleranţa şi armonie.
- Iniţierea ori, după caz, susţinerea tuturor acţiunilor şi iniţiativelor factorilor politici sau ale instituţiilor de stat care au ca scop afirmarea şi apărarea drepturilor omului, crearea climatului necesar realizării acestora şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care permit încălcarea lor în orice formă.
- Desfăşurarea unor activităţi cu caracter educativ, în special în rândul tinerilor şi copiilor, pentru înţelegerea scopului profund umanitar, dar şi al conţinutului Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi crearea unor convingeri solide de a acţiona pentru apărarea şi promovarea acestor drepturi.
- Strângerea de fonduri necesare ajutorării şi sprijinirii celor care sunt în situaţii ce necesită ajutor material sau financiar, precum şi finanţarea altor acţiuni de interes umanitar, prin realizarea unor spectacole de caritate cu participarea unor artişti consacraţi. Fondurile realizate din aceste acţiuni au intrat în bugetul de venituri şi cheltuieli ale organizaţiei, în scopurile amintite.
„Memorialul Durerii 1985” (Marius Mataranga)
Florentin Scalețchi, Preşedintele Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului este unul dintre cei 505 revoluţionari care au primit in 2015, din partea preşedintele Klaus Iohannis, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989-Luptător cu Rol Determinant”. El devenise faimos pentru că era cel mai tânăr comandant de navă din istoria flotei. La vârsta de 26 ani, atinsese cel mai înalt grad din Marina Comercială.
Doar 4 ani mai târziu, sătul de restricţii, Scaleţchi s-a hotărât să fugă cu vaporul la turci. „Confecţionasem două manifeste imense, lungi de 100 de metri şi late de 4 metri, care urmau să fie arborate de o parte şi de alta a navei. Mesajul lor era clar: să facă cunoscut Europei, drama pe care o trăia poporul roman. Vă daţi seama ce impact ar fi avut!”, povestea comandantul de navă. A fost judecat public la Clubul Portul Constanţa, într-o sală care gemea de lume, iar la 26 martie 1985 a fost pronunţată sentinţa: Florentin Scalețchi a fost condamnat la moarte pentru complot în vederea trădării şi subminării politice a societăţii socialiste şi comuniste din România. Condamnarea la moarte i-a fost comutată la 20 ani de închisoare. „Imediat după plecarea Dictatorului, chiar pe 22 decembrie 1989, am fost eliberat din închisoarea politică de maximă siguranţă şi exterminare Aiud, din celula 19 de pe secţia deţinuţilor politici numită zarcă.” La Revoluţie a fost scos în triumf din închisoare şi prezentat ca un adevărat disident. A intrat în viaţa publică, devenind membru al primului Guvern postrevoluţionar, ca vicepreşedinte al Comisiei Legislative, Juridice şi a Drepturilor Omului şi apoi al Adunării Constituante. A fondat Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului. Este membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi al Asociaţiei de Luptători în Revoluţia din Decembrie 1989 – Club 22.
English version. Florentin Scalețchi, the President of the Organization for the Defense of Human Rights is one of the 505 revolutionaries who received in 2015, from President Klaus Iohannis, the title of „Fighter for the Victory of the Romanian Revolution of December 1989-Fighter with a Determining Role”. Florentin Scaleţchi had become famous because he was the youngest ship commander in the history of the fleet. At the age of 26, he had reached the highest rank in the Merchant Navy. Only 4 years later, fed up with the restrictions, Scaleţchi decided to flee to the Turks by ship. „I had made two huge manifestos, 100 meters long and 4 meters wide, which were to be hoisted on one side and the other of the ship. Their message was clear: to make known to Europe the drama that the Romanian people were experiencing. You can imagine the impact it would have had!”, said the ship’s captain. He was tried publicly at the Portul Constanţa Club, in a room full of people, and on March 26, 1985, the sentence was pronounced: Florentin Scaleţchi was sentenced to death for plotting to betray and politically undermine the socialist and communist society in Romania. His death sentence was commuted to 20 years in prison. „Immediately after the departure of the Dictator, on December 22, 1989, I was released from the maximum security and extermination political prison Aiud, from cell 19 of the section for political prisoners called zarca.” During the Revolution, he was triumphantly released from prison and presented as a real dissident. He entered public life, becoming a member of the first post-revolutionary Government, as vice-president of the Legislative, Legal and Human Rights Commission and then of the Constituent Assembly. He founded the Organization for the Defense of Human Rights in Romania (OADO). He is a founding member of the Association of Former Political Prisoners from Romania and of the Association of Fighters in the Revolution of December 1989 – Club 22.
Statutul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Națiunile Unite -Ecosoc)
În urma analizei activităţii organizaţiei noastre, organizaţie pe deplin consecventă idealurilor pentru care s-a constituit, a luptat permanent pentru afirmarea idealurilor apărării şi promovării drepturilor omului, acest fapt constituind permanent un avanpost al acestei activităţi atât de importante pentru consolidarea statului de drept, Guvernul României a luat hotărârea de a recunoaşte această activitate şi a acorda Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului statutul de persoană juridică de utilitate publică. Hotărârea a fost publicată în Monitorul oficial al României în 4 decembrie 2000.
Începând cu data de 31 august 2000, OADO a primit calitatea procesuală activă în toate procesele civile, penale, comerciale şi contencios administra-tiv din România, în favoarea legii, la plângerea prealabilă a persoanei care solicită sprijin procesual în baza Ordonanţei 137/2000, adoptată de Parlamentul României ca lege, sub nr. 48/2002, respectiv art. 92 din Legea nr.27/2004, modificată prin Legea nr. 324 din 14 iulie 2006. Această calitate activă trebuie înţeleasă că, pe lângă cele două părţi tradiţionale dintr-un proces, a apărut cea de a treia parte, respectiv organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de apărarea drepturilor omului. Aceste organizaţii se pot autosesiza dacă este vorba de un grup de persoane, de persoane fizice sau juridice, prin mandatare de către acestea. Ordonanţa devenită lege, în sinea ei, face referire expresă la toate formele de discriminare posibile. De la apariţia acestei ordonanţe, OADO a participat la sute de procese civile, comerciale, penale, de contencios administrativ şi a câştigat în proporţie de 85%. De regulă, aceasta se implică atunci când se constată o încălcare flagrantă a drepturilor omului sau o formă flagrantă de discriminare.De fapt, ea are calitate procesuală activă în toate procesele civile, penale, comerciale şi de contencios administrativ în favoarea legii, la plângerea prealabilă.
Monitorul Oficial R.A. este înfiinţat în 1991 şi continuă editarea publicaţiei oficiale a statului român, al cărei prim număr a apărut în anul 1832. Foaia oficială a devenit, încă de la înfiinţare, un adevărat breviar al principalelor evenimente istorice, politice şi culturale care au dus la apariţia şi evoluţia României moderne. O informare corectă şi actualizată asupra apariţiilor Monitorului Oficial al României, Părţile I-VII, prin:
- expert-monitor, software legislativ online, cu multiple facilităţi de căutare, care include forma text cu legături şi imaginea martor a Monitorului Oficial
- autentic-monitor reprezintă formatul clasic al Monitorului Oficial în format electronic, disponibil în cadrul unei aplicaţii online. Permite accesul la Monitorul Oficial al României odată cu apariţia publicaţiei, precum şi la arhivă (pentru vizualizare şi imprimare). Pentru mai multe informaţii consultaţi oferta detaliată.
Monitorul Oficial R.A. vă aduce la cunoștință faptul că, de la 1 august 2022, Centrul pentru relații cu publicul își va relua activitatea în sediul din Șoseaua Panduri nr. 1, sectorul 5, București. Program de lucru cu publicul: de luni până joi, între orele 09h00 și 15h00, iar vineri între orele 9h00 și 13h00. Vă invităm să faceți o programare online pentru a reduce cât mai mult timpul de așteptare și a avea prioritate la preluarea solicitărilor. În cadrul acestuia se desfășoară activitatea de relații cu publicul și librăria, pentru cei care doresc să achiziționeze publicațiile Monitorului Oficial, titlurile juridice sau albumele de artă ori să consulte edițiile oficiale puse la dispoziție în format electronic. Toate solicitările de publicare ale persoanelor fizice și juridice se pot înainta online, fără a fi necesară prezența fizică, pentru toate tipurile de publicări, cu ajutorul formularelor disponibile pe site.
Alternativ, cererile de publicare pot fi descărcate și completate fizic și, însoțite de documentele solicitate, se pot transmite apoi prin poștă sau prin rețeaua teritorială a colaboratorilor noștri. Dacă legea solicită verificarea actului doveditor în original, documentele se transmit exclusiv prin poștă (de ex., pentru schimbările de nume și pierderea permisului de armă). Ulterior publicării, puteți vizualiza Monitorul Oficial pe site, gratuit, sau îl puteți cumpăra în format electronic autentificat (transmis pe e-mail) ori în format tipărit (expediat prin poștă sau cu ridicare de la Centrul pentru relații cu publicul). Pentru relații cu publicul, informații suplimentare sunt disponibile la următoarele numere de telefon:
- librărie: 021.401.00.79 sau 021.401.00.83
- anunțuri privind acte pierdute, schimbări de nume sau informații generale: 021.401.00.78
- anunțuri privind concursuri: 021.401.00.73
Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi Preşedinte-Fondator OADO ((Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Națiunile Unite -Ecosoc)
S-a născut pe 11 septembrie 1954, în oraşul-port Constanţa, într-o veche familie de marinari. Tradiţia familiei i-a marcat puternic destinul, determinându-l să devină un „lup al mării”. Urmează şcola generală, apoi cursurile liceului nr. 4, un liceu cu tradiţie în oraşul Constanţa. Între anii 1973-1977 este student al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” secţia civilă. În toată această perioadă se distinge prin seriozitate, dar şi ca un spirit răzvrătit, intrând de multe ori în contradicţie cu superiorii săi, datorită spiritului său independent şi doritor de libertate. O întâmplare este semnificativă–a fost pedepsit zece zile de arest, în anul II de studii la Institutul de Marină, când a reproşat coman-danţilor săi că, în loc să îi lase să înveţe pentru examenele de absolvire, ei, viitorii ofiţeri, erau puşi să cureţe de scoici coca bricului Mircea! Cu toate obstacolele întâmpinate, la finele anului IV devine ofiţer maritim III şi obţine, la examenul de licenţă, nota maximă.
Activitate profesională. Atât ca student al Institutului de Marină Civilă, cât şi ca ofiţer, a efectuat numeroase voiaje în străinătate, acostând, cu nava pe care se afla, în cele mai mari porturi ale lumii. La primul voiaj, ca tânăr ofiţer de marină, s-a aflat pe aceeaşi navă cu tatăl său, având sentimentul că duc mai departe o veche tradiţie a familiei. Datorită calităţilor profesionale şi pregătirii de excepţie, a susţinut examenele de grad şi, la numai opt luni de la absolvirea institutului, devine ofiţer maritime II, putând ocupa şi funcţia de ofiţer secund (locţiitor al comandantului navei). Evidenţiindu-se în activitate, obţine dispensă şi susţine examenul de Comandant de cursă lungă, astfel că, la nici 26 de ani, devine cel mai tânăr comandant de navă din Europa vremurilor respective. În această funcţie, şi nu numai, s-a distins prin competenţă, seriozitate şi spirit organizatoric, fiind apreciat de echipajele pe care le-a condus, ca şi de colegii şi şefii săi. Concomitent, urmează cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, pe care le absolvă în anul 1990, de asemenea, cu nota maximă.
Dizidenţa. Regimul politic din România anilor 1980 căpăta tot mai mult trăsăturile unei tiranii, devenind tot mai opresant şi mai greu de suportat. Pentru un om cu spirit de independenţă foarte dezvoltat şi mai ales pentru un marinar care văzuse şi alte ţări, era imposibil să nu-şi dea seama de situaţia mizeră în care se zbătea poporul roman. În acest angrenaj, un rol malefic l-au jucat şi organele de securitate care-i urmăreau cu asiduitate pe toţi cei care aveau cea mai mică tresărire de repudiere a regimului Ceauşescu. Aşa cum încercase şi în alte cazuri, în scopul de a-i controla şi a-i pune în dependenţă, securitatea a intenţionat să-l racoleze pe Florentin Scaleţchi, care însă a refuzat acest lucru. Cu fiecare zi, cunoscând bine realităţile din ţară şi din străinătate, îşi consolidează convingerile că trebuie ca în România să se producă o schimbare de substanţă şi că regimul comunist trebuie aruncat la lada de gunoi a istoriei. Nevoia profundă de libertate, o libertate pentru sine şi pentru toţi, a fost mai puternică decât teama inspirată de teroarea comunistă.
Dar în concepţia sa, simpla fugă din România nu reprezenta decât un act cu rezonanţă personală. El dorea mai mult şi anume, să sensibilizeze opinia publică internaţională asupra situaţiei poporului român şi să deter-mine autorităţile celorlalte state euro-pene să sprijine schimbările de care avea atâta nevoie naţiunnea română. Astfel, a hotărât să plece din ţară, dar nu oricum. Într-una din boxele locuinţei sale, a confecţionat două manifeste imense, lungi de 100 de metri şi late de 4 metri, care urmau să fie arborate de o parte şi de alta a navei. Confecţionarea acestora s-a făcut în deplină conspira-tivitate, iar mesajul lor era clar: să facă cunoscut Europei drama pe care o trăia poporul român. Pregătindu-şi plecarea din ţară, în condiţiile amintite, s-a împrietenit cu Iancu Lucian, actor şi director al Teatrului de stat din Constanţa, care era şi candidat pentru Marea Adunare Naţională. Acesta i-a împărtăşit concepţiile şi dorinţa ca prin acţiunea lor să dea o palmă regimului comunist. Celor doi, li s-a alăturat şi Mateescu Alexandru, timonier, care suferise deja o condamnare pentru un aşa-zis delict, şi anume, că vânduse anumite obiecte pe care le adusese în ţară, în voiajele făcute ca marinar. Nevoia materială îl împingea la acest lucru.
S-a hotărât ca plecarea „în lumea liberă” să fie făcută la o dată cât mai apropiată de 17 martie 1985, când urmau să aibă loc alegeri în România, atunci când rebuia să fie reales fiul cel mai iubit al poporului. Singurul om, în afara celor trei, care avea cunoştinţă de cele plănuite, era mama lui Florentin Scalețchi. Pe data de 15 martie 1985, a urcat la bordul navei mineralier de 12.500 tdw Uricani, împreună cu Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru, dar, din păcate, o ceaţă deasă nu a permis plecarea navei în larg, până aproape de miezul nopţii. Abia către ora 23h00 nava a reuşit să iasă din port. Imediat ce nava a fost la mare liberă, a pus cap-compas pe direcţia Turcia, la cârmă fiind Mateescu Alexandru. După un anumit timp, echipajul şi-a dat seama că nu se naviga către destinaţia oficială, Galaţi, ci către Istanbul. În acel moment, doi din ofiţerii maritime, colaboratori ai poliţiei politice, Securitatea, aflaţi la bordul navei, Viorel Lungu şi secundul navei, Cornel Corbeanu, au mers la fiecare membru al echipajului, ameninţând că familiile lor vor fi încarcerate, determinându-i astfel, să-i ceară comandantului să se întoarcă la intinerariul oficial. În acel moment, nava se afla la o depărtare de 14 ore de portul Constanţa, deci la numai o oră de Bosfor-Istanbul. Sub presiunea echipajului, comandantul navei a luat decizia întoarcerii.
Cel care ştia ce înseamnă închisorile comuniste, Mateescu Alexandru, într-un gest disperat, s-a strecurat în bucătăria navei, şi-a pus mâna pe butuc şi şi-a tăiat-o cu satârul, de două ori. Încerca în acest fel, să determine echipajul să meargă până la Istanbul, cel mai apropiat port, pentru asistenţă medicală. Acelaşi ofiţer III, Viorel Lungu, s-a opus, astfel că nava şi-a urmat drumul către ţară, după populară vorbă „decât să moară mama, mai bine să moară mă-sa”. Imediat ce a ajuns în apele teritoriale române, nava a fost încadrată de două vedete torpiloare, iar dintr-un helicopter au fost coborâţi paraşutişti înarmaţi. După o acţiune de tip „comando”, cei trei, au fost arestaţi ca nişte terorişti. Nava se întorsese la dana de unde plecase. Pe mal, era adunată o mare de oameni. Cei trei au fost încătuşaţi, Mateescu Alexandru a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, iar apoi în arest, Florentin Scalețchi şi Iancu Lucian au fost duşi direct la sediul securităţii, unde-i aşteptau pentru anchetă ministrul de interne George Homoşteanu şi şeful securităţii, Tudor Postelnicu.
Ancheta şi condamnarea: cei trei au fost condamnaţi după metoda clasică a anchetei în forţă. Lângă biroul unde era anchetat Florentin Scalețchi, într-o încăpere a fost adusă mama sa, de unde se putea auzi clar că este chinuită. Trebuie adăugate la aceasta şi celelalte presiuni fizice şi psihice, izolarea de familie şi societate, impo- 35 sibilitatea de a lua legătura cu un apărător şi de a se bucura de protecţia legilor, rămânând singur în faţa torţionarilor. Deşi Florentin Scalețchi a declarat ferm că niciun membru al echipajului nu se făcea vinovat de vreo culpă, ura torţionarilor s-a revărsat şi asupra acestora, fiind debarcaţi şi interzicându-li-se să-şi mai practice meseria, mai puţin cei doi colaboratori, Corbeanu Cornel şi Lungu Viorel.
Ancheta a fost un simulacru. Pedeapsa fusese hotărâtă deja de Ceauşescu. În timp ce era ţinut într-o deplină izolare, se pregătea un proces public, al cărui scop era să ofere o lecţie tuturor celor care ar fi încercat, într-un fel sau altul, să se opună regimului Ceauşescu. Ancheta şi întocmirea rechizitorului a durat opt zile, căci pe 25 martie 1985 deja a fost judecat fondul, de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Şi astfel, a fost condamnat la moarte! Cea mai gravă acuzare a fost aceea că „aceşti inculpaţi au găsit să comită fapta, atunci, şi numai atunci când trebuia să fie ales, cel mai iubit fiu al poporului”, făcându-se referire la alegerile de deputaţi din România, din ziua de 17 martie 1985, ziua faptei. Relevant este faptul că Florentin Scaleţchi a fost condamnat la moarte pentru „complot în vederea trădării, subminării şi sabotării politice a societăţii comuniste din R.S România” art. 154 din Codul Penal.
Cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, ca un criminal de rând, a fost depus la Penitenciarul Poarta Albă–Constanţa, de unde, mai apoi, a fost transferat în arestul din Calea Rahovei din Bucureşti şi închis în secţia V specială a securităţii, pe Catanga, ca apoi să fie dus la închisoarea Rahova, în pavilionul H, celula condamnaţilor la moarte. Aici îl întâlneşte pe cel a devenit, după 22 decembrie ’89, Prim-viceprimministrul României libere, Gelu Voican Voiculescu, şi el un renumit dizident politic. Calvarul nu se mai sfârşea! Provocări de tot felul, aşa-zişii binevoitori care încercau să-l tragă de limbă pentru a afla câte ceva, percheziţii, lipsa somnului şi deasupra tuturor, pedeapsa cu moartea. În astfel de condiţii, s-a scurs timpul până la recurs. Aceeaşi mascaradă judiciară care a menţinut condamnarea la moarte, aşa cum hotărâse Ceauşescu, în nebunia lui. Execuţia putea interveni în orice moment.
Coşmarul–imediat după recurs, a fost introdus în celula condamnaţilor la moarte. Un adevărat purgatoriu. Criminali odioşi se aflau aici, oameni care, prin faptele lor, zguduiseră opinia publică. Într-un spaţiu în care în mod normal puteau fi închise trei persoane, se aflau nouă deţinuţi. O încăpere sordidă, fără geamuri, fără lavoar şi wc, unde, în iernile cumplite din România, temperatura era de minus 20 de grade Celsius. Deşi condamnaţii din celula morţii erau nişte brute cu chip de om, fiind cei mai odioşi criminali ai vremii, foarte curând, aceştia şi-au dat seama că omul de lângă ei merita respect, că faptele sale sunt de admirat şi nu sunt crime de natura celor pentru care erau ei condamnaţi.
Chinurile continue nu puteau rămâne fără urmări, s-a îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să fie internat la spitalul închisorii Jilava. În spital fiind, nu i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare. În acest timp, a fost anunţat că i s-a comutat pedeapsa la închisoare pentru 25 de ani, acest lucru dându-i noi speranţe de viaţă. A fost depus în celulă cu Radu Filipescu, alt autentic dizident al regimului communist. După doar două săptămâni este scos intempestiv din celulă, dus la Rahova şi încarcerat în aceeaşi celulă a condamnaţilor la moarte. Un gardien i-a spus că s-a făcut o confuzie şi că este din nou pasibil cu execuţia. A trăit din nou sub spectrul morţii, iar într-o zi, a fost scos din celulă şi dus pe traseul pe care îl parcurgeau cei care urmau să fie executaţi. A ajuns în faţa plutonului de execuţie, dar, deşi nu a fost executat, psihic se poate spune că trăise moartea, cu atât mai mult, cu cât, rând pe rând, cei din celula condamnaţilor la moarte dispă-reau fără a se mai întoarce. Şi toate acestea, în condiţiile în care Consiliul de stat aprobase comutarea pedepsei, lui i-a fost adusă la cunoştinţă abia după un an.
Chinurile suferite, deznădejdile, frustrările pe care le-a traversat în această perioadă, sunt greu de închipuit, iar cuvintele şi imaginaţia nu pot să redea în profunzimea lor dramele interioare, privaţiunile pe care le poate resimţi un om care devine dintr-o dată un paria al societăţii, aruncat ca o simplă otreapă la lada de gunoi a omenirii. Este de reţinut însă, pentru cel ce doreşte să înţeleagă toate acestea, că abia după un an şi jumătate i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare, pentru o scurtă perioadă de timp, după care i-au fost puse din nou, până la sfârşitul pedepsei. Fiindu-i comutată pedeapsa, este transferat la Penitenciarul Aiud.
Aici, printre arestaţi, întâlneşte alţi deţinuţi politici, cu care, în comuniune de gândire şi spirit, îşi întăreşte convingerea că regimul Ceauşescu şi sistemul comunist trebuie să dispară definitiv de pe scena politică a României. Aici îi reintâlneşte pe foştii colegi de dizidenţă, Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru. Represiunea însă nu a încetat! Singura formă de protest a unui om aflat în detenţie şi total lipsit de drepturi, este greva foamei. A adoptat această formă de protest de 18 ori, intrând în comă în timpul unei astfel de greve.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] „Memorialul Durerii – 1985. Evadarea spre Lumea Liberă” și Organizaţia pentru Apărarea… […]
[…] „Memorialul Durerii – 1985. Evadarea spre Lumea Liberă” și Organizaţia pentru Apărarea… […]
[…] „Memorialul Durerii – 1985. Evadarea spre Lumea Liberă” și Organizaţia pentru Apărarea… […]