- Lumea modernă a introdus mașina în viața cotidiană; pe vremuri fusese parte din lux, astăzi ea a devenit indispensabilă pentru cei – foarte mulți – care lucrează departe de domiciliu. Tinerii, aproape concomitent cu bacalaureatul – dacă nu chiar în clasa a XI-a – își iau în primire carnetul de conducere. Generația mai veche, mai ales mamele, nu toate conduc, astfel se creează situații oarecum inverse, ca în butada lui Efraim Kishon potrivit căreia „limba ebraică este acea limbă maternă pe care mamele o învață de la copii lor”. Prietena mea, profesoară, a fost prezentă la fraza pe care fiica ei i-a spus-o colegei, la telefon : „pot să trec pe la tine deseară dar mai întâi trebuie s-o iau pe mama de la școală … ”
- Ne place să fim în centrul atenției, ne place să primim complimente – mă refer în primul rând la surorile mele, doamnele – dar, să recunoaștem și confrații noștri, bărbații sunt ahtiați după câte o vorbă bună care să-i flateze… Este firesc, este omenesc, ca atare să nu privăm apropiații noștri de bucuria recunoașterii meritelor lor ! Probabil, dacă am face apel la o statistică – deși, presupun că niciodată nu s-a cercetat acest aspect – am constata că femeile sunt cele care duc dorul gingașelor cuvinte de laudă mai mult decât bărbații, cuvinte tandre în special cu referire la aspectul lor fizic ! „Ce bine îți stă cu roșu !” „Ai întinerit în ultima vreme !” sunt exemple de fraze, poate nu pe deplin adevărate, dar cu menirea de a bine-dispune. Femeile care se străduiesc să se întrețină pe parcursul anilor, vor face față celebrei opinii formulate de către Coco Chanel potrivit căreia „la cincizeci de ani, fiecare femeie arată precum … merită.”
- Evenimentele politice din Israel și problemele perpetue cauzate de prezența în continuare a „Coronei”, au darul de a impacienta populația. Fie că ești pentru alegeri sau împotriva lor, însăși faptul că se întrevăd schimbări în viitorul apropiat, împrumută pe bună dreptate o neliniște generală în rândul cetățenilor. Spre a evada din problemele cotidiene, prietena mea mi-a relatat că a găsit o soluție ideală spre destindere : zilnic alege câte un episod al poveștilor de dragoste care se perindă pe micul ecran la diverse canale, unde urmărește firul desfășurării acțiunilor – uneori chiar sărind de la una la alta, fiindcă lesne poți intui rezumatul părților ratate… M-a întrebat dacă îmi plac aceste „opere–săpun” (soap-opera) !? Da ! – i-am răspuns fără ezitare–îmi plac chiar foarte mult, dar separat. Și săpunul și opera.”
- Nu există frumusețe absolută! Frumos este ceea ce ne place. Filosofi și esteticieni au scris cărți ce pot să umple câteva biblioteci cu această temă. Frumusețea este relativă; depinde din ce unghi privești, care-ți sunt criteriile – subiective – firește ! Înțelepciunea în schimb, ar trebui să facă parte din noțiunile obiective. Ar trebui să existe delimitări precise pentru a defini cine este înțelept, cine este deștept… Se pare însă că nu este așa. Marlene Dietrich a fost întrebată odată, ce părere are, femeile sau bărbații sunt mai deștepți ? „Veți decide singuri – a răspuns actrița – eu aș vrea să știu dacă ați întâlnit vreodată o femeie care s-a îndrăgostit de un bărbat pentru că acesta avea picioare frumoase ?”
- Facem parte din „societatea de consum”, ne bucurăm de binefacerile tehnicii și ale comerțului-uneori chiar fără limitele impuse de rațiune. Creditul, de fapt Fata Morgana, ispitește la tot pasul; tentațiile sunt multe, nu lipsesc nici argumentele convingătoare potrivit cărora nimic nu este mai firesc și mai simplu decât să ai datorii la bancă ! La Supermarket cumpărăm azi pe credit pentru că plătim peste trei luni, ne lăsăm antrenați de reclamele unor produse „cum nu au mai fost” – dar de care de fapt nici nu avem nevoie. Ducem acasă uneori lucruri a căror singură calitate este că „numai azi” sunt mai ieftine… Ar fi mult mai înțelept să ne aducem aminte de cuvintele lui Lee Iacocca: „creditul îți îngăduie să trăiești în felul în care ai putea trăi dacă ți-ai putea permite…”
- Este bine să avem umor, de multe ori umorul salvează situații care altminteri par a fi fără ieșire. Prietena mea scrie în mod constant la ziarul local, de ani de zile. Este o preocupare intelectuală despre care știu că îi face deosebită plăcere; nu știam dacă este remunerată sau nu, de aceea, la un moment dat, când discutam despre unul din articolele ei, am întrebat-o dacă este mulțumită cu onorariul pe care îl primește. „Desigur – veni răspunsul prompt – cu colaborarea săptămânală îmi scot banii de țigări!” N-am realizat pe loc umorul ei , au trecut vreo două zile până să îmi dau seama că glumise. Se lăsase de fumat în urmă cu douăzeci de ani…
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
