Nu sunt fatalist. Dimpotrivă, am o natură optimistă. Omul este o uzină de energii, depinde cum și le administrează fiecare. Eu mi le-am orientat în sens Pozitiv. Fataliști au fost CIosif Conta, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Mircea Eliade sau Emil Cioran, dar și ei au avut o natură optimistă, însă realitatea i-a împins spre constatări fataliste. Nu a fost optimist matematicianul Dan Barbilian, cu Idealele (Teoria Inelelor)? A fost. Dar poetul Ion Barbu, pseudonimul lui, a scris Oul dogmatic, care începe așa: E dat acestui trist norod/Și oul sterp ca de mâncare…
Nota redacției. În teoria inelelor, un ideal al unui inel este o submulțime particulară a elementelor sale. Idealele generalizează anumite submulțimi de numere întregi, cum ar fi numerele pare sau multiplii lui 3. Adunarea și scăderea numerelor pare conservă egalitatea și înmulțirea unui număr par cu orice număr întreg (par sau impar) rezultă un număr pa. Aceste închideri și proprietăți de absorbție sunt proprietățile care definesc un ideal. Un ideal poate fi folosit pentru a construi un inel factor similar cu modul în care în teoria grupurilor un subgrup normal poate fi folosit pentru a construi un grup factor. În numerele întregi, idealele corespund biunivoc cu numerele întregi nenegative: în acest inel, orice ideal este un ideal principal format din multiplii unui singur număr nenegativ. Totuși, în alte inele idealele pot să nu corespundă direct elementelor inelului, iar anumite proprietăți ale numerelor întregi, atunci când sunt generalizate la inele, se atașează mai natural la ideale decât la elementele inelului. Conceptul înrudit, dar distinct, al unui ideal în teoria ordinii este derivat din noțiunea de ideal din teoria inelelor. Un ideal fracționar este o generalizare a unui ideal, iar pentru claritate idealele obișnuite sunt uneori numite ideale întregi.
Oul sterp! Și deodată gândul mă duce la președintele nostru sterp, care în timpul pandemiei, când țara era în doliu, mureau 500 de oameni pe zi, ne trimitea fotografii de la Piramide, unde el era îmbrăcat în frac alb, cu papion, și privea, alături de soața lui, Piramida lui Keops? Se gândea poate cum să fie și el îmbălsămat la Casa Poporului! Și acum ne trimite poze din Tanzania, cum tanzainezii îi scufundă portretul în apă, după un ritual de omagiere, în timp ce statul român a cumpărat de la americani 54 de tancuri cu 1 Md€ bani cu care se rezolva definitiv problema pensiilor, care a devenit o caricatură, simbolul nefast al democrației noastre! Nu sunt fatalist, da, dar constat o situație fatalistă. Eu, optimistul, care privesc în viitor și construiesc pentru el, sunt nevoit să trăiesc într-o realitate fatalistă, fără speranță. Și nu o spun numai eu. La Târgul de carte „Gaudeamus”, ediția 30, care s-a derulat pe o vreme de câine maidanez, ploaie, ceață, ger, Mircea Geoană, ce se prevede a candida la președinție, și-a lansat o carte și a spus că, pe termen mediu, România e amenințată să dispară ca națiune.
În acest timp, triada Patapleșanu delira, își expunea maculatura în spațul de la intrare, unde captează toți cititorii, cum o face de 30 de ani, bătând câmpii cu grație, arătându-ne ce spornică e, ce succes are la vânzări, numai minciuni edulcorate, ca și cărțile pe care le difuzează. La standurile editurilor Humanitas, Nemira, Curtea Veche, Polirom, Trei, Corint, de la parter, te întâmpină cărți fataliste, precum Noi, canibalii și Voi, idioții! Am întrebat o vânzătoare dacă se vinde Jurnalul lui Tolstoi. Cică nu a vândut nici un exemplar. Dar din Anna Karenina? La fel. Tot ce e valoare, nu se vinde, nu are reclamă, fiindcă gașca Patapleșanu face reclamă numai pentru maculatura ei! Ea este vinovată de faptul că a format asemenea cititori, să ia cărțile penibile, maculatură, pline de glumițe, de umor ieftin, de rețete, tot felul de rețete, à la Căcărtărescu și ale unuia fără talent și umor, Paraschivescu. Toată această mafie care a confiscat târgul, nu a ridicat cu o treaptă publicul la idee, ci l-a coborât la nivelul unor minime pretenții, de aceea, pe tot frontul, și Cititorul, și Scriitorul, și Cartea, sunt condamnați. Vorbesc de cartea românească și de scriitorul român, aflați în doliu. Sau vezi pe un stand cărți despre Progromul și Holocaustul din România, în care se arată că românii sunt niște criminali! Dar ei, cu Netanyahu în frunte, ce sunt? O demonstrează de la geneză, de când Cain l-a ucis pe fratele lui, Abel, că are oi mai multe, mândre și cornute, și o țin tot așa, de mii de ani, iar acum alde Cain vor să-i extermine pe frații lor de sânge, palestinienii! Și ca să nu ne supărăm, între aceste două cărți se află o broșurică gălbejită cu bancurile lui Bulă, să facem haz de necaz! De așa ceva are nevoie cititorul român? Acesta este târg de „carte de învățătură”? Ce rușine!
Ultimele ediții ale târgului mi-au dovedit că acest event a fost confiscat de gașca Patapleșanu, care, de când Editura Politică s-a transformat în Editura Humanitas, l-a răstignit pe scriitorul român. Această triadă s-a dovedit groparul literaturii române, fiindcă a confiscat târgul, face ce vrea ea acolo. În România literară nu există decât această triadă și gășcarii ei, circa 8-10 scriitori, aceeași de zeci de ani, nici un alt scriitor român nu intră pe porțile ei bine ferecate. În Româna, prin oglinda „Gaudeamus”, doar circa 20 de edituri contează, cele care se află la parter, în pavilionul central al Romexpo. Restul, gunoaie, aruncate pe la etaj, prin colțuri, pe culoare, să se arate că există o mișcare literară în România, dar la anul, jumătate dintre aceste „resturi” nu mai apar, fiindcă au dat faliment. Citisem mai an că Editura Nemira este falimentară, că are datorii la stat de milioane de lei. Dar Nemira defilează în continuare, i s-au șters datoriile, așa cum Adrian Năstase i le-a șters, când era prim-ministru, amicului său Scârbu de la Protv. Nu în situații mai bune se află celelalte edituri mamut, care își permit adică să aibă spații de zeci de metri (un metru pătrat costă 75 euro), ca Niculescu, Trei, Corint, Curtea Veche, Polirom, Paralela 45, Litera din Chișinău (altă mafie) și cam atât!? Și cu ce defilează aceste vajnice edituri? În afară de cărțile găștii Patapleșanu, vezi numai carte străină. Pe care le prezintă triumfal la standul Humanitas, chiar în fața pavilionului central, cum intră cititorii, să-i ia ca din oală. Deci totul e închiriat, bine marcat, hoții cu bani și-au făcut bine socoteala, Stop, Gaudeamus e al nostru! Ceilalți, la margine, la periferia culturii, închizându-le gura cu Târgul Bookfest, care este al Editorilor (săraci) din România.
Am fost la BEA (Book Expo America), la New York, și am văzut ce înseamnă un târg de carte. Acolo mi-am lansat și eu cartea „Brâncuși în Anerica”, ediția engleză, desigur, care se află și pe Amazon. Cartea e regină acolo, e un fenomen. Scriitorul e rege, iar cititorii respectați ca în ars poetica lui Shakespeare, după cum spune în piesa Henric al V-lea: O, de m-ar duce-o muză de văpaie/în cerul luminos al poeziei,/Teatrul un regat, actorii prinți/Și regi măreața scenă s-o privească.
Așa că aveam criterii solide și „Gaudeamus” mi se părea o caricatură. Nu mă mai interesa acest târg. L-am fumat, cum se spune. Pe mine nu mă interesează să vând carte, ci să văd că Scriitorul este respectat, la fel Cartea și Cititorul. „Gaudeamus” e o sfidare a scriitorului român, mereu talentat, genial, dar alungat. Am găsit alte căi de manifestare literară, să-mi lansez cărțile la librării, galerii și cluburi private, cum am făcut cu „Istoria literaturii înregimentate”, care a fost un eveniment de neuitat, pentru mine și participanți. Acum, cu ultima mea carte vizionară, religioasă, îmi pregătesc un șir de lansări la mănăstiri.
Punctum. Deci problema cu „Gaudeamus” era lămurită, nu mă mai interesa. Și nu m-aș fi dus acum, la o nouă întâlnire cu hoții și parangheliștii, dacă nu eram solicitat de două poete pe care le apreciez, să le prezint noile cărți pe care le lansau, fiind totodată și eu invitat să-mi lansez ultima carte. Și m-am dus. Lansarea a fost programată la cucuieta, la ultimul etaj, la sala „Mircea Nedelciu”, scriitor înregimentat, mort la 48 de ani de leucenie.
A fost puțină lume, cât să ocupe toate scaunele existente acolo. Dar numai oameni de înaltă calitate intelectuală. Și nici un paranghelist. Înainte își prezentase acolo o carte Răzvan Popescu, modest scriitor, dar mare sculă în CNA, dovadă și mulțimea de fotoreporteri de la televiziuni, care l-au înregistra din toate unghiurile. Dar când ne-a venit nouă rândul, care eram personalități demne de atenție, toți pozarii au plecat și a venit numai Nick Cara, un devotat fotoreporter, pe care îl știu de când lucram la TVR, căruia îi mulțumesc aici pentru efortul său. După ce le-am prezentat pe poetele Elena Armenescu și Mona Vâlceanu, mi-am prezentat singur ultima carte, Vânturarița, a 124-a carte, subintitulată O nouă Geneză, în care descriu Un pelerinaj în Rai, raiul fiind câteva mănăstiri din zona vâlceană (Bradu, Iezer, Pahomie, Frăsinei, Filimon, Pătrunsa).
Pe scurt, le-am spus celor prezenți, este vorba despre o reformă istorică și religioasă pe care o propun în această epocă de criză profundă a lumii, reformă fără de care viitorul omenirii este în ceață. A rămas ca oamenii să aleagă între trecut, prezent și viitor. Vor trecutul biblic, plin de cruzime, crime și violență, vor prezentul, în care se face bășcălie de tot ce mișcă, sau viitorul, în care un nou profet, un nou Moise, prezintă cum Omul, Homo Novus, poate face „un cer nou și un pământ nou”, adică felul cum se poate da viață promisiunii lui Dumnezeu din Apocalipsă. Dumnezeu s-a dezis de prima geneză, a promis o nouă geneză, dar nu a realizat-o, mi-a dictat-o mie, și am adunat ce a creat mai bun omul și așa a rezultat Civitas Innocentiae, cetatea la care nu poate ajunge decât omul purificat, care a trecut prin experiența lui Armaghedon revelat.
Civilizația iudeo-creștină și-a arătat limitele, și-a trăit traiul, nu mai are soluții. Dovadă conflictele de pe întreg pământul, numai violență, crimă și măcel. De când Cain l-a ucis pe Abel, omenirea o ține numai în masacre fratricide. Biblia se dezvăluie ca un munte de cadavre. Încă de la Prima geneză, lui Dumnezeu, văzând cruzimile de pe pământ, i-a părut rău că l-a creat pe om (Facerea, 6), iar în Apocalipsă (vezi cap. 21), el se dezice de lumea pe care a creat-o la prima geneză și promite „un cer nou și un pământ nou”. Așa a apărut în opera mea Dumnezeul Disident, care mi-a dictat cum va să fie noua geneză, pe care el nu a avut timp să o realizeze. Toate acestea le scriu în „Vânturarița” și ofer ca exemple pozitive mănăstirile, utopii vii, reale, punți de trecere între lumea în care trăim (Lumea I) și lumea în care am vrea să trăim (Lumea II). Ele sunt dovada peremptorie că „Civitas Innocentiae” este posibilă.
Curiozitatea cititorilor a fost mare. Și la lansare, și la stand, am discutat cu mulți cititori (peste 100). Nici unul nu s-a îndoit de profeția mea, de faptul că pot fi un nou Moise, că profeția mea poate fi o minune dumnezeiască, așa cum mi-a spus primul părintele Siluan de la Schitul Pahomie! Desigur, Moise a fost și el om, ca și mine, diferența este că el a ucis un paznic egiptean, pe când eu duc o viață chiliastă, de sfânt, și am un Dumnezeu nou, Dumnezeul Disident, care mi-a dictat toată profeția. Dumnezeu are nevoie de o Nouă Geneză, ca să-și recapete prestigiul, fiindcă, de la prima crimă fratricidă, s-a speriat de câtă cruzime există pe pământ, cât de rău poate fi omul. Iar dacă ținem seama de viziunea lui Eminescu din Demonism, la baza creației lumii se află Răul. Noua Geneză pe care o propun este justificată de la prima geneză, ratată, până la Apocalipsă, cu ideea dezicerii și nașterii unei noi geneze. În isprava mea, cu ajutorul Vânturariței, muza mea, o zână a izvoarelor, m-au ajutat foarte mult monahii locului, de sub crestele Munților Buila. Și cititorii mă credeau, fiindcă le aducem aceste argumente și ei spuneau că e foarte posibil ca profeția dvs să se împlinească, nu contează când, dar este inevitabilă, fiindcă lumea crește strâmb și așa nu se mai poate, trebuie să o îndreptăm! Trebuie să facem ceva, fiindcă, dacă se unește Trump cu Putin și Netanyahu, vai de această omenire, săraca!
Desigur, viziunea mea s-a lovit de furia unor reprezentanți fanatici ai primei geneze, așa cum voi arăta într-un alt articol, care mi-au dovedit astfel, prin sălbăticia lor, cât de motivată este profeția mea. Chiar dacă oamenii, cititorii cu care am discutat, nu sunt pregătiți pentru o nouă geneză, important este faptul că au fost curioși și m-au crezut. Curiozitatea și credința sunt căile spre purificare. Repet, nu sunt fatalist, constat numai că prima geneză a dus la Lumea I, lumea în care trăim, care crește strâmb de la facere, fapt pe care l-a constatat și Dumnezeu, încă de acum două mii de ani, altfel nu m-ar fi inspirat să-mi imaginez Civitas Innocentiae, Lumea II, în care nu există Holocaust, ură, mizerie umană, ci numai pace, numai creație și bucurie. M-a ales pe mine să fiu mesagerul acestei noi lumi, fiindcă eu nu știu ce este ura. Nici răzbunarea.
Cred că organizatorii acestui Târg gășcar, îndoliat, depășit, anormal, nici nu-și imaginează ce cuvinte de nouă lume s-au rostit sub cupola Romexpo. Am vrut să le reproșez cât de prost organizează lansările, că nu urmăresc decât solda, nu-i interesează dacă sloganul lor „carte de învățătură” capătă vreo consitență. Dar am renunțat. Le-am acordat suprema minune christică, iertarea. Și am plecat cum am venit, singur. M-am gândit că sunt atâtea conflicte pe lume, nu mai e nevoie de un nou conflict. Fie el și insignifiant. Dar cine știe ce se poate întâmpla de la o scânteie? De la o scânteie s-a născut universul. Sau mă înșel?
O nouă geneză
M-a întrebat cineva la lansare,/Beat de-atâta iluminare:/Cum pot să trăiesc și eu în Cetatea inocenței,/ce trebuie să fac, să ies din lumea demenței?/Nu i-am spus să meargă la mănăstiri,/să-și mai iasă din atâtea rele firi,/sau să ducă o viață de chiliast,/să urce scara neîncetat/și alte asemenea trăiri greu de urcat./I-am spus să facă ceva simplu,/să închidă ochii înșelători/și să repete de mai multe ori:/„O nouă geneză”, „O nouă geneză”,/„O nouă geneză”, „O nouă geneză”…/Va simți cum scapă de balast,/Cum zboară și devine cast.
Carmina Burna
Am un secret,/de om neînregimentat și înțelept:/când un prost sau o liichea,/se ia de viața mea,/atunci apare de undeva,/ea, Vânturarița,/și-n ființa mea,/nu știu ce se întâmplă,/dar răsună/Carmina Burana,/O Fortună,/cu ritmul ei galopant,/de elefant:ta-ta-ta-ta, ta-ta-ta-ta,/ta-ta-ta-taaaaaaaaa-ta/și-atunci mă îmblânzesc,/mă domesticesc,/și zic,/iartă-i, Doamne, pe păcătoși,/ că sunt crăcănați și chelioși,/deși eu cred că spui, nu merită deloc,/am să-i arunc în iezerul de foc./Amin!
Grid Modorcea („the great Mitică” – Dr. în arte, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață, „the most complex” and maybe „the biggest”, „cel mai valoros din toate timpurile”)
- Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
- Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
- Grid Modorcea filmografie
- Grid Modorcea IMDB
Autobiografie Grid Modorcea („the great Mitică”-Dr. în arte, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață, „the most complex” and maybe „the biggest”, „cel mai valoros din toate timpurile”, un Honoré de Balzac al românilor)
Și mă gândesc acum la America (SUA). Am trăit 18 ani în mediul select american. Am fost prieten cu Oliver Scott, criticul number one de la „The New York Times”, cu mulți artișți plastici de mare calibru, dar nu m-am simțit niciodată complexat, dimpotrivă, după ce am publicat la ei „Fine Arts in America” , am simțit că aș putea fi number one și acolo. Așa spunea un mare regizor și artist plastic despre mine, Ion Truică, iar unul dintre marii oameni de cultură americani, muzicianul Richard Owen, dirijor, profesor și organist, fondatorul celebrei formațîi simfonice „Camerata New York”, a scris: „„I was impressed by the volumes History of „George Enescu” Festival and The critical esprit. În them I came across many musicians, writers and American actors. I also know the book „The American film”, but also his novels about America. I do not know another foreign writer who has written so many pages, books and articles about America like Grid Modorcea. I do not want to upset anyone, but it’s possible that we show and remain în history aș he sees us. And it’s good to follow his courses at the University of Enthusiasm if we want to get to Civitas Innocentiae (M-au impresionat volumele Istoria festivalului „George Enescu” și spiritul critic”. În ele am dat peste mulți muzicieni, scriitori și actori americani. Știu și volumul „Filmul American”, dar și romanele lui despre America. Nu cunosc un alt scriitor străîn care să fi scris ca Grid Modorcea atâtea pagini, cărţi şi articole, despre America. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar e posibil că noi să arătăm și să rămânem în istorie așa cum ne vede el. Și e bine să-i urmăm cursurile de la Universitatea de Entuziasm, dacă vrem să ajungem în Civitas Innocentiae“.
Cel mai mult îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am ambiții deșarte, că nu am fost avid după bani, că nu sunt megaloman și mitoman, dovadă că mă bucur să trăiesc, cât oi mai avea de trăit, ca un eremit într-o chilie și să am drept curte un parc. Îmi place să dăruiesc cărți. E gestul meu de bunătate fără de lumea asta rea. Mă consider realizat și ca familist. Nu cred că există om mai invidiat decât mine, mai blestemat, căruia să i se dorească numai răul (și chiar moartea). Ceea ce mă întristează, este faptul că fetele mele din America de la Indiggo Twins (Gabriela & Mihaela Modorcea) sunt la fel de invidiate pentru realizările lor (vezi pe YouTube) și că nu cunosc oameni de valoarea lor. Noi nu trebuie să avem nici un complex față de americani sau occidentali, avem talente și forță, uneori, mai mare decât a lor.
Calitatea mea supremă este umorul. Am un „umor atroce”, cum spune Horațiu Mălăele, simțul umorului mă ridică deasupra marasmului existențial și mă face să accept lumea strâmbă în care trăim. Sunt moral până în măduva oaselor, cinstit, curat până la Dumnezeu, dovadă că am câștigat toate procesele care mi-au fost intentate de ofticați ca Adrian Păunescu, Vadim, Daneliuc, Sanda Vișan (directoare la TVR) și alții. Vezi „Teroriștii din Turn” și „Citația”. Nu mă consider disident, deși o perioada din viață am fost persecutat fiindcă nu eram membru de partid din cauză că eram nepot de preot (unchiul meu, pr. Vasile Modorcea). Sunt de la natură neinregimentat, ca și tine, dragul meu prieten Thomas Csinta, un rebel sui generis, un incomod, care am refuzat mereu să mă inregimentez. Posed arma cea mai puternică din lume: Spiritul Critic. Sunt religios, l-am inventat pe Deus Disidentum, care m-a dus la Cetatea Inocenței și la Homo Novus. Da, sunt Inocent, ca Iisus Hristos. Am înființat în America la un teatru de pe Broadway-Universitatea de Entuziasm. Nu am avut tentația titlurilor si premiilor, am refuzat întotdeauna premii mai ales când am mirosit că sunt aranjate. Am ales Opera. Să am o operă, mi-am zis, decât să mă bat, să-mi pierd timpul să am premii sau titluri. (Vezi în „Istoria Literaturii neînregimentate” cazul Dumitru „Puși” Dinulescu, care îmi spunea ce calvar este să obțină un premiu al USR. Îți pierzi ani de zile. Premiile și titurile nu înseamna nimic. Opera rămâne, nu titlurile sau premiile, care au numai o valoare personală, îți aduc beneficii doar cât trăiești. Dar țin de partea efemeră, muritoare a vieții. De nemurire ține numai opera, dacă există, dacă este valoroasă). Și mai spun și secretul carierei mele ca scriitor neînregimentat: nu am scris niciodată pentru bani! Să nu scrii niciodată pentru bani! Atunci inspirația ta va fi liberă! Restul îl găsiți în cartea mea autobiografică, în care îmi judec toate păcatele, Îngerul Rebel.
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] O nouă geneză într-un „Gaudeamus” îndoliat în contextul „idealelor din teoria inelelor”… […]
[…] O nouă geneză într-un „Gaudeamus” îndoliat în contextul „idealelor din teoria inelelor”… […]
[…] O nouă geneză într-un „Gaudeamus” îndoliat în contextul „idealelor din teoria inelelor”… […]
[…] O nouă geneză într-un „Gaudeamus” îndoliat în contextul „idealelor din teoria inelelor”… […]
[…] O nouă geneză într-un „Gaudeamus” îndoliat în contextul „idealelor din teoria inelelor”… […]
[…] O nouă geneză într-un „Gaudeamus” îndoliat în contextul „idealelor din teoria inelelor”… […]