Unul din cele mai importante momente în înțelegerea culturii politice de tip socialist și, implicit, a dogmei moderne a corectitudinii politice actuale este, fără îndoială, crearea Institute for Social Research al Goethe University Frankfurt, vector instituțional în propagarea disimulată a revoluției bolșevice. Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist socialist vizează în acest caz civilizația de tip occidental, a cărei fundament creștin este menit a-l „maceră” în solventul ideologic al proaspătului organism revoluționar cunoscut mai târziu sub denumirea de Școala de la Frankfurt (Frankfurter Schule-școală de teorie și filozofie socială asociată în parte cu Institutul de Cercetări Sociale al Universității Goethe din Frankfurt, înființată în timpul perioadei interbelice, formată din dizidenți neo-marxiști neconfortabili cu sistemele capitaliste, fasciste sau comuniste existente).
Subversiv prin natură sa, Institutul este o agregare a forțelor intelighenției internaționale socialiste, care înțeleg că lupta cu frontul occidental, eșuată fiind sub raport militar după 1919, trebuie purtată nu de un proletariat revoluționar clasic-model bolșevic, a cărei „ridicare” este de altfel problematica sub raport social și politic, ci de o avangardă „științifică” ce prin demersuri persuasive asumă o conducere „iluminată” spre comunizarea statelor aflate sub influență. Dezavuați în URSS pentru „deviaționism” ideologic, primii actanți–Antonio Gramsci și Georg Luckacs creează un model de preluare și comunizare a statelor plecând de la premise diferite în raport cu cel de forță și represiune instaurat în Rusia. Modelul „pas cu pas”, consideră artizanii, este mult mai adaptabil și mai eficient pentru că vizează „suprastructura” existentă în miezul creștin al societăților vestice și a căror demantelare sub raport cultural va crea cu adevărat un „om nou” perfect reeducat, pentru că acesta, spre deosebire de cel reeducat brutal, își va iubi noul sine comunist, având un suflet nou. El este cu atât mai eficace cu cât se desfășoară ocult, sub masca instituțiilor existente, sub prestigiul științelor timpului, în esență însă lucrând spre metastazierea întregului țesut socio-politic. Se instaurează astfel un război de guerilă, asimetric, în raport cu proprii cetățeni, insesizabil pentru că se desfășoară sub coordonatele și sub umbrela regimurilor democratice, inapte în a dezvolta forme de răspuns „imunologic”. Artă a transformării sociale ce ține de domeniul magicului, preluarea subtilă a comandamentelor ideologice, cere timp și pricepere, precum și un instrumentar științific demn de un alchimist renascentist, model al magicianului brunian teoretizat de Ioan Petru Culianu (1950-1991).
În creuzetul transformării sociale totale vor fi astfel infuzate cele mai diverse și inovative tehnici și tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică și tehnologiile comunicațiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA și Europa Occidentală pentru a se disemina și impune apoi ca model global.
Teza articolului de față este că modelul social transformist al Școalii de la Frankfurt este actualmente instaurat în majoritatea societăților occidentale, sub forma corectitudinii politice, ca dogmă a societăților democratice, care sunt pe cale să își piardă modelul identitar creștin și să se prefacă într-un tot comunizat supranațional, realizând astfel visul artizanilor săi a „societății fără clase”, dar și fără Dumnezeu, căci precum remarcă Fiodor Dostoievski, „omul fără țară e și fără Dumnezeu”. Parcursul istoric, ideologic, precum și perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.
Școala de la Frankfurt : Bolșevicii intelectuali
În zilele imediat următoare Revoluției din Octombrie (Revoluția bolșevică) din Rusia se credea pe scară largă că revoluția proletariatului va fi imediat exportată din Urali în Europa și, în final, în America de Nord. Acest lucru nu s-a întâmplat. Singurele două încercări de instaurare a unor guverne muncitorești în Vest-la Munchen și Budapesta au durat doar două luni. Internaționala Comunistă-Cominternul a întreprins imediat mai multe operațiuni pentru a vedea cauzele acestor eșecuri. Una dintre ele avea să fie condusă de Georg Luckacs, aristocrat maghiar, fiu al unui proeminent bancher al Imperiului Austro-Ungar. Antrenat în Germania și deja un important teoretician literar, Lukacs devine comunist în timpul Primului Război Mondial, scriind la momentul intrării în Partidul Comunist lucrarea „Cine ne va salva de civilizația occidentală”.
Georg Luckacs era foarte potrivit sarcinii trasate de Comintern: fusese unul din Comisarii Culturii în timpul scurtului Soviet Ungar din Budapesta, în 1919. Scurta viață a acestui Soviet este legată, printre altele, de ordinele lui Georg Luckacs privind introducerea și obligativitatea educației sexuale în școli, accesul facil la mijloacele de contracepție și facilitarea legilor de divorț-măsuri care însă au scandalizat puternic populația romano-catolică, majoritară, a Ungariei. Retras în Uniunea Sovietică după contrarevoluție, Georg Luckacs se stabilește în 1922 în Germania unde prezidează o reuniune cu sociologii și intelectualii germani de orientare pro-comunistă. Această reuniune reprezintă practic actul de naștere al Institute for Social Research. În următorii 10 ani, munca Institutului avea să devină cel mai de succes război psihologic dus împotriva Occidentului capitalist.
Georg Luckacs subliniază că orice mișcare politică capabilă să instaureze bolșevismul în Vest va trebui să fie, (în cuvintele sale) „demonică”, „va trebui să posede o putere religioasă în stare să aprindă întreg sufletul, o putere ce a caracterizat creștinismul primar”. În plus, Georg Luckacs că o asemenea mișcare politică „mesianică” poate avea succes doar atunci când individul crede că acțiunile sale sunt determinate nu de „destinul personal”, ci de „destinul comunității”, „într-o lume care a fost abandonată de Dumnezeu”.
Bolșevismul a avut succes în Rusia deoarece națiunea era dominată de o formă peculiară de creștinism gnostic, exemplificat de scrierile lui Dostoievski. „Modelul pentru omul nou este Alioșa Karamazov”, spune Georg Luckacs, referindu-se la personajul lui Fiodor Dostoievski, care, de bună voie, își cedează identitatea personală unui om sfânt, încetând astfel să fie „unic”, „pur”, devenind abstract. Acest abandon al unicității sufletului personal rezolva, de asemenea, „problema forțelor diabolice ce caută mereu violență” și care trebuie dezlănțuite pentru a crea revoluția. În acest context, Georg Luckacs citează povestea Marelui Inchizitor din Frații Karamazov, notând că Inchizitorul care îl interoghează pe Hristos a rezolvat problema binelui și răului. O dată ce omul a înțeles alienarea de Dumnezeu, atunci orice act în serviciul „destinului comunității” e justificabil. Un asemenea act nu mai poate fi calificat drept crimă sau nebunie.
Conform unui martor ocular al întâlnirilor din Sovietul Ungar din 1919, din Budapesta, în momentul întocmirii listelor cu echipele de execuție, Georg Luckacs cita adeseori din Marele Inchizitor: „Și noi care, pentru fericirea lor, am luat asupra noastră păcatele lor, stăm înaintea voastră zicând: „Judecați-ne dacă puteți și dacă îndrăzniți”.
Brașovul cu centrele sale de anchetă și detenție după sovietizarea României
Întregul material de mai sus credem că poate fi rezumat în cuvintele biografului lui Gross: „s-a spus că a adoptat Babilonul și civilizația sa, în opoziție cu cea creștină a Europei…Dacă Isabela nu ar fi fost înfrântă de către Ilie, istoria umanității ar fi fost diferită și mai bună. Isabela a fost, de fapt Babilonul, „religia iubirii”, Astarte, Ashtoreth; Ucigând-o, moralismul monoteist a înlăturat plăcerea din lume”. Ce nu ne spune autorul articolului despre principalele personaje ale Scolii de la Frankfurt: Georg Luckacs (Löwinger György Bernát) a fost evreu, Herbert Marcuse (1898– 1979), cel ce a lucrat la Office of Strategic Services (OSS, predecesorul CIA) a fost evreu, Theodor W. Adorno (alias: Theodor Adorno-Wiesengrund, nascut Theodor Ludwig Wiesengrund) a avut tată evreu, Walter Bendix Schönflies Benjamin (1892– 1940) a fost evreu, Bertolt Brecht (Eugen Berthold Friedrich „Bertolt” Brecht, 1898– 1956) a fost evreu, Johanna „Hannah” Arendt (1906-1975)a fost evreică, Arnold Franz Walter Schoenberg (Schönberg, 1874–1951) a fost evreu, Karl Kraus (1874–1936), cel numit de evreul Stefan Zweig (1881-1942) „maestrul ridicolului veninos” si nominalizat de trei ori la premiul Nobel pentru literatura, a fost evreu, Hanns Eisler (1898–1962), cel ce a compus imnul RDG, a avut tata evreu. Fratele sau a fost un ziarist comunist iar sora a fost lider al Partidului Comunist German, Otto Hans Adolf Gross (1877–1920), cel cu comunitatea Ascona, a fost evreu, Siegfried Kracauer (1889–1966), a fost evreu, Max Horkheimer (1895–1973), a fost evreu, etc.
Referitor la Radio, poate e bine să amintim de colosul General Electric Company (GE): Pe vremea când avea sloganul „noi aduce lucruri bune pentru viața“ , au fost printre principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei. mEste cotată a șasea companie pe plan mondial și s-a format în 1892 prin unirea Edison General Electric Company și Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. Companie membră a Council on Foreign Relations. Acum au sloganul „imaginația la lucru”.
National Broadcasting Company (NBC), celebra televiziune americană, are sediul în Rockefeller Plaza,30 din New York. Formată în 1926 de the Radio Corporation of America (RCA), este primul mare broadcast network din SUA. Din 1986 este controlată de General Electric (GE). Actualul Președinte al CNN, CNN International, evreul Jeff Zucker (n.1965) a fost CEO la NBCUniversal. Mulți ani imperiul RCA and NBC a fost identificat cu evreul David Sarnoff (1891-1971). Radio Corporation of America (RCA) se află ca și GE tot în Rockefeller Center, încă din anii 1930, prin aranjamentele lui John D. Rockefeller Jr (1874-1960).
În articol este menîionata deseori Fundația Rockefeller. Familia asta s-a ocupat și se ocupă cu multe. Tot la capitolul Radio, un personaj important din articol este Paul Felix Lazarsfeld (1901–1976), dar nici despre el nu se menționează că a fost evreu. Tot așa cum nu se menționează acest fapt nici când se fac referiri la personaje importante ale revoluției psihedelice CIA, mișcării hippie sau la înaintașii revoluției sexuale: Irwin Allen Ginsberg (1926–1997), cel cu Generația Beat (the Beat Generation – mișcare social-literară inițiată de un grup de scriitori americani din anii 1950 și 1960, considerată fi parte integrantă a contraculturii anilor 1960) homosexual, budist practicant, a fost evreu.
Alexandr Soljenițîn, omul care a învins comunismul. L-a criticat pe Stalin şi a fost exilat
Un element esențial al „culturii hippie”–consumul de droguri–care separă atât de tranșant tânăra generație „hippie” de „establishment” și o definea l-a reprezentat LSD-ul, acidul lisergic. Acest tip de drog fusese pus la punct de compania elvețiană „Sandoz” și constituia invenția lui Albert Hoffman, unul dintre chimiștii companiei, care încercase, de fapt, să obțînă pe cale sintetică ergotamină, un drog cu efecte puternice asupra creierului. Proiectul căpătase finanțarea „Comitetului celor 300” prin intermediul uneia dintre băncile acestuia, „SC Warburg”. Introdus în SUA de scriitorul și filosoful Aldous Huxley, „drogul minune (LSD)”, a început să fie distribuit în plicuri mici la concertele pop, prin campingurile studențești și în taberele „hippie”.
În ciuda avertismentelor publice ale medicilor, preoților și altor critici ai „culturii pop”, Drug Enforcement Agency (DEA)–principala agenție anti-drog a SUA–care avea obligația de a interveni, nu a manifestat nici un fel de intenție de reprimare a consumului ori a rețelelor de distribuire a drogurilor printre tineri, ceea ce în ochii unora dovedea că DEA primise, de fapt, ordinul de a nu interveni. Modă consumului de droguri, că și a muzicii „beat”, a luat proporții naționale în SUA, apoi internaționale, datorită publicității gratuite asigurate de mass-media. Un exemplu merită amintit. Kenny Love, unul dintre prietenii lui Alan Ginsberg, a publicat in „New York Times” un amplu reportaj, de cinci pagini, un adevărat elogiu adus „noii culturi”, lui Alan Ginsberg și LSD-ului. În mod normal, publicarea acestui articol de promovare a unui produs și publicitate unui „poet” l-ar fi costat pe Kenny Love 50.000 de dolari. În realitate, nu l-a costat nici măcar un cent. Mai mult: deoarece articolul avea drept de liberă publicare, agenția UPI (United Press Internațional) l-a reprodus imediat și transmis apoi prin telex la sute de cotidiane, săptămânale și reviste-magazin de pe întreg cuprinsul SUA. Astfel, Alan Ginsberg și consumul de LSD au ajuns „teme” popularizate până și la „Harper Bazaar” ori „Time”. Fără publicitatea gratuită asigurată de mass-media, muzică „beat”, cultul drogurilor și celelalte fenomene asimilate noii subculturi pop, experimentul lansat de „Tavistock Institute” nu ar fi atins proporțiile de manipulare ale tinerilor cunoscute la scară mondială, fenomen care reprezintă, astăzi, un capitol de istorie culturală și socială.
Alte personaje: Erich Seligmann Fromm (1900–1980) a fost evreu, Wilhelm Reich (1897–1957), psihanalist, autor al „The Sexual Revolution” (1936), a inventat termenul de „orgone” (de la „orgasm” și „organism”) pentru o energia pe care ceilalți o numesc Dumnezeu. A fost evreu, Franz Viktor Werfel (1890–1945) a fost evreu. Aldous Huxley, Cultură New Age, Elena Blavatsky. Foarte interesant ce spunea Cuviosul Serafim Rose distracție: Este evident pentru orice creștin ortodox care este conștient de ceea ce se întâmplă în jurul lui astăzi, că lumea se apropie de sfârșit. Semnele vremilor sunt atât de evidente încât s-ar putea spune că lumea se prăbușește spre sfârșit. Care sunt unele din aceste semne?
Anormalitatea lumii. Niciodată asemenea manifestări și comportamente, ciudate și nefirești, nu au fost acceptate că un fel de a fi precum în zilele noastre. Uitați-vă doar la lumea dimprejur: ce se găsește în ziare, ce fel de filme rulează, ce este la televizor, ce anume găsesc oamenii că este interesant și distractiv, la ce rad ei; este cu totul ciudat. Și sunt oameni care încurajează deliberat acestea, desigur, pentru folosul lor bănesc, și fiindcă această este modă, căci există o cerere anormală pentru acest fel de lucruri. […] Viață noastră anormală de astăzi poate fi caracterizată că fiind răsfățată, ghiftuită. Din fragedă pruncie, copilul de azi este tratat, că o regulă generală, drept un mic zeu sau o zeiță în familie: toanele îi sunt ascultate, dorințele împlinite; este înconjurat de jucării, distracțîi, plăceri; nu este educat și crescut conform principiilor stricte ale comportamentului creștin, ci lăsat să se dezvolte așa cum tind dorințele sale. Este suficient că el să spună „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru că părinții săi indatoritori să i se plece în față-i și să îl lase să facă precum dorește. Poate această nu se întâmplă tot timpul în fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regulă educației contemporane a copiilor, și chiar și cei mai bine intenționați părinți nu scapă pe deplin acestei influențe. Chiar dacă părinții încearcă să își crească copiii cu strictețe, cei din jurul lor încearcă să facă altceva. Trebuie că ei să ia în considerație acest lucru, atunci când își educa copilul.
Când un astfel de copil devine adult, se înconjoară, în mod natural, cu aceleași lucruri cu care a fost obișnuit din copilărie: plăceri, distracțîi și jucării pentru cei mari. Viață lui devine o căutare continuă după „distracție” care, apropo, este un cuvânt complet necunoscut în orice alt vocabular; în Rusia secolului al 19-lea sau în orice altă civilizație serioasă nu s-ar fi înțeles ce înseamnă acest cuvânt. Viață este o căutare constanța după „distracție”, care este atât de goală de orice înțeles serios, încât un vizitator din orice țară a secolului al 19-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distracții, la reclame, filme, muzică–la aproape orice aspect al culturii noastre de masă–ar crede că a nimerit într-un ținut de imbecili care și-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un lucru pe care noi nu prea îl luăm adesea în considerație, deoarece trăim în societatea această, luând-o așa cum este. […]
Asta-i însă gândită demult de păpușari și are scop précis: Pentru că aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic prin cugetare, îi vom opri de la gândire prin petreceri, prin jocuri, prin desfătări, prin înlănţuiri de patimi şi prin case publice… Îndată vom propune apoi prin presă concursuri de artă şi de tot felul de sporturi: aceste preocupări vor îndepărtă pentru totdeauna spiritele de la chestiunile unde am avea de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult de a se gândi neatârnat, prin ei înşişi, vor ajunge să vorbească tocmai aşa cum vrem noi să gândească ei, deoarece noi vom fi singurii care le vom da noi îndrumări cugetării… prin mijlocirea anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi bănuite a avea legături cu noi.
Care păpușari nu sunt decât slugoii diavolului: Când Viața firească a oamenilor se va schimba într-o viață artificială, de producție mecanică–atunci muncă manuală va deveni inutilă și mâinile oamenilor vor fi slobode… Atunci, dorința irezistibilă de a trăi – de a trăi spasmodic, impetuos, cu toți nervii, cu toate fibrele corpului, prin toate senzațiile minutului, clipei, și de a sorbi cupa desfătării pasionate, cu bucuriile și bunătățile culturii noastre (demonice), pe de-a-ntregul–va crește că un val antrenant, acaparant, pătimaș.
Dorința neînfrânată de a bea cupa vieții până la fund va începe să crească și să se întețească până la extazul morții, până la agonia desfătărilor–să guste fiecare, să încerce și să se delecteze…; pentru că nu va mai exista credință, nu va mai exista nădejde, nu va mai există dragoste– ci doar plăceri sexuale. Chiar oamenii înșiși vor râde de aceste surori ale naivei fantezii umane–Credința, Nădejdea și Dragostea–așa cum radem noi acum–copiii liberi ai iadului: ha-ha-ha! Așa că, rădeți de ei, râdeți de nebuni, nebunilor! … Râzi, legiune a șarpelui negru!… Razi, bătrâne Moloh!… Privește și te bucură de nebunia oamenilor!…
Articolul cu Școala de la Frankfurt (Frankfurter Schule) se încheie astfel: Ieșirea o reprezintă renașterea civilizației creștine. Deși sună grandios, este ceea ce este necesar. Renașterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului și a sistemului inuman și stupid și întoarcerea la vechile idei ale umanitățîi care au permis creșterea în libertate și bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucția civilizației.
În final, o nouă renaștere se va baza pe adevărați oameni de știință, artiști, compozitori, dar, în primul rând ea va depinde de oamenii obișnuiți, care vor trebui să apere chipul lui Dumnezeu și raționalitatea lui aflată în fiecare dintre noi. Având în vedere succesul Școlii de la Frankfurt și sponsorii Noii Ere întunecate, oamenii obișnuiți ce au încredere în rațiune și spirit de discernământ vor deveni nepopulari. Dar, nici o idee bună nu a fost la început populară. Noi zicem însă altfel. E într-adevăr esențial să înțelegem de unde vine răul, cum de a ajuns omenirea în halul în care este astăzi și să ne opunem. Dar despre ce reconstrucție a civilizației vorbim? Vise roz fundamental greșite. Căci toate cele de mai sus trebuie puse în marele context. Alături de celelalte piese puzzle: ecumenismul și sinistrul angrenaj documente cu cip–carduri bancare–eGuvernare–internetul obiectelor– dispariția banilor cash. Bolsevismul ăsta trecut și prezent, în care ne zbatem că într-o latrină, n-a fost creat degeaba. El pregătește temeinic Nouă Ordine Mondială necesară instaurării Antihristului, mesia așteptat de evrei: Gemateria Evreiască (numerologia ebraică, este un dispozitiv ezoteric folosit de rabini pentru dezvăluirea sensului ascuns din Biblie. Atunci când este aplicat candidaților la președinția din SUA, rezultatele sunt absolut șocante și are implicații serioase cu privire la rolul viitoarelor alegeri în iminenta eră mesianică). Dar repetăm, e și cu semnul fiarei e și cu componentă religioasă a acceptării urâciunii pustiirii. Chestiuni care și ele sunt deja pe final. Așa că a visa baricadist într-o răsturnare a situației acum, nu e decât speranța deșartă. Iluzia celor ce neagă venirea iminentă a vremurilor apocaliptice (traducere și preambul de Mircea Tănase).
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
